In Dobrogea, pe urmele sfantului Andrei Candva, demult, pe dealul Ostrovului, nu departe de Silistra bulgareasca, oamenii au descoperit cu uimire ca din pamant incepusera sa creasca patru cruci masive de piatra. Nu era vreo scornire sau o impresie parelnica a cuiva; crucile se ridicau aievea din pamant, cu de la sine putere, amintindu-le celor batrani o legenda straveche, care spunea ca pe acele locuri dobrogene fusesera martirizati patru ucenici ai Apostolului Andrei: un calugar si trei fecioare neprihanite. Asa incepe povestea Manastirii Dervent, cu un mare miracol dumnezeiesc, intregit de-a lungul anilor cu numeroase si incredibile vindecari - de cancer, de paralizie, de neputinte sufletesti.
La Dervent, urmele pasilor Sfantului Andrei si ale primilor crestini se mai pastreaza inca. Undeva, nu departe, se afla vestita Pestera a Apostolului. La Basarabi, vegheaza primele biserici de creta, sapate in carnea moale a muntelui de calcar, iar la Halmyris, Isaccea sau Niculitel, isi dorm somnul cel de veci sirul parca fara de sfarsit al marilor nostri martiri si intemeietori de credinta: Zotic, Atal, Camas, Filip, Epictet, Astion, Chiril, Darius sau Evagrie.
Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani.
De pe culmea dealului Ostrov, privirea cuprinde intreaga lunca a Dunarii, gandind ca nu intamplator Dervent inseamna in limba turca "trecere peste ape". Impresurata fara scapare de bratele vanjoase ale Dunarii, ce se prind si se desfac in smarcuri namoloase, de netrecut, manastirea pare ca imprumuta ceva din asprimea si insingurarea locului, cercetandu-te atent ca nu cumva sa-i tulburi launtrul mistic si tihnit sau, (Doamne fereste!), sa-i rapesti comoara cea mai de pret - crucea tamaduitoare, o piatra miraculoasa, innegrita de fumul lumanarilor si de mangaierile disperate ale credinciosilor.
Oricat te-ai plimba prin curtea manastirii, admirand incinta, muzeul sau chiliile invesmantate in calcar si caramida aparenta, nu vezi mare lucru. Ai nevoie de explicatii, de insotirea rabdatoare si priceputa a parintelui Atal (ghidul manastirii), care incepe a-ti vorbi despre geografia spirituala a locului, despre cei dintai sfinti romani (Casian, Gherman, Efrem), care au ridicat primele schituri dobrogene de la Axiopolis, Histria, Chilia sau Sf. Gheorghe. Derventul nu a aparut din neant. Dumnezeu a vrut ca manastirea sa fie construita chiar in mijlocul triunghiului de foc al sihastriilor apostolice: Casian, Duristorum, Pestera Sfantului Andrei.
Daca ne-am inchipui Dobrogea ca pe o uriasa biserica, Histria ar fi pridvorul, iar Derventul ar intruchipa altarul. Pentru parintele Atal, Crucea facatoare de minuni nu are egal. E temelia si liantul obstii monahale. Fara aceasta Cruce, Derventul ar fi ramas, cu siguranta, si astazi un loc trist si pustiu, batut de vanturile aspre, neinduratoare, ale Dobrogei.
Sursa:
La Dervent, urmele pasilor Sfantului Andrei si ale primilor crestini se mai pastreaza inca. Undeva, nu departe, se afla vestita Pestera a Apostolului. La Basarabi, vegheaza primele biserici de creta, sapate in carnea moale a muntelui de calcar, iar la Halmyris, Isaccea sau Niculitel, isi dorm somnul cel de veci sirul parca fara de sfarsit al marilor nostri martiri si intemeietori de credinta: Zotic, Atal, Camas, Filip, Epictet, Astion, Chiril, Darius sau Evagrie.Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani.
De pe culmea dealului Ostrov, privirea cuprinde intreaga lunca a Dunarii, gandind ca nu intamplator Dervent inseamna in limba turca "trecere peste ape". Impresurata fara scapare de bratele vanjoase ale Dunarii, ce se prind si se desfac in smarcuri namoloase, de netrecut, manastirea pare ca imprumuta ceva din asprimea si insingurarea locului, cercetandu-te atent ca nu cumva sa-i tulburi launtrul mistic si tihnit sau, (Doamne fereste!), sa-i rapesti comoara cea mai de pret - crucea tamaduitoare, o piatra miraculoasa, innegrita de fumul lumanarilor si de mangaierile disperate ale credinciosilor.
Oricat te-ai plimba prin curtea manastirii, admirand incinta, muzeul sau chiliile invesmantate in calcar si caramida aparenta, nu vezi mare lucru. Ai nevoie de explicatii, de insotirea rabdatoare si priceputa a parintelui Atal (ghidul manastirii), care incepe a-ti vorbi despre geografia spirituala a locului, despre cei dintai sfinti romani (Casian, Gherman, Efrem), care au ridicat primele schituri dobrogene de la Axiopolis, Histria, Chilia sau Sf. Gheorghe. Derventul nu a aparut din neant. Dumnezeu a vrut ca manastirea sa fie construita chiar in mijlocul triunghiului de foc al sihastriilor apostolice: Casian, Duristorum, Pestera Sfantului Andrei.Daca ne-am inchipui Dobrogea ca pe o uriasa biserica, Histria ar fi pridvorul, iar Derventul ar intruchipa altarul. Pentru parintele Atal, Crucea facatoare de minuni nu are egal. E temelia si liantul obstii monahale. Fara aceasta Cruce, Derventul ar fi ramas, cu siguranta, si astazi un loc trist si pustiu, batut de vanturile aspre, neinduratoare, ale Dobrogei.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu