Vacanța Esoterică

joi, 27 septembrie 2012

Ziua Mondiala a Turismului - 27 Septembrie

Ziua Mondială a Turismului este dedicată, în acest an, unei teme de foarte mare actualitate: contribuţia turismului la dezvoltare durabilă, prin utilizarea energiei regenerabile. Festivităţile vor fi găzduite de Spania, unul dintre liderii internaţionali în domeniul eficienţei energetice, dar şi un model pentru bunele practici în turism. Dincolo de întâlnirile la nivel înalt dintre guverne, jucătorii importanţi din piaţa energiei şi industria hotelieră, 27 septembrie este o ocazie importantă pentru a readuce în dezbatere legătura strânsă dintre turism şi ecologie, fie că vorbim despre dezvoltare durabilă sau despre conservarea biodiversităţii. Nu este o temă nouă nici pentru Organizaţia Mondială a Turismului - temele lansate cu aceeaşi ocazie aniversară în ultima decadă au fost deseori legate de protecţia mediului - nici pentru România sau pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Am susţinut şi am impus ca priorităţi în mandatul meu atât creşterea eficienţei energetice prin programe de reabilitare termică, pentru locuinţe şi instituţii publice, cât şi dezvoltarea durabilă şi turismul verde pentru ariile protejate precum Delta Dunării. În cadrul Programului Operaţional Regional, pe care îl gestionăm, multe astfel de proiecte au depăşit stadiul de intenţie, fiind deja în implementare.
Energia regenerabilă, tema din acest an, este una strâns legată de obiectivele pentru 2030 propuse, anul trecut, la Rio, de către Naţiunile Unite prin iniţiativa Energie Sustenabilă Pentru Toţi. Acestea se referă în principal la dublarea ratei de eficienţă energetică şi dublarea cuantumului de energie regenerabilă folosită în următorii 18 ani. Industria turistică, pentru care estimările existente arată că va deservi, până la sfârşitul anului 2012, un miliard de călători şi creează, la nivel global, 100 de milioane de locuri de muncă, este, evident, direct vizată. Concret, vorbim despre folosirea în sectorul ospitalităţii a unor surse de energie verde: energie solară, eoliană, termală sau biogaz şi despre creşterea eficienţei energetice prin utilizarea unor echipamente cu consum redus sau a sistemelor de încălzire ce folosesc deşeuri sau pompe de căldură. În ceea ce priveşte reducerea consumului de energie în unităţile turistice, putem atrage către acest gen de preocupare şi beneficiarii de servicii turistice, prin informarea lor cu privire la tipurile de comportament responsabil şi încurajarea de a-l adopta nu doar în propriile case, ci şi în calitate de turişti. 

Considerăm că, printr-un efort managerial şi asumarea unei strategii pe termen lung, România poate implementa cu succes aceste obiective. Avem premise pozitive: mă gândesc la cele peste 20 de parcuri eoliene din Tulcea, Constanţa şi Caraş Severin sau la staţiunile turistice care folosesc pentru încălzire apele termale. Preocuparea pragmatică pentru folosirea eficientă a energiei - care, pe termen lung, se traduce în costuri reduse de operare şi întreţinere - se simte şi la nivel micro: am observat cu bucurie că mulţi proprietari de pensiuni şi moteluri din ţară s-au orientat spre sisteme alternative care folosesc energia solară sau cea eoliană, că există hotelieri care aplică deja programe iniţiate la nivel european de conservare a resurselor, printre care şi energia. Este de datoria noastră să încurajăm şi stimulăm astfel de iniţiative şi să găsim în continuare soluţii pentru finanţarea lor. Este şansa noastră să demonstrăm o gândire pe termen lung, singura viabilă dacă ne dorim o dezvoltare durabilă a turismului în România. 

Mesajul ministrului Eduard Hellvig cu ocazia aniversării Zilei Mondiale a Turismului
Sursa: Ziua Constanta

miercuri, 26 septembrie 2012

Diamante pentru toti




A fost un secret de stat stiut doar de cativa oameni de incredere. Acum, Rusia a dezvaluit ca detine un depozit urias de “diamante de impact” care au trasaturi neobisnuite, prezinta Messagetoeagle.com.

Formate in urma cu cateva milioane de ani de catre un asteroid care a cazut pe Pamant, aceste diamante extraterestre ar putea intoarce “cu susul in jos” pietele mondiale. In urma cu cateva zile, Rusia a declarat ca are in posesie trilioane de pietre pretioase care se afla sub un crater de asteorid cu un diametru de 100 de kilometri, vechi de 35 de milioane de ani, in estul Siberiei, cunoscut sub numele de Astroproblema Popigai.

Rusii au stiut despre aceasta locatie inca din anii ’70. Valul secretului a fost in sfarsit ridicat, iar Moscova a permis oamenilor de stiinta de la Institutul de Geologie si Mineralogie Novosibirsk sa vorbeasca despre acest aspect cu presa.

