Ruinele incase de la Machu Picchu (Peru)

Ruinele orasului Machu Picchu, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, redescoperite in 1911 de catre arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase si enigmatice locatii stravechi din lume. In timp ce incasii in mod sigur foloseau varful muntelui (2761,50 m inaltime), ridicand sute de structuri de piatra incepand cu anii 1400, legendele si miturile indicau faptul ca Machu Picchu (insemnand "vechiul pisc" in limba Quechua), adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri.

Oricare ar fi originile sale, incasii l-au transformat intr-un mic (5 mile patrate), dar extraordinar oras.

Invizibil de dedesubt si complet natural limitat, inconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrani populatia, si irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare sa fi fost folosit de incasi ca un oras ceremonial secret.

La 610 metri deasupra galagiosului rau Urubamba, norul infasoara ruinele palatelor, bailor, templelor, hambarelor si a 150 de case, toate intr-o remarcabila stare de conservare. Aceste structuri, sapate in granitul din varful muntelui sunt minuni atat arhitecturale cat si estetice. Multe dintre caramizile cantarind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atat de precis sculptate si unite cu atata exactitate, incat imbinarile fara mortar nu permit nici macar unei lame de cutit sa intre printre ele.

Se stiu putine lucruri despre utilizarile sociale sau religioase ale orasului in vremurile incasilor. Scheletele a 10 femei si ale unui barbat duc la presupunerea ca acest sit ar fi putut fi un sanctuar pentru pregatirea preoteselor si/sau a mireselor nobilimii incase. Oricum, examinarea ulterioara a oaselor a dezvaluit un numar egal de oase masculine, ceea ce indica faptul ca Machu Picchu nu era exclusiv un templu pentru femei.

Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortarete ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale Anzilor peruvieni. Nu i se cunoaste adevaratul nume, ce destinatie avea si de ce a fost parasita de bastinasi in secolul XVI, fara a fi atacata de conchistadori. A scapat neobservata de europeni pana in secolul al XX-lea, cand a primit si numele de Machu Picchu.

In secolul al 12-lea, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu in nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde. Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene.

Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare social-legislativa.

Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv in jungla) menite sa reziste vesnic in fata oricarui inamic. Capitala incasilor, Cuzco, era - arhitectural - comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu.

Gasita abia in 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat in piatra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul se incadreaza intr-un plan urbanistic aparent "intortocheat", menit sa deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant si abia fotografiile facute din avion i-au pus in evidenta toate insusirile.

De fapt, ceea ce ii frapeaza cel mai mult pe cercetatorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenta dintre opera mitica a lui Dedal ("inginerul" care a construit Labirintul de incarcerare a Minotaurului, sau, in alta varianta, palatul-labirint al regelui cretan Mino din Knossos). Labirintul Machu Pichu reflecta la randu-i simbolul vietii pline de meandre si in care drumul nu duce niciodata inapoi, ci mereu inainte, spre moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (asa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul - fie el amerindian, grec sau egiptean - are deci conotatia luptei cu timpul, el este adevaratul prizonier.

Si inca o enigma: retelele de drumuri facute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reteaua romana de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase! De ce acest efort de taiere de "autostrazi" in coastele Anzilor, daca incasii nu au avut vehicule, necunoscand roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km si locuri de odihna din 20 in 20 de km. Ideea utilizarii drept piste de aterizare-decolare a fost avansata de foarte multi cercetatori, dar nu exista dovezi credibile... nu inca... Nici un drum special amenajat nu ducea catre Machu Picchu. Aceasta enclava (probabil a preotilor, putand adaposti doar 500 de persoane) exista parca in afara timpului si spatiului, ascunzand mistere inca de nepatruns.

Sursa: wikipedia.ro