Amsterdam - Venetia lui Van Gogh

Capitala Olandei este cunoscuta pentru arhitectura sa deosebita, pentru canalele ce traverseaza orasul, pentru nenumaratele sale biciclete si, desigur, pentru atitudinea relaxata a locuitorilor, mai ales in ceea ce priveste cartierul Felinarelor Rosii.

Un oras modern, frenetic si unde poti gusta libertati nemaintalnite in Europa – cam asa se vede Amsterdamul de la fereastra ingusta a conceptiei turistului aflat in cautare de senzatii tari. Turistul cu simt estetic si ceva cultura in materie de istorie, arta si arhitectura va gasi si multe alte lucruri de indragit in Amsterdam, acesta fiind, de altfel, unul dintre marile farmece ale orasului: are cate ceva pentru fiecare – de la cei mai rebeli la cei mai cuminti.


Desi este un oras la fel de popular in randul turistilor precum Venetia, multimea si varietatea atractiilor oferite de Amsterdam face ca multe locuri fascinante sa ramana nedescoperite de cei mai multi. In capitala Olandei exista peste 1.200 de poduri, mai multe decat in Venetia, iar pe canalele Amsterdamului se pot vedea imagini ce nu se regasesc in orasul italian, de la casele plutitoare la petrecerile spectaculoase organizate de localnici pe propriile ambarcatiuni.

Amsterdam are cate ceva pentru fiecare. Iubitorul de arta se va pierde prin galeriile Rijksmuseum si va sta rabdator la o coada imensa pentru a patrunde in muzeul Van Gogh, unde ghidul hi-tech explica operele celui mai cunoscut pictor olandez.

Pasionatii de arhitectura vor putea vizita Oude Kerk, cea mai veche biserica din oras, sfintita in anul 1306, vor putea admira casele usor inclinate de-a lungul canalelor, observand evolutia stilurilor arhitectonice de la un cartier la altul. Si nu vor rata Begijnhof, un complex de locuinte medievale de lemn ce a supravietuit pana astazi.

Cei ce iubesc verdele se vor putea plimba in Vondelpark, ce se intinde pe 47 de hectare in centrul orasului. Aici se strang localnicii pentru picnicuri si concerte in aer liber. Pentru cei ce doresc sa inteleaga istoria, este esentiala o vizita in casa in care a trait Anne Frank, unde un muzeu exceptional arata Amsterdamul sub ocupatia nazista.

O plimbare cu barca pe canalele Amsterdamului va va oferi o perspectiva diferita, dar semnificativa, asupra arhitecturii orasului si a portului ce-l deserveste. Astfel veti putea observa indeaproape viata de zi cu zi a localnicilor ce detin ambarcatiuni. Daca vizitati Amsterdamul pe timp de iarna, puteti avea sansa de a impartasi cu localnicii o experienta cu totul speciala: atunci cand apa ingheata suficient, olandezii patineaza pe suprafata inghetata a canalelor.


Plantage este o zona cu multa verdeata unde sunt adunate Gradina Zoologica, Gradina Botanica, Muzeul Geologic, Muzeul Zoologic, un muzeu de istorie (Muzeul Rezistentei Olandeze), Planetariul, Acvariul, o moara de vant si o micro-berarie.

Pentru romantici, o plimbare prin elegantul cartier Jordaan la ceas de seara va crea o atmosfera deosebita, ce poate fi regasita apoi intr-unul din excelentele restaurante ce impanzesc orasul. Deoarece Amsterdamul este un oras prietenos si deschis, astfel atragand imigranti din intreaga lume, veti putea explora oricare din bucatariile planetei, din Uruguay pana in Indonezia.

Pe 30 aprilie, de Ziua Reginei (Ziua Nationala a Olandei), intreg orasul sarbatoreste. Cei care detin barci le lanseaza la apa si organizeaza petreceri "plutitoare", iar canalele devin neincapatoare. Nimeni nu rateaza ocazia de a se imbraca in portocaliu, iar experienta este una de neuitat.

Sursa: Descopera.ro

Venetia – Cel mai vizitat oras de pe apa

Venetia este printre cele mai populare destinatii ale turistilor din intreaga lume.
In fiecare zi, 50.000 de persoane sosesc in celebrul oras italian pentru a vedea o lume aproape neschimbata de sase secole.

De mers, prin centrul istoric, cel mai bine se merge pe jos, fiindca multe dintre obiectivele turistice sunt destul de adunate: Piata San Marco, Bazilica San Marco, Palatul Dogilor, eleganta cafenea Florian (cea mai veche din Italia, infiintata in 1720), Campo San Polo…

Pentru ceea ce se gaseste pe insule sau la cateva canale departare, mijlocul de transport public traditional e vaporetto, care indeplineste, pe apa, acelasi rol ca si autobuzul pe uscat. Cu aceste vaporase puteti merge la Murano, dupa bijuterii si candelabre de cristal, la Burano dupa dantela, la Lido ca sa faceti poze si plaja, pe alte insulite fiindca fiecare are ceva frumos de oferit. Mai sunt si niste barcute care te trec de pe un “trotuar” pe altul al canalelor mai late, cand nu e nici un pod prin apropiere.

Plimbarea cu gondola e mai mult decat orice… Pe unele canale foarte inguste, unde nu incape nimic motorizat, mai puteti gusta o urma din farmecul pe care l-au avut candva plimbarile cu aceste gratioase luntre.

Farmecul acestui oras provine in buna masura din ciudata sa infatisare, care la randul ei se datoreaza asezarii neobisnuite: pe 118 insulite despartite de 177 de canale, intr-o laguna a Marii Adriatice. Casele sunt construite pe piloni de lemn - adusi de pe continent -, introdusi in apa si care trec printr-un strat de mal si nisip pana cand ajung sa se sprijine pe stratul mai profund si mult mai rezistent, de argila, al solului lagunar. Sub apa, in absenta oxigenului, lemnul nu putrezea si, supus actiunii constante a apei pline de sedimente minerale, cu timpul, se pietrifica. Cei mai multi dintre acesti stalpi, care se afla sub apa de secole intregi, sunt inca intacti.

Sunt peste 15 muzee, mai mari si mai mici, pe continent si pe insule (la Murano e un muzeu al sticlariei, care prezinta, in mii de exponate, lunga poveste a acestui mestesug) plus zeci de palate (palazzi) si vile, fostele resedinte senioriale care pastreaza amintirea splendorii din vremurile de aur ale orasului. Si, cum multa lume doreste, firesc, sa admire toate aceste minuni, Venetia e un oras aglomerat, pe tot parcursul anului. Desi populatia Italiei, in ansamblu, creste an de an, la Venetia numarul de locuitori scade, caci, se pare, bietii localnici sunt satui de aglomeratia, murdaria si zgomotul determinate de afluxul imens de vizitatori.

Succesul sau incredibil are, insa, si o latura negativa: se estimeaza ca in oras, in lunile de varf, se afla mai multi turisti decat localnici. De asemenea, deoarece orasul este foarte popular la nivel mondial, foarte multi straini si-au cumparat case dar si afaceri in Venetia, ridicand preturile locuintelor, astfel incat localnicii care mentineau atmosfera tipic venetiana au fost nevoiti sa se mute in orasele din imprejurimi. O alta victima a numarului mare de turisti este Basilica San Marco: frescele de pe pereti sunt afectate de condensul generat de respiratia miilor de vizitatori ce calca zilnic pragul celei mai cunoscute biserici venetiene.

Acestea sunt doar cateva din motivele pentru care din ce in ce mai multe persoane considera Venetia o destinatie serios afectata de industria turismului si incep sa se indrepte spre orase la fel de frumoase, dar asupra carora nu si-a pus inca amprenta turismul de masa.

