In gravura care ilustreaza cartea lui Dante, "Divina comedie", Gustave Doré, imaginandu-si Empireul, centrul Raiului, materializeaza celebrul tunel luminos al miriadelor de ingeri ce se pierd in adancul tariilor cosmice. Aici, Beatrice si Dante sunt infatisati in fata lui Dumnezeu.
Empireul, din latina medievala empyreus, o adaptare din greaca veche empyrus – in foc, mai cunoscut din sintagma Cerul Empirean, este cel mai inalt dintre Ceruri sau cel mai inalt loc din Paradis, locul prezentei manifestate a lui Dumnezeu, care in cosmologia antica se presupunea a fi ocupat de elementul Foc (Eter pt Aristotel).Cea mai faimoasa descriere a Empireului este facuta de Dante, in Divina Comedie: dupa traversarea celor 9 ceruri care ocupa primele 29 de canturi din Paradisul, poetul isi imagineaza, in urmatoarele 4 – XXX-XXXIII, ca patrunde in acest loc pe care il descrie astfel:
“Vazui un fluviu de lumina clara, incandescent, cu maluri
smaltuite de-o vesnica si dulce primavara.
Si din adanc tasneau scantei menite sa cada printre flori precum
rubine, de aur si argint imprejmuite.
Ca bete de miresme si lumine
se scufundau si dintre unde-n urma
se revarsau alte scantei divine.”
Empireul se afla astfel deasupra celor noua Ceruri, nu este limitat in marime, nici constituit din materie, asa cum se credea ca sunt celelalte Ceruri. Este un loc spiritual, dincolo de timp si spatiu, iar spre deosebire de primele noua Ceruri, care se afla intr-o miscare perpetua, ca un fel de ceas cosmic care marcheaza trecerea epocilor, Empireul ramane etern, acelasi.
