Vacanța Esoterică

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Misterele Ceahlaului: Fenomene paranormale pe muntele lui Zamolxis


Dincolo de maretia peisajului, menita sa taie pur si simplu respiratia oricui, Ceahlaul a intrat si a ramas insa in istorie datorita misterelor care il inconjoara. Departe de a a egala prin inaltime alte piscuri din tara,

masivul poate fi totusi vazut, in zile senine si in anumite conditii de luminozitate a soarelui, de pe tarmul Marii Negre aflat la aproape 500 de kilometri distanta, sau de pe malul la fel de indepartat al Nistrului.

La orele rasaritului, deasupra Ceahlaului se produc jocuri de lumini unice si inexplicabile.

Localnicii vad deseori aparitii misterioase pe cer si descopera pe pasunile din jur cercuri perfect trasate, pe care le pun pe seama altor fiinte din Univers. Cei din vechime considerau muntele ca fiind salas al zeului Zamolxis, iar cei de astazi spun ca masivul este strabatut de cea mai puternica axa energetica a globului pamantesc.

Salasul zeilor comparat cu Muntele Athos

Geograful antic grec, Strabon, povestea in scrierile sale despre muntele sfant Kogaion, unde traia marele preot Zamolxis, devenit, mai apoi, zeu suprem al dacilor, locuitori pe acele meleaguri. Legenda spune ca Dochia, fiica lui Decebal , a ales drept loc de refugiu din calea romanilor acelasi Ceahlau al zeului Zamolxis. Impresurata de ostile imparatului Traian, ea s-a rugat divinitatii si s-a prefacut in stana de piatra. Stanca Dochiei strajuieste si astazi masivul, fiind considerata de unii cercetatori ca fiind o creatie a mainii omenesti, asemeni Sfinxului.

Martial povesteste despre „muntele cel faimos din tara hyperboreenilor (identificati a fi stramosii nostri daci –n.r.) unde zeii olimpici se legasera cu juramant in fata altarului cel mare sa lupte contra gigantilor”. La spusele grecului se adauga o legenda care circula si azi printre localnicii de la poalele Ceahlaului si care istoriseste ca plaiurile acestuia au fost locuite candva „de un neam de uriasi, grozav de inalti si de tari, care au fost in cele din urma infranti de urgia cereasca”.

Cercetarile arata ca, poate deloc intamplator, aici s-a facut reala tranzitie intre religia pagana si crestinismul de la noi, pe Ceahlau fiind ridicate unele din primele altare crestine din tara noastra. Astazi, prin numarul impresionant de biserici si de manastiri inaltate pe cuprinsul lui,

Ceahlaul este considerat drept al doilea munte sfant al crestinatatii ortodoxe, dupa Athos.

Astazi, pe Ceahlaul zilelor noastre, una din frumusetile naturale admirata cu prisosinta de turisti este locul numit Altarul lui Ghedeon, sau Piatra Lata a lui Ghedeon. Iar numele strabun al Ceahlaului este Pion, sau Peon, cuvant care provine din greaca veche si care, in traducere, inseamna „casa stalpului” –cu referire la stalpii de tip obelisc, pe care anticii ii ridicau ca locuri de inchinare la zei.

Holograme ciudate si aparitii luminoase inexplicabile

Pe Ceahlau se petrec an de an, cu regularitate, doua fenomene optice inexplixabile.

In prima decada a lunii august, sub lumina rasaritului de soare, umbrele varfurilor Toaca si Piatra Ciobanului formeaza, timp de peste o ora si jumatate, o holograma naturala imensa, avand forma unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei.

Tot in aceeasi perioada a anului si tot la rasaritul soarelui, deasupra varfului Toaca se produce un fenomen optic care dureaza doar cateva minute si pe care localnicii l-au numit, inca din vechime, Calea Cerului.

Practic, deasupra muntelui se formeaza un stalp de o luminozitate intensa si stranie, care se pierde in imensitatea cerului si care este marginit pe laturi de doua benzi intunecate. Unii cercetatori ai respectivelor fenomene sunt de parere ca acestea se datoreaza faptului ca prin Ceahlau, respectiv prin varful Toaca, trece una din axele energetice ale globului pamantesc.

Varful Toaca, o piramida cu baza patrata
La aceasta teorie trebuie adaugat ca varful Toaca reprezinta el insusi un mister. Acesta are aspectul unei piramide cu baza patrata, figura considerata a se forma extrem de rar in mod natural.

Masuratorile efectuate de specialisti au aratat ca laturile bazei au exact dublul lungimii piramidei lui Keops, din Egipt, iar unghiul pantelor este cu doar 10 grade mai mare decat cel al aceleiasi piramide. Acest lucru ar fi putut fi catalogat doar ca o simpla si intamplatoare coincidenta, daca la numai 30 de kilometri distanta de Ceahlau nu ar fi fost descoperita celebra cultura Cucuteni, datand din perioada anilor 4.800 inainte de Hristos. Printre vestigiile scoase la iveala s-au gasit nenumarate obiecte din ceramica, ce aveau imprimate proiectii in plan ale unor piramide cu baza patrata si cu diagonalele perfect trasate. in zilele noastre, localnicii din zona Ceahlaului sunt, frecvent, martori ai unor fenomene inexplicabile cu care, deja, s-au obisnuit.

Tit Tihon este renumit profesor de matematica in Roman si autor al unor carti de specialitate, deci o persoana a carui credibilitate poate fi pusa greu la indoiala. Originar din Bicaz, localitate aflata la poalele masivului Ceahlau, el se afla in vizita la parinti si a fost martorul unei aparitii luminoase pe cer, chiar in noaptea revelionului acestui an. Profesorul Tihon a surprins fenomenul cu ajutorul unui telefon mobil dotat cu camera foto, insa imaginea de o calitate extrem de slaba nu le-a permis specialistilor, ulterior, sa stabileasca daca este vorba de un obiect neidentificat aflat in zbor sau de o simpla reflexie optica. Alti localnici declara, cu mana pe inima, ca vad deseori fasii de lumina strabatand padurile Ceahlaului. Calugarii de la Schitul Durau fac afirmatii asemanatoare, sustinand ca vad, in miez de noapte, cand se duc la rugaciune, ploi de luminite albastre pogorandu-se deasupra piscurilor muntelui. Ei spun ca acest lucru este harul lui Dumnezeu, care ii indeamna la credinta pe monahii tuturor manastirilor ce impanzesc masivul Ceahlau.

Zona Ceahlaului, vizitata de extraterestri

In vara acestui an, la Trifesti, localitate aflata in zona in care poalele Ceahlaului se pierd pe coame de dealuri, au aparut peste noapte nu mai putin de cinci cercuri perfect trasate pe islaz, sub forma unor inele, fiecare avand, cu o regularitate uimitoare, diametrul de 20 de metri si grosimea de 50 de centimetri. Incredintati ca satul lor fusese vizitat de OZN-uri, oamenii locului si-au facut cruce, apoi au chemat autoritatile si specialistii in domeniu. La fata locului au venit reprezentanti ai Agentiei pentru Protectia Mediului si ai organizatiei “Romanian UFO Network”. Acestia au luat probe ale solului ars, au facut masuratori, analize si fotografii, insa nu au reusit sa dea o explicatie plauzibila fenomenului. Faptul a fost catalogat ca inexplicabil, la fel cum au fost, sunt si inca vor fi catalogate toate celelalte fenomene care fac din Ceahlau si din imprejurimile sale un veritabil taram al misterelor de nepatruns.

Sursa: http://2012en.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu