Vacanța Esoterică

miercuri, 15 iunie 2011

Eclipsa de luna – 100 de minute

Acum are loc cea mai lunga eclipsa de luna din ultimii 11 ani. Aproape 100 de minute, luna va fi acoperita de umbra Pamantului. Fenomenul va putea fi observat de astronomii si amatoriii curiosi din anumite regiuni din Europa, Africa, Orientul Mijlociu si Asia Centrala, informeaza AFP.

O eclipsa totala de Luna se produce de doua ori pe an, atunci cand Luna trece in conul de penumbra si apoi in conul de umbra al Terrei. Soarele, Terra si Luna sunt perfect aliniate, ceea ce corespunde fazei de Luna plina.

Trecand in conul de umbra al Terrei, Luna va capata o culoare aramie sau chiar rosiatica, caracteristica crepusculului terestru. Acest fenomen este cauzat de refractia luminii provenind din atmosfera terestra care lumineaza suprafata lunara.
Potrivit site-ului Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucuresti, eclipsa va fi totala, adica Luna va intra complet in umbra planetei noastre, iar fenomenul va dura peste cinci ore.

Eclipsa incepe la ora 20.24 (ora Romaniei, n.r.), cand Luna se afla sub orizont. Va rasari la ora 20.51, iar dupa numai 30 de minute (la ora 21.22) va incepe sa intre in umbra Pamantului.
Stralucirea ei va scadea, in timp ce partea stanga a discului va incepe sa fie acoperita de umbra. Timp de o ora, umbra va acoperi discul Lunii, iar eclipsa totala (faza cand Luna este acoperita complet de umbra) va incepe la ora 22.22.
Maxima eclipsei se va produce la ora 23.12, cand Luna ar trebui sa aiba o culoare portocaliu-caramizie, cu o parte mai deschisa. Culoarea Lunii in timpul eclipsei totale indica gradul de poluare al atmosferei.
Totalitatea se incheie la ora 00.03 - partea stanga a discului selenar va incepe sa revina la luminozitatea normala. Luna va iesi complet din umbra la ora 01.02, iar eclipsa se va termina la ora 02.01.

Potrivit declaratiilor specialistului Fred Espenak de la NASA, durata acestei eclipse este cea mai lunga din iulie 2000. "Integralitatea eclipsei va putea fi observata in jumatate din Africa, Orientul Mijlociu, Asia Centrala si Australia Occidentala. In Europa, eclipsa totala va fi vizibila pe intregul continent, cu exceptia nordului Scotiei si al Scandinaviei", a precizat Espenak.

Eclipsa totala va mai putea fi observata din Asia, din estul Australiei si in Noua Zeelanda, dar si in estul Braziliei, Uruguay si Argentina. Evenimentul nu va putea fi admirat din America de Nord. Urmatoarea eclipsa totala de Luna se va produce pe 10 decembrie. (Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu