Se afișează postările cu eticheta catedrala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta catedrala. Afișați toate postările

marți, 17 mai 2011

Biserica Sfanta Sofia, Istanbul

Hagia Sofia, Sfanta Sofia (din greaca "Sfanta Intelepciune") a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astazi muzeu in Istanbul, Turcia. Considerata de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice tarzii, Sfanta Sofia este oricum o glorie a geniului constructiv uman.

in 325 dar a ars intr-un incendiu in anul 404. Reconstruita de Theodosiu al II-lea in 415, biserica a fost din nou arsa, in timpul Rascoalei Nika din 532. Cladirea si-a primit forma finala in 537 sub imparatul Iustinian I. Prima biserica (basilica) de pe acest loc a fost construita de Constantin cel Mare,Era foarte importanta pentru Ortodoxismul timpuriu si pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectura bizantina. Interiorul sau decorat cu mozaice, coloanele de marmura si acoperisul sunt de o mare importanta artistica. Templul insusi era atat de bine decorat artistic incat se crede ca Iustinian ar fi zis "Glorie Dumnezeului care m-a ajutat sa savarsesc o astfel de lucrare! Solomon, te-am depasit!".

Cupola centrala e o adevarata minune arhitectonica, atat prin marimea ei (diametrul de 31 m), cat si inaltimea la care e ridicata (54m), datorita careia pare suspendata in vazduh, luminata de cele 40 ferestre de la baza ei. Catedrala era o constructie remarcabila, domul este unul dintre cele mai mari, cu doar cativa centimetri mai mic decat domul Pantheonului.


Biserica a reprezentat centrul vietii religioase a Imperiului Roman de Rasarit timp de aproape 1000 de ani. Se spune ca slujbele tinute in Sfanta Sofia erau atat de grandioase incat participarea la una din aceste slujbe a determinat delegatia cneazului Vladimir I sa opteze pentru crestinarea rusilor de catre Patriarhia de Constantinopol.

Ultima ceremonie crestina a fost tinuta la data de 29 august 1453. In prezent oficialitati ale Patriarhiei Ecumenice si ale Sfantului Scaun intreprind demersuri pentru restituirea Sfintei Sofia catre Biserica Ortodoxa.

Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului a dat ordin ca Sfanta Sofia sa fie transformata in moschee.

Ramane insa locasul cel mai grandios si venerabli al crestinismului ortodox si al crestinismului in general. Edificiul a fost deschizator de drumuri in arhitectura si ornamentatia crestina arhaica, iar prin dimensiunile si decoratia de exceptie a avut menirea sa transmita timpului sau si posteritatii puterea Imperiului Roman de Rasarit si a imparatului sau prea credincios. Biseria a devenit un prim simbol al maretiei crestinismului in acea parte de lume unde el s-a nascut, un tezaur nepretuit pentru stralucitorul Constantinopol.
Sursa: Wikipedia.ro

marți, 10 mai 2011

Frankfurt pe Main - centrul vacantelor

De curand am aflat o informatie interesanta despre sectorul turistic. Cel mai mare tour operator britanic, Thomas Cook, preluat de Neckermann, unul din marii tour-operatori din Germania, isi are sediul central in landul Hessa, la Oberursel, in apropiere de Frankfurt. Centru al finantelor europene, ma intreb - este apropierea de Frankfurt a centrului turismului continental intamplatoare sau nu? De aici ideea de calatori putin prin Frankfurt cu ajutorul Wikipedia.

Frankfurt pe Main este cel mai mare oras din landul federal german Hessa si al cincilea oras ca marime din Germania. Numele colocvial al orasului este Frankfurt, insa numele sau oficial este Frankfurt am Main, care se traduce Frankfurt pe (raul) Main.

Cei trei piloni ai economiei Frankfurtului sunt finantele, comertul si transportul. Totodata, orasul detine de mult timp titlul de capitala financiara a Germaniei. Bursa din Frankfurt este cea mai mare din tara, ocupandu-se de 85% din actiunile din Germania si este una dintre cele mai mari din lume. In Frankfurt se afla de asemenea sediul Bancii Centrale Europene, cel al Bancii Federale (de stat) Germane (Deutsche Bundesbank), precum si sediile unui numar mare de banci comerciale private. Frankfurtul este si centru pentru o serie de afaceri comerciale pe scara larga, cum ar fi renumitul Targ anual de la Frankfurt (Messe Frankfurt), cel mai important din Germania, iar unii ar spune chiar din intreaga lume.

Are o infrastuctura de ceea mai buna calitate precum si un important aeroport international, Aeroportul International Frankfurt. Acesta este considerat ca al doilea sau al treilea din Europa ca numar de zboruri sau de pasageri, dupa Aeroportul Heathrow de langa Londra si aproape la egalitate cu Aeroportul International Charles de Gaulle de la Paris.

Frankfurt este poreclit „Bankfurt” precum si „Mainhattan”, o aluzie la zgarie-norii din Manhattan si la raul Main. Este unul dintre cele trei orase europene care au un numar important de zgarie-nori. Cu 9 cladiri inalte de peste 150 de metri in 2004, Frankfurt este al doilea dupa Paris (La Défense si Montparnasse: 12 zgarie-nori mai inalti de 150 de metri), dar inaintea Londrei (Canary Wharf si City: 8 zgarie-nori mai inalti de 150 metri). In Frankfurt se afla cea mai inalta cladire din Europa, Turnul Commerzbank. In Germania numai la Berlin exista un numar mai mare de zgarie-nori.

In Frankfurt se afla un mare numar de institutii importante de cultura germana; printre ele se numara Universitatea Johann-Wolfgang-Goethe-Universität, muzee aflate in mare parte pe pe asa-numitul Mal al muzeelor (Museumsufer) al Maine-ului. La Frankfurt se afla deasemeni si imensa gradina botanica numita Palmengarten, care adaposteste printre altele o impresionanta sera de palmieri. Cele mai cunoscute muzee sunt Städelsches Kunstinstitut und Städtische Galerie, sau pe scurt Städel, si Naturmuseum Senckenberg. De asemenea Museum für moderne Kunst (Muzeul de arta moderna) si Schirn Kunsthalle (Galeria de arta Schirn) sunt notabile.


Franconofurd (si -furt, -vurd) este mentionat pentru prima data in 794, la un ansamblu imperial si sinod ecumenic condus de Carol cel Mare. Frank inseamna in germana veche si „liber”, motiv pentru care Frankfurt poate insemna nu numai "vadul francilor", ci si "vadul liber", o oportunitate de a traversa raul Main, fara sa se fi construit vreun pod.

In Sfantul Imperiu Roman, Frankfurt a fost unul dintre cele mai importante orase. Din 855 regii si imparatii romano-germani sunt alesi in Frankfurt (Lothar al II-lea fiind primul din ei) si incoronati la Aachen. Incepand din 1562 regii si imparatii sunt nu numai alesi, dar si incoronati la Frankfurt (incepand cu Maximilian al II-lea). Aceasta traditie s-a terminat in 1792, odata cu incoronarea lui Francisc al II-lea, ultimul imparat al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana. El a fost incoronat de Ziua Bastiliei, pe 14 iulie, aniversarea asaltului asupra Bastiliei. Alegerile si incoronarile au avut loc in catedrala Sfantului Bartolomeu, cunoscuta sub numele de Kaiserdom (Catedrala Imparatilor, sau pur si simplu Domul din Frankfurt).

Catedrala Sfantul Bartolomeu (Dom Sankt Bartholomäus) este o constructie gotica, care a fost ridicata in secolele XIV-XV pe fundatia unei biserici mai vechi din vremurile merovingiene. Este cea mai mare biserica din oras.

Römer este numele cladirii primariei Frankfurtului, in traducere „cetatean al Romei, roman”. Casa din mijloc este Römer-ul propriu-zis, care mai tarziu a fost legat si de cladirile inconjuratoare. La primul etaj se afla „Sala imparatului” sau „Sala imparatilor” (Kaisersaal), unde aveau loc banchetele imparatilor proaspat incoronati. In ea se afla expuse portretele tuturor celor 52 imparati ai Imperiului Roman de Natiune Germana, executate in perioada 1838 - 1853.

Biserica Sfantul Paul (Paulskirche) este o biserica relativ noua. Constructia acestei biserici protestante a inceput in 1789 si s-a terminat abia in 1833. Importanta sa provine in special de la Parlamentul de la Frankfurt, care a fost gazduit aici in 1848/49 pentru a elabora o constitutie pentru o Germanie unificata si democratica. Actiunea a esuat pentru ca monarhii din Prusia si Austria nu doreau sa-si piarda puterea; in 1849 trupe prusace au incheiat experimentul democratic prin forta armelor, iar parlamentul a fost dizolvat. Dupa aceea, cladirea a fost folosita din nou pentru servicii religioase.

Faimoasa „Opera veche” din Frankfurt (Alte Oper) a fost una dintre cele mai mari opere din Germania pana la distrugerea ei aproape totala in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. In ziua de astazi ea adaposteste o sala mare de concerte (cu scena relativ mica) plus cateva sali mai mici, in timp ce spectacolele de opera propriu-zise au loc intr-o alta cladire din Frankfurt - opera actuala.

duminică, 8 mai 2011

Patratul magic Sator


Patratul Sator este un patrat magic ce poate fi citit de la cap, coada, orizontal sau vertical. Este prezentat pentru prima data de Albert cel Mare, fiind preluat dintr-un manuscris italian din secolul al IX-lea.

Este gravat in biserica din Rochemaure-en-Vivaldis din secolul al XII-lea, in Domul din Siena si in catedrala Ordinului de Malta din La Valetta.

S A T O R
A R E P O
T E N E T
O P E R A
R O T A S

In Evul mediu timpuriu a fost una din cele mai raspandite formule magice. Este pus deseori in legatura cu templierii dar originea lui este mult mai veche, el fiind descoperit peste tot in Europa, din Pompei pana in Britania, scrijelit in metal sau piatra pe stalpi, coloane, pereti sau ca amuleta si chiar pe obiecte de uz casnic.

De la descoperirea sa, teologi, lingvisti, numerologi si matematicieni incearca descifrarea mesajului. Exista diferite teorii dar nici una nu e sigura.

1. „Semanatorul (in sensul de Dumnezeu ) tine creatia in miscare”- formula reprezentand un ritual de initiere. E neclar cuvantul arepo, un nume secret al „semanatorului”? Arepo ar mai putea proveni de la repere – a se tara, aici in sensul de a se ascunde, deci semanatorul tine in ascuns creatia in miscare
2. Prin anagrammare „Petro et reo patet rosa sarona” – Lui Petru caruia cu toata vinovatia sa ii sta deschis trandafirul Saronului
3. Tot anagramat „Pater noster A -O ” - Tatal nostru alfa-omega (inceputul si sfarsitul), scris de 2 ori.
4. S + A + T + O + R = 19 + 1 + 20 + 15 + 18 = 73 ⇒ 7 + 3 = 10 ⇒ 1
A + R + E + P + O = 1 + 18 + 5 + 16 + 15 = 55 ⇒ 5 + 5 = 10 ⇒ 1
T + E + N + E + T = 20 + 5 + 14 + 5 + 20 = 64 ⇒ 6 + 4 = 10 ⇒ 1
O + P + E + R + A = 15 + 16 + 5 + 18 + 1 = 55 ⇒ 5 + 5 = 10 ⇒ 1
R + O + T + A + S = 18 + 15 + 20 + 1 + 19 = 73 ⇒ 7 + 3 = 10 ⇒ 1
Cifra 1 ar reprezenta o mare forta magica
5. Mai exista varianta ca literelor le corespund cifre care ar reprezenta cordonate geografice si multe alte variante.
Surse: forum.lovendal.net, Gandirea magica - Ct. Balaceanu Stolnici

joi, 14 aprilie 2011

Coasta de Fildes – comori depasite de conflicte


Cote d'Ivoire (Coasta de Fildes), situata langa Golful Guineei din Africa de Vest, intre Ghana si Liberia, este independenta din 1960 si faimoasa pentru exporturile de cafea, cacao si ulei de palmier.

In putine locuri din lume veti mai gasi o varietate etnica si lingvistica atat de mare.
Akar, Kron, Nzima, Hone, Voltaic si Malinke sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute natii din Coasta de Fildes. Se spune chiar ca fiecare localnic din Coasta de Fildes are propria limba materna. Este insa doar un mit. Limba oficiala a tarii este franceza, hainele au specific tropical - pelerina de ploaie in zilele umede si palarie de paie cand arde soarele puternic.

Cei mai interesanti raman totusi oamenii, cu arta lor africano-franceza, muzica, istoria si cultura atat de amestecate. Ei sunt cei care pun cel mai mare pret pe natura.

Parcul National Tai este printre ultimele zone de paduri virgine ramase in Africa de Vest. Aici copacii cresc pana la 50 de metri inaltime, cu trunchiuri masive si radacini intortocheate, imense. Pomii-turn, lianele atarnatoare, cararile inguste si viata salbatica, dar linistita, creeaza unul dintre cele mai incantatoare peisaje din Africa.

Parcul este o zona foarte umeda si ploioasa, asa ca cea mai buna perioada pentru o vizita este anotimpul secetos, din decembrie pana in februarie.
Daca vreti sa faceti turul Tai-ului, aveti nevoie insa si de un permis de la Ministerul Apelor si Padurilor din Abidjan. Dar ploaia si formalitatile sunt mici obstacole pe langa excursia in sine, la care se aboneaza, de obicei, numai aventurierii profesionisti.

Yamoussoukro este un fel de replica a Romei, dar inconjurat de jungla. Este un tinut bizar si foarte viu, locul unde nu mai putin de 8 autostrazi se intrepatrund. Strazile, luminate de zeci de mii de felinare, merg pana adanc in jungla. Nu mai exista un loc asemanator in toata Africa.
Yamoussoukro a devenit capitala Coastei de Fildes in 1983. In perioada anilor '60, presedintele Houphouet-Boigny a inceput sa investeasca foarte mult in Basilique de Notre Dame de la Paix, o catedrala asemanatoare cu San Pietro din Roma. Basilique de Notre Dame de la Paix este rezultatul vanitatii unui conducator si tragedia istoriei africane, pentru ca, desi este unul dintre cele mai mari lacasuri de cult din lume (cel mai mare la momentul in care a fost construit), oamenii sunt putin ospitalieri, iar turistii din ce in ce mai putini. Catedrala este totusi o minune arhitecturala, cu vitralii si amanunte din filigran lucrat manual.



Pana in 1983, capitala tarii era la Abidjan, un oras cosmopolit, intins de-a lungul coastei. In Abidjan, Le Plateau este cartierul cu cele mai fine restaurante, Treichville este al doilea cartier ca importanta, iar Adjame este recunoscut pentru pietele sale, precum si pentru faptul ca ziua este o zona foarte sigura pentru turisti. Din turnul catedralei St. Paul se poate admira orasul, iar Parc du Banco este o rezervatie-padure numai buna pentru o plimbare de dupa-amiaza.

Parcul National Comoe ramane totusi locul ideal daca vrei sa observi minunatiile vietii salbatice. Aici se plimba nestingheriti lei, elefanti, hipopotami, maimute, antilope si mii de specii de pasari. Acest parc nu a fost accesibil din cauza razboiului civil, dar acum este deschis publicului, cu conditia ca turistii sa viziteze mica jungla cu masina.

Regiunea Man se afla in vestul Coastei de Fildes. Acest loc nu trebuie ratat daca vreti sa va intoarceti din vacanta si cu cateva suveniruri autentice - masti lucrate manual de triburile locale. Orasul este situat pe un grup de dealuri, chiar langa muntele Tonkoui, unde se afla si al doilea cel mai inalt varf din tara. Tot aici, puteti vizita La Cascade, care se ascunde intr-o mica padure de bambusi, la vest de Man.


Nimeni nu produce o mai mare varietate de masti din lemn decat locuitorii Coastei de Fildes. Pentru bastinasi, mastile sunt folosite in reprezentarea sufletelor celor morti. Cel care are masti este cel care detine puterea in familie. Si numai cei instruiti au voie sa le poarte. Pentru ceilalti este periculos pentru ca, dupa spusele africanilor, fiecare masca are sufletul ei, iar acesta te poate domina daca nu esti suficient de puternic.

PS: Ministerul Afacerilor Externe avertizeaza ca exista un pericol iminent sa izbucneasca un razboi civil in Coasta de Fildes si recomanda cetatenilor romani care se afla acolo sa paraseasca neintarziat aceasta tara. Cetatenii romani care ignora avertismentele MAE si se deplaseaza in zone de risc, isi asuma raspunderea integrala pentru faptele lor.
Sursa: http://www.zf.ro

joi, 7 aprilie 2011

Catedrala din Valencia

Fondata in secolul al XIII-lea pe locul unei moschei, neobisnuita Catedrala din Valencia include o serie de stiluri arhitecturale si comori artistice inedite - incluzand Sfantul Graal, cupa folosita la Cina cea de Taina! Chiar daca este doar o legenda, catedrala atrage in fiecare an nenumarati pelerini. Orasul Valencia este situat in apropiere de coasta de est a Spaniei, intr-o regiune fertila cunoscuta pentru livezile de portocali si plantatiile de orez.

Exteriorul catedralei este in cea mai mare parte gotic. Arcade neobisnuite orientate spre nord-est amintesc de Colosseum-ul roman. Intrarea dinspre nord, Puerta de los Apostoles, este bogat decorata cu sculpturi gotice si o fereastra sub forma de roza din secolul al XIV-lea, in timp de intrarea principala este in stil baroc.

Interiorul predominant gotic contine numeroase comori religioase si artistice. Printre atractiile turistice importante se numara doua picturi ale lui Goya aflate in capela San Francesco. Ferestrele sunt decorate cu foite subtiri de alabastru care filtreaza lumina soarelui puternic.

Turnul octogonal La Miguelete are 207 scari ce pot fi urcate pentru vederi spectaculoase asupra catedralei si a orasului.
Muzeul catedralei detine o colectie de picturi si un chivot de 2300 de kg din aur, argint si bijuterii donate de locuitorii orasului, in timp. Aceasta este purtat pe strazile Valenciei in zilele de sarbatoare.

Cea mai importanta comoara din catedrala este un potir cunoscut sub numele de Santo Caliz, declarat a fi celebru Sfantul Graal. Indiferent este sau nu adevarat, este cu siguranta un artefact intrigant. Este foarte vechi si a fost ascuns intr-o manastire din nordul Aragonului de-a lungul Evului Mediu, inspiand celebrele legende ale Sf. Graal. Acesta a fost adus in catedrala in 1437 si poate fi vazut intr-o capela intunecoasa, intr-o capela simpla din piatra, din coltul catedralei.


duminică, 27 februarie 2011

Catedrala St. Paul, Londra - simbolul Rezistentei

Privind cladirea impunatoare a Catedralei St Paul din Londra mi-a venit imediat in minte asemanarea cu Bazilica San Pietro din Roma, completata de o cladire care imi aminteste mult de Parthenon-ul din Roma sau Atena. Pare o suprapunere si o imbinare perfecta a celor doua, in dorinta, probabil a unei perfectiuni nemaivazute.
Oras al podurilor impunatoare si al celebrului orologiu Big-Ben, Londra este si un oras al palatelor si al catedralelor. Dintre acestea Sfantul Paul nu este doar cea mai mare cladire in stil baroc din Anglia, ci si a cincea biserica din lume in ceea ce priveste dimensiunile. Aceasta minune a arhitecturii n-ar fi existat insa daca incendiul pustiitor din septembrie 1666 n-ar fi distrus cea mai mare parte din oras si, evident, si asezamantul care se inalta pe locul Catedralei de astazi.

Vechea biserica avusese de suferit si in 1650, in timpul Razboiului Civil, propunandu-se chiar demolarea ei. Noua constructie este capodopera celui mai vestit arhitect englez al epocii respective, sir Cristopher Wren (1632-1723). Constructia actualului sediu al Episcopului de Londra, centru spiritual al Angliei, a inceput in 1675. Christopher Wren avea sa supravegheze lucrarile dintr-o casa aflata pe celalalt mal al Tamisei. De aici vedea cum se inalta colosul de piatra in varful dealului Ludgate. Visul de a construi o cupola, un dom, il urmarise pe arhitect de multa vreme, avand exemplul unor confrati din Franta si Italia ale caror lucrari le admirase cu prilejul unei calatorii pe Continent.

Lucrarea i-a luat 35 de ani, dar totul a fost realizat la o scara greu de imaginat. Diametrul cupolei este de 34 metri si nu este depasit decat de cel al bazilicii Sfantul Petru din Roma. Cupola este incadrata de turnuri baroc avand ferestre renascentiste. Suprafetele exterioare sunt ornamentate cu coloane corintice iar pe timpanul de deasupra intrarii se afla un basorelief executat de Françisc Bird, reprezentand momentul pocaintei Sfantului Apostol Pavel.

Lungimea totala a Catedralei este de 156 metri iar inaltimea pana la varful domului de 110 metri. Cele trei nave sunt impodobite cu sculpturi de Grinling Gibons si fresce de Sir James Thornhill, cele din cupola reprezentand scene din viata Sfantului Pavel. Sub cupola centrala se afla Galeria Soaptelor, numita astfel datorita exceptionalei sale acustici.

Exista aici si o vestita orga la care a concertat de multe ori Händel si o biblioteca deosebit de valoroasa, continand peste 13.000 de volume. Trebuie mentionate minunatele sculpturi ale tronului episcopal si ale bancilor, captuseala de lemn si fier forjat a peretilor despartitori, toate purtand semnaturile lui Gibbson si Tijou.

Cel de al Doilea Razboi Mondial a lasat urme si asupra acestui monument, dar restaurarile au reusit sa-i pastreze nealterate frumusetea. Aici a avut loc in 1981 casatoria Printului Charles cu Printesa Diana si alte evenimente legate de casa regala sau de inaltii demnitari ai tarii. Capela laterala nordica si cripta pastreaza numeroase morminte primul dintre ele, acoperit cu marmura neagra, fiind cel al lui Cristopher Wren, care s-a stins din viata la 91 de ani dupa ce impodobise orasul cu 50 de biserici. Tot aici si-au gasit odihna vesnica Amiralul Nelson, Ducele de Wellington, Joshua Reynolds, William Blake.

Vechiul cimitir este o gradina publica in care se mai vad inca ruinele batranei clopotnite si unde mai exista amvonul in aer liber de unde a fost proclamata, in numele Papei, condamnarea lui Martin Luther, in prezenta Cardinalului Wolsey. Aici au fost spanzurati rebeli, dar tot aici in scuarul „Tatal nostru” sculptura Elisabethei Frink realizata in 1975 si reprezentand un cioban cu oile sale, aduce un strop de liniste celor care vin sa rememoreze ceva din istoria tarii sau din viata unuia din marii apostoli ai lumii crestine.
Sursa: http://www.revistamagazin.ro

marți, 22 februarie 2011

Sagrada Familia, Barcelona – mesaj sacru

Catedrala imaginatiei: Sagrada Família, capodopera celui mai creativ fiu al Barcelonei, este un etern omagiu adus artei sacre.

Daca a existat vreodata un motiv sa mergi la biserica, indiferent ce credinta ai avea, acela este Sagrada Família. Antonio Gaudí a fost o specie rara – un arhitect ale carui lucrari au devenit emblematice pentru un intreg oras.

Daca, dupa cum a spus Goethe, arhitectura este o muzica inghetata, atunci Gaudí a fost Mozart-ul acestei profesii. Imi gasisem un guru architectural pe viata. Turlele, am descoperit, sunt vizibile si din alte cateva cladiri proiectate de Gaudí de prin oras: Casa Milà, Casa Battló si – cel mai impresionant – Parcul Güel, ale carui acoperisuri suprarealiste ofereau o viziune asupra viitorului impresionismului abstract.

Fara indoiala, Sagrada Família a fost capodopera lui Gaudí. Inovatiile lui tehnice – felul cum a suspendat greutati pe machete ca sa calculeze solutiile structural – sunt uluitoare. Formele, care imbina goticul cu modernismul, sunt hipnotice. Iar mai presus de ele sunt sculpturile lui, adevarate metafore spirituale, prezente peste tot: sfinti cu siluete prelungi, in stilul lui El Greco, semnele astrologice ale lui Hristos, o cupola in spirala care, cand privesti in sus, te proiecteaza ca o elice spre infinitatea dumnezeirii.

Pe masura ce inaintezi, designul evolueaza. Aici, sculpturile sunt naturaliste si extrem de bine incadrate in stilul art nouveau, dincolo sunt niste alungiri capricioase, apoi brusc devine un mozaic amintind de impresionismul abstract. Dar intotdeauna designul avangardist ramane credincios mesajului sacru.

Poate ca lucrul care te inspira cel mai mult la Sagrada Família este faptul ca monumentul e in constructie inca din 1882 – si va mai fi pana in 2026. Ultimul act de credinta al lui Gaudí – un simbol uluitor al culturii spaniole si catalane – inca nu s-a incheiat. Continua, ca si rugaciunea insasi, la 83 de ani dupa moartea lui.

Text: Travis L. Price III http://www.natgeo.ro

marți, 15 februarie 2011

Dalmatia – perfectiunea exista

Dalmatia, cea mai vizitata destinatie a Croatiei, reprezinta o combinatie reusita de orase istorice fortificate, ruine romane, palate venetiene, biserici bizantine si kilometri de coasta scaldata de ape limpezi.

Dalmatia este o regiune de pe coasta estica a Marii Adriatice, in Croatia de astazi,
ce se intinde de la insula Rab in nord-vest pana la Golful Kotor in sud-est. Dalmatia croata are patru judete, cu capitalele la Zadar, Šibenik, Split si Dubrovnik. Insulele sunt adevarate bijuterii ce formeaza un sirag de perle perfect.

Nu gresim cand spunem ca in Croatia exista cele mai frumoase plaje din Europa si poate chiar din lume. Specialistii pretigioasei publicatii Forbes au situat plaja Brela, din localitatea cu acelasi nume, pe locul 6 in topul celor mai spectaculoase plaje din lume si pe locul 1 intr-un top similar european.

Localnicii spun ca plaja este atat de frumoasa incat nici macar nu iti vine sa crezi ca esti in Europa. Imaginati-va numai o plaja de 6 kilometri aflata la poalele unor munti acoperiti total de conifere. In fapt, fiecare golfulet al plajei Brela pare o ascunzatoare naturala in care te poti bucura, ferit de priviri indiscrete, atat de soare cat si de umbra pinilor si a brazilor care coboara pana aproape de apa.

V-ati imaginati vreodata cum ar fi ca, dupa o catarare pe munte, sa va aruncati hainele si sa inotati in apa marii, sa faceti scuba diving sau snorkelling? Ei bine, asta este oferta pe care o face Baska Voda, o mica localitate pescareasca situata la sud de Brela si la doar 9 kilometri de orasul Makarska.

E un adevar ca nimeni nu opreste aici pentru a vizita un muzeu sau o galerie de arta. Si totusi, autobuzele care circula zilnic intre Split si Dubrovnik au, de fiecare data, o oprire la Baska Voda. De ce? Pentru ca, se spune, senzatia pe care o ai atunci cand cobori de pe Muntele Biokovo pentru a te lasa prada valurilor Marii Adriatice este unica.

Hvar este locul ideal pentru cei care vor sa isi petreaca luna de miere,
este insula cu cea mai tumultoasa viata de noapte, este insula in care arhitectura venetiana este inca omniprezenta, inclusiv in spectaculoasele cluburi de noapte, este insula cu unele dintre cele romantice plaje si locul in care puteti sa experimentati senzatiile date de absolut orice sport nautic.

Astazi, Dubrovnik, cel mai vizitat oras de pe partea continentala dalmata, a devenit un punct de reper pentru orice croaziera mediteraneeana si pentru orice turist care viziteaza Croatia. Poate ca nu intamplator, George Bernard Show a botezat stravechea cetate "perla Adriaticii", nume care a ramas intiparit in memoria localnicilor care nu se sfiesc sa afirme ca urbea lor este cea mai frumoasa din intreg bazinul mediteraneean.

Strazile de marmura, cladirile in stil baroc dintre care rasar fantani sculptate de artisti renascentisti, zidurile fostei cetati Ragusa inca intacte si un centru istoric pe care UNESCO l-a inclus in patrimoniul sau, toate fac din Dubrovnik unul dintre locurile pe care merita sa le vezi macar o data in viata.

Zadar este unul dintre orasele care a avut, intr-adevar, mult de suferit de-a lungul istoriei. Croatii au refacut insa, cu o determinare demna de Sisif, intregul centru istoric si au reamenajat ruinele antice si medievale care au dus faima Zadarului.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt inscrise urmatoarele obiective din Croatia:
• Centrul istoric din Dubrovnik (1979, 1994)
• Centrul istoric si Palatul lui Diocletian din Split (1979)
• Biserica Euphrasius si centrul istoric din Poreč (1997)
• Orasul vechi Trogir (1997)
• Catedrala Sf.Iacob din Šibenik (2000)