marți, 7 februarie 2012

Crimeea - Tara ingerilor

Peninsula Crimeea, din sudul Ucrainei, supranumita de imparateasa Ecaterina cea Mare "perla cea mai de seama a coroanei imperiale ruse", este un loc ce pare a fi primit binecuvantarea Cerului. Peisajul este de-a dreptul spectaculos, cu tarmuri scaldate de Marea Neagra si de Marea Azov, cu plaje largi si nisip incredibil de fin. Iar cu cat inaintezi spre centrul peninsulei, cu atat relieful devine mai inalt, mai stancos si mai arid.

Aici, in muntii Crimeei, ale caror piscuri par a se pravali in mare, printre canioanele cu pereti abrupti, din care cascadele curg vijelios, se spune ca este "tara ingerilor". Poate pentru ca de pe crestele versantilor ai senzatia ca, ridicand mana, poti mangaia cu degetele norii ce plutesc lin deasupra crestetului. Sau poate pentru ca pe aceste locuri, candva pagane, a pasit Sfantul Apostol Andrei, sfintind pentru intaia data meleagurile scitice de pe tarmul Marii Negre, prin lucrarea sa de crestinare.

Locuitorii zonei povestesc ca, in preajma manastirii Inkerman, au vazut de multe ori ingeri ce se ridicau catre inaltul cerului. Norii transparenti, al caror contur semana perfect cu un corp uman inaripat, pluteau in vazduh, deasupra chiliilor sapate in piatra, parca ocrotindu-i pe calugarii retrasi in aceste locuri stancoase si neprimitoare.
Se spune ca aici, pe inaltimile muntelui, ar fi rasarit ca din pamant o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul in brate, luminata de o candela, raspandind imprejur o stralucire mirifica.


Un pastor ce-si mana caprele la vale, catre pasune, a gasit-o si, tulburat de chipurile uluitor de frumoase ce-l priveau cu dragoste din tablou, a luat-o si a dus-o in coliba lui saracacioasa. Afland despre icoana cea vesnic luminata, boierul din asezarea de la poalele muntelui i-a cerut pastorului sa i-o aduca pe data, drept plocon. Ciobanului nu-i prea venea sa se desparta de minunea pe care o descoperise, dar teama de pedeapsa era mult prea mare. Insa numai dupa cateva zile, icoana a disparut din conacul boierului si a fost gasita din nou, in locul unde aparuse pentru intaia oara, pe stanci.

Atunci, oamenii au inteles ca numai ingerii ar fi putut sa o poarte pe aripile lor, catre cer, pana pe creasta muntelui. S-au gandit ca asta este voia lui Dumnezeu, au zidit mai jos, in peretele muntelui, o capela micuta si au asezat icoana in altar. Acolo sta si astazi, vegheata de aripile protectoare ale ingerilor ce plutesc in vazduh deasupra muntilor Crimeei.

Sursa:

Foarte frig si foarte cald

Extremele in ceea ce priveste temperaturile pe glob

1. Statia Vostok (Antarctica)
Situata in apropierea Polului sud geomagnetic, la aproximativ 3.500 de metri deasupra nivelului marii, statia ruseasca de cercetare de la Vostok se afla intr-un frig permanent. Recordul de temperatura a fost de -89,2° C, inregistrata pe 21 iulie 1983.

2. Statia Eureka (Canada)
Statia Eureka (Canada), situata in Insula Ellesmere, este considerata cea mai rece zona locuita de pe Pamant. Se afla la paralela 80, fiind construita in anul 1947. Media temperaturii anuale este de -20 de grade, iar iarna temperatura scade pana la -40 de grade.

3. Oymyakon (Rusia)
In republica Yakutia, cam la 350 km sud de cercul polar nordic, se gaseste localitatea Oymyakon, unde s-au inregistrat -71.2° in 1926, cea mai scazuta temperatura din emisfera nordica.

4. Muntele Denali (Alaska, SUA)
Muntele Denali, cel mai inalt varf din America de Nord (6.194 m), a fost considerat mult timp cel mai rece munte de pe pamant, temperaturile zilnice situandu-se in jurul valorii de -40°C.

5. Ulan Bator (Mongolia)
Situata in stepa asiatica, la 1.300 de metri inaltime deasupra nivelului marii, capitala Mongoliei este considerata cea mai friguroasa capitala din lume.

6. Al-Aziziyah (Libia)
Aflata la 40 km sud de Tripoli (capitala Libiei), in localitatea Al-Aziziyah s-a inregistrat cea mai mare temperatura cu plus din lume, pe 13 septembrie 1922: 57,8 °C. Interesant e faptul ca asezarea se afla la doar o ora de mers cu masina de Marea Mediterana.

