sâmbătă, 30 iulie 2011

Stanca Gibraltarului – Fotografii unice

Spaţiere de la stânga la dreaptaPentru vechii greci, Gibraltarul era considerat a fi una dintre coloanele lui Hercule, care, in geografia lor, marcau capatul lumii.

Situata pe un promotoriu in sud-estul Peninsulei Iberice, la intrarea dinspre Marea Mediterana a Stramtorii Gibraltar, intr-o locatie care permite controlul asupra rutelor maritime intre Oceanul Atlantic si numeroase destinatii din Mediterana, si, partial, asupra rutelor care traverseaza stramtoarea, intre Europa si Africa, stanca Gibraltarului a avut si continua sa aiba o importanta strategica deosebita.

Exista dovezi ca Gibraltarul a fost locuit inca de pe vremea omului de Neanderthal, acum aproximativ 30.000 de ani. Stanca este o atractie turistica importanta, in special pentru britanici si pentru turistii aflati in statiunile din sudul Spaniei.

Stanca Gibraltarului este un monolit de calcar si are o inaltime de 426 de metri. In timp, apa de ploaie corodeaza calcarul, si stanca are peste 100 de pesteri.
Studiile geologice spun ca stanca s-a format acum aproximativ 200 de milioane de ani, in perioada Jurassicului, cand placa tectonica Africana s-a lovit de cea Eurasiatica, comprimand si ridicand depuneri de calcar situate initial sub nivelul marii.

Cea mai facila modalitate de a urca pe stanca este cu telecabina.
Partea de sus a stancii este rezervatie naturala, iar tariful telecabinei include si taxa de acces in rezervatie. Telecabina ofera privelisti splendide ale versantului vestic si asupra orasului, situat intre stanca si golful Gibraltar.

Daca privelistea din telecabina este splendida, ei bine, atunci privelistea din varful stancii iti taie rasuflarea. Spre sud, peste stramtoare, se vad muntii Atlas din Africa, catre vest se vede intreg golful Gibraltar, din Algeciras pana in Linea de la Concepcion, iar catre nord, dincolo de Linea, puteti admira lanturile muntoase din Cordiliera Baetica.

Pentru pasionatii de fotografie, pe stanca este un adevarat paradis - de la pescarusii care se rotesc necontenit in jurul stancii, si imaginile cu Costa del Sol si pana la stanca propriu-zisa, veti gasi subiecte pentru a face fotografii ore in sir.


Principalul element de atractie al rezervatiei naturale il constituie maimutele. Sunt aproximativ 240, si este o experienta unica sa te plimbi pe o alee sau sa urci niste scari pe langa maimute in libertate, care merg pe langa tine si se comporta normal, singura grija fiind sa nu le calci pe picioare - sau pe maini.

In prezent Gibraltarul este un teritoriu al Marii Britanii, iar seful statului este Regina Elizabeth II, fiind reprezentata de Guvernatorul Gibraltarului.

Sursa: http://www.tititudorancea.com

Cipru – Vacante speciale

Insula Cipru a fost casa Afroditei, zeita iubirii si frumusetii din mitologia greaca, iar stancile pe care se spune ca a coborat zeita din mare se gasesc la Petre tou Romiou. Insula inglobeaza intr-un singur loc Grecia continentala si toate insulele sale. Aici gasiti atat ruine fantastice, precum amfiteatrul greco-roman de la Kourion si mozaicele romane din Paphos, cat si siteuri arheologice din perioada neolitica. Totodata, Insula Cipru ofera tot ceea ce e mai frumos in Grecia si Turcia: plaje insorite, ruine istorice ale civilizatiei antice. Turistii pot vizita peisaje arheologice, muzee ale artei populare, bazilici, fresce bizantine, case traditionale.


Aceasta insula, care a devenit una dintre cele mai populare destinatii ale ultimilor ani, se afla intre trei continente - Asia, Africa si Europa dar si la confluenta unor civilizatii total diferite. Daca adaugati o istorie captivanta ce cuprinde stapaniri ale egiptenilor, persilor, romanilor, bizantinilor, cruciatilor si englezilor, precum si un cadru natural superb aveti un produs turistic perfect.

