joi, 16 ianuarie 2020

Tibidabo, Barcelona - Numele de deasupra spectacolului panoramic


Tibidado este vârful cel mai înalt al munților Serra de Collserola care domină Barcelona, Spania - de la cei 532 de metri ai săi. Muntele este acoperit de o pădure de tip mediteranean și a fost considerat scena perfectă pentru amplasarea aici a unui parc de distracții, a unui turn de telecomunicații, Torre de Collserola și a catedralei Temple de Sagrat Cor. Toate aceste trei atracții sunt vizibile cam de peste tot din Barcelona. Proiectată de Enric Sagnier, catedrala a avut nevoie de 60 de ani pentru a fi construită. Din vârful său, sculptura lui Iisus realizată de Josep Miret în 1950, îmbrățișează orașul și reflectă ascensiunea și purificarea condiției umane prin sacrificiu și ispășire. Ce rol are parcul de distracții din apropiere încă nu am înțeles. Poate rolul de ispită...vezi mai jos. 

http://hill-temples.blogspot.com
Numele Tibidabo provine din expresia latină „eo tibi dabo” - eu ți-am dat. Semnificatia „Tibidabo” o găsim într-o sintagmă din Vulgata (traducerea latină a Bibliei) în mai multe pasaje: 

1. Contextul în care diavolul îl ispitește pe Iisus: 
„... et dixit illi haec tibi omnia dabo si cadens adoraveris me. În română: „...și-i zice: « Toate acestea ți le voi da, dacă vei cădea la pământ și mi te vei închina. »” (Matei 4:9); 

… et ait ei tibi dabo potestatem hanc universam et gloriam illorum quia mihi tradita sunt et cui volo do illa. În română: „Și-i zise diavolul: «Ție îți voi da toată această putere și măreția acestora, căci mi-a fost dată mie, iar eu cui vreau o dăruiesc. » (Luca 4:6). 

Prin aceste cuvinte, demonul încearcă să-l ispitească pe Iisus pe un munte foarte înalt, unde îl condusese. 

2. Această sintagmă se găsește și în Evanghelia după Matei 16:19: și face parte din inscripția de pe cupola centrală a Bazilicii Sf. Petru din Vatican, deși în acest caz a fost extrasă din cuvintele lui Isus către Sfântul Petru. „… Et tibi dabo claves regni cælorum”, Iisus spunându-i Sfântului Petru: « Ție îți voi da cheile Împărăției Cerurilor ». 

Sursa: wikipedia 

marți, 7 ianuarie 2020

2020 Top destinații de vacanță Airbnb - locurile 11-20

În căutarea de recomandări pentru destinațiile de vacanță ale noului an am ajuns la un top alcătuit de platforma Airbnb având la bază rezervările deja făcute de turiști pentru anul 2020. 

Continuăm prezentarea cu destinațiile aflate pe locurile 11-20. 

11. Cali, Colombia 
137% creștere față de anul trecut 

Capitala mondială a salsei nu oferă doar muzică și dans local energizant, dar bogata moștenire afro-columbiană a infuzat orașul cu o cultură caleño distinctivă. Cali are o atmosferă inconfundabilă și o vibrație electrizantă. Acest mix al culturilor indigene, europene și africane are o atmosferă tropicală de party și viață de noapte vibrante - iar la aproximativ 1.000 de metri deasupra nivelului mării se bucură de o temperatură caldă și răcoroasă în timpul zilei și una revigorantă noaptea. 


12. Cape Canaveral, FL, SUA 
136% creștere față de anul trecut

Acest oraș american este recunoscut în întreaga lume sub denumirea de sediul Forțelor Aeriene din Cape Canaveral, dar oferă și 72 de mile incredibile de litoral și trei arii protejate importante - Canaveral National Seashore, Insula Merritt National Wildlife Refuge și Sebastian Inlet State Park. În iulie 2020, Cape Canaveral va fi din nou pregătit pentru turismul internațional - de data aceasta ca site de lansare al Programului de Explorare Marte 2020 al NASA. 


