Se afișează postările cu eticheta plaja. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plaja. Afișați toate postările

joi, 16 august 2012

Fethiye, Turcia - Frumusete excentrica

O descriere a unei statiuni care mie mi-a placut mult. Si cand ma gandesc ca totul a pornit de la o fotografie...

Natura, istorie, aventura, necunoscut, diversitate...
Nu exista cuvinte care sa descrie frumusetea excentrica a statiunii Fethiye. Daca sunteti un explorator de noi orizonturi si un admirator infocat al naturii, aceasta este destinatia ideala de vacanta.
A hoinari prin golfurile orasului Fethiye este o aventura unica, o experienta exuberanta a intensitatii trairilor. Trecand de la unul la altul, grandoarea ce se infatiseaza privirii contrastand cu siluetele fine ale insulelor te lasa fara suflare.
Fethiye un oras incantator, cu restaurante pe malul marii si alei pentru promenada pe langa un port activ, unde navele si barcile de pescuit convietuiesc alaturi de yachturile elegante. De asemenea este un loc potrivit pentru scufundari, pescuit si excursii.

Un pic de istorie...
Orasul se gaseşte aici de cand licienii au construit Telmessos (situl in jurul caruia s-a ridicat Fethiye) cu 3000 de ani in urma. In 1934 a fost denumit Fethiye in cinstea lui Fethi Bey, un pilot din partea locului, care a murit eroic in timpul Razboiului de Independenta.

Descriere poetica a portului si un pic de istorie a dezvoltarii urbane...
Fethiye este patria unui popor mandru, independent, care practica comertul si pescuitul pe mare. Fethiye, port activ ale carui nave si barci de pescuit isi ating umerii de cei ai yachturilor si ai guletelor, este acum centrul unei destinatii turistice infloritoare. Orasul s-a schimbat mult in ultimii ani, este plin de restaurante care au vedere la mare si alei pentru promenada si a devenit astazi o regiune foarte importanta pentru navigatie. Cea mai mare parte a orasului este noua: a fost nivelat de cutremurele din 1857 si 1957, care au lasat, in mod ciudat, cateva sarcofage liciene neatinse, cu exceptia unuia al carui capac a fost miscat cativa centimetri.

Ce vedem in zona...
Orasul si imprejurimile orasului sunt o bogatie de obiective istorice turistice: Insula Gemiler, sau Sf. Nicholas, unde se gasesc ruine de biserici, capele si cladiri din perioada bizantina, Moscheea Cezayirli, construita de Hasan Pasa in 1791, apeducte, Podul Kemer Koprusu, Castelul Fethyie, goful Kidrak, canionul Kelebekler Vadisi, insule, numeroase plaje...

Descrierea atractiilor orasului

Mie imi aminteste de Petra...
Mormantul lui Amyntas ( 350 i.e.n.) se afla sculptat in munte, in stanca din spatele orasului. Este un grandios templu construit in stil doric, unul dintre vestitele morminte liciene de piatra. Se pare ca Amyntas a fost identificat de pe o inscriptie din secolul al IV-lea i.Hr., dar nu se stie nimic altceva despre el.

Amfiteatrul ca simbol al vechimii orasului...
Amfiteatrul este localizat in spatele biroului de turism, vis-a-vis de portul principal si se afla in curs de restaurare. Ruinele acestuia inca soptesc cu emotie celor care vor sa asculte milioanele de imtamplari care au scris istoria.

Unde se pastreaza descoperirile de pe acest taram...
Muzeul orasului contine descoperiri arheologice din diverse locuri din zona, inclusiv Xanthos si Kaunos. Dintre variatele piese de muzeu rentin atentia acelea care ofera o interpretare a lumii romane si bizantine.

Sursa foto: http://www.turkeysforlife.com/2011/08/visiting-fethiye-museum.html

Natura in splendoarea sa...
Laguna Oludeniz (denumita Marea Calma) este renumita pentru apele sale limpezi si pentru plaja sa foarte intinsa. Localizata la 4 km vest de oras, devenita celebra in lumea intreaga, este o statiune incantatoare care merita vazuta. Locul din jurul lagunei a fost declarat parc national.

Chei nebanuite...
Langa Saklikent, la 44 de km de Fethiye se afla o zona ferita de soarele arzator de vara al coastei, a carei popularitate creste mereu. O carare printr-un minunat chei se plimba de-a lungul turbulentului rau Esen, pe o distanta de 150 de metri si fara egoism ofera celor care o insotesc imagini de vis si emotii de neuitat. Nici poetii, nici rapsozii, nu vor avea vreodata suficiente cuvinte sa descrie minunata realitate a acestor locuri.

O poveste...
Xanthos, vechea capitala a Liciei, situata la 18 km nord de Patara, se afla astazi in centrul orasului turcesc Kinik. Teatrul, mormantul Harpiei ( care isi trage numele de la o interpretare a reliefurilor din jurul varfului, care infatisează o femeie inaripata), mormantul Stalp si agora, formeaza o mixtura de ruine din perioada liciana, romana si bizantina adunate intr-o atmosfera particulara.
Obeliscul se afla in coltul agorei si contine ramasitele unui erou local, un print din secolul al V-lea i.Hr., pe nume Kerei. Alte atractii locale sunt ruinele din secolul I ale Arcului lui Vespasian, ale carui frize decoreaza si muzeul britanic, o agora construita mai tarziu, o bazilica, o manastire si zidurile bizantine ale orasului.

La mare...
Patara este un magnific oras lician, cunoscut pentru plaja sa nisipoasa, lunga de 22 km, cea mai larga si mai lunga din Turcia, care spre deosebire de Mediterana, are o maree ce permite practicarea body surfingului. Celebritatea i se trage de la faptul ca Patara este considerat locul de nastere al Sf. Nicolae in secolul al IV-lea d. Hr. Astazi, ruinele sale sunt imprastiate pe o suprafata uriasa printre campuri si dune, multe dintre ele ascunse sub nisipurile aduse de vant. Patara ramane un ideal pentru cei care iubesc marea. Cei 22 de km de plaja cu nisip fin si alb sunt o alegere nemaipomenita pentru toti aceea care prefera sporturile nautice. Aceste colturi de natura inca neexplorate, creeaza senzatia unui refugiu ideal pentru iubitorii de aer, soare si mare.

Temple...
Letoon, centrul sacru al Liciei are trei temple, dedicate lui Leto, Apollo si Artemide, trei divinitati mitologice familiare, care asteapta vizita turistilor exploratori. Cele trei temple au fost construite peste un mormant din secolul al VII-lea i.Hr. al zeitei Mame. Conform legendei, aici si-a primit Licia numele.

Sursa: http://www.fethiye.ro/

miercuri, 30 mai 2012

Paraty, Brazilia – Comoara sud-americana

Situat in mijlocul unor peninsule proeminente si plaje izolate, avand drept fundal munti abrupti, impaduriti, cufundat intr-un golf-insula, Paraty este una dintre bijuteriile cele mai atragatoare si bine conservate din punct de vedere istoric ale Braziliei.


Centrul colonial din Paraty este remarcabil nu doar pentru arhitectura sa veche de secole, dar, de asemenea, pentru lipsa traficului auto. Strazile pietruite neregulat sunt inchise pentru vehiculele cu motor, facand din oras un loc minunat pentru plimbari si relaxare. Cladirile albe, elegante, impodobite cu fatade fanteziste si grilaje la ferestre se combina armonios cu frumusetea naturala care inconjoara orasul.

Zeci de plaje impecabile se afla la cateva ore de Paraty, accesibile cu barca sau cu autobuzul, in timp ce in interior, Parque Nacional da Serra da Bocaina ofera protectie pentru vegetatia luxurianta Mata Atlantica.

Guvernul brazilian a recunoscut Paraty ca sit istoric national din 1966, iar orasul este in prezent in discutii cu UNESCO pentru introducere sa in Patrimoniul Mondial.

Paraty este aglomerat si plin de viata de-a lungul vacantei de vara, plin de turisti brazilieni si europeni si de muzica buna. Aroma orasului cosmopolit este sporita prin numarul mare de artisti, scriitori si bucatari, atat brazilieni si straini, care s-au stabilit aici, si-a deschis magazine, galerii si restaurante in ultimii ani.


Sursa:

miercuri, 14 martie 2012

Plajele din insula Corfu

Unde ne visam noi:

• Agios Gordios are una dintre cele mai frumoase plaje de pe insula Corfu, cu apa calda si limpede, putin adanca, perfecta pentru inot in conditii de siguranta, chiar si pentru copii. Este o plaja cu nisip auriu, amenajata in cea mai mare parte, oferind o varietate de sporturi nautice. Partea de nord este locul preferat de iubitorii naturii si de cei care vor sa fie singuri. Pe latura de sud, “Ortholithos”, o stanca uriasa se ridica din mare, devenind reperul plajei.

• Litoralul Kalamaki este protejat de Ministerul Culturii care a declarat plaja un loc de o frumusete naturala remarcabila. Plaja “Kalamaki” este un adevarat paradis, mai ales pentru copii. Este una dintre cele mai curate plaje de pe insula, premiata si de Uniunea Europeana.
Plaja St.Spyridon – are nisip fin si ape de mica adancime. Dezvoltarea turistica nu a afectat frumusetile naturale.

• Paleokastritsa este recunoscuta pentru plajele sale superbe, cu ape albastre-verzi si stanci pitoresti. In afara de plaja principala exista fasii inguste de plaja, care conduc la alte golfuri mai mici. Aici gasesti cele mai multe puncte pentru scufundari, cu toate acestea o alta activitate populara este snorkeling-ul.

Mai multe despre plajele din Corfu, aici.

Corfu - Insula si orasul

Insula Corfu – numita de greci Kerkyra - face parte din Insulele Ionice, situate intre Grecia si Italia. Corfu este oarecum diferita de celelalte insule grecesti, avand o vegetatie luxurianta, dominata de impresionante plantatii de maslini. In special in timpul verii, insula este zilnic “asaltata” de zboruri charter, feriboturi si vase sosind din restul Europei. Insula Corfu este un spatiu cultural ce a incorporat elemente din diverse culturi, fara a-si altera semnificativ caracterul specific grecesc.

Nici atractiile naturale nu lipsesc: plajele sunt superbe, peisajele uluitoare, specii diferite de orhidee ce cresc in salbaticie completand decorul. Corfu este un centru turistic international care satisface toate dorintele celor mai dificili vizitatori. Este o insula de o frumusete incomparabila, ce a inspirat numerosi pictori, sculptori si oameni de litere printre care si Goethe, Oscar Wilde si Lawrence Durrell.

Orasul Corfu – un mic paradis
Principalul oras de pe insula si capitala acesteia este orasul Corfu, o destinatie moderna si cosmopolitana, care impresioneaza si incanta vizitatorii cu cele doua fortarete, strazi inguste, case albe, inalte, arcade, cladirea salii venetiene, biserica Sf. Spiridon, patronul spiritual al insulei Corfu, gradini cu flori si balcoane cu garduri din fier forjat.


Orasul este asezat pe coasta de est si este cel mai mare oras medieval din Grecia. Frumusetea sa unica vine din imbinarea diferitelor stiluri arhitectonice, lasate de civilizatiile ce au trecut. Orasul Corfu pastreaza amprenta fostelor civilizatii care au trecut pe aici, cate putin din arhitectura venetiana si napoletana, dar se aseamana deopotriva si cu cea franzcaza sau englezeasca. Cu toate asemanarile, Corfu ramane, inainte de toate, un oras grecesc.

Frumuseti naturale
Alegand sa vizitezi insula Corfu, este cazul sa te pregatesti pentru o experienta incredibila. Un amalgam de frumuseti naturale, cu trasaturi traditionale si minunate locuri arheologice, insula Corfu se intinde de la nordul Marii Ionice pana la intrarea Marii Adriatice.

Insula are 36 mile lungime si in partea de nord, 15 mile latime. In centru este Muntele Pantocrator cu o inaltime de 998 metri. Coasta de nord-est este mai inalta, cu stanci care inconjoara plaja, gazduind numeroase golfuri si traditionalele sate pescaresti.

Nordul si sudul ofera plaje lungi, acoperite cu nisip. Este a doua insula ca marime din grupul stiut ca "Sapte Insule" sau Eptanisa, avand o suprafata de 589 km2 si un litoral de 217 km lungime.

Corfu este insula miracolelor, unde in fiecare moment decorul se schimba, fara sa afecteze armonia din regiune. Cea mai verde insula dintre insulele Greciei, Corfu, are 3 milioane de arbori de maslin. De asemenea, covorul de flori de pe toata insula si satele in stil adriatic ofera peisaje splendide de coasta.

sâmbătă, 10 martie 2012

Insulele Scilly, Anglia - Ritm de viata relaxat



Arhipelagul format din 140 de atoluri si insulite, aflat la 40 km de coastele Angliei, intre canalele La Manche si Bristol, cu o suprafata de doar 1440 hectare, este una dintre cele mai frumoase regiuni ale lumii. Turistii ajunsi aici vor fi surprinsi de legendele locului.



Furtunile sunt foarte dese in zona, astfel ca nu mira pe nimeni pe vremuri ca cei care veneau dinspre ocean mureau deseori naufragiind in apropierea coastelor. Nici astazi nu e diferit: se spune ca doar 1 din 10 localnici moare de moarte naturala, ceilalti pierzandu-si viata pe mare. In pofida acestor zvonuri, insula este linistita, insorita, cu lunci adiate de vant, cu coaste stancoase sau nisipoase, albe. Temperatura, indiferent de anotimp, este moderata: iarna, temperatura medie e in jur de 7 grade Celsius, vara, de 15. Pe majoritatea insulelor, copacii cresc rar, terenurile fiind acoperite in schimb cu flori salbatice si campii cu iarba grasa, singura exceptie facand doar Insula Tresco, cu vegetatie luxurianta.



Din cele mai vechi timpuri, localnicii traiesc din pescuit si din agricultura, azi insa infloreste comertul cu... flori. Garoafele, narcisele si trandafirii crescuti aici se gasesc chiar si in decembrie pe pietele londoneze, ajungand in capitala cu vapoare speciale, trecand prin Penzance.




St. Mary's, insula cea mai mare

st mary_b

Ce face omul pe o bucatica de insula? Se plimba! Plimbarile sunt aproape obligatorii, pe jos sau cu biciclete, ce se pot inchiria pe insula, ori cu autobuze. Pe turisti ii asteapta cateva zeci de hoteluri cochete.

Tresco si St. Martin, cele mai populare insule

tresco_b

Atractia principala a Insulei subtropicale Tresco este Gradina Abbey, unde cresc plante originare din Africa de Sud. La St. Martin te poti inscrie la o degustare de vinuri in crame, dar poti face o plimbare si pe cea mai frumoasa plaja, Par Beach, din Golful Lawrence, sau in Golful Great.

st martin_b

Bryher: cea mai mica si cea mai inflorita

bryher_b

Bryher sta cu fata catre ocean. Pe inserat, turistii au parte de o priveliste mirifica. In interiorul insulei infloresc narcisele, nu numai pe campii, ci si in gospodariile fermierilor. Exista un singur oficiu postal si doua cafenele, iar medicul ajunge doar o data pe saptamana, miercurea...

St. Agnes: preferata celor ce iubesc soarele si apa

st agnes_b

Traficul este aproape inexistent. Pe drumurile cu o singura banda abia vezi cate o masina. Lumea circula pe jos, mai ales spre celebrul far, al doilea ca vechime din Anglia (dateaza din 1680). Merita sa te opresti cateva clipe si la Horse Point, unde incredibilele formatiuni stancoase se apleaca peste mare. St. Agnes este locul ideal pentru plaja, cu cel mai fin nisip si golfulete misterioase.

Sursa:

miercuri, 18 ianuarie 2012

Plajele cele mai colorate ale lumii

Daca iti este dor de vara te imaginezi incalzindu-ti talpile in nisipul fin, auriu, al unei plaje exotice, poate ar fi cazul sa iti schimbi perceptia ca nisipul perfect este doar auriu si sa privesti cum natura creeaza peisaje multicolore doar cu niste particule fine, sau mai putin fine, dar absolut uluitoare.

Plaje cu nisip negru

Plaja Punalu’u este cea mai vizitata dintre cele cateva plaje negre care exista in Hawaii. Acest nisip negru provine din roca vulcanica, depusa sub forma de lava si racita treptat in urma contactului cu oceanul. Exista si o legenda in zona, care spune ca daca te gandesti sa iei nisip acasa, ca amintire, vei fi blestemat de catre Pele, zeita vulcanilor. Punalu’u se afla in partea de sud a insulei, faimoasa si pentru broastele sale testoase (negre evident, ce masoara cam o jumatate de metru in diametru), o specie protejata prin lege. Exista si cateva placute prin care turistii sunt rugati sa nu atinga broastele si sa nu ia acasa nisipul de pe plaja!




Plaje cu nisip verde

Plaja Papakolea. Exista in lume doar doua plaje cu nisip verde. Una dintre ele este plaja Papakolea care se gaseste in regiunea Ka’u din Hawaii. Culoarea fantastica a nisipului este datorata activitatii vulcanice, nuanta verde fiind data de cristalele de olivina (ce contine fier si magneziu). Cealalta plaja verde se afla in Guam…Se pare ca acest tip de nisip provenit din olivina se mai gaseste in alte doua locuri din Univers: Islanda si pe Luna.

Nisipul de culoarea smaraldului isi datoreaza unicitatea prezentei unei pietre semi-pretioase, olivina. Forta eroziva a oceanului de la baza vulcanului Pu’u o Mahana a scos la lumina cenusa de culoarea verde. Purtata de valuri, a fost depusa in nisip, dandu-i acestuia tenta de verde. Plaja izolata se afla langa Ka Lae (South Point) in districtul Ka’u din Hawaii. Drumul spre aceasta plaja este o adevarata provocare de orientare in spatiu: 3,5 km de labirint prafuit care, daca ai ales curba potrivita, te pot conduce la plaja.


Plaje cu nisip alb

Plaja Hyams se gaseste in New South Wales, Australia. Fiind plaja cu cel mai alb si curat nisip din lume si-a gasit un loc in Cartea Recordurilor. Hyams Beach se afla la doar 2 ore si jumatate de Sydney si in jur de 3 ore de Canberra. Recunoscuta peste tot in lume pentru nisipul ei perfect alb, Hyams Beach este cea mai faimoasa si populara atractie din Golful Jervis.


Plaje cu nisip roz-violet

Plaja Pfeiffer. Dealurile din jurul plajei Pfeiffer din Big Sur, California, sunt formate din granat. Treptat, roca de pe dealuri s-a erodat, nisipul ajungand pe tarm si formand o intindere de nisip in nuante de roz si violet. Este o imagine de o frumusete uluitoare dar destul de greu accesibila. Esti tentat sa crezi ca este un loc secret si probabil ca asta este si intentia celor din zona. Nu exista nici un semn, nici o indicatie.


Drumul marcat cu multa economie catre Sycamore Canyon Road, este la circa 1,5 km sud de intrarerea spre Parcul National Pfeiffer Big Sur. Drumul pavat, dar care abia daca are latimea unei masini, te conduce in jos spre plaja. Sunt numeroase intoarceri si raspantii, astfel incat este foarte usor sa pierzi directia spre plaja. La capatul drumului (daca ai reusit sa-l alegi pe cel bun) se afla un platou folosit drept parcare. De aici porneste o carare peste si printre pietrele uriase ce strajuiesc de jur-imprejur plaja.

Plaje cu nisip rosu

Plaja Kaihalulu. Cu greu vei gasi in lume o alta plaja cu nisip atat de rosu. Kaihalulu, sau Plaja cu nisip rosu, se gaseste pe insula Maui. Nisipul isi ia culoarea rosu-inchis de la cenusa maruntita a dealului ce inconjoara golful. Drumul spre plaja este extrem de alunecos si trebuie sa cobori cu mare grija. Dar imaginea plajei cu nisip rosu, impreuna cu oceanul, inconjurate fiind de copaci si de un perete de roca vulcanica este fara pereche!



Sursa:

duminică, 20 noiembrie 2011

Portofino – Frumusete depasita doar de imaginatie

Portofino este un superb orasel de pe Riviera Ligurica dar si o faimoasa statiune din nord-vestul Italiei, pe tarmul Mediteranei, la poalele Apeninilor. Site-ul sau de promovare o considera a opta minune a lumii datorita pozitiei sale panoramice, un amfiteatru natural devenit legenda ca “Piateta cea mai faimoasa a lumii”.

Portofino devine o destinatie preferata pentru mediile aristocratice si intelectuale din Germania si Marea Britanie inca din anii ‘60. Personaje celebre, adoratori ai stilului Dolce Vita, frecventau Portofino pentru apusurile sale superbe, petrecerile exclusiviste si panoramele de vis. Secolul XIX a fost perioada marilor schimbari dar nu numai pentru Portofino ci pentru intraga Europa. La sfarsitul acestui secol clasa de mijloc si aristocratia au inceput sa contribuie involuntar la emanciparea asezarii, prin construirea unor resedinte de vara.


Piata din Portofino este un adevarat simbol al orasului, ca si portul plin de yachturi luxoase, din apropiere. Aspectul multicolor al cladirilor care variaza de la galben pana la portocaliu sau chiar rosu, in combinatie cu arhitectura specifica dau nastere unui peisaj urban original.

In zona pietei se afla Biserica Sf. Martin din secolul al XII-lea. Deasupra portului, pe un deal din apropiere vegheaza de secole Castelul Brown, un exceptional monument de arhitectura medievala care a fost inclus in unele scurtmetraje de succes.

La nord de oras, pe varful unei coline ce domina golful Portofino, se afla manastirea medievala San Girolamo (sec.XIII) cu una din cele mai romantice gradini din Europa.

Un alt punct de atractie deosebit este si Statuia lui Hristos din Adancuri, scufundata sub apa in august 1954, intr-un mic golf, la o adancime de 17 metri. Scopul sau este de a proteja pescarii şi scafandrii dar si in memoria lui Duilio Marcante. Sculptata de Guido Galletti, aceasta il reprezinta pe Hristos care se uita in sus, spre cer, cu bratele deschise ca un semn de pace.

Statiunea este deseori asociata cu plaja Paraggi, situata la cateva minute de coasta dar si cu alte plaje celebre precum Camogli, Chiavari, Lavagna sau Sestri Levante.

Peisajul de exceptie, vegetatia luxurianta si arhitectura rafinata fac din Portofino una din cele mai elegante si fascinante locuri din bazinul Mediteranei.

Portofino a inspirat o reprezentare miniaturala fidela a coastei sale la Tokyo DisneySea in Japonia dar si o replica la scara naturala la Universal Orlando Resort, in Orlando, USA.