Cu un relief ametitor si contrastant, care combina plajele senine si albe cu muntii inalti si stancosi, Ciprul este vizitat indeosebi pentru vestigiile isorice, pentru relaxare dar si pentru cumparaturi. Aflata in sudul Turciei si avand ca vecin in Vest, Siria, Insula Afroditei este impartita in doua. In nord ea se afla sub influenta turceasca in timp ce toata partea de sud “apartine” grecilor.


Cipru este tara de origine a Commandariei, cel mai batran vin din lume, a catorva dintre cele mai curate plaje din Europa si a unor manastiri bizantine care iti iau respiratia. Insula este generoasa in peisaje variate, oferind plaje cu nisip fin sau coaste abrupte ori pline de sedimente, muntii Troodos cu paduri de pin in interiorul insulei, lacuri sarate secate, cu stoluri de pasari flamingo in ochiurile de apa sarata ramase ici-colo, plantatii de portocali, lamai si culturi de vita-de-vie…

Nicossia este singura capitala a lumii divizata in doua parti - cea administrata de Turcia si cea administrata de greci. Aceasta “linie verde” a fost stabilita la initiativa ONU ca o zona libera, demilitarizata. Orasul are o frumusete aparte si se afla in topul destinatiilor obligatorii ale acestei insule. Cunoscut in antichitate sub numele de Ledra, acest loc devine resedinta a regilor Ciprului in anul 1192. Astazi, orasul este un mare centru comercial si reuseste sa socheze prin amestecul de infulente britanice, grecesti, orientale si turcesti.

O importanta culturala deosebita prezinta muzeele din Nicosia, printre care se numara Muzeul de Bijuterii, Muzeul Istoriei Monedei Cipriote, Centrul Municipal de Arte, Muzeul "Leventis", care prezinta un scurt istoric al capitalei si in 1991 a fost onorat cu titlul de "Muzeul Anului" in Europa. Un cartier renumit al Nicosiei este "Laiki Geitonia", o regiune de deplasare pedestriana, renovata cu acuratete de arhitecti pentru a pastra atmosfera traditiei, si a readuce la viata sectorul distrus in urma conflictelor armate din 1974.

Larnaca este una dintre cele mai populare destinatii ale Ciprului. Cel mai mare port de pe coasta de sud est a insulei este, spun unii, cea mai potrivita destinatie pentru a intelege care sunt atributele ce fac din Cipru unul dintre cele mai vizitate locuri din spatiul mediteranean. Aici se afla o multime de plaje cu nisip alb iar apa azurie a marii se mentine calda pe tot parcursul anului. Muzeul Medieval, Muzeul de Arheologie, Biserica Sfantul Lazar sau Moscheea Hala Sultan Tekesi sunt doar cateva dintre “punctele fierbinti” ale orasului.


Limassol, al doilea oras ca marime al Ciprului se afla situat pe coasta sudica a insulei si reprezinta una dintre cele mai solicitate destinatii ale tarii. Este construit in Golful Akrotiri intre orasele antice Amathus si Kourion. A devenit in ultimii ani o statiune cosmopolita care imbina luxul hotelurilor moderne cu ruinele si cetatile antice aflate in imediata vecinatate. Printre atractiile statiunii se numara un fort construit in secolul al XIV-lea pe locul unei vechi fortarete bizantine, unde se presupune ca s-ar fi casatorit, in 1191, Richard Inima de Leu si Berengaria de Navarre. Aici se afla in prezent un Muzeul Medieval Cipriot, unde sunt expuse armuri si diverse obiecte din perioada respectiva. Ca un plus, se spune ca locuitorii din Limassol sunt cei mai prietenosi si mai comunicativi de pe insula.


Ayia Napa, situata la sud-est, este o destinatie turistica apreciata in intreaga Europa, fiind una dintre cele mai populare statiuni estivale cipriote. Mai putin de 1000 de ciprioti locuiesc in micul sat, dar in timpul verii aici sosesc peste 10.000 de turisti zilnic. Plajele sunt de cea mai buna calitate, cu nisip fin, apa calda si nenumarate golfuri micute. Centrul regiunii este Paralimni, la mica distanta de Ayia Napa, iar la est de sat se afla Protaras, un loc al distractiei si petrecerilor. In centrul satului veti gasi o manastire veche, in curtea careia se gaseste o fantana octogonala. Se spune ca manastirea ar fi fost fondata de o femeie, careia parintii ii interzisesera sa se marite cu alesul inimii, iar chipului ei se gaseste sculptat la baza fantanii.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective culturale din Cipru:
Situl arheologic de la Paphos (1980)
Bisericile cu picturi murale din regiunea Troodos (1985, 2001) (Kykkos ș.a.)
Vestigiile arheologice de la Choirokoitia (1998)

duminică, 24 iulie 2011

Gradinile Exbury – Poarta spre Paradis

Un caleidoscop superb primavara, o oaza de liniste si relaxare pe timpul verii si un spectacol al schimbarii frunzelor toamna, gradinile Exbury sunt printre cele mai vizitate gradini din lume. Datorita frumusetilor pe care le gazduiesc, aceste gradini au fost denumite – “Raiul cu portile deschise”.


Exbury Gardens este o spectaculoasa zona in care se contopesc gradini si palcuri de padure; domeniul este faimos pentru colectia de rhododendroni, azalee si camelii, care infloresc primavara intr-o explozie de culori. La fel de impresionante sunt si campul de narcise, gradina de pietre, gradina exotica cu ceas solar, gardurile de flori dar si o cale ferata speciala pentru un tren in miniatura care strabate intreg domeniul.

Atractiile gradinii

1. Belvedere - Intr-o zi senina, insula Wight se poate vedea peste luncile care flancheaza raul Beaulieu. Tot de aici se poate vedea aleea care merge de-a lungul raului.
2. Aleea cu camelii - aceasta este prima atractie florala a anului, avand mai mult de 250 de varietati de camelii; cand infloresc, pomi sunt acoperiti de sus pana jos cu flori. Exbury Garden are o varietate originala numita Camelia Walk, plantata in 1930, din care au fost realizati mai multi hibrizi.
3. Gradina de iarna - este numita asa deoarece aici infloresc tufele timpurii, printre ele numarandu-se si soiul cu frunze late, Rhododendron Fortune; alte varietati sunt R. Macabeanum (flori cu petale galbene si stamine rosii) si R. 'Robin Hood' (flori roz inconjurate de frunze lungi si subtiri).

4. Lacul - este cel de-al treilea dintr-o serie de trei lacuri artificiale, ornamentale, create de Lionel de Rothschild si legate intre ele prin cascade. In jurul lui sunt plantate azalee, care ofera privirilor in caleidoscop de culori, in special in luna mai.

5. Zona azaleelor - a fost creata in jurul celui de-al doilea lac, de catre primul gradinar sef venit dupa razboi. Tufele de azalee perene aduse din Japonia infloresc in culori violente - rosu aprins, roz socant, tonuri de violet si alb.

6. Lacul - acesta este ultimul si cel mai mare lac, din cele trei realizate de Lionel de Rothschild. Lacul este inconjurat de o serie de azalee in culori aprinse; marginea lacului este ocupata de primule si irisi, iar in apa inoata lenes pesti aurii.
7. Podul japonez - este asezat deasupra punctului in care izvorul St. Mary se revarsa in lacul cel mare.

8. Copacul leganat - este de fapt un platan care uimeste prin trunchiul imens, inconjurat de alt patru mai mici, care par ca sunt asezate in straturi.
9. Campul cu narcise - ofera o priveliste extraordinara spre raul Beaulieu, si este acoperit de mai multe varietati de narcise, care infloresc in perioade diferite. Anual, sunt plantati sute de bulbi pentru a mentine spectacolul de culoare.

11. Poiana - se intinde de la casa in stil neo-palladian construita de Lionel in jurul unei case in stilul secolului al 18-lea. Este flancata de cedri uriasi, plantati in secolul al 18-lea de catre William Mitford, si de cativa hibrizi de rhododendon (unul din acestia a fost obtinut chiar de Edmund de Rothschild si dedicat Reginei-Mama la aniversarea a 80 de ani).
12. Clopotul birmanez - atarna de un stejar, intr-o parte a poienii; este un clopot antic din Birmania, iar unul din zvonurile legate de el este ca ar fi fost obtinut de pe corabia unor pirati, unde era folosit pentru a anunta masa. In apropierea clopotului sunt plantati multi rhodoendroni, printre care si speciile care fac flori roz.

13. Casa Exbury - este impunatoare, construita in stil neo-palladian in anii 1920. A fost ridicata in jurul unei structuri deja existente siplacata cu piatra de Portland. In 1942 a fost rechizitionata de marina britanica. Astazi, casa este locuita de membri familiei de Rothschild si nu este deschisa publicului pentru vizite.
14. Gradina de trandafiri - este realizata in stil formal, o adevarata bijuterie pentru gradinari; are in centru doua ferigi tasmaniene, inconjurate de specii vechi de trandafiri englezesti, crini, flox, lavanda si menta. Chioscul este acoperit de wisteria si devine o adevarata bijuterie la sfarsitul luni mai.

15. Zona de servit ceai - este situata in mijlocul gradinilor si este deschisa tot sezonul.
16. Aleea indragostitilor - este indreptata spre raul Beaulieu si este flancata pe ambele parti de tufe de azalee. Florile sunt deosebit de parfumate si foarte mari. Culorile variaza de la alb pur, culoarea untului, pana la portocaliu inchis sau rosu intens.

17. Gradina de ierburi - a fost amenajata conform unui design realizat de Nicholas de Rothschild; gradina seamana cu o cutie de bijuterii in care ierburile si plantele erbacee sunt plantate in asa fel incat sa incante ochii vizitatorilor cat mai mult posibil.

18. Cele cinci sageti - este o galerie care gazduieste expozitii si demonstratii.
20. Aleea hortensiilor - contine numai plante Teller, o gama germana cunoscuta pentru culorile intense si numite asa dupa cateva specii de pasari.

21. Statia de tren Exbury Central - este statia principala a liniei care inconjoara Exbury Gardens si toate trenurile pleaca din acest loc. Gara a fost construita in stil traditional si este o copie a garii din Aviemore, Scotia.
22. Gradina cu iaz - a fost constuita dupa ideea lui Anne, sotia lui Lionel de Rothschild si pune la dispozitia privitorilor o multime de zone de interes pentru primavara, vara si toamna. Aici sunt plantate tradscantia albastra si aurie, gunnera manicata, hosta, primule si irisi.

23. Drumul cu azalee - este pietruit si inconjurat de tufe impresionante de azalee, plantate intercalat cu pini si brazi, creand un spectacol nemeipomenit atat primavara cat si toamna.
24. Gradina de piatra - acopera doi acrii si este una din cele mai mari gradini de acest gen din Europa. Pietrele uriase, transportate special din regiunea Wales, creaza un cadru alpin in care au fost plantate specii de rhododendroni care cresc la altitudini mari, in Himalaya.

25. Gradina de vara - a fost creata special pentru linia de tren si contine specii de ierburi si plante asezate de-a lungul copacilor. Plantele de aici infloresc anual si pot fi admirate numai din tren.
26. Gradina americana - a fost numita asa din cauza hibrizilor de rhododendron cultivati intr-o sera din Oregon, SUA.
Sursa: http://www.gradinamea.ro

Brighton – Pavilionul Regal

Pavilionul Regal din Brighton este considerat unul din cele mai extravagante castele din Europa.
La sfarsitul secolului al XVIII-lea, George, print de Wales, fiul cel mai mare al regelui George al III-lea, suveranul Marii Britanii, a vizitat micul oras Brighthelmstone de pe coastele Sussex-ului, intr-un moment in care vacantele pe tarmurile marilor devenisera foarte la moda. Experienta l-a incantat atat de mult incat mai tarziu a inchiriat o mica ferma in valea Steine, care cobora spre mare. Cuprins de entuziasm a cumparat casa si l-a insarcinat pe arhitectul Henry Holland, cunoscut in orasul rebotezat Brighton, sa-i largeasca locuinta, astfel incat aceasta sa devina cu adevarat demna de o resedinta regala.


Henry Holland a extins intreaga constructie, transformand-o intr-o vila eleganta si primitoare in stil neo-clasic, avand in centru o uriasa sala rotunda, acoperita de o cupola impunatoare, si cate doua aripi cu doua etaje pe fiecare parte. Vila a fost numita „Pavilionul Marin” si a fost folosita in aceasta forma de print pana in 1811 cand atacul cerebral al tatalui l-a transformat in regent, respectiv intr-un rege care detinea totul in afara de titlul respectiv. In aceasta calitate a hotarat sa extinda iarasi Pavilionul Marin, transformandu-l de data asta intr-un adevarat palat pe malul marii. Arhitectul ales acum era John Nash, cel mai cunoscut artist de acest fel din Anglia, la vremea respectiva.


Nash era un arhitect care se simtea fericit sa lucreze in orice stil, executand exact ceea ii cerea clientul. El proiectase case cu ornamente de stuc in Londra, cand stucul era o noutate, un pavilion clasic in Irlanda, un castel gotic in nordul Angliei si chiar locuinte romantice cu acoperisuri de paie. Acum, ilustrul sau client ii cerea sa lucreze in stil oriental. Nash a inceput cu transformarea registrului superior. A folosit ultimele tehnologii ale momentului si a plasat deasupra vechii constructii o rama de fonta. De asemenea, a construit cate un pavilion in capatul fiecarei aripi. Deasupra fatadei de est, privind catre Valea Steine, cea mai exclusivista strada din Brighton, a adaugat domuri in forma de ceapa pe fiecare sectiune a casei.

Cu toate ca acestea amintesc bisericile rusesti, ele sunt realizate in pur stil indian. Minaretele adaugate in fiecare colt al palatului se termina in varfuri ascutite. La nivelul acoperisului o minibalustrada in stil indian inlocuieste obisnuita cornisa. In interior sala de muzica, saloanele pentru banchete si receptii, scarile, dormitoarele sunt decorate intr-o maniera inspirata de stilul chinezesc, etaland o adevarata risipa de ornamente aurite.
Exista aici dragoni auriti, coloane in forma de palmieri auriti de asemenea, scari din lemn imitand bambusul. Intregul mobilier este realizat in acelasi stil opulent, cu multe elemente aurite, un amestec de exotism oriental si excentricitate britanica, intr-un mod nemaiintalnit pana atunci intr-un palat regal.


Metodele de constructie ale lui Nash nu au fost insa prea rezistente si, la mai putin de 10 ani dupa incheierea lucrarilor, pavilionul a inceput sa cedeze. Regina Victoria a fost atat de neplacut impresionata de intregul aspect al cladirii, incat a fost fericita sa o vanda primariei din Brighton. Dupa o lunga perioada in care a fost lasat in paragina, in 1980 Pavilionul Regal a fost supus unor serioase lucrari de restaurare, devenind apoi centrul vietii sociale a orasului.
Sursa: http://www.revistamagazin.ro

Sissinghurst, Kent – Gradina Angliei

Kent, cunoscut drept „Gradina Angliei”, este unul din cele mai importante tinuturi din aceasta parte a tarii, avand gradini splendide precum Sissinghurst, faimoasa in lumea intreaga, ferme, livezi, orase interesante, sate dragute, un litoral fermecator si zone rurale pitoresti. Sunt multe lucruri de vazut in Kent, de la castele romantice, case istorice si castele grandioase pana la colectiile impresionante din muzee.



Dover este una din cele mai populare destinatii din Kent, faimos pentru White Cliffs (faleza alba), iar printre atractiile sale se numara Castelul Norman (normand), cel mai desavarsit castel din Europa, ruinele lui Pharos si multe muzee istorice.
Sissinghurst este mai mult decat o gradina. Reprezinta o gradina asezata in mijlocul propriilor paduri, rauri si cu vederi largi catre campul si pajistile peisajului din Kent, scrie Nationaltrust.org.uk .

Una dintre cele mai faimoase gradini ale secolului XX din Anglia este gradina Sissinghurst. Aceasta a fost cumparata si dezvoltata de Vita Sackville- West, impreuna cu sotul ei Sir Harold Nicolson. Amenajarea a fost facuta pe santierul unui conac medieval, de aceea zidurile micilor gradini tematice sunt reprezentate prin ruinile cladirilor originale ale castelului sau gard viu. Vita Sackville- West era responsabila de viziunea si creativitatea privind schemele de plantare si culorile, iar sotul acesteia furniza structura si design-ul.


Sissinghurst cuprinde o serie de spatii inchise sau “camere- gradini” , fiecare prezentand diferite plante si stiluri, dar impreuna furnizand o minunata senzatie de abundenta si romantism. Tematica diferita a micilor gradini ofera diversitate si culoare pe tot parcursul sezonului. Aici vom intalni plante rare sublim imbinate cu traditionalele flori englezesti. Cea mai importanta si faimoasa trasatura a amenajarii este reprezentata de ”Gradina Alba”.

Gradina Sissinghurst a fost deschisa pentru prima data publicului in 1938. In prezent, in timpul lunilor de vara, sunt organizate diverse evenimente precum : dineuri, sesiuni de fotografie, desene in gradina, plimbari in natura si multe altele.
Sursa: http://igarden.ro