Templele si bisericile mai speciale au atras dintotdeauna foarte multi turisti, in principal datorita valorii spirituale si culturale. Mai jos gasiti o lista cu cele mai vizitate locuri sfinte din intreaga lume:
10. Stancile Callanish, Marea Britanie
Stancile Callanish, situate pe Insula lui Lewis, dateaza din 2.900-2.600 i.Hr. (cam cand au fost asezate si pietrele de la Stonehenge). Legenda spune ca stancile sunt ramasite ale gigantilor care au refuzat sa se converteasca la crestinism, Sfantul Kieran impietrindu-i pentru a-i pedepsi. Vizitatorii se pot plimba printre stancile Callanish, le pot atinge si se pot bucura de peisaj fara sa fie deranjati de zgomotul masinilor (asa cum se intampla la Stonehenge, care are in preajma doua drumuri destul de circulate).
9. Complexul Karnak, Egipt
Templele din Karnak, incepute de faraonul Ramses al II-lea in secolul 14 i.Hr., sunt unele dintre cele mai faimoase din lume. Asezate aproape de Nil, ele formeaza unul dintre cele mai mari situri religioase din lume (includ sanctuare si temple sapate in piatra). In special marele templu al lui Amun-Ra merita vizitat, doar ca este nevoie de o zi intreaga pentru a-l studia in intregime. Complexul Karnak a fascinat si unii producatori de la Hollywood, zone din acesta putand fi vazute in filmul “Transformers: Razbunarea celor invinsi”.
8. Ziguratul din Ur, Irak
Acest zigurat a fost construit in epoca bronzului si reconstruit de mai multe ori de atunci. Este o masiva piramida, ridicata in onoarea zeului Nanna. Structura care poate fi vazuta in prezent a fost reparata semnificativ de Saddam Hussein si a suferit deteriorari minore in timpul Razboiului din Golf.
7. Piramidele de la Teotihuacan, Mexic
Nici pana astazi nu sunt cunoscute originile orasului Teotihuacan – candva unul dintre cele mai importante orase din lume. Insa, desi nu se stie cine l-a construit, se cunoaste faptul ca a atins apogeul in jurul anului 450 d.Hr., iar astazi este unul dintre cele mai faimoase situri din lume. Doua mari piramide – cea a Soarelui si cea a Lunii – domina vechiul oras. Acestea erau folosite pentru sacrificarea oamenilor si a animalelor, cel mai probabil in cinstea noilor constructii care erau facute in oras.
6. Borobudur, Indonezia
Borobodur este o structura budista din secolul al VIII-lea, “inghitita” de jungla si redescoperita in secolul al XIX-lea. 500 de statui ale lui Buddha sunt asezate in nise ale acesteia, iar la ele se rugau credinciosii cu secole in urma. Constructia are sase niveluri care trebuie parcurse, desi sunt destul de solicitante. Eruptiile vulcanice reprezinta insa o amenintare pentru acest sit. Cea mai recenta, din 2010, a acoperit situl cu un strat de cenusa, iar specialistii se tem ca o urmatoare eruptie va deteriora gravura delicata care acopera monumentul.
5. Delphi, Grecia
Complexul de temple este situat pe versantul muntelui Parnassus. In Grecia antica, nicio decizie importanta pentru comunitate nu era luata fara sa fie cerut sfatul Oracolului din Delphi. O preoteasa cunoscuta ca Pythia statea deasupra unei crapaturi dintr-o piatra, sub templu, si inhala vapori “divini” (gaze vulcanice de fapt). Transa pe care i-o provocau aceste gaze o facea sa spuna fraze fara sens, care erau considerate drept discursul lui Apollo si care ulterior erau interpretate de preoti.
4. Pesterile Ajanta, India
Ca si Borobudur, aceste pesteri care au fost construite etapizat intre 200 i.Hr si 600 d.Hr. au zacut uitate timp de secole, dar au fost descoperite de un ofiter britanic in 1819, in timp ce se afla la vanatoare. Inca se poate vedea numele lui, John Smith, si data, inscriptionate pe un perete. Au fost descoperite 29 de pesteri, dar nu toate sunt bogat decorate. Cele care sunt insa ofera privitorului o minunatie de sculpturi si picturi, considerate capodopere ale Indiei antice. Cele mai multe fresce contin povestiri despre viata lui Buddha.
3. Saflieni Hal Hypogeum, Malta
Ca si structurile templului preistoric din Malta, acest monument are coridoare si camere in forma de arc de cerc. Dar aceasta structura este unica prin faptul ca ea este subterana si a fost construita prin excavarea a 2.000 de tone de piatra. Vocile din interiorul zidurilor sale creeaza ecouri stranii, reverbereaza, iar sunetele sau cuvintele rostite in anumite locuri pot fi auzite in mod clar la toate cele trei niveluri ale monumentului. Oamenii de stiinta sustin ca anumite frecvente ale vibratiei sonore create, atunci cand un sunet este emis in interiorul zidurilor, pot modifica functiile creierului omului.
“Activitatea creierului a unui numar de voluntari sanatosi a fost monitorizata cu ajutorul electroencefalogramelor, prin expunerea la frecvente diferite ale vibratiilor sonore. Rezultatele au aratat ca activitatile creierului se modifica, iar oamenilor care au petrecut mai multa vreme intr-un astfel de mediu, expusi la vibratii, le-a fost afectata gandirea”, a spus expertul Linda Eneix, de la Fundatia Old Temples.
2. Panteonul, Roma
Panteonul reprezinta una dintre cele mai bine conservate cladiri romane. Templul original a putut fi vazut aici timp de multi ani, dar cel din prezent este proiectat de imparatul Adrian si ridicat in anul 126 d.Hr. Cladirea a devenit biserica crestina in secolul al VII-lea, dar pastreaza si rolul estetic din exterior, prin coloanele impresionante; in cea mai mare parte, templele romane erau construite pentru a incanta privirea din afara, dar Panteonul face o exceptie, avand si in interior elemente arhitecturale deosebite.
1. Gobekli Tepe, Turcia
Se poate spune ca Gobekli Tepe din Turcia reprezinta cea mai veche structura religioasa cunoscuta pana in prezent. Plasata pe varful unui deal, ea este formata din 20 de ansambluri circulare, care mai apoi au fost toate ingropate. Fiecare dintre aceste structuri circulare are un diametru cuprins intre 10 si 30 de metri, fiind decorate cu coloane masive din calcar in forma de T. Neputinta arheologilor si stiintei moderne de a explica modul in care a fost construit acest complex urias din piatra i-a facut pe „savanti” sa afirme, intocmai ca in cazul construirii piramidelor ori altor temple marete, ca acestea au fost realizate de oamenii din neolitic, care au utilizat busteni, ciocane din piatra, franghii si scripeti pentru a realiza ansamblul arhitectural. Constructiile de la Gobekli Tepe au fost datate ca fiind vechi de 12 000 de ani.
Un comentariu:
Göbekli Tepe are rol PUR SPIRITUAL, nu s-a descoperit nimic care să semnaleze că structura ar fi avut şi rol de aşezare. Din câte îmi amintesc din studiile mele făcute în urmă cu câţiva ani, au fost descoperite şi ceva colibe, dar la vreo 20 de km depărtare.
Trimiteți un comentariu