Portile din Maramures – Valoare de simbol

Portile de lemn ale gospodariilor traditionale din Maramures sunt situate indeosebi in satele de pe vaile Mara, Cosau si Iza, dar si in unele localitati din Tara Lapusului.

Construite in general pe trei stalpi si un „fruntar” (pragul de sus al portii) din lemn de stejar, avand „haizasul” (acoperisul) sindreluit, portile din aceasta zona au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care taranii treceau cu demnitate, mandri de originea lor nemeseasca.

Salba de porti monumentale e marturia vie a unei realitati istorice mai aparte: in perioada feudala, din randul obstelor maramuresene s-a ridicat o clasa de cneji, care periodic isi alegea voievodul; puterea si privilegiile nobililor au fost atent fragmentate si distribuite unui numar din ce in ce mai mare de familii. Secole de-a randul, aceasta casta (de proportii obstesti) a rezistat incercarilor de lichidare a privilegiilor. Asa se explica uluitorul rezultat al unei statistici austriece din secolul al XVIII-lea, care situa Maramuresul „pe primul loc in intreg imperiu, in ceea ce priveste procentul nobililor raportat la totalitatea populatiei comitatului.” Au fost inregistrati, pe baza inscrisurilor autentice, circa 15.000 de nemesi, cei mai multi descendenti ai vechilor familii cneziale romanesti locale.

Aspectul e extrem de important, caci numai nemesii aveau privilegiul sa-si ridice porti inalte in fata gospodariilor, in timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decat la vranite (confectionate din pari montati paralel pe o rama dreptunghiulara si cu o diagonala, pentru a-i fixa, si care se deschidea intr-o parte).

Maramuresul a fost, deci, la un moment dat, o enclava imperiala unica, populata cu tarani de vita nobila. Portile cu stalpi sculptati si sindrila sunt relicva unei organizari sociale care a functionat pana in secolul al XX-lea.

„Atasamentul localnicilor fata de aceste valoroase constructii, cu atat de profunde radacini in traditiile de cultura si arta, cat si in istoria social-politica a Maramuresului este ilustrat de faptul ca pana azi s-a pastrat obiceiul de a categorisi gospodarii dupa porti. Pana si azi, cand intrebi de vreun satean de-al lor, oamenii batrani iti indica «poarta» de la casa unde locuieste acela, formularea semnificand cinstirea pe care i-o acorda” (scria in 1977, Francisc Nistor).
Constructia, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul portii suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credinte profunde (cu conotatii mai degraba mitice).

Astfel, taierea stejarului trebuia sa coincida cu o perioada de nopti cu luna plina – pentru a indeparta din jurul gospodariei orice nenorociri si toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din padure trebuia sa se faca intr-una din zilele lucratoare „de dulce” (marti, joi sau sambata), in virtutea credintei ca astfel lemnul va fi aducator de noroc. Sub stalpul care leaga pragul se puneau „bani, agheasma si tamaie, ca sa nu se apropie ciuma.” Iar pentru apararea averii si a casei, pe stalpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare.

Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), insa decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de mesterii populari ne permit incursiuni intr-un univers mitologic, antecrestin: funia, nodurile, rozetele solare - cu variatiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate avand la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vietii („simbolul vietii fara de moarte si al rodniciei nesfarsite”), motivul sarpelui (pazitorul gospodariei), chipul omenesc, pasarile, dintele de lup, bradul s.a.m.d.


Pentru taranul maramuresean, trecerea pe sub haizasul portii devenea aproape un act ceremonial, purificandu-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat in universul casnic al gospodariei si familiei. In toate culturile traditionale, trecerea pe sub o poarta, mai mult sau mai putin grandioasa, simbolizeaza o transformare (de suprafata ori structurala, fizica sau virtuala).
Sursa: wikipedia.ro