Cele 7 biserici ale Revelatiei (Apocalipsei)

In Apocalipsa (Revelatia), ultima carte a Noului Testament, Sf. Ioan Teologul numeste cele 7 biserici alese:
“Ceea ce vezi scrie in carte si trimite celor sapte Biserici: la Efes, si la Smirna, si la Pergam, si la Tiatira, si la Sardes, si la Filadelfia, si la Laodiceea.”

Cele 7 biserici sunt din Asia Mica, toate pe teritoriul Turciei de astazi. Iisus le-a ales pentru a le transmite Cuvantul Lui tocmai pentru ca aceia care le formau erau plini de iubire si credinta si se aflau in suferinta din pricina paganilor.

Efes, mormantul Sf. Ioan Teologul

Biserica din Efes, important oras al Antichitatii, a fost construita chiar pe locul unde a fost inmormantat Sf Ioan Teologul, autorul Apocalipsei. “Cand avea peste 100 de ani, Sf Ioan s-a asezat in mormant si ucenicii l-au ingropat de viu. Mai tarziu, cand mormantul sau a fost deschis, trupul Sf Ioan nu mai era acolo” (Sinaxar). Astazi, se pot vedea ruinele bisericii, pe dealul Ayasoluk, la aproximativ 3.5 km de situl argeologic. In Efes se afla una din cele 7 minuni ale lumii, Templul Dianei si una din cele 7 biserici ale Apocalipsei, cea pe care Iisus o credea plina de rabdare in credinta.
Pergam, loc liber ereticilor

Inseamna cetate imparateasca si, asemenea Efesului, a avut o perioada, ceva mai scurta insa, de prosperitate. Printre alte cladiri impunatoare, aici se afla un asklepion – un fel de spital asemanator celor moderne. Rezervele pacientilor erau sub pamant – acolo, aveau paturi si li se inducea somnul. Visele erau decodificate de preotii-medici, iar boala se trata in functie de acestea. Biserica din Pergam a fost, pe de o parte, laudata de Iisus, fiindca a tinut piept paganilor, iar pe de alta parte, mustrata ca a lasat loc liber ereticilor.

Filadelfia, locul iubirii fratesti

Orasul este astazi pe jumatate ingropat sub Alasehir. Biserica din Filadelfia – filadelf inseamna iubirea de frate, dragoste frateasca – a fost cel de-al doilea lacas laudat de Iisus, cea de-a doua biserica fara prihana.

Sardes, bogatie peste masura

La aproximativ 80 km de Tiatira, la est de Efes se afla un mic sat de pastori, Sart, langa care se vad ruinele stralucitorului oras de altadata, capitala bogatului regat al Lidiei. Aici isi depozitase averile Cresus, unul dintre cei mai bogati oameni ai Antichitatii. Mesajul lui Iisus catre Sardes este mustrator, adresandu-se unei biserici care nu simtea nevoia ajutorului divin.

Smirna, amaraciunea credintei

Port la Marea Egee, Smirna – astazi Izmir – a fost un oras infloritor, fiind numit, in sec I d. H. Perla Rasaritului. Biserica din Smirna a fost construita dupa cea de-a treia misiune a apostolului Pavel in Efes, cand s-a constituit si un important grup crestin. Dar Smirna – in traducere amaraciune – avea si o puternica si influenta comunitate iudaica. In acelasi timp, cetatea era credincioasa Romei. In scrisoarea transmisa prin intermediul Revelatie Sf Ioan Teologul, Iisus recunoaste suferinta si amaraciunea bisericii din Smirna si o incurajeaza cu vorbe frumoase.

Tiatira, infierarea prorocilor mincinosi

Tiatira este situat aproximativ la 50 km de coasta Marii Egee si la 80 km de Smira. In vremea invaziei seleucide, vechea Tiatira a fost practic ingropata. Astazi, in Akhisar, construit pe locul cetatii biblice, se vad cateva ruine chiar in centrul orasului. Cand Iisus a transmis un mesaj bisericii din Tiatira, le-a atras atentia celor de acolo asupra tolerantei pentru prorocii mincinosi.

