Se afișează postările cu eticheta 7 minuni ale lumii contemporane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 7 minuni ale lumii contemporane. Afișați toate postările

vineri, 5 noiembrie 2010

Statuia lui Iisus din Rio de Janerio (Brazilia)


Cristo Redentor (Cristos Mantuitorul) este celebrul monument din Rio de Janeiro (Brazilia), devenit una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane. Este amplasat la sud de oras, pe muntele Corcovado (780 m) - termen derivat din cuvantul cocoasa, deal, originar Muntele Tentatiei. Monumentul se dorea a fi inaugurat cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la decalararea independentei Braziliei.

Primele consemnari istorice ale statuii au fost in anul 1924 cand Don Pedro conduce prima expeditie oficiala pe muntele Corvado, descoperind un drum accesibil pana sus.

In anul 1859, parintele Pedro Maria Boss soseste in Rio de Janeiro si este uimit de frumusetea misterioasa a muntelui Corvado. Sugereaza construirea unui monument in onoarea Printesei Isabela, care in 1921 a propus construirea unei statui a lui Iisus vizibila din tot orasul Rio.




Constructia statuii a inceput in anul 1927, dupa modele de diferite marimi. Toate calculele au fost facute de Coast Hisses, ajutat de Pedro Viana si Heitor Levy.


Schitele proeictului au fost intocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai peste zece ani a inceput constructia lui. Cu sprijinul Frantei si Vaticanului s-a reusit realizarea proiectului si sfintirea statuii la data de 12 octombrie 1931.

Edificiul are o inaltime de 30 m, impreuna cu soclul 38 de m, latimea la nivelul bratelor 28 m si o greutate de 1145 t.


In soclu se afla o capela unde pot intra 150 de persoane, mulajul (modelul) din ghips a fost efectuat de sculptorul francez Paul Landowski. Monumentul este folosit de biserica catolica la diferite aniversari ca loc de pelerinaj.

In orasul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemanator, care depaseste cu 8 m inaltimea monumentului brazilian. In prezent exista in Brazilia si Portugalia mai multe copii ale statuii.

Sursa: wikipedia.ro

Mausoleul Taj Mahal (India)


Celebrul mausoleu Taj Mahal este situat in Agra, India, si a fost construit de catre imparatul mogul Shah Jahan, in memoria sotiei sale favorite, Mumtaz Mahal. Mausoleul este considerat a fi cel mai frumos exemplu de arhitectura mogula, un stil care combina elemente arhitecturale persane, indiene si islamice. In 1983, Taj Mahal a intrat in patrimoniul UNESCO iar din 2007 ocupa pozitia 6 pe lista castigatorilor in alegerea celor 7 minuni ale lumii contemporane.

Din numeroase fotografii sau documentare cu acest subiect, prima intalnire cu acest muzeu de marmura pura este stupefiata, datorita uimitoarei frumuseti si armonii. Cel mai emblematic edificiu din India – precum si al artei mogule – a fost descris de unii ca “monumentul cel mai extravagant construit din dragoste”. Pentru altii este doar edificiul cel mai frumos din lume.

Ridicat in Agra, in nordul Indiei, a fost construit de catre imparatul Shah Jahan pentru a adaposti mormantul celei de-a doua sotii, Arjumand Banu Begam. Cunoscuta si sub numele de Mumtaz Mahal – “aleasa palatului” – a murit in 1631 dand viata celui de-al paisprezecelea fiu, la doar nouasprezece ani.

Se pare ca moartea lui Mumtaz a fost o lovitura atat de dura pentru imparat care a incaruntit de la o zi la alta. In acel an a initiat constructia formidabilului mausoleu, care nu a fost terminat decat in 1653. Identitatea arhitectului care l-a proiectat este un mister, desi s-a sugerat ca ar putea fi un mester din Turcia sau Persia, poate chiar din Isa Khan.

Si, pentru ca lucrurile sa fie si mai dramatice, imparatul a fost tinut in captivitate de catre unul dintre fii sai in frontul apropiat, Agra. Din celula sa putea sa vada Taj- Mahal-ul, in timp ce isi plangea pierderea sotiei si a imperiului.

Constructia Taj Mahal-ului a durat 22 de ani si au fost antrenati peste 20.000 de oameni din toata India si Asia Centrala. La terminarea operei, catorva mesteri li s-au taiat degetele – sau chiar o mana – pentru ca perfectiunea Taj Mahal-ului sa nu poata fi repetata in nici un alt loc.

Marea cupola sub care se afla mormantul lui Mumtaz are peste 73 metri inaltime si este decorata cu frumoase sculpturi in relief si citate din Coran. Cladirea este ridicata pe o platforma inalta, patrata, cu cele patru colturi retezate, formand un octogon inegal. Ideea este inspirata din stilul ornamental maur, unde fiecare element al constructiei este distinct, dar se integreaza perfect in ansamblul simetric al cladirii.

Mausoleul este flancat de un colt – intr-o parte – si de catre asa numitul jawab – in celalalta parte – , un edificiu menit sa confere echilibru intregului ansamblu.

Domul central are 17 m diametru si 65 m inaltime si este flancat de patru incaperi cu tavan in forma de cupola, fiecare de 50m inaltime. Intregul mausoleu, atat interiorul cat si exteriorul, este decorat cu gravuri de flori si caligrafie araba, pentru care s-au folosit pietre pretioase precum agatele si jaspul.

Domul are si o clopotnita initial aurita, pana in anii 1800, care apoi a fost refacuta din bronz. Clopotnita ofera un exemplu deosebit de integrare a ornamentelor traditionale persane si hindu; in varful acesteia este asezata o semiluna din bronz, ce are colturile indreptate spre cer, simbol des intalnit in lumea islamica, insa varful clopotnitei si cele doua varfuri ale semilunii formeaza un trident, specific modului traditional hindu de reprezentare a zeului Shiva.

Mausoleul are in fata o eleganta gradina ornamentala, cu specific persan. Are 300 de metri latime, cu un lac central care ajunge pana la pragul portii monumentale. Este o traditie ca perechile de indragostiti din India sa se fotografieze in aceste gradini, tinand mainile in asa fel incat sa para ca ating cupola. Zidurile care adapostesc monumentul funerar al lui Mumtaz Mahal – impreuna cu mormantul lui Shah Jahan, care a murit in 1666 – sunt de asemenea din marmura, incrustate cu 43 de pietre pretioase distincte.

Complexul include o intrare principala, o gradina minutios aranjata, divizata de patru piscine mari, fiecare dintre aceste sectiuni e divizata inca de doua ori in patru alte sectiuni; aici exista si o moschee in partea stanga, o casa de oaspeti in partea dreapta, precum si numeroase alte cladiri atasate palatului. Taj este amplasat in spatele tuturor acestor structuri, langa albia raului Jamuna.

Taj Mahal inseamna “palatul coroanei”, desi nu intotdeauna a fost tratat cu grija pe care o merita o asemenea bijuterie a arhitecturii universale.
Cand Imperiul Mogul a cedat sub presiunea persana, franceza si britanica – care a condus destinul Indiei mai mult de doua secole – mausoleul lui Mumtaz Mahal a fost in real pericol.

Englezii utilizau esplanada de marmura pentru jocul cu mingea sau alte destinatii, in timp ce gradinile erau faimoase pentru intalniri amoroase de tot soiul.

De fapt, intentia ocupantilor era sa trateze toate monumentele mogule cu dispret. In 1820, Lordul William Bentick – guvernatorul Bangladesh-ului – a dispus indepartarea marmurei din toate aceste edificii spre vanzare in Anglia, ca materie prima. Din fericire pentru Taj Mahal, primul transport de marmura nu a atras cumparatori si stralucita idee a fost abandonata.


Guvernatorul indian a luat nenumarate masuri in ultimul deceniu pentru a proteja mausoleul de excesul de vizite. Pe langa ridicarea pretului de intrare la 50 pentru straini, traficiul a fost restrans la 4 km de la rotonda.

Conform unor surse ale epocii, imparatul a proiectat un al doilea mausoleu identic cu Taj Mahal-ul, dar din marmura neagra, de cealalta parte a raului Yamura, unde trebuia sa coincida cu reflectia in apa a templului geaman alb.


Cel care a fost construit cu 25 de ani inaintea celebrului edificiu a fost Baby Taj, cum este cunoscut in popor in Agra.


Acest mausoleu de dimensiuni mai modeste anunta prin forma si detaliu ceea ce avea sa devina Taj Mahal-ul. Se poate considera o macheta a impozantei opere a imparatului, fiind prima constructie in acest stil realizata in totalitate din marmura. S-a construit intre 1622 si 1628 , si numele sau adevarat este Itimad-ud-Daulah.

Taj Mahal atrage anual 2-3 milioane de vizitatori, dintre care o mare parte de pe alte continente, fiind cea mai populara atractie din India in special in lunile octombrie, noiembrie si februarie.

Mijloacele de transport ce polueaza atmosfera nu sunt permise in zona mausoleului de aceea turistii ce vor sa viziteze regiunea trebuie sa se deplaseze cu autobuzul electric local sau pe jos. Din motive de securitate, numai cinci tipuri de obiecte sunt permise in interior: apa in sticle transparente, camere video mici, camere fixe, telefoane mobile inchise si genti mici de dama.

Surse: www.funtur.ro si www.wittyowl.eu

Cetatea Petra (Iordania)


Petra, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, este un fost oras antic, situat in Iordania. Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorita templelor sapate direct in stanca, cel mai cunoscut fiind "Trezoreria", in stil grecesc, cu o inaltime de 42 m.

Orasul se intinde de-alungul poalelor Muntelui Hor, strabatand un lung defileu si intinzandu-se apoi pe laterala estica a vaii Arabah, cunoscuta sub denumirea de "Wadi Araba" - larga vale ce se intinde de la Marea Moarta si pana la Golful Aqaba.

In antichitate orasul se numea Rekem si apare mentionat in manuscrisele de la Marea Moarta fiind asociat si cu Muntele Seir. Se presupune ca a fost construit incepand cu secolul al VI-lea i.e.n., de catre nabateeni, un popor semitic, si a fost capitala lor pana in 106 e.n., cand a intrat in componenta Imperiului Roman, devenind capitala provinciei Arabia Petrea.


Orasul continua sa infloreasca in urmatorul secol, apoi intra in declin si este abandonat, fiind distrus in 363 de un cutremur. Ruinele au devenit o curiozitate in Evul Mediu, fiind vizitate de sultanul Baibars al Egiptului in secolul al XIII-lea. Primul european care le-a vizitat si descris a fost exploratorul elvetian Burckhardt, in 1812.

Flancat de pereti masivi de piatra si aprovizionat cu apa dintr-un rau ce strabate periodic locul, orasul Petra nu prezenta doar aspectul de fortareata naturala si sigura, ci era situat si la intersectia celor mai importante drumuri comerciale. Astfel, prin acest nod comercial treceau drumurile spre Gaza in vest, spre Bosra si Damasc in nord, spre Aqaba si Leuce Come peste Marea Rosie, si spre Golful Persic, peste desert.


Manastirea - cel mai insemnat monument din orasul Petra - dateaza din timpul secolului I i Hr. Aceasta a fost dedicata regelui Obodas I si se crede a fi fost simpozionul lui "Obodas dumnezeu." Aceasta informatie este inscriptionata pe una dintre ruinele manastirii - in limba araba, acest monument-manastire se numeste "Ad-Deir". "Manastirea" este localizata in coltul nort-vestic cel mai indepartat al vaii Petra, in spatele Strazii cu coloane, aparand ochiului ca o macheta mai mare a Trezoreriei, aflata in defileu.

"Manastirea" este monumentul cu cea mai larga fatada din intreaga vale a orasului Petra, masurand o latime de 50 de metri si o inaltime de 45 de metri. Doar usa monumentului are o inaltime de 26 de metri.

Conform traditiei arabe, orasul Petra este locul in care Moise, in timpul calatoriei prin pustiu, a lovit cu toiagul stanca din care a iesit apa pentru poporul insetat. De asemenea, tot aici se crede ca este inmormantata si Miriam - sora lui Moise.

In 1985 Petra a fost inclusa in lista UNESCO a monumentelor din Patrimoniul Mondial.

Ruinele incase de la Machu Picchu (Peru)

Ruinele orasului Machu Picchu, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, redescoperite in 1911 de catre arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase si enigmatice locatii stravechi din lume. In timp ce incasii in mod sigur foloseau varful muntelui (2761,50 m inaltime), ridicand sute de structuri de piatra incepand cu anii 1400, legendele si miturile indicau faptul ca Machu Picchu (insemnand "vechiul pisc" in limba Quechua), adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri.

Oricare ar fi originile sale, incasii l-au transformat intr-un mic (5 mile patrate), dar extraordinar oras.

Invizibil de dedesubt si complet natural limitat, inconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrani populatia, si irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare sa fi fost folosit de incasi ca un oras ceremonial secret.

La 610 metri deasupra galagiosului rau Urubamba, norul infasoara ruinele palatelor, bailor, templelor, hambarelor si a 150 de case, toate intr-o remarcabila stare de conservare. Aceste structuri, sapate in granitul din varful muntelui sunt minuni atat arhitecturale cat si estetice. Multe dintre caramizile cantarind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atat de precis sculptate si unite cu atata exactitate, incat imbinarile fara mortar nu permit nici macar unei lame de cutit sa intre printre ele.

Se stiu putine lucruri despre utilizarile sociale sau religioase ale orasului in vremurile incasilor. Scheletele a 10 femei si ale unui barbat duc la presupunerea ca acest sit ar fi putut fi un sanctuar pentru pregatirea preoteselor si/sau a mireselor nobilimii incase. Oricum, examinarea ulterioara a oaselor a dezvaluit un numar egal de oase masculine, ceea ce indica faptul ca Machu Picchu nu era exclusiv un templu pentru femei.

Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortarete ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale Anzilor peruvieni. Nu i se cunoaste adevaratul nume, ce destinatie avea si de ce a fost parasita de bastinasi in secolul XVI, fara a fi atacata de conchistadori. A scapat neobservata de europeni pana in secolul al XX-lea, cand a primit si numele de Machu Picchu.

In secolul al 12-lea, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu in nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde. Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene.

Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare social-legislativa.

Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv in jungla) menite sa reziste vesnic in fata oricarui inamic. Capitala incasilor, Cuzco, era - arhitectural - comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu.

Gasita abia in 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat in piatra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul se incadreaza intr-un plan urbanistic aparent "intortocheat", menit sa deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant si abia fotografiile facute din avion i-au pus in evidenta toate insusirile.

De fapt, ceea ce ii frapeaza cel mai mult pe cercetatorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenta dintre opera mitica a lui Dedal ("inginerul" care a construit Labirintul de incarcerare a Minotaurului, sau, in alta varianta, palatul-labirint al regelui cretan Mino din Knossos). Labirintul Machu Pichu reflecta la randu-i simbolul vietii pline de meandre si in care drumul nu duce niciodata inapoi, ci mereu inainte, spre moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (asa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul - fie el amerindian, grec sau egiptean - are deci conotatia luptei cu timpul, el este adevaratul prizonier.

Si inca o enigma: retelele de drumuri facute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reteaua romana de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase! De ce acest efort de taiere de "autostrazi" in coastele Anzilor, daca incasii nu au avut vehicule, necunoscand roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km si locuri de odihna din 20 in 20 de km. Ideea utilizarii drept piste de aterizare-decolare a fost avansata de foarte multi cercetatori, dar nu exista dovezi credibile... nu inca... Nici un drum special amenajat nu ducea catre Machu Picchu. Aceasta enclava (probabil a preotilor, putand adaposti doar 500 de persoane) exista parca in afara timpului si spatiului, ascunzand mistere inca de nepatruns.

Sursa: wikipedia.ro

Marele Zid Chinezesc (China)

Cea mai mare constructie facuta de mana omului este atat de veche incat pana nu demult secretele sale au stat ascunse. Marele Zid Chinezesc este dovada ca oamenii sunt capabili sa indeplineasca imposibilul.

Marele Zid, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, nu este important doar prin marimea lui ci, mai ales, prin rolul pe care l-a jucat in scrierea istoriei. Trei mii de ani de istorie stau inscrisi in pietrele acestui zid, istorie pe care impreuna autoritatile chineze, NASA si echipa de la Discovery Channel au facut-o de curand cunoscuta.

Marele Zid Chinezesc este de mii de ori mai lung decat orice monument construit vreodata. Inceput inainte de nasterea lui Iisus, inca se mai construia cand Columb a ajuns in America. Este atat de vast si complicat incat nu exista nici o harta clara cu intreaga constructie.

Incepe de pe tarmurile Marii Galbene, se intinde peste muntii de la nord de Beijing, prin inima Chinei de Nord, ajunge la marile rauri apoi, pentru mii de mile, strabate deserturi pentru a traversa apoi munti de netrecut. Este cea mai naucitoare constructie din lume, intinzandu-se pe mai bine de 4 mii de mile, avand 45 de castele si sute de turnuri de control si numeroase tunele secrete.

Insa putini dintre turistii sau oamenii de stat care isi fac poze pe Marele Zid Chinezesc stiu ca in afara de zidurile cunoscute publicului exista 35 de mii de mile de ziduri pierdute si redescoperite.

Este zidul care a facut posibila existenta legendarei Cai a matasii.

Zidul apara de raidurile armatelor nomade pe negustorii care duceau spre Europa matase, blanuri, ceramica si rubarba, folosita la acea vreme ca un excelent medicament, si se intorceau cu aur, fildes si corali.

Pe langa aceste obiecte de lux, negotul cel mai important era cel cu idei si inventii. Pe acest drum a ajuns in Europa compasul magnetic, inventie care a facut posibil ca Columb sa gaseasca America iar in China a ajuns religia - primele forme de crestinism, dar mai important pentru chinezi, budismul. Arta care a patruns odata cu budismul a revolutionat China. Obisnuiti sa construiasca la scala mare, chinezii au aplicat ce invatasera din constructia zidurilor in arta religioasa, iar rezultatul a fost colosal.

Marele zid a schimbat si istoria Europei. Vazand ca nu este chip sa treaca de colosalul zid, nomazii au mers spre vest cucerind Asia Centrala si Europa de Est, amenintand cealalta mare putere a lumii antice, Roma. Erau atat de temuti incat atunci cand au ajuns la portile Romei, insusi Papa Leon a iesit in intampinarea lor pentru a le cere sa crute orasul. Legenda spune ca Attila, foarte supertitios, s-a retras pentru ca numele papei insemna leu. Insa era doar o perioada scurta de liniste pentru Roma. Europa nu a scapat de invaziile barbare care au adus 5 secole de ani intunecati.

In timp ce Europa suferea, adapostita de maretul zid, China intra in anii de aur ai dinastiei Tang, cei mai bogati si puternici conducatori din istoria Chinei. Unul dintre putinele morminte gasite din acea perioada este cel al unei tinere printese. Picturile murale din interiorul acestui mormant arata o China aristocrata, bogata si culta, cu obiceiuri aduse pe Calea matasii cum ar fi jocul de polo. Armatele dinastiei aparau China pe ambele parti ale zidului, incat acesta nu-si mai gasea nicio intrebunitare lasat astfel in ruina. Noua dinastie prefera sa-si pastreze puterea prin negocieri si diplomatie mai degraba decat cu armele, iar cei mai priceputi diplomati ai timpului erau printesele chineze.

Intreg zidul este intesat de turnuri de control in care stateau strajeri care, in cateva ore, puteau alerta o armata de un milion de soldati daca invadatorii ar fi atacat. La fiecare 15 metri erau construite gauri de scurgere pentru ploaie care erau indreptate in interiorul zidului pentru a nu le acorda dusmanilor posibilitatea sa-si faca rezerve de apa. Soldatii din turnuri stateau in afara zidului, astfel incat sa fie capabili sa tinteasca cu sagetile pe cei care vroiau sa treaca zidul. Atat din punct de vedere al arhitecturii, a fortei de munca folosita si a terenului pe care a fost ridicat, unele portiuni fiind aproape perpendiculare, constructia ramane chiar si astazi uimitoare.

Cu toate ca era vechi de doua mii de ani, abia cu vreo doua sute de ani europenii au inceput sa-i acorde importanta meritata. In 1793 englezii au trimis o misiune diplomatica pentru a incheia contracte comerciale. Cand McCartney, conducatorul diplomatic, a ajuns in China si s-a oprit in fata maretului zid sa-l admire, chinezii ramasesera incurcati. De ce cineva s-ar opri sa admire o gramada de pietre vechi??!! Intre timp zidul cazuse din nou in uitare. Unul dintre englezi a desenat zidul, desen care a fost reprodus de mii de ori ca o curiozitate pentru europeni. Abia dupa secole de razboaie cu lumea europeana si apoi suferind distrugerile regimului comunist, zidul a inceput sa fie un simbol pentru China.

Sursa: http://www.timpultau.ro

Colosseumul din Roma (Italia)


Poate fi indignant faptul ca un monument dominat de un trecut atat de sangeros face parte in prezent din lista celor 7 minuni ale lumii contemporane. Dar oare aceasta lista nu este o reprezentare a valorilor contemporanilor nostri? Oare spectacolele agresive din prezent - in multiplele lor forme - nu au un succes la fel de mare ca in trecut? Ramane doar sa recunoastem si sa constientizam pentru a putea merge inainte.

Cunoscut in Roma sub denumirea latina de Amphitheatrum Flavium, Colosseumul a fost construit la porunca Imparatului Vespasian, in jurul anului 72 e.n. si inaugurat de fiul acestuia, Tito, in jurul anului 80. Se spune ca arhitectul care a facut design-ul Colosseumului ar fi fost aruncat de viu animalelor salbatice, ca “premiu” pentru munca depusa. Astfel, inca de la inceput, istoria amfiteatrului roman a fost una sangeroasa.


Cu o capacitate de 70.000 de spectatori, Colosseumul este una dintre cele mai impunatoare constructii antice. Inaugurarea s-a desfasurat pe durata a o suta de zile, timp in care spectatorii au putut urmari lupte cu gladiatori, vanatoare de animale si chiar lupte navale, pentru care arena era inundata.

Romanii beneficiau de intrare libera la spectacolele desfasurate in Colosseum, insa locurile se ocupau in functie de rang: lumea de rand in locurile de jos, iar familiile cu rang inalt la etajele superioare. Imparatul si nobilimea organizau spectacole cu acces gratuit, cu scopul de a obtine bunavointa poporului.

Dupa perioada imperiala, Colosseumul a fost abandonat si a devenit o fortareata, in Evul Mediu. Tot atunci, se spune ca un calugar, numit Bede, a prezis "Cat timp Colosseumul va rezista, si Roma va rezista; atunci cand Colosseumul va cadea, va cadea si Roma; iar cand Roma va cadea, cu ea se va prabusi intreaga lume".

Monumentul are o circumferinta de 527 metri si o inaltime de 57 metri.

Sunt mai multe teorii cu privire la originea numelui de Colosseum. Una dintre ele este strans legata de statuia de bronz, care a fost construita pe acest loc. Statuia il reprezenta pe Imparatul Nero si avea proportii uriase (din italiana, “colosal = colossale), cu o inaltime de 35 metri.

Locul pe care se afla astazi ruinele Colosseumului din Roma a fost candva ocupat de un complex de cladiri si gradini, construit de catre Imparatul Nero si cunoscut sub numele de Domus Aurea. Lacul artificial al complexului a fost secat, pentru a se ridica cel mai mare amfiteatru din Imperiul Roman.

Sursa: acasa.ro

Orasul mayas Chichen-Itza (Mexic)

Una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, fosta cetate maya din Chichen-Itza, Mexic, a fost construita in anul 800 d.Hr.

Vestigiile de la Chichen Itza te duc inapoi in timp, in era unui vast si puternic imperiu Maya, centrul unei civilizatii avansate din pensinsula Yucutan si, totodata, un important centru politic, religios si militar din antichitate. In zilele noastre, structurile ceremoniale si diversele constructii grandioase apartinand cetatii dintre anii 800 – 1200 d.Hr. sunt in diferite stadii de conservare si pot fi vizitate de turisti.

Amplasat intr-un luminis inconjurat de jungla, orasul mayas de la Chichen Itza spune povestea unor sacrificii umane de neimaginat, finalizate cu o revolta impotriva puterilor domnitoare. In prezent, situl arheologic face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Explorarea camerelor secrete, a pasajelor ascunse, precum si reuniunile spirituale la nivel inalt de la Chichen Itza, te fac sa simti ca esti parte integranta din misterul ce domina acest spatiu.


Principala structura din Chichen Itza este Castillo (Piramida lui Kukulkan), o piramida cu baza patrata si care are, in varf, un templu.

Acesta este centrul cetatii si reprezinta “Locul de langa rai, unde salasluiau zeii”. Piramida a fost construita in asa fel incat, in timpul echinoctiilor, la apus, soarele arunca o umbra ce seamana perfect cu cea a unui sarpe si coboara pe treptele dinspre nord ale constructiei. Sarpele este reprezentarea alegorica a zeului Kukulcan – „sarpele cu pene”, in timp ce, piramida este un simbol pentru “Muntele Sarpelui”, locul unde, potrivit credintei Maya, a avut loc prima Creatie. De asemenea, piramida este asociata cu un calendar solar, cu 365 de zile, reprezentate de cele 365 de trepte. Incinta este perfect “sonorizata”, astfel ca sunetele scoase in varful piramidei, chiar in soapta, pot fi auzite de jos.

Un alt complex, numit Templul Razboinicilor, include piramide mari situate printre mai multe randuri de coloane sculptate, care infatiseaza diferiti razboinici si care se afla langa Piata Mare.

Las Monjas, cunoscut si sub numele de “Manastire de calugarite”, este unul dintre cele mai complexe si captivante constructii in stilul arhitectural Puuc, iar structurile de aici se presupune ca au servit ca spatii de locuit pentru elitele mayasilor si sunt acoperite de sculpturi in relief.

La est de piramida centrala vei descoperi o superba lume subterana numita Cenoté (imaginea de sus). Accesul in aceste pesteri subterane se face printr-un tunel abrupt si vertical.

Sursa: splendidtravel.ro

7 minuni ale lumii contemporane

Va propun un clasament. Posibil sa nu fiti de acord cu el insa trebuie sa il luati in considerare chiar si pentru simplul fapt ca 100 de milioane de oameni au contribuit la realizarea lui.

1. Orasul mayas Chichen-Itza (Mexic)
2. Colosseumul din Roma (Italia)
3. Marele Zid Chinezesc (China)
4. Ruinele incase de la Machu Picchu (Peru)
5. Cetatea Petra (Iordania)
6. Mausoleul Taj Mahal (India)
7. Statuia lui Iisus din Rio de Janerio (Brazilia)

Aceste monumente au fost declarate „Cele 7 noi minuni ale lumii” in urma unui sondaj la nivel mondial realizat pentru a decide o noua lista a minunilor create de om de-a lungul timpului.

Castigatorii au fost votati prin Internet si prin telefon, acelasi sistem folosit si pentru concursul American Idol. Concursul a fost organizat de Fundatia New7Wonders, ideea fiind a regizorului elvetian Bernard Weber, in scopul de a "proteja patrimoniul omenirii din intreaga lume". Fundatia a declarat ca sondajul a atras aproape o suta de milioane de voturi.

Cu toate acestea, competitia s-a dovedit a fi controversata, primind critici din partea Organizatiei Culturale a Natiunilor Unite UNESCO care administreaza programul Monumentelor clasate in Patrimoniului Mondial.

"Aceasta initiativa nu poate, in mod semnificativ si durabil, sa contribuie la prezervarea siturilor alese de catre public" suna declaratia UNESCO.

Si totusi atentia adusa asupra acestor minuni, poate ignorate de multi, au dus la o mai mare constientizare a bogatiei culturale planetare.

Castigatorii au fost alesi dintre urmatorii finalisti:


1.Acropole din Atena (Grecia)
2. Orasul mayas Chichen-Itza (Mexic)
3. Colosseum din Roma (Italia)
4. Turnul Eiffel (Franta)
5. Marele Zid Chinezesc (China)
6. Ruinele incase de la Machu Picchu (Peru)
7. Cetatea Petra (Iordania)
8. Statuile din Insula Pastelui
9. Stonehenge (Marea Britanie)
10. Mausoleul Taj Mahal (India)
11. Templele de la Angkor (Cambogia)
12. Castelul Alhambra din Granada (Spania)
13. Hagia Sofia din Istambul (Turcia)
14. Templul Kiyomizu (Japonia)
15. Piata Rosie si Kremlinul din Moscova (Rusia)
16. Castelul Neuschwanstein (Germania)
17. Statuia Libertatii din New York (SUA)
18. Statuia lui Iisus din Rio de Janerio (Brazilia)
19. Opera din Sydney (Australia)
20. Cetatea Timbuktu (Mali)
21. Marea Piramida de la Gizeh (Egipt)

duminică, 31 octombrie 2010

ROMA egal AMOR

Este imposibil ca, odata ajuns in Roma, sa nu te indragostesti.

Daca ROMA este Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orasul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la Città delle sette colline („Orasul celor sapte coline”) sau pur si simplu l'Urbe („Orasul”), pe rand capitala a Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice si a Italiei moderne,

AMOR, numit si Cupidon, este zeul iubirii la romani, fiu al zeitei Venus si al zeului Marte, initial, o divinitate primordiala, fiu al Noptii si al Zilei, semnificand atractia nascuta din Haos, mai apoi zeu al iubirii, reprezentat cu aripi, inarmat cu arc si cu sageti, pe care il venerau si de care se temeau toti nemuritorii.

Asociati aceste doua denumiri, de fapt aceeasi denumire privita din unghiuri diferite si veti gasi mai multe puncte comune decat diferente.

In Roma te vei indragosti cu siguranta de:

Frumusetea coplesitoare a orasului - care detine jumatatea din patrimoniul artistic universal.

Centrul Istoric al Romei - aflat pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Trecutul istoric al orasului - timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai mare, mai bogat si mai important oras, din punct de vedere politic, al lumii occidentale.

La Dolce Vita – “Il dolce far niente” – adica stilul de viata italian care pune accent pe respectarea placerilor si a fericirii venite din lucruri “marunte”.

Colosseum – una din cele 7 minuni ale lumii contemporane - cea mai vestita si mai mare arena construita vreodata de catre romani, cu o capacitate initiala de 50.000 de spectatori, Colosseumul era folosit pentru a gazdui luptele cu gladiatori si spectacolele publice.


Pantheon – monumentul dedicat celor sapte divinitati planetare, de unde numele grecesc Pantheon - "al tuturor zeilor". Cu proportiile sale absolut perfecte, Pantheonul era considerat in antichitate drept “Miracolul Romei”; design-ul interior contrasteaza cu structura cladirii dar pardoseala de marmura inca pastreaza liniile originale din vremea romanilor.

Forumul Roman – fost centru politic, legal si religios al intregului Imperiu Roman, lucru evidentiat de numeroasele vestigii, temple si biserici ce-l alcatuiau.


Columna lui Traian - ridicata intre anii 106-113 d.C. pentru a onora victoriile imparatului Traian in Dacia.

Castelul Sant’Angelo – probabil cea mai fascinanta cladire a Romei; inceput in timpul imparatului Hadrian, castelul a fost, pana in 1870, inchisoare dupa care a fost transformat in muzeu. Face parte din patrimoniul UNESCO.


Campidoglio sau Dealul Capitolin - este cel mai mic deal dintre cele sapte ale Romei, dar a fost centrul politic si religios al orasului de la fondarea sa, acum mai bine de 2500 de ani. Pe Campidoglio au fost ridicate de catre romani mai multe temple importante in acele vremuri. Printre acestea se numara Templul lui Juno, Templul lui Virtus si Templul lui Jupiter Optimus Maximus Capitolinus, cel mai important templu din Roma Antica. Dealul si Templul lui Jupiter in mod special au fost simboluri ale Romei in vremea in care era aceasta era cu adevarat Caput Mundi. Piata actuala a fost proiectata, in secolul al XVII-lea, de catre genialul Michelangelo.

Vaticanul – pe langa faptul ca este centrul Bisericii Catolice, este si un stat independent guvernat de catre Papa; cuprinde Piata San Pietro, Via di Porta Angelica, Piata Risorgimento, Via San Giovanni in Laternao si Santa Maria Maggiore, Campo dei Fiori, edificiile Lateranului si Castelul Gandolfo.


Piata San Pietro - a fost proiectata de Bernini. Vizitatorii acestei piete superbe, sunt inconjurati de doua randuri de coloane cu 284 de coloane aranjate in patru randuri, in varful carora exista 140 de sfinti. In centrul pietei, se gaseste un obelisc egiptean cu o inaltime de peste 25 de metri, adus in Roma de Caligula de la Heliopolis, in Delta Nilului.

Basilica San Pietro - bijuteria coroanei Orasului Vatican este considerata centrul crestinismului. Opulenta interiorului sau sta marturie pentru bogatia bisericii catolice din secolul al XVI-lea. Domul basilicii, cel mai mare din lume, proiectat de Michelangelo, poate fi accesat cu ajutorul unui lift pana la acoperis, apoi exista inca 323 de trepte care duc spre locul de unde poate fi admirata cea mai spectaculoasa priveliste a orasului Roma.


Interiorul, care are nu mai putin de 45 de altare, este decorat de lucrarile multor artisti faimosi. Unele dintre cele mai importante lucrari din biserica sunt “Pieta” de Michelangelo, altarul papal de Bernini, Tronul Sfantului Petru tot de Bernini si Monumentul Stuarzilor de catre Canova.

Muzeele Vaticanului - care gazduiesc cele mai mari si valoroase colectii de arta din lume. Acestea cuprind si Capela Sixtina, renumita pentru frescele lui Michelangelo

Piazza Navona – este una dintre cele mai celebre si mai frumoase piete din Roma, cu ale sale trei fantani celebre. Cea mai mare este Fontana dei Quattro Fiumi - Fantana celor patru fluvii, reprezentate fiind Nilul, Gangele, Dunarea si Amazonul.


Fontana di Trevi –un exemplu perfect de stil rococo cu efecte dramatice si….. memorabile. Acest monument impresionant domina micuta piata Trevi situata in cartierul Quirinale, ce gazduieste Palatul Prezidential.


Piazza di Spagna - este unul dintre cele mai populare locuri din Roma; combinatia unor scari monumentale – celebrele Trepte Spaniole, cu un obelisc si o biserica, alaturi de multimea de tineri asezati pe acele trepte, atrage o multime de fotografi si turisti in aceasta piata.

Fiecare straduta - care gazduieste o opera de arta, un detaliu prin care oricine sa recunoasca si sa experimenteze frumosul.

Nu vei uita cu siguranta:

Bucataria italiana - una dintre cele mai renumite, savuroase si sanatoase din lume…Il cornetto si cafeaua servite de dimineata, in graba, la un bar supraaglomeat din oras, pizza, pastele sau saletele cu fructe de mare de la pranz, inghetata, granita sau ciocolata care racoresc si energizeaza miezul zilei, l’apperitivo urmat de o cina romantica, obligatoriu insotita de un vin bun sau de un prosecco care incheie ziua……toate sunt delicioase.


Limba italiana – muzicalitatea si faptul ca poate fi vorbita si “cu mainile”, italienii fiind renumiti pentru gesturile lor largi.

Atitudinea relaxata dar si vitalitatea locuitorilor, pofta de viata care …inspira.

Stilul lejer dar impecabil al modului in care se imbraca, eleganta pe care o degaja atitudinea italienilor, increderea de sine, felul in reusesc sa te faca sa te simti special si nu in ultimul rand, romantismul si iubirea pentru frumos a acestei natii.

Aceste randuri au fost inspirate de filmele Amor la Roma (When in Rome) si Eat Pray Love…dar si de toti cei care au ramas iremediabil indragostiti de Roma.