Depozitul este localizat la granita dintre regiunea Krasnoyarsk si Yakutia in structura cripto-exploziei Popigai. Este atat de mare incat poate aproviziona pietele globale pentru urmatorii 3.000 de ani. Potrivit agentiei de presa ITAR-Tass, diamantele de la Popigai sunt “de doua ori mai dure” decat pietrele obisnuite, ceea ce le face ideale pentru utilizari industriale si stiintifice.

Directorul Institutului, Nikolai Pokhilenko, a declarat ca ceea ce se afla in acest loc este suficient pentru a “rasturna” pietele de diamante mondiale.


Diamantele de impact se formeaza atunci cand un asteroid se loveste de o zona bogata in depozite de grafit. Mineralele super-dense rezultate sunt de doua ori mai dure decat diamantele obisnuite si prezinta o granulatie mare. Diamantele ca acestea sunt extrem de valoroase, nu doar pentru calitatile estetice, dar si pentru folosirea lor in procesele industriale si stiintifice de o precizie inalta.

Domnul Pkhilenko a declarat ca “resursele diamantelor super-dure continute de rocile din structura cripto-exploziei de la Popigai, sunt de zece ori mai mari decat toate rezervele mondiale cunoscute”. “Vorbim despre trilioane de carate. Prin comparatie, rezervele actuale cunoscute in Yakutia sunt estimate la un miliard de carate”.

Acest lucru creaza posibilitatea ca Rusia sa subcoteze pretul materialului sintetic produs acum in China si furnizarea unei noi tehnologii, mai ieftine, pentru fabricarea partilor de masini si de avioane, precum si de prelucrare a bijuteriilor.

“Diamantele din craterul Popigai ar putea intoarce totul cu “susul in jos”. Iar ceea ce se va intampla atunci cu preturile de pe aceasta piata nu este sigur”, spune directorul Institutului Diamantelor Industrial Yakutnipromalmaz, Gennady Nikitin. Insa, exista probleme legate de accesabilitatea si izolarea extrema a locatiei fata de orice cale ferata sau drum rutier. Cercetatorul Sobolev, Nikolai Tuchkov, a declarat ca exista intr-adevar “probleme cost-eficienta, deoarece locatia este izolata de orice centru populat”.

Totusi, cercetatorii siberieni nu vor renunta. O expeditie in acest crater de diamante steril este planificata deja. Depozitul este atat de mare incat, daca aceste diamante Popigai erau bijuterii, fiecare cetatean rus putea purta pe fiecare deget o mie de carate de diamante.
Sursa: Financiarul

miercuri, 12 septembrie 2012

Top 12 statiuni din Alpi - Best of the Alps


Doisprezece statiuni alpine clasice si-au unit fortele pentru a forma grupul "Celor mai bune statiuni din Alpi". Fiecare dintre acestea sunt recunoscute ca destinatii turistice de top. Grupul include urmatoarele resorturi:

Chamonix Mont-Blanc, Cortina d'Ampezzo, Davos, Garmisch-Partenkirchen, Grindelwald, Kitzbühel, Lech Zürs am Arlberg, Megève, St Anton am Arlberg, St Moritz, Seefeld si Zermatt.


Acestea reprezinta cele mai prestigioase destinatii de vacanta din 5 tari pe teritoriul carora se afla Alpii (Franta, Germania, Italia, Elvetia, Austria). Mai mult, sunt lideri de piata in sectorul turistic si de petrecere a timpului liber, toate reprezentand garantia unor servicii de calitate superioara.

Cele 12 pot fi considerate si ambasadoare ale intregii regiuni alpine: 12 locuri extraordinare, renumite pe plan international, toate avand norocul de fi situate in cadre naturale splendide.

Kitzbuhel- Lux confortabil


Kitzbühel reinvie legende. Un mic orasel medieval din Tirol, Austria, renumit in special pentru sporturile de iarna, isi incanta turistii (cei cu multa clasa si rafinament) prin peisaje perfecte, desprinse din vederi.

Kitzbuhel este o poveste in sine. Cadru natural perfect, cladiri de vis, magazine cochete, lux confortabil, oameni eleganti si discreti. Nimic exagerat si totusi nimic specific altui loc din Alpi.

Aici, traditia si stilul de viata modern nu intra in contrast ci sporesc farmecul unic al statiunii. Chiar daca este popularizata mai mult ca statiune pentru ski, drumetii, ciclism sau spa eu cred ca este un spatiu superb pentru a respira si simti viata. O comunitate mica si selecta, un nivel de trai care iti permite sa fii liber de constrangeri de orice fel, aer curat, ritm relaxat, toate fac din Kitzbuhel un loc de repaus, de refacere si de descoperire de sine ideal.

Cum sa nu iubesti un asa loc pro-viata?