13. Aberdeen, Scoția 
119% creștere față de anul trecut 

Aberdeen, situat în nord-estul Scoției, este cunoscut sub numele de Orașul Granitului datorită pietrei albe strălucitoare cu care a fost construită o mare parte a orașului. Cel de-al treilea cel mai mare oraș din Scoția are multe de oferit, pe lângă un peisaj urban impresionant: de la restaurante elegante, galerii și muzee din orașul propriu-zis, la peisaje costiere accidentate și ruine romantice în mediul rural din apropiere. Și ca multe alte destinații de pe lista noastră, Aberdeen are în aplicare planuri majore de sustenabilitate, cu scopul de a reduce drastic emisiile de carbon. 


14. Courtenay, BC, Canada 
114% creștere față de anul trecut 

Courtenay, situat în fermecătoare Valea Comox din insula Vancouver, este punctul de plecare perfect pentru aventurierii îndrăgostiți de explorările în aer liber. Înconjurat de munți, pajiști alpine și sate boeme, acest oraș micuț dar fermecător este un alt favorit al călătorului eco-conștient: autoritatea locală a demarat o serie de inițiative pentru reducerea impactului său asupra mediului, inclusiv adoptarea de strategii pentru reducerea emisiilor de gaze de seră. 


15. Ubatuba, Brazilia 
108% creștere față de anul trecut 

Cu peste 100 de plaje, orașul Ubatuba este capitala incontestabilă de surfing a statului São Paulo și găzduiește numeroase campionate de surf de-a lungul anului. Ubatuba și împrejurimile sale au devenit populare cu Paulistanos, care sunt atrași de o coastă uimitoare și de natura sălbatică; zona are, de asemenea, zeci de trasee de drumeție care își croiesc drum prin pădurea tropicală luxuriantă. 


16. Les Contamines-Montjoie, Franța 
108% creștere față de anul trecut 

Satul Les Contamines este o bijuterie din inima regiunii Mont Blanc. Situat între stațiunile binecunoscute Chamonix și Megève, este baza ideală pentru alpinism vara sau pentru schi iarna. Satul este foarte frumos și pitoresc ca o carte poștală, cu multe clădiri ale vechilor ferme care au fost restaurate fidel în stilul arhitectural local. 


17. Tokyo, Japonia 
103% creștere față de anul trecut 

Cu toate că Tokio nu ar putea fi ignorant niciodată ca punct de atracție turistică, acesta și-a asigurat un loc meritat în acest top de tendințe, datorită mai ales viitoarelor Jocuri Olimpice de Vară. În iulie și august 2020, Japonia va fi gazda celor mai buni sportivi din lume, pentru a patra oară. Cea mai mare zonă metropolitană din lume a pus la punct o strategie cuprinzătoare pentru a se asigura că Jocurile sunt un eveniment prietenos cu mediul: reducerea consumului de energie și a emisiilor de carbon și utilizarea energiei regenerabile, a transportului public și a vehiculelor cu un consum redus de energie. 


18. Kerala, India 
95% creștere față de anul trecut 

Pentru mulți călători, Kerala este cel mai fermecător stat al Indiei de Sud. Cu litoralul său plin de palmieri, plantațiile de cafea și priveliștile uimitoare asupra mării Arabiei, Kerala este o oază de calm într-o țară care se mișcă într-un ritm frenetic. Și cu o serie impresionantă de plaje, lacuri, munți și cascade, Kerala găzduiește unele dintre cele mai bune destinații eco-friendly de pe subcontinent. Statul derulează un program de turism responsabil, încurajând rezidenții și turiștii deopotrivă să se bucure de cultura locului, conservându-l totodată. 


19. Malindi, Kenya 
88% creștere față de anul trecut 

Această așezare de coastă plin de viață este un mix multicultural de rezidenți africani, arabi și europeni și o frumusețe naturală uimitoare. Înfrumusețat de o mulțime de palmieri, acest oraș port istoric din Kenya introduce călătorii în peisajul acvatic diversificat din Parcul Național Malindi Marine, ceea ce îl face un loc idilic pentru scafandri. Cunoscut pentru arhitectura Swahili, fructele de mare proaspete și minunile naturale precum Depresiunea Marafa - cunoscută și sub numele de Hell’s Kitchen - acest oraș cu plaje virgine este mult mai mult decât un refugiu însorit. Țara în general face progrese considerabile în conservarea planetei noastre: la recentul Summit al Acțiunilor Climatice al ONU, Kenya s-a angajat să planteze două miliarde de copaci până în 2021 și să accelereze eficiența energetică cu trei la sută în fiecare an. 


20. Maastricht, Țările de Jos 
55% creștere față de anul trecut 

Pe locul 20 se află Maastricht, un oraș olandez cu o multitudine de clădiri istorice - mai mult decât orice alt oraș olandez în afara Amsterdamului. Cu istoria sa romană și un labirint de străzi înguste, Maastricht se mândrește, de asemenea, cu numeroase muzee, iar în martie 2020 va găzdui unul dintre cele mai mari Târguri de Artă din lume - TEFAF Maastricht. 


* Creșterea se bazează pe datele interne Airbnb pentru rezervările făcute pentru 2020 față de cele pentru anul 2019, în aceeași perioadă de referință.

Simte ce VEzi!

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Adio Olanda, bun venit Țările de Jos (Netherlands)



Știrea despre turism cea mai bulversantă de la acest început de an avea ca titlu “Olanda şi-a schimbat numele de la 1 ianuarie 2020” și a fost publicată de digi24.ro

Articolul începe cu afirmația: Olanda nu va mai exista. Dacă te oprești aici, mintea creează scenarii apocaliptice (dar să nu o judecăm, face parte din mecanismul de supraviețuire pentru care ne-a fost dată). 

De fapt, esența articolului este deosebit de importantă: Începând cu 2020, țara și-a schimbat numele și va purta de acum titulatura oficială de „Țările de Jos” (Netherlands). Potrivit agenției de presă BGNES, schimbarea îi va costa pe olandezi 200.000 de euro din bugetul de stat. De la instituții publice și locale, la instituții de presă și companii private, toate trebuie să treacă și să folosească noua denumire. 


Conform sursei citate, guvernul speră ca prin această modificare țara să scape de eticheta de „țară a drogurilor și a prostituției”. Practic este vorba de rebranding – a schimba numele unei țări în ideea de a schimba percepția oamenilor despre aceasta sau managementul reputației. 

Prin rebranding, un produs sau o companie (dar si o tara) capătă o nouă înfățișare și un nou suflu. Schimbările pot fi de orice fel, de la regândirea numelui, logo-ului, prezentărilor, reclamelor, strategiei de marketing și a celei de promovare, până la schimbarea culturii organizaționale și asocierea cu diverse cauze sociale. Scopul rebranding-ului este de a schimba percepția consumatorului asupra produsului sau serviciului respectiv prin reîmprospătarea imaginii brand-ului și adaptarea lui la nevoile consumatorilor ( 360advertising)


În acest sens, autoritățile din Amsterdam vor să înlocuiască și denumirea celebrului „Cartier Roşu” pe care vor să o schimbe cu De Wallen, numele istoric al zonei. Un motiv în plus sa înțelegem ce stă la baza acestei decizii.

miercuri, 1 ianuarie 2020

Concertul de Anul Nou și Sala de Aur de la Musikverei Viena


În prima zi a anului avem parte de o experiență muzicală intensă datorată Orchestrei Filarmonice din Viena care susține an de an, Concertul de Anul Nou în Sala de Aur a Musikverein. Concertul este vizionat de întreaga lume și prima zi din noul an este celebrată cu ocazia acestui eveniment. Asociația Muzicală Vieneză, Musikverein este cel mai renumit centru al muzicii clasice din Viena. Să fiți spectatorul unui concert în acest loc înseamnă să cunoașteți orașul muzicii, Viena, Austria, la cel mai înalt nivel de calitate. 




Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena îi reunește pe cei mai buni dintre cei mai buni: programul muzical plin de vivacitate și antrenant, dar și meditativ în același timp, cu compoziții aparținând dinastiei Strauss și contemporanilor acesteia este un mod minunat de a începe bine noul an. De la valsuri la polci, cea mai vieneză muzică scrisă vreodată reverberează într-o interpretare artistică de valoare. 

Orchestra Filarmonicii din Viena este cea mai bine cotată în Olimpul celor mai bune orchestre internaționale. Până și dirijorii de aici se numără printre cei mai buni din lume. În fiecare an este invitat altcineva și îi putem aminti pe Mariss Jansons (2016), Gustavo Dudamel (2017), Riccardo Muti (2018), Christian Thielemann (2019) şi Andris Nelsons (2020). 



Concertul de Anul Nou are loc la Musikverein, centrul muzicii clasice din Viena. Sala Mare a fost denumită și Sala de Aur. Această sală nu este considerată numai cea mai frumoasă din lume, ci și una dintre cele mai bune săli din lume sub aspect acustic. Coloanele, cariatidele și reliefurile frontonului sugerează că în acest loc a fost ridicat un templu al muzicii. 

Plafonul atrage privirile cu Apollo și cele 9 muze, iar pe coloane sunt sculptate figuri feminine din Antichitate. Incomparabilă este și acustica spațiului deoarece experiențele senzoriale de percepere a sunetelor sunt unice în lume. În fiecare an, din Sala de Aur se transmite la televiziunile din întreaga lume, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena pentru un public ce numără milioane. Şi în cele 364 de zile rămase din an, Asociația Muzicală Vieneză, Musikverein oferă concerte de top. 



Datorită acusticii sale, Sala Mare este considerată una dintre cele mai bune săli de concerte din lume, alături de Konzerthaus din Berlin, Concertgebouw din Amsterdam, Symphony Hall din Boston și Teatro Colón din Buenos Aires. Sala de Aur are aproximativ 49 m lungime, 19 m lățime și 18 m înălțime, 1.744 de locuri pe scaune și 300 de locuri în picioare. 

Este un mod perfect de a începe fiecare an cu bucurie și în armonie. 

Sursa:Wien.info


Templul Concordiei Agrigento, Sicilia - Armonie desăvârșită în spectacolul Dolce Gabbana



Bine ai venit 2020!

Dacă sufletul vostru vibrează la frumusețe, vă invit să urmăriți un spectacol care se apropie de absolut, adevărată Creație, o colecție bogată și prețioasă cât o operă de artă, detalii și culori în perfectă armonie, filmare extraordinară, muzică vibrantă, scenografie mirifică - Templul Concordiei - Valea Templelor din Agrigento - Sicilia- se apropie de Divin și de perfecțiune mai mult decât orice spectacol. Veți vibra la o intensitate neimaginată, veți simți cum frumusețea venită din inspirație poate eleva sufletul. EMOȚIE PURĂ. Seducție desăvârșită. Excelent început de an! Să fie cel mai bun an din viața noastră!






Templul Concordiei a fost scena prezentării colecției Dolce&Gabbana Alta Moda (click aici). Creațiile, adevărate opere de artă, au fost inspirate de mitologia greacă. Templul se află în regiunea siciliană Agrigento, în Valea Templelor - Parco Archeologico e Paesaggistico della Valle dei Templi, pe dealul unde în anul 580 î.Hr. grecii au fondat orașul Akragas.





Zona arheologică care include ruinele a 7 temple dorice a intrat în patrimoniul UNESCO în 1997. Interesant este faptul că simbolul UNESCO este inspirat de cele 6 coloane care alcătuiesc fațada templului.

Este unul dintre cele mai marcante exemple de artă și arhitectură ale Greciei Antice și este una dintre principalele atracții ale Siciliei. Este cel mai mare și cel mai bine conservat templu doric din Sicilia, Italia și unul dintre cele mai bine conservate temple grecești în general, în special din ordinul doric. În afară de Partenon este poate cel mai bine conservat templu doric din lume.

Templul a fost numit după Concordia, zeița romană a armoniei în familie și în societate. Echivalentul ei grecesc este de obicei considerat ca fiind Harmonia. Adesea a fost asociată cu Pax (Pace) deoarece reprezintă o societate stabilă.








marți, 31 decembrie 2019

2020 și destinații de vacanță în topul Airbnb

2020 este începutul unui nou deceniu. Conștientizăm din ce în ce mai mult începuturile întrucât ne propunem obiective din ce în ce mai semnificative. Continuăm fiecare în parte propria călătorie a evoluției personale.
Sa călătorim mai inspirat, să alegem locuri care ne fac sufletul fericit și care ne ajută să descoperim mai multe despre noi și viață.

În cautarea de recomandări pentru destinațiile 2020 am ajuns la un top alcătuit de platforma Airbnb având la  bază rezervările deja facute de turiști pentru anul 2020.

https://www.trafalgar.com/en-eu/travel-with-faith-20
Astfel, privind cu nerăbdare cum să planificăm călătoriile pentru anul viitor, se prognozează un interes din ce în ce mai mare pentru orașele și țările lumii mai puțin cunoscute, cu tradiții păstrate nealterate și atente cu mediul înconjurător.

Marea surpriză a fost să regăsesc România în top 5 al celor mai căutate destinații pentru anul 2020, cu o creștere a rezervărilor de 298% față de anul trecut. Potențialul pentru turism al țării noastre devine deci din ce în ce mai recunoscut și exploatat.

Revenind la topul sus menționat, de la centrele de cultură post-industriale precum Milwaukee și Guadalajara până la destinații emergente care beneficiază de o creștere a turismului sustenabil, lista din acest an este plină de surprize și comori ascunse. Cercetările celor de la Airbnb arată, de asemenea, că unele dintre cele mai căutate destinații sunt orașe și regiuni care se pregătesc pentru evenimente mari, cum ar fi Programul de Explorare a planetei Marte 2020 lansat din Cape Canaveral și numeroasele competiții de surf care se desfășoară în Ubatuba, Brazilia.

Iată cele 20 de destinații din topul Airbnb pentru 2020, bazate pe creșterea anuală a rezervărilor:

1. Milwaukee, WI, US
2. Bilbao, Spain
3. Buriram, Thailand
4.Sunbury, Victoria, Australia
5. Romania
6. Xi’an, China
7. Eugene, OR, US
8. Luxembourg
9. Guadalajara, Mexico
10. Vanuatu
11. Cali, Colombia
12. Cape Canaveral, FL, US
13. Aberdeen, Scotland
14. Courtenay, BC, Canada
15. Ubatuba, Brazil
16. Les Contamines-Montjoie, France
17. Tokyo, Japan
18. Kerala, India
19. Malindi, Kenya
20. Maastricht, Netherlands

1. Milwaukee, WI, SUA
729% creștere față de anul trecut

Gazda Convenției Naționale Democrată de anul viitor, Milwaukee se situează în topul listei de destinații. Această bijuterie istorică de pe țărmurile lacului Michigan trece deseori neobservată, dar are peisaje și atracții culturale fascinante care includ Muzeul de artă proiectat de Calatrava. Și cu peste 105 km de piste de biciclete pitorești, este ușor de văzut de ce Milwaukee experimenteaza o creștere a interesului în rândul turiștilor care rezervă pe Airbnb.


2. Bilbao, Spania
402% creștere față de anul trecut

Transformarea orașului Bilbao de la centru industrial la un centru înfloritor al culturii este cu adevărat remarcabilă. Muzeul Guggenheim, conceput de Frank Gehry, a pus Bilbao pe harta turistică din momentul în care s-a deschis, în 1997. De atunci, orașul basc a fost într-o ascensiune continuă, fiind desemnat Orașul european al anului 2018. Vizitatorii zonei sunt răsplătiți cu o atmosferă plină de viață, o arhitectură uluitoare și un peisaj urban de neuitat. Anul viitor, Bilbao va deveni, de asemenea, o destinație de top pentru fanii sportului: este unul dintre orașele gazdă ale celei mai iubite competiții de fotbal din Europa.



3. Buriram, Thailanda
383% creștere față de anul trecut

Provincia rurală Buriram găzduiește unele dintre cele mai prețioase relicve ale Imperiului Khmer hindus din Thailanda. Cel mai cunoscut monument al său este incredibilul complex Phanom Rung, care este comparabil ca mărime cu vecinul său cambodgian mult mai renumit, Angkor Wat. În plus față de ruinele antice, provincia a devenit și un hotspot sportiv: în 2018 a avut loc evenimentul de inaugurare a curselor MotoGP pe Circuitul Internațional Chang, care joacă, de asemenea, rolul de gazdă a Buriram Marathon în fiecare an. MotoGP este programat să revină în martie anul viitor.


4. Sunbury, Victoria, Australia
356% creștere față de anul trecut

La o scurtă distanță cu mașina la nord-vest de Melbourne, suburbia Sunbury este un loc popular datorită vieții sălbatice, podgoriilor și arhitecturii din epoca victoriană. Atracția principală a zonei o reprezintă faptul că este locul de naștere al celui mai râvnit trofeu de cricket - The Ashes. În 2020, Sunbury pare să atragă fani de cricket din apropiere și din lume, deoarece Melbourne va găzdui Cupa Mondială ICC T20.


5. România
298% creștere față de anul trecut

România, cu dealurile sale verzi și vechile sate rurale, este destinația perfectă pentru oricine caută ceva în afara timpului. Țara are unele dintre cele mai bine păstrate păduri virgine din Europa și, potrivit Indicelui de Performanță de mediu din 2018, 2018 Environmental Performance Index, se află pe locul 15 la nivel mondial când vine vorba de vitalitatea ecosistemului.


6. Xi’an, China
255% creștere față de anul trecut

Adesea citat drept unul dintre locurile de naștere ale civilizației chineze, Xi'an este cunoscut cel mai bine drept orașul războinicilor de teracotă - o vastă colecție de soldați din lut preistorici, descoperită de fermierii locali în 1974. Astăzi, capitala provinciei Shaanxi din China este o cea mai efervescentă atracție a țării, în timp ce numeroasele sale monumente istorice i-au câștigat titlul de „muzeul în aer liber al Chinei”. Orașul antic plănuiește o nouă ofertă în 2020: un program turistic care va introduce 30 de rute turistice nocturne în Xi’an, cu obiective turistice importante, incluzând piețe și spectacole nocturne.


7. Eugene, OR, SUA
213% creștere față de anul trecut

Acest oraș de dimensiuni medii din nord-vestul Pacificului atinge apogeul dintr-un motiv curios: multe companii multinaționale au fost lansate în Eugene, iar orașul și-a făcut un nume ca hub-ul culinar din Oregon. Datorită frumuseții naturale, Eugene a atras de multă vreme susținătorii mediului, mulți dintre aceștia reușind să facă din oraș un centru pentru industria alimentară organică. Planurile ecologice ale orașului sunt vizibile și în angajamentul său de a deveni zonă nepoluată de carbon anul viitor. Acest oraș verde este, de asemenea, o destinație de piste ce vor întâmpina sportivi și spectatori atunci când va găzdui probele naționale de calificare în vara anului 2020.


8. Luxembourg
167% creștere față de anul trecut

Această țară europeană micuță ca dimensiuni  are cu ce să-și  încânte vizitatorii - orașul Luxemburg a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO în 1994, datorită fermecătorului său centru istoric. Dincolo de orașul însuși, dealurile împădurite ale țării găzduiesc castele medievale, chei stâncoase, sate fermecătoare și podgorii superbe.


9. Guadalajara, Mexic
158% creștere față de anul trecut

Adesea trecut cu vederea, cel de-al doilea oraș din Mexic câștigă constant recunoașterea pe care o merită. Guadalajara operează într-un ritm mai puțin frenetic decât Mexico City, dar are o sumedenie de atracții pentru a răsplăti vizitatorii - de la arhitectura sa colonială din cartierul hipster Chapultepec la o selecție impresionantă de festivaluri și muzee. De asemenea, merită notate inițiativele eco din Guadalajara: administrația locală încurajează bicicliștii și pietonii să recăștige spațiile publice dominate în mod normal de mașini.


10. Vanuatu
140% creștere față de anul trecut

Aproape la 2.000 de mile est de Australia, acest arhipelag pitoresc  adăpostește insule fabuloase, plaje pustii și o uimitoare faună sălbatică specifică Pacificului. Vanuatu cuprinde peste 80 de insule și are cea mai mare densitate de limbi pe cap de locuitor din lume - peste 100 de limbi native sunt vorbite în întregul arhipelag. Gama de activități oferite este, de asemenea, diversă - de la drumeții pe un vulcan până la scuba diving.



*Creșterea se bazează pe datele interne Airbnb pentru rezervările făcute pentru 2020 față de cele pentru anul 2019, în aceeași perioadă de referință. 

Despre următoarele 10 destinații povestim în noul an aici.

La mulți ani de Vacanțe cu Sens!

