vineri, 5 noiembrie 2010

7 minuni ale lumii contemporane

Va propun un clasament. Posibil sa nu fiti de acord cu el insa trebuie sa il luati in considerare chiar si pentru simplul fapt ca 100 de milioane de oameni au contribuit la realizarea lui.

1. Orasul mayas Chichen-Itza (Mexic)
2. Colosseumul din Roma (Italia)
3. Marele Zid Chinezesc (China)
4. Ruinele incase de la Machu Picchu (Peru)
5. Cetatea Petra (Iordania)
6. Mausoleul Taj Mahal (India)
7. Statuia lui Iisus din Rio de Janerio (Brazilia)

Aceste monumente au fost declarate „Cele 7 noi minuni ale lumii” in urma unui sondaj la nivel mondial realizat pentru a decide o noua lista a minunilor create de om de-a lungul timpului.

Castigatorii au fost votati prin Internet si prin telefon, acelasi sistem folosit si pentru concursul American Idol. Concursul a fost organizat de Fundatia New7Wonders, ideea fiind a regizorului elvetian Bernard Weber, in scopul de a "proteja patrimoniul omenirii din intreaga lume". Fundatia a declarat ca sondajul a atras aproape o suta de milioane de voturi.

Cu toate acestea, competitia s-a dovedit a fi controversata, primind critici din partea Organizatiei Culturale a Natiunilor Unite UNESCO care administreaza programul Monumentelor clasate in Patrimoniului Mondial.

"Aceasta initiativa nu poate, in mod semnificativ si durabil, sa contribuie la prezervarea siturilor alese de catre public" suna declaratia UNESCO.

Si totusi atentia adusa asupra acestor minuni, poate ignorate de multi, au dus la o mai mare constientizare a bogatiei culturale planetare.

Castigatorii au fost alesi dintre urmatorii finalisti:


1.Acropole din Atena (Grecia)
2. Orasul mayas Chichen-Itza (Mexic)
3. Colosseum din Roma (Italia)
4. Turnul Eiffel (Franta)
5. Marele Zid Chinezesc (China)
6. Ruinele incase de la Machu Picchu (Peru)
7. Cetatea Petra (Iordania)
8. Statuile din Insula Pastelui
9. Stonehenge (Marea Britanie)
10. Mausoleul Taj Mahal (India)
11. Templele de la Angkor (Cambogia)
12. Castelul Alhambra din Granada (Spania)
13. Hagia Sofia din Istambul (Turcia)
14. Templul Kiyomizu (Japonia)
15. Piata Rosie si Kremlinul din Moscova (Rusia)
16. Castelul Neuschwanstein (Germania)
17. Statuia Libertatii din New York (SUA)
18. Statuia lui Iisus din Rio de Janerio (Brazilia)
19. Opera din Sydney (Australia)
20. Cetatea Timbuktu (Mali)
21. Marea Piramida de la Gizeh (Egipt)

Italia straluceste.....din spatiu


Scanteile sub forma de "Cizma" reprezinta Italia pe timp de noapte, asa cum se vedea de la 354 km distanta de Pamant, de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), saptamana trecuta. Parte a unei nave spatiale rusesti este, de asemenea, vizibila in prim-plan.

Marti 2 noiembrie 2010, oficialii NASA au sarbatorit aniversarea celor zece ani petrecuti pe ISS. Astronautul NASA Bill Shepherd si cosmonautii rusi Yuri Gidzenko si Serghei Krikalev au fost primii membri ai echipajului implicati in proiect, petrecand 136 de zile la bordul acesteia, in anul 2000.

Timp de 10 ani, echipajele care se schimba periodic, au mentinut nava pe orbita si laboratorul de cercetare functional non stop.

Sursa: http://news.nationalgeographic.com/news/2010

Maneken Pis – simbolul orasului Bruxelles

Am stat cateva luni la Bruxelles si nu am inteles de ce acest punct central al Europei si-a ales drept simbol o statuie atat de stranie. Nu a facut-o din lipsa de simboluri, credeti-ma.

Ii multumesc Dlui Cornel Ilie pentru ca a deslusit misterul.


Daca la New York gasim Statuia Libertatii (93 metri), la Rio de Janeiro pe cea a lui Hristos Mantuitorul (38 metri), la Bruxelles afla statuia lui... Maneken Pis. „Baietelul” cum mai este supranumit, are putin peste o jumatate de metru, dar o valoare simbolistica la fel de mare ca si suratele sale mult mai impozante.

Un document provenit de la arhivele de la Sainte Gudule amintea de existenta statuii, din piatra, la 1388, sub numele de micul Julien. Denumirea de Maneken Pis apare pentru prima oara intr-un document din 1451, pastrat in arhiva primariei din Bruxelles.

Fiind furata a fost inlocuita cu statuia din bronz masurand 61 cm inaltime, realizata de Jerome Duqesnoy in 1619, pe un soclu facut de Daniel Raessens.
Pusa la adapost in timpul bombardamentelor franceze asupra orasului, a fost reinstalata la locul ei in august 1695, iar pe soclu s-a inscriptionat un citat in limba latina, care in traducere ar suna astfel:

„Dumnezeu m-a asezat pe aceasta piatra stiind ca sunt mai puternic decat dusmanii mei”.

In 1698 a primit primul sau costum din partea principelui elector Maximilien Emanuel de Bavaria; de atunci au fost create numeroase vestimentatii, peste 800 in momentul de fata, care pot fi admirate la Musee de la Ville de Bruxelles, in Grand Place.

In legatura cu „nasterea” lui Maneken Pis, exista mai multe legende.

Prima este cea referitoare la ducele Godfrey al III-lea de Leuwen. in 1142 soldatii sai, care se luptau cu cu armata lui Berthout de Grimbergen, l-au pus intr-un cos si l-au agatat intr-un copac, pentru a-i stimula in lupta. Se spune ca de acolo s-a urinat pe soldatii adversi si acestia au pierdut batalia.

Alta legenda plasata in secolul al XIV-lea spune ca dusmanii care atacau orasul se pregateau sa arunce zidurile acestuia in aer. Un copil, pe nume Julien, afland de acest lucru, s-a urinat pe fitilele ce declansau explozia, salvand astfel orasul.

Alta versiune este aceea care spune ca monumentul (statuia si bazinul) au fost daruite de un comerciant bogat, care a multumit in acest fel locuitorilor orasului ce-l ajutasera sa-si gaseasca copilul pierdut (gasit desigur in timp ce se urina intr-o gradina).

„Baietelul” a fost victima unor acte de vandalism. In 1745 i-au fost furate hainele de catre soldatii englezi; doi ani mai tarziu a fost furat de un grenadier francez. Drept compensatie, regele Ludovic al XV-lea i-a oferit un costum de marchiz. In 1817 un fost detinut, Antoine Lycas, a furat statuia pe care a mutilat-o. Dupa ce a fost recuperata a fost restaurata si repusa la locul ei in 1818. De multe ori studentii, dupa organizarea unor farse sau ale unor ramasaguri, l-au smuls de pe soclu.

Maneken Pis este un simbol al umorului bruxellez dar si al opozitiei fata de razboi si de fanatism. De-a lungul timpului „baietelul” a fost facut Cavaler al Ordinului Sf. Ludovic, brigadier de onoare in diverse regimente sau Primul ambasador al patrimoniului folcloric si cultural bruxellez. La anumite ocazii in loc de apa, curgea bere si vin.

Exista si un echivalentul feminin, tot la Bruxelles: Jaeneke Pis.

Sursa: http://www.isciv.ro/

duminică, 31 octombrie 2010

ROMA egal AMOR

Este imposibil ca, odata ajuns in Roma, sa nu te indragostesti.

Daca ROMA este Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orasul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la Città delle sette colline („Orasul celor sapte coline”) sau pur si simplu l'Urbe („Orasul”), pe rand capitala a Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice si a Italiei moderne,

AMOR, numit si Cupidon, este zeul iubirii la romani, fiu al zeitei Venus si al zeului Marte, initial, o divinitate primordiala, fiu al Noptii si al Zilei, semnificand atractia nascuta din Haos, mai apoi zeu al iubirii, reprezentat cu aripi, inarmat cu arc si cu sageti, pe care il venerau si de care se temeau toti nemuritorii.

Asociati aceste doua denumiri, de fapt aceeasi denumire privita din unghiuri diferite si veti gasi mai multe puncte comune decat diferente.

In Roma te vei indragosti cu siguranta de:

Frumusetea coplesitoare a orasului - care detine jumatatea din patrimoniul artistic universal.

Centrul Istoric al Romei - aflat pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Trecutul istoric al orasului - timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai mare, mai bogat si mai important oras, din punct de vedere politic, al lumii occidentale.

La Dolce Vita – “Il dolce far niente” – adica stilul de viata italian care pune accent pe respectarea placerilor si a fericirii venite din lucruri “marunte”.

Colosseum – una din cele 7 minuni ale lumii contemporane - cea mai vestita si mai mare arena construita vreodata de catre romani, cu o capacitate initiala de 50.000 de spectatori, Colosseumul era folosit pentru a gazdui luptele cu gladiatori si spectacolele publice.


Pantheon – monumentul dedicat celor sapte divinitati planetare, de unde numele grecesc Pantheon - "al tuturor zeilor". Cu proportiile sale absolut perfecte, Pantheonul era considerat in antichitate drept “Miracolul Romei”; design-ul interior contrasteaza cu structura cladirii dar pardoseala de marmura inca pastreaza liniile originale din vremea romanilor.

Forumul Roman – fost centru politic, legal si religios al intregului Imperiu Roman, lucru evidentiat de numeroasele vestigii, temple si biserici ce-l alcatuiau.


Columna lui Traian - ridicata intre anii 106-113 d.C. pentru a onora victoriile imparatului Traian in Dacia.

Castelul Sant’Angelo – probabil cea mai fascinanta cladire a Romei; inceput in timpul imparatului Hadrian, castelul a fost, pana in 1870, inchisoare dupa care a fost transformat in muzeu. Face parte din patrimoniul UNESCO.


Campidoglio sau Dealul Capitolin - este cel mai mic deal dintre cele sapte ale Romei, dar a fost centrul politic si religios al orasului de la fondarea sa, acum mai bine de 2500 de ani. Pe Campidoglio au fost ridicate de catre romani mai multe temple importante in acele vremuri. Printre acestea se numara Templul lui Juno, Templul lui Virtus si Templul lui Jupiter Optimus Maximus Capitolinus, cel mai important templu din Roma Antica. Dealul si Templul lui Jupiter in mod special au fost simboluri ale Romei in vremea in care era aceasta era cu adevarat Caput Mundi. Piata actuala a fost proiectata, in secolul al XVII-lea, de catre genialul Michelangelo.

Vaticanul – pe langa faptul ca este centrul Bisericii Catolice, este si un stat independent guvernat de catre Papa; cuprinde Piata San Pietro, Via di Porta Angelica, Piata Risorgimento, Via San Giovanni in Laternao si Santa Maria Maggiore, Campo dei Fiori, edificiile Lateranului si Castelul Gandolfo.


Piata San Pietro - a fost proiectata de Bernini. Vizitatorii acestei piete superbe, sunt inconjurati de doua randuri de coloane cu 284 de coloane aranjate in patru randuri, in varful carora exista 140 de sfinti. In centrul pietei, se gaseste un obelisc egiptean cu o inaltime de peste 25 de metri, adus in Roma de Caligula de la Heliopolis, in Delta Nilului.

Basilica San Pietro - bijuteria coroanei Orasului Vatican este considerata centrul crestinismului. Opulenta interiorului sau sta marturie pentru bogatia bisericii catolice din secolul al XVI-lea. Domul basilicii, cel mai mare din lume, proiectat de Michelangelo, poate fi accesat cu ajutorul unui lift pana la acoperis, apoi exista inca 323 de trepte care duc spre locul de unde poate fi admirata cea mai spectaculoasa priveliste a orasului Roma.


Interiorul, care are nu mai putin de 45 de altare, este decorat de lucrarile multor artisti faimosi. Unele dintre cele mai importante lucrari din biserica sunt “Pieta” de Michelangelo, altarul papal de Bernini, Tronul Sfantului Petru tot de Bernini si Monumentul Stuarzilor de catre Canova.

Muzeele Vaticanului - care gazduiesc cele mai mari si valoroase colectii de arta din lume. Acestea cuprind si Capela Sixtina, renumita pentru frescele lui Michelangelo

Piazza Navona – este una dintre cele mai celebre si mai frumoase piete din Roma, cu ale sale trei fantani celebre. Cea mai mare este Fontana dei Quattro Fiumi - Fantana celor patru fluvii, reprezentate fiind Nilul, Gangele, Dunarea si Amazonul.


Fontana di Trevi –un exemplu perfect de stil rococo cu efecte dramatice si….. memorabile. Acest monument impresionant domina micuta piata Trevi situata in cartierul Quirinale, ce gazduieste Palatul Prezidential.


Piazza di Spagna - este unul dintre cele mai populare locuri din Roma; combinatia unor scari monumentale – celebrele Trepte Spaniole, cu un obelisc si o biserica, alaturi de multimea de tineri asezati pe acele trepte, atrage o multime de fotografi si turisti in aceasta piata.

Fiecare straduta - care gazduieste o opera de arta, un detaliu prin care oricine sa recunoasca si sa experimenteze frumosul.

Nu vei uita cu siguranta:

Bucataria italiana - una dintre cele mai renumite, savuroase si sanatoase din lume…Il cornetto si cafeaua servite de dimineata, in graba, la un bar supraaglomeat din oras, pizza, pastele sau saletele cu fructe de mare de la pranz, inghetata, granita sau ciocolata care racoresc si energizeaza miezul zilei, l’apperitivo urmat de o cina romantica, obligatoriu insotita de un vin bun sau de un prosecco care incheie ziua……toate sunt delicioase.


Limba italiana – muzicalitatea si faptul ca poate fi vorbita si “cu mainile”, italienii fiind renumiti pentru gesturile lor largi.

Atitudinea relaxata dar si vitalitatea locuitorilor, pofta de viata care …inspira.

Stilul lejer dar impecabil al modului in care se imbraca, eleganta pe care o degaja atitudinea italienilor, increderea de sine, felul in reusesc sa te faca sa te simti special si nu in ultimul rand, romantismul si iubirea pentru frumos a acestei natii.

Aceste randuri au fost inspirate de filmele Amor la Roma (When in Rome) si Eat Pray Love…dar si de toti cei care au ramas iremediabil indragostiti de Roma.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Lugano, Elvetia – Paradisul secret


Exista in lumea aceasta locuri de vis pe care nici nu ti le poti imagina si pe care, daca le-ai vazut, cu siguranta nu ai vrea sa le mai parasesti niciodata. Eu am descoperit acest loc la un targ de turism din capitala si am fost uimita sa aflu ca exista intr-adevar.

Aflat in sud-estul Elvetiei, la granita cu Italia, intre lacurile Como si Maggiore, apare mentionat pentru prima data in anul 590 sub numele Ceresio, datorita multitudinii de ciresi de pe malurile sale. Cu toate ca este strajuit de inaltimile Alpilor, clima este mediteraneana, verile sunt calde, dar nu toride, cu temperaturi de pana la 29 de grade, iar iernile sunt blande.

Lugano are aproximativ 49 de kilometri patrati. 63%, adica 31 de kilometri patrati, se afla in Elvetia, in cantonul Ticino si 37% - in Italia, in Lombardia. Ambianta italiana si eficienta elvetiana sunt imbinate perfect.

Orasul nu reprezinta numai cel de-al treilea centru financiar, bancar si de afaceri din Elvetia, ci si un oras al parcurilor si al florilor, al vilelor si bisericilor. Atmosfera mediteraneeana dominanta de "pofta de viata" demonstreaza ca Lugano combina avantajele unui oras cosmopolit cu trasaturile unui oras mic, de provincie.

Centrul acestui fantastic areal pe care il reprezinta lacul Lugano este, fara indoiala, orasul Lugano. Un orasel mic, dar cu un standing de inalta clasa internationala, plin de parcuri, flori, case superbe, biserici impresionante, cu o circulatie placuta, neaglomerata, ceea ce face ca sofatul sa fie efectiv o placere.

Atractii inedite

Chiar langa Lugano se afla Morcote, un sat pitoresc, nu numai cu o vedere superba asupra lacului, dar si cu magazine de antichitati, cladiri si biserici minunate datand din secolul al XVI-lea, cum este si biserica Santa Maria del Sasso cu frescele ei admirate de turisti.


De la Lugano-Cassarate se poate ajunge cu un funicular, construit in 1912, pe micutul Monte Bre (925 m), considerat cel mai insorit punct din Elvetia, de pe care se deschide o priveliste de neuitat asupra lacului. Pe versantul sudic al lui Monte Bre se gaseste satul Bre, la o altitudine de 800 m, cu 300 de locuitori, care isi pastreaza inca stilul traditional si gazduieste muzeul pictorului Wilhelm Schmid (1892-1971).

Un alt funicular urca pe Monte San Salvatore (912 m), cu minunate promenade montane si micutul sat Carona. Plasat imediat langa Lugano, avand o forma inconfundabila ce se regaseste in nenumarate tablouri, el reprezinta un loc asaltat de nenumarati turisti.

In sud se inalta Monte San Giorgio (1.096 m) care din 2003 a fost declarat monument Unesco datorita fosilelor descoperite aici si care dateaza din triasic, de acum 220 de milioane de ani. Tot pe malul sudic dar mai la est, spre Osteno, au fost descoperite fosile din Jurassic, de acum 180 de milioane de ani.


Mendrisio Art Museum este unul din cele mai apreciate muzee, oferind expozitii dedicate marilor maestrii ai picturii secolului 20, apreciati atat de critici cat si de public. Muzeul organizeaza de asemenea si expozitii de studiu, care reunesc studenti la arte plastice din intreaga lume, iar de doua ori pe an publica o serie de albume de arta tematice.

Un alt loc ce nu trebuie ratat daca treceti prin Lugano, este Muzeul Herman Hesse. Situat in Camuzzi Tower, o parte integranta din ansamblul istoric de cladiri ale Casei Camuzzi, muzeul constituie un exemplu al prestigioaselor lucrari pe care arhitectii din Ticiono le-au realizat de-a lungul secolului 19. Muzeul gazduieste si o camera de vizionare, in care poate fi vazut un film documentar despre istoria cladirii.


O plimbare prin Lugano trebuie sa treaca si prin Parcul Villa Negroni, construit la inceputul secolului 18 de Carlo Morosini. Parcul este imaginat intr-un stil italian pur, cu decoratiuni din fier si statui cu elemente specifice. Florile, palmierii si fantana din mijlocul parcului au fost comandate special si aduse din Italia, iar o mica parte din Anglia, motiv pentru care cele doua stiluri arhitecturale se imbina cu succes.

Relaxarea este cuvantul de ordine in Lugano. O serie de magazine de lux alaturi de magazine mici cu obiecte traditionale va imbie care mai de care sa le calcati pragul. Dupa o zi de vizitat si de shopping, numeroasele centre spa sau terenuri de tenis si de golf, invita turistii la o sesiune de relaxare si de buna dispozitie.

Printre edificile notabile se numara catedrala romanica a Sfantului Laurentiu (San Lorenzo) din a doua jumatate a secolului XI si biserica Sfanta Maria a Ingerilor (Santa Maria degli Angioli) cu faimoasa fresca a Patimilor lui Cristos a lui Bernardino Luini.


Un punct de atractie mult indragit de turisti il reprezinta si fabrica de ciocolata Alprose, situata la doar cativa kilometri de Lugano. Vizita aici iti dezvaluie toate secretele productiei, dar te ajuta sa patrunzi si in bogata istorie a ciocolatei pentru ca, in afara de fabrica, se viziteaza si un extrem de interesant si atractiv muzeu. Degustarile si magazinul, cu o nesfarsita oferta, intregesc aceasta experienta de neuitat.

O alta atractie inedita o reprezinta gradina zoologica Al Maglio situata pe malul raului Magliasina intr-un profund respect fata de animalele si viata salbatica. Cu peste 100 de animale si pasari din intreaga lume, de la pasari exotice la leoparzi, lei, pantere si tigri si diferite specii de maimute, este organizata astfel incat sa ofere vizitatorului o experienta unica asupra vietii salbatice, dar si un program plin de aventuri pentru copii. Se poate ajunge usor atat cu trenul, cat si cu masina pe directia Magliaso.


Lacul este un loc ideal de pescuit. Trebuie, evident, respectate regulamentele locale si evitate zonele protejate, precum intrarea raului Cuccio in Porlezza. In numeroasele parcuri care inconjoara lacul cresc alaturi cedri, pini mexicani, copaci de camfor, eucalipti, azalee, rododendron etc. Primavara, spectacolul oferit de magnolii si de camelii este fascinant.

De la drumetiile alpine, la terenurile de golf plasate intr-un peisaj mirific, intre munte si apa, la terenurile impecabile de tenis si pana la partiile de schi ce se intind de pe Monte Lema, la cateva minute de Lugano, si pana la San Bernardino, la mai putin de o ora cu masina, atractiile sportive sunt nenumarate.

Tot in Lugano se afla facultatile de economie, stiintele comunicarii si informatica ale Universitatii Elvetiei Italiene.

Surse: Turistik.ro si nicenet.ro

joi, 28 octombrie 2010

Damanhur – Orasul subteran al Luminilor

Existenta uriasului templu subteran Damanhur, supranumit Orasul Luminilor, a constituit multa vreme un mister pastrat cu strasnicie. Vastul complex de galerii si domuri subpamantene este cel mai mare din lume si, pana de curand, nici unui intrus nu i-a fost permis accesul aici...

La 30 de kilometri de orasul italian Torino se afla orasul subteran Damanhur, "sediul" comunitatii damanhuriene. Locuitorii sai sustin ca puternica lor baza sociala, spirituala si economica reprezinta un exemplu demn de urmat de catre intreaga omenire. Ei au propria constitutie, propria moneda (credito) si propria limba, folosita in ritualuri. Idealul declarat al damanhurienilor il constituie promovarea libertatii de exprimare si circulatie a ideilor, incurajarea creativitatii si "imbunatatirea sinelui", vazute ca pasi pe calea evolutiei superioare a speciei umane.

Istoria Damanhurului mentioneaza: "Primul tarnacop a lovit stanca intr-o noapte calda de august. Era anul 1978: o stea stralucitoare a strabatut, incet, cerul, lasand in urma ei un praf auriu, care s-a asternut pe pamant. Era un semn bun, era momentul prielnic pentru a incepe sapaturile in munte, catre inima Pamantului, pentru a construi un templu cum nu s-a mai construit de mii de ani. Trebuia sa fie facut cu mainile si vointa oamenilor si nimeni nu trebuia sa stie de asta."


Existenta templului subteran a fost facuta publica abia in urma cu cativa ani, de catre un fost membru al comunitatii. De atunci, Damanhur si-a deschis portile si pentru vizitatori. Se poate patrunde in Damanhur printr-o intrare secreta, in spatele careia se afla un labirint de coridoare ce conduc spre o sala imensa, decorata cu simboluri oculte. Deasupra se afla cel mai mare dom de vitraliu din lume, cu un diametru de 10 metri si avand forma unei uriase roti de foc.

Pretutindeni, simbolurile evoca dualitatea existentei - barbat-femeie, bine-rau, Soare-Luna -, podelele sunt decorate cu mozaicuri iar peretii cu figuri in marime naturala, reprezentate dansand si luptandu-se. Toate acestea au fost lucrate exclusiv cu mana, asa cum au cerut intemeietorii. Fiecare incapere simbolizeaza un aspect al existentei: sala metalelor, unde viciul si virtutea duc o lupta fara sfarsit, sala pamantului, cu usile sale solara si selenara, sala oglinzilor si sala apei, unde peretii sunt decorati cu texte initiatice, scrise in limba secreta a comunitatii.

Serpii aurii care traverseaza peretii simbolizeaza "liniile" ce strabat Pamantul ca un urias sistem nervos - idee preluata din teoria meridianelor corpului uman, folosita in acupunctura. "Aceasta comunitate crede in frumusetea interactionarii creative - ne ocrotim si ne modelam reciproc, asemenea pietrelor dintr-un rau" - spun damanhurienii. Exprimarea convingerilor prin arta cantareste la fel de mult ca si credinta insasi.

Aici, femeile si barbatii sunt parteneri egali si isi unesc fortele completandu-se reciproc. Damanhurienii au un mod specific in care "se lupta cu fortele malefice": calatoriile astrale. Nu numai ca exista cursuri de felul acesta la Universitatea Damanhur, dar exista si o incapere speciala rezervata calatoriilor in timp si spatiu.

"Am fost in Egiptul antic si am vorbit cu faraonul - i-am spus sa construiasca o piramida la Dendera. Asa ca, atunci cand vei citi ca a fost descoperita o piramida, vei sti cum a ajuns acolo", povesteste cu nonsalanta o femeie. Persoana care detine cele mai multe dintre secretele comunitatii daman­hu­riene este Oberto Airaudi, fondatorul Damanhurului, pentru care calatoriile astrale au devenit deja rutina. "Raul este in noi si el trebuie indepartat; din ferici­re, sta in puterea noastra s-o facem. Daca ne vom folosi in mod rational libertatea, inclusiv pe aceea de a alege, vom evolua spiritual si, o data cu noi, o data cu fiecare individ in parte, si umanitatea va evolua spiritual" - spune el.


Cum simtul responsabilitatii priveste si mediul inconjurator, la Damanhur se construieste o biosfera imensa, un ecosistem cu propriul microclimat, care sa protejeze copacii - "antenele templului subteran". Damanhurienii lucreaza manual matasuri si tesaturi cautate de marii creatori de moda si picteaza tablouri care se bucura de o foarte buna cota pe piata de specialitate. Exista, de asemenea, o puternica linie de export pentru mancarurile si bauturile lor traditionale.

Povestile oamenilor care au renuntat la stilul propriu de viata si au venit la Damanhur pentru a duce aici o existenta spirituala, in comuniune cu natura si cu legile ei, sunt captivante. Sunt oameni care au vandut tot si au venit la Damanhur de departe, in speranta unui nou inceput. Unii au ramas, altii s-au intors dupa o vreme la viata "normala" - cu totii, insa, au avut parte de o aventura unica, au avut ceva de invatat din incercarea de a construi o lume in care conceptele-cheie sunt libertatea de expresie, respectul pentru natura, creativitatea si spiritualitatea.

Sursa: Descopera.ro

miercuri, 27 octombrie 2010

Ateneul Roman, Bucuresti – cultura la nivel inalt


Considerat una dintre bijuteriile arhitectonice ale Romaniei, cladirea Ateneului Roman din Bucuresti este produsul “Societatii Culturale Ateneul Roman”, fondata in 1865 de un grup entuziast format din Constantin Esarcu, V. A. Ureche, C. Rosetti, N. Kretulescu, Al. Odobescu si altii.

Primii bani au inceput sa fie stransi abia dupa 20 de ani, sub sloganul “Dati un leu pentru Ateneu”, reusindu-se astfel ca in 1886 sa demareze lucrarile de constructie.

Planurile, in stil neoclasic, au fost concepute de arhitectul Albert Galleron, iar in doi ani cladirea a fost aproape gata, fiind inaugurata la 14 februarie 1888. Practic, finalizarea constructiei a avut loc abia in anii ’30 ai secolului al XX-lea.

Ateneul Roman – Sala de spectacol are un diametru de 28,50 m si 16 m inaltime si ceea ce impresioneaza in mod deosebit este fresca lunga de 70 de metri si inalta de 3 metri care este realizata de jur-imprejur.


Privita din afara cladirea Ateneului Romana este formata dintr-un peristil din sase coloane in stil ionic, dand inpresia unui templu grecesc, sub care se afla, in medalioane, chipurile a cinci domnitori ai Romaniei: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab si regele Carol I. Forma actuala a cupolei a fost data de o echipa de arhitecti si ingineri romani dupa ce Galleron a predat proiectul.

Interiorul este, poate, chiar mai impresionant decat exteriorul. In holul de la intrare se afla patru scari in spirala in jurul unor coloane din marmura de Carrara si sculpturi decorative. Sala de spectacol (28,50 m in diametru si 16 m inaltime) avand o acustica deosebita, are 600 de locuri la parter si 52 de loji. Dar ceea ce impresioneaza in mod deosebit este fresca lunga de 70 de metri si inalta de 3 metri care este realizata de jur-imprejur.



Timp de 5 ani (1933 – 1938), pictorul Costin Petrescu a lucrat pentru a transpune in imagini 25 de scene din istoria Romaniei:

1. Imparatul Traian intra in Dacia
2. Legionarii romani colonizeaza Dacia
3. Formarea poporului daco-roman
4. Straja romana
5. Invazia barbarilor
6. Inceputurile poporului roman
7. Statornicirea
8. Descalecarea
9. Statul militar
10. Statul administrativ — impartirea dregatoriilor
11. Cruciada romaneasca
12. Stefan cel Mare
13. Epoca de pace si credinta
14. Mihai Viteazul
15. Inceputurile culturii romanesti
16. Cei trei eroi ai rascoalelor taranesti -Horia, Closca si Crisan
17. 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu
18. Anul 1848 in Transilvania
19. Anul 1848 in Principate
20. Al.I. Cuza
21. Anul 1859 — Unirea Principatelor
22. Carol I — Razboiul de Independenta
23. Razboiul intregirii nationale 1916-1918
24. Ferdinand I intregitorul
25. Epoca de consolidare

Interior Ateneul Roman

In timpul celui de al II-lea Razboi Mondial cladirea Ateneului Roman a scapat ca printr-o minune in timpul bombardamentelor care au transformat in ruine cladirile din jur. De peste un secol Ateneul este un sanctuar al culturii romane care a gazduit concerte remarcabile ale unora dintre cei mai mari dirijori si solisti ai lumii.

Trebui sa amintim in primul rand faptul ca la 1 martie 1898 aici rasunau in premiera acordurile celebrei suite simfonice Poema Romane. La pupitrul orchestrei se afla chiar compozitorul, George Enescu, pe atunci in varsta de 17 ani.

Printre cele mai mari nume care au evoluat pe scena Ateneului trebuie amintiti: Sergiu Celibidache, Ionel Perlea, Herbert von Karajan, Dinu Lipatti, Arthur Rubinstein, Pablo Casals, Erich Kleiber, David Oistrah, Igor Strawinsky, Richard Strauss, Paul Robeson. Din 1953 in sediul Ateneului isi desfasoara activitatea Filarmonica de Stat “George Enescu”.

Surse: wikipedia si sapteseri.ro