Santorini, Grecia – legenda vie

Destinatie pretuita si aflata la mare cautare de milionari, vedete de film, staruri de muzica si sportivi din toate colturile lumii, dar accesibila si oamenilor obisnuiti, Santorini – considerat de multi drept cel mai frumos loc de vacanta din Grecia – este un taram contradictoriu: iti ofera mai putin decat te-ai fi asteptat, dar mai mult decat ti-ai fi imaginat vreodata.

Santorini este o grupare de insule dispuse circular, cu diametrul de 10 km, formand marginea unui vulcan activ care inca mai formeaza insule in centru. Pante abrupte duc spre zona centrala si pante mai line duc spre marea care inconjoara insula. Santorini se numeste totodata si principala insula a arhipelagului, capitala acesteia fiind orasul Fira sau Thira.

Peisajul divers si spectaculos al insulei Santorini se datoreaza unui proces vulcanic - in jurul anului 1650 i.e.n., una din cele mai mari eruptii vulcanice din ultimii 10.000 de ani a fost urmata de prabusirea terenului si de formarea unei depresiuni inchise inundata de apa marii - caldarea geologica Santorini. Aceasta eruptie este vinovata si de disparitia civilizatiei minoice. Cateva eruptii ulterioare, mai mici, au format doua insule mici in interiorul caldarii vulcanice: Palea Kameni si Nea Kameni.

Principalele localitati de pe insula sunt: capitala Fira (Thira), Kamari faimos pentru plaja cu nisip negru, Firostefani, statiunea Imerovigli, Oia, pitorescul sat cu biserici Pyrgos, Perissa cu plaje frumoase si bine organizate, satul traditional Megalochori, Mesaria in centrul insulei, Monolithos, Vlichada si Thirasia situat pe insula cu acelasi nume, din apropiere. Este important sa retineti faptul ca Santorini nu beneficiaza de surse de apa potabila.

O vorba de prin batrani spune:

"Mai mult vin decat apa, mai multe biserici decat case, mai multi magari decat barbati."

Astfel isi prezinta grecii, cu un zambet hatru si un dram de ironie, perla arhipeleagului Cicladelor din Marea Egee, bucata de piatra fierbinte de numai 73 kmp care este (ceea ce a mai ramas din) stravechea Thira. Sau, dupa cum au botezat-o marinarii medievali venetieni care au trecut pe aici in secolul XIII, insula Sfintei Irina: Santa Irina. Mai pe scurt, Santorini. Insa, cugetarea localnicilor este perfect adevarata:

Pe Thira nu exista sursa de apa potabila; in schimb strugurii mici din soiul Assyrtiko, culesi din viile pitice ce imbratiseaza roca intr-un mod bizar, culcate la pamant, gratie secetei aspre si a vanturilor taioase, dau unul dintre cele mai apreciate vinuri dulci din lume, Vinsanto. Intre paranteze fie spus, piatra vulcanica si neprimitoare impreuna cu clima torida au mai produs pe Santorini si cele mai gustoase rosii din lume, liliputanele cherry sau Kos (cum le zic grecii), soi de tomate originar din Thira.

Indiferent unde te-ai afla pe insula, este imposibil sa-ti arunci privirea undeva, aiurea, fara ca in raza ta vizuala sa nu apara o biserica crestina. Sau doua. Sau trei. Aproximativ 300 de biserici sunt ridicate pe insula, cele mai multe albe, cu o cupola de un albastru imperial, in varful careia sta infipta crucea lui Hristos.
Cel mai mare locas de cult este Catedrala Ortodoxa din Fira, zidita in 1827 si reconstruita in 1956, dupa ce un teribil cutremur a nenorocit insula. Majoritatea bisericilor sunt edificii minuscule, nu mai mari decat o casuta de doua camere, dar insotite intotdeauna de o clopotnita alba cu unul sau trei clopote.

