Ovidiu | Tomis

Publius Ovidius Naso s-a nascut la 20 martie, 43 i.Hr. la Sulmo, azi Sulmona/Aquila Italia si a murit in exil, in anii 17 sau 18 d. Hr. in Tomis, azi Constanta. A fost unul dintre cei mai mari poeti romani, cunoscut in limba romana sub numele de Ovidiu. Datorita perfectiunii formale a stilului, umorului fin si fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alaturi de Horatiu si Virgiliu.

Dupa un studiu scurt al retoricii, Ovidiu s-a dedicat creatiei artistice. Dupa ce si-a completat cultura la Atena, a intreprins impreuna cu prietenul sau, poetul Aemilius Macer, o calatorie in Sicilia si Asia Mica. Intors la Roma, a intrat in cercul literar condus de Messala Corvinus, ducand in paralel o viata extravaganta si lipsita de griji in mijlocul protipendadei romane. Inalta societate romana ii aprecia operele, iar printre protectorii poetului se afla insusi imparatul Octavianus Augustus. Dupa moartea lui Horatiu, in anul 8 i.Hr., Ovidiu a devenit cel mai cunoscut si apreciat poet din Roma.

In toamna anului 8 d.Hr., in timp ce poetul se afla pe insula Elba, in mod neasteptat, fara o hotarire prealabila a Senatului, Augustus hotaraste exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe tarmul indepartat al Marii Negre.

Acuza principala era ca poezia sa din Ars amandi a contribuit la coruperea tineretului, indemnat la orgii, una dintre victime fiind chiar fiica lui Augustus, Iulia. Nu ar fi fost fara importanta in decizia exilarii nici faptul ca Ovidiu ar fi adoptat filosofia pitagoreicilor, participand (am zice cu un limbaj actualizat) la activitatea unui grup de meditatie transcendentala, care submina autoritatea lui Jupiter si a celorlalti zei romani. Ovidiu era deci un subversiv ce trebuia izolat, pentru ca influenta lui, atat ca pitagoreic, cat si ca artist libertin al amorului, devenea periculoasa pentru linistea Romei si pentru puterea imparatului. Poetul latin Ovidiu, traind la Roma in dezabuzare erotica si intr-un regim politic autoritar, preocupat de extinderea fara limite a cuceririlor, descopera tocmai la marginea imperiului, la Tomis, in Estul barbar al Daciei, solutia crestina a iubirii de oameni, capacitatea de regenerare a suferintei si speranta in nemurire adusa de Mantuitor.
In Tristia, Ovidiu se refera si la faptul ca „ar fi vazut ceva ce n-ar fi fost permis sa vada”. Cercetatorii sunt de parere ca Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.
Ovidiu a facut numeroase incercari, prin scrisori trimise la Roma, sa obtina gratia lui Augustus. Toate au ramas lipsite de succes, chiar dupa moartea lui Augustus, urmasul sau, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Ovidiu sufera o radicala transformare morala, intelectuala si spirituala. Jurnalul sau apocrif e marturia credibila a unei veritabile metanoia. O criza individuala este pusa in contextul unei crize generale a lumii, surprinsa in momentul trecerii de la politeismul antic la monoteismul crestin. Surprinzator e sa descoperim ca lumea dacica, traind in cultul zeului unic, Zamolxe, era mai pregatita pentru aceasta transformare decat Roma politeista.

Smuls din lumea lui romana, un fals paradis, Ovidiu e obligat la Tomis, un infern convertit pozitiv prin experienta initiatica, sa faca un bilant al vietii si sa inteleaga altfel decat pana atunci lumea si valorile ei. Mai poate iubi Ovidiu la Tomis cum a iubit la Roma (adica la fel de libertin) si cum a infatisat dragostea in cartea care i-a adus pedeapsa exilului pentru invinuirea de a fi corupt tineretul, indemnandu-l la imoralitate?

Mai poate scrie Ovidiu la Tomis cum a scris la Roma? Ovidiu invata la Tomis limba daca (dupa cum ne incredinteaza fictiunea jurnalului sau) si scrie ode (zadarnice) pentru Tiberiu, noul imparat, ode pe care le recita in public, in speranta ca se va auzi la Roma si va obtine iertarea.

Ovidiu va incerca sa fuga de la Tomis, de sub supravegherea romanilor, caci Tiberiu il consemnase la domiciliu. Salvarea lui ar fi fost sa ajunga in Muntii Sarmisegetuzei, la altarul preotului dac ce cunostea de la sursa (calatorise la Ierusalim) apropierea noi religii care va schimba lumea. Ovidiu l-a descoperit pe Dumnezeu in exilul sau de la Tomis si de aceea credinta lui, nascuta in cele mai vitrege conditii, va fi cu atat mai puternica. Patria pamanteasca, Roma, depravata si ingrata, nu mai merita ravna si nostalgia intoarcerii.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit in anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost si inmormantat, dar aceasta data nu este sigura. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezulta ca in primavara anului 18 d.Hr. poetul era inca in viata. Pentru piatra sa funerara, Ovidiu a compus urmatorul text, in forma unei scrisori trimise sotiei sale (Tristia, III, 73-76):
„Sub asta piatra zace Ovidiu, cantaretul
Iubirilor gingase, rapus de-al sau talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodata,
Te roaga pentru dansul: sa-i fie somnul lin”.

Surse: http://ro.wikipedia.org/wiki/Publius_Ovidius_Naso si http://www.romlit.ro/dumnezeul_exilului