7. Dallol (Etiopia)
La Dallol (Etiopia) gasim o depresiune aflata la 116 m sub nivelul marii. Aceata zona are cea mai ridicata temperatura medie a anului din lume: 34,4°C.

8. Desertul Desht-e-Lut (Libia)
In anii 2004 si 2005, in acest desert s-au inregistrat cele mai inalte temperaturi de pe suprafata pamantului, fiind depasita bariera de 70°C. Din cauza caldurii, acest desert libian rivalizeaza cu desertul chilian Atacama la titlul de cel mai uscat loc de pe Pamant, iar in zona nu traieste nicio fiinta.

9. Valea Mortii (SUA)
Valea Mortii din California (SUA) a inregistrat cea de a doua temperatura din lume, in topul celor mai calduroase zone: 56.7°C. Vara, aici temperatura ajunge la o medie de 47°C si este cea mai uscata regiune din SUA. Valea Mortii este situata la 86 de metri sub nivelul marii, ceea ce explica arsitele inregistrate aici.

10. Bangkok (Thailanda)
Capitala Thailandei, Bangkok, a fost declarata de Organizatia Mondiala a Vremii cel mai calduros oras din lume. Temperatura medie anuala este de 28°C.

Sursa:

luni, 6 februarie 2012

Hampi - Fosta capitala a marelui imperiu Vijayanagar

Hampi, India – un sit auster dar grandios - a fost capitala ultimului mare imperiu hindus Vijayanagar. Printii sai fabulos de bogati au construit temple si palate dravidiene care au castigat admiratia turstilor intre secolele 14 si 16. Cucerit de confederatia Deccan musulmana in 1565, orasul a fost jefuit o perioada de sase luni inainte de a fi abandonat.

In prezent Hampi este un sat din nordul statului Karnataka, India. In ciuda coplesitoarei reputatii anterioare, orasul continua sa fie un important centru religios, gazduind Templul Virupaksha, precum si multe alte monumente care amintesc de orasul vechi. Ruinele sale sunt parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, listate ca Grupul de monumente de la Hampi. Hampi este un loc carismatic, chiar si in starea sa de aparenta ruina. Aceasta atrage mii de turisti si pelerini in fiecare an.

Inconjurate de dealuri si vai, 500 de monumente incanta privirile. Printre ele se numara frumoase temple, palate, ruine ale unor structuri acvatice, strazi vechi, pavilioane regale, bastioane, platforme regale, cladiri de trezorerie .., lista este practic nesfarsita. Hampi este un paradis de cucerit cu rucsacul in spate, la fel si un loc de pelerinaj unic.

In Hampi, fiecare intersectie este o surpriza. Fiecare monument ascunde mai mult decat ceea ce dezvaluie privirii superficiale. Ca un muzeu deschis, Hampi are numeroase atractii populare (peste 100) pentru vizitatori, temple hinduse, lacasuri de cult si in prezent. Printre acestea se afla:

Templul Virupaksha cunoscut sub numele de Pampapathi, este un templu Shiva situat in Bazarul Hampi. A precedat fondarea imperiului Vijayanagar. Templul are la intrare un turn inalt de 49 m. In afara de Shiva, complexul de temple contine, de asemenea, sanctuare ale zeitelor hinduse Bhuvaneshwari si Pampa.

Templul Hazara Rama: Complexul este renumit pentru frescele elaborate din mitologii hinduse si o curte intinsa, amenajata cu gradini. Este celebru pentru cele 1000 de sculpturi si inscriptii de pe/ din templu care descriu scene din Ramayana.

Templul Krishna: Acest complex de temple a fost recent descoperit in cursul ultimului deceniu, iar lucrarile de restaurare se afla in curs de desfasurare.

Templul Vittala: Acesta este probabil cel mai faimos complex dintre ruinele Hampi. Carul din piatra din apropierea acestui templu este un simbol al turismului Karnataka. Cateva proiectoare instalate mai tarziu in templu ofera iluminare, la amurg, adaugand astfel grandoare, arhitecturii deja impresionante.

Aurangabad - Descoperiti o copie a Taj Mahalului

Aurangabad este un oras din districtul Maharashtra, India, numele sau insemnand “Construit de domnitor”, chiar asa fiind, numele imparatului care l-a intemeiat, – Aurangzeb, - regasindu-se in denumirea sa.

Orasul este un centru turistic important, inconjurat de multe monumente istorice, inclusiv pesterile Ajanta si Ellora, care fac parte din Patrimoniul UNESCO, precum si Bibi Ka Maqbara – copia in miniatura a Taj Mahalului. Sediul administrativ al regiunii, avand unul din cele mai rapide ritmuri de crestere din lume, Aurangabad este declarat Orasul Portilor si resimtit drept o prezenta puternica de cei care-l strabat. Recent, Aurangabad a fost declarat capitala turistica a regiunii Maharashtra.


Cateva atractii turistice:

Bibi Ka Maqbara: Situat la aproximativ 3 km de oras, Bibi Ka Maqbara, locul de inmormantare al soţiei lui Aurangzeb, Rabia-ud-Durrani, este o imitaţie a Taj Mahalului de la Agra si datorita designului sau similar este cunoscut sub numele de Taj Mini din Deccan. Maqbara sta in mijlocul unei gradini spaţioase, proiectate formal de Mughal, cu iazuri axiale, fantani, canale de apa, cai largi si pavilioane. In spatele mausoleului se afla un mic muzeu arheologic.

Panchakki (moara de apa): Este o moara de apa din secolul al XVII–lea situata la o distanţa de 1 km de oras. O moara de apa intriganta, Panchakki este renumita pentru canalul de apa subteran care traverseaza mai mult de 8 km distanta de la sursa aflata in munţi. Canalul culmineaza intr-o fermecatoare cascada "artificiala", care alimenteaza moara. Frumuseţea moscheii adapostite in incinta interioara este sporita printr-o serie de fantani „dansatoare”.

Portile din Aurangabad: Unul dintre lucrurile care face ca Aurangabad sa iasa in evidenta fata de alte cateva orase medievale din India sunt cele 52 de porti, fiecare dintre avand o istorie prorpie sau un personaj legat de ele. Nu mulţi oameni sunt constienţi de faptul ca Aurangabad este cunoscut sub numele de "Orasul Portilor".

Pesterile din Aurangabad: situate la o distanţa de 5 km, pe dealuri, cele 12 pesteri budiste, datand probabil din sec III, sunt de un interes special datorita influentelor tantrice, evidente in iconografia si modelele arhitecturale din interiorul acestora. Una dintre acestea ofera acces la o vedere panoramica incredibila asupra orasului.

Quila-E-Arca: In 1692, Imparatul Aurangzeb a ordonat constructia unui palat care urma sa fie numit Arrak Killa. Spaţiul destinat palatului Arrak Killa acoperea aproape tot terenul dintre porţile Mecca si Delhi. Zidurile de aparare cu turnuri semicirculare aminteau de o fortareata.


Kali Masjid, Jumma Masjid: Cele mai impresionante dintre moschei. Se spune ca Malik Ambar a construit sapte moschei cu numele general de Kali Masjid. Kali Masjid este situata in Bazarul Juna si a fost ridicata in anul 1600 d.Hr. Este o cladire cu sase-stalpi de piatra aflati peste pe un soclu inalt. Jumma Masjid Malik Ambar se afla langa Killa Arrak, are cincizeci de piloni poligonali dispusi in cinci randuri si conectati printr-un sistem de arcuri, care impart cladirea in douazeci si sapte de compartimente egale, fiecare acoperite de o bolta rotunda cu un design simplu, dar elegant.

Shahganj Masjid: Ocupand Piaţa mare din Aurangabad, marea moschee Shah Ganj reprezinta una dintre cele mai frumoase edificii din clasa sa din India. A fost construita in anul 1720 de Khafi Khan.

Bodhgaya - Locul unde Buddha a atins iluminarea

Templul Mahabodhi din India este una din cele mai sacre locatii ale budistilor din intreaga lume, acesta fiind locul unde Gautama Buddha a atins iluminarea. Templul se afla in Bodhgaya, in statul Bihar din India. Templul Mahabodhi din India se traduce ca “Templul Marii Treziri”, fiind una din cele 4 locatii sacre legata de viata lui Buddha si in principiu de iluminarea sa. Templul Mahabodhi este unul din cele 84 000 de altare construite de Imparatul Asoka.


Data la care Buddha a atins iluminarea nu este cunoscuta, insa budistii si istoricii recunosc existenta lui Buddha ca personaj istoric ce a trait intre secolele 5 si 6 i.Hr., iar satul Bodhgaya este cunoscut ca zona unde acesta a atins iluminarea. In secolul al 3-lea i.Hr., Imparatul Asoka, primul conducator buddhist al Indiei, a marcat aceasta locatie cu un pilon cu inscriptii, avand un elefant drept simbol principal. Pe stalpi se pot vedea reprezentari ale zeilor vedici, Indra si Surya, iar medalioanele balustradei sunt sculptate cu figure mitice. In secolul al 2-lea i.Hr., altarul original a fost inlocuit de ceea ce astazi este Templul Mahabodhi din India. In anul 400 d.Hr., Fa-hien, un pelerin chinez, a inregistrat faptul ca in aceasta locatie se aflau numeroase statui si monumente. Intre anii 750 si 1200 d.Hr., in perioada cunoscuta sub numele de Pala-Sena, templul a fost renovat, dar mai apoi a fost parasit si neglijat, cazand in ruina.