In ceea ce priveste barbatii, lucrurile sunt cat se poate de simple - din cei aproape 13.000 de localnici pe care Santorini ii numara in prezent, 70% sunt femei, iar vreme de secole, aici, fala barbatilor, semn al bogatiei familiei din care faceau parte, a stralucit in functie de numarul de magari detinuti, singurele dobitoace indeajuns de rezistente si altruiste incat sa urce si sa coboare fara sa cracneasca muntele gol de piatra seaca, pe o arsita de iad care tine de la rasaritul pana la apusul soarelui, mai bine de jumatate de an. Folositi ca mijloc de transport, pentru agricultura, iar de cateva decenii pentru distrarea turistilor, blanzii magarusi si-au castigat, alaturi de vinul dulce si casele Domnului, locul pe deplin meritat in panoplia simbolurilor iconice ale insulei. Insa, Santorini este - evident! - mult mai mult decat atat.



Orice inceput porneste cu un sfarsit

Potrivit cercetarilor mai vechi si mai noi, Santorini are mari sanse sa circumscrie una dintre cele mai mari taine ale lumii - povestea paradisului pierdut, a unei stralucite civilizatii din negura timpurilor care a devansat cu generatii lumea antica, pentru a disparea brusc si inexplicabil, atunci cand a ajuns la apogeu. Insula Atlantilor.

Filosoful grec Platon (427-347 i.Hr.) povesteste in doua dintre faimoasele sale dialoguri, Tiamois si Critias, despre insula grandioasa, rafinata si ideala care se afla dincolo de Coloanele lui Hercule (stramtoarea Gibraltar), in preajma unui arhipeleag de insule mai mici (probabil Cicladele de astazi) si care a fost inghitita de ape intrucat cetatea erudita si infloritoare de aici starnise mania zeilor. O seama de istorici si arheologi identifica Santorini cu Atlantida - chiar daca au dreptate sau nu, asemanarile dintre legenda atlantilor si proto-istoria Thirei sunt izbitoare. Fie ca-i vorba de una sau de doua civilizatii, Atlantida si Santorini au avut acelasi destin.

Incepand, aproximativ, cu 2500 i.Hr., Santorini a fost un falnic centru comercial si cultural al civilizatiei minoice, un oras-stat independent si puternic care nu s-a plecat niciodata in fata Cretei, insula care in prima jumatate a mileniului II i.Hr. domina cu suplete Marea Egee, faurind numeroase colonii. Foarte putine se stiu astazi despre civilizatia care a inflorit aici - de fapt, nu i se cunoaste nici macar numele. Singurul sit de unde au fost extrase informatii despre misterioasa populatie se afla langa localitatea Akrotiri, unde s-au gasit cateva ruine ale unor case ingropate in cenusa, resturi de mobila, vase de ceramica si fresce infatisand viata de zi cu zi - de unde istoricii au reconstituit imaginea unui popor darz si avansat.

In jurul secolului XVII i.Hr., o calamitate nemaintalnita a lovit insula. Numeroase cutremure de pamant au dat semnalul de alarma cu cateva luni inainte, caci locuitorii au fugit, luandu-si cu ei lucrurile cele mai valoroase. Se asteptau sa poata reveni, dovada fiind marile amfore, pittoi, umplute cu ulei de masline, grane si seminte pe care le-au ingropat sub pragurile usilor. Insa, vulcanul a erupt apocaliptic, intr-o explozie asurzitoare care ar fi fost auzita de la distanta de peste 3.000 de km (calculele arata ca eruptia a fost de patru ori mai puternica decat cea a vulcanului Krakatoa, aflat intre Sumatra si Java, a carui eruptie a fost auzita in 1883 pana in Australia). Cu o furie nemaivazuta, vulcanul a scuipat prin craterul sau indeajuns de multa lava incat sa acopere intreaga insula sub un strat de 30 de metri grosime de cenusa (de altfel, si astazi, intregul Santorini sta practic pe un strat de 4-5 metri de lava pietrificata). Imensa insula a fost desfigurata cumplit - numeroase portiuni s-au scufundat, apele marii au invadat craterul cel mare dand Santoriniului forma de arc de cerc pe care o are in prezent, doua bucati de pamant s-au ridicat deasupra apelor, formand insulitele Nea Kameni (unde inca se afla doua cratere ale catastrofalului vulcanului) si Thirassia, iar valurile tsunami au distrus civilizatia cretana peste noapte.


Nenorocirea a fost atat de mare incat de abia 9 secole mai tarziu, oamenii s-au incumetat sa mai puna piciorul pe ceea ce mai ramasese din prospera insula. Temerarii au fost colonisti dorieni sositi din Sparta, iar liderul lor, Thiras si-a dat numele insulei si orasului pe care l-a intemeiat si l-a ales drept capitala, Thira (antica), ale carei vestigii se gasesc si astazi pe Mesa vouno, muntele care musca marea la Kamari, in sud-estul insulei. Istoricul Herodot ne invata ca dorienii au suferit o seceta severa, de sapte ani, ceea ce i-a determinat sa trimita colonisti in nordul Africii, Thira intemeiind printre altele si Cyrene din Libia. In secolul V i.Hr., orasul-stat Thira s-a aliat cu Sparta impotriva Atenei, in razboiul Peloponezian, iar cateva veacuri mai tarziu a devenit colonie romana. In Evul Mediu, pe aici au trecut franci si venetieni, care au anexat insula ducatului Naxos pana in 1579, cand Santorini a intrat sub administratia imperiului Otoman, de sub care a iesit de abia in 1912, cand s-a unit cu Grecia. De atatea milenii, in tot acest timp, Santorini nu si-a aflat linistea, fiind zdruncinat constant de replici de cutremure si eruptii vulcanice ale dezastrului din secolul XVII i.Hr., ultima eruptie a lui Nea Kameni - blanda, spectaculoasa, dar fara victime - avand loc in 1950.

La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

Titlul de mai sus, identic cu cel al unui roman semnat de japonezul Haruki Murakami (care, apropo, isi plaseaza actiunea mai multor povestiri pe o insula greceasca nenumita, dar care aduce izbitor cu Santorini), descrie poate cel mai bine impresia puternica pe care ti-o lasa insula, atunci cand, de undeva de sus, din Oia sau din Fira, ti se asterne in fata ochilor privelistea de basm a calderei - depresiunea in forma de caldare care se casca in urma eruptiei unui vulcan. Un american ajuns in capitala Fira direct cu taxiul si care urma sa se cazeze la unul dintre numeroasele stabilimente de lux, de 5 stele, jumatate zidite - jumatate sapate in munte, un white collar prea elevat pentru a folosi infamul cuvant care incepe cu "f", a sintetizat excelent expresia lui Murakami in doua cuvinte rostite prelung: "Holly smoke!". Apoi, admirand caldera, si-a scapat bagajele din mana si a ramas cu gura cascata la propriu. Sunt convins ca si eu stateam acolo cu gura cascata (macar in cuget), desi ma aflam de cateva ore bune pe strada pietruita de pe inalta faleza a Firei.

Modul brutal in care natura s-a jucat cu taramul stapanit candva de acea civilizatie straveche cu nume (poate) necunoscut a nascut, paradoxal, un peisaj unic in lume care-ti taie rasuflarea. Un peisaj in care omul s-a integrat armonios, mariajul de arhitectura venetiana si cicladica, stradutele intortocheate, bisericile, tavernele, hotelurile si stabilimentele - toate albe sau in culori pastelate, deschise, niciuna mai inalta de 2 etaje si dispuse melodic pe varful muntelui, precum lojele intr-o sala de opera - rezonand tainic cu roca dura si fara de viata. Este ca si cum, fiind acolo, nu ai putea sa-ti imaginezi nimic altceva in locul a ceea ce este; un hotel futurist si modern, din metal si sticla ar fi un sacrilegiu la Fira, la Oia sau oriunde altundeva in Santorini.