Laodicea, cei orbi si goi

Lodicea antica se afla in apropiere de Colose, punct de rascruce imperial pe drumul ce unea Efesul de Ierusalim. Orasul era centru balneo-climateric, dar si important punct medical. Biserica de aici a fost infiintata tot dupa a treia calatorie misionara a Sf Apostol Pavel. Astazi, pe ruinele anticei Laodicea se ridica modernul oras turc Eski-Hisar. Solia lui Iisus catre laodicieni a fost cea mai critica, negasind nimic de laudat. Dealtfel, cand au inceput persecutiile lui Domitian, crestinii Laodicieni au fost primii doborati.

Sursa: Femeia de azi, nr 37(294)

Dublin, Irlanda - Intre nord si sud

Urbe a lui Jonathan Swift, W.B. Yeats, Bernard Shaw, Oscar Wilde si, mai ales, a lui James Joyce, Dublinul este profund cosmopolit si avid de modernitate, dar, in acelasi timp, isi respecta trufas cutumele si blazonul vechimii.

In decembrie 1920, legea "Government of Ireland Act" imparte insula de langa Marea Britanie in Irlanda de Sud, care va ingloba 26 din cele 32 de comitate existente, cu parlamentul la Dublin, si Irlanda de Nord, care va include 6 din cele 9 comitate ale provinciei Ulster si-si va plasa capitala in Belfast. Printr-o ciudata grefa de spirit, Dublinul va purta mereu, in registru simbolic, urma acestei rupturi.

Raul Liffey (raspunzator in vechime pentru crearea emblematicului helesteu negru) imparte orasul in doua: e o frontiera naturala, de apa, intre antagonicele cartiere din Nord si Sud. Northside este considerat a fi partea saraca, muncitoreasca a orasului, in vreme ce Southside este locuit de middle class si de oameni cu dare de mana.

In mod paradoxal, cu toate ca Sudul este mai avut si mai "cozy", resedinta (Aras an Uachtarain) oficiala a presedintelui Irlandei (fost local rezidential al guvernatorului general al Statului Liber al Irlandei) se afla in Nord, in Phoenix Park. Nu este singura "anomalie in anomalie": resedinta arhiepisopului catolic si cea a omologului sau anglican se afla in Northside, la fel ca si una dintre cele mai luxoase suburbii dublineze, Howth.

Despre Dublin se spune ca nu poate fi cunoscut pe-ndelete decat in urma unei prelungi plimbari pe jos, din monument in pub si invers. Nu putini sunt cei care adauga faptul ca deambularea, ca sa fie pe deplin rodnica, ar trebui insotita de cartile lui James Joyce: in primul rand "Ulysses", care, pe cele 800 de pagini ale sale, descrie voiajul, calchiat dupa structura "Odiseei", al lui Leopold Bloom, prin toate cotloanele Dublinului.

O calatorie de o zi, dar durabila cat o eternitate, o calatorie printr-un singur oras, vast insa cat o lume. O lume pe care Joyce (care a scris "Ulysses" la Trieste, in Italia, cu harta orasului sau natal pe genunchi) ar recunoaste-o azi anevoie.
Nu e vorba de centrul istoric, nemiscat in coordonatele sale majore, de Trinity College sau de Temple Bar, de strada O'Connell sau de monumentele de arhitectura georgiene St Stephen's Green, Merrion Square, Ely Place, Fitzwilliam Square, nici de braseria St James's Gate, unde, incepand cu anul 1759, se fabrica renumita bere Guinness.


Nici de Dublin Castle, nici de simbolul orasului, catedrala Sfantului Patrick, cea mai mare din Irlanda si datand din secolul al XIII-lea, nici de Christ Church Cathedral (care mai pastreaza elemente arhitectonice din secolul al XI-lea). Este vorba de acel Dublin care s-a dezvoltat incredibil in ultimii 15-20 de ani gratie unei febrile evolutii economice.


