Vacanța Esoterică

sâmbătă, 4 iunie 2011

Palau de la Musica Catalana, Barcelona

Preiau un articol excelent de pe saiubestiunoras.ro, dupa ce o fotografie a acestul Palat al Muzicii m-a uimit prin contrastul dintre frumusetea sa si cvasi anonimat.

Destul de ascuns privirii, pe o straduta care se desface din Via Laietana, intr-o zona a Barcelonei numita La Ribera, Palau de la Musica Catalana este una din cele mai spectaculoase cladiri nascute de curentul asa-numit «modernist» in Barcelona. Palatul iese in evidenta prin exuberanta sa, mai ales ca este inconjurat de cladiri extrem de banale, si se afla departe de restul cladirilor celebre ale modernistilor, cea mai mare parte concentrate in elegantul si ordonatul cartier Eixample.

Palatul Muzicii Catalane este intilnirea fericita dintre trei oameni: un arhitect de geniu, Lluis Domenech i Montaner, si doi muzicieni plini de entuziasm si ambitie, Lluis Millet si Amadeu Vives. Cei doi muzicieni sunt fondatorii unei societati corale, Orfeo Catala, idee nascuta din competitiile corale tinute in timpul Expozitiei Mondiale de la Barcelona, in 1888.

Un istoric al modernismului catalan spune: «Pentru un ochi neobisnuit cu arhitectura Barcelonei, e coplesitoare impresia unui dezmat de ornamente lipsite de orice logica sau control. Cu toate acestea, cladirea urmeaza intocmai preceptele rationalismului.» Ba mai mult, se foloseste de noutati tehnologice cum ar fi fierul-beton si una din primele cladiri cu pereti-cortina!

Intreaga structura are un aer de imensa lejeritate a formei, de imponderabilitate, imposibil de explicat. Parterul se constituie din trei stilpi grosi, in care Domenech a ascuns casele de bilete; deasupra lor, privirea intilneste doua rinduri a cite sapte coloane, mai subtiri, fiecare din ele placata cu gresie colorata, in motive florale. Peste ele, trei balcoane dominate de busturile lui Palestrina, Bach si Beethoven. Si mai sus, un imens mozaic reprezentindu-i pe membrii societatii Orfeo Catala (greu de distins din strada), totul incununat de o cupola ovoida decorata cu insemne heraldice. Pentru mine s-a repetat senzatia de «rasturnat», de plin-peste-gol pe care am avut-o la Palatul Dogilor din Venetia.

Si daca vi se pare ca exteriorul e fantast, interiorul il depaseste cu mult! Turul incepe din foaier, care este (prin comparatie) relativ sobru. Sala de la etajul intii, dedicata lui Lluis Millet, este si ea goala, remarcindu-se numai prin faptul ca se inalta pe doua etaje si se afla exact in spatele celor doua colonade pomenite mai sus, oferind o vedere buna a decoratiei ceramice.

Dar piesa de rezistenta, diamantul coroanei, este sala de concerte. Este universal recunoscuta drept una din cele mai frumoase din lume, si singura din Europa iluminata exclusiv natural in timpul zilei. Peretii laterali sunt in cea mai mare parte formati din panouri de vitralii, iar in centrul salii este un luminator imens lucrat in aceeasi tehnica. Luminatorul are forma unei picaturi de apa si culoarea soarelui. De jur imprejurul picaturii solare, un cor de femei-ingeri.

Acestea isi gasesc un rappel in cele 18 muze care decoreaza peretele din spatele scenei: jumatatea de jos mozaic, jumatatea superioara sculptura, fiecare din ele tine in mina alt instrument muzical. Se pare ca ele nu au fost primite tocmai cu entuziasm in epoca cind au fost construite, si nici nu e de mirare; de la talie in sus, scluptura este baroca in detalii si miscare – de la talie in jos, mozaicul e de o simplitate delicata, aproape heraldica.

Sala de concert a fost numita teatru, salon si biserica. In fapt, nu e nici una dintre ele. Prea incarcata pentru a fi teatru, prea pagina pentru a fi biserica, prea artistica pentru a fi un salon. Reuseste insa suprema performanta a modernismului: transcende spatiile conventionale le reinventeaza si le innobileaza.

Se spune ca Domenech a gindit si supravegheat personal executia fiecarui detaliu al decoratiunii interioare. Numai tavanul are peste 2000 de trandafiri, aproape cite unul pentru fiecare fotoliu din auditoriu. Unul din prieteni i-ar fi reprosat ca toata acea frumusete poate distrage atentia de la muzica…

Intre 1982 si 1989, Palau de la Musica Catalana a suferit lucrari extensive de restaurare si extindere. Totul s-a facut cu un respect religios pentru original – respect care a mers pina la demolarea sau micsorarea unor cladiri din vecinatate (inclusiv a unei biserici) pentru a oferi Palatului mai mult loc ca sa respire. Dupa 1999, i s-a adaugat un auditorium subteran si o cladire separata alaturi de fatada principala, iar alaturi de el s-a croit o piata publica, unde uneori se tin concerte in aer liber.

Domenech i Montaner a primit in 1909 premiul Consiliului Municipal al Barcelonei pentru cladirea Palatului. In 1994, Palau de la Musica Catalana a fost inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Lista personalitatilor care au vizitat sau au performat de scena Palatului este prea lunga ca sa o pot include aici. Lista genurilor de muzica pe care Palatul NU le gazduieste incape insa fara probleme: nici unul. Asa cum au dorit creatorii sai, aici orice fel de manifestare culturala este binevenita – de la jazz la muzica simfonica, de la rock la muzica populara catalana.

Palau de la Musica Catalana e un loc naucitor, de o forta plastica zdrobitoare, cu o personalitate coplesitoare. Poate sa-ti displaca violent, te poti indragosti de el, il poti adula, contesta, uri, critica. Un singur lucru nu poti face: nu-l poti ignora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu