Se afișează postările cu eticheta madeira. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta madeira. Afișați toate postările

miercuri, 15 iunie 2011

Madeira - Gradina placerilor

Situata la aproape 1000 de km de Lisabona, Madeira este paradisul padurilor vesnic verzi, pline de flori, al cascadelor spectaculoase, al fructelor exotice si al panoramelor care iti taie rasuflarea.

Pentru ca beneficiaza de un climat favorabil de-a lungul intregului an, Madeira este supranumita Insula Eternei Primaveri. Iar flora bogata de pe insula Madeira i-a atras acesteie denumirea de Ilha Jardim (Insula-gradina).

Acest taram, descris de Plinius cel Batran ca fiind "abundent in fructe si pasari de toate felurile", era locul in ajungeau eroii din mitologia greaca. Romanii credeau ca pe aceste insule se aflau Campiile Elizee, taramul paradisiac situat dincolo de apus in care ajungeau dupa moarte oamenii virtuosi.

Chiar daca insula nu mai are astazi conotatii religioase, aspectul paradisiac se mentine, iar biodiversitatea mentionata de Plinius este recunoscuta de autoritati. Astfel, desi insulele vulcanice ce formeaza Macaronesia constituie doar 0.2% din teritoriul Uniunii Europene, ele gazduiesc mai mult de un sfert din flora protejata de legislatia europeana.

Cea mai importanta componenta a arhipelagului este insula Madeira, cuvant ce inseamna "lemn" in limba portugheza. Acest nume i-a fost dat datorita faptului ca, pe vremuri, toata suprafata insulei era acoperita de o padure de dafin. O buna parte a fost insa distrusa de primii oameni care au locuit pe insula, care i-au dat foc pentru a obtine spatiu necesar agriculturii. Cu toate acestea, in nordul insulei se pastreaza o padure de lauri inscrisa in 1999 pe lista patrimoniului cultural si natural mondial al UNESCO. Acoperind 20% din suprafata insulei, aceasta este cea mai mare padure de dafin din lume.

Daca va plac florile, atunci va aflati in locul potrivit. Insula se lauda cu o mare varietate de gradini si parcuri ingrijite cu mare atentie, in care cresc flori, plante si arbori de o asa mare frumusete, incat Madeira a castigat acum 10 ani premiul "European Flowering City 2000". Trebuie sa vizitati cateva astfel de gradini: Gradina Tropicala Monte Palace, Gradina Botanica, Gradina Orhideelor, Gradinile Publice Sfanta Luiza, Parcul Sfanta Catarina, Gradina Plantelor Indigene din Sao Vicente, etc.


Peisajul este la fel de impresionant ca si arta si arhitectura renumite: terase mici stau agatate pe vai aproape verticale, stropite de canale de irigatii, formand o coasta idilica in jurul insulei. La 25 de kilometri distanta de Funchal se afla Cabo Girão, o stanca abrupta, ce se inalta la 580 de metri deasupra oceanului. Masivul de piatra este una din cele mai inalte faleze, oferind un panorama coplesitoare a golfului Funchal.

Biserici bogat decorate, conace rurale luxoase si case elegante in oras, toate sunt mostenirea bogatiei timpurii a Madeirei, la fel ca picturile religioase care impodobesc bisericile insulei.

Daca aveti inclinatii culturale, in Museu de Arte Sacra veti putea regasi o colectie de tablouri apartinand scolilor portugheza si flamanda, datand din secolele al XV-lea si al XVI-lea. Daca preferati sa va relaxati la soare, Praia Formosa ("plaja frumoasa" in limba portugheza) este locul ideal.


Parcul tematic Madeira - Madeira Theme Park este unicat in Portugalia. Este un centru de expozitie fatastic dedicat istoriei, stiintei si traditiilor arhipeleagului Madeira. Se intinde pe o suprafata de 145 000 metri patrati si este un loc care merita vazut 100%.

Centrul de Arta Casa das Mudas situat in Calheta, pe coasta de vest din Madeira, a fost infiintat pentru a sensibiliza publicul cu privire la arta in general si la arta moderna, in particular.

Madeira Story Center - Centrul este situat in partea veche a orasului Funchal, in apropierea telecabinelor care fac legatura intre Funchal si Monte. Centrul va ofera o privire de ansamblu asupra istoriei Madeirei intr-un tur de circa o ora si jumatate.

O experienta deosebita o constituie plimbarile pe canalele de irigatii ce pot fi gasite doar pe insula Madeira. Denumite levadas (insemnand "a conduce"), acestea au fost construite de-a lungul a sute de ani pentru a transporta apa din partea de nord a insulei in partea de sud, care are parte de mult mai putina ploaie. Cu timpul s-a ajuns la peste 2000 de kilometri de astfel de canale, folosite astazi mai ales pentru drumetii, cea mai simpla cale de a descoperi de aproape frumusetea insulei.

In suburbia Monte (munte in limba portugheza), care este asezata pe un deal abrupt, se foloseste un vehicul inedit pentru a cobori dealul: o combinatie ciudata intre un cos impletit din rachita si o sanie. Aceasta sanie este manevrata de doi carreiros (carausi) imbracati in costumul traditional alb si purtand o palarie tipica locului. Coborarea se intinde pe 2 kilometri, iar cosul poate atinge viteze de 50 km/h. Acest mijloc de transport dateaza de la 1850, inainte ca pe acest deal sa fie construite funicularul si telegondola ce functioneaza astazi.

Vinul de Madeira este unul dintre cele mai bune vinuri din lume, cu un gust unic si foarte parfumat.

Pasionatii de biodiversitate, istorie, trekking sau chiar de sporturi extreme vor gasi ca Madeira este destinatia ideala, la fel ca aceia care isi doresc o vacanta savurata in tihna, pe o insula cu un climat prietenos, peisaje impresionante si care isi conserva identitatea culturala construita de-a lungul a sute de ani.