Dublinul lui Joyce, plin de farmec provincial, jovial prafuit, stropit cu bere si leganat de cantece populare si de dansuri ropotitoare, ardent devotat conservatorismului, a intrat astazi intr-o frenezie imobiliara si urbanistica fara precedent. Ca si opera lui Joyce, la care, iata, nu incetam sa ne referim, Dublinul nu este o "o creatie creata", o frumoasa adormita, ci "o creatie creatoare", care se naste din ea insasi, produce neincetat sensuri si elaboreaza permanent noi paliere de intelegere.

Exista oameni (prietenii cam stiu de ce) pentru care Dublinul inseamna, intai de toate, Guinness. Nu Sir Alec Guinness, ci faimoasa bere neagra. Aromata, tare si neaparat rece. Puteti incerca sa traiti boema dublineza pret de o seara incepand, pios, cu St. James's Gate Brewery, locul in care Arthur Guinness a perfectat, in urma cu mai bine de 250 de ani si dupa indelungate experiente alchimice, berea nationala irlandeza. Locul (care se intinde pe 25 ha) are o sectiune muzeificata, dar si ample portiuni vii, unde se fabrica si, mai ales, se poate bea bere. Cum pofta vine sorbind, puteti lua la rand, fara graba, pub-urile din centru, de la cel mai vechi (O'Donughue's), pana la cel mai mic si mai stralucitor, Dowson Club (e vorba de un mic pub de jazz in care incap cel mult cincisprezece persoane).

Sursa: http://travel.descopera.ro/

Castelul Ashford, Irlanda

Ashford este o legenda. O poveste. A fost construit in secolul al XIII-lea de catre nobilii Burgos pentru a celebra victoria impotriva sustinatorilor familiei O’Connors.

Familia Guiness a extins si a renovat castelul in 1850 pentru a-l vinde, mai tarziu, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Astazi, minunatul Ashford este unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri de cinci stele ale Irlandei, dar este cunoscut pentru grandoarea sa in toata lumea. Nu este de mirare ca personalitati precum Sharon Stone, Brad Pitt sau John Wayne au ales sa-si petreaca, in repetate randuri, vacantele aici.

Castelul cu 83 de dormitoare, spa si 140 de hectare de padure se afla pe malul Lacului Corrib, cel de-al doilea ca marime din Irlanda.

Are o baza Spa, un restaurant enorm, o crama proprie, totul de un lux covarsitor. Daca vei ajunge client al hotelului, vei putea pleca la vanatoare cu soimi, la plimbare calare sau iti vei putea exersa abilitatile de tintas si arcas in spatii special amenajate.

Francisc din Assisi | Assisi

Assisi este locul nasterii Sf. Francisc de Assisi – patronul sfant al Italiei, fondator al Ordinului Franciscan si unul dintre cei mai populari sfinti din peninsula.

Assisi a fost timp de secole o importanta destinatie de pelegrinaj al catolicilor. In prezent, orasul are doar 3000 de locuitori insa primeste anual 4 – 5 milioane de tursti! Pelerinajul din aceste timpuri include cateva zone situate in afara circuitului turistic, la marginile orasului, zone cunoscute doar de initiati.

Putine sunt personajele anului 1000 care se pot prezenta cu o biografie atat de bogata ca Francisc de Assisi, a carui viata cunostea la inceputul anului 1300 cateva decade de vieti scrise de cei care l-au cunoscut. Cu toate acestea cronologia sfantului nu este deloc clara.

Sfantul Francisc d'Assisi nu si-a propus sa devina un sfant, dar si-a stabilit ca ideal in viata sa respecte strict Invataturile lui Iisus. El este un sfant al saraciei, al umilintei, al iubirii. Voia sa-i duca pe toti in Rai.

Copilul Francisc este un copil ca toti ceilalti, la prima vedere, doar ca mult mai vesel, mai luminos decit ceilalti si, neindoielnic, mai frumos, o frumusete ce o simteai ca iradiaza dinauntru.
Mareata si insorita provincie italiana Umbria, unde se gasea Assisi, cetatea copilariei lui Francisc, este plina de coline inalte, acoperite de maslini si vie. Micul Francisc se purta ca o vietate rasfatata a acestei naturi generoase, cu care era in armonie deplina.

La scoala, povestile despre templieri l-au facut sa se simta un cavaler al lui Christos, dorindu-si sa plece in cruciade, pentru a apara Mormantul Sfant.
Adolescent fiind, a fost luat prizonier de catre perugieni, intr-o lupta interna. In timpul celor doi ani de prizonierat, Francisc si-a pastrat veselia dintotdeauna si, prin farmecul si gratia sa, aplana orice conflict aparut printre fratii de suferinta. Ba mai mult, el, un adolescent, ii incuraja: Amintiti-va ca Puternicul ne-a dat suflet nemuritor si liber. Eu sunt aici, dar nu ma simt aici. Ieri, am zarit o vrabie si am vazut-o cat e de neinsemnata si libera. Atunci, eu, cea mai iubita si nobila faptura a Creatorului, sa nu ma simt liber?

A urmat bucuria eliberarii din prizonierat, care a fost umbrita insa de o boala lunga si grea, datorata lunilor de frig si foame din beciurile Perugiei. Febra alterna cu momente de senin, cand soptea: Eu stiu ca odata voi fi un print, un conducator al multora, invesmantat in gloria netrecatoare.
Grauntele vocatiei sale incepea sa incolteasca, lucrand incet sub actiunea harului divin. Incepea sa-si intuiasca esenta divina si menirea sa pe Pamant.
In marea sa puritate, Francisc a ascultat intotdeauna de semnele pe care i le trimitea Dumnezeu in momentele de cumpana, abandonindu-se total Vointei divine.

Intors acasa, se simtea tot mai mult atras de rugaciunea solitara. Se refugia in locurile dragi lui, in mijlocul padurii. La cei douazeci si trei de ani ai sai, trupul ii era cel al unui barbat tanar, care se misca cu placere si gratie.
Francisc incepea sa se obisnuiasca sa traiasca intr-o lume a miracolelor, o lume in care Cerul cobora pe Pamant pentru el, pentru a-l invata ce este iubirea pentru tot ce exista.

Fiind in aceasta stare de constiinta, i se paru foarte firesc sa-i spuna lui Dumnezeu sa-i arate drumul in viata, printr-un fluture: Daca fluturele din dreapta se pune pe suprafata apei sau pe nisip, voi fi un slujitor al Domnului! Fluturele sau ezita, vibra si poposi pe nisipul moale. Primise raspunsul pe care-l intuia demult. Era multumit, impacat si senin.

Aceste intimplari s-au petrecut in anul 1205 si au fost decisive in convertirea sa.Hotari sa traiasca in saracie ca Iisus, sa traiasca in sfintenie ca El. Francisc era inzestrat cu o voce calda si convingatoare, irezistibila, vibranta, limpede. Avea un glas care captiva imediat atentia, un glas care te facea sa pornesti la drum chiar si in timpul noptii.

La un moment dat erau 12 discipoli, ca si cei 12 apostoli ai lui Iisus. Traiau din ce le aduceau taranii din imprejurimi. Respectau intocmai scriptura, dar se deosebeau de celelalte ordine calugaresti prin strictetea lor referitoare la posesiunile de bunuri materiale. A vinde tot si a imparti saracilor era prima conditie pentru a deveni membru al ordinului. Ordinul lor calugaresc este recunoscut de papa in mod oficial, in urma unui vis profetic al inaltului prelat, in care Dumnezeu ii arata ca franciscanii vor revigora crestinismul. Si asa a fost.
Marea lui umilinta si puritate l-au facut sa inteleaga si graiul animalelor, carora le predica la fel ca si oamenilor.

In timpul celei de-a patra cruciade, Francisc, pentru a impiedica varsarile de sange, s-a dus sa vorbeasca cu sultanul. S-a lasat prins de inamic si ajunse, batut, in fata sultanului. Pentru a-i verifica puterea credintei in Dumnezeul lui, Sultanul l-a pus sa treaca printr-un foc mare de lemne... Paseste apoi, fara sa se arda, face de trei ori in lungime drumul de la un capat la altul. Sultanul, uimit si incintat, il privi atent si facu semn ca vrea sa ramana doar cu el.
Apoi si-a exprimat liber admiratia pentru credinta lui Francisc, dar, pentru binele tuturor, aceasta admiratie trebuia sa ramina secreta deocamdata. Secreta a ramas, dar a avut si o urmare fericita. Peste putin timp s-a incheiat pace intre crestini si musulmani. Francisc a putut ingenunchea la Mormantul Sfant, indeplinindu-si un vis de demult.

Clara vroia sa fie ca Francisco. Iubeau amindoi, nespus de mult, aceeasi fiinta, pe Iisus, si se iubeau unul pe altul cu o iubire inalta. Era o iubire divina intre ei, o iubire perfecta, ideala, un exemplu dat de Dumnezeu pentru noi toti.
Aureola de sfant ce se vedea in jurul capului lui Francisc parea sa arate tuturor ca Dumnezeu e tot timpul cu el.

De Ziua Sfintei Cruci se afla, ca de obicei, cufundat in rugaciunile de dimineata, meditind asupra patimilor Mintuitorului. Ruga era atit de profunda, incit s-a identificat atunci perfect cu Iisus de pe cruce si a simtit in fiinta lui toate suferintele Lui. La iesirea din meditatie, avea semnul suferintei lui Iisus in trupul lui. Stigmatele, cinci la numar, erau rani in care singele gilgiia. Mirosea a flori.

Francisc a ramas in amintirea oamenilor ca un sfant al iubirii, un sfant care predica pasarelelor, un sfant al saraciei materiale si al umilintei.
Pentru Iisus, marea sa iubire, si-a consacrat intreaga viata. Si a ajuns desavarsit ca si El. Desavarsindu-se, si-a indeplinit menirea pe acest Pamant. Caci Dumnezeu nu ne cere decat un singur lucru: sa ne desavarsim.

Inainte de a pleca din aceasta lume, Francisc s-a rugat pentru noi sa fim iertati daca vom trece smeriti pragul capelei din biserica Santa Maria degli Angeli. El voia un Paradis cu portile deschise pentru toti cei care se smeresc.
O cerere curajoasa, dar regula lui Francisc Totul sau nimic, a fost respectata chiar si de Dumnezeu. Dorinta i-a fost ascultata si pana azi, pe data de 2 august, mii de pelerini vin acolo.

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi:

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!

"Stonehenge" australian – Vechi "harti" de astronomie

Un ansamblu de pietre din Australia ar putea fi mai vechi decat Stonehenge, Marea Britanie. Cercetatorii presupun existenta unei legaturi intre cultura aborigena si astronomie, acestia sustinand ca populatia bastinasa a asezat in mod intentionat pietrele dupa pozitia soarelui.

Ansamblul are o latime de 50 de metri si este format din peste 100 de pietre de mari dimensiuni, aflandu-se pe terenul lui Wurdi Youang, in Victoria. Acesta a fost descoperit de catre colonistii europeni cu doua secole in urma, iar acum specialistii doresc sa-l cerceteze din nou. Se presupune ca ansamblul a fost construit de oamenii "wadda wurrung", locuitorii traditionali ai zonei.

Pietrele au fost pozitionate astfel incat sa indice locul in care apune soarele in timpul solstitiului de iarna si de vara, pentru a marca cea mai lunga si cea mai scurta zi a anului. Cu toate ca semnificatia pietrelor s-a pierdut in secolul XX, cand au fost interzise toate practicile aborigenilor, o echipa de arheologi si de astronomi au inceput cercetarile pentru a demonstra ca aborigenii practicau astronomia inca din cele mai vechi timpuri.