Sursa: descopera.ro

Persepolis - Capitala Imperiului Persan

Pe scurt, despre maretia si caderea unui imperiu
Oras situat in tinutul antic Persida din sud-vestul Iranului, la 200 km de Golful Persic, Persepolis a fost capitala a Imperiului Persan.
Construirea acestui oras si a palatului regal cu acelasi nume a fost initiata de Darius I (486-465 i.Hr.) si incheiata de Artaxerxes (465-425 i.Hr.), in perioada de maxima inflorire a imperiului. Persopolis a devenit astfel o bijuterie, o culme a arhitecturii antice.


Palatul Regal, asezat intr-un tinut muntos al Podisului Iran, la o altitudine de 1570 m, era construit pe o terasa inconjurata de ziduri puternice. Accesul in palat se facea printr-o scara cu 106 trepte, pentru pietoni, si printr-o rampa, pentru care.
Arta persana era o arta regala. Decoratiile de pe peretii exteriori (arcasi sau servitori realizati in caramida smaltuita), ca si somptuozitatea palatelor erau insemne ale puterii.

Darius a mai creat un sistem modern de drumuri (Calea regala), a impartit administratia statului in 20 de subunitati (satrapii) si a batut moneda de aur etalon. A intreprins o expeditie in tinuturile nordice ale Pontului Euxin si a purtat "razboaiele medice" impotriva Greciei.

Persopolis sau "Parsa" (in limba veche, persana) a avut soarta statului persan, comparat de antici cu un " colos cu picioare de lut".
Incendiata din razbunare si distrusa de armatele marelui cuceritor al Antichitatii, Alexandru Macedon (330 i.Hr.), resedinta regilor Ahemenizi a fost abandonata cuceritorilor. Imperiul Persan a disparut, devenind parte a lumii elene. Susa, Persepolis, Pasargades Ecbatana, resedintele imperiale ale Ahemenizilor, au fost distruse de Alexandru Macedon.

Din emblematica capitala a regatului persan au mai ramas numai ruinele palatului lui Darius si ale palatului lui Xerxe, intr-un spatiu montan, desertic, numit astazi Merdaht.

Sursa:

Abydos, Egipt - Poarta catre lumea de dincolo

In tot mai multe carti de spiritualitate ce au drept subiect lumea de dincolo apar referinte directe asupra acestui oras antic si asupra unui simbol cunoscut sub numele de Floarea Vietii. Am cautat mai multe informatii si iata ce am descoperit.
Abydos este unul dintre cele mai vechi orase ale Egiptului antic, situat in amonte de Teba, important centru religios al cultului lui Osiris in timpul Regatului Mijlociu (2040-1730 i.Hr.).
Putine locuri au fost atat de venerate de catre vechii egipteni precum stravechiul oras Abydos. Centru al credintelor egiptene si loc de pelerinaj vreme de mii de ani, Abydos era considerat de catre locuitorii Egiptului antic locul in care se afla cea mai de pret relicva a religiei lor, capul lui Osiris.

Tot aici, in grotele din dealurile care strajuiesc orasul se afla, conform religiei egiptene, si poarta catre lumea de dincolo, strajuita initial de zeul mortii Wepwawet, cel care deschide calea, devenit ulterior Anhur, pentru ca, in final, sa se numeasca Anubis, corespondentul egiptean al zeului grec Hades.


Nu exista o mentiune exacta a momentului in care orasul a fost intemeiat. Originile sale se pierd in timp, izvoarele arheologice aratand ca el exista inca de acum mai bine de 5000 de ani, perioada in care se facea trecerea dinspre neolitic spre aparitia primilor dinasti egipteni. Teoria general acceptata este aceea ca Abydos a fost intemeiat de faraonii predinastici, asa numitii faraoni din dinastia 0. Cu toate acestea, templele si mormintele deja existente in perioada respectiva arata ca orasul ar putea avea o vechime mult mai mare.

Considerandu-l poarta catre lumea de dincolo dar si catre viata vesnica, multi dintre faraoni doresc sa isi lase amprenta asupra lui. Astfel, constructii noi vor fi ridicate sistematic pana in timpul celei de a XXX-a dinastii si se vor opri odata cu disparitia ultimului faraon egiptean, Nectanebo, in anul 336 i.H.

Marele templu de la Abydos
In prezent, principala atractie pentru turisti o reprezinta Marele templu. Construit de catre faraonul Seti I in secolul al XIV-lea i.H., monumentul este considerat drept una dintre cele mai impunatoare constructii din toata istoria Egiptului.

Templul era dedicat lui Osiris, zeul cu cel mai mare rang din religia egipteana. Cu toate acestea, alte cinci zeitati erau venerate in tot atatea sanctuare din interiorul cladirii. Doua dintre ele, cel inchinat zeitei Isis si cel al zeului Horus, sotia respectiv fiul lui Osiris, sunt legate direct de sanctuarul principal. Celelalte trei sanctuare sunt plasate in partea secreta a templului si erau dedicate zeilor Amon, Re-Harakhte si Ptah.

Ineditul apare in cel de al saptelea loc de veneratie, loc dedicat insusi faraonului Seti I, fapt care i-a determinat pe unii egiptologi sa declare ca adevaratul scop al ridicarii templului era tocmai intarirea caracterului divin al monarhului egiptean, si trecerea acestuia in randul zeitatilor principale. De altfel, mormantul faraonului a fost plasat chiar sub templu.

Monumentul este impresionant atat prin grandoarea constructiei cat si prin modul de decorare oarecum atipic fata de alte temple egiptene. Basorelifurile si gravurile sunt de o acuratete senzationala, unele dintre ele pastrandu-si pana astazi culorile originale.

Cu toate acestea, Seti I nu a trait ca sa isi vada opera terminata, misiunea revenindu-i fiului acestuia, faraonul Ramses al 2-lea, cunoscut si ca Ramses cel Mare. Diferenta dintre cele doua perioade ale constructiei este evidenta si astazi. In timp ce decoratiunile realizate in timpul lui Seti sunt elegante si minutios conturate, cele realizate in timpul fiului sau par rigide si facute, mai degraba, la repezeala. Motivul pentru care aceste diferente sunt atat de evidente este cat se poate de practic si consta in faptul ca Ramses a inceput constructia propriului sau templu, cei mai buni sculptori si decoratori ai imperiului fiind insarcinati sa se ocupe de acesta. De altfel, Marele templu de la Abydos nu a fost niciodata terminat, chiar si astazi fiind vizibile locurile in care constructorii au abandonat lucrul.

Dar ceea ce atrage cel mai mult la templul lui Seti este sala pe care egiptologii o numesc Galeria Regilor. Pe unul dintre peretii salii se afla o inscriptie atat de rara incat arheologii au denumit-o „ a doua piatra Rosetta”, aluzie la piatra descoperita in timpul invaziei lui Napoleon, cea care a dus la descifrarea hieroglifelor de catre filologul francez Jean-François Champollion in anul 1822.
Inscriptia este formata din 76 de cartuse in care sunt mentionate aproape toate numele faraonilor egipteni incepand cu primul, Narmer, sau Menes si terminand cu Seti. Desi lista s-a vrut o evidenta detaliata a descendentei faraonilor, nume ca Hyksos, Hatshepsut sau Akhenaton, monarhi renegati, au fost omise.

Misterul din spatele hieroglifelor
Si totusi, celebritatea templului a atins apogeul de abia in ultimii zece ani, atunci cand un eveniment avea sa uimeasca lumea oamenilor de stiinta si sa inflacareze imaginatia multora dintre ei.
Datorita infiltratiilor, templul se pare ca a fost inundat de mai multe ori de apele Nilului, o parte a inscriptiilor hieroglifice de pe frontispiciul unei coloane s-a desprins, scotand la iveala o gravura mai veche. Martorii au fost socati de ceea ce au vazut, multora dintre ei nevenindu-le sa creada ca asa ceva este posibil. Gravura din spatele hieroglifelor reprezenta in detaliu ….un elicopter, un submarin si doua masini de zbor.
Imediat s-a facut trimitere si la alte inscriptii misterioase care, dupa cum afirma adeptii existentei OZN-urilor, ar reprezenta tehnologii mult mai apropiate de epoca moderna sau de cea futurista decat de cea a Egiptului antic.

Desi le-au confirmat originalitatea, istoricii cred totusi ca desenele nu reprezinta altceva decat rezultatul unor rescrieri ale hieroglifelor initiale, aceasta fiind o practica des intalnita in Egiptul antic. Ei au identificat trei straturi de hieroglife suprapuse care dateaza atat din perioada lui Seti I cat si din cea a lui Ramses al 2-lea.
Explicatia pe care o dau acestia este ca prima inscriptie a fost acoperita cu tencuiala, celelalte doua care i-au urmat fiind sapate in piatra deasupra acesteia. In momentul in care tencuiala s-a prabusit, suprapunerea celor trei gravuri a creat iluzia unor masini moderne.

Chiar daca explicatiile egiptologilor par a fi sustinute de dovezi palpabile, misterul tesut in jurul enigmaticelor inscriptii a fost accentuat de rapiditatea cu care autoritatile egiptene au izolat zona, interzicand accesul turistilor; fapt care a alimentat si mai mult imaginatia celor care sustin influenta unei civilizatii mult mai avansate.

Dar peste toate aceste controverse care, cu siguranta, vor dura multi ani, Marele templu de la Abydos ramane una dintre constructiile emblematice ale umanitatii. Viziune a unui monarh avid de glorie sau simbol al unei ere incarcate de legenda, acesta nu isi gaseste corespondent decat, poate, in marile piramide egiptene.
Sursa:
Foto:

Portofino – Frumusete depasita doar de imaginatie

Portofino este un superb orasel de pe Riviera Ligurica dar si o faimoasa statiune din nord-vestul Italiei, pe tarmul Mediteranei, la poalele Apeninilor. Site-ul sau de promovare o considera a opta minune a lumii datorita pozitiei sale panoramice, un amfiteatru natural devenit legenda ca “Piateta cea mai faimoasa a lumii”.

Portofino devine o destinatie preferata pentru mediile aristocratice si intelectuale din Germania si Marea Britanie inca din anii ‘60. Personaje celebre, adoratori ai stilului Dolce Vita, frecventau Portofino pentru apusurile sale superbe, petrecerile exclusiviste si panoramele de vis. Secolul XIX a fost perioada marilor schimbari dar nu numai pentru Portofino ci pentru intraga Europa. La sfarsitul acestui secol clasa de mijloc si aristocratia au inceput sa contribuie involuntar la emanciparea asezarii, prin construirea unor resedinte de vara.


Piata din Portofino este un adevarat simbol al orasului, ca si portul plin de yachturi luxoase, din apropiere. Aspectul multicolor al cladirilor care variaza de la galben pana la portocaliu sau chiar rosu, in combinatie cu arhitectura specifica dau nastere unui peisaj urban original.

In zona pietei se afla Biserica Sf. Martin din secolul al XII-lea. Deasupra portului, pe un deal din apropiere vegheaza de secole Castelul Brown, un exceptional monument de arhitectura medievala care a fost inclus in unele scurtmetraje de succes.

La nord de oras, pe varful unei coline ce domina golful Portofino, se afla manastirea medievala San Girolamo (sec.XIII) cu una din cele mai romantice gradini din Europa.

Un alt punct de atractie deosebit este si Statuia lui Hristos din Adancuri, scufundata sub apa in august 1954, intr-un mic golf, la o adancime de 17 metri. Scopul sau este de a proteja pescarii şi scafandrii dar si in memoria lui Duilio Marcante. Sculptata de Guido Galletti, aceasta il reprezinta pe Hristos care se uita in sus, spre cer, cu bratele deschise ca un semn de pace.

Statiunea este deseori asociata cu plaja Paraggi, situata la cateva minute de coasta dar si cu alte plaje celebre precum Camogli, Chiavari, Lavagna sau Sestri Levante.

Peisajul de exceptie, vegetatia luxurianta si arhitectura rafinata fac din Portofino una din cele mai elegante si fascinante locuri din bazinul Mediteranei.

Portofino a inspirat o reprezentare miniaturala fidela a coastei sale la Tokyo DisneySea in Japonia dar si o replica la scara naturala la Universal Orlando Resort, in Orlando, USA.

Semiluna infipta in mare

Proiectul arhitectural revolutionar care va lua fata Dubaiului

Azerbaidjanul vrea sa puna in umbra Dubaiul cu un proiect arhitectural revolutionar. Constructii cu un aspect inspirat de structuri spatiale vor schimba fata capitalei Baku.
Capitala era cunoscuta pana de curand drept Orasul Negru, din cauza poluarii provocate de explotarile petroliere.

Proiectul curajos isi propune sa-l transforme in Orasul Alb. De altfel, intreaga fata a tarii se va schimba cu lucrari majore de infrastructura.

Pana in anul 2015, pe malul Marii Caspice, va fi contruit un hotel in forma de semiluna, cu varfurile infipte in tarm, care va avea 33 de etaje. In aceasta zona s-a deschis un santier imens, de 220 de hectare, pe locul unei exploatari industriale.

Zona va fi complet curatata si vor fi construite cladiri de birouri si locuinte, cu o arhitectura moderna, in care 48.000 de oameni isi vor desfasura activitatea, iar alti 50.000 vor locui.

Proiectul va fi realizat de o firma coreeana de arhitectura.

Sursa:

Desenele din desertul Nazca, Peru

Intinse pe distante de 500 de kilometri patrati, desenele din desertul Nazca, din Peru, continua sa starneasca vii controverse. Realizate in urma cu aproape 2.000 de ani, desenele gigantice ale culturii Nazca, reprezentand forme ciudate de paianjeni, maimute, soparle sau pasari sunt considerate de multi un mesaj pentru civilizatii extraterestre.

“Liniile Nazca”, cum au fost supranumite, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru. Aici se gasesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate, de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica. Se crede despre ele ca au fost create de cultura Nazca intre anii 200 i.Hr. si 700 e.n.

Misterioase si enigmatice, desenele din Nazca au fost, la inceput, sursa multor speculatii exagerate. Cu timpul insa, teorii avizate au inceput sa vada lumina. Doctorul in matematica Maria Reiche, cea care si-a inchinat aproape toata viata cercetarii curioaselor desene peruane, a propus ipoteza conform careia autorii lor stapaneau savant arta masuratorilor si a transpunerii lor pe teren la scara impozanta. Potrivit lui Reiche, care a si-a inceput cercetarile in 1946 pe baza insemnarilor lui Kosak, desenele fusesera executate printr-un procedeu destul de simplu. Liniile fusesera trasate pe pamantul de culoare galbuie cu ajutorul unui strat subtire de pietre inchise la culoare, autorii lor folosind o unitate de masura fixa.

La capatul multora dintre liniile drepte ale desenelor s-au gasit gropi circulare, cu diametrul de aproximativ 10 metri, umplute cu pietre innegrite de foc. Impreuna cu reprezentarea unor obiecte plutitoare pe ceramica Nazca, toate au condus la ideea ca in aceste locuri s-ar fi putut aprinde focuri pentru a incalzi aerul dintr-un balon si a-l inalta.
Desigur, exista si propuneri mai excentrice menite sa explice formarea desenelor, Erich von Daniken, sustinator fervent al ideii existentei civilizatiilor extraterestre, fiind unul dintre emitentii lor de vaza. Acesta vede in Valle de Palpa un aerodrom al extraterestrilor, care ar fi dirijat din avion efectuarea desenelor sau le-ar fi realizat cu ajutorul razelor laser. Ele ar fi servit drept repere de navigatie. Teoria este insa respinsa cu tarie de catre Maria Reiche, care nu poate accepta ca prezumtivii vizitatori din cosmos se aflau la un nivel atat de primitiv, incat sa fi pus in acest scop pietre.

In anul 1972, ca urmare a presupunerii ca desenele din Valle de Palpa reprezinta o harta astrala, cunoscutul astronom Gerald S. Hawkings s-a deplasat in Peru pentru a vedea daca printre desene existau semne care sa indice vreo legatura cu observatiile astronomice. Au fost identificate cateva linii calendaristice orientate spre punctele orizontului unde apunea Soarele in perioadele de solstitii prin anii 350 – 550 e.n., dar celor mai multe desene nu li s-a deslusit scopul. Unele ipoteze sustin ca desenele ar putea sta la baza unor funeralii ritualice speciale.

Polemicile au mers pana acolo, incat desenelor li s-a contestat chiar originalitatea. Au fost considerate imitatii primitive si imperfecte ale remarcabilei si enigmaticei culturi Marcahuasi. Este vorba despre o regiune a provinciei Huarochiri, din Peru, in apropiere de Lima, raionul Casta, unde, pe o suprafata de cativa kilometri patrati, se afla cea mai spectaculoasa galerie de sculptura vazuta vreodata. La fel ca Mount Rushmore din SUA, cu busturile celor patru presedinti cioplite in munte, culmi intregi muntoase au fost aici transformate in sculpturi.

Nu se cunoaste cu exactitate nici astazi scopul formatiunilor din Nazca, iar ele continua sa ridice semne de intrebare referitoare la istorie si la evolutie, dar desenele peruane nu reprezinta totusi un fenomen izolat. Locatii similare, care alimenteaza la fel de mult curiozitatea si au origini la fel de necunoscute, se gasesc in mai multe locuri pe suprafata Pamantului.

In desertul chilian Tarapacaru s-au descoperit in 1968 desene asemanatoare, printre care si conturul, lung de o suta de metri, al unei siluete umane, construit din bucati de lava, pe o colina inalta de 200 metri. Partea de rasarit a Americii de Nord gazduieste asa-numitele “moundy”, ridicaturi la suprafata pamantului, din lut sau piatra, de diferite forme si dimensiuni. La fel ca desenele din Nazca, au forma unor animale uriase, a caror forma poate fi observata numai din avion. Nu se stie de ce au aparut, insa ele reprezinta performanta uriasa de dislocare a sute de mii de metri cubi de pamant si piatra. In Anglia intalnim calul lung de 111 metri din Uffington, cu o vechime de cel putin 2000 de ani si “Marele barbat din Wilmington”, de pe coasta muntelui Windover, care sunt tot atatea exemple de desene misterioase asemanatoare celor descoperite in Peru. Exemplele pot continua. O constatare interesanta, insa, este ca si in epoca moderna realizarea unor astfel de desene este foarte anevoioasa si presupune un sistem de semnalizare complex, cu stegulete, megafoane si teodoliti (instrumente optice complexe), ceea ce face cu atat mai bizara realizarea lor cu mii de ani in urma.

Desenele din desertul Nazca, Peru, America de Sud vin, deci, ca o ironie a vechimii, care, alaturi de fenomene asemanatoare, dandu-ne totul si de fapt nimic, ne sugereaza o evolutie nestiuta a civilizatiei umane, mult mai fragmentata si mai putin graduala decat se banuieste inca.
Sursa: