luni, 22 noiembrie 2010

Aurul si argintul Romaniei

Aurul pare sa fie primul metal cunoscut cu vreo 20.000 de ani in urma, cuprul cu 10.000 de ani, fierul si bronzul cu 8.500 de ani. Aurul si cuprul au fost cunoscute de egipteni cu 12.000 ani i.Hr., iar in Europa se intrebuintau cu 4.000 ani i.Hr. in circuitul industrial, dupa aur si cupru, au fost atrase fierul, plumbul, zincul, mercurul, s.a. Chinezii foloseau aurul cu 25 de secole i.chr., pentru baterea monedelor. Babilonienii, Fenicienii, Grecii, Romanii si toata Lumea Veche cunosteau si foloseau aurul, fapt dovedit prin scrierile si obiectele ramase din aceste perioade. Cunoasterea si folosirea aurului de om se explica prin proprietatile lui. Este inalterabil, gasindu-se in natura, in stare nativa, fiind usor de recunoscut.

Argintul in natura se gaseste in stransa legatura au aurul. Aurul nativ din cele mai multe zacaminte aurifere este in realitate, un aliaj natural – solutie solida – de aur si argint. Odata cu identificarea si intrebuintarea aurului de catre om, a fost cunoscut si argintul. Fiind aliat cu aurul, a fost obtinut in stare metalica, mai tarziu ca aurul, dar inaintea cuprului.

La noi in tara, exceptand unele concentratii aurifere de mai mica importanta, care in buna parte au si fost exploatate, se remarca doua regiuni aurifere importante: regiunea Baia Mare si regiunea Muntilor Metaliferi.

In sudul Muntilor Apuseni, intre vaile Muresului, a Crisului Alb si Ariesului, se afla Muntii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer delimitat de localitatile Caraci, Baia de Aries, Zlatna si Sacaramb, cu o suprafata de 2.500 km2. Pe acest teritoriu se gasesc unele din cele mai insemnate zacaminte auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la noi din tara si chiar din Europa (Ex. Rosia Montana). Poligonul aurifer al Muntilor Apuseni este cea mai veche si mai renumita regiune aurifera din Europa. Principalele zacaminte auro-argentifere din Muntii Metaliferi se afla in grupul minier Brad (Musariu, Bradisor-Barza, Valea Morii, Curechi-Hartagani, Caraciu), grupul minier Baita-Troita-Magura (Baita Craciunesti, Troita -Trestia -Toplita - Magura), grupul minier Sacaramb-Hondol, grupul minier Zlatna (Stanija, Almas, Hanes, Breaza), grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Botes), grupul minier Rosia Montana si Baia de Aries.

Zacamintele de la Sacaramb si Baia de Aries se remarca prin prezenta mai multor tipuri paragenetice: cuarturi aurifere, arseno-pirita, sulfuri complexe, tetraedrit, hesit si altait. Sacarambitul, un mineral rar intalnit, descoperit pentru prima data in lume la Sacaramb, in anul 1745, de unde si-a luat numele, impreuna cu Silvanitul, descoperit la Baia de Aries, au dus faima acestor zacaminte in tara si strainatate.

Argintul se gaseste mai rar, sub forma nativa. De cele mai multe ori apare combinat cu sulful, mai ales cu sulfurile de plumb, cupru, antimoniu si arsen. Argintul nativ apare sub forma de filamente capilare, sau fibre si in placi subtiri.

Corpurile minerale se prezinta sub forma de filoane, volburi, stockuri, concentratii metasomatice, impregnatii si retele filoniene. in general, filoanele sunt bine individualizate, alteori insa ele formeaza adevarate retele, cum sunt la Sacaramb, Musariu-Brad, sau Rosia Montana. Aurul Muntilor Metaliferi s-a extras timp de milenii. Aceasta bogatie a fost ravnita de-alungul istoriei de numeroase popoare dornice de imbogatire. Baiesii aurari au trudit in subteran din tinerete, cu speranta de a gasi un filon, sau cuiburi cu aur nativ, care sa le faca viata mai usoara, mai buna si fericita. Cu toate ca locuiau pe o imensa bogatie, motii Apusenilor, aurarii, traiau in lipsuri si saracie.

Semnificative sunt versurile: „Muntii nostrii aur poarta / Noi cersim din poarta-n poarta”, sau „Motul pleaca la tara, nu pentru ca n-are ce manca, ci pentru ca n-are dupa ce bea apa”. O buna parte a aurului Muntilor Metaliferi in perioadele istorice, a luat drumul Romei, Budapestei, Vienei si ultima data, al Moscovei.

Aurul, „regele metalelor”, in timp a provocat multe dureri si varsari de sange. Regretatul meu profesor de mineralogie Victor Stanciu scria: „in tot locul unde a lucit vreodata aurul, au aparut si stralucitoarele arme ale zeului Marte. Tinuturi pasnice, edenuri ale patriarhalelor linisti, se umplu de zgomote de arma, indata ce chimirurile lor sunt aurite”.

Regiunea aurifera a Muntilor Metaliferei este renumita in tara si strainatate prin frumoasele flori de mina cu aur, de cuart, pirita, cupru, plumb, zinc, telururi. Resursele minerale si patrimoniul mineralogic, nu sunt inepuizabile. Mineritul intensiv si extensiv din diferite perioade a dus la epuizarea, sau saracirea unor resurse minerale si flori de mina, iar in final la inchiderea minelor. La noi in judet au fost inchise in anul 2004 minele din grupul minier Zlatna si Baia de Aries.

Gasirea unor flori de mina in astfel de conditii este practic nula.
Conservarea esantioanelor mineralogice din muzee si din colectiile personale, este o datorie patriotica, in folosul stiintei, culturii si educatiei generatiilor prezente si viitoare.

Cele mai renumite si reprezentative colectii muzeale, cu aur in special, precum si cu alte minerale din Muntii Metaliferi, le gasim in Muzeul Aurului din Brad, Muzeul de Istorie Naturala din cadrul Muzeului National Brukenthal Sibiu si Muzeul de Mineralogie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Bogatia miniera a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei de Imperiul Roman (106 p. chr.). Sub ocupatia romana (106-274 p. chr.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii de extractie si prelucrare a minereului, inclusiv cu specialisti adusi din imperiu. Din aceasta perioada au fost descoperite vestigii inestimabile in zona miniera Brad, Zlatna, Bucium si Rosia Montana, raspandite in muzee din tara si strainatate.

Intre anii 1786-1855 in minele de aur de la Rosia Montana au fost gasite tablitele cerate („carti din lemn”), descoperiri unice pentru cunoasterea vietii cotidiene si a organizarii social-juridice a minerilor antici, ce dateaza dintre anii 131-167 d Hr. Descoperite dupa 16 secole, ele au constituit un „miracol” arheologic al Daciei Romane. Din continutul tablitei cerate XVIII, datata 6 februarie 131 p. chr.,se cunoaste pentru prima data toponimul localitatii Rosia Montana de ALBURNUS MAIOR. Pe baza acestei tablite in anul 1981 s-au organizat manifestari cultural-istorice ce au omagiat 1850 de ani de atestare documentara a localitatii si mineritului.

Cu acest prilej s-a inaugurat „Muzeul mineritului din Rosia Montana” in incinta Exploatarii miniere de stat care cuprinde: expozitia tehnica in aer liber, lapidarul, galeriile romane din Orlea si expozitia pavilionara. Spre regretul meu, organizatorul acestui muzeu, expozitia pavilionara a fost distrusa de persoane iresponsabile. Au fost distruse si instrainate multe exponate, printre care si plansele cu Mina Rosia Montana expuse in 1899 la Expozitia Mondiala de la Paris. Celelalte sectiuni ale muzeului se prezinta acceptabil, fiind necesare masuri drastice de intretinere, complectare si conservare a exponatelor.

Rosia Montana este un tezaur national si universal sub aspect minier, mineralogic, istoric si cultural. Localitatea adaposteste cel mai mare zacamant aurifer din tara si Europa, unde se poate deslusi tehnica folosita de-alungul timpului pentru extractia aurului. Cunoasterea in totalitate a zacamantului cantitativ si calitativ, este departe de a fi realizata. Patrimoniul mineralogic este reprezentat in cele 3 muzee mentionate mai sus (Brad, Sibiu, Cluj). Aproximativ 30% din colectia de aur nativ a Muzeului Mineralogic al Universitatii din Cluj, provine de la Rosia Montana.

Toate esantioanele cu aur de la Rosia au fost colectionate pana in anul 1948. In perioada urmatoare (1948-1990), cu toate ca au fost deschise numeroase corpuri minerale generatoare de flori de mina, nu s-au colectat si pastrat esantioane de aur, din cauza masurilor drastice, de securitate aplicate mineritului aurifer. in activitatea mea de 30 de ani la mina Rosia Montana, am cunoscut o varietate impresionanta de esantioane cu aur, care cu parere de rau luau drumul Uzinei de prelucrare a minereurilor din Gura Rosiei unde se amalgamau. Cele mai frumoase flori de mina le-am gasit in anii 1965-1968, sub forma de crengute de brad, cu lungimea medie de 80 cm, in volbura Beuta-Sponghia din masivul Carnic. Cu toate interventiile facute nu au putut fi salvate de la distrugere.

Inchei cu afirmatiile academicianului Dan Berindei, presedintele Comitetului National al Istoricilor in interviul acordat Formulei AS din 16-23 decembrie 2002: "Nu vad utilitatea pentru umanitate sa lichidam in cativa ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd sa punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului national. Economia are diverse cai de inflorire, distrugerea patrimoniului este definitiva". Aurel SANTIMBREANU

Sursa: http://dacoromania20.go.ro/nr20/aurul.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu