miercuri, 1 decembrie 2010

Misterele Marii Negre

Marea Neagra este plina de secrete, epavele si ruinele antice impanzind strafundurile sale. Accesul la ele este unul dificil. Doar in anumite perioade ale anului, scafandrii dotati cu un echipament corespunzator au acces la numeroasele obiective de pe fundul marii, pentru ca vechiul Pont Euxin isi pastreaza si sub apa reputatia de mare neprimitoare. "Anul acesta, din iunie si pana in septembrie, nu mi-am putut vedea degetele de la mana, atat de tulbure a fost apa", a spus instructorul de scufundari Evghenii Marasescu.

PORTUL CETATII TOMIS

Multi dintre constanteni nu stiu faptul ca pe o distanta de 300 de metri in largul falezei Cazinoului din Constanta se afla ruinele subacvatice ale portului vechii cetati tomitane. Ele au fost cartografiate de cel considerat a fi parintele scafandreriei romanesti, Constantin Scarlat. Docuri, depozite de marfuri si alte structuri antice stau cuminti, ingropate in uitare, asteptand zile mai bune pentru arheologia romaneasca.

De asemenea, actuala Mangalie, vechea Callatis, are o buna portiune sub apa. Cetatea subacvatica se intinde pe multe hectare, sustine Evghenii Marasescu. "De la Mangalia pana la 2 Mai, mergand in larg pana la 900 de metri sau chiar mai mult, se afla un oras antic subacvatic. Portiuni de pavaj si urme de ziduri sunt vizibile si acum. Ar mai fi o varianta sustinuta de specialisti. Conform acesteia, o parte din ruine sunt ale vechii cetati Callatis, iar o parte sunt urmele asezarilor aflate pe niste insule care formau un fel de port natural", a spus Marasescu.

EPAVE MEDIEVALE

Epavele antice si medievale se odihnesc in malul Marii Negre, dar scafandrii sustin ca nu le pot determina vechimea, acesta fiind apanajul arheologilor. Cel putin patru epave considerate medievale se afla in sudul litoralului. "Doua sunt la Mangalia, una la Costinesti si una la Eforie. Din ele se mai zaresc doar coastele si chila. Pot fi zarite si ancore sau amfore, dar alte obiecte mai mici sau comori nu exista, pentru ca in Marea Neagra s-au tranzactionat doar bunuri de consum, nu ca-n Marea Caraibilor, pe unde erau transportate comorile Americii de Sud", a precizat Evghenii Marasescu.

AGATELE DE LA 2 MAI

Instructorul de scufundari a povestit ca, daca ar exista o legenda a comorilor, aceasta ar fi legata de golful de la 2 Mai. Potrivit legendei, o nava romana care a venit in Marea Neagra incarcata doar cu balast l-a aruncat cand a luat marfa pentru pietele imperiului. Insa balastul era sol vulcanic din zona Neapolelui, iar acesta continea agate scoase de vulcanul Vezuviu. Cu timpul, apa marii a spalat solul vulcanic, ramanand doar pietrele semipretioase, despre care unii spun ca le-au gasit pe plaja golfului de la 2 Mai.

POTOPUL A FOST AICI

Cea mai fascinanta realitate a Marii Negre este scaderea constanta a nivelului salinitatii, ceea ce indica, impreuna cu urmele de locuire descoperite pe platforma continentala, la aproximativ 200 de metri adancime, faptul ca la origini ea a fost un lac cu apa dulce. Marea Mediterana s-a revarsat in lacul cu apa dulce si a luat nastere Portul Euxin. Pentru locuitorii din antichitate, evenimentul a reprezentat un veritabil potop, acesta putand fi sursa povestilor numeroase din vechime, inclusiv a celei biblice.

"Cand eram eu mic, apa avea o salinitate de 17 la mie, iar acum salinitatea e de 11,12 la mie. Daca in 30, 40 de ani a scazut cu atat, e clar ca are tendinta de a reveni la starea initiala, insa legatura directa cu Mediterana o va impiedica. Deci eu cred ca expertii, cum ar fi celebrul Robert Ballard, au avut dreptate cand au spus ca aici a fost un lac ale carui maluri au fost locuite", a incheiat Marasescu.

Octavian-Eugeniu MANU
Sursa: http://cybershamans.blogspot.com

Romania in imagini

Trei dintre cei mai apreciati fotografi romani, Sorin Onisor, Mihai Moiceanu si Bogdan Panait ne ofera imaginea Romaniei lor.

Si eu descriu Romania prin cateva cuvinte inspirate de aceste fotografii:

Frumusete

Traditie

Solitudine

Perspicacitate

Eliberare


Absolut


Fragilitate

Complexitate

Sensibilitate


Sursa: feminis.ro

luni, 29 noiembrie 2010

Vacanta in Maldive - in pericol

Singura descriere care s-ar potrivi acestui grup de insule tropicale luxuriante si indepartate, fiecare cu propriul recif de corali si lagune turcoaz putin adanci, este Raiul pe Pamant. Pe uscat – cocotieri si pomi fructiferi, plaje albe intinse si scoici de toate felurile, sub apa – gradini submarine magice, corali si pesti tropicali.

Timpul petrecut aici te poarta departe departe de relaitatea cotidiana. Te relaxezi si uiti de stres si probleme. Un spa extins as putea spune.

Ceasul biologic se acordeaza la cel al naturii guvernate doar de rasaritul si apusul soarelui; nevoile primare – masa si somnul – nu sunt deloc o problema aici – ma gandesc la fructele exotice si la cum poti adormi leganat de briza, intr-un hamac odihnitor. Corpul se intareste prin sporturi in apa, soare si aer crat. Sufletul renaste la privirea apusurilor spectaculoase, iar mintea se odihneste.

Maldive sau Insulele Maldive, oficial Republica Maldive, este un stat insular format dintr-un grup de atoli din Oceanul Indian, situat la sud-vest de India in Oceanul Indian . Cei 26 de atoli ai arhipelagului formeaza un teritoriu ce contine 1.192 de insule din care 250 sunt locuite.

Maldivele sunt cel mai mic stat asiatic, atat din punct de vedere al populatiei cat si al suprafetei. Este de asemenea statul cu cea mai mica altitudine maxima din lume.

Situate la rascrucea unor drumuri maritime comerciale vechi, insulele au asimilat diverse influente culturale si religioase.

Vestigiile arheologice demonstreaza ca a existat o lunga perioada budista care a atins apogeul intre secolele 12 si 13. Odata cu raspandirea islamului in vestul asiei, arabii si-au extins legaturile comerciale cu sudul Asiei. Acesta influenta araba a dus la convertirea la islamism, in secolul 12. Micul Muzeu National din Male prezinta o gama larga de artefacte budiste si islamice.

Trist, dar adevarat

Una dintre dintre cele mai populare destinatii exotice pentru locuitorii intregii planete, Insulele Maldive, ar putea deschide, in numai cateva decenii, o serie neagra a statelor disparute odata cu cresterea nivelului Oceanului planetar.
Daca media temperaturii atmosferei va creste cu numai doua grade Celsius pana la sfarsitul secolului, „ne temem ca nivelul apelor ameninta chiar existenta natiunii noastre”, deoarece „toate semnele tulburatoare din jurul nostru ne arata ca, incet, dar sigur, marile ne inconjoara si ne invadeaza micul arhipelag”.

Acest avertisment a fost lansat de presedintele Republicii Maldivelor, Maumoon Abdul Gayoom cu ocazia „Zilelor Dezvoltarii Europene” tinute luna aceasta la Lisabona. Tinta mesajului il constituie statele bogate ale lumii, responsabile de cea mai mare cantitate de gaze cu efect de sera.

Acestora, Gayoom nu le-a cerut pur si simplu bani pentru a apara insulele de asaltul apelor, ci masuri concrete care ar putea duce la mentinerea temperaturii planetei in limite cât mai apropiate de cele care au facut posibila existenta umana pe mica lor suprafata in ultimii 3.000 de ani.

La 26 decembrie 2004, devastatorul tsunami din Asia de Sud-Est a acoperit complet Maldivele pentru cateva minute.

Ar fi pacat sa le pierdem, nu?

duminică, 28 noiembrie 2010

Catedrala Sf. Stefan - simbolul Vienei

Atractie centrala a Vienei, Catedrala Sf. Stefan isi intampina vizitatorii cu numeroase simboluri ascunse, ce se cer a fi descifrate.

Stephansdom sau Catedrala Sf Stefan a supravietuit catorva razboaie si a devenit simbolul libertatii Vienei. Cladirea in stil gotic a fost construita in anul 1147. Caracteristica sa principala, acoperisul din tigla taiata sub forma de diamante, a fost adaugat ulterior, in anul 1952.

Cele mai importante evenimente gazduite de catedrala il au ca personaj central pe Mozart, nunta si inmormantarea geniului muzical vienez avand loc intre peretii acesteia.

Impresioneaza:

Turnul inalt de 135 m sau “Batranul Steve”, care permite, dupa urcarea a 343 de trepte in spirlala, admirarea unor panorame surprinzatoare ale orasului.

Turnul Nordic sau Nordturm, neterminat, dar avand adaugate in structura de varf elemente renascentiste; accesul este mai usor, facandu-se prin intermediul unui lift.

Clopotul Pummerin, unul dintre cele mai mari din lume, adapostit de Turnul Nordic, se face auzit in tot orasul in noaptea de Anul Nou.

O5 – simbolul sculptat in piatra, in fata masivei porti frontale are o semnificatie istorica. Numarul 5 provine de a cincea litera a alfabetului, E, care impreuna cu O formeaza OE – abrevierea de la Österreich (Austria), un cod ascuns menit a simboliza rezistenta fata de anexarea Austriei de catre Germania.

Altarul, o piesa impunatoare, parte a tezaurului national.

Amvonul din piatra, aflat in mijlocul naosului, poarta imaginile celor patru Parinti ai Bisericii latine: Ambrosie, Jerome, Grigore si Augustin. Un auto-portret rar al artistului (Anton Pilgram) se afla imediat sub scari. Busola reprezentata in tablou marcheaza punctul de tranzitie spre perioada Renasterii, cand artistii au inceput sa iasa din anonimat, devenind cunoscuti.

Balustrada amvonului este acoperita cu simboluri interesante: soparlele - animale de lumina, reprezentari ale animalelor considerate malefice si "Cainele Domnului" din partea de sus – aveau menirea de a proteja predica de influentele rele. Cercurile delimitate in trei parti, reprezentand Sfanta Treime si cele in patru parti, reprezentand cele patru anotimpuri se desfasoara sus, respectiv jos.

Neobisnuit pentru secolul al 17-lea este si mormantul Imparatului Frederick III, pe care sunt pictate creaturi inspaimantatoare care incearca sa-l trezeasca pe imparat.

Patronul catedralei este Sfantul Stefan, primul martir crestin.

Alaturati-va celor 3 milioane de turisti care viziteaza anual Catedrala Sf. Stefan din Viena.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Legenda etiopiana

Etiopia este una dintre cele mai interesante destinatii crestine, ramasa necunoscuta din pacate de multi dintre noi. Munti inalti (Addis Ababa este a treia capitala din lume ca altitudine, 2.408 metri), ape foarte albastre si savane. Se spune ca acesta este locul originii omenirii. Etiopia este o tara cu un trecut antic, a carei istorie scrisa dateaza de acum 2000 de ani.

Regina din Saba (Regina Sheba) si Regele Solomon nu sunt doar personaje legendare. In secolul al IV-lea, in timpul Imperiului Axum, a luat nastere Biserica Ortodoxa Etiopiana, aceasta ramanand un pilon al culturii etiopiene, si astazi 51% din populatie apartinad acestei biserici.
Insula de ortodoxie intr-o Africa musulmana sau pagana, Etiopia este acum, cu cei aproape 37 milioane de ortodocsi, a doua tara ortodoxa din lume dupa Rusia. Doar ca saisprezece secole de izolare totala, determinate de conjunctura istorica in care a evoluat, au facut ca Biserica Ortodoxa Etiopiana sa aiba caracteristici unice, particularizante.

Regina din Saba - Regina Sheba este amintita nu doar in Vechiul Testament ( III Regi, cap10 si II Paralipomena, cap 9) dar si in Coran si in legendele etiopiene. Numita Makeda in traditia etiopiana, regina din Saba a ajuns pe tron in secolul zece inainte de Hristos. Simtindu-se nepregatita pentru demnitatea sa, a calatorit la Ierusalim, pentru a observa si a invata regulile statului evreu si pentru a-I pune vestitului, inteleptului Rege Solomon multe intrebari, pe care el le-a dezlegat pe rand, nelasand nimic necunoscut.

Impresionata de intelepciunea si bogatia marelui rege, regina din Saba i-a daruit acestuia 4,5 tone de aur, pietre pretioase si aromate, iar el i-a promis ca ii va da orice lucru pe care aceasta il doreste. Traditia spune ca din relatia celor doi s-a nascut un fiu, regele Menelik I, care s-a intors la Ierusalim de doua ori, prima data cand a implinit 22 de ani si a aflat cine este tatal sau – marele rege Solomon primindu-l cu mare fast, iar doua oara pentru a fi uns rege al Etiopiei de catre chiar tatal sau.

Se pare ca la intoarcere Menelik I a adus in Etiopia nu doar pe fiul marelui preot evreu cu o escorta extrem de numeroasa de nobili evrei, dar a adus si Chivotul Legamantului (in care se aflau Tablele Legii date de Dumnezeu lui Moise), pe care Statul Etiopian pretinde ca il detine, in original, pana astazi.

Datorita acestor evenimente, etiopienii ajung sa fie "popor ales", onoare intarita prin acceptarea crestinismului ca religie de stat inca din secolul 4, in timpul Regatului de la Axum, al carui fondator este insasi Regele Menelik I. O serie de victorii impotriva musulmanilor a dat Regatului cu capitala la Axum control asupra drumurilor comerciale spre Marea Rosie, devenind cel mai puternic stat intre Imperiul Roman de Rasarit si Persia, cu legaturi comerciale cu Grecia, India, Arabia, Roma, Egipt.

Realizarile politice si economice ale acestei dinastii crestine care are descendenti in linie dreapta de la regele Solomon si fiul sau Menelik I continua pana in epoca moderna, pana in anul 1974, cand progresistul rege Haile Selassie a fost inlaturat printr-o sangeroasa lovitura de stat.

Cascada Nilul Albastru
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/pelerinaj-etiopia-ortodoxa-96958.html

Bisericile in stanca din Lalibela, Etiopia

Micul oras Lalibela din Etiopia este gazda unora dintre cele mai uluitoare vestigii sacre din lume: un ansamblu de 11 biserici cioplite in piatra, fiecare sculptata in intregime, dintr-un singur bloc de granit, cu acoperisul aflat la nivelul solului.

Dintre cei 8 000 -10 000 de locuitori ai orasului, peste 1.000 sunt preoti. Ritualul religios este esential pentru Lalibela, cu procesiuni regulate, posturi extinse, multimi de preoti cantand si dansand. Acest lucru, combinat cu arhitectura religioasa extraordinara si simplitatea vietii dau acestui oras un aer atemporal, facand atmosfera aproape biblica.



Orasul este situat in statul federal Amhara, la o atitudine de 2.500 metri. Daca nu ar fi existat aceste biserici extraordinare, Lalibela aproape sigur nu ar fi aparut pe radarul turistic din Africa.

In timpul dinastiei Zague (1137-1270) orasul era capitala dinastiei. Regele Gebra Maskal Lalibela, care a si schimbat numele orasului in cel actual, a incercat sa reconstruiasca aici Noul Ierusalim; pe de oparte pentru a castiga sustinerea preotilor prin ridicarea de lacase de cult, pe de alta parte pentru locuitorii care nu isi puteau permite un pelerinaj. Multe din cladirile Lalibeliei din acea perioada purtau numele cladirilor din Ierusalim. Insa nu copiau deloc stilul arhitectonic al acestora, fiind intr-adevar unice.

Interesant este faptul ca bisericile nu au fost construite ci excavate. O legenda populara aminteste de ajutorul ingerilor care au participat la constructie. Una dintre biserici, Bet Maryam, contine un stalp de piatra pe care regele Lalibela a scris secretele cladirii bisericilor, inscriptii la care doar preotii au acces.

Proiectul regelui Lalibela de a obtine ajutorul bisericii a avut doua rezultate neasteptate: crearea unui loc sfant de o frumusete de neegalat si convertirea regelui la o viata religioasa. Dupa 20 de ani de conducere, a abdicat tronul pentru a deveni pustnic, traind intr-o pestera si mancand numai radacini si legume. Si in prezent regele Lalibela este considerat a fi unul dintre cei mai mari sfinti crestini etiopieni.

Bisericile sunt folosite inca de la constructie, din secolul al 12-lea si in prezent. Primii europeni care au vazut aceste situri sfinte extraordinare au fost exploratorii portughezi in 1520,unul a notat in jurnalul sau ca obiectivele turistice au fost atat de fermecatoare, incat se asteapta ca cititorii descrierilor sale sa-l acuze de faptul ca ar minti.

Unicitatea este data de:

Acoperisurile situate la acelasi nivel cu solul; se coboara prin scari inguste. Bisericile sunt interconectate prin tuneluri si trecatori.

Din cele11 biserici ortodoxe, 4 sunt separate de roca din care au fost create iar celelalte 7 au un perete sau chiar acoperisul unit cu aceasta. Bisericile sunt grupate in doua diviziuni separate de canalul Iordan care reprezinta raul Iordan in incercarea de a construi noul Ierusalim.

Simbolurile reigioase sunt omniprezente in sculpturile in piatra bazaltica rosiatica.

Bet Giorgis (Biserica Sf. Gheorghe), una dintre cele mai spectaculoase biserici din ansamblul celor 11, are acoperisul sculptat in forma de cruce, dimensiuni perfecte si precizie geometrica. Este numita "a opta minune a lumii". Conform istoriei etiopiene, biserica a fost construita in urma unei viziuni pe care a avut-o regele Lalibela, in care Dumnezeu si Sfantul Gheorghe i-au explicat exact cum poate fi construita biserica.

In "Grupul de Nord", vizavi de biserica Sf. Gheorghe, se afla o alta constructie notabila. Biserica Beta Medhane Alem, gazduieste Crucea Lalibela si este considerata a fi cea mai mare biserica monolit din lume, o copie dupa biserica Sf. Maria din Zion, Axum.

Beta Maryam (Biserica Sf. Maria) – probabil cea mai veche dintre biserici. In peretele de est al bisericii exista o serie de ferestre geometrice sculptate pe verticala: o cruce malteza intr-un patrat, un semi-cerc de genul celui de pe Axum Stelae, o cruce latina si o fereastra simpla, patrata.

Alte simboluri precum: Steaua lui David in combinate cu o cruce malteza, un Soare cu fata umana zambitoare flancat de 8 roti cu spite, scene din Bunavestire.

Bisericile sculptate din piatra au fost inregistrate ca patrimoniu al UNESCO in 1978.

joi, 25 noiembrie 2010

Castelul Linderhof, Germania

Impresionat de Castelul Versailles din Franta, Ludovic al II al Bavariei a initiat constructia castelului Linderhof in mijlocul unei regiuni muntoase in Bavaria. Primele planuri au luat nastere in anul 1857. In anul 1869 a primit spre folosinta zona Linderhof, unde tatal sau, Maximilian al II, avea Casa Regala de vanatoare.

Sub indrumarea arhitectului sau, Georg Dollmann, au inceput lucrarile la Castelul Linderhof, care urma sa devina nu un castel reprezentativ pentru Bavaria, ci mai degraba un refugiu pentru regele Ludovic al II, al carui caracter retras era mereu in cautare de locuri care sa ii ofere linistea si protectia necesare afirmarii personalitatii sale singuratice, precum au fost si castelele Neuschwanstein si Chiemsee.

Interiorul castelului este atat de bogat in detalii incat dupa vizita rapida, condusa de un ghid, te simti coplesit si te incearca deja regretul ca nu vei retine prea multe. Imposibil sa nu iti ramana in minte, adanc impregnata, aceasta pasiune a regelui pentru poveste si arta, pentru a da fiecarei camere un concept si a-l ilustra in cele mai mici detalii, de la scenele pictate si decoratiunile abundente, pana la manerele usilor.

Regasesti astfel muzica si simbolurile artelor, alegorii ale continentelor si zodiilor, simboluri ale gradinaritului, pescuitului si agriculturii precum si scene sau picturi amintind de Versailles.

Iar daca dupa aceasta portie buna de simbolistica iesi afara sperand ca vei avea parte de o plimbare simpla prin natura, te inseli. In afara de cadrul cat se poate de natural, de peisajul minunat si de spatiul urias alocat gradinii (cam 50 de hectare), totul este din nou plin de semnificatii si rezultat al unei munci impresionante.

Chiar daca este cel mai mic castel construit de Ludwig, Linderhof este singurul care a fost terminat in totalitate si a fost locul in care acesta a locuit cel mai mult, fiind un fel de refugiu al regelui atat de putin sociabil. Pe langa salile impunatoare, castelul este inconjurat de gradini decorate cu statui alegorice, reprezentand continentele, anotimpurile si cele 4 elemente.

Cascada creata in spatele castelului ce se termina cu o frumoasa fantana a lui Neptun.

Ludovic al II-lea iubea operele lui Wagner motiv pentru care a construit in castel o pestera artificiala cu stalagmite si stalactite pentru a ilustra primul act din opera Tannhauser a compozitorului.

Pestera artificiala (Venus Grotto) cuprinde un lac, jocuri de lumini si muzica – un loc de relaxare creat special pentru rege.

Daca mai rezisti sa asimilezi si alte simboluri, cauti „intrarea” in lumea povestilor fascinante ale Seherezadei, gasind Chioscul Maur sau Casa Marocana. Iar daca ai timp sa mergi mai departe, vei gasi inca un loc inspirat de Wagner (de data aceasta opera Walkiria): Cabana de Vanatoare.

Dupa tot ce vezi e posibil sa iti scape involuntar o afirmatie de genul: „e o nebunie!”. Asa au spus si contemporanii regelui – declarandu-l in urma unei expertize medicale bazata exclusiv pe declaratiile unor martori, nu si pe consultarea „pacientului”, ca iresponsabil.

Visatorul rege a fost pus sub paza la palatul Berg de langa lacul Starnberg, lac in care si-a gasit in mod foarte misterios sfarsitul.

Din fericire, dincolo de un destin tragic si controversat, Ludovic a lasat mostenire bijuterii arhitecturale pe care Germania le poarta astazi cu mandrie si cu tot respectul cuvenit.