Cultura Dridu – continuitate in spatiu si timp

Manastirea Dridu

Un loc important in structura hidrografica a bazinului Ialomita este la Dridu, acolo unde se varsa afluentul cel mare: Prahova, rau care izvoraste la altitudinea de 1020 m. si are o lungime de 183.5 km. Prahova delimiteaza spre est masivul Bucegi printr-un mare abrupt, in timp ce Ialomita limiteaza spre est platoul destul de plat al aceluiasi masiv. In secolul XV, localitatea apare sub numele de Dridrich in unul din cele 24 hrisoave, semnat chiar acolo, de domnitorul Radu cel Frumos intre anii 1463 si 1474.

Intre anii 1956 si 1962 s-a descoperit la Dridu o asezare a populatiei din secolele 8-11, organizata in obsti teritoriale de tipul comunei rurale bizantine. Asemenea descoperiri s-au mai facut in multe locuri din tara, dar cele de la Dridu au dat numele unei intregi culturi, intrucat s-a considerat ca aspectele culturale surprinse acolo, legate in special de ceramica, sunt specifice populatiei romanesti din Campia Dunarii si chiar din intregul spatiu carpato-dunarean, sau chiar balcano-dunarean. Oricum, cultura Dridu se extindea in Transilvania cel putin pana la Medias. Ea s-a dezvoltat in patru etape, ultima cuprinzand si ansamblul religios de la Basarabi si intinzandu-se pana la Nistru si Cernauti. Cultura Dridu a fost cultura materiala provincial bizantina a regiunilor de la Dunarea de Jos dezvoltata pe elemente de origine romana.

Atribuirea numelui unei asezari de pe malul Ialomitei unei culturi atat de extinse ca spatiu si importanta in istoria culturii romanesti a fost pe deplin justificata prin descoperirile arheologice, ulterioare celor terminate in 1962, facute de Viorica Mihai Enachiuc. Astfel, pe malul stang inalt al Ialomitei s-au gasit vestigii neolitice si urme dacice de olarie. In sfarsit, la locul numit Metereze, s-au gasit fortificatii de aparare cu santuri adanci.

Dridu ofera o panorama istorica exemplara din neolitic pana in secolul XIV, cum putine alte puncte din tara pot sa prezinte, asupra continuitatii vietii populatiei autohtone pe un acelasi areal, chiar daca acesta a fost in calea marilor migratii barbare. Sapaturile efectuate de Viorica Enachiuc in punctul „La metereze” de la Dridu au demonstrat prezenta neoliticului aceramic, ceea ce atesta existenta unor indeletniciri in zona, adica in spatiul carpato-danubian in mileniul VIII i.H. Aceasta descoperire inedita, comunicata la Congresul International de Istorie de la Viena din aprilie 2003 constituie o prima dovada asupra perioadei indepartate de dezvoltare a agriculturii in Europa practicata de localnici, nu importata din Asia Mica, asa cum se credea pana atunci. Iata cum Ialomita intra si in istoria Europei.

Acest sit arheologic deosebit trebuia punctat si de un suport spiritual, respectiv de Manastirea Dridu care a fost ctiorita in anul 1994. Mai mult ca sigur la Dridu a existat o sihastrie anterioara, oricum zona Fierbinti – Poienarii Vechi fiind considerata ca fiind populata in veacurile indepartate de numerosi schimnici. Aceasta microzona sacra a generat marile manastiri de astazi: Caldarusani, Sitaru, Tiganesti, Snagov.


Dan Corneliu Braneanu