Vacanța Esoterică

luni, 27 august 2012

Intrebari esentiale surprinse de Gauguin

Aceasta este una dintre cele mai ambițioase lucrări ale lui Gauguin, creata într-o perioada tristă din viaţa sa. Artistul primise vestea morţii fiicei sale, era bolnav şi nu avea suficienţi bani pentru tratament. Lucrarea trebuia sa aibă rolul unui testament, o însumare a carierei artistice, căci dupa finalizarea sa, artistul a încercat sa se sinucida. Încercarea a eşuat, Gauguin traind înca şase ani.

De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?
Paul Gauguin, 1897
141 x 376 cm
Muzeul de Arte Frumoase, Boston
sursa

Tabloul reprezinta o alegorie despre Călatoria vieţii (Varstele omului). Ca şi in alte lucrari, personajele sunt inspirate din locuitorii insulelor salbatice care îl fascinau atat de mult pe artist, plasate pe un fundal natural exotic.

În partea dreapta a compoziţiei, apare un contrast puternic între cele doua femei. Cea în varstă, cu parul alb şi capul în maini are o atitudine tristă, resemnată, ducandu-ne cu gandul la degradarea omului, la apropierea morţii, iar cea tanară de langă ea, cu piele netedă, fermă şi par bogat, simbolizează tinereţea, perioada de glorie a omului, în special a femeii, care este atrăgătoare şi plină de vitalitate, constientă totuşi că acest lucru nu va dura la infinit.

Idolul apare şi în acest tablou, ţinand braţele ridicate, indicand Nevăzutul şi amintind de inevitabilitatea morţii.

De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?
detaliu
Paul Gauguin, 1897
sursa

Personajul central este culegătorul de fructe, simbolizand plăcerile vieţii. Pe mine ma duce cu gandul la episodul cu Eva si pomul cunoaşterii, mărul fiind înlocuit cu mango.

Personajele din dreapta culegătorului fac schimb de ganduri. un personaj aşezat, cu picioarele încrucişate, îşi ridică braţul, şocat de acea pereche care îndrazneşte să se gandească la lecţiile oferite de destin.

De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?
detaliu
Paul Gauguin, 1897
sursa

Copilul, aflat langă parinţii săi, reprezintă speranţa, începutul vieţii. Langă tanărul cuplu se află o a treia persoană, un bărbat privind spre femeie, semnificand adulterul, slabiciunile fiinţei umane. Poate fi un posibil autoportret al artistului.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 17, Editura de Agostini
sursa pozelor: Olga's Gallery
Sursa articol: http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/06/de-unde-venim-cine-suntem-incotro-ne.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu