luni, 9 ianuarie 2012

Balmoral, Scotia – Castelul Reginei

Din cele 3000 de castele ale Scotiei am ales unul care te face sa te gandesti instantaneu la o poveste cu printese. Castelul Balmoral este o constructie extinsa pe mai bine de 260 de kilometri patrati ai unei mosii din zona Aberdeenshire, Scotia, cunoscuta ca Royal Deeside. Proprietatea a fost un cadou al Printul Consort Albert pentru sotia sa, Regina Victoria si in prezent este folosita ca resedinta regala de vara.

Si pentru Regina Elisabeta a Marii Britanii vacanta este momentul cel mai asteptat al anului, pe care o numeste "hibernare", mereu in acelasi fel si in acelasi loc, la castelul scotian de la Balmoral, singurul loc in care, afirma ea, "imi pot permite luxul de a dormi in acelasi pat timp de cateva saptamani consecutiv". De la inceputul lunii august si pana la jumatatea lunii octombrie, curtea regala se muta in fiecare an in zona cetoasa din Highlands, fara sa-i pese de frigul si de ploile care marcheaza cu multa anticipatie sfarsitul verii.

Balmoral este locul potrivit pentru a se odihni, plimbandu-se ore in sir pe colinele din jurul castelului, cu un fular pe cap, cu un sacou si cizme, in compania vreunui presedinte sau prim-ministru venit in vizita. Zilele trebuie sa fie pline de lucruri amuzante si nu trebuie sa se scurga fara nicio activitate. Regina Elisabeta nu a stat la plaja nici macar o zi in viata ei, si nu poate concepe o vacanta fara picnic, vanatoare, plimbari calare, pescuit: exact lucrurile pentru care Lady Diana considera plicticos si insuportabil Balmoralul.

Castelul este deschis vizitatorilor din aprilie pana la jumatatea lunii iulie, cu cateva zile inainte de sosirea reginei. Fiecare activitate in Balmoral se invarte in jurul datei fatidice de 1 august: in grandioasa si impecabila gradina, salata si verdeturile sunt semanate in asa fel incat sa poata fi culese in saptamanile de sedere ale Reginei acolo si acelasi lucru este valabil si pentru zecile de varietati de flori, care vor fi treptat culese pentru decoratiunile interioare.

Cand regina Elisabeta pleaca la Balmoral, tonele de bagaje, imbracaminte, caii, cainii, sunt transportate cu zeci de camioane. Cu o anticipatie de cateva saptamani, "Master"-ul casei regale intreaba ce filme sau programe de televiziune vor dori Maestatea Sa si printul consort Filip sa vizioneze in timpul vacantei pentru a le expedia la castel. Este pregatita si o lista cu carti, care vor trebui sa aiba toate coperta rigida si sa fie impachetate: reginei si sotului ei nu le place sa citeasca volume deschise deja de altii. Pentru anul acesta, ar fi cerut si scandaloasa biografie a lui Antony Armstong-Jones, sotul libertin al surorii Margaret.

Cand era printesa si venea la Balmoral cu parintii, Elisabeta petrecea o parte a dupa-amiezilor distrandu-se cu vanarea liliecilor care dormeau agatati de tavanul salii de dans. In ultimii ani, regina petrece multe ore pregatind cele aproximativ 800 de felicitari de Craciun, pe care incepe sa le scrie din august pentru a evita frenezia sarbatorilor de sfarsit de an.

In fiecare vara, primul ministru este invitat la Balmoral pentru o intalnire informala legata de probleme ale guvernului in timpul indelungatei pauze parlamentare. Un cosmar pentru sotii, obligate sa-si schimbe tinuta chiar de sase ori pe zi pentru dejun, plimbari, ceaiul de la cinci, si cina.

Balmoral este si unicul loc din lume in care o regina spala vasele, la sfarsitul unei mese in familie la care sunt invitati si oaspeti de seama. Regina Elisabeta pregateste sandwich-urile si nu suporta ca cineva sa se ofere s-o ajute.
Printul Filip aprinde focul si prajeste carnatii si legumele. La sfarsit, membrii familiei regale strang masa si fac curat. In fond, vacanta regilor inseamna si sa redevina pentru cateva zile persoane obisnuite.

Sursa:

Un comentariu:

baiser vole spunea...

Daca toate cele descrise sunt atat de reale nu pot decat sa ofer admiratia mea reginei Elisabeta, mi se pare un stil de viata conceput riguros care ofera minte sanatoasa in corp sanatos.

Trimiteți un comentariu