In a doua jumatate a secolului al 19-lea, Templul Mahabodhi din India a fost restaurat de catre Sir Alexander Cunningham, iar in 1882, restaurarea a fost dusa pana la capat de budistii birmani. In 1949, Actul Bodhgaya a recunoscut valoarea templului drept locatie sacra a budistilor. Acest lucru s-a datorat Societatii Mahabodhi, care fusese fondata in 1891, cu scopul de a revendica Bodhgaya si Templul Mahabodhi de sub controlul hindusilor.

Arhitectura templului dateaza din secolele 5-6, templul fiind construit in totalitate din caramizi. La nivelul solului, templul este constituit dintr-un patrat cu latura de 45 de metri, care se intinde in sus pentru a forma o piramida, care se inchide cu o mica platforma patrata. Turnul central al templului are inaltimea de 54 de metri. La exterior, pe ziduri sunt infatisate scene din viata lui Buddha.

In Templul Mahabodhi din India se afla o statuie uriasa a lui Buddha, in pozitie sezand si atingand pamantul cu mana dreapta. Aceasta statuie are in jur de 1700 de ani vechime si este realizata din piatra neagra, acoperita cu aur si imbracata in vesminte de culoare portocalie. Statuia este asezata cu fata spre est. In curte se afla numeroase statui ale lui Buddha, care au o vechime de cateva sute de ani. Chiar langa templu vizitatorii pot admira copacul Bodhi si Aleea Bijuteriei sau Chankramana Chaitya, care marcheaza locul unde se spune ca Buddha a meditat in timp ce mergea, timp de 7 zile, dupa iluminarea sa.


Copacul Bodhi este cunoscut sub numele de Ficusul sacru, o specie de ficus din familia Moraceae. Frunzele acestui copac sunt oarecum neobisnuite, avand forma unei inimi cu varful prelungit. Totusi copacul Bodhi care poate fi vazut astazi nu este acelasi cu copacul Bodhi sub care a meditat Buddha acum 2500 de ani, ci un descendent direct al acelui copac. In secolul al 3-lea i.Hr., Sanghamitta, fiica Imparatului Asoka, a adus o ramura a copacului Bodhi la Sri Lanka si a plantat-o in Anuradhapura, unde creste si astazi. Conform unei legende, sotia Imparatului Asoka a distrus copacul Bodhi original din gelozie, deoarece sotul ei petrecea prea mult timp in compania sa. Alte surse spun ca acel copac a fost distrus in secolul al 7-lea, insa majoritatea oamenilor sunt de acord ca arborele original a fost distrus si replantat folosindu-se un vlastar din copacul din Sri Lanka. Unii buddhisti spun ca arborele Bodhi este centrul lumii si locul unde toti Buddha ating iluminarea. Imaginea copacului a fost unul din simbolurile folosite pentru a-l reprezenta pe Buddha. Astazi a devenit traditie sa fie plantat un copac Bodhi in fiecare manastire buddhista, pentru a simboliza prezenta dharmei din invataturile buddhiste.

Tronul de Diamant sau Vajrasana este scaunul iluminarii lui Buddha. Acesta a fost construit in secolul 3 i.Hr. de catre Imparatul Asoka si este realizat din gresie rosie. Venerabilul Ashwaghosa a spus ca acest tron este Buricul Pamantului si ca toti Buddha din trecut au atins iluminarea aici, deasemenea toti Buddha din viitor tot aici vor atinge iluminarea. In zona de sud-est a templului se afla un parc, recent transformat in parc pentru meditatii. Aici se afla colibe pentru meditatie, spatii amenajate pentru intruniri si discutii, 2 clopote imense pentru rugaciuni si 2 fantani langa un iaz cu flori de lotus.

Templul Mahabodhi din India este vizitat de numerosi turisti, atat budisti cat si pelerini hindusi sau de alta religie, multi hindusi onorandu-l pe Buddha ca fiind o reincarnare a zeului Vishnu. In 2002, acest templu a fost inclus in lista Obiectivelor Patrimoniului Mondial al UNESCO.
Sursa: