Am stat cateva luni la Bruxelles si nu am inteles de ce acest punct central al Europei si-a ales drept simbol o statuie atat de stranie. Nu a facut-o din lipsa de simboluri, credeti-ma.
Ii multumesc Dlui Cornel Ilie pentru ca a deslusit misterul.
Daca la New York gasim Statuia Libertatii (93 metri), la Rio de Janeiro pe cea a lui Hristos Mantuitorul (38 metri), la Bruxelles afla statuia lui... Maneken Pis. „Baietelul” cum mai este supranumit, are putin peste o jumatate de metru, dar o valoare simbolistica la fel de mare ca si suratele sale mult mai impozante.
Un document provenit de la arhivele de la Sainte Gudule amintea de existenta statuii, din piatra, la 1388, sub numele de micul Julien. Denumirea de Maneken Pis apare pentru prima oara intr-un document din 1451, pastrat in arhiva primariei din Bruxelles.
Fiind furata a fost inlocuita cu statuia din bronz masurand 61 cm inaltime, realizata de Jerome Duqesnoy in 1619, pe un soclu facut de Daniel Raessens.
Pusa la adapost in timpul bombardamentelor franceze asupra orasului, a fost reinstalata la locul ei in august 1695, iar pe soclu s-a inscriptionat un citat in limba latina, care in traducere ar suna astfel:
„Dumnezeu m-a asezat pe aceasta piatra stiind ca sunt mai puternic decat dusmanii mei”.
In 1698 a primit primul sau costum din partea principelui elector Maximilien Emanuel de Bavaria; de atunci au fost create numeroase vestimentatii, peste 800 in momentul de fata, care pot fi admirate la Musee de la Ville de Bruxelles, in Grand Place.
In legatura cu „nasterea” lui Maneken Pis, exista mai multe legende.
Prima este cea referitoare la ducele Godfrey al III-lea de Leuwen. in 1142 soldatii sai, care se luptau cu cu armata lui Berthout de Grimbergen, l-au pus intr-un cos si l-au agatat intr-un copac, pentru a-i stimula in lupta. Se spune ca de acolo s-a urinat pe soldatii adversi si acestia au pierdut batalia.
Alta legenda plasata in secolul al XIV-lea spune ca dusmanii care atacau orasul se pregateau sa arunce zidurile acestuia in aer. Un copil, pe nume Julien, afland de acest lucru, s-a urinat pe fitilele ce declansau explozia, salvand astfel orasul.
Alta versiune este aceea care spune ca monumentul (statuia si bazinul) au fost daruite de un comerciant bogat, care a multumit in acest fel locuitorilor orasului ce-l ajutasera sa-si gaseasca copilul pierdut (gasit desigur in timp ce se urina intr-o gradina).
„Baietelul” a fost victima unor acte de vandalism. In 1745 i-au fost furate hainele de catre soldatii englezi; doi ani mai tarziu a fost furat de un grenadier francez. Drept compensatie, regele Ludovic al XV-lea i-a oferit un costum de marchiz. In 1817 un fost detinut, Antoine Lycas, a furat statuia pe care a mutilat-o. Dupa ce a fost recuperata a fost restaurata si repusa la locul ei in 1818. De multe ori studentii, dupa organizarea unor farse sau ale unor ramasaguri, l-au smuls de pe soclu.
Maneken Pis este un simbol al umorului bruxellez dar si al opozitiei fata de razboi si de fanatism. De-a lungul timpului „baietelul” a fost facut Cavaler al Ordinului Sf. Ludovic, brigadier de onoare in diverse regimente sau Primul ambasador al patrimoniului folcloric si cultural bruxellez. La anumite ocazii in loc de apa, curgea bere si vin.
Exista si un echivalentul feminin, tot la Bruxelles: Jaeneke Pis.
Sursa: http://www.isciv.ro/
vineri, 5 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu