Se afișează postările cu eticheta castelul Karoly. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta castelul Karoly. Afișați toate postările

vineri, 11 martie 2011

Castelul Karoly, Carei, Satu Mare

Castelele fascineaza! Desigur, daca sunt cunoscute si intelese. Iata in continuare o prezentare a unui castel mai putin promovat decat altele, desi de o importanta istorica deosebita. Anne Marie l-a adus in prin plan, eu dezvolt subiectul!

Castelul Karoly din Carei (judetul Satu Mare)a fost construit in 1482, pornind de la o casa intarita.

Constructia a starnit impotrivirea nobililor din comitatul Satmar, fiind nevoie de interventia regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. In 1592, datorita deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a intari constructia existenta.

In 1592 Karoly Mihaly a intarit constructia existenta, inconjurand cladirea veche cu ziduri puternice, intrerupte cu bastioane, lasand acces doar printr-un singur pod suspendat.

Cetatea a jucat un rol important de-a lungul sec. XVII, facand parte din randul marilor fortarete de aparare a frontierei vestice a Transilvaniei.

Importanta cetatii este mentionata mai ales dupa reconstructia ei intre anii 1661-1666. Importanta ei continua si in timpul razboaielor duse de principele Rakoczi Francisc al II-lea impotriva habsburgilor ( 1703-1711 ). Cetatea este asediata de armata principelui, dar dupa cateva zile Karoly Sandor trece de partea principelui fiind numit conducatorul armatei.

In 1705 cetatea este atacata de austrieci si distrusa partial, fiind refacuta in acelasi an.

Deoarece la sfarsitul sec. XVIII cetatea nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotarat demolarea zidurilor si astuparea santurilor. Pastrand fundatia si unele ziduri a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj.

Constructia a fost terminata in anul 1794, era in stil baroc si cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj si o capela. Tot in aceasta perioada se formeaza parcul cu plante rare si se construieste un manej pentru 24 de cai.

In urma cutremurului din 1834, castelul in buna parte s-a daramat, restaurarea fiind facuta abia intre 1894-1896. Cu aceasta ocazie castelul este mult modificat, adaugandu-i-se inca un nivel la fatada, trei turnuri mici si patru mari. Restaurarea s-a facut in stil neogotic, condusa fiind de arhitectul Meining Arthur ajutat de mesteri priceputi din Carei.

Elementele de aparare din actuala forma a cladirii au doar rol decorativ (bastionul, santul cu apa). Arhitectura interioara a cladirii, usile, ferestrele, balustrada scarii interioare precum si obiectele din fier forjat au fost faurite de mesteri locali. Holul era destinat primirii oaspetilor, salile de la parter erau folosite ca sufragerii si bucatarie in timp ce incaperile de la etajele I si II erau locuinte.

In prezent, in castelul se afla un muzeu istoric si de stiintele naturii, aici functionand si biblioteca cu peste 80.000 de volume. In general este deschis numai in weekend, iar intrarea este libera. La capela din castel sunt organizate cununii, iar ocazional, sunt gazduite expozitii itinerante.

Castelul Karoly, aflat acum in stare avansata de degradare, a fost inclus intr-un program comun de finantare cu fonduri europene in cadrul programului "Circuitul targurilor medievale din Transilvania de Nord", primind fonduri de 4,4 milioane de euro pentru restaurare.
Sursa: http://www.ziare.com