Potrivit traditiei, in lunile aprilie si mai, pe cer poate fi vazuta o constelatie in forma de emu, realizata de punctele negre din Calea Lactee, acest lucru putand fi observat din emisfera sudica, moment in care constelatia se reflecta perfect deasupra ansamblului, semand cu o gravura. Fenomenul coincide cu perioada in care pasarea salbatica isi depune ouale, acesta fiind un semn pentru ca locuitorii sa inceapa strangerea lor.

Structurile din piatra din aceasta regiune sunt greu de datat. Potrivit astrofizicianului Norris, pietrele de la Wurdi Youang ar putea avea o vechime cuprinsa intre 200 si 20.000 de ani. Cu toate acestea, arheologii vor testa solul aflat sub pietre pentru a-si da seama cand a fost expus la soare ultima oara. Mai mult decat atat, au fost descoperite grupari de pietre gasite pe teren care sugereaza existenta unor rafturi sau zone de gatit, care au fost mutate in timp de natura si de oameni.

La fel ca in cazul Stonehenge, aceste descoperiri ar putea ajuta populatia de origine aborigena sa inteleaga nivelul de inteligenta si gradul de implicare in astronomie al stramosilor ei. De asemenea, ar putea influenta gandirea viitoarelor generatii. "Este interesant de stiut cat de avansata era astronomia pe care o practicau. Daca are 5.000 de ani vechime, atunci ar depasi Stonehenge", sustine Janet Mooney, profesor-sef de Studii despre Australienii Bastinasi de la Universitatea Sydney.

Ansamblul Stonehenge este format din o serie de pietre de mari dimensiuni dispuse in patru cercuri concentrice, despre care se spune ca a inceput sa fie construit in jurul anului 3.000 i.e.n.
Sursa:
Foto:

Directia Honolulu, Hawaii

Mai mult asiatic decat american, Honolulu este un amestec delicios de etnii si limbaje, bucatarii personalizate si bucate servite cu portii generoase de ospitalitate tipic Hawaiiana. Printre numeroasele sale muzee si oferte culturale se numara singurul Palat Regal din SUA; printre altele Hawaii este si raiul gurmanzilor, mari amatori ai bucatariei specifice a insulei.

Honolulu este sediul comitatului omonim, statul Hawaii din Statele Unite ale Americii. Capitala statului insular Hawaii, Honolulu este o importanta statiune de agrement. Honolulu este situat in Golful Mamala de pe Oahu, a treia insula ca marime din arhipelag. Orasul isi datoreaza numele asezarii sale geografice avantajoase, "Honolulu" inseamna "locul protejat".

Capitala grupului de insule, care alcatuiesc cel mai tanar stat al SUA, este alcatuita din trei parti, dintre care Waikiki este Mecca turistilor. Amatorii de surfing, de scufundari si de plaja se imbulzesc in aceasta Copacabana a insulelor Hawaii, situata in partea estica a orasului.

In partea opusa, aviatia americana isi desfasoara activitatea in Baza Aeriana Hickam, iar marina, in Pearl Harbor, desi in realitate tot vestul orasului Honolulu este folosit de infrastructura militara. Intre obiectivele militare si plaja se intinde centrul orasului.

1. Palatul Iolani, situat la nr 364 pe King St este primul si singurul Palat Regal din Statele Unite. Cladirea a fost resedinta ultimilor doi conducatori si a fost folosita ca si cladirea Capitoliului pana in 1969. Palatul a fost construit in jurul anului 1880 si este perfect restaurata.

2. Ala Moana Beach Park si Insula Magica
Acoperind o parte insemnata a insulei, cu numeroase zone de parcuri si gradini este locul perfect unde vizitatorii se pot relaxa, bucurandu-se de razele de soare de pe coasta.

3. Acvariul Waikiki
Incepand cu anul 1904, acvariul ofera o perspectiva de ansamblu asupra eco-sistemului hawaiian, a vietii marine in particular, fiind un important punct de informare si educare cu privire la speciile ce traiesc in zona.

4. Bishop Museum
Muzeul de istorie naturala si cultura hawaiana isi gasesc aici cadrul de desfasurare perfect, pe ecrane multimedia si intr-un planetariu, loc preferat de adulti si copii deopotriva.

5. Hanauma Bay este una dintre cele mai populare destinatii de vacanta de pe insula.
PS. Unde mergi? In Honolulu. Este expresia preferata a Anei atunci cand este obligata sa explice directia spre care se indreapta.

Crucea miraculoasa de la Manastirea Dervent

In Dobrogea, pe urmele sfantului Andrei

Candva, demult, pe dealul Ostrovului, nu departe de Silistra bulgareasca, oamenii au descoperit cu uimire ca din pamant incepusera sa creasca patru cruci masive de piatra. Nu era vreo scornire sau o impresie parelnica a cuiva; crucile se ridicau aievea din pamant, cu de la sine putere, amintindu-le celor batrani o legenda straveche, care spunea ca pe acele locuri dobrogene fusesera martirizati patru ucenici ai Apostolului Andrei: un calugar si trei fecioare neprihanite. Asa incepe povestea Manastirii Dervent, cu un mare miracol dumnezeiesc, intregit de-a lungul anilor cu numeroase si incredibile vindecari - de cancer, de paralizie, de neputinte sufletesti.

La Dervent, urmele pasilor Sfantului Andrei si ale primilor crestini se mai pastreaza inca. Undeva, nu departe, se afla vestita Pestera a Apostolului. La Basarabi, vegheaza primele biserici de creta, sapate in carnea moale a muntelui de calcar, iar la Halmyris, Isaccea sau Niculitel, isi dorm somnul cel de veci sirul parca fara de sfarsit al marilor nostri martiri si intemeietori de credinta: Zotic, Atal, Camas, Filip, Epictet, Astion, Chiril, Darius sau Evagrie.
Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani.

De pe culmea dealului Ostrov, privirea cuprinde intreaga lunca a Dunarii, gandind ca nu intamplator Dervent inseamna in limba turca "trecere peste ape". Impresurata fara scapare de bratele vanjoase ale Dunarii, ce se prind si se desfac in smarcuri namoloase, de netrecut, manastirea pare ca imprumuta ceva din asprimea si insingurarea locului, cercetandu-te atent ca nu cumva sa-i tulburi launtrul mistic si tihnit sau, (Doamne fereste!), sa-i rapesti comoara cea mai de pret - crucea tamaduitoare, o piatra miraculoasa, innegrita de fumul lumanarilor si de mangaierile disperate ale credinciosilor.

Oricat te-ai plimba prin curtea manastirii, admirand incinta, muzeul sau chiliile invesmantate in calcar si caramida aparenta, nu vezi mare lucru. Ai nevoie de explicatii, de insotirea rabdatoare si priceputa a parintelui Atal (ghidul manastirii), care incepe a-ti vorbi despre geografia spirituala a locului, despre cei dintai sfinti romani (Casian, Gherman, Efrem), care au ridicat primele schituri dobrogene de la Axiopolis, Histria, Chilia sau Sf. Gheorghe. Derventul nu a aparut din neant. Dumnezeu a vrut ca manastirea sa fie construita chiar in mijlocul triunghiului de foc al sihastriilor apostolice: Casian, Duristorum, Pestera Sfantului Andrei.

Daca ne-am inchipui Dobrogea ca pe o uriasa biserica, Histria ar fi pridvorul, iar Derventul ar intruchipa altarul. Pentru parintele Atal, Crucea facatoare de minuni nu are egal. E temelia si liantul obstii monahale. Fara aceasta Cruce, Derventul ar fi ramas, cu siguranta, si astazi un loc trist si pustiu, batut de vanturile aspre, neinduratoare, ale Dobrogei.

Sursa: