Tezaurul Closca cu puii de aur, Buzau, Romania

Tezaurul de la Pietroasele (cunoscut si ca Tezaurul de la Pietroasa) este un tezaur arheologic descoperit in 1837 in localitatea Pietroasele, Buzau, format din 22 piese. Din tezaur s-au putut recupera doar 12, in greutate totala de aproape 19 kg. In prezent este expus la Muzeul National de Istorie.

Dintre cele 12 piese, cinci sunt lucrate doar din aur:

- un platou mare, de 7,6 kg, cu un diametru de 56 cm. A fost rupt in patru bucati, la putin timp dupa descoperire;
- o cana (oenochoe), cu inaltimea de 37 cm; a fost reconstituita, fiind deteriorata dupa descoperire.
- o patera (platou mai mic) cu decor in relief si o statueta in centru; are un diametru de 26 cm, iar statueta reprezinta un personaj feminin cu un pahar in maini, asezat pe un tron impodobit cu un vrej de vita de vie.
- un colan cu o inscriptie gravata cu caractere runice. A fost piesa cea mai studiata din intregul tezaur;
- un colan simplu;
iar sapte sunt impodobite si cu pietre pretioase:

- un colan cu balama;
- patru fibule, un fel de brose folosite la prinderea vesmintelor. Se numara printre cele mai somptuoase exemplare ale antichitatii tarzii;
- doua vase poligonale, unul octogonal si altul dodecagonal. Se disting prin forma aparte a tortilor, compuse din doua pantere, sprijinite cu labele din fata pe o placa decorata si cu cele din spate si coada pe fundul vasului. Au fost, deasemenea, distruse si restaurate de mai multe ori.

Istoria tezaurului

Tezaurul a avut o istorie foarte zbuciumata. A fost cumparat de la taranii care il descoperisera de un antreprenor pe nume Verussi. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost apoi recuperat partial de banul Mihalache Ghica, frate al domnitorului Alexandru Ghica, care l-a si adus in atentia lumii stiintifice a vremii.

Popularitatea internationala a dobandit-o in urma Marii Expozitii Universale de la Paris, din 1876, cand a fost restaurat si expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologica Le Trésor de Petrossa, vol. I-III, 1887-1900.

La sfarsitul lunii noiembrie 1875 a fost furat din Muzeul de Antichitati din Bucuresti. A fost recuperat in 1876, insa colanul cu inscriptia a fost deteriorat. in anul 1884 trece printr-un incendiu, pentru a fi salvat a fost aruncat pe fereastra. In toamna aceluiasi an a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german, si a capatat aspectul pe care il cunoastem si astazi.
In 1917 a fost trimis in Rusia, impreuna cu tot tezaurul national, si s-a intors de acolo in 1956. Din 1971 este expus la Muzeul National de Istoire al Romaniei.

Incepand cu anul 1837 si pana astazi i-au fost consacrate Tezaurului de la Pietroasa studii atribuite atat cercetatorilor romani cat si straini, suscitand un viu interes din punct de vedere arheologic, lingvistic, religios, dar si istoric. In cei 164 de ani au fost intreprinse cercetari care nu au reusit sa lamureasca problema provenientei, apartenentei si destinatiei tezaurului. Dupa opinia d-lui prof.Gh.Carlan descifrarea inscriptiei de pe inelul colan arata ca acest tezaur a fost faurit de stramosii nostri, tracii antici, in urma cu cateva milenii, dovedindu-ne ca romanii erau romani inainte de romani, fiind scrisa in cea mai pura limba romaneasca.

Tezaurul ne ofera raspunsuri - sustine autorul - la cateva din tainele lui Zalmoxis, iar Cocosul care lipseste era "mesagerul" catre acesta. O alta observatie emisa de autor este aceea ca panterele de la tortile celor doua Cosulete - octogon si dodecagon - ne trimite la cele pictate pe peretii Mormantului Campana al Etruscilor din Italia, fapt ce demonstreaza legatura stransa dintre Tracia si Etruria antica oferindu-ne un raspuns asupra originii acestei populatii purtatoare a civilizatiei Villanoviene.



"Closca cu puii de aur" reprezinta o dovada incontestabila a inaltului grad de cultura atins de traco-romani in antichitate - opineaza Gh.Carlan - in ciuda zgarceniei cu care se lasa descifrata aceasta "enigmatica" si "miraculoasa" lume a tracilor al caror rol in civilizatia si cultura circummediteraneana este putin cunoscut. in continuare se citeaza din Dacia preistorica a lui Nicolae Densusianu: "Studiind timpurile preistorice ale tarilor de la Carpati si Dunarea de Jos, o lume veche, disparuta, leaganul civilizatiei anteelene, se infatiseaza in fata ochilor nostri".

Tablitele de lut de la Tartaria au dovedit deja - mentioneaza autorul in continuare - ca, cea mai veche scriere din lume a luat fiinta pe pamant romanesc si de aici a ajuns in Creta, in Sumer si Egipt. Daca pana acum s-a crezut ca literele de pe inelul colan al Tezaurului de la Pietroasa ar fi fost "rune gotice", traducerea facuta de invatatii germani si acceptata de Alexandru Odobescu, in lucrarea sus citata, s-a dovedit a fi gresita. O situatie asemanatoare o intalnim la inscriptia de pe Inelul de aur de la Ezerovo, inscriptiile etrusce din Italia si insula Lemnos.

Inscriptia de la Ezerovo si Manuscrisele de la Marea Moarta aduc o lumina noua privind originile crestinismului primitiv, care se pare are o vechime mai mare de cum se credea pana astazi.

Vechimea credintei - conchide dl. profesor Gheorghe Carlan - in numele "crucii" la stramosii nostri este de cel putin opt milenii. Urmele acestei credinte s-au pastrat pe Tablita rotunda de la Tartaria, pe vasul de lut cu cruce de la Cucuteni, pe bronzuri tracice sau alte obiecte textile, aluaturi, unelte si arme de cupru, aur si argint.

Picturile de pe peretii pesterilor de la Nucet-Buzau vin sa intareasca aceasta ipoteza si ne putem da seama ca legaturile traco-egiptene au fost mult mai stranse decat ne lasa sa credem, consemneaza autorul, cele cateva stiri pastrate de istoricii greco-romani.

"Closca cu puii de aur" impreuna cu alte tezaure de aur sau argint descoperite in spatiul carpato-balcanic reprezinta urme ale civilizatiei tracice demonstrand existenta bogatiilor subsolului de aici si marile calitatii ale mesterilor din aceasta parte a lumii. De mult timp disparuta, aceasta lume, si-a transmis zestrea de imaginatie si inteligenta in unelte, arme, obiecte, prin diferite semne care se regasesc si astazi. Modelele si experienta s-au transmis din generatie in generatie, aceste simboluri regasindu-se si in lucrurile de azi. Gustul pentru culoare, frumos, diversitate se poate reintalni in spatiul traco-roman din Carpatii nordici pana la Marea Egee.

Trasaturi de caracter, credinte, datini si obiceiuri se pot urmari in creatiile si traditiile populare, in legi. Firea romanilor si a celor cu care suntem rude din stirpea "gintei latine" se poate urmari in toata zona sudica a Europei.

Nu intamplatoare au fost afinitatile credintelor esenienilor de la Marea Moarta si ale polistailor traci din zona carpato-balcanica. Intre crucea traca si cea egipteana se pot stabili anumite relatii.

Herodot si Strabon ne informeaza ca Zalmoxis si Deceneu au umblat prin Egipt si "nu intamplator" sunt doi Sfincsi - cel de la Gizeh si cel din Bucegi. Exista mari asemanari intre felul de a gandi al etruscilor italici si al tracilor balcanici.




Tezaurul de la Pietroasa reprezinta modul de gandire al tracilor antici, legat de cele trei momente importante din viata omului: nasterea, casatoria si moartea.

"Closca cu puii de aur" ofera o veriga din multele traditii si obiceiuri practicate de tracii antici in memoria lui Terra Mater, Apollo Hyperboreul, al Pamantului Mama si Cerului Tata, a legaturilor dintre Cer si Pamant, a legaturilor dintre cele patru elemente esentiale: Soare (Foc) ce da caldura si lumina, Pamant ce asigura incoltirea semintelor, Apa si Aerul ce asigura Viata pe planeta noastra.

Inca din neolitic aceste patru element au simbolizat, crucea de pe tablita rotunda de la Tartaria, cea de pe vasul neolitic de la Cucuteni, crucea de pe ouale rosii si numai dupa aceea a venit credinta in crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos.

La baza tuturor credintelor popoarelor din lume sta oul cosmic. O traditie veche, la chinezi, este aceea ca foloseau ouale rosii cu doua mii de ani inainte de Hristos. Egiptenii, persii, indienii, fenicienii si israelienii considerau oul principiu al creatiei. In etno-astronomia mitica romana a existat constelatia Closca cu pui, din care "steaua Desteptatorul" corespunzatoare Aldebaranului apartinea "duhurilor rele" si rasarea la a 3-a cantare a cocosilor. O "closca" pazea "ouale de aur" din Muntii Apuseni.

Pe Patera Tezaurului de la Pietroasa se afla zeul Apollo ce are sub picioare un grifon asemanator cu cel figurat de o oglinda etrusca din secolul al III-lea i.Hr., intre numele zeilor traci si etrusci existand mari asemanari. Locuitorii orasului Tarquinii au fost, dupa cum ne spune Hierocle, originari din tinuturile hiberboreilor, unde grifonii le pazeau tezaurele cele mari de aur.

Tezaurul de la Pietroasa a apartinut vechilor traci, cunoscuti sub numele de "hiperborei" sau "pelasgi", inscriptia de pe inelul colan se aseamana ca litere si ca mod de scriere, fara despartire intre litere si cuvinte, cu modul de scriere etrusc.

Deosebirea intre cele doua feluri de scriere era aceea ca in timp ce tracii din Carpati "vorbeau si scriau romaneste", etruscii din Apenini sau cei din Lemnos aveau o limba mai greu de inteles. Daca analizam chipurile umane desenate, pictate, modelate in aur ale tracilor, dupa infatisare sunt mult mai vechi, mai stangaci facute, indeosebi cele de pe Patera cu figuri mitologice, din care remarcam statueta Terra Mater.

Sursa: http://www.enciclopedia-dacica.ro/civilizatia_daca/closca.htm

Rezervatia botanica Poiana cu narcise din Muntele Saca

Muntele Saca este cel mai inalt varf din muntii Gurghiului, Romania, parte a masivului cristalin al Rodnei. Pe versantul sau estic se afla rezervatia botanica Poiana cu narcise care se intide pe o suprafata de 5 hectare si se afla la altitudinea de 1600 de metri.

Se poate ajunge plecand din localitatea Valea Vinului ce este situata la 8 kilometri de comuna Rodna Veche, care este o localitate pitoreasca celebra pentru tamplaritul ce este practicat de sateni cat si pentru cazanele de tuica facute.
Din Valea Vinului pleaca spre Muntele Saca doua poteci mai bune, iar drumul dureaza cam 3 ore. Prima poteca urca spre vest catre Dealul Popii, iar a doua poteca urmareste Valea Secii si la un moment dat urca pe versantul sudic al Dealului Popii. Acest "deal" are inaltimea de 1230 de metri si este situat la vest de Valea Vinului. Aici gasim sapte cavitati numite Pestera Baia lui Schneider, Pestera Sperantei, Pestera lui Mihai, Pestera Rece, Pestera Stramta, Pestera cu Put si Grota Baia lui Schneider, acestea au aspecte diferite si ceea ce frapeaza este caracterul lor descendent.

Sunt cavitati cu spatii largi rezultate din modelarea polifazica a unor diaclaze in cazul Pesterilor Baia lui Schneider si Pestera lui Mihai cat si cavitati stramte si joase dezvoltate pe diaclaze de tractiune gravitationala in cazul Pesterilor Rece, Stramta si cu Put. O morfologie deosebita are Pestera Sperantei, ce prezinta galerii de dimensiuni reduse dar cu aspect labirintic.

In pestera Baia lui Schneider s-au efectuat lucrari de exploatare a unui minereu auro-argentifer oxidat denumit "brauna". Pestera este bogata in argonit si fauna cavernicola. Dupa o intensa exploatare a pesterii pentru argonitul continut, aceasta inca mai are zone ce n-au fost atinse de dalta omului. Importanta stiintifica este data de mineralogia ei, speleoteme de calcit si aragonit, gradul lor de cristalizare si recristalizare fiind exceptionale.

Obiectul orcrotirii acestei rezervatii este marea poiana cu narcise, situata la cea mai mare altitudine din tara (1600 de metri). Printre narcise mai gasim si Opaita multicolora, Crucea Pamantului, Barba Ursului cat si alte specii. Aceasta este declarata rezervatie prin legea 5/2000.
Sursa: http://www.2rism.ro/index.php/obiective-turistice

Tabara de Sculptura de la Magura, Buzau

Tabara de sculptura in aer liber "Magura" se afla la 30 km de munucipiul Buzau, nu departe de Manastirea Ciolanu. Aceasta a fost deschisa in 1970 si cuprinde 256 de lucrari, fiind cea mai importanta expozitie de gen din Romania.

Tabara de sculptura Magura reprezinta o veritabila intilnire cu o forma de arta mai putin cunoscuta la noi in tara, sculptura si expunerea lucrarilor in aer liber. Prin anii '70, in aceasta tabara numerosi artisti romani si straini veneau verile sa sculpteze, sa discute, sa se distreze. Urmarea muncii lor se vede azi: zeci de sculpturi de marimi si forme diferite, mai mult sau mai putin abstracte sunt dispuse pe citeva hectare de poiana, situata pe coasta unui munte.

Conservate foarte bine, piesele de piatra te invita negresit la meditatie sub cerul liber si senin al unei dupa-amiezi de vara. In apropiere se afla Manastirea Ciolanu, ctitorie din anii 1590 ai lui Mihnea Voda din neamul Basarabilor. Legenda spune ca insusi marele voievod Mihai Viteazul a trecut pe aici in drumurile sale prin tara. Lacas de cult si rugaciune, cu picturi splendide, excelent conservate, manastirea este unul dintre principalele puncte de atractie ale judetului Buzau.


Tabara este gestionata de Muzeul de Istorie Judetean Buzau, restaurarea ei a inceput undeva prin iulie 2007. Important este intregul peisaj, energia pe care o emana fiecare lucrare, intregul concept care a stat la baza acestei tabere de sculptura. Te fac sa te simti in alta lume, fiecare lucrare isi are propriul mesaj, propria istorie.


Ca o curiozitate a locului, daca gustati subiectele paranormale, veti fi satisfacuti pe deplin. In vecinatatea taberei de sculptura , la mai putin de 200 de metri este o panta unde gravitatia pare ca a luat-o razna . Un autoturism lasat pe liber, cu motorul oprit si frana de mana lasata urca dealul ca si cum ar cobori, ignorand orice lege a fizicii.

Nimic nu este intamplator! Mai ales cand este vorba despre natura!

Canionul Copper, Mexic

Canionul Copper (in spaniola Barranca del Cobre – Bariera de Cupru) este un grup de 6 canioane distincte din Sierra Tarahumara, in partea de sud vest a statului Chihuahua, Mexic. In unele parti, canionul este mai adanc decat Marele Canion din Arizona.

Canioanele au fost formate de 6 rauri care traversau partea vestica a muntilor Sierra Tarahumara (parte a Masivului Sierra Madre Occidental). Toate cele 6 rauri se varsa in Rio Fuerto pentru ca apoi sa ajunga in Marea Cortez. Peretii canionului au o culoare superba, aramie care le da si numele.

Format in perioada cretacica, acum 40-80 milioane de ani, canionul ocupa o suprafata de 40 de hectare. Pare a fi canionul cu cele mai spectaculoase lacuri.


Forme naturale spectaculoase create de combinatia dintre activitatea vulcanica, fracturile geologice si raurile ce-l strabat sunt de neegalat oriunde altundeva in lume.

Cu o inaltime de 8000 de metri, canioanele gazduiesc stanci sculptate, varfuri abrupte, cascade sclipitoare si bazine luxuriante, sute de specii de animale salbatice, precum si poporul indigen Tarahumara. Complet izolat, Canionul Copper este una dintre ultimele lucrari ale naturii, ramasa inaccesibila, in sensul exploatarii, omului contemporan.

Santorini, Grecia – legenda vie

Destinatie pretuita si aflata la mare cautare de milionari, vedete de film, staruri de muzica si sportivi din toate colturile lumii, dar accesibila si oamenilor obisnuiti, Santorini – considerat de multi drept cel mai frumos loc de vacanta din Grecia – este un taram contradictoriu: iti ofera mai putin decat te-ai fi asteptat, dar mai mult decat ti-ai fi imaginat vreodata.

Santorini este o grupare de insule dispuse circular, cu diametrul de 10 km, formand marginea unui vulcan activ care inca mai formeaza insule in centru. Pante abrupte duc spre zona centrala si pante mai line duc spre marea care inconjoara insula. Santorini se numeste totodata si principala insula a arhipelagului, capitala acesteia fiind orasul Fira sau Thira.

Peisajul divers si spectaculos al insulei Santorini se datoreaza unui proces vulcanic - in jurul anului 1650 i.e.n., una din cele mai mari eruptii vulcanice din ultimii 10.000 de ani a fost urmata de prabusirea terenului si de formarea unei depresiuni inchise inundata de apa marii - caldarea geologica Santorini. Aceasta eruptie este vinovata si de disparitia civilizatiei minoice. Cateva eruptii ulterioare, mai mici, au format doua insule mici in interiorul caldarii vulcanice: Palea Kameni si Nea Kameni.

Principalele localitati de pe insula sunt: capitala Fira (Thira), Kamari faimos pentru plaja cu nisip negru, Firostefani, statiunea Imerovigli, Oia, pitorescul sat cu biserici Pyrgos, Perissa cu plaje frumoase si bine organizate, satul traditional Megalochori, Mesaria in centrul insulei, Monolithos, Vlichada si Thirasia situat pe insula cu acelasi nume, din apropiere. Este important sa retineti faptul ca Santorini nu beneficiaza de surse de apa potabila.

O vorba de prin batrani spune:

"Mai mult vin decat apa, mai multe biserici decat case, mai multi magari decat barbati."

Astfel isi prezinta grecii, cu un zambet hatru si un dram de ironie, perla arhipeleagului Cicladelor din Marea Egee, bucata de piatra fierbinte de numai 73 kmp care este (ceea ce a mai ramas din) stravechea Thira. Sau, dupa cum au botezat-o marinarii medievali venetieni care au trecut pe aici in secolul XIII, insula Sfintei Irina: Santa Irina. Mai pe scurt, Santorini. Insa, cugetarea localnicilor este perfect adevarata:

Pe Thira nu exista sursa de apa potabila; in schimb strugurii mici din soiul Assyrtiko, culesi din viile pitice ce imbratiseaza roca intr-un mod bizar, culcate la pamant, gratie secetei aspre si a vanturilor taioase, dau unul dintre cele mai apreciate vinuri dulci din lume, Vinsanto. Intre paranteze fie spus, piatra vulcanica si neprimitoare impreuna cu clima torida au mai produs pe Santorini si cele mai gustoase rosii din lume, liliputanele cherry sau Kos (cum le zic grecii), soi de tomate originar din Thira.

Indiferent unde te-ai afla pe insula, este imposibil sa-ti arunci privirea undeva, aiurea, fara ca in raza ta vizuala sa nu apara o biserica crestina. Sau doua. Sau trei. Aproximativ 300 de biserici sunt ridicate pe insula, cele mai multe albe, cu o cupola de un albastru imperial, in varful careia sta infipta crucea lui Hristos.
Cel mai mare locas de cult este Catedrala Ortodoxa din Fira, zidita in 1827 si reconstruita in 1956, dupa ce un teribil cutremur a nenorocit insula. Majoritatea bisericilor sunt edificii minuscule, nu mai mari decat o casuta de doua camere, dar insotite intotdeauna de o clopotnita alba cu unul sau trei clopote.

In ceea ce priveste barbatii, lucrurile sunt cat se poate de simple - din cei aproape 13.000 de localnici pe care Santorini ii numara in prezent, 70% sunt femei, iar vreme de secole, aici, fala barbatilor, semn al bogatiei familiei din care faceau parte, a stralucit in functie de numarul de magari detinuti, singurele dobitoace indeajuns de rezistente si altruiste incat sa urce si sa coboare fara sa cracneasca muntele gol de piatra seaca, pe o arsita de iad care tine de la rasaritul pana la apusul soarelui, mai bine de jumatate de an. Folositi ca mijloc de transport, pentru agricultura, iar de cateva decenii pentru distrarea turistilor, blanzii magarusi si-au castigat, alaturi de vinul dulce si casele Domnului, locul pe deplin meritat in panoplia simbolurilor iconice ale insulei. Insa, Santorini este - evident! - mult mai mult decat atat.



Orice inceput porneste cu un sfarsit

Potrivit cercetarilor mai vechi si mai noi, Santorini are mari sanse sa circumscrie una dintre cele mai mari taine ale lumii - povestea paradisului pierdut, a unei stralucite civilizatii din negura timpurilor care a devansat cu generatii lumea antica, pentru a disparea brusc si inexplicabil, atunci cand a ajuns la apogeu. Insula Atlantilor.

Filosoful grec Platon (427-347 i.Hr.) povesteste in doua dintre faimoasele sale dialoguri, Tiamois si Critias, despre insula grandioasa, rafinata si ideala care se afla dincolo de Coloanele lui Hercule (stramtoarea Gibraltar), in preajma unui arhipeleag de insule mai mici (probabil Cicladele de astazi) si care a fost inghitita de ape intrucat cetatea erudita si infloritoare de aici starnise mania zeilor. O seama de istorici si arheologi identifica Santorini cu Atlantida - chiar daca au dreptate sau nu, asemanarile dintre legenda atlantilor si proto-istoria Thirei sunt izbitoare. Fie ca-i vorba de una sau de doua civilizatii, Atlantida si Santorini au avut acelasi destin.

Incepand, aproximativ, cu 2500 i.Hr., Santorini a fost un falnic centru comercial si cultural al civilizatiei minoice, un oras-stat independent si puternic care nu s-a plecat niciodata in fata Cretei, insula care in prima jumatate a mileniului II i.Hr. domina cu suplete Marea Egee, faurind numeroase colonii. Foarte putine se stiu astazi despre civilizatia care a inflorit aici - de fapt, nu i se cunoaste nici macar numele. Singurul sit de unde au fost extrase informatii despre misterioasa populatie se afla langa localitatea Akrotiri, unde s-au gasit cateva ruine ale unor case ingropate in cenusa, resturi de mobila, vase de ceramica si fresce infatisand viata de zi cu zi - de unde istoricii au reconstituit imaginea unui popor darz si avansat.

In jurul secolului XVII i.Hr., o calamitate nemaintalnita a lovit insula. Numeroase cutremure de pamant au dat semnalul de alarma cu cateva luni inainte, caci locuitorii au fugit, luandu-si cu ei lucrurile cele mai valoroase. Se asteptau sa poata reveni, dovada fiind marile amfore, pittoi, umplute cu ulei de masline, grane si seminte pe care le-au ingropat sub pragurile usilor. Insa, vulcanul a erupt apocaliptic, intr-o explozie asurzitoare care ar fi fost auzita de la distanta de peste 3.000 de km (calculele arata ca eruptia a fost de patru ori mai puternica decat cea a vulcanului Krakatoa, aflat intre Sumatra si Java, a carui eruptie a fost auzita in 1883 pana in Australia). Cu o furie nemaivazuta, vulcanul a scuipat prin craterul sau indeajuns de multa lava incat sa acopere intreaga insula sub un strat de 30 de metri grosime de cenusa (de altfel, si astazi, intregul Santorini sta practic pe un strat de 4-5 metri de lava pietrificata). Imensa insula a fost desfigurata cumplit - numeroase portiuni s-au scufundat, apele marii au invadat craterul cel mare dand Santoriniului forma de arc de cerc pe care o are in prezent, doua bucati de pamant s-au ridicat deasupra apelor, formand insulitele Nea Kameni (unde inca se afla doua cratere ale catastrofalului vulcanului) si Thirassia, iar valurile tsunami au distrus civilizatia cretana peste noapte.


Nenorocirea a fost atat de mare incat de abia 9 secole mai tarziu, oamenii s-au incumetat sa mai puna piciorul pe ceea ce mai ramasese din prospera insula. Temerarii au fost colonisti dorieni sositi din Sparta, iar liderul lor, Thiras si-a dat numele insulei si orasului pe care l-a intemeiat si l-a ales drept capitala, Thira (antica), ale carei vestigii se gasesc si astazi pe Mesa vouno, muntele care musca marea la Kamari, in sud-estul insulei. Istoricul Herodot ne invata ca dorienii au suferit o seceta severa, de sapte ani, ceea ce i-a determinat sa trimita colonisti in nordul Africii, Thira intemeiind printre altele si Cyrene din Libia. In secolul V i.Hr., orasul-stat Thira s-a aliat cu Sparta impotriva Atenei, in razboiul Peloponezian, iar cateva veacuri mai tarziu a devenit colonie romana. In Evul Mediu, pe aici au trecut franci si venetieni, care au anexat insula ducatului Naxos pana in 1579, cand Santorini a intrat sub administratia imperiului Otoman, de sub care a iesit de abia in 1912, cand s-a unit cu Grecia. De atatea milenii, in tot acest timp, Santorini nu si-a aflat linistea, fiind zdruncinat constant de replici de cutremure si eruptii vulcanice ale dezastrului din secolul XVII i.Hr., ultima eruptie a lui Nea Kameni - blanda, spectaculoasa, dar fara victime - avand loc in 1950.

La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

Titlul de mai sus, identic cu cel al unui roman semnat de japonezul Haruki Murakami (care, apropo, isi plaseaza actiunea mai multor povestiri pe o insula greceasca nenumita, dar care aduce izbitor cu Santorini), descrie poate cel mai bine impresia puternica pe care ti-o lasa insula, atunci cand, de undeva de sus, din Oia sau din Fira, ti se asterne in fata ochilor privelistea de basm a calderei - depresiunea in forma de caldare care se casca in urma eruptiei unui vulcan. Un american ajuns in capitala Fira direct cu taxiul si care urma sa se cazeze la unul dintre numeroasele stabilimente de lux, de 5 stele, jumatate zidite - jumatate sapate in munte, un white collar prea elevat pentru a folosi infamul cuvant care incepe cu "f", a sintetizat excelent expresia lui Murakami in doua cuvinte rostite prelung: "Holly smoke!". Apoi, admirand caldera, si-a scapat bagajele din mana si a ramas cu gura cascata la propriu. Sunt convins ca si eu stateam acolo cu gura cascata (macar in cuget), desi ma aflam de cateva ore bune pe strada pietruita de pe inalta faleza a Firei.

Modul brutal in care natura s-a jucat cu taramul stapanit candva de acea civilizatie straveche cu nume (poate) necunoscut a nascut, paradoxal, un peisaj unic in lume care-ti taie rasuflarea. Un peisaj in care omul s-a integrat armonios, mariajul de arhitectura venetiana si cicladica, stradutele intortocheate, bisericile, tavernele, hotelurile si stabilimentele - toate albe sau in culori pastelate, deschise, niciuna mai inalta de 2 etaje si dispuse melodic pe varful muntelui, precum lojele intr-o sala de opera - rezonand tainic cu roca dura si fara de viata. Este ca si cum, fiind acolo, nu ai putea sa-ti imaginezi nimic altceva in locul a ceea ce este; un hotel futurist si modern, din metal si sticla ar fi un sacrilegiu la Fira, la Oia sau oriunde altundeva in Santorini.

In afara de a te plimba si a admira peisajul, la Fira nu prea ai multe de facut. Insa, pentru a parafraza un vampir dintr-un roman (si film) la moda, asta este un "full time job". Cel putin in vacanta. Este imposibil sa te plictisesti aici. Daca te bantuie un pui de foame, incearca la una dintre sutele de taverne o salata santorineza (cu branza feta, kapere, castraveti, ulei de masline si faimoasele rosii pitice), ceva mai exotic (eu am savurat un delicios avocado cu creveti), bea un pahar de Vinsanto sau o bere locala Mythos. Apoi, ar trebui sa vizitezi Muzeul Thira Preistorica, unde afli pe larg povestea civilizatiei stravechi si vezi majoritatea artefactelor din Neolitic si Epoca de Bronz descoperite la Akrotiri. In continuare, ai putea sa iei funicularul pana in port, iar de acolo sa te intorci calare pe magarusi, pentru a experimenta modul traditional de transport al santorinezilor. Doamnele si domnisoarele vor fi incantate de numeroasele magazine, unde se gasesc bijuterii, haine de designeri, genti si alte nimicuri, iar domnii de… numeroasele baruri si pub-uri. Fira este un melanj de trairi bizare: partea comerciala aduce pe alocuri cu un bazar turcesc (desi mult mai stilat si mai curat), faleza feerica cu privelistea de neimaginat spre caldera, Nea Kameni si Thirasia este, probabil, cea mai aratoasa de pe insula, iar stradutele inguste si mai pustii din vestul oraselului te transpun, parca, intr-un orasel medieval.

Cel mai frumos asfintit din lume


Pitorescul orasel Oia (sau Ia) aflat in nord-vestul insulei, deopotriva indragit de artisti si de turisti, se spune ca este chintesenta santorineza. Aici o sa intalnesti aceleasi cladiri micute, albe, cu cupola sau acoperis drept, decorate cu numeroase flori rozalii, nenumarate biserici si stradute pietruite precum in Fira. Pe langa acestea, insa, in Oia se pastreaza mult mai pregnant influenta venetiana din Evul Mediu - case largi, cu tavanul inalt, denumite kapetanea, in care traiau nobilii si oficialitatile venetiene se impletesc cu stabilimente micute, inchistate in piatra muntelui, precum niste pesteri, denumite yposkafa, unde traia populatia locala. Aceeasi influenta face ca aici sa existe o importanta comunitate catolica, care are propria Catedrala, si un zid de fortificatii impotriva piratilor, ale carui vestigii se mai ridica in cateva locuri inclusiv astazi. Toate acestea sunt pastrate cu sfintenie si conservate prin lege: in Oia, de exemplu, sunt interzisi stalpii de electricitate, nu se construiesc cladiri noi, iar cele existente se renoveaza anual, dupa un minutios plan pus la punct in cele mai mici detalii.

Paradoxal, precum s-a intamplat si la Valencia, unde cea mai mare inchisoare medievala a fost transformata intr-unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale orasului, si aici cele mai multe yposkafa, locuintele plebei care va sa zica, sunt astazi preschimbate in fastuoase stabilimente de lux, destinate unui grup privat si select format din milionari si vedete grecesti si internationale. Ceea ce m-a impresionat la aceste exclusiviste pensiuni si hoteluri a fost eleganta desavarsita si ceea ce a-si numi un alt paradox santorinez: opulenta discreta, manifestata prin servicii, facilitati si mobilier super high class, dar care pastreaza o simplitate ce cadreaza perfect cu restul insulei.

Imediat ce ai ajuns in Santorini, daca nu ai citit in prealabil absolut nimic despre insula, pentru ca acest aspect este mentionat cu o obsedanta frenezie in orice material despre Thira, printre primele lucruri pe care le vei afla de la ghizi si localnici este ca in Oia, seara de seara, se canta aria celui mai frumos asfintit din lume. Prin urmare, pe masura ce se lasa seara, un puhoi nesfarsit de turisti transforma oraselul intr-un agitat furnicar. Se da o adevarata batalie pentru un loc bun la apus, oamenii vin cu 2-3 ore inainte, iar terasele si barurile care se intampla sa aiba vedere spre ascunderea soarelui dupa Marea Egee au cele mai piperate preturi de pe intreaga insula . Eu am vazut asfintitul, aici, de doua ori, odata de pe zidul venetian, iar altadata din zona morilor de vant. Fenomenul in sine nu m-a impresionat prea tare, cel mai frumos apus din Santorini l-am vazut in alta seara, la Fira, insa modul in care casutele albe din Oia isi schimba nuantele de rosiatic-auriu, pe masura ce soarele apune, este poate mai impresionant decat trecerea astrului sub linia orizontului, iar spectacolul uman face toti banii.

Sursa: descopera.ro

Sanatate prin apa

2/3 din organismul uman este apa. Creierul unui om este ¾ apa. Oasele ¼, muschii ¾, iar sangele aproximativ 85% apa. Asadar apa este o parte din noi, este esentiala pentru supravietuire, pentru mentinerea sau imbunatirea sanatatii.

Apa este centrul vietii si un tamaduitor cu o lunga istorie. La templul lui Asclepius, zeul medicinei in Grecia Antica, baile si masajul faceau parte integranta din terapia celor bolnavi.

Romanii au imbratisat si ei apa ca pe un mod de vindecare. Fizicienii romani Galen si Celsus foloseau baile ca terapie si exista scrieri care atesta ca baile reci l-au vindecat pe imparatul roman Augustus atunci cind nimic altceva nu il ajuta.

Romania are nu mai putin de 3000 de izvoare termale si 70 de statiuni balneoclimaterice dintre care unele au fost fondate de catre vechii romani.

Romanii au dezvoltat sisteme de aductiune elaborate pentru a-si aduce apa in baile lor. S-ar putea spune ca aceste complexe de bai au fost primele "SPA-uri sau centre WELLNESS".

Cuvintul spa este originar din orasul Spa situat in padurea Ardennes din Belgia. Petru cel Mare, tarul rus din secolul XVII a vizitat acest oras pentru a se relaxa si pentru a "lua ape".
Se pare ca atit tarul Petru cit si altii au gasit alinare aici iar fizicienii au inceput sa se uite cu seriozitate la spa-uri ca centre de sanatate.

Indiferent unde s-ar gasi un spa si oricit de luxos ar fi, un spa exista acolo pentru un singur motiv: combinatia dintre ape fierbinti si minerale. Asa cum apa izvoraste din pamant, ea trece printre nenumarate roci, fiecare imbogatindu-i continutul in minerale.
Mineralele sint componente ale tesuturilor noastre precum si ale fluidelor din organism si lucreaza impreuna cu enzimele, hormonii si vitaminele. Ele sint active in zonele de transmisie nervoasa, contractie musculara, permeabilitate celulara, formarea singelui si producerea de energie.

Pentru a spune acelasi lucru in termeni medicali, baile cu ape minerale imbunatatesc conditii ale organismului in ceea ce priveste artritele, inflamatii ale incheieturilor, circulatorii, probleme nazale si respiratorii, dupa cum relaxeaza tot odata corpul, catifeleaza pielea si imbuneaza sufletul.

Sursa: http://www.viaromania.eu

Sarata-Monteoru, Buzau – Spa si arheologie

Sarata-Monteoru este o statiune balneara situata in zona central-vestica a judetului Buzau, Romania, la aproximativ 20 km nord-vest de orasul Buzau.

Zona este cunoscuta intre localnici pentru apele tamaduitoare ale izvoarelor sarate.

Localitatea este plasata intr-o depresiune intracolinara drenata de raul Sarata, la extremitatea sud-estica a Subcarpatilor Curburii. Climatul depresiunii este continental, cu veri calde si insorite, fara curenti de aer iar precipitatiile si nebulozitatea sunt reduse.

Un pic de istorie

Grecul Grigore Stavri (care ulterior si-a luat numele de Grigore Constantinescu-Monteoru) a achizitionat in perioada 1860–1880 toate terenurile petrolifere, precum si intregul sat denumit pe atunci Fundu Saratii si s-a imbogatit din afacerile cu petrol, comercializand atat titei brut, cat si ulei mineral fabricat in distileria deschisa in 1871.

Tot atunci, s-a infiintat la Monteoru singura mina de petrol de la acea vreme din Europa, ramasa inca unicat pe continent, de unde se extragea petrol prin galerii subterane la adancime de 240–320 m.

In aceasta zona, petrolul exista in subsol la adancime mica, iar apele din subteran au continut mare de petrol, brom, iod si sare, motiv pentru care aceste ape sunt folosite pentru tratamente medicinale; ele curg din 15 izvoare aflate in toata depresiunea.

Apele cu proprietati curative erau mentionate inca din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli cu leacuri rudimentare.
Dr. Guyenot, medic consultant in Franta si medicul personal al omului de afaceri, l-a sfatuit pe acesta sa se trateze cu apele folosite de localnici, iar Constantinescu-Monteoru (stabilit deja acolo) a sesizat potentialul afacerilor din turism.

Astfel, el a solicitat serviciile arhitectului german Eduard Honzik, care in 1888 construise vila familiei Monteoru, sa elaboreze un proiect pentru construirea unei statiuni balneare.

Lucrarea a fost finalizata pana in vara lui 1895, intre timp fiind descoperit si captat izvorul numarul 2, izvor ale carui ape aveau sa fie studiate din punct de vedere chimic. Monteoru a construit acolo o capela, un cazinou, un parc in stilul gradinilor englezesti, hoteluri si o vila personala.

In anii urmatori, Grigore Monteoru a vandut terenurile petrolifere consortiului Offenheim Singer Co., pentru a-si dedica investitiile domeniului turismului. 1 iulie 1895 marcheaza inaugurarea oficiala a statiunii balneare cuprinzind nenumarate hoteluri, asezaminte de tratament, casino si strand, caruia proprietarul ii dorea un viitor de Karlovy Vary.

In cadrul unui studiu mai larg despre apele minerale din Romania a atras atentia izvorul nr. 2 din Monteoru. Dr. G. Niculescu a constatat ca apele izvorului contin NaCl si MgCl, fara a avea insa bicarbonat de sodiu si ca au o compozitie asemanatoare celor din statiunea franceza Chatel Guyon.

In prezent, strandul cu apa cloro-sodica alimentat de la izvoarele din zona este principala atractie turistica a zonei.

Localitatea este cunoscuta si pentru cultura Monteoru, o cultura arheologica datand din epoca bronzului, reprezentata printr-o asezare aflata in apropiere de marginea de est a satului de astazi, pe dealul Cetatuia.

Descoperiri arheologice

In Sarata-Monteoru, in mai multe puncte s-au realizat descoperiri arheologice atribuite mai multor epoci. Cele mai vechi urme de locuire dateaza din eneolitic si au fost gasite in partea de sud-vest si in cea de est a localitatii, apartinand culturii Aldeni II-Stoicani.


Cele mai importante descoperiri arheologice le reprezinta cele de pe dealul Cetatuia si de pe platoul Poiana Scorusului. Acest sit dateaza din epoca bronzului, iar cultura arheologica de care apartine a fost botezata „Monteoru”, dupa acest sit. Asezarea descoperita prezinta mai multe straturi folosite de arheologi pentru identificarea perioadelor cronologice ale culturii Monteoru.

Arheologii au identificat in aceasta asezare o cetate intarita cu bolovani si cu un sant de aparare, precum si locuinte care prezinta o oarecare continuitate cu alte urme din eneolitic ce reprezinta extremitatea sud-vestica a culturii Cucuteni.

In complexul sit arheologic de la Monteoru, s-au gasit si urme ale altor culturi arheologice din Transilvania, sudul Munteniei, Basarabia si Ucraina. Pe colinele de langa dealul Cetatuia se gasesc mai multe cimitire si necropole apartinand si ele aceleiasi culturi Monteoru.