Shalimar, Lahore - Parfumul oriental al Gradinilor seducatoare

Am o noua pasiune: parfumul Shalimar de la Guerlain. Traducandu-se ca Templul iubirii in sanscrita, Shalimar este un parfum oriental cu note de vanilie si bergamota. Jacques Guerlain a fost inspirat sa creeze acest parfum, dupa povestea unui sah indian, Shah Jahan, vizionarul unei superbe gradini, numita Shalimar, dedicata iubitei sale sotii Mumtaz Mahal (cea pentru care fusese inaltat maretul mausoleu Taj Mahal-templul iubirii eterne), simolizand iubirea nesfarsita pe care i-o purta.

Shalimar este, prin urmare, un obsedant tribut adus frumusetii unei femei care a inspirat o iubire eterna.

Gradinile Shalimar din Lahore, Pakistan se intind pe 16 hectare si cuprind 3 terase ce cuprind 5 cascade si 410 fantani.

Fortul Lahore si Gradinile Shalimar se numara printre cele mai importante exemple de arhitecura Mughal din regiune, fiind incluse in 1981 pe lista Unesco a Obiectivelor Culturale Protejate.

Orasul Lahore este impanzit cu moschei, havelis (palate cu ample curti interioare) si cladiri coloniale britanice, multe partial distruse de trecerea timpului sau de jefuitori. Pana in prezent lucrarile de restaurare au vizat portiuni restranse ale orasului, fiind realizate de cele mai multe ori in pripa, cu materiale de proasta calitate si finantate in general de investitori particulari.

Gradinile, situate chiar langa oras, au fost construite in 1641 la ordinele imparatului Mughal Shah Jahan, cel care a construit si celebrul Taj Mahal. Dar datorita apropierii de drumul comercial din secolul XVI care unea Kabul si Calcutta, precum si guvernarea si administrarea ineficiente, a facut Unesco sa il treaca pe lista monumentelor istorice in pericol in 2000. Din 2005 administrarea fortului si gradinilor a intrat in sarcina Departamentului de Arheologie din Punjab, dupa ce intrecut fusesera coordonate de guvern.

Premierul Elahi a declarat ca spera ca ultimele propuneri vor face ca obiectivele sa fie scoase de pe lista monumentelor in pericol, dar pana in prezent proiectul este doar in faza de inceput. Unesco a sugerat ca pentru moment sa fie creata o zona protejata, care sa includa Moscheea Badshahi Mosque, poarta Roshnai si cateva alte obiective.

Buyukada - Departe de harem, pe Insula Printilor

Un articol scris de unul dintre cei mai “frumosi” calatori despre un loc pe care am fost la cateva libere distanta sa-l vad.

In mai pe Buyukada miroase a flori de portocal. E multa liniste si de pe tarm
 Istanbulul se vede in zare acoperit de o pacla ce-ti aminteste de prelatele
de protectie care se pun pe statui.
Esti intr-unul din cele mai mari orase din lume si totusi departe de toate „binecuvantarile" aglomeratiei. Buyukada e cea mai mare dintre cele noua insule ce formeaza arhipelagul Insulele Printilor sau, pe scurt, Adalar. Un cartier mai special al Istanbulului.


De-a lungul secolelor Buyukada a fost casa si loc de exil sau refugiu pentru printi bizantini si printese razvratite, pentru dizidenti celebri sau cadane ramase „fara serviciu" dupa desfiintarea haremului. A inchis ochii la tot si a fost gazda buna.

Inca din perioada otomana, marii bogatasi ai Istanbulului au inceput sa-si construiasca resedinte de vara aici, care mai de care mai aratoase. Casele au ramas, desi au schimbat mai multi proprietari, si astazi sunt principala atractie a insulei. Sunt convins ca un arhitect sau un pasionat de constructii vechi ar avea multe de spus la acest capitol insa eu sau tu care citesti acest articol suntem fericiti sa le admiram din leganatul calestii, sa fabulam in minte despre cum petrecea lumea buna in trecut si sa trecem mai departe.


Lumea se plimba pe Buyukada (si peste tot in Adalar) cu caleasca trasa de cai. De obicei doi cai frumosi. Asta pentru ca pe insule nu sunt permise vehiculele motorizate. Asa ca toti vizitatorii sunt invitati sa exploreze insula pe jos, cu bicicleta sau in caruta. Cum iesi din port o iei inainte inspre turnul cu ceas, unde privirea iti este atrasa de coada lunga de turisti ce asteapta sa le vina randul la cate o caleasca, iar nasul iti este mutat din loc de mirosul care vine de la cai. Ai de ales intre un tur mare sau unul mic al insu¬lei. Diferenta de pret e mica: 50 sau 40 de lire turcesti (80-100 lei).


Alege turul mare si ai ocazia sa vezi si partea nelocuita a insulei, salbatica si cu stanci impadurite care par sa se arunce in mare. Turul mic te plimba printre case si te duce pana sus aproape de manastirea Sf. Gheorghe (la care trebuie sa ajungi pe jos). Asta fac toti turistii comozi. Si eu am facut la fel. Altii mai activi au inchiriat cate o bicicleta: 3 lire pe ora in aprilie, 5 pe timpul verii. Asadar lumea vine, se plimba, admira si pleaca. Raman localnicii. Nu mai mult de cateva sute iarna, mai mult de 10.000 vara.

Distractia pe insula incepe dupa ce pleaca ultimul feribot. Adica pe la opt seara. Merita ramas la unul dintre cele cateva hoteluri de aici pentru o seara (sau doua, sau trei) de Turcia adevarata, fara spectacolul pus in scena pentru turisti in Istanbul, Antalya sau Bodrum. Iesi la un restaurant unde mananca localnicii, bea un Efes impreuna cu ei, asculta rapsozii care vin sa-ti cante la masa nu pentru bani, ci pentru placerea lor si admira, de pe malul marii, Istanbulul in zare, cu luminile aprinse si fara prelata de protectie. 
Esti in lumea ta.


Dimineata te trezesti, iti iei simitul de la colt de strada, niste branza si un pumn de masline si, la fel ca si localnicii, incepi sa iscodesti orizontul pentru primul feribot al zilei. Sosesc turistii. Si daca toate lucrurile pe care le-ai citit suna destul de romantic asa si sunt, fara inflorituri sau cuvinte de prisos.
Preturile pe insula sunt cu 2-3 lire mai mari decat in Istanbul insa merita. Probabil, dupa aceste randuri, 
vei vrea pe Buyukada in urmatoarea excursie la turci.

Bine de stiut!
Exista noua insule in Marea Marmara, aproape de Istanbul. Sase dintre ele sunt locuite.
In Buyukada si-a petrecut Leon Trotski primii patru ani de exil. Casa in care a stat exista inca.
Turci, greci, armeni si evrei traiesc in intelegere pe Buyukada, insula fiind ca un esantion reprezentativ al natiilor ce traiau in perioada otomana in Istanbul.
Pe langa manastirea Sf. Gheorghe, pe Buyukada mai exista o biserica cu hramul Sf. Dumitru si o moschee construita de sultanul Abdul Hamid 
al doilea.

Incearca sa ajungi pe insule in timpul saptamanii. In weekend feriboturile sunt ultra-incarcate si calatoria de aproape doua ore nu este tocmai placuta.

Articol scris de Razvan Marc pentru RL Online

Sursa:

Machu Picchu - Fascinatia unui simbol

Inconjurat de mister, farmec si traditii, Machu Picchu este cel mai cunoscut simbol al Imperiului incas. Descoperit in 1911 de exploratorul Hiram Bingham, dupa ce fusese ascuns intre padurile tropicale din jur, Machu Picchu continua sa fascineze oamenii de stiinta care incearca sa afle care este adevarata poveste a orasului pierdut.

Orasul Pierdut al Imperiului Incas nu era Machu Picchu

Hiram Bingham III este exploratorul care a descoperit Machu Picchu in 1911. In realitate, el cauta Vilcamba, capitala ascunsa a Imperiului Incas care a fost folosita ca refugiu dupa sosirea spaniolilor in 1532. Bingham si-a petrecut intreaga viata incercand sa gaseasca Vilcamba, insa dupa magnifica descoperire a incercat sa demonstreze ca Machu Picchu este, de fapt, orasul pierdut al Imperiului Incas.

Cutremurele nu au nici un efect la Machu Picchu

Peru este o tara zguduita des de cutremure. Cei care au construit Machu Picchu au fost niste ingineri magnifici. Acestia nu au folosit mortar, ci o tehnica imposibil de reprodus: caramizile au fost taiate cu o precizie perfecta astfel incat au incaput ideal in locurile destinate. Nici macar o carte de credit nu poate penetra caramizile din Machu Picchu. Din acest motiv, cand are loc un cutremur, caramizile "danseaza" si nu cad.

Comorile din subteranul Machu Picchu

Nu va asteptati sa gasiti bijuterii sau bani in subteranele din Machu Picchu. Adevaratele comori care se ascund aici sunt proiectele ingenioase folosite de inginerii incasi pentru a ridica Machu Picchu. Aparent, in subteran a fost facute o mare parte din constructiile de aici. Lucrarile cele mai impresionante erau realizate din fundatia cladirii si pietre sfaramate care erau folosite ca sistem de drenaj. Acest sistem le era de mare folos locuitorilor din Machu Picchu deoarece in sezonul ploios, locul devine alunecos si umed.

Cele mai frumoase peisaje de la Machu Picchu pot fi vazute, mergand pe jos

Chiar daca o excursie la Machu Picchu este foarte scumpa, odata ajunsi aici, renuntati la autobuz si explorati orasul pe jos. Cele mai uimitoare peisaje le veti putea admira urcand treptele si veti putea urma traseul facut si de Hiram Bingham in 1911.

Muzeul ascuns de la Machu Picchu

Odata ce turistii ajung la situl arheologic, Machu Picchu este ca un puzzle: fara semne sau panouri care sa ofere

informatii despre ruine. Museo de Sitio Manuel Chávez Ballón umple toate golurile, insa, de cele mai multe ori,

turistii nici nu stiu de existenta lui sau cum sa ajunga la el. Pentru cei care ajung la Machu Picchu si vor sa viziteze

muzeul, acesta se afla la capatul unui drum rudimentar, in apropiere de baza sitului.

Cel mai inalt varf al Machu Picchu

Primii 400 de vizitatori care intra in situl arheologic au norocul de a urca pe Huayna Picchu, cea mai faimoasa

atractie a Machu Picchu. Putini sunt cei care observa ca in partea opusa a Huayna Picchu se afla un alt monument,

la fel de important. Varful este mai inalt decat Huayna Picchu si ofera privelisti la fel de spectaculoase.

Templul secret de la Machu Picchu

Unul dintre cele mai bine pastrate secrete de la Machu Picchu este Templul Lunii. Turistii care au ocazia sa ajunga

pe Huayna Picchu nu ar trebui sa rateze ocazia de a vizita atractia secreta. Templul Lunii este un loc misterios;

altarul, pietrele aparent fragile si rocile impresionante creaza un ansamblu usor inspaimantator.

Machu Picchu nu a fost descoperit in totalitate

In timp ce va plimbati pe ruinele de la Machu Picchu, veti observa ca unele poteci se pierd in vegetatia greu de

penetrat. Nimeni nu stie unde duc aceste alei. Probabil alte ruine sunt ascunse de vegetatia luxurianta si asteapta

sa fie descoperite.

Orientarea sitului Machu Picchu

Locatia si constructia orasului Machu Picchu nu a fost aleasa la intamplare, ci a fost determinata de muntii sacrii

din apropiere. Pozitionarea si orientarea cladirilor principale au fost puternic influentate de acesti munti care

au un rol important in cosmologia incasa.

Calatoria spirituala la Machu Picchu

Studiile recente au demonstrat ca o calatorie pe ruta Cusco - Machu Picchu are o semnificatie spirituala si are

scopul de a reproduce calatoria cereasca a primul incas de la Insula Soarelui, la lacul Titicaca.

Totusi, se crede ca Machu Picchu a fost un important loc de pelerinaj, in timp ce faimoasa poteca incasa

avea rolul de a-i pregati pe pelerini inainte de a intra in Machu Picchu.

Articol primit pe email de la Editura ForYou

Statia de tren din Kowloon - Arhitectura verde

Cândva, acoperişurile erau acolo, deasupra, unde nu le vedea nimeni, pline de echipamente mecanice, smoală sau alte lucruri nu neapărat plăcute privirii. Acum, însă, tehnologia acoperişurilor verzi transformă aceste părţi de clădiri în arhitectură locuibilă sau utilizabilă în diverse feluri, schimbând definitiv modul în care sunt gândite construcţiile prezentului.

Linia expres West Kowloon Terminus va conecta oraşul Hong Kong la reţeaua naţională feroviară de mare viteză. Acoperişul acestui terminal este o minune a arhitecturii, care leagă pământul de cer, transformând clădirea într-un fel de deal potrivit şi numai pentru o plimbare de relaxare. Cărări sub forme de panglici, grădini sculptate, platformă de observaţie, panoramă superbă – sunt doar câteva detalii care vor încânta călătorii sau vizitatorii. Nu doar frumos, ci şi practic: combinaţiile de alei leagă terminalul de zonele comerciale şi de transportul public de tranzit ori de metrou. Spaţii goale, ca un fel de ferestre, lasă lumina să intre în construcţie. Până şi pereţii din interior sunt realizaţi în spirit verde. Mai multe detalii şi imagini ale acestui concept de gară (până la urmă, este o gară de tren) găsiţi la cei care l-au realizat: Aedas şi Designboom.

Sursa şi foto: TreeHugger si TOTB

Sozopol, Bulgaria - Vecinii au un St Tropez

Orasul Sozopol se afla in sudul litoralului bulgaresc la o distanta de 34 de kilometri de Burgas. Este una din cele mai populare statiuni turistice de pe litoralul bulgaresc, apreciat atat pentru cadrul natural deosebit cat si pentru arhitectura orasului istoric.

Statiunea este cunoscuta pe plan international ca fiind gazda Festivalului International de Arta si Film Apollonia, festival ce are loc in fiecare an intre 1 si 10 septembrie. Intre lunile mai si septembrie turisti sositi din intreaga lume vin sa se bucure de clima calda, plajele nisipoase, istorie si cultura, o fuziune de meniuri intre bucatariile bulgaresti, grecesti si turcesti, precum si de atmosfera deosebit de pitoreasca a statiunii.

Popularitatea crescanda a orasului i-a adus acestuia denumirea neoficiala de Saint Tropez-ul Bulgariei, o multitudine de staruri cum ar fi Ralph Fiennes, Brad Pitt, Angelina Jolie si Goldfrapp fiind vazuti pe strazile acestuia sau detinand proprietati aici. Simbolul orasului este ancora, fiind un port turistic foarte dezvoltat unde acosteaza ambarcatiuni de toate tipurile. Orasul Sozopol este atestat documentar de mai bine de 2800 de ani, pe atunci Apollonia Pontica.


Statiunea este cea mai veche asezare de pe tot litoralul estic al Marii Negre. Primele asezaminte pe teritoriul de astazi al Sozopolului au apartinut triburilor tracice Nipsei si Skirimian. In secolul 7 inaintea erei noastre colonistii greci s-au asezat aici si au numit cetatea Apollonia Pontica, dupa numele zeului Apollo. In onoarea lui Apollo a fost ridicata aici o statuie din bronz de 13 metri inaltime care a fost executata de sculptorul Kalamis.

Datorita asezarii sale geografice avantajate, Apolonia s-a dezvoltat in principal ca un centru comercial cu miere, ceara, grane, vin, ulei de masline, masline, textile si olarit. In secolul 6 BC deja Apolonia Pontica isi batea propria moneda, Inaltul nivel de dezvoltare culturala a orasului este marturisita de artefactele gasite in necropolele sale, cum ar fi ceramica, vase din sticla egipteana, decoratii din aur si argint. Dezvoltarea orasului a fost atat de mare incat s-a reusit crearea propriilor colonii cum ar fi Anhialo (Pomorie din ziua de azi).

Dominatia romana a asigurat trei secole de pace inainte de inceperea invaziei triburilor barbare. Abia in secolul al 5-lea orasul a fost inclus in teritoriul Imperiului Bizantin de rasarit. In 1453 cetatea cade sub conducerea otomana dupa un lung asediu. Ciudat este ca de atunci si pana in era moderna s-au construit numai case din lemn, cele mai vechi dintre acestea putand fi vazute si azi pastrate foarte bine in Orasul Vechi (istoric).
La momentul obtinerii independentei Bulgariei de azi Sozopol era doar o comunitate mica pescareasca care s-a dezvoltat ulterior ca fiind cel mai important centru de pescuit de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre.

Mai multe informatii pe http://www.sozopol.ro/index.htm

Buna Vestire - Botticelli

De ziua mea:

Sandro Botticelli a lasat posteritatii doua lucrari dedicate Bunei Vestiri, amandoua aflate in Florenta: o fresca (Buna Vestire de la Sant Martino, in fortul Belvedere) si o pictura pe lemn, de dimensiune considerabila (150 cm/155 cm), care poate fi privita in Galeria Uffizi.

Aceasta din urma poarta pecetea contemplativa a artistului, prin linii de contur esentializate, ducand cu gandul la icoana bizantina, de altfel o fireasca afinitate in Florenta Quattrocento-ului, in care straluceau prin dizertatiile ganditorului Marsilio Ficino ideile Academiei platonice, redescoperire a valorilor antice.

"Buna Vestire": intalnirea tainica a ingerului Gabriel cu o Fecioara din spatiul spiritual al Nazaretului, plasat in incaperea unui palat florentin, configurata de un patrat aproape perfect. Personajele sunt imateriale, trasaturile lor fiind doar miscare si culoare de icoana, doar plutire : a spiritului in sensul dinamicii mesajului, purtat de mana ingerului spre mainile intinse ale Fecioarei Maria, care il preia aproape "material", "intrupandu-l" in sine.

Chipurile fiecaruia este o expresie a propriei misiuni: Gabriel purtator de Veste divina; Maria cea care incuviinteaza prin plecaciunea ochilor, in reculegere mistica.
Scena insa nu se termina aici, in prim planul tabloului.
Privind, iti dai seama ca printr-o misterioasa "chimie" a compozitiei, autorul reuseste sa rastoarne regulile traditionale, personajele de prim plan fiind mai imateriale, mai transparente decat detaliul de fundal, exact, pertinent.

Este un peisaj, poate creat de mana umana - inchis in rama unui tablou, sau poate peisajul real al unei calme dimineti florentine, ce ne priveste insistent din rama unei ferestre, serpuirea unui luciu de apa, Arno, traversat la orizont de un pod, flancat de castelele burgului si in departari, dulci coline toscane. Masura primaverii este data de elementul vegetal: un arbore cu crengi fragede, ce incearca sa se desparta de cafeniul iernii.

Poate fi si tablou si peisaj real. Este "martorul" adormit, inconstient al evenimentului, lumea, peisajul esentializat, conceptualizat (pus in "rama" unui gand), peisajul - mesaj: "Domnul reinnoieste fata pamantului".
In dimineata limpede, lumea adormita nu stie inca nimic. Undeva, in mijlocul ei, se petrece acel eveniment, se implineste acea promisiune de mantuire, a Domnului, care avea sa transforme, sa schimbe lumea insasi cu toata faptura.

Alt detaliu, floarea de crin din bratul ingerului, simbolul puritatii, "atinge" peisajul, aratand astfel ce se petrece cu el in clipa aceea misterioasa: "Domnul reinnoieste fata pamantului". Scena se muta in timpul nostru, in mijlocul lumii noastre, in casa noastra, transfigurand spiritul nostru, peisajul vremii care asteapta innoirea, printr-o fereastra a sperantei sau rama unei rugaciuni, intrezarim o lume innoita, vibrand in respiratia calma si armonioasa a "primei dimineti", aceea a Bunei Vestiri.

Sursa:

Fernando de Noronha, Brazilia – Dor de paradis

Chiar si brazilienii sunt surprinsi sa vada ca exista un paradis insular la fel de frumos si chiar mai ceva decat Hawaii si Tahiti. Da, Fernando de Noronha este un arhipelag de 21 de insule, situat la aproximativ 160 km distanta de continent. Are ape mai albastre decat cel mai pur albastru, formatiuni stancoase minunate si specii indigene de pasari si flori, dar, printr-o combinatie fericita, este mult mai putin vizitat si mult mai exotic decat locurile paradisiace mai bine cunoscute.


Este situat la patru grade sud de Ecuator, avand tot dreptul sa se laude cu pozitia sa geografica. Si daca tot vorbim despre transformari... pe la 1800, Noronha a functionat ca o colonie-penitenciar. Ecologistii si biologii au descoperit insulele abia la sfarsitul secolului al XX-lea, cand ele au renascut ca o zona locala ce respecta principiile dezvoltarii durabile.


Inclus în Patrimoniul UNESCO în 2001 pentru diversitatea sa de specii marine, între care o multime de delfini, arhipelagul este probabil singura destinatie din Brazilia care impune limite vizitatorilor, pentru a mentine neîntinata esenta acestui loc. Mie, valurile perfecte ale Insulei Noronha mi se par o mare ispita pentru surfing si diving. Apa este atat de calda, încat pot sa cobor si pana la 40 de metri fara costum de neopren. Dupa-amiezile sunt numai bune pentru drumetii pe munte, de unde sa admiri privelistile marine si apoi apusul. Uneori ai parte de clipe cu adevarat magice, cand pasarile si delfinii se aduna în acelasi timp, ca si cum toate ar sti ca nu exista loc pe Pamant unde sa fie mai bine decat aici.

Text: Oskar Metsavaht
Sursa: