Se afișează postările cu eticheta muntele meru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muntele meru. Afișați toate postările

joi, 28 aprilie 2011

Muntii sacri ai lumii - Simbolistica

Citind cartea "Gandirea magica" o academicianului Constantin Balaceanu-Stolnici am ramas surprinsa de simbolistica extrem de bogata a acestor forme de relief. Acest articol preluat de pe dacii.ro este exceptional.

Motto: "In tine se afla muntele Meru/ Inconjurat de sapte continente/ Exista izvoare, lacuri, munti, campii/ Si zei ai diverselor regiuni./ Exista si profeti/ Calugari si locuri de pelerinaj./ Si deasupra zeilor/ Se afla stelele, planetele/ Si soarele, impreuna cu luna/ Totodata, mai exista si cele doua puteri cosmice,/ Cea care distruge si cea care creeaza;/ si toate elementele; eterul, aerul si focul, pamantul si apa./ Toate acestea sunt in interiorul tau/ Si toate isi implinesc menirea/ In jurul muntelui Meru" (Siva Samhita, vers. 1-5)

Imparatii Chinei faceau sacrificii in varful muntilor... Shiva Maheshvara cobora in varful lui Bhu-Phnom... Buddha locuia intr-o gradina splendida, in varf de munte... Moise a primit tablele legii in varful Sinaiului... nemuritorii taoisti se inaltau la cer din varful unui munte... Arca lui Noe s-a oprit in varful Ararat-ului... Motivul e omniprezenta in culturile lumii: Meru in India, Kuen-Luen in China, Fuji Yama in Japonia, Olimpul grec, Potala in Tibet, Sinai si Golgota, Muntele Alb celtic, s.a.m.d.

In toate traditiile gasim un munte polar, central, a carui aura spirituala ii depaseste cu mult dimensiunile fizice; ascensiunea este, evident, de natura spirituala. In cosmogoniile tabernaculare, Muntele a fuzionat cu motivul insulei din mijlocul oceanului primordial, caz in care apare in reprezentari ca fiind purtat in spate de broaste testoase. Uneori Muntele se confunda cu germenele/oul primordial si un sarpe se incolaceste in jurul lui pentru a-l pazi; in culturile triburilor altaice, Muntele poarta in vaile sale un lac alimentat de bolta cereasca; din lac izvorasc patru fluvii care iriga lumea. Pe malul lui creste arborele vietii si la umbra acestuia traieste cuplul primordial.

Muntele este adesea reprezentat ca fiind piramidal, cu terase si cele patru fatete colorate in mod diferit si orientate spre punctele cardinale. Lingvistul Pierre Gordon plasa originile reprezentarii piramidale cu cel putin 25000 de ani in urma, anterioara chiar separarii Eurasiei de America. Acelasi model a dus, probabil, la aparitia piramidelor egiptene, sud-americane si a zigguratelor mesopotamiene. Hieroglifa egipteana care desemneaza axul lumii e un fel de piramida abrupta; numele acestei hieroglife este Mer. Asezata de obicei sub hieroglifa Kaf (securea egipteana), desemneaza polul- si deci un munte polar.

In mai multe mituri egiptene, creatorul, pentru a plamadi lumea, s-a asezat pe muntele primordial sub forma unei pasari enorme (soim sau ibis). Numele soimului derivat din radacina k-r-ou (cel-de-sus) si e verbalizat Horus (fiul lui Isis cu Osiris) . Cei patru fii ai lui Horus sunt cei patru stalpi ai cerului... In Mesopotamia, piramidele-ziggurat de la Borissipa, Ur si Etemananki aveau cate sapte terase, in cele sapte culori ale spectrului.

In Biblie (care contine in primele unsprezece capitole ale genezei mituri venite din nordul Mesopotamiei, fixate in scris abia tarziu, prin 1500 i.e.n.) oamenii au construit turnul Babel (ziggurat-ul din Babilon) pentru a urca la ceruri. Acelasi model il urmau si faraonii egipteni; de altfel, numele Babilon (Bab-Ilani- poarta zeilor) sau Babel (Bab-el- poarta zeului) inseamna acelasi lucru- locul unde s-a construit ceea ce egiptenii numeau Sba - poarta cerurilor instelate. In Isaiia, XIV, proiectul turnului ii estea atribuit regelui din Babilon: "Tu ziceai in sufletul tau: ma voi aseza pe muntele unde isi au salasul zeii, in regiunile indepartate din septentrion."

In America Centrala, Teotihuacan din Mexic e o piramida a Soarelui; la fel si cele pre-incase Huaca del Sol si Huaca de la Luna in regiunea Moche. Cu baza patrata si trepte, acestea seamana cu reprezentarile euro-asiatice ale Muntelui Primordial. La populatiile Maya, mitologiile referitoare la acesta sunt numeroase. Piramidele au fetele colorate diferit si trepte care alcatuiesc scari duble, pe fatetele opuse. Exista treisprezece trepte, iar baza subterana e construita simetric, in noua straturi. Aceasta imagine a abisului infernal in trepte, care capata forma muntelui inversat, e raspandita in toata Eurasia (o regasim si in cercurile concentrice succesive ale Infernului lui Dante).

In Iran, numele muntelui primordial era Hara Berezaiti (muntele de fier); intr-una din primele carti atribuite lui Zoroastru, poarta numele de Airyana Vaedja (este locul unde traiesc primii oameni- polul lumii, in jurul caruia se misca soarele si planetele).

La Indieni, centru lumii e muntele Meru-un munte polar, ale carui fatete sunt colorate (estul-alb, sudul-rosu, vestul-galben, nordul-negru). La kalmukii din Asia centrala, muntele Sumeru e inconjurat de sapte inele de apa (faceti comparatia cu Apa Sambetei din mitologia romaneasca). Sumeru are la fel, fatetele colorate-vestul rosu, nordul galben, sudul albastru si estul alb.

Muntele central se regaseste in forma simbolica in tumuli, cairni si movilele de piatra celtice, in colinele artificiale chinezesti, in "muntii de nisip" de anul nou din Laos si Cambodgia, etc.

Trebuie subliniat ca tabloul simbolic al Muntelui functioneaza la mult mai multe niveluri decat cel strict fizic, al asezarii geografice. Dimensiunile spirituale ale Muntelui capata zeci de intelesuri in subconstientul colectiv uman. Chiar si ascensiunea febrila a unui alpinist ascunde misterul profund al escaladarii limitarilor si al cautariii unei realitati ultime.
Fie ca vorbim de Muntele pomenit de Strabon in Geografia, fie ca vorbim de oricare dintre piscurile monumentale ale Daciei, ne strabate un fior de mister. Sa ne gandim numai un moment la statuile megalitice mai vechi decat omenirea, care ne impodobesc Carpatii... Suntem oare doar depozitarii unei cunoasteri pe care nu putem spera s-o descifram vreodata? Probabil zecile de sfincsi de la Bratocea si Lacul Rosu, din Valea Sebesului, Zarnesti, Piatra Arsa si Toplet (ca sa enumaram doar cateva) - sunt singurii care ne-ar putea da raspunsurile la aceste intrebari.

Asadar Muntele- metafora a vietii prin simpla-i existenta statica - este pasul spre supra-uman. Odata atingand inaltimile existentei spirituale, renasterea poate avea loc doar prin sacrificiul suprem (jertfa intru Zamolxe) sau moartea initiatica (prin descensus ad inferno- coborarea in Pestera, Tarâmul Celalalt, de unde initiatul se intoarce in lume fiind nascut a doua oara de Geea, de Mama Universala Primordiala- Terra Mater).
Sursa: dacii.ro