Vacanța Esoterică

luni, 18 iulie 2011

Berna - capitala medievala a Elvetiei

Dintre toate orasele elvetiene, Berna este cu siguranta cel mai frumos si cel mai vizitat oras din Elvetia. Situat pe o peninsula, avand in apropiere Raul Aare, este un oras linistit cu stradute pietruite, cladiri in stil vechi ce par sa nu se fi schimbat deloc in ultimele cinci secole, dar si cu magazine moderne si un stil de viata aparte.

Aflat intr-o regiune plina de dealuri, cu numeroase paduri, Berna ofera pur si simplu o alta lume, departe de aglomerarile urbane sufocante. Partea veche a orasului, cu ale sale casute vechi si strazi inguste, se imbina minunat cu peisajul si mai ales cu frumusetea maiestuoasa a muntilor Alpi.

Berna este un oras medieval. Partea veche a orasului detine circa 6 kilometri de strazi, alei romantice, fantani impodobite cu statui, trotuare acoperite cu arcade. Atmosfera medievala, cu magazine aflate in pivnitele caselor si cu o multitudine de muzee, teatre, cafenele si restaurante este completata de cladirea Parlamentului Elvetian (aflata in mijlocul orasului vechi).

Cea mai interesanta parte a orasului este cu siguranta Orasul Vechi, cu adevarat o experienta magica pentru oricine vrea sa descopere trecutul Bernei. S-a pastrat perfect aspectul medieval al orasului, dar in plus au aparut numeroase magazine, de la cele de lux la cele obisnuite, iar atmosfera imbina linistea cu stilul modern de viata.

Orasul Vechi este inconjurat de raul Aare din trei parti, in timp ce pe a patra latura orasul era aparat de un zid, unde se gasea sin turnul Zytglogge. Culoarea verzuie a cladirilor din centrul orasului este tipica pentru Berna. Centrul medieval a fost dealtfel inclus pe lista UNESCO a Patrimonului Cultural Mondial si include trotuarele acoperite (arcade) si fantani decorate cu statui.

Zeitglockenturm - Turnul Ceasului

Alaturi de ursul legendar, Turnul Ceasului (situat in centrul Orasului Vechi) este simbolul Bernei. De dimensiuni impresionante si cu o arhitectura aparte, Turnul Ceasului este locul de intalnire al multora dintre localnici si turisti. Sub ceas, pe parte dinspre rasarit, se gaseste si astazi un alt mecanism complicat, care este un ceas foarte exact, anunta cele 12 ore ale zilei, pozitia Soarelui in zodiac, ziua saptamanii, luna fazele lunii si ale soarelui, fiind o adevarata bijuterie tehnica, ce fascineaza si astazi. Turnul a fost renovat si refacut adesea, aspectul actual, puternic influentat de stilul baroc, datand din 1770 - 1771.

Interesant nu este doar faptul ca acest ceas este functional si astazi, cat faptul ca in afara mecanismelor complicate ceasul mai are ceva deosebit : cateva figurine mecanice. Un cocos, cativa ursi, Chronos cu clepsidra sa si un bufon care danseaza, iar aceste cateva figurine incep sa se miste cu doar patru minute inainte ca ceasul sa anunte noua ora. Turnul poate fi vizitat si puteti urca pana in varful acestuia, de unde privelistea este uluitoare.

Orasul Vechi - partea de est
De la Turnul Ceasului puteti incepe descoperirea Orasului Vechi, pornind din piata centrala, Marktgasse, locul unde puteti face cumparaturi dupa pofta inimii. In partea de est se gaseste elegant Kramgasse, cu numeroase magazine gazduite de cladiri in stil baroc, cu arcade impresionante, datand din secolul XVIII. Aici, la nr 49, veti gasi Casa Memoriala Einstein, in fapt un apartament in care genialul fizician a locuit si a lucrat, dupa ce absolvise cu cativa ani inainte Institutul Tehnologic din Zurich. Tot aici veti intalni una dintre fantanile ornamentate specifice Bernei, aceasta avand ca ornament un urs in armura, purtand stindardul fondatorului orasului, Berchtold von Zahringen.

La mica distanta de aceasta fantana datand din 1535 se gaseste o alta, cu o copie dupa o statuie infatisandu-l pe Samson. O a treia este la mica distanta, fara vreo statuie si de data mai recenta (1779).

Strada continua, de aceasta data sub numele de Gerechtigkeitsgasse. Pe Kreuz gasse, o mica straduta, veti gasi un magazin care altadata era o farmacie, deschisa in 1571. La mica distanta se gaseste una dintre cele mai importante cladiri din Berna, Rathaus, situata in Rathausplatz. Edificiul a fost ridicat intre 1406 - 1417 si a fost ulterior refacut si renovat adesea - intre 1939 - 1942 parterul a fost reconstruit in intregime - asa ca si-a pierdut in parte aspectul initial.

Chiar vizavi se gaseste o alta fantana, datand din 1542 si fiind impodobita cu o statuie infatisand un purtator de stindard, cu armurda. Langa Rathaus se gaseste biserica St Peter und St Paul-Kirche, construita in 1858, cand era prima biserica catolica deschisa in oras de la Reforma.

Este unul dintre cele mai interesante si linistite locuri din Berna. Pe Rathausgasse, spre vest, s-au pastrat fatadele originale, dar in interior locuintele au fost transformate in apartamente moderne, elegante, iar la est, pe Postgasse, se gasesc mai multe cafenele si anticariate.
Aici se spune ca se ridica odinioara Castelul Nydegg, distrus la jumatatea secolului XIII, astazi mai existand doar o mica parte din fundatiile masive.

Un alt cartier foarte interesant din aceasta parte a orasului este Matte, care a fost pret de secole zona atelierelor mestesugaresti si a ghildelor, un loc aparte in Berna, chiar cu un dialect diferit, numiti de ceilalti locuitori Mattenenglisch. Dar acest cartier locuit de meseriasi si lucratori in port a fost cu totul schimbat in anii '70 ai secolului trecut, cand nu a mai putut rezista schimbarilor care au afectat intreaga societate. In locul atelierelor de alta data se gasesc astazi companii moderne, firme de software si de consultanta.

In timpul catastrofalelor inundatii din 1999 cartierul istoric a fost scufundat sub ape mai multe saptamani, iar urmele mai sunt inca vizibile. Va puteti continua plimbarea pe Kirchenfeldbrucke pana la Marzili, un cartier rezidentail linistit, cu numeroase localuri si centre artistice, situate chiar langa raul Aare. Aici se gasesc si numeroase locuri unde vara va puteti scalda in apele repezi ale raului sau va puteti relaxa la plaja.

Orasul Vechi - partea de vest
Nici partea de vest a vechii Berne nu este cu nimic mai prejos. La doar 100 de metri vest de Munster veti gasi Casinoplatz, iar de aici puteti ajunge in scurt timp la muzeele din Helvetiaplatz. Veti putea vedea de aici impresionantul Zytglogge dar si unul dintre cele mai controversate monumente medievale, Kindlifresserbrunnen (Fantana Capcaunului), realizata in 1544 si care adesea le provoaca celor mici cosmaruri prin realismul executiei.

La nord se gaseste Kornhaus, altadata Granarul Bernei, astazi o cladire cu birouri moderne si un mic bar, foarte cautat de localnici. Franzosische Kirche (Biserica Franceza) este cea mai veche din oras, fiind la origini o manastire dominicana. Interiorul superb decorat a fost renovat in mai multe randuri, dar s-au pastrat foarte binele stranele datand din 1302 si o fresca pictata in 1495.

Nu puteti rata sansa unei vizite la Munster, un edificiu usor de recunoscut, construit in stilul goticului tarziu si avand un turn impresionant, cel mai inalt din Elvetia. Este unul dintre cele mai frumoase locasuri de cult din Europa, vizitat in fiecare an de nenumarati turisti dar si de credinciosii veniti din toata tara.

Sursa: Ionut M. Oprea pentru http://www.bloombiz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu