Unde se afla Provence (Proventa)? In sud-estul Frantei, intre Marea Mediterana, Valea Ronului si Italia.
Care sunt principalele orase din Provence? Lyon, Saint Etienne, Grenoble, Aix en Provence, Marsilia, Avignon, Nimes, Montpellier, Toulouse.
Harta cuprinde si Coasta de Azur
Prima vacanta in Provence ramane in memoria tuturor ca un moment magic. Chiparosii umbresc soselele, pe alocuri presarate cu tufe inflorite de leandru, iar campiile sunt acoperite cu lavanda ori floarea soarelui. Simti mirosul de cimbru salbatic, vezi peste tot casute idilice cu acoperisuri rosii si este atat de liniste, ca poti sa auzi cantecele greierilor. Deasupra ta, cerul are culoarea azurului, dupa trecerea faimosului mistral, vantul rece care vine din Valea Rinului. In nici o alta regiune din Franta nu te vei simti ca in Provence, unde timpul parca a stat in loc: poti admira si azi aceleasi peisaje care i-au inspirat pe pictorii post-impresionisti.
Cum decurge o zi in Provence? Aici, nici a visa cu ochii deschisi, nici a irosi timpul nu sunt considerate defecte, ci un mod de petrecere a unei zile placute de vacanta, din care mai fac parte un mic dejun servit intr-una din incantatoarele cafenele, o plimbare pe stradutele pietruite si un pranz de trei ore, urmat de un pui de somn la umbra unui maslin batran. Desigur, nu am uitat bautura traditionala “pastis”, facuta din anason, si jocul de bile pe pamant numit “pétanque”. In Provence se gasesc cel mai bun ulei de masline, cea mai buna carne de iepure, dar si cele mai ieftine case de vacanta, cu piscina si podgorie. De cand a sosit la St. Rémy printesa Caroline de Monaco, Provence a devenit noua Coasta de Azur.
Ce puteti vedea in zona? De la Pont du Gard (unde se afla un faimos apeduct roman, inalt de 47 metri si lung de 270 metri, parte dintr-un sistem de aproape 45 kilometri, prin care orasul Nimes era alimentat cu apa) la Arles si Nimes se gasesc cateva din cele mai vechi si bine conservate ruine romane. Mai puteti vedea abatiile de la Senanque si Montmajour, castelele feudale de la Tarascon si Beaucaire, palatul papal de la Avignon. Si in tot tinutul, podgorii intinse si orasele fermecatoare.
Inca din Evul Mediu, “La route de la lavande” (Drumul lavandei) aducea bani frumosi si miresme incantatoare acestei zone, conectand 2.000 de cultivatori din Drome, platoul Vaucluse si Alpii din Provence. Cele mai frumoase campuri sunt langa Mont Ventoux, Forcalquier si Valensole. Firme celebre, precum Body Shop, Occitaine si Dior, cumpara direct de aici lavanda pentru produsele lor. Unul din cele mai fermecatoare orasele din Provence este micul port Cassis, unde podgoriile se invecineaza cu dealurile calcaroase aflate deasupra golfurilor stancoase. La fel de atragator este Jura, cu grandiosul Chateau Chalon.
Cateva detalii despre principalele orase:
Aix en Provence
Un orasel incantator tipic zonei provensale, este un oras universitar care in vechime era un oras al aristocratiei, strazile sale fiind traversate de multi conti si regi. Cel mai vestit fiu al orasului este Paul Cézanne, care a imortalizat peisajele zonei.
Lyon
La intersectia turbulentului Rhone si linistitului Saone, al treilea oras ca marime din Franta este un centru industrial, dar si oras patrimoniu. Capitala Galilor in Imperiul Roman, mare centru cultural si comercial al Renasterii, oras industrial al secolului 19, Lyon a devenit o mare metropola europeana.
Avignon
In secolul 14 Avignon a fost capitala lumii catolice, conducatorii bisericii catolice locuind in acest oras si nu la Roma. Punctele de atractie sunt: Palatul Papilor, Podul din Avignon.
Marsilia
Aglomeratul port, al doilea oras ca marimne din Franta, a fost descris de Dumas ca "punctul de intalnire al intregii lumi". Orasul este de asemenea cunoscut datorita Imnului Frantei " La Marseillaise", cand 500 de revolutionari a marsaluit catre Paris. Cea mai "colorata" zona a orasului este Le Vieux Porte.
Montpellier
Montpellier este un oras insorit din sudul Frantei, situat pe coasta Mediteranei, intre Marsilia si granita cu Spania, avand o populatie de cca 250 000 locuitori. Atractiile turistice principale sunt: Muzeul de Arta Fabre, Gradina orasului (Jardin de Plantes), Catedrala Sf. Petru si strada istorica Esplanada Europei.
Toulouse
Capitala departamentului Languedoc si al 4 lea oras al Frantei, Toulouse este supranumit si orasul roz. Cu un trecut istoric bogat, orasul este de asemenea si centrul industriei aerospatiale.
magnific!
RăspundețiȘtergere