O microistorie sociala, culturala si politica, avand in centru laitmotivul cafelei (astazi, al doilea produs comercializat din lume, dupa petrol).
Cafeaua – originara din provincia etiopiana Kaffa –, adaptandu-si numele „la modulatiile fiecarei limbi (caffè, café, coffee etc.)“, a cucerit iremediabil Europa, in ciuda opozitiilor – neputincioase – ale monarhilor, oamenilor de litere, oamenilor puterii in genere, la finele Vechiului Regim.
Din zona utilitatii (calugarii din desert o beau, de pilda, pentru a-si putea prelungi veghea) si, mai apoi, a convivialitatii exuberante, care dezleaga limbile, cafeaua – bautura insidioasa, ce ascute spiritul critic si ii adauga doza de euforie necesara – ajunge si un subtil ferment social si politic, indemnand la revolta si la o noua ordine. Cafenelele Europei – scrie cu nostalgie si umor Michel Braudeau, caci azi ele nu mai sunt ce-au fost – reprezinta locul unde s-au pus la cale revolutiile, in istorie, ca si in literatura. Michel Braudeau pleaca aici, o spune, de la teoria lui George Steiner, conform careia am intelege mai bine notiunea de Europa, daca am trasa o harta a cafenelelor ei.
Cafeaua a inventat cafenelele (in Europa, desigur), iar acestea din urma au inventat, la randul lor, multe alte lucruri: liberalism si convivialitate, cotidianul citadin implicat in presa, posta, cafeaua de dimineata, tertulias spaniole, dezbaterile literare furtunoase din cafenelele vieneze si pariziene ale secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.
La Venetia, Florian este cafeneaua preferata a francezilor, frecventata de Stendhal, si locul unde contele Gozzi a lansat Gazzetta Veneta, stramos al revistelor people si una dintre primele reviste din Italia. In Piata San Marco, „cel mai frumos salon din lume“, Floriano Francesconi inchiriaza, in decembrie 1720, la inceputul carnavalului, doua sali micute si deschide un local cu nume patriotic: „Alla Venezia trionfante“.
Insa Venetia era deja decadenta, iar localul, preluat dupa moartea lui Francesconi de nepotul sau Valentino, va deveni cel mai celebru din Europa: „Este locul care, de-a lungul secolului al XIX-lea, reuneste toata aristocratia literelor, cum ar fi Germaine de Staël, Benjamin Constant, Chateaubriand, Stendhal, Lord Byron, Shelley, George Sand, Alfred de Musset, Charles Dickens, Alexandre Dumas tatal, Théophile Gautier. Fara sa-l uitam, desigur, pe Honoré de Balzac, ilustru amator de cafea“.
Tot pe-acolo au trecut si Arthur Rubinstein, Jean-Paul Sartre, Hemingway sau François Mitterrand. Decorul pe care-l afiseaza astazi dateaza de la 1858: picturi murale pe sticla, lampi de Murano, lemnarie aurita, oglinzi, masute de marmura, banchete de catifea rosie. „O iluzie care se plateste, desigur“, iar preturile sint destul de piperate.
Beethoven si Bach, Buffon si Voltaire au fost ferventi amatori de cafea. Sigur, „virtutile cafelei arabica nu explica geneza unor opere atit de diverse, create in singuratate“ – adauga just si prompt Michel Braudeau. Dar cu certitudine, potenteaza harul, talentul, virtutile cuvantului, acolo unde ele exista: „Daca fenomenologia sartriana nu este mai solubila in cafea decat ar fi gratia unui Verlaine in absint, la fel de adevarat este ca in Europa cafenelele au functionat efectiv ca alambicuri ale cuvintului, de la acele botteghe din Piata San Marco pana in bastioanele pariziene ale existentialismului“.
Cafeneaua europeana te invata, in lumea de azi, cum „sa-ti pierzi timpul“, iar cine stie s-o faca „se apropie de eternitate“.
Sursa: http://www.observatorcultural.ro