In afara de a te plimba si a admira peisajul, la Fira nu prea ai multe de facut. Insa, pentru a parafraza un vampir dintr-un roman (si film) la moda, asta este un "full time job". Cel putin in vacanta. Este imposibil sa te plictisesti aici. Daca te bantuie un pui de foame, incearca la una dintre sutele de taverne o salata santorineza (cu branza feta, kapere, castraveti, ulei de masline si faimoasele rosii pitice), ceva mai exotic (eu am savurat un delicios avocado cu creveti), bea un pahar de Vinsanto sau o bere locala Mythos. Apoi, ar trebui sa vizitezi Muzeul Thira Preistorica, unde afli pe larg povestea civilizatiei stravechi si vezi majoritatea artefactelor din Neolitic si Epoca de Bronz descoperite la Akrotiri. In continuare, ai putea sa iei funicularul pana in port, iar de acolo sa te intorci calare pe magarusi, pentru a experimenta modul traditional de transport al santorinezilor. Doamnele si domnisoarele vor fi incantate de numeroasele magazine, unde se gasesc bijuterii, haine de designeri, genti si alte nimicuri, iar domnii de… numeroasele baruri si pub-uri. Fira este un melanj de trairi bizare: partea comerciala aduce pe alocuri cu un bazar turcesc (desi mult mai stilat si mai curat), faleza feerica cu privelistea de neimaginat spre caldera, Nea Kameni si Thirasia este, probabil, cea mai aratoasa de pe insula, iar stradutele inguste si mai pustii din vestul oraselului te transpun, parca, intr-un orasel medieval.

Cel mai frumos asfintit din lume


Pitorescul orasel Oia (sau Ia) aflat in nord-vestul insulei, deopotriva indragit de artisti si de turisti, se spune ca este chintesenta santorineza. Aici o sa intalnesti aceleasi cladiri micute, albe, cu cupola sau acoperis drept, decorate cu numeroase flori rozalii, nenumarate biserici si stradute pietruite precum in Fira. Pe langa acestea, insa, in Oia se pastreaza mult mai pregnant influenta venetiana din Evul Mediu - case largi, cu tavanul inalt, denumite kapetanea, in care traiau nobilii si oficialitatile venetiene se impletesc cu stabilimente micute, inchistate in piatra muntelui, precum niste pesteri, denumite yposkafa, unde traia populatia locala. Aceeasi influenta face ca aici sa existe o importanta comunitate catolica, care are propria Catedrala, si un zid de fortificatii impotriva piratilor, ale carui vestigii se mai ridica in cateva locuri inclusiv astazi. Toate acestea sunt pastrate cu sfintenie si conservate prin lege: in Oia, de exemplu, sunt interzisi stalpii de electricitate, nu se construiesc cladiri noi, iar cele existente se renoveaza anual, dupa un minutios plan pus la punct in cele mai mici detalii.

Paradoxal, precum s-a intamplat si la Valencia, unde cea mai mare inchisoare medievala a fost transformata intr-unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale orasului, si aici cele mai multe yposkafa, locuintele plebei care va sa zica, sunt astazi preschimbate in fastuoase stabilimente de lux, destinate unui grup privat si select format din milionari si vedete grecesti si internationale. Ceea ce m-a impresionat la aceste exclusiviste pensiuni si hoteluri a fost eleganta desavarsita si ceea ce a-si numi un alt paradox santorinez: opulenta discreta, manifestata prin servicii, facilitati si mobilier super high class, dar care pastreaza o simplitate ce cadreaza perfect cu restul insulei.

Imediat ce ai ajuns in Santorini, daca nu ai citit in prealabil absolut nimic despre insula, pentru ca acest aspect este mentionat cu o obsedanta frenezie in orice material despre Thira, printre primele lucruri pe care le vei afla de la ghizi si localnici este ca in Oia, seara de seara, se canta aria celui mai frumos asfintit din lume. Prin urmare, pe masura ce se lasa seara, un puhoi nesfarsit de turisti transforma oraselul intr-un agitat furnicar. Se da o adevarata batalie pentru un loc bun la apus, oamenii vin cu 2-3 ore inainte, iar terasele si barurile care se intampla sa aiba vedere spre ascunderea soarelui dupa Marea Egee au cele mai piperate preturi de pe intreaga insula . Eu am vazut asfintitul, aici, de doua ori, odata de pe zidul venetian, iar altadata din zona morilor de vant. Fenomenul in sine nu m-a impresionat prea tare, cel mai frumos apus din Santorini l-am vazut in alta seara, la Fira, insa modul in care casutele albe din Oia isi schimba nuantele de rosiatic-auriu, pe masura ce soarele apune, este poate mai impresionant decat trecerea astrului sub linia orizontului, iar spectacolul uman face toti banii.

Sursa: descopera.ro