Insula Cipru a fost casa Afroditei, zeita iubirii si frumusetii din mitologia greaca, iar stancile pe care se spune ca a coborat zeita din mare se gasesc la Petre tou Romiou.
Insula inglobeaza intr-un singur loc Grecia continentala si toate insulele sale. Aici gasiti atat ruine fantastice, precum amfiteatrul greco-roman de la Kourion si mozaicele romane din Paphos, cat si siteuri arheologice din perioada neolitica.
Totodata, Insula Cipru ofera tot ceea ce e mai frumos in Grecia si Turcia: plaje insorite, ruine istorice ale civilizatiei antice. Turistii pot vizita peisaje arheologice, muzee ale artei populare, bazilici, fresce bizantine, case traditionale.
Aceasta insula, care a devenit una dintre cele mai populare destinatii ale ultimilor ani, se afla intre trei continente - Asia, Africa si Europa dar si la confluenta unor civilizatii total diferite. Daca adaugati o istorie captivanta ce cuprinde stapaniri ale egiptenilor, persilor, romanilor, bizantinilor, cruciatilor si englezilor, precum si un cadru natural superb aveti un produs turistic perfect.
Cu un relief ametitor si contrastant, care combina plajele senine si albe cu muntii inalti si stancosi, Ciprul este vizitat indeosebi pentru vestigiile isorice, pentru relaxare dar si pentru cumparaturi. Aflata in sudul Turciei si avand ca vecin in Vest, Siria, Insula Afroditei este impartita in doua. In nord ea se afla sub influenta turceasca in timp ce toata partea de sud “apartine” grecilor.
Cipru este tara de origine a Commandariei, cel mai batran vin din lume, a catorva dintre cele mai curate plaje din Europa si a unor manastiri bizantine care iti iau respiratia.
Insula este generoasa in peisaje variate, oferind plaje cu nisip fin sau coaste abrupte ori pline de sedimente, muntii Troodos cu paduri de pin in interiorul insulei, lacuri sarate secate, cu stoluri de pasari flamingo in ochiurile de apa sarata ramase ici-colo, plantatii de portocali, lamai si culturi de vita-de-vie…
Nicossia este singura capitala a lumii divizata in doua parti - cea administrata de Turcia si cea administrata de greci. Aceasta “linie verde” a fost stabilita la initiativa ONU ca o zona libera, demilitarizata. Orasul are o frumusete aparte si se afla in topul destinatiilor obligatorii ale acestei insule.
Cunoscut in antichitate sub numele de Ledra, acest loc devine resedinta a regilor Ciprului in anul 1192. Astazi, orasul este un mare centru comercial si reuseste sa socheze prin amestecul de infulente britanice, grecesti, orientale si turcesti.
O importanta culturala deosebita prezinta muzeele din Nicosia, printre care se numara Muzeul de Bijuterii, Muzeul Istoriei Monedei Cipriote, Centrul Municipal de Arte, Muzeul "Leventis", care prezinta un scurt istoric al capitalei si in 1991 a fost onorat cu titlul de "Muzeul Anului" in Europa. Un cartier renumit al Nicosiei este
"Laiki Geitonia", o regiune de deplasare pedestriana, renovata cu acuratete de arhitecti pentru a pastra atmosfera traditiei, si a readuce la viata sectorul distrus in urma conflictelor armate din 1974.
Larnaca este una dintre cele mai populare destinatii ale Ciprului. Cel mai mare port de pe coasta de sud est a insulei este, spun unii, cea mai potrivita destinatie pentru a intelege care sunt atributele ce fac din Cipru unul dintre cele mai vizitate locuri din spatiul mediteranean. Aici se afla o multime de plaje cu nisip alb iar apa azurie a marii se mentine calda pe tot parcursul anului. Muzeul Medieval, Muzeul de Arheologie, Biserica Sfantul Lazar sau Moscheea Hala Sultan Tekesi sunt doar cateva dintre “punctele fierbinti” ale orasului.
Limassol, al doilea oras ca marime al Ciprului se afla situat pe coasta sudica a insulei si reprezinta una dintre cele mai solicitate destinatii ale tarii. Este construit in Golful Akrotiri intre orasele antice Amathus si Kourion.
A devenit in ultimii ani o statiune cosmopolita care imbina luxul hotelurilor moderne cu ruinele si cetatile antice aflate in imediata vecinatate. Printre atractiile statiunii se numara un fort construit in secolul al XIV-lea pe locul unei vechi fortarete bizantine, unde se presupune ca s-ar fi casatorit, in 1191, Richard Inima de Leu si Berengaria de Navarre. Aici se afla in prezent un Muzeul Medieval Cipriot, unde sunt expuse armuri si diverse obiecte din perioada respectiva. Ca un plus, se spune ca locuitorii din Limassol sunt cei mai prietenosi si mai comunicativi de pe insula.
Ayia Napa, situata la sud-est, este o destinatie turistica apreciata in intreaga Europa, fiind una dintre cele mai populare statiuni estivale cipriote. Mai putin de 1000 de ciprioti locuiesc in micul sat, dar in timpul verii aici sosesc peste 10.000 de turisti zilnic. Plajele sunt de cea mai buna calitate, cu nisip fin, apa calda si nenumarate golfuri micute. Centrul regiunii este Paralimni, la mica distanta de Ayia Napa, iar la est de sat se afla Protaras, un loc al distractiei si petrecerilor. In centrul satului veti gasi o manastire veche, in curtea careia se gaseste o fantana octogonala. Se spune ca manastirea ar fi fost fondata de o femeie, careia parintii ii interzisesera sa se marite cu alesul inimii, iar chipului ei se gaseste sculptat la baza fantanii.
Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective culturale din Cipru:
Situl arheologic de la Paphos (1980)
Bisericile cu picturi murale din regiunea Troodos (1985, 2001) (Kykkos ș.a.)
Vestigiile arheologice de la Choirokoitia (1998)