Miraj sau Fata Morgana in Sahara

Mirajele ne-au fascinat dintotdeauna, deoarece lasa impresia ca sfideaza legile universale. Datorita caracterului lor iluzionist foarte puternic, au dobandit un aer magic. Ele apar in povestiri si legende, alaturi de zane si vrajitori. Mirajele nu constituie, insa, iluzii optice, fiind fenomene naturale care se produc in urma reflexiei, refractiei si dispersiei luminii, fenomene ce pot fi fotografiate de oricine. Apar in foarte multe locuri pe Terra, cele mai cunoscute fiind intalnite in tinuturile desertice si arctice.

Cuvantul „miraj” provine de la verbul francez mirer (a privi cu atentie, a examina). O definitie corecta ar fi aceea unui fenomen de refractie in care o imagine a unui obiect indepartat pare a fi deplasata de la pozitia sa adevarata, datorita variatiilor foarte mari ale densitatii verticale in apropierea suprafetei; imaginea poate aparea distorsionata si inversata.

Nu multi stiu ca denumirea de “Fata Morgana” pleaca de la Morgan le Fay – Fata sau fey insemnand zana. Legenda spune ca Morgan era sora regelui Arthur si ca ea a invatat multe trucuri de la vrajitorul Merlin. Tot legenda ne spune ca Morgan traia intr-un palat suspendat in aer si ca pe masura ce te apropiai palatul cobora.

Apa in desert
Desertul este unul dintre mediile cele mai propice aparitiei fenomenelor de acest tip. Soarele usuca foarte mult aerul din imediata apropiere a Pamantului, schimband indicele de refractie al razelor de lumina. Prin urmare, razele albastre(radiatiile) vor fi curbate in apropierea solului. Le vom vedea venind de jos, totul intamplandu-se ca si cum in zare ar exista o imensa suprafata albastra. Ele dau, astfel, impresia ca acolo exista o mare intindere de apa. Curbura razelor fiind limitata, vom vedea aceasta intindere de apa foarte departe. Cu cat ne apropiem de ea, cu atat avem impresia ca se indeparteaza. Aceasta se explica prin faptul ca o mare influenta asupra mirajelor indepartate o au curbura suprafetei Pamantului si curbarea obisnuita a razelor. Datorita curburii suprafetei Pamantului, baza obiectelor indepartate ramane invizibila sub o anumita „linie de disparitie”. Intre aceasta linie de disparitie si linia limita, situata ceva mai sus, se afla partea obiectului care se vede reflectata. Deasupra liniei limita se disting obiectele care nu sunt reflectate. Cu toate acestea, in desert putem observa deseori, la orizont, cate un munte mare. Pe masura ce ne apropiem insa, avem surpriza sa vedem ca muntele este tot mai mic, ajungand, in final, doar o stanca.

Straturi inselatoare
Uneori, curbarea razelor in sus produce reflexii totale multiple. Raza se propaga nestingherita pe drumul ei si se observa imagini ciudate, drepte si rasturnate, care variaza din clipa in clipa, in functie de distanta observatorului fata de obiect si de distributia temperaturii in atmosfera.

Acest miraj este bine-cunoscutul Fata Morgana si apare adeseori in desertul Sahara. A fost descris pentru prima oara in anul 1770, de catre exploratorul scotian Patrick Brydone. Tot el a aratat ca aerul incalzit si deplasat de vanturi de mare intensitate trece intr-o stare de acalmie, situatie in care se produce si se observa fenomenul. Fata morgana poate avea loc doar daca straturile de aer cald cu temperatrui diferite se intrepatrund cu cele de aer rece pe o suprafata de pamant sau de apa. In loc sa treaca drept prin aceste straturi, lumina se indreapta spre stratul mai compact de aer rece. Rezultatul este aproape intotdeauna o traiectorie mai complicata a luminii si o imagine mai ciudata a obiectului. De fapt, fata morgana este o suprapunere de mai multe imagini ale aceluiasi obiect. Imaginile pot suferi schimbari rapide cand straturile de aer se deplaseaza in sus sau in jos fata de obiect. Deci fata morgana este un fenomen relativ rar, sunt cateva locuri in care el apare destul de des. In Alaska se produce de obicei iarna, iar Finlanda poate oferi o imagine spectaculoasa primavara sau vara devreme, asemenea desertului Sahara.