Se afișează postările cu eticheta parc national. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parc national. Afișați toate postările

duminică, 11 decembrie 2011

Kilimanjaro – Muntele Alb al Africii

Printre minunile unei lumi pierdute, dincolo de taramul fantastic al unei paduri tropicale aburinde, ca o insula intunecata dintre valurile unui ocean de nori, se inalta, modelat in milenii de focurile vulcanice si de gheturile glaciare, Kilimanjaro, muntele african al carui pisc solitar, vesnic alb intr-un continent vesnic negru, se lasa scaldat in lumina aspra de la ecuator, deasupra oricaror constrangeri meteorologice.

Kilimanjaro - nume a carui etimologie se regaseste in alaturarea termenilor “Kilima” si “Njaro”, adica “Muntele Alb” sau “Muntele cu zapada” - este un stratovulcan situat in nord-estul Tanzaniei, cu trei furnale vulcanice, denumite Shira, Mawenzi si Kibo. Acesta din urma este si cel mai inalt versant al masivului si al intregii Africi, punctul sau maxim, denumit Piscul Uhuru, inaltandu-se la 5895 metri deasupra nivelului marii, oferind o priveliste de nedescris a platourilor din jurul sau si reprezentand cel mai inalt varf izolat al lumii. In anul 1987, Kilimanjaro a fost declarat monument al naturii sub protectia UNESCO.

Un vulcan trepidant cu 800.000 ani in urma, astazi unul dintre cele mai diverse si mai frumoase habitate unice de pe Pamant, Kilimanjaro ofera in cele sapte pana la zece zile necesare escaladarii lui pana in varf, intrepatrunderea unica a cinci zone distincte de clima si vegetatie. Pe alocuri, toate pastelate in cadrul natural al unui unui singur moment, al unui singur pas. Calatorul va gasi savana calda si uscata tipica platourilor africane, padurea tropicala geamana cu cea amazoniana, campiile si sesurile caracteristice stepei, desertul alpin parca desprins din nesfarsita Siberie si, pe masura ce se apropie de finalul calatoriei, platoul glaciar vesnic inghetat din varf, usor de confundat cu taramurile arctice.


Parcul national Kilimanjaro
Infiintat in anul 1973 si deschis in anul 1977 cuprinde pe teritoriul sau Masivul Kilimanjaro si paduri ecuatoriale, muntele Kibo, Mawenzi si Shira. Scopul parcului national, care are o suprafata de 756 km², este de a proteja muntele, flora si fauna din regiune. Se gaseste intre Masivul Kilimanjaro si Lacul Victoria, insa mai apropiat de lac se afla parcul national Serengeti având pe teritoriul sau Ngorongoro-Krater si cu o flora si fauna deosebit de bogata.

Peisaje
Cu toate ca masivul muntos se afla situat intr-o regiune tropical-ecuatoriala fierbinte, una din cele mai calde regiuni de pe glob, datorita altitudinii ridicate, pe vârful muntelui exista zapada permanenta, respectiv un ghetar, care se gaseste doar pe muntele Kibo. Din pacate, aceste zone inghetate se micsoreaza continuu, fapt confirmat de observarea acestor zone prin imagini luate de catre sateliti.
Fiind un stratovulcan, originea masivului muntos este una vulcanica. Datele furnizate de specialisti in 2003 atesta ca magma se gaseste la doar 400 metri sub fundul solidificat al craterului din varf.


Datorita pozitionarii ansamblului montan la limita de coliziune a placilor tectonice africane si a celei numita placa tectonica a Somaliei (placa de est), exista o posibilitate permanenta de eruptie vulcanica. De asemenea, prin ciocnirea acestor doua placi, in urma cu milioane de ani, s-a format Marele Rift al Africii, care ar putea deveni, conform unor estimari geologice, un nou ocean.
Surse:
Wikipedia
Descopera.ro

Chiapas, Mexic – Incursiune in lumea Maya

Ascunse in cadrul celui mai sudic stat din Mexic, jungle invaluite in ceata, munti vulcanici, infloritoare comunitati indigene si ruine spectaculoase Maya atrag ca un magnet milioane de turisti. Chiapas gazduieste Orasul Pre-Hispanic si Parcul National din Palenque, construit de civilizatia Maya intre anii 200 si 600 d. Hr. Repere importante ale sitului intrat in Patrimoniul Mondial UNESCO includ Palatul – cel mai mare complex din Palenque - si Templul Inscriptiilor.


Palatul
Palatul nu este un simplu edificiu, ci un complex de cladiri legate intre ele. Au fost ridicate pe o terasa artificiala si apoi modificate si remodelate timp de aproape patru veacuri. E situat in partea centrala a sitului arheologic.

Templu Inscriptiilor
Este vorba despre o constructie aflata deasupra piramidei in trepte de pe flancul de rasarit al sitului. Isi datoreaza numele celor trei panouri de piatra din interior care poarta inscriptii hieroglifice. Acestea relateaza detaliat istoria dinastiei care a domnit peste cetate, cu accent pe faptele lui Pakal cel Mare. In templu se afla o dala care ascunde treptele ce duc spre cripta regala. Sarcofagul, lespedea de piatra care il acopera si peretii mormantului sunt decorati cu basoreliefuri ce ilustreaza, intre altele, descinderea lui Pakal in lumea subterana, unde acesta ia infatisarea unuia dintre gemenii care i-au infrant pe Seniorii Lumii Intunericului, devenind astfel nemuritor.

In capitala culturala a statului Chiapas, San Cristobal de las Casas, oras colonial spaniol, turistii pot face o plimbare pe strazile inguste si pietruite si pot rezerva un tur cu ghid local in unul din satele inevcinate, incluzand aici San Juan Chamula si Zinacantán, celebre pentru articolele de imbracaminte traditionale din lana, tesute pe razboaie de tesut rustice. Mai multe ferme ecologice de cafea de pe Ruta del Café, un proiect de geoturism desfasurat in sud-vestul Chiapas-ului, ofera excursii, participarea la diverse activatiti locale si cazare.


sâmbătă, 10 decembrie 2011

Tikal, Guatemala – Capitala celui mai puternic stat Maya

Urcatul treptelor templului vechi de 1250 de ani din orasul antic maias Tikal, pana sus, in jungla Peten, este una dintre cele mai frumoase experiente pe care un turist le poate trai in America Centrala.

Situat in nordul Guatemalei, Tikal ofera o calatorie mistica in istoria impresionanta a civilizatiei Maya. Tikal este cel mai mare sit arheologic cunoscut din America Centrala, ce acopera 16 km patrati si contine 3000 de structuri, majoritatea dintre ele acoperite inca de vegetatia luxurianta a junglei.

Tikal a intrat in Patrimoniul Mondial UNESCO in 1979, devenind Parc National si in acelasi timp o destinatie foarte populara printre turisti. In inima Parcului National Tikal, care se intinde pe circa 570 de kilometri patrati, se afla epicentrul sitului Tikal despre care arheologii au descoperit ca a fost capitala celui mai puternic stat Maya. Situl dateaza din secolul 4 i.Hr., dar dovezile arheologice arata ca acesta a ramas locuit aproximativ pana in anul 400 d. Hr. Acest loc, plin de temple si sculpturi maiase - profiluri unice de piatra - au captivat imaginatia oamenilor, invitandu-i sa exploreze personal legendele din Tikal National Park, Guatemala.

Daca aveti norocul sa ajungeti in Tikal de dimineata aveti la dispozitie o zi plina de trekking si de posibilitatea descoperirii junglei, incluzand un tur informativ despre ruinele din Tikal. Ghidul turistic va va ispiti cu folclorul local si cu fapte istorice uimitoare, mentinandu-va atentia treaza cu un simt al umorului deosebit.
Structura impresionanta de temple din Tikal este captivanta si puteti petrece o intreaga zi urcand scarile abrupte, pentru a admira panorame impresionante ale junglei si ale ruinelor situate la mai mica inaltime. Speciale la Tikal National Park nu sunt doar ruinele, ci si jungla in sine. Cu plantele sale exotice si fauna salbatica, in mod sigur adauga un farmec aparte atmosferei magice a ruinelor din Tikal. Dupa ce veti urmari un apus de soare unic din varful Templului III, unul dintre principalele cinci temple din Tikal, trebuie neaparat sa va reintoarceti pentru a viziona si rasaritul din ziua urmatoare.


Daca veti fi cazati in Jaguar Lodge sau Campground, situate chiar in interiorul Tikal National Park, veti putea lua parte la cea mai incredibila experienta pe care o puteti avea in Tikal: un rasarit vazut din partea de sus a Templului IV. Situl se deschide la ora 6 si va trebui sa aveti cu voi lanterne si spray impotriva insectelor. Garzile armate sunt foarte prietenoase si se pot oferi chiar sa va conduca pana la jumatatea drumului spre ruinele Tikal, astfel incat sa nu va pierdeti in intunericul junglei, plina dealtfel de serpi si animale salbatice.


Drumul pana la ruinele Tikal este o experienta in sine. Veti merge pe jos, pe poteci inguste si prin vegetatie bogata, fosnita din cand in cand de creaturile junglei. Cand in cele din urma ajungeti la destinatie si urcati pe piramida de 70 de metri, ceata care acopera va va aminti de Jurassic Park. In timp ce stati in tacere, pentru a asculta sunetele junglei, urletele maimutelor va trezeste brusc la realitate. Desi nu foarte mari, aceste creaturi emit un sunet mult mai infricosator decat ragetul unui leu.

Pe masura ce soarele incepe sa se inalte, jungla apare magnifica la orizont, impreuna cu partea de sus a piramidelor mayase. Intreaga experienta va poarta intr-lume aparte, cu un impact de durata. Tikal National Park este o experienta care nu se uita curand. Lectiile despre stravechea civilizatie Maya si posibilitatea de a explora vechea lor capitala aduc trecutul si prezentul impreuna, intr-un mod foarte inspirat.

Cert este ca leaganul civilizatiei Maya atrage turistii ca un magnet, iar presedintele Guatemalei, Alvaro Colom, a anuntat ca se va construi un parc gigantic, ce va cuprinde si El Mirador, care acopera 2.000 de kilometri patrati. Pe langa facilitarea accesului vizitatorilor, care acum pot ajunge acolo doar cu elicopterul, masura vizeaza conservarea ruinelor istorice, periclitate de defrisarile masive dar si de hotii de comori.

Sursa:

miercuri, 14 septembrie 2011

Namibia – Vraja dunelor de nisip

Situata in sud-vestul Africii, Namibia se numara printre cele mai pustii zone de pe planeta, cu exceptia regiunii polare. Dominata de desertul Namib, tara ofera peisaje coplesitor de frumoase.


Cel mai irezistibil dintre peisajele namibiene, Sossusvlei, se intinde la frontiera estica a celui mai mare parc national african, Namib-Naukluft – 50 000 kmp. Aici se gasesc cele mai inalte dune din lume, munti ondulati si vai temporare care se umplu cu apa doar o data la zece ani.


Aerul aspru si clar al desertului si absenta surselor de lumina suplimentare fac din cerul nocturn al Namibului un spatiu ideal, de o rara frumusete si de o liniste perfecta.
Aici poti vedea Deadvlei, a carui podea de namol uscat si crapat adaposteste o padure medievala spectrala, amintind de timpurile cand acest lac primea apa in mod regulat.


Contrastand puternic, portul Swakopmund, construit de germani, se ridica intr-o izolare ciudata dintre dunele care il inconjoara din 3 parti si valurile racoroase ale oceanului. Cu arhitectura coloniala distincta si locatia perfecta pt o plaja de marimea unui stat european mic, orasul e o baza ideala de explorare a magicului Namib si a zonelor de coasta mai indepartate.
Sursa: Calatorii in orice anotimp, Ed Litera

Borneo – Aventuri tropicale

Un peisaj luxuriant si umed, paduri tropicale cetoase, tarmuri impodobite de mangrove si sate traditionale cu case din bambus pe piloni

Borneo este a treia insula ca marime pe glob, dupa Groenlanda si Noua Guinee. Din punct vedere politic insula este impartita intre statele Indonezia, Malaysia si Brunei. Kota Kinabalu este punctul de intrare principal pe insula.

Cunoscuta ca “Insula norilor”, Borneo este centrul evolutiei multor specii de animale endemice, incluzand elefantul asiatic, rinocerul de Sumatra, urangutanul si leopardul. Padurea tropicala, unde se gasesc copaci inalti de pana la 75 m si apele de coasta care inconjoara insula adapostesc un ecosistem spectaculos, care abunda de viata marina, corali si specii unice de broaste testoase.


Borneo este o scena a aventurilor indraznete, cu oportunitati pentru observarea faunei, escalade in munti, trasee prin padurea tropicala si rafting pe rau. Insula adaposteste Parcul National Ulu Temburong, nestemata verde a micului sultanat Brunei, in timp de Kalimantan (Indonezia) reprezinta esenta junglei, cu multe zone ramase neexplorate pana azi.

O excursie in Borneo te intoarce in timp, pe un taram care inca se lasa descoperit, deschizand nenumarate oportunitati pentru aventuri de neuitat.


sâmbătă, 20 august 2011

Muntele Rainier – Paradis in SUA


Fotografie de Craig Tuttle, Corbis

Muntele Rainier, unul dintre cei mai masivi vulcani din lume, poate domina orizontul pe o distanta de 160 km, inainte de a ajunge la parcul national caruia i-a imprumutat numele. Cu aproape 4800 m inaltime, Rainier este cel mai inalt varf din lantul Cascadelor, dar si cel mai periculos. Inconjurat de versanti care nu depasesc 2000 de m inaltime, pare ca pluteste singur printre nori.


Rainier este un munte impunator, frumos, vesnic acoperit de ghetari si zapezi, deosebit de imbietor pentru alpinisti. Face parte din centura de foc a Pacificului, ca si Muntele St. Helens, fratele mai mic, aflat nu departe, tot in statul american Washington.

Muntele Rainier se vede bine din Seattle, desi se afla la vreo 150 km. Cinci ghetari mari se vad spre varf, dintre care, Emmons, de vreo 10 km., este cel mai mare ghetar de pe teritoriul Statelor Unite, exceptand Alaska.

Drumul spre munte trece prin paduri intinse, mai ales de conifere. Punctul special amenajat pentru vizitatori - Paradise, induce o stare deosebita, as zice, stanjenitoare: realizezi cat de mic esti in comparatie cu forta naturii. Este un paradis coplesitor, maret si apasator, totodata. Inca de pe la inaltimea de 1500 m, apar poienitele alpine vestite in lume pentru frumusetea lor.


In iunie 1947, un om care zbura cu avionul in apropierea masivului Rainier, a vazut o formatie de 9 obiecte stralucitoare pe care, descriindu-le, le-a denumit “farfurii”. Atunci s-a nascut acest termen. Ciudat este ca, la cateva zile dupa aceasta intalnire, a avut loc “Incidentul de la Roswell”, cand o furtuna puternica a fortat o nava de forma unei farfurii, sa aterizeze. Nava s-a prabusit, iar resturile ei s-au imprastiat. Spun multi ca atunci au fost gasite 3 fiinte cenusii cu capete mici si moi, cu ochii foarte mari si infundati in orbite, fiinte care au fost autopsiate, dar totul a fost ascuns si secretizat.

luni, 8 august 2011

Ochiul Beiului – Lacul de legenda


Lacul Ochiul Beiului se afla in Parcul National Cheile Nerei Beusnita si este protejat de muntii Aninei si Locvei. Un loc de o salbaticie si o frumusete rara. Un loc magnific, miric si mistic in acelasi timp. Nu se ajunge usor, deoarece drumul este anevoios insa efortul da roade cand calatorul ajunge in fata ochiului plin de vraja care anima padurile si indeamna turistii la o stare de visare si contemplare.

Legenda lacului:
Se spune ca aceste locuri au fost stapanite de un pasa hain. Acesta avea un fiu de o rara frumusete: avea niste ochi atat de albastri si expresivi incat, daca te uitai in ei, pur si simplu te pierdeai. Tanarul acesta frumos obisnuia sa mearga la vanatoare in aceste paduri. Intr-o zi, in Poiana Florii s-a intalnit cu o frumoasa fata de valah care era cu oile la pascut. De indata ce privirile li s-au intalnit, s-au indragostit pe loc unul de celalalt. Pasa, tatal beiului, a aflat ca fiul sau s-a indragostit de o fata de valah si imediat a trimis slugile sa o omoare. Slugile se duc si o omoara pe iubita tanarului. Cand tanarul bei o gaseste pe fata fara suflare varsa lacrimi amare dupa ea, insa degeaba. Atunci tanarul realizeaza ca nu mai poate sa-si aduca la viata iubita si isi pune capat zilelor. Iar din lacrimile si jertfa lui au luat fiinta lacul albastru si cristalin precum ochii si sufletul lui.

Lacul are o suprafata de 284 mp si o adancime de 3.6 m. Datorita izvorului care il alimenteaza, acest lac nu ingheata iarna. Lacul Ochiul Beiului este poziţionat aproape de cele 3 cascade ale raului Beusnita, rezervatia naturala cu acelasi nume si ruinele cetatii medievale Ilidia din apropiere, constituind unul din cele mai frumoase puncte turistice din Banat. Pe raza satului Sasca Romana, după varsarea Beiului in Nera se termina frumoasele Chei ale Nerei – rezervatie naturala, unde trecerea turistilor se face prin tunele sapate in stanca abrupta a malului drept.

Lacul Ochiul Beiului este fermecat si datorita faptului ca localnicii alimenteaza povestea ielelor. Ei povestesc ca aici se aduna ielele in noaptea de Sanziene, se imbaiaza si danseaza pana in zori de zi.
Nu ezitati sa-l descoperiti! Sursa: http://www.meleaguri.ro/2010/01/29/ochiul-beiului-un-lac-din-povesti/