Sursa: Airbnb

joi, 26 decembrie 2019

Nașterea mistică - Sandro Botticelli


Natività mistica este numele dat picturii realizate în anul 1500 de maestrul Italian al Renașterii Sandro Botticelli care se află în prezent expusă la National Gallery din Londra. Este singura operă de artă semnată de către pictor și este specială prin natura neobișnuită a iconografiei Nașterii.

Subiectul pânzei este nașterea lui Hristos, interpretată ca o adorație a Fiului de către Maria cu Iosif, păstori și magi, printre corurile îngerești. Pictura lui Botticelli, "Nașterea mistică" - este plină de simboluri: Fecioara Maria, cu mantia albastră a purității, aplecată în adorație asupra copilului Iisus, în timp ce un bou (după Isaia, și-ar cunoaște Stăpânul și Îl încălzește prin respirația sa) și un măgar (care cunoaște ieslele Stăpânului) Îl privesc. În stânga lui Iisus Hristos se văd Iosif și Magii.

Nașterea Mistică prezintă o scenă de bucurie și sărbătoare, de încântare pământească și cerească, cu îngeri care dansează în partea superioară a tabloului. Deasupra apare numele lui Sandro Botticelli - dar și cuvinte apocaliptice și tulburătoare. Inscripția greacă se traduce prin: „Această imagine, la sfârșitul anului 1500, în Italia tulburată, eu, Alessandro, la jumătatea timpului de după timp, am pictat, conform celui de-al unsprezecelea [capitol] din Sfântul Ioan, în cel de-al doilea verset al Apocalipsei, în timpul eliberării diavolului timp de trei ani și jumătate; atunci el va fi legat în [capitolul] al doisprezecelea și îl vom vedea [îngropat] ca în această imagine ”.


Trei îngeri citesc din Cartea Sfântă pe acoperișul staulului. Hainele lor amintesc culorile celor trei virtuți teologice (alb pentru Credință, roșu pentru Caritate și verde pentru Speranță). Mai sus, dincolo de peșteră, se deschide o pădure formată din copaci aranjați într-un semicerc, iar pe cerul albastru, se deschide o bucată strălucitoare de paradis, pe un fundal de aur, unde un grup de 12 îngeri ținându-se de mâini, pun în scenă un carusel dansant semnificând atât Sfânta Treime, cât și ciclul nașterii, vieții și morții; au în mâini ramuri de măslin, semn al împăcării omului cu Dumnezeu și al păcii. Cercul îngerilor reprezintă dansul vieții, simbol al rodniciei și al regenerării spirituale. Ramurile de măslin și îmbrățișarea îngerilor simbolizează pacea universală, care se va răspândi pe pământ după venirea Mântuitorului.

În stânga, un înger îmbrăcat în roz însoțește cei trei magi; magii din stânga nu poartă daruri, ci propriul lor devotament. În dreapta, un înger îmbrăcat în alb îl arată pe Iisus la doi păstori. Amândoi țin ramuri de măslin.

În partea de jos a lucrării, trei îngeri îmbrățișează trei oameni, părând să-i ridice de la pământ; scena poate simboliza și sărutul comuniunii dintre îngeri și personaje credincioase, deci virtuoase. Câteva pergamente proclamă în latină „pace pe pământ oamenilor buni”. În spatele lor, șapte diavoli fug înspăimântați în lumea subterană, unii străpungându-se cu vârfurile propriilor arme și plonjând în adâncuri prin fisurile solului: este probabil o viziune profetică a eliberării umanității de rău. La vederea Mântuitorului, demonii fug de suprafața pământului pentru a se refugia în întunericul Lumii subterane.

Lucrarea îmbină tema nașterii lui Hristos cu cea a celei de-a doua veniri, adică întoarcerea pe Pământ înainte de Judecata de Apoi, așa cum a fost promisă în Cartea Apocalipsei. Cu această ocazie va exista o reconciliere completă între oameni și Dumnezeu, așa cum înfățișează figurile aflate în prim plan. Sau cele trei cupluri ar putea indica mijloacele de a depăși prezența răului, adică frăția și, prin exemplul îngerilor, rugăciunea. Motivul peșterii este strâns legat de misiunea pământească a lui Hristos, Mântuitorul sufletelor celor drepți.