marți, 3 ianuarie 2012

10 minuni geologice ale Pamantului

Fenomene care sfideaza realul! Asa pot fi descrise peisajele incluse in acest top. Vezi o galerie foto impresionanta si detalii despre cum a fost posibila formarea unor asemenea reliefuri.

1. PAMUKKALE – TURCIA

Sau, in traducere din turca, Castelul de Bumbac. Zona a gazduit in trecut orasul antic Hierapolis, iar o parte din mormintele vechii asezari au devenit parte din priveliste. Etericul peisaj este format dintr-o serie de travertine (n.r. varianta de calcar de precipitatie cu structura cavernoasa, de culoare alba sau galbuie, formata din aragonit si/sau calcit fibros radiar. Se utilizeaza ca piatra ornamentala. La noi se exploateaza la Borsec si Borz, printre altele) si izvoare termale, dand impresia unui alb imaculat.

2. TURNURILE DE GHEATA DE PE MUNTELE EREBUS – ANTARCTICA

Muntele Erebus este unul dintre cei mai mari vulcani activi de pe Pamant. Se ridica la aproape 4 kilometri peste nivelul marii si formeaza in mod permanent noi si noi cercuri vulcanice, datorita scurgerii continue de lava. Gazul vulcanic extrem de fierbinte care iese prin crapaturile si craterele vulcanului a format un sistem de pesteri de gheata pe toata suprafata muntelui.

3. GHEIZERUL DIN NEVADA, SUA

Poate parea un peisaj desprins de pe o alta planeta sau platoul unui film SF, insa, in realitate, acest peisaj exista pe Terra, mai exact in Nevada, SUA. Gheizerul este situat in Hualapai Valley, langa Gerlach. Insa este un fenomen natural putin vazut de publicul larg si asta pentru ca terenul pe care s-a format este proprietate privata. Poate fi observant numai de la distanta, de pe State Roade 34. In 1916, proprietarii pamantului au forat, in speranta ca vor gasi apa si vor transforma zona desertica intr-una agricola. Au gasit apa, iar metoda a functionat timp de zeci de ani. Insa forajul a ajuns pana la un “sac” de apa termala, iar rezultatul a fost acest geizer.

4. ROCILE “CORT” KASHA KATUWE – NEW MEXICO, SUA

Devenite monument national al Americii, rocile s-au format prin erodarea formatiunilor rezultate in urma eruptiilor vulcanice de acum 6-7 milioane de ani. Desi sunt uniforme, rocile variaza in inaltime.

5