Colosul din Rhodos, Grecia

Colosul din Rhodos a fost o statuie imensa construita in antichitate pe Insula Rhodos din Grecia. Aceasta statuie, care il infatisa pe zeul grec al Soarelui, Helios, se pare ca a fost construita in 12 ani si ar fi fost finalizata in anul 282 i.Hr. Dupa unii, strajuia intrarea in portul din insula. Conform cercetarilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde in prezent este intrarea in Castelul Templierilor.

Rhodos devine in anul 408 i.Hr. capitala mai multor teritorii unite si un important port comercial. Se baza pe un aliat - Ptolemeu I al Egiptului. Macedonenii incearca sa rupa acesta alianta, insa locuitorii din Rhodos sunt uniti si rezista asediului.

Colosul din Rhodos a fost construit in cinstea zeului soarelui, Helios, ca multumire pentru protectia locuitorilor in timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe aceasta insula, a fost angajat pentru constructia statuii. Statuia ar fi strajuit intrarea in port timp de 56 de ani. Cand soarele rasarea dimineata, se reflecta in suprafata de bronz si facea ca figura zeului sa straluceasca.

In anul 225 i.Hr., in urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. Dupa prabusirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut sa o reconstruiasca, primind chiar o oferta de la Ptolemeu al III-lea, insa un oracol le-a interzis realizarea lucrarii.

Dupa ce arabii au cucerit insula in anul 653, statuia a fost vanduta de catre acestia unui evreu din Siria, care a carat-o pe 900 de camile, dupa cum spune legenda.


Statuia, devenita ulterior una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, era construita din bronz si intarita ulterior cu fier si piatra. Se spune ca au fost folosite 15 tone de bronz si 9 tone de fier, insa calculele arata ca aceste cantitati au fost chiar mai mari. Avea o inaltime de 33 m si statea pe un soclu inalt de 15 m.

Teoria ca acest colos statea cu cate un picior pe fiecare mal al portului este doar o legenda, pentru ca in nici o scriere nu se specifica acest lucru. Se crede ca ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi in realizarea Statuii Libertatii din SUA.

Surse: http://www.artacunoasterii.ro si http://art-zone.ro

Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas este considerata cea de-a cincea minune a lumii antice, situindu-se la sud de Efes, pe coasta sud-vestica a Asiei Mici. In anul 556 i.Hr., regele Persiei Cyrus II a cucerit aceasta zona, care ii oferea acces la mare.

Acest mausoleu (terminat in anul 335 i.Hr.) a fost ridicat de persi si greci ca mormant-templu pentru Mausol, satrapul (regele) provinciei elenistice Caria. Monumentul se deosebeste de celelalte cladiri traditionale din Grecia – care erau scunde – prin inaltimea sa impresionanta (49 m, cat o cladire cu 16 etaje).

Regii persi puneau in tinuturile cucerite guvernatori numiti satrapi. Incepand din anul 377 i.Hr., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coasta din sud-vestul Asiei Mici. Tatal sau, Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie.

De asemenea, s-a ingrijit sa lase mostenire orasului un monument nepieritor in amintirea tatalui sau si a sa, pe locurile unde au fost guvernatori. Prieten al culturii elene, acesta i-a chemat pe arhitectii greci greci Satyros si Phytheos sa realizeze lucrarea monumentala, artisti care s-au deosebit de ceilalti concurenti prin planul lor - pe cat de neobisnuit pe atat de impunator: nu au conceput un monument scund, traditional in Grecia, ci o constructie foarte inalta. Mausol nu a putut sa beneficieze de "Mausoleul" sau. El a murit in anul 353 i.Hr. Vaduva sa, Artemiza, care ii era si sora, a continuat lucrarile incepute, insa nu a trait destul de mult pentru a-si vedea opera terminata.

A murit la doi ani dupa sotul si fratele ei. Platiti bine de la inceput, arhitectii au continuat constructia pana la sfarsit, realizand mai ales un monument pentru propria lor glorie, care a fost mai tarziu celebrat ca una dintre cele 7 minuni ale lumii antice.

Pe un soclu inalt, de cinci trepte, cu dimensiunile de 39 de metri lungime si 33 latime, se gasea un suport lung de 33 de metri, lat de 27 si inalt de 22 de metri. Pe acesta se inalta templul funerar propriu-zis, sustinut de 39 de coloane, avand 39 de metri fiecare, singura parte ce amintea arhitectura greaca traditionala. Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al carei varf trunchiat era asezata cvadriga. Cu o inaltime totala de 49 de metri, mausoleul ar fi putut rivaliza in zilele noastre cu o cladire de 16 etaje.

Mana omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al Antichitatii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in 334 i.Hr., au crutat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Hr., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervandu-I o soarta trista, cea de cariera pentru construirea cetatilor fortificate ale cruciatilor.


Vestigiile Mausoleului din Halicarnas, aflate in partea de nord a orasului Bodrum, Turcia (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse astazi intr-un muzeu in aer liber accesibil publicului larg.

Templul zeitei Artemis din Efes

Din acest edificiu antic grec – cunoscut si ca “Templul Dianei” – nu au ramas decat fundatia si putine relicve. Cu exceptia acoperisului, intregul templu a fost construit din marmura. Terminat in anul 550 i.Hr., acest templu (situat azi in Turcia) a fost construit timp de 120 de ani. In interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeitei Artemis, acoperita cu aur si argint.

In 356 i.Hr., templul a ars intr-un incediu; reconstruit de Alexandru cel Mare, templul este din nou distrus de goti. Refacut, acest templu pagan este inchis in anul 391 d.Hr. si distrus definitiv In anul 401 d.Hr. la comanda Sfantului Ioan Gura de Aur, Patriarhul Constantinopolului – unul din cei 3 Mari Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe. Din blocurile de marmura ale Templului zeitei Artemis s-au construit ulterior alte edificii.

Arhitectura templului este deosebita, acesta fiind si motivul pt care templul este considerat astazi una dintre cele 7 minuni ale lumii. Templul grec era considerat o casa a sufletului, diferit de templul egiptean, care era casa zeului, si de catedrala, care este casa oamenilor.

Accesul catre terasa superioara a templului se facea printr-o scara de marmura construita in jurul intregii cladiri, o scara imensa impodobita cu multe ornamente si sustinuta de 127 de coloane inalte de 20 m si ele ornamentate foarte frumos.

Usa din centru era incadrata de doua statui reprezentand amazoane. Acoperisul era foarte frumos decorat. Faima Templului zeitei se datora, de asemenea, acelor extraordinare masti purtate de actori, care jucau roluri importante in viata religioasa si politica a cetatii.

Zeita insasi isi juca rolul atunci cand era nevoie: legenda spune ca l-a ajutat pe arhitectul templului sa aseze o piatra foarte mare care parea imposibil de ridicat si de asezat la locul ei.

Prin secolul al XVII-lea, Efesul era un stat pustiu, lovit de saracie si aproape parasit, dar templul zeitei Artemis nu a fost complet pierdut pentru omenire. Pana astazi au mai ramas cateva statui din templu care au fost o sursa de inspiratie pentru picturi aflate in catedrale precum cea din Vatican.

Surse: http://www.artacunoasterii.ro si http://art-zone.ro

Gradinile Suspendate din Babilon (sau Gradinile Semiramidei)

Dintre toate cele 7 minuni ale lumii antice, aceasta constructie este singura a carei existenta nu a fost inca dovedita 100 %.

Gradinile Suspendate din Babilon sau Gradinile suspendate ale Semiramidei , au fost gradini create artificial situate in apropiere de Babilon, astazi Al Hillah, in Irak.

Se presupune ca acestea au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea in jur de 600 i.Hr.. pentru sotia sa , Semiramida cunoscuta ca Amytis din Persia.

Gradinile au fost distruse de cutremure dupa sec 2 i.Hr.

Gradinile suspendate sunt documentate extensiv de istorici greci cum ar fi Strabon si Diodorus Siculus.

Acestea aveau forma patrata erau compuse din bolti arcuite, ascensiunea in terasa superioara se facea cu ajutorul scarilor .

In lista initiala a lui Antipater si Zidurile Babilonului (groase de 27 m) erau considerate o minune a lumii antice.

Erau constituite din plante agatatore care cresteau deasupra nivelului solului dar si cu arbori a caror radacini atarnau peste marginea teraselor. Intregul complex de plante era sprijinit pe coloane de piatra. Izvoare de apa erau urcate artificial in zona de sus cu ajutorul unor sisteme de tipul suruburilor elicoidale ( melcul lui Arhimede ).

Prin urmare iarba era permanent verde la fel si ramurile arborilor. Tot complexul de plante avea un aspect luxuriant, in contrast complet cu desertul din imprejurimi.

Marea Piramida din Gizeh (Piramida lui Keops), Egipt

Dintre toate minunile lumii antice, desi este cea mai veche minune, aceasta constructie este singura care s-a pastrat pana in prezent.

Construita de egipteni in jurul anului 2550 i.Hr., aceasta constructie mai este numita si “Piramida lui Kheops“, intrucat i-a servit drept mormant acestui faraon. Aceasta renumita piramida a fost pentru mai mult de 43 de secole cea mai inalta constructie din lume – pana la ridicarea Turnului Eiffel (in 1889). Suprafata ocupata de Marea Piramida poate cuprinde laolalta Catedrala Sf. Petru din Roma, catedralele din Florenta si Milano si Catedralele Westminster si Sf. Paul din Londra.

Traditia construirii piramidelor a inceput in Egiptul Antic ca o extindere ideii de "mastaba". Mastaba era o platforma care acoperea cavoul regal. Mai tirziu, a aparut traditia suprapunerii acestor platforme si astfel s-au nascut piramidele. Dupa cum ne informeaza Herodot, constructia ei a durat peste douazeci de ani, lucrand 100.000 de oameni. Intai a fost pregatit locul de amplasare si au fost transportate blocurile de piatra. Atunci era folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o slefuire ce a disparut de-a lungul timpului.

Desi inca nu se stie exact cum au fost asezate blocurile de piatra, au existat mai mult teorii: una din aceste teorii se refera la construirea unei rampe drepte sau in spirala, ce era inaltata pe masura ce se ridica piramida. Aceasta rampa, imbracata cu noroi si apa, usura transportarea blocurilor impinse (sau trase) la locul lor. O alta teorie sugereaza ca blocurile de piatra erau puse la locul lor folosind parghii lungi.

Timp de milenii, piramidele din Gizeh au aprins imaginatia omenirii. S-a spus despre ele ca sunt "Grinarele lui Iosif" sau "Muntii Faraonului". Cand Napoleon a intrat in Egipt, in 1798, el s-a adresat astfel trupelor sale: "Soldati! Din virful acestor piramide ne privesc 40 de secole."

Astazi, Marea Piramida este inclusa, impreuna cu celelalte piramide si Sfinxul, in regiunea turistica a Platoului din Gizeh. In acest loc se mai gaseste si un muzeu ce adaposteste misterioasa "Barca a Soarelui", decoperita abia in 1954, in partea sudica a piramidei. Cercetatorii au presupus ca barca a fost folosita pentru a purta trupul faraonului in ultima sa "calatorie" pe lumea aceasta sau ca mijloc de transportare a lui Keops in interiorul Marii Piramide.

Atunci cind a fost construita, Piramida avea 145,75 de metri inaltime. Cu trecerea timpului, ea a pierdut 10 metri din varf. A fost acoperita cu placi netede din piatra. Unghiul de inclinare al fetelor laterale ale piramidei este de 51 grade si 15’. Fiecare latura este indreptata spre unul dintre punctele cardinale. Sectiunea orizontala a piramidei este, indiferent de nivelul ales, un patrat. Structura piramidei include doua milioane de blocuri de piatra, fiecare cantarind mai mult de doua tone.


Intrarea in piramida se afla pe partea laterala nordica. In interior se gasesc mai multe coridoare si galerii, dintre care unele conduc vizitatorul spre camera mortuara a faraonului, iar altele par ca nu duc nicaieri. Cavoul faraonului este situat chiar in centrul piramidei si la el nu se poate ajunge decat prin Marea Galerie. Sarcofagul este sculptat in granit rosu, ca si peretii camerei mortuare. Sarcofagul faraonului este numai cu un centimetru mai scurt decit intrarea in camera. Peretii acestei camere sunt construiti din granit rosu, iar pietrele au fost imbinate atat de bine, incat nu intra printre ele nici macar o carte de joc. In piramida a mai fost construita si o camera mortuara a reginei. Regretabil este faptul ca atat comoara cat si mumia lui Keops nu au fost gasite. Se crede ca au cazut prada jefuitorilor de morminte.

Dar ceea ce, de un secol incoace, a sporit uimirea si interesul fata de piramida lui Kheops (dand nastere unei "stiinte" mai mult sau mai putin fanteziste: "piramidologia", sunt simplele coincidente (sau, intr-adevar, datele certe, verificabile matematic, geodezic si astronomic), - cunostinte pe care constructorii piramidelor au dovedit ca le aveau.

In aprilie 1977 la congresul de astronomie de la Acapulco profesorul J.J.Hurtak a prezentat pentru prima oara in public 2 imagini senzationale, facand parte din setul trimis de sonda spatiala americana Mariner 9, inca din 1972, dar uitate. Obtinute la un interval de 6 luni, sub unghiuri diferite dovedeau ca pe solul martian se afla un ansamblu de 4 piramide tetraedrice, cu fetele si muchiile regulate, identice ca aspect cu piramida lui Kheops, insa de 10 ori mai mari. Langa ele, un chip uman urias, sculptat intr-o stanca avand 1500 m. diametru si 500 m. inaltime, care priveste spre cer cu un zambet prietenesc.

Infruntand mileniile, piramida egipteana a devenit un adevarat simbol al perenitatii. Acum sapte secole, un scriitor arab spunea: "Pe pamant, toate lucrurile se tem de timp; dar timpul se teme de piramide".

Cititi si: http://www.scribd.com/doc/21035066/Taina-tainelor-din-piramida-lui-Keops

Statuia lui Zeus din Olympia

Statuia lui Zeus din Olympia este una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, sculptata in fildes, ornata cu aur si avand probabil o structura interna din lemn. Statuia, cu o inaltime estimata la aproximativ 12 m, a fost realizata de catre sculptorul Phidias (prietenul si sfatuitorul lui Pericle), in preajma anului 435 i.Hr. in orasul Olympia din Grecia.

Phidias este cunoscut si pentru realizarea statuii din templul Partenon de pe colina Acropolis din Atena. Statuia lui Zeus a fost executata in mod asemanator, in tehnica chryselephantina, din lemn imbracat in foi de aur si cu placi de fildes.

Pentru adapostirea acestei statui – inalte de 12 m – a fost construit un templu.

Statuia il infatisa pe Zeus asezat pe un tron cu un spatar inalt, bogat decorat. Se crede ca in anul 394 d.Hr. statuia a fost transportata la Constantinopol, unde avea sa fie distrusa de un incendiu in anul 475. Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n., avea, dupa toate probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri latime. Din mareata statuie ridicata lui Zeus la Olympia nu a ramas decat soclul, ca o confirmare parca a faptului ca a existat intr-adevar.


Phidias l-a reprezentat pe Zeus cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans). Phidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ce era atenian de vreme ce Pericle obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia lui Zeus Olimpicul.

Daca pornim, asadar, de la faptul ca Phidias si-a petrecut ultimii ani ai vietii in Olympia si ca lucrarea sa anterioara, statuia Atenei Parthenos, a fost inaugurata in 438 i.e.n., ne ramane, pentru statuia lui Zeus Olimpicul, intervalul 437-431 i.e.n. Este, desigur, o ipoteza bazata pe conjuncturi (foarte probabila de altfel) in lipsa unor informatii exacte; Strabon si Pausanias ne-au lasat descrieri amanuntite ale impunatoarei statui, despre care vorbesc cu admiratie si respect, dar nu mentioneaza nicaieri anul inaugurarii - lucru firesc daca tinem cont ca Strabon si-a redactat Geografia cu peste patru veacuri mai tarziu, iar "Descrierea Eladei" a lui Pausanias dateaza din secolul II e.n.

Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana in zilele noastre) - din descrierile autorilor pomeniti mai sus si din imagini pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului".

Tronul, din abanos si bronz, cu bratele sustinute dse sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe Nik‚ zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur.

Faptul ca Phidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de simplitate si sinceritate. O explicatie ne propun G. si T. Chitulescu (in Sapte monumente celebre ale antichitatii, Editura tehnica, Bucuresti, 1969): "Folosirea tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de a uimi, de a minuna!".

Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olympiei ca urmare a edictului imprial din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu, expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de metal pretios a folosit Phidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie II prin care se poruncea distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului.

Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope, francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui Zeus Olimpicul.

Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare) reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de sculptorul Phidias.

Se crede ca in anul 394 d.C. statuia a fost transportata la Constantinopol, unde avea sa fie distrusa de un incendiu in anul 475.

In 1958 a fost descoperit la Olympia si atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, si au putut fi identificate cateva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat intr-o basilica crestina, in prezent ruinata).

Surse: http://www.artacunoasterii.ro si http://art-zone.ro

7 minuni ale lumii antice

Dupa ce Alexandru cel Mare a cucerit aproape toata lumea (in secolul 4 i.Hr.), grecii au putut sa viziteze civilizatiile egiptene, persane si babiloniene. Acesti turisti au fost profund impresionati de constructiile din acele zone, astfel ca au alcatuit la intoarcere liste cu ceea ce au vazut in calatoriile lor. In loc de "minuni", cum le spunem noi azi, grecii numeau obiectivele turistice din aceste liste "lucruri ce trebuie vazute".

Cea mai veche versiune cunoscuta a listei ii apartine epigramistului grec Antipater din Sidon si a fost elaborata in secolul 2 i.Hr.; aceasta lista cuprindea numele a 7 cladiri din zona mediteraneana si din Orientul Mijlociu, acestea fiind singurele zone cunoscute de grecii din antichitate. Toate edificiile din aceasta lista erau constructii antropice (i.e. realizate de om) – destinatiile naturale nu erau incluse, deoarece nu erau atat de apreciate.


O alta versiune a listei cu 7 minuni ale lumii antice – numita "7 monumente ale pamantului demne de a fi vazute" – a fost intocmita si de matematicianul grec Philon din Bizant, care a publicat o lucrare numita "De septem mundi miraculis" ("Cele 7 minuni ale lumii"). 6 elemente din aceasta lista se regasesc in lista lui Antipater.

Prima referire la cele 7 minuni ale lumii antice este intalnita in Istoria lui Herodot in secolul V i.e.n.. Decade mai tarziu istoricii greci au mentionat cele mai mari monumente ale vremii. Callimachus din Cyrene (305-240 i.e.n.), bibliotecar sef al Muzeului din Alexandria, a scris "O colectie de minuni ale lumii". Tot ce se stie despre aceasta colectie este titlul ei, deoarece a fost distrusa odata cu Biblioteca din Alexandria.

Prima descriere a celor 7 minuni ale lumii antice este cuprinsa intr-un mic tratat scris in limba greaca si tradus in latina sub titlul „De septem orbis miraculis”. Lucrarea originala a fost atribuita lui Filon din Bizant, de origine grec, care a trait in secolul II i.e.n. si a studiat arhitectura la Rodos si mecanica la Alexandria. Tratatul original a fost distrus, fiind pastrata doar traducerea in latina realizata de Leon Allatius in 1640. (Leone Alaci - erudit teolog grec, nascut la Chios in 1586; umanist de seama al secolului al 17-lea.)

Liste anterioare celor alcatuite de Antipater si Philon au fost intocmite de istoricul grec Herodot si de arhitectul Callimahus din Cyrene, dar acestea au disparut si s-au pastrat numai niste referinte la ele.

A fost ales numarul 7 deoarece el reprezenta pentru greci intruchiparea perfectiunii si a plenitudinii. 5 din cele 7 minuni erau capodopere arhitectonice grecesti.

Toate cele 7 edificii celebre au existat simultan mai putin de 60 de ani, deci putini oameni au putut sa vada personal toate cele 7 minuni ale lumii antice.

Ca si acum, si in trecut cele sapte 7 minuni ale lumii au fost tinta unor indelungate dispute pe seama alegerii lor. Fara indoiala ca cele sapte minuni alese nu erau singurele constructii extraordinare. Anticii greci iubeau sa clasifice structurile miraculoase din lumea lor. Desi astazi ne gandim la "Cele 7 Minuni ale Lumii" ca la o singura lista a lor, de fapt, au existat mai multe liste in care erau cuprinse numai o parte dintre ele, dar si alte constructii care erau considerate "Minuni".

In ordinea cronologica a construirii lor, cele 7 minuni ale lumii sunt:


1.Marea Piramida din Giza - Piramida lui Keops (Egipt)
2.Gradinile Suspendate din Babilon (sau Gradinile Semiramidei)
3.Templul zeitei Artemis din Efes
4.Mausoleul din Halicarnas
5. Statuia lui Zeus din Olympia
6.Farul din Alexandria (Egipt)
7.Colosul din Rhodos (Grecia)

Din aceste 7 minuni ale arhitecturii din antichitate in zilele noastre mai exista doar Marea Piramida de la Giza (Piramida cea mare a lui Keops), celelalte 6 fiind distruse.
Surse http://www.artacunoasterii.ro si http://art-zone.ro