Laguna Celestun, Yucatan, Mexic

Situata la 56 de mile vest de orasul Merida, in peninsula Yucatan, Mexic, zona se intinde pe 28 de kmp si a fost declarata de catre guvernul federal Rezervatie a Biosferei in anul 1979. Datorita importantei sale ca sursa principala de hrana pentru Flamingo-ul american si nenumarate specii de pasari, statutul sau a fost upgradat la cea a unei Rezervatii Speciale a Biosferei in 1989.

Rezervatiile Speciale ale Biosferei sunt zone reprezentative ale unui sau mai multor ecosisteme care nu au fost modificate de catre om. Aceste zone sunt gazduiesc specii de plante si animale amenintate cu disparitia.

In prezent, Mexic detine 44 Parcuri Nationale, 13 Rezervatii Speciale ale Biosferei, 16 Rezervatii ale Biosferei, 8 zone protejate, 3 Monumente ale Naturii si 2 Parcuri Marine.

Denumirea orasului, Celestun inseamna "piatra pictata". Este un port pitoresc de coasta, cu un far de 12 de metri inaltime. Locuitorii sai, aproximativ 4600, pastreaza inca traditiile si folclorul pescarilor mayasi.

Habitat:
Padurea de mangrove (59%):
Aceste mangrove sunt printre cele mai productive ecosisteme de pe Pamant, fiind printre cele mai eficiente convertoare ale luminii solare in materie organica. Aceasta materie hraneste, la randul sau, nenumarate nevertebrate, care sunt ele insele consumate de numeroase specii de pesti, pasari si mamifere.

Mangrovele sunt rezistente la apa sarata si astfel se pot inmulti in zone in care alte plante nu rezista. Ele sunt, de asemenea, singurele specii adaptabile la conditiile anaerobe de sol (sarace in oxigen).

Zonele de coasta (11%):
Putem distinge doua grupuri mari de vegetatie in aceasta zona: 1) cea specifica zonei de coasta sau haliphilous care creste in apropiere de plaja si rezista in conditii extreme, cum ar fi salinitate mare, vanturi puternice si valuri, si 2) cea desertica, mai putin toleranta fata de capriciile vremii si mediului inconjurator. In Celestun putem gasi un amestec interesant de savana tropicala, paduri tropicale, vegetatie desertica si specii exotice de palmieri, cactusi si orhidee.

Estuarul (9%):
Incanta printr-un peisaj de exceptie datorat neobisnuitei combinatii de resurse naturale, a florei si faunei, un peisaj reprezentativ pentru un ecosistem de la tropice. Forma sa este dreptunghiulara si se intinde de la nord-est la sud-vest. Legatura cu Golful Mexic se face printr-o zona ingusta, 0.46 km, mai larga in cel mai indepartat punct sudic din laguna.

Petenes sau "hummocks" (2%):
Ecosistemele, prin ele insele, sunt "insule de vegetatie", existente doar in trei parti ale lumii: Peninsula Yucatan, Cuba si sudul Floridei. Dezvoltarea acestor ecosisteme se face in jurul unui izvor de apa dulce. Ele sunt gada a numeroase specii de animale salbatice si principala caracteristica este prezenta arborilor cu lemn de esenta tare, pretioasa. Faptul ca acestea exista doar in trei regiuni relativ mici ale lumiii le da o valoare extraordinara care justifica nevoia de conservare si protejarea a lor.

Fauna:
Pasari:
Flamingo roz este una dintre pasarile cele mai gratioase si spectaculoase care exista si care depinde de un ecosistem fragil - lagune hipersaline - pentru supravietuire. In emisfera nordica poate fi intalnita doar pe Coasta de nord si de vest din Peninsula Yucatan.




Reptile:
Testoase: Din cele 8 specii care au supravietuit in lume, 7 exista in Mexic, dintre care 4 in Peninsula Yucatan: Green Turtle (Chelonia Midas), Loggerhead Turtle (Caretta caretta), Hawksbill Turtle (Eretmochelys imbricata) si Leatherback Turtle ( Dermochelys coriacea). Acestea isi petrec intreaga lor viata in apa, cu exceptia a scurte momente cand femelele vin pe coasta sa-si depuna ouale.


Toate cele opt specii sunt in pericol sau amenintate cu disparitia. Ele sunt sacrificate pentru carne si piele; ouale lor sunt luate pentru alimente si afrodisiace. Cuiburile lor sunt afectate de civilizatie, calcate de ambarcatiuni de agrement, otravite de poluare, sugrumate de gunoaie.

Crocodili:
Cele doua specii de crocodil din Mexic sunt crocodilul american (Crocodylus acutus) si crocodilul Moreleti (Crocodylus moreleti). Acesta din urma se gaseste in estuarul Celestun. in ciuda armurii lor, care ii protejeaza de cele mai multe animale de prada, totusi crocodilii sunt si ei amenintati cu disparitia. Vanatoare lor pentru piele de lux si distrugerea habitatului natural i-au facut pe oameni responsabili pentru situatia lor precara.

Familia crocodililor include 3 dintre cele mai mari reptile care traiesc in prezent. Ele pot fi considerate un vestigiu in viata al unui grup numit archosaurus din era mezozoica, avand intre 225 -65 milioane de ani. in ciuda existentei stravechi, acestea sunt cele mai avansate reptile, avand un creier extinse si cortexul cerebral indicand capacitatea lor crescuta de a invata.

Interesant pentru sustinatorii teoriei reptilienilor!!!

http://www.mexonline.com/celestun.htm

Muzeul de Arta Constanta

Amenajat in 1961, Muzeul de Arta detine o colectie de peste 7.300 de exponate reprezentand arta moderna si contemporana - pictura, sculptura grafica si arta decorativa. Structura muzeului este cronologica si prezinta un secol de arta printre care se regasesc creatiile lui Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Stefan Ionescu Valbudea, Corneliu Baba, Alexandru Ciucureanu, Ion Jalea, Gheorghe Anghel.

Infiintat pe baza colectiei de pictura si sculptura, provenita de la Pinacoteca Primariei orasului Constanta, si prin achizitii si donatii facute de Marius Bunescu, Ion Jalea, Boris Caragea.

Click http://vacantaesoterica.blogspot.com/p/video.html pentru video.
Obiectele sunt expuse pe trei nivele ale celor doua cladiri, legate intre ele; prima constructie datata 1895, avand elemente de decoratie exterioară in stil neoclasic, cealalta, moderna, ridicata intre 1980 - 1982. Sunt puse in valoare lucrari de referinta semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu si Stefan Luchian.

Nicolae Grigorescu - Rodica

Expunerea parterului muzeului este completata cu opere semnate de mari sculptori ai aceleiasi epoci: Ioan Georgescu, Ștefan Ionescu Valbudea, Friederic Storck, Dimitrie Paciurea.

La etajul 1 simeza unei vaste sali Pallady sustine nu mai putin de 35 de lucrari datorate artistului: naturi statice si nuduri de exceptie, ca si peisaje inspirate de malul marii la Constanta, semn al prezentei sale aici in 1913. Tot aici pot fi intalnite portrete mici si compozitii semnate de Ion Jalea, Cornel Medrea si de alti sculptori.

Etajul 2 prezinta amplu "Grupul celor 4", alcatuire de referinta a artelor anilor 1924 - 1933: Nicolae N.Tonitza, Stefan Dimitrescu, Francisc Sirato si sculptorul Oscar Han. In cladirea a doua se intalnesc compozitii, portrete si peisaje intr-o suita de opere semnate de Camil Ressu, Sabin Popp, Ion Theodorescu Sion si altii. In alte sali sunt prezenti Vasile Popescu, Dimitrie Ghiata, Ion Țuculescu, Lucian Grigorescu. Unele opere datorate lui Corneliu Mihailescu, M. H. Maxy, Magdalena Radulescu, Marcel Iancu (acestia fiind cativa dintre reprezentantii de seama ai "anvangardei") fac legatura cu arta contemporana a lui Ion Musceleanu, Spiru Chintila, Ion Pacea, Ion Salisteanu.

Stefan Luchian - Garoafe

Sustineti arta romaneasca! Mergeti sa vedeti puritatea naturii si frumusetea simplitatii prin ochii pictorilor romani!

Cristales, Columbia – culorile miraculoase ale unui rau

Innobilat de o multitudine de pigmenti, raul se scurge in ritmuri incredibile, pulsand intre maluri neregulate, luminat de o combinatie de tonuri ruginii, stacojii, nuante de safir, smarald si onix.

Raul Cristales, situat in apropiere de orasul La Macarena din Columbia, America de Sud, este renumit pentru culorile sale ireale si a fost numit "raul care izvoreste din paradis", "cel mai frumos rau din lume" si "raul celor cinci culori". Il putti gasi si sub denumirea de Caristales sau Rio Cano Cristales.

In timpul sezonului umed din Columbia, afluxul apei pe raul Cristales este foarte rapid, eclipsand partea de jos a raului si impiedicand muschii si algele din rau sa aiba parte de lumina soarelui.

In schimb, in timpul sezonului uscat, nu exista destula apa pentru a sustine varietatea de viata existenta in rau.
Dar, in scurta perioada dintre sezonul uscat si sezonul umed, cand nivelul apei este normal, varietatile de alge si muschi “infloresc” intr-un spectacol minunat de culori. Pete de culoare in nuante de galben, albastru, rosu, verde si negru apar peste tot pe suprafata raului.

Zona cea mai colorata de pe cursul raului este destul de izolata si nu este accesibila pe cale rutiera. Turistii in cautare de senzational pot alege sa ajunga aici cu avionul, pana La Macarena si apoi intr-o calatorie cu ghid pana la rau. Pentru ca turistii sa viziteze zona (intrata in circuitul turistic abia in 2009) au nevoie de o autorizatie speciala, se merge pe trasee prestabilite si nu este permisa camparea in timpul noptii.

Lumina si culorile de aici ofera o experienta incredibila!

Inca o dovada a faptului ca Natura este cel mai desavarsit artist!

http://jenhwoo.wordpress.com/2010/03/20/caristales/

Romania, superb descrisa de Jules Verne

Redau fragmente din "Castelul din Carpati", autor Jules Verne. Eu am fost impresionata. Sper ca si voi.

Povestirea care urmeaza nu este fantastica, este doar romanesca. Trebuie, oare, avand in vedere caracterul ei neverosimil, sa tragem de aici concluzia ca nu este adevarata? Ar fi o eroare. Suntem intr-o epoca in care orice se poate intampla― aproape ca avem dreptul sa spunem ca orice s-asi intamplat. Daca plasmuirea noastra nu este deloc verosimila astazi, poate fi maine, gratie resurselor stiintei care sunt sansa viitorului, nimeni nu se va gandi sa o aseze in randul legendelor.

Se cuvine sa retinem totusi ca regiunea transilvana este foarte legata inca de superstitiile stravechi.

In ziua de 29 mai a anului acela, un cioban isi pazea turma la marginea unui podis plin de verdeata, la poalele Retezatului care domina o vale fertila acoperita de paduri cu tulpini drepte, imbogatita de frumoase culturi. Iarna, galernele, care sunt vanturile din nord-vest, rod acest podis inalt, descoperit, neadapostit, ca briciul unui barbier.

Acest sistem orografic apartinea regiunii celei mai salbatice din Transilvania, cunoscuta sub denumirea de comitatul Cluj.

Ciudat fragment al imperiului Austriei, este aceasta Transilvanie, „Erdély” in maghiara, adica „tara padurilor”. Este marginita de Ungaria la nord, de Valahia la sud, de Moldova la vest. Cu o suprafata de saizeci de mii de kilometri patrati, sau sase milioane de hectare― aproape a noua parte din Franta― este un soi de Elvetie, dar cu jumatate mai intinsa decat domeniul elvetian, fara sa fie, insa, mai populata.

Cu podisurile sale, in mare parte acoperite de culturi, cu pasunile sale bogate cu vaile sale capricios conturate, cu piscurile sale trufase, Transilvania, crestata de ramificatiile de origine platonica ale Carpatilor, este brazdata de numeroase cursuri de ape, care se varsa in Tisa si in acea Dunare superba, ale carei Porti de Fier inchid, la cateva mile mai la sud, defileul lantului Balcanilor, la frontiera dintre Ungaria si imperiul otoman.

Aceasta este stravechea tara a dacilor, cucerita de Traian in primul secol al erei crestine. Independenta de care se bucura sub Ioan Zapolya si urmasii acestuia pana in 1699, avea sa ia sfarsit in timpul lui Leopold intaiul, tara devenind o anexa a Austriei.

Dar, oricare ar fi fost statutul sau politic, a ramas salasul mai multor semintii, care au trait alaturi fara sa se contopeasca: valahii sau romanii, ungurii, tiganii, secuii si, de asemenea, saxonii pe care timpul si imprejurarile aveau sa-i „maghiarizeze” in cele din urma, in folosul unitatii transilvane.

Cand incepi sa te gandesti la un pastor ca la o faptura idealizata, imaginatia face cu placere din el un visatorsi un contemplativ; sta la taclale cu planetele, discuta cu stelele; descifreaza bolta instelata.

Credulitatea celor din jur ii atribuie, fara sa stea prea mult pe ganduri, haruri miraculoase; daruit cu puterea vrajitoriei, face farmece oamenilor si animalelor, indulceste sau aspreste ursita, vinde prafuri aducatoare de placeri, de la el se cumpara bauturile si formele magice.

Chiar si in catunele mai civilizate nu treci pe langa un cioban fara sa-i adresezi cateva cuvinte amicale dandu-i binete cu inteles, salutandu-l cu apelativul de „pastor”, la care tine foarte mult. O palarie ridicata iti ingaduie sa scapi de piaza rea, iar pe drumurile Transilvaniei, ca pretutindeni, dealtfel, nimeni nu se gandeste sa faca economie in aceasta privinta.

Ciobanas - tablou de Nicolae Grigorescu

Sibiul este unul din principalele targusoare din Transilvania. Plecand aici, ajungi pe valea Jiului unguresc, care coboara pana in targul Petrosani.

Ca sa ajungi la Cluj, e de ajuns sa urci inspre valea Muresului; apoi, prin Alba Iulia, trecand de primele piscuri ale muntilor Bihor, descinzi in capitala comitatului. Un drum de douazeci de mile, cel mult.

Fie ca e vorba despre stancile adunate claie peste gramada de natura, in epocile geologice, dupa ultimele zvarcoliri ale solului, fie despre constructiile datorate mainii omenesti, peste care a trecut suflarea timpului, aspectul lor este aproape acelasi, cand le observi de la cateva mile distanta. Ceea ce este din piatra bruta, sau ceea a fost piatra, se confunda cu usurinta. De departe, culoarea este aceeasi, contururile, devierile liniilor in perspectiva, nuanta uniforma, sub patima cenusie a secolelor.

Asa stateau lucrurile si in ceea ce priveste Cetatuia - altfel spus Castelul din Carpati. Este cu neputinta sa-i deslusesti formele vagi pe platoul Orgall, pe care-l incununa la stanga trecatorii Vulcan.

Nu se distinge de fundalul muntilor. Ceea ce ai fi ispitit sa iei drept un donjon, nu este decat o gramada intunecata de pietre. Cine il priveste, are impresia ca zareste crenelurile unui zid, unde nu se afla poate, decat o creasta stancoasa. Intreg ansamblul e paclos, miscator, incert. Asa ca, daca ar fi sa dam crezare feluritilor calatori, castelul din Carpati exista doar in imaginatia celor din comitat.

Desigur, mijlocul cel mai simplu de a te convinge de existenta sa ar fi sa te intelegi cu o calauza din Vulcan, sau Werst, de a urca prin trecatoare, de a te catara pe culme,si de a vizita toate acele constructii. Dar ca sa gasesti o calauza e mai greu decat sa nimeresti drumul care duce la cetatuie. In tinutul acesta al celor doua Jiuri, nimeni nu s-ar invoi sa calauzeasca un calator, oricat i s-ar plati, pana la castelul din Carpati.

Si totusi, castelul din Carpati ar fi meritat osteneala de a fi ajutat de calatori si de istorici. Pozitia sa, pe creasta podisului Orgall dadea un aer pitoresc. De pe platforma superioara a donjonului, poti cuprinde cu ochii privelistea intregului tinut, pana la ultimul hotar al muntilor.

In spate, unduieste lantul inalt, atat de capricios ramificat, care marcheaza frontiera cu Valahia. In fata se casca sinuosul defileu Vulcan, singurul drum practicabil, dintre provinciile limitrofe.

Dincolo de valea celor doua Jiuri, tasnesc targurile Livezeni, Lonea, Petrosani, Petrila, grupate la gura puturilor care servesc la exploatarea acestui bogat bazin carbonifer.

Apoi, in fundal, o admirabila suprapunere de creste, impadurite la poale, aride in varf, dominata de piscurile abrupte ale Retezatului si Parangului, mai departe de Valea Hategului si cursul Muresului, se ivesc profilurile indepartate, inecate in ceturi, ale Alpilor Transilvaniei centrale.

Se stie, atatea eforturi, atata devotament, atatea sacrificii n-au avut alt rezultat, decat cea mai infama oprimare a urmasilor acestei semintii de vitejie. Neamul acesta nu mai are existenta politica. Trei calcaie l-au strivit, dar nu si-au pierdut nadejdea de a se scutura de jug, valahii acestia din Transilvania. Viitorul este al lor si repeta, cu o incredere de nezdruncinat, aceste cuvinte, in care se concentreaza toate aspiratiile lor: Romanul nu piere!

Castel parasit, castel bantuit, castel cu vedenii. Imaginatiile vii, imaginatiile aprinse l-au populat, curand, cu fantome, strigoii sunt oaspeti obisnuitii, iar spiritele se intorc aici, la ceasurile noptii. Asa se petrec lucrurile pe anumite meleaguri incarcate de superstitii din Europa, iar Transilvania poate pretinde ca se afla in fruntea lor.

Cu siguranta, natura a fost darnica, in ceea ce priveste bazinul format intre muntii Bihorului, Retezat si Parang. Manos datorita fertilitatii solului, este bogat si prin avutia ingropata in adancurile sale: mine de sare gema la Turda, cu productia anuala de douazeci de mii de tone; muntele Praid, cu bolta lui cu o circumferinta ce masoara sapte kilometri, format in intregime din clorura de sodiu; minele de la Remetea, care produc plumb, galena, mercur si, mai cu seama, fier, ale carui zacaminte sunt exploatate inca din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara si mineralele lor, care sunt transformate in oteluri de calitate superioara; mine de carbune, lesne de exploatat in primele straturi ale acestor vai lacustre, in districtul Hateg, la Livezeni, la Petrosani, punga larga cu un continut estimat la doua sute cincizeci de milioane de tone; in sfarsit, mine de aur, in targul Abrud, la Campeni, legiunea cautatorilor de aur, unde miriade de mori cu un utilaj foarte simplu sapa nisipurile de la Rosia Montana, „Pactolul transilvan” si exporta in fiecare an o cantitate de doua milioane de franci din pretiosul metal.

Iata, s-ar spune, un district foarte favorizat de naturasi totusi, bogatia aceasta nu contribuie in nici un fel la bunastarea populatiei, in tot cazul, daca centrele cele mai importante, Remetea, Petrosani, Lonea, poseda cateva instalatii la nivelul industriei moderne, daca in targurile acestea intalnesti constructii ordonate, supuse uniformizarii echeruluisi sforii zidarului, depozite, pravalii, adevarate centre muncitoresti, daca sunt dotate cu un numar oarecare de locuinte cu balcoanesi verande; nici in satul Vulcan, nici in satul Werst, nu trebuie sa te astepti la asa ceva.

Cunoaste legenda Stancii Fecioarei, in care o tanara printesa intrucatva ireala, scapa de urmarirea tatarilor, legenda grotei balaurului, din valea Pietrei Craiului, legenda fortaretei Deva, ridicate „pe timpul Zanelor”, legenda Detunatei, cea „lovita de trasnet”, munte de bazalt celebru, semanand cu o vioara uriasa de piatra la care, in noptile cu furtuna, canta dracul; legenda Retezatului cu varful retezat de o vrajitoare; legenda Cheilor Turzii, despicate cu o strasnica lovitura de sabie, de Sfantul Vasile. Marturisim ca Miorita credea nesmintit in toate aceste plasmuiri, dar asta nu o facea mai putin fermecatoaresi placuta.

Dealtfel, oamenii sunt sanatosi prin partile acelea; aerul este de prima calitate, molimele necunoscute si, daca se moare, asta se intampla pentru ca pana la urma, tot mori, chiar si in acest colt de lume fericit al Transilvaniei.

Castelul din Carpati, Jules Verne si Cetatea Colt

La marginea muntilor Retezat, pe un colt de stanca, se afla Cetatea Colt construita de familia cnezilor Candea din Rau de Mori pe la inceputul secolului 14.

Constructia a avut rol de aparare, fiind cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania. La poalele stancii se afla biserica fortificata construita in aceeasi perioada de Candesti. Pe peretii bisericii se mai pastreaza inca mici portiuni ale picturii originale. Alaturi de biserica se dezvolta o manastire de calugari unde poti gasi ajutor si indrumare in a ajunge la cetate.

Pentru a gasi ruinele se urca prin padure timp de 30 de minute, cel mai bine insotit de un ghid de prin partea locului deoarece nu exista marcaje. Pozitia inalta domina imprejurimile iar privelistea asupra vailor inconjuratoare este coplesitoare.

Povestile izvorate din acesti munti, vorbesc, multe dintre ele, despre mult mister, strigoi, fapturi malefice.

Dar cea mai cunoscuta apartine lui Jules Verne, care a scris, in anii 1889-1890, romanul „Castelul din Carpati”, carte ce este o exceptie intre scrierile sale, fiind de fapt o poveste de dragoste. Se pare ca Jules Verne a calatorit in Transilvania, unde a cunoscut o tanara de 17 ani, Luiza Teutch, ce a fost pentru romancier un adevarat refugiu sentimental.

Singura urma a acestei povesti de dragoste este insa, doar romanul amintit, nici biografii lui Verne nedetinand prea multe informatii in acest sens. Personajele si numele locurilor din roman pot fi cu usurinta identificate ca fiind din zona Cetatii Colt, mai mult, grafica din primele aparitii a cartii (editia Hetzel) reda izbitor silueta cetatii. Despre tanara Luiza, pe care Verne o numeste in scrieri „unica sirena” se cunosc cateva amanunte. Ea a fugit de acasa chiar inainte de nunta ei, si ea este cea care il insoteste pe romancier in calatoriile sale din Transilvania.

Idila dintre cei doi, se pare ca s-a consumat la poalele cetatii unde a existat o cocheta cabana, numita „Casa vanatorilor”, unde cei doi indragostiti s-au stabilit o perioada.

Dupa mai multi ani, la interventia parintilor, Luiza nu scapa totusi de o casatorie aranjata, mirele fiind Gustav Muller, un barbat cu 16 ani mai tanar decat Verne. Se cunoaste ca aceasta situatie agraveaza iremediabil perioada neagra si ciudata pe care scriitorul tocmai o traversa, perioada cauzata printre altele de moartea mamei sale, a editorului sau - cel mai bun prieten, si de un atentat a carui victima este, ramanand infirm. Dragostea celor doi iubiti s-a consumat apoi in scrisori, dar cu timpul, s-a stins. A ramas insa vie pentru scriitor.

De la Hateg, drumul duce spre Parcul National Retezat. Undeva, la vreo 20 de kilometri, apare indicatorul spre Cetatea Colt. E destul de mers, pe carari inguste, e destul de greu, dar te poti opri sa te bucuri in liniste de munte.

Povestea castelului are, cumva, un final. in 1944, intr-o familie din Bucuresti, intr-un scrin, sunt gasite cateva scrisori. De la Jules Verne catre Luiza. Epistole de dragoste, pe care preafrumoasa femeie le-a lasat nepoatelor ei. Urmasii ei pastreaza si alte daruri despre care spun ca sunt de la Jules Verne - un ceas cu pendul, doua machete ale iahturilor scriitorului si cateva volume din ,"Calatorii extraordinare".

Istoria bisericii se contopeste bineinteles cu istoria cetatii. Acolo este unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale din tara, datand din secolul al XIV-lea, biserica fiind ctitorita ca lacas ortodox de catre Cneazul de Hateg, Nicolae Candea in anul 1310. De la ridicarea ei, a existat si viata monahala, o particularitate fiind ca, deasupra altarului, in turnul-donjon se afla doua camere, unde erau chiliile calugarilor de odinioara. Stilul constructiei este caracteristic altor catorva biserici numai din aceasta zona: turn de piatra, acoperis piramidal, contraforturi.

Pictura deosebita a fost realizata prin anii 1350 de catre un pictor numit Stefan, acelasi care a pictat si bisericile din Ostrov si Densus.
Dupa cum ne-au spus doi restauratori pe care am avut norocul sa-i gasim la lucru la fata locului, fresca a fost realizata folosindu-se o reteta unica a carei secrete n-au putut fi descifrate, dar in care se regasesc esente de muguri de brad si coaja de molid, flori de camp, paie, samburi de mar si de cires salbatic. Privind, ai strania impresie ca fetele sfintilor pictati cu aceasta compozitie degaja miresme asemanatoare in aerul din jur.

Din cauza maghiarizarii si incercarii, in mare parte reusite, de trecere la catolicism a familiilor nobiliare si nu numai, manastirea, ca si castelul, au fost parasite. Timpul si-a pus implacabil amprenta. Din manastire, in 1990, mai existau doar turla si altarul, pictura a fost in mare parte degradata, altarul fiind folosit de ciobani ca adapost pentru capre.

Pietre originale din zidurile bisericii si cetatii se regasesc si prin fundatiile caselor din sat. in anul 1994 ieromonahul-parinte Calinic Teslevici, venit din judetul Arad incepe lucrarile de renovare a manastirii, astazi aceasta prezentandu-se splendid, fiindu-i redat aproape nealterat aspectul din vechime.

Din pacate, pentru renovarea castelului si introducerea sa intr-un circuit turistic, ce pare a fi cu un urias potential (tinand cont de aportul lui Jules Verne), inca nu s-a gasit o solutie.

Surse: http://www.realitatea.net
http://www.rodulpamantului.ro
Foto: descopera.ro

Mircea Cartarescu despre Rosia Montana

Ca si Maramuresul, Rosia Montana nu e de pe lumea aceasta. Ar trebui sa ramana asa, ca un parc national, ca o "zona" tarkovskiana magica si protejata.

„La Rosia Montana e un fel de conjuratie, un fel de crima colectiva. Ne vom ucide cu buna stiinta unul dintre putinele paradisuri care ne-au mai ramas”

- De ce va intereseaza atat de mult Rosia Montana, domnule Mircea Cartarescu?

- Rosia Montana este un loc de o frumusete extraordinara, un spatiu european unic si privilegiat.
Cine a fost macar o data la Abrud si in imprejurimi, isi da imediat seama de arhaitatea si majestatea peisajului.
Ca si Maramuresul, Rosia Montana nu e de pe lumea aceasta. E unul dintre foarte putinele locuri necalcate-n picioare de civilizatie si ar trebui sa ramana asa, ca un parc national, ca o "zona" tarkovskiana magica si protejata.

Zona e slab populata, oamenii locului sunt saraci dintotdeauna, despre ei spune vechea doina: "Muntii nostri aur poarta,/Noi cersim din poarta-n poarta...".

Exploatarea aurului din vremuri imemoriale nu i-a imbogatit si nici n-o s-o faca vreodata. Caci tot la Rosia sunt vestigii romane ale minelor de altadata.

Alte natiuni conserva aceste relicve ca pe cele mai pretioase bunuri ale lor. Noi n-am stiut niciodata sa ne pretuim trecutul.

In ianuarie, spuneati ca Rosia Montana este un subiect atat de fierbinte, incat s-ar putea sa arda mainile PDL. Va mai mentineti opinia?

- Partidul de la guvernare are deja mainile atat de arse, incat banuiesc ca nu-i mai pasa. De fapt, banuiesc ca nu-i mai pasa nimanui din clasa politica de salvarea Rosiei Montane si ca soarta regiunii e pecetluita. Banuiesc ca se va da liber la exploatare, caci in acest moment, coruperea oficialilor si a presei, propaganda si reclama isi dau mana cu situatia ingrozitoare a Romaniei afundate in criza. Foamea de bani e atat de mare azi in Romania aflata la ananghie, incat guvernul nu mai tine seama de nimic. Perspectiva catorva miliarde, fluturata persuasiv de firma exploatatoare a aurului si argintului de la Rosia, nu mai poate fi contracarata de nici un efort al slabei societati civile de la noi.

- Ministrul Culturii a promis ca va demara procedurile de inscriere a Rosiei Montane pe lista tentativa a UNESCO. Dar ministrul ne-a inselat asteptarile...

- Sentimentul meu este ca ministrul Culturii nu va putea avea alta parere, in aceasta chestiune, decat cea a cabinetului din care face parte. Bineinteles ca domnul Kelemen Hunor are o mare raspundere personala, dar va raspunde in primul rand solidar cu cabinetul Boc, cu Presedintele, cu societatea romaneasca, atat de usor de manipulat.

E un fel de conjuratie, pana la urma, un fel de crima colectiva: ne vom ucide cu buna stiinta unul dintre putinele paradisuri care ne-au mai ramas.

"Nu exista un neam cu o mai mare vocatie a esecului", scria Cioran despre romani. Ce facem la Rosia e o confirmare a acestei sentinte.

Din tot ce am citit despre Rosia Montana rezulta ca nu vom castiga financiar nici pe departe cat vom pierde prin degradarea ecologica a zonei, chiar lasand la o parte orice consideratii morale. Rosia nu va fi niciodata o afacere pentru Romania, nu va aduce nimic bun, nici localnicilor, nici cetateanului de rand.

- In urma cu ceva timp, spuneati: "In totului tot, e vorba despre un caz tipic de exploatare economica a resurselor unei tari din "lumea a treia", afacere de pe urma careia vor beneficia cei cativa care au, in prezent, painea si cutitul, pe cand toti ceilalti vor pierde". Va mentineti parerea?

- N-am spus lucrurile de mai sus dintr-o perspectiva socialista, ci dintr-una matur capitalista. Exista mai multe feluri de capitalism. La noi se practica unul salbatic, asemanator celui din unele state sud-americane: afacerile, de obicei venale si la limita legii, imbogatesc pe cativa si saracesc pe foarte multi. Acelasi gen de afaceri il fac si mogulii nostri. Nu asta inseamna capitalism. Afacerile din capitalismul modern, practicat in tarile vestice, contribuie la bunastarea generala. Sentimentul meu e ca firma canadiana isi va lua banii si va pleca, lasandu-ne la fel de saraci si de pacaliti cum suntem de douazeci de ani incoace. In schimb, cu locurile definitorii pentru peisajul romanesc arse de cianura.

"As lega de atitudinea presedintelui Basescu fata de Rosia Montana o ultima speranta, dar tot mai firava..."

- De ce credeti ca n-a transferat inca presedintele Basescu afacerea Rosia Montana in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii?

- Nu stiu daca locul acestei afaceri este in CSAT, dar in orice caz, cred ca presedintele nu s-a implicat suficient in aceasta problema. As lega de atitudinea lui o ultima speranta, dar tot mai firava, pe masura ce Romania, subalimentata cu fonduri, agonizeaza tot mai chinuitor.

- Politicienii au vorbit de necesitatea ca intai specialistii sa se pronunte si abia apoi guvernul sa ia o decizie. Credeti in corectitudinea acestor specialisti?

- La noi totul se cumpara cu bani: constiinte, expertize, opinii... Spre cinstea lor, anumite foruri (Academia, ASE, unele asociatii profesionale) au rezistat pana acum si si-au facut treaba cu profesionalism. Manipularea este insa incredibila. Guvernul, asa cum arata el azi, nu va tine seama de experti, ci de interese.

- Un expert englez a lansat o noua gogorita: Romania va castiga 19 miliarde de euro de la Rosia Montana, prin asa-zisa "multiplicare" de afaceri. Va vine sa credeti?

- Asemenea estimari sunt, intr-adevar, sub nivelul unei discutii serioase. Toate datele pe care le avem dovedesc ca statul roman nu poate castiga, nici direct, nici indirect, din aceasta, in definitiv, aventura. Dar de pierdut va pierde sigur: isi va construi sigur, pe propriul teritoriu, un echivalent ecologic al Copsei Mici, probabil mult mai sinistru.

"Am fost socat sa vad ca si revista "Romania literara" a acceptat finantare de la Gold Corporation"

- Recent, un grup de jurnalisti sefi (Hurezeanu, Turcescu, Tatulici etc.) au fost plimbati in Noua Zeelanda, pe banii companiei canadiene. Oficial, excursia a costat 200.000 de euro! Cum va simtiti, ca roman, citind aceasta informatie?

- Nu cred ca jurnalistii respectivi au facut bine. Ei sunt oameni inteligenti si stiu ce inseamna un astfel de dar: ca nu te vei mai putea pronunta niciodata credibil in problema Rosiei Montane. Eu, personal, nu as fi acceptat. Dar fiecare cu constiinta lui. Firma Gold Corporation isi face, de fapt, treaba profesional: baga enorm de multi bani in reclama, la toate nivelurile posibile, ca sa influenteze formatorii de opinie. De curand am fost socat sa vad ca si "Romania literara", revista de mare prestigiu, a acceptat finantare de la respectiva firma.

- Credeti ca vor avea guvernantii actuali nesabuinta de a-si lega numele de o investitie vazuta de Academia Romana ca o crima impotriva mediului si patrimoniului national?

- Asa cum va spuneam, sentimentul meu este ca afacerea Rosia Montana e deja transata si ca nimic bun nu se mai poate intampla. E in logica guvernarii actuale, mai mult, e in spiritul gandirii noastre de dupa revolutie. Cand ne ducem de rapa cu totul, ca o alunecare de teren, cand nu mai sunt bani pentru investitii, pentru salarii cat de cat decente, pentru pensii, cand presa si mediile urla grotesc pe o mie de voci, cand tot ce-si mai doresc tinerii e sa plece pentru totdeauna, cand avem o imagine catastrofala in lume, nu-mi vine sa cred ca vom salva tocmai Rosia Montana. N-ar fi in logica lucrurilor.

Vom asista la revarsarea a sute de mii de tone de cianura peste dealurile si muntii Apusenilor, ca intr-o apocalipsa locala. Vom plati, astfel, pentru indiferenta noastra, pentru lipsa noastra de civism, pentru neputinta noastra de a ne pune in valoare istoria si geografia. Pentru imaturitatea gandirii noastre politice, pentru formele fara fond imprumutate din Occident si maimutarite de noi timp de o suta cincizeci de ani.

Mircea Cartarescu
Poet, prozator, jurnalist
Sursa: http://www.formula-as.ro

Ceasul astronomic din Praga

Merita sa-l vizitezi pentru a realiza cat de avansate erau cunostintele in astronomie ale mestesugarilor cehi din secolul al XV-lea.

Amplasat pe partea dinspre sud a turnului vechii Primarii din Praga, ceasul astronomic a devenit un simbol al orasului.

Ce indica orologiul astronomic?

Ceasul este format din doua cadrane gigantice, cel de sus avand functie astronomica iar cel de jos, calendaristica.

Cadranul astronomic, partea de sus a ceasului din Praga, este de fapt o harta speciala, miscatoare, a cerului, pe care se poate observa pozitia curenta a soarelui si a lunii, dar si semnele zodiacale.

La prima vedere, functionalitatea celor 2 jumatati nu este clara turistului impresionat mai degraba de formele atipice si designul ciudat al vestitului ceas, ceea ce este un indiciu al maiestriei celor care le-au realizat si al cunostiintelor astronomice ale vechilor mestesugari cehi.

Ce indica a doua jumatate, calendarul?

Cea de-a doua jumatate este un calendar, ce indica: ziua din luna, zilele de sarbatoare (zilele dedicate anumitor sfiinti sunt indicate prin culoarea rosie), o pictura alegorica a fiecarei luni, o pictura reprezentativa pentru fiecare zodie in parte.


Constructia ceasului a inceput in jurul anului 1400. Pana in 1700, ceasul astronomic a fost o sursa unica de informare cu privire la curgerea timpului in zona precum si la pozitia soarelui si lunii, dar si a semnelor zodiacale.

Datorita inconsistentei in repatiile la care a fost supus, de-a lungul timpului ceasul a cunoscut perioade prelungite de nefunctionare. Sub domnia lui Joseph al II-lea, in sec al 18-lea, ceasul a fost supus unui proces de reparatie minutios.

In sec. 19, mecanismul original al ceasului a fost inlocuit cu unul modern, asemanator cu cel aflat in turnul Big Ben din Londra. Un moment de cumpana in istoria ceasului a fost in 1945, in timpul razboiului impotriva ocupatiei germane, cand bombardamentele repetate au avariat grav ceasul, multe componente pierind in flacari. In 1948 insa a fost in intregime reconstituit, statuile distruse fiind re-sculptate conform originalelor.

Ceasul Astronomic este unul dintre cele mai vechi ceasuri de acest gen, primul datand din 1344 (Padova) iar al doilea din anul 1354 (Strassburg). Ceasul din Praga dateaza din anul 1410 si, desi de-a lungul timpului i-au fost aduse diverse imbunatatiri, este unic prin faptul ca functioneaza de sase secole cu piesele originale.

In afara de mecanismul interesant si de insemnatatea orologiului, turistii sunt atrasi de acest monumet istoric si datorita decoratiunilor ce incadreaza cele 2 cadrane: numeroase sculpturi in piatra, figurine ce prind viata din ora in ora - cele 4 vicii incercuiesc indicatorul astronomic: Vanitatea, Zgarcenia, Moartea si Desfraul.

La ora fixa ceasul se pune in miscare: Moartea, reprezentata de un schelet, bate un clopot iar pe rand, la gemuletele din partea de sus a ceasului se arata cei 12 apostoli, ca mai apoi un cocos sa vesteasca noua ora iar clopotele ceasului incep sa bata.

Se spune ca daca nu vezi cei doisprezece apostoli ai venit degeaba la Praga. Din acest motiv trebuie sa ajungi in fata ceasului cu un sfert de ora inainte de fix. Daca ajungi mai tarziu risti sa nu mai vezi nimic din cauza numarului foarte mare de turisti.

Adri, tu ai fost sursa de inspiratie a acestui articol!