Roma in filme

"Ma voi stradui sa explic ce inseamna Roma atat pentru locuitorii ei, cat si pentru straini, dincolo de atractia pe care o pot exercita asupra acestora din urma vechimea si monumentele sale; o capitala plina de paradoxuri, atat de lesne iubita, atat de repede urata si apoi regretata". - Federico Fellini – 1971 

 

Roma, Federico Fellini, 1972 

In pelicula Roma, cvasi-documentar, cvasi-fictiune, Fellini isi exprima viziunea personala asupra capitalei italiene, amestec de nostalgie, mister si ironie caustica. Aceasta rememorare incoerenta si halucinanta, in stilul care a ramas in istoria culturii drept "fellinian", continua pe tot parcursul filmului, reprezentand felul original in care regizorul priveste acest oras, cu frumusetea si defectele sale. Roma lui Fellini poate nu este identica cu Roma de pe harta, dar cu siguranta cu cat este mai felliniana, cu atat este mai fascinanta si mai poetica. 

 La Dolce Vita, Federico Fellini, 1960 

"La dolce vita" este una dintre cele mai puternice si profunde pelicule regizate de Federico Fellini. Naratiunea prezinta o serie de evenimente din viata unui jurnalist interpretat magistral de Marcello Mastroianni, care isi exploreaza nereusitele profesionale si amoroase, fiind in final o reflectie asupra sensului vietii, usor de gasit sau dimpotriva inaccesibil. Actiunea se desfasoara in Roma anilor '50, unde personajul lui Mastroianni se ocupa cu partea de senzational a stirilor: vedete de film, viziuni religioase, aristocratia decadenta. Talentul regizoral se manifesta in permanenta. Secventa de inceput este pur si simplu magistrala: un elicopter survoleaza Roma, deasupra unei statui a lui Iisus, peste ruinele Coloseumului, deasupra unui grup de femei care fac plaja pe marginea unei piscine, deasupra unei catedrale. Inainte ca un singur cuvant din dialogul bogat sa fie rostit, Fellini prezinta deja o lume in care valorile religioase ale Bisericii Catolice, reminescentele pagane ale vechii Rome, viata contemporana si dificultatile de comunicare si exprimare se imbina intr-un tot dizarmonic si totusi fascinant. 

 Vacanta la Roma (Roman Holiday), William Wyler, 1953 

 “Vacanta la Roma” a fost nominalizat la zece Premii Oscar, iar Audrey Hepburn a cucerit un Oscar pentru rolul unei printese moderne, care se razvrateste impotriva obligatiilor sale regale si exploreaza Roma pe cont propriu. Ea il cunoaste pe Gregory Peck, un ziarist american care, dornic sa puna mana pe un articol in exclusivitate, se preface ca nu ii cunoaste adevarata identitate. Dar planul lui este dat peste cap, caci cei doi se indragostesc. Eddie Albert contribuie la incarcatura de umor a filmului, in rolul prietenului si cameramanului lipsit de griji al lui Peck. In regia plina de stil a lui William Wyler, aceasta comedie romantica va ramane unul dintre cele mai savuroase filme ale tuturor timpurilor. 

Eclipsa (L'Eclisse), Michelangelo Antonioni, 1962 

O frumoasa tanara intalneste un barbat energic si fermecator, insa relatia ce ia nastere intre ei este sortita esecului datorita conditiei materiale a barbatului. "Eclipsa" este al treilea și cel mai profund film din trilogia care mai cuprinde "Aventura" și "Noaptea". Prin povestea unei tinere care iși parasește iubitul, pentru ca apoi sa se indragosteasca de un alt barbat, Antonioni duce pana la ultimele consecințe estetica vidului, pusa in opera cu "Aventura". 

Trei monede intr-o fantana (Three Coins in the Fountain), Jean Negulesco, 1954 

Trei tinere domnisoare care lucreaza in Italia arunca monede in Fontana di Trevi, fiecare dorind sa-si gaseasca barbatul visurilor. Premisa acestei comedii romantice desfasurate in Roma este simpla iar decorul – Roma anilor 50 - este uluitor.

Talentatul domn Ripley (The Talented Mr Ripley), Antony Minghella, 1999 

 Suntem in anii 50. Tom Ripley este un baiat sarac ce imprumuta o jacheta cu emblema universitatii Princeton, pentru a canta la o petrecere selecta. El pretinde ca il cunoaste pe unul dintre bogatii studenti la Princeton, pe nume Dicki Greenleaf, un rebel ce traieste in Italia si refuza sa se intoarca acasa. Tatal lui este dispus sa ii ofere lui Tom 1,000 de dolari pentru a-i aduce fiul acasa. Iar Tom este mai mult decat dispus sa o faca. In Italia, Tom se imprieteneste cu Dickie si cu logodnica acestuia, devenind parte a grupului lor de distractie. Dar totul se complica atunci cand se vede nevoit sa se intoarca la viata sa de dinainte. 

Burta arhitectului (The Belly of an Architect), Peter Greenaway, 1987 

"Filmul este o tratare vizuala, apropiata omagiului, adus stilului arhitectonic al Romei, focalizat cu indemanare si ambalat in nuante ezoterice de indoiala privind sensul si utilitatea amanarii. Arhitectul american Stourley Kracklite (Brian Dennehy) vine impreuna cu sotia sa, Louisa (Chloe Webb), la Roma pentru a superviza o expozitie dedicata lui Etienne-Louis Boullée, un arhitect francez din secolul al XVIII-lea. 

O noua primavara (The Roman Spring of Mrs. Stone), Robert Allan Ackerman, 2003 

Ramasa de curand vaduva, Karen Stone, candva o actrita celebra pe Broadway, se muta la Roma pentru a incepe o existenta noua. Il cunoaste pe Paolo, un tanar italian cu o slabiciune pentru cravate de matase si femei bogate. Desi constienta ce urmareste Paolo, dna Stone se indragosteste fara speranta de el. 

Ingeri si demoni (Angels and Demons), Ron Howard, 2009 

Specialistul in simbologie Robert Langdon trebuie sa dejoace de aceasta data planurile unei secte, Illuminati, al carei scop este nici mai mult nici mai putin aruncarea in aer a intregului Vatican. Si nu oricand, ci in timpul conclavului care ar trebui sa-l aleaga pe urmatorul papa. Ajutat de frumoasa cercetatoare Vittoria Vetra, Langdon are la dispozitie doar 24 de ore pentru a salva Roma de la distrugere. 

 Amor la Roma (When in Rome), Mark Steven Johnson, 2010 

Beth este o ambitioasa tanara din New York, cu un program extrem de incarcat. Atunci cand sora ei o anunta ca se marita cu un italian pe care il cunoscuse de doar doua saptamani, este destul de sceptica, dar lasa totul la o parte si pleaca la Roma. Beth declara razboi iubirii si fura, in chip de sfidare a destinului, cateva monede din celebra fantana a dragostei din Roma. Inexplicabil, toti cei care aruncasera acele monezi in acea fantana, sperand in indeplinirea dorintelor, se indragostesc la nebunie de Beth. Prin urmare, femeia care credea ca nu va intalni niciodata dragostea, are parte de mai mult decat poate duce. 

Habemus Papam, Nanni Moretti, 2011 

 Dupa moartea Papei, Colegiul Cardinalilor catolici s-a intrunit pentru a alege un succesor si a lasa fumul alb sa iasa pe hornul Vaticanului, ca semn ca scaunul papal a fost ocupat. Dupa ce unul dintre cardinali primeste suficiente voturi, este declarat drept noul Papa. Crestinii catolici asteapta insa degeaba in Piata Sfantul Petru din Vatican sa il vada iesind la balcon pe noul suveran pontif. Cardinalul caruia i s-a dat functia suprema in Biserica Catolica nu e deloc pregatit sa ia in carca o asemenea responsabilitate. E temator, depresiv, se teme ca nu se va ridica la inaltimea asteptarilor... Lumea catolica e tulburata si nelinistita, in timp ce la Vatican se cauta cu infrigurare solutii pentru iesirea din criza. 

Din dragoste pentru Roma (To Rome with Love), Woody Allen, 2012 

Este o comedie caleidoscopica plasata intr-unul din cele mai fermecatoare orase din lume. Protagonistii sunt un arhitect de renume care isi retraieste tineretea, un localnic din clasa mijlocie care se trezeste brusc ca devine cea mai mare celebritate a orasului, un cuplu tanar din provincie care e atras in intalniri romantice separate si un director de opera american care se chinuie sa aduca pe scena un cantaret a carui meserie nu are nici o legatura cu opera – e antreprenor de pompe funebre. Roma e un oras care freamata de dragoste si comedie, iar filmul lui Woody Allen este populat de oameni care traiesc aventuri ce le vor schimba vietile pentru totdeauna. 

Descriere filme: Cinemagia

Match Point Woody Allen in Londra

Pina la acest neasteptat Match Point (neasteptat pentru ca se petrece in Anglia si pentru ca nu seamana cu ce facuse pina atunci), Woody Allen nu obisnuia sa-si paraseasca Manhattanul decit pentru Paris sau Venetia. Ultimul sau film - o tragicomedie sociala - este plasat la Londra, si singurul american este o americanca (jucata de Scarlett Johansson). Jazzul a disparut si el din meniu, inlocuit de opera italiana. S-a "mondializat" Woody? Ma rog, se poate spune si asa. Deocamdata, s-a britanizat.

Si nu-i sta rau. Desi Match Point poate fi vazut doar ca o reluare - pe gazon, cu ceaiul de ora cinci si mult singe rece - a mai-vechiului sau Crimes and Misdemeanors / Crime si delicte(1989), Woody e-n mare verva si nu rateaza nimic: nici descrierea mediului semi-aristocratic, nici incurcaturile sentimentale, nici parabola meciului de tenis, in jurul careia se construieste toata povestea. O poveste despre hazard, lacomie si coincidente, care demonstreaza ca viata e o cutie cu bomboane de ciocolata (cum ne-nvata alt film) cu conditia sa-i elimini pe cei care nu te lasa s-ajungi la ea.

Chris Wilton, asadar (Jonathan Rhys Meyers, in cel mai bun rol al sau), este un instructor de tenis care vrea sa ajunga in top. Nu in topul tenismenilor, pentru ca e cam tirziu pentru asta, ci in topul societatii. Patrunde in familia cu "Sir"-i, suceste mintile lui Chloe (Emily Mortimer, mortala!) dar si, ca o paguba colaterala, pe cele ale Nolei (Johansson), care-ar urma sa-i devina cumnata. Lucrurile, evident, se complica - pentru ca Wilton nu vrea sa renunte nici la nevasta cu tescherea, nici la amanta cu vino-ncoa. Si totusi, trebuie sa se hotarasca: ramine cu banii, sau cu amorul? Lipsit de scrupule (in acest eufemism sta tot "twistul" filmului!), alege banii. Dar nu fuge cu ei, ci se aseaza, cuminte, la casa (conacul) lui...

Cei care reproseaza scenariului lipsa lui de plauzibilitate cad in capcana intinsa chiar de Woody. Caci Match Point nu este un film 100% realist, ci doar o fabula fara morala. Sau cu o "morala" atit de cinica incit e ca si cum n-ar avea.

Sursa: Alex. Leo Serban pentru liternet.ro

Vicky Cristina si Woody Allen in Barcelona

Transpus in decorul senzual mediteraneean al Barcelonei, Vicky Cristina Barcelona este meditatia amuzanta si inteleapta a lui Woody Allen asupra iubirii in tot romantismul, exaltarea, durerea si misterul ei. 

Cineastul Woody Allen nu pare sa piarda nicio ocazie de a fi cat mai aproape de Barcelona, orasul sau favorit. Noua sa comedie romantica are ca subiect doua tinere si escapadele lor amoroase in Barcelona, unul dintre cele mai romantice orase din lume. Film al lui Woody Allen e un fel de menage a quatre. Cristina si Vicky - una blonda, alta roscata -, sosesc in Barcelona pentru vacanta. Incarcate cu toate prejudecatile lor culturale, cu toate expectatiile unor turiste nascute in America, influentate de imaginile amantului latin, de ghidurile turistice, dar si de faima lui Gaudi, ele se vor confrunta cu o provocare stranie, care le pune la incercare teoriile despre dragoste si seductie. 

Vicky (Rebecca Hall) şi Cristina (Scarlett Johansson) sunt prietene bune, dar au pareri complet diferite despre dragoste. Vicky este sensibila si logodita cu un tanar respectabil. Cristina este dezinhibata atat sexual cat si emotional, in permanenta cautare de pasiuni ce o vor face sa pluteasca. 

Dupa ce l-au remarcat intr-o expozitie, tinerele sunt agatate (ca intr-un film) de cel mai perfect exemplar al speciei hispanice. Un artist abstract, cu camasa descheiata peste piept, bronzat si interpretat tocmai de Javier Bardem. Un fel de mascul alfa iberic, dar uns cu toate pomezile gentlemanului perfect. Galant, acesta vine la masa lor din restaurant, se prezinta si le invita sa plece cu avionul lui, pentru un weekend, la Oviedo. Acolo se vor plimba, vor mananca bucate gustoase, vor bea vin licoros si la final vor face sex in trei. Pur si simplu. 

Nimic nu pare ascuns in acest film care te trimite cu gandul si la filmele mai vechi ale lui Allen, dar si la filmele lui Eric Rohmer, in care vacanta de vara e un bun ragaz pentru o mini-comedie umana cu permutari si reveniri, dar "Vicky Cristina Barcelona" se deosebeste de filmele lui Rohmer cel putin pentru motivul ca explodeaza din cand in cand in cascade comice carora cu greu le rezisti. 

Filmul incepe cu adevarat o data cu aparitia Mariei Elena, fosta nevasta a artistului, despre care fetele aflasera la inceput ca s-a despartit de el ori dupa ce el a incercat sa o injunghie, ori invers. Si cand incepe Penelope Cruz sa-si reverse tiradele, parul, nervii peste secvente, Scarlett Johansson nu se mai observa in cadru, locatiile turistice se niveleaza la planul unor carti postale si tot ce ramane pe ecran e relatia energetica dintre Penelope Cruz si Javier Bardem, atat de mustoasa, de patimasa si de vie incat un cutit in burta nu mai pare mare lucru. 

Fara Penelope Cruz, filmul n-ar fi avut viata, chiar daca Scarlett Johansson ar fi avut mai multa. Personajul lui Cruz, ca si celelalte personaje, e un prototip, o imagine pe care ne-hispanicii si-o fac despre hispanici, la fel cum si personajul lui Johansson e prototipul tinerei americance blonde plecate in cautarea aventurii. Iar distributia actoriceasca intareste senzatia ca cineastul a dorit sa plaseze figuri reprezentative peste personaje reprezentative, ca sa vada pe urma ce poate iesi. 

Intriga amesteca personajele intr-un cocktail estival, punand - in cazul americancelor - sub semnul intrebarii nu doar fidelitatea fata de logodnic ( vezi Vicky), dar si fata de propriile convingeri, caci va deveni evident ca relatia celor doi spanioli e mult prea puternica pentru a fi zdruncinata de un tert. Replicile suple si tonusul de sampanie spumanta care persista pe tot parcursul filmului nu te lasa sa te plictisesti o secunda.

Ironia, acolo unde e, e aproape insesizabila. Nu mentalitatile turistilor americani sunt calul de bataie, dar nu e intamplator faptul ca acoladele amoroase au loc exact pe perioada vacantei de vara, cand perspectiva unei aventuri extrafrontaliere e mai apetisanta. Si nu in vreo tara cu clima rece si localnici posaci, ci in Spania, unde amorul pare sa fie la fel de aprig ca furia taurilor.

Sursa: Iulia Blaga pentru hotnews.ro

Miezul noptii in Paris regizat de Woody Allen

Filmul acesta nu e doar o declaratie de dragoste pentru Orasul Luminilor, ci mai ales o declaratie de dragoste pentru arta cinematografului si pentru capacitatea sa extraordinara de a construi lumi paralele. Interpretarile remarcabile sunt baza acestei comedii despre evadarea in fictiune si despre relatia pe care fiecare epoca o are cu trecutul.

In "Midnigh in Paris" Woody Allen a avut o inspiratie de zile mari - ai toate sansele sa gandesti asa inca de la primul cadru de dupa momentul introductiv, cel de peste trei minute in care ai vazut Parisul in diferite momente ale zilei, pe soare ori pe ploaie. Cine iubeste Parisul intelege. (La o adica, acest montaj ar putea fi foarte bine un soi de rezumat in avans al filmului.). 

Cand auzi pe urma vocile din off ale lui Owen Wilson si Rachel McAdams, in fata ochilor iti apare un cadru cu un lac cu nuferi si un pod, si fireste ca nu poti sa nu pufnesti vazand cat de mult seamana cu o pictura de Monet. Ai din acest moment senzatia ca filmul va pune in lumina ciocnirea dintre "trecutul mare" si vremurile de azi cu superficialitatea si veleitatile multora dintre contemporanii nostri. 

Nu te inseli. Cu verva renascuta si ridicata la cub, cineastul american ne antreneaza intr-o poveste pe cat de extraordinara pe atat de credibila (chiar asa!). Blondul american Gil Pender (interpretat de un Owen Wilson la cel mai bun rol de pana acum, caruia i se exploateaza perfect candoarea innascuta) petrece o scurta perioada in capitala Frantei alaturi de logodnica sa, Inez (Rachel McAdams) si de viitorii socri. 

Gil incearca sa treaca de la statutul de scenarist hollywoodian mai mult sau mai putin mediocru la cel de scriitor. Pentru el Parisul nu e doar un loc incarcat de inspiratie (atmosfera de aici i se pare ideala scrisului), dar si incarcat de istorie (el suspinand dupa anii 20, cand viata culturala pariziana era animata de un Hemingway, un Picasso ori un Dali, si cand viata era in general mult mai interesanta). 

Cine iubeste cinematograful intelege perfect unde bate Woody Allen. Fictiunea e de multe ori mai reala decat realitatea sau, in orice caz, preferabila ei. Pentru un artist granita dintre cele doua zone e oricum destul de friabila. 

"Midnight in Paris" nu-si pierde, insa, vremea cu filosofari. Gil patrunde intr-o lume de altadata populata de mari nume care nu doar ca il baga in seama, dar il si iau in serios, incurajandu-i scrisul. Aceasta baie de trecut il va face sa-si dea in sfarsit seama de deciziile pe care trebuie sa le ia in lumea reala. I se deschid, in sfarsit, ochii. 

Partea cea mai delicata a filmului sta probabil in felul cum portretizeaza personalitatile din trecut. Daca lui Woody Allen nu i-ar fi reuşit marii artisti, pariul ar fi fost aproape pierdut. Dar Zelda si Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, Pablo Picasso, Gertrude Stein, Salvador Dali, Man Ray sau Luis Bunuel - interpretati de actori cunoscuti sau mai putin cunoscuti - sunt copii aproape perfecte ale originalelor, atat dupa vorba cat si dupa port. 

Felul in care sunt concepute e si mai interesant. Ele arata asa cum le stim din fotografii (asemanarea e extraordinara), dar se exprima prin filtrul orizontului nostru de asteptare. In ultima instanta, sunt niste proiectii ale personajului principal, niste produse ale imaginatiei lui/noastre. Rar un film in care interpretarile sa fie - toate - atat de bune. Pana si prima doamna a Frantei, Carla Bruni, care e neprofesionista, pica foarte bine pe personajul sau, cel de ghid al Muzeului Rodin. 

"Midnight in Paris" e, probabil, unul dintre cele mai bune filme ale lui Woody Allen, realizate intr-o cariera impresionanta (a recunoscut ca ritmul de un film pe an il impiedica sa se gandeasca la moarte). Filmul are un umor nebun, replici minunat taiate si interpretari perfecte. E o placere sa-l urmaresti. 

"Midnight in Paris" e, de fapt - asa cum o spune si titlul -, un vis. In vise nu se aplica regula lui unde, cand, cum, de ce si asa mai departe, iar Woody Allen pare s-o stie foarte bine. Filmul sau ne duce de fapt direct la esenta uitata a celei de-a saptea arte. 

Sursa: Iulia Blaga pentru hotnews.ro

Din dragoste pentru Roma - Woody Allen

„Toate drumurile duc la Roma“ in noul film al lui Woody Allen, „To Rome with Love“ / „Din dragoste pentru Roma“, un omagiu adus unui gen de comedie care nu se mai face astazi. 

 „La Roma, totul este poveste", declama, inca din prima secventa, un agent de trafic, „spirit protector" al metropolei, si astfel de povesti doreste sa ne spuna regizorul-scenarist Woody Allen. Este pentru prima oara, de la „Scoop" incoace, cand acesta isi ofera si un rol in propria pelicula, cel al unui regizor de opera iesit la pensie, sosit la Roma impreuna cu consoarta sa (Judy Davis). Cei doi isi propun sa-l cunoasca pe alesul inimii fiicei lor, un june cu simpatii de stanga, si pe parintii acestuia, niste „macaronari" tipici. 

Personajul lui Allen este la fel de nevrotic si de un umor cinic cum il stim de atata vreme. Bancurile intelectuale curg, dar mecanismul macina oarecum in gol, mai mult pentru reamintirea gloriei de care s-a bucurat odata. Tipul de rol pe care si l-a creat actorul-regizor in atatea filme, al intelectualului cu probleme existentiale si de relationare cu femeile, i-ar cam reveni aici tanarului Jesse Eisenberg, dar sigur ca acesta se afla departe de model. Toate astea nu inseamna ca filmul nu este reusit si nu curge intr-un mod foarte placut. 

 

„To Rome with Love" face o reverenta comediilor europene postbelice, mai ales celor italiene, productie Cinecittà. Sunt filme care au facut viata mai frumoasa pentru miliarde de oameni, comedii cum nu se mai fac si nu se mai pot face astazi, in care incurcaturile de situatie pareau atat de firesti si starneau hohote instantanee de ras. La astfel de filme trage cu ochiul scenariul lui Woody Allen, si in mare parte reuseste sa ti le aduca in memorie. 

Este a doua colaborare - dupa „Vicky Cristina Barcelona" - a lui Woody Allen cu actrita spaniola Penelope Cruz, aceasta Sophia Loren a secolului XXI. Din „garda veche" sunt adusi in acest film Judy Davis si fostul june-prim Alec Baldwin - pe post de „spirit" din off care comenteaza, cu intelepciunea data de varsta, tribulatiile erotice ale tanarului Eisenberg. „Varsta iti aduce intelepciune", exclama entuziasmat junele. „Nu, varsta iti aduce extenuare", il aduce cu picioarele pe pamant Baldwin. 

„Sangele proaspat" este dat, cum spuneam, de Jesse Eisenberg ("Reteaua de socializare") si de Ellen Page („Juno"), una dintre cele mai talentate noi aparitii. Pentru culoare locala este creat personajul lui Roberto Benigni („Viata e frumoasa"), prototipul italianului mediu. 

Sursa: Adevarul.ro

Woody Allen.Regizor - Scenografie.Europa

Cum te indragostesti de capitalele europene intrand in atmosfera filmelor regizate de Woody Allen

Woody Allen este socotit de multa vreme „cel mai european dintre cineastii americani", si, parca pentru a confirma acest lucru, filmele sale sunt dedicate, in ultimii ani, cate unui mare oras de pe batranul continent. A fost cazul Londrei - cu „Match Point" (indiscutabil, capodopera de senectute a maestrului), „Scoop" si „Cassandra's Dream" -, al Barcelonei - cu splendidul „Vicky Cristina Barcelona" -, al Parisului - cu „Midnight in Paris" -, iar acum a venit randul "Cetatii Eterne", Roma, cu acest nou „To Rome with Love". Sigur ca cineastul lucreaza, in toate aceste filme, mai mult cu cliseele aferente metropolelor respective.

„Match Point" era un apolog dostoievskian, „Vicky Cristina Barcelona" - o „poveste morala" rohmeriana, iar filmul despre Paris - mai mult o fantasmagorie livresca si intelectuala. O astfel de fantezie (postmoderna) este si filmul dedicat Romei, care seamana mai mult cu „Midnight in Paris" decat cu celelalte. Spatiul si mai ales timpul sunt suspendate, pentru a istorisi cateva „povesti intretaiate" care se intampla in capitala italiana si implica atat localnici, cat si americani aflati, din varii motive, in peninsula.

Timid sau obraznic, disciplinat sau haotic, traditionalist sau rebel? Identitatea lui Woody Allen, regizor, actor, scenarist, dramaturg, muzician si scriitor, ramane indecisa intre extreme. 

„In viata urmatoare as vrea sa-mi retraiesc aceasta viata, dar in ordine cronologica inversa. La inceput o sa fiu mort. Apoi o sa ma trezesc la o casa de batrani, simţindu-ma din ce in ce mai bine in fiecare zi. Ma vor da afara pentru ca sunt prea sanatos, o sa ma duc sa-mi iau pensia, iar dupa aceea, cand ma apuc de munca, o sa primesc un ceas de aur si o sa petrec chiar in prima zi. O sa muncesc 40 de ani, pana cand o sa fiu suficient de tanar sa-mi placa sa ma pensionez. O sa petrec, o sa beau, o sa traiesc promiscuu, dupa care o sa fiu gata sa merg la liceu. Apoi o sa fac scoala gimnaziala, o sa fiu pusti, o sa ma joc. N-o sa am nicio raspundere, o sa fiu copil pana o sa vin pe lume. Iar ultimele noua luni o sa mi le petrec plutind intr-un spatiu ca un spa, cu incalzire centrala si room-service la dispozitie, intr-un loc care se mareste pe zi ce trece, si apoi voila!, o sa se termine orgasmic!" Woody Allen 

Sursa: adevarul.ro 

Ziua Mondiala a Turismului - 27 Septembrie

Ziua Mondială a Turismului este dedicată, în acest an, unei teme de foarte mare actualitate: contribuţia turismului la dezvoltare durabilă, prin utilizarea energiei regenerabile. Festivităţile vor fi găzduite de Spania, unul dintre liderii internaţionali în domeniul eficienţei energetice, dar şi un model pentru bunele practici în turism. Dincolo de întâlnirile la nivel înalt dintre guverne, jucătorii importanţi din piaţa energiei şi industria hotelieră, 27 septembrie este o ocazie importantă pentru a readuce în dezbatere legătura strânsă dintre turism şi ecologie, fie că vorbim despre dezvoltare durabilă sau despre conservarea biodiversităţii. Nu este o temă nouă nici pentru Organizaţia Mondială a Turismului - temele lansate cu aceeaşi ocazie aniversară în ultima decadă au fost deseori legate de protecţia mediului - nici pentru România sau pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Am susţinut şi am impus ca priorităţi în mandatul meu atât creşterea eficienţei energetice prin programe de reabilitare termică, pentru locuinţe şi instituţii publice, cât şi dezvoltarea durabilă şi turismul verde pentru ariile protejate precum Delta Dunării. În cadrul Programului Operaţional Regional, pe care îl gestionăm, multe astfel de proiecte au depăşit stadiul de intenţie, fiind deja în implementare.

Energia regenerabilă, tema din acest an, este una strâns legată de obiectivele pentru 2030 propuse, anul trecut, la Rio, de către Naţiunile Unite prin iniţiativa Energie Sustenabilă Pentru Toţi. Acestea se referă în principal la dublarea ratei de eficienţă energetică şi dublarea cuantumului de energie regenerabilă folosită în următorii 18 ani. Industria turistică, pentru care estimările existente arată că va deservi, până la sfârşitul anului 2012, un miliard de călători şi creează, la nivel global, 100 de milioane de locuri de muncă, este, evident, direct vizată. Concret, vorbim despre folosirea în sectorul ospitalităţii a unor surse de energie verde: energie solară, eoliană, termală sau biogaz şi despre creşterea eficienţei energetice prin utilizarea unor echipamente cu consum redus sau a sistemelor de încălzire ce folosesc deşeuri sau pompe de căldură. În ceea ce priveşte reducerea consumului de energie în unităţile turistice, putem atrage către acest gen de preocupare şi beneficiarii de servicii turistice, prin informarea lor cu privire la tipurile de comportament responsabil şi încurajarea de a-l adopta nu doar în propriile case, ci şi în calitate de turişti. 

Considerăm că, printr-un efort managerial şi asumarea unei strategii pe termen lung, România poate implementa cu succes aceste obiective. Avem premise pozitive: mă gândesc la cele peste 20 de parcuri eoliene din Tulcea, Constanţa şi Caraş Severin sau la staţiunile turistice care folosesc pentru încălzire apele termale. Preocuparea pragmatică pentru folosirea eficientă a energiei - care, pe termen lung, se traduce în costuri reduse de operare şi întreţinere - se simte şi la nivel micro: am observat cu bucurie că mulţi proprietari de pensiuni şi moteluri din ţară s-au orientat spre sisteme alternative care folosesc energia solară sau cea eoliană, că există hotelieri care aplică deja programe iniţiate la nivel european de conservare a resurselor, printre care şi energia. Este de datoria noastră să încurajăm şi stimulăm astfel de iniţiative şi să găsim în continuare soluţii pentru finanţarea lor. Este şansa noastră să demonstrăm o gândire pe termen lung, singura viabilă dacă ne dorim o dezvoltare durabilă a turismului în România. 

Mesajul ministrului Eduard Hellvig cu ocazia aniversării Zilei Mondiale a Turismului
Sursa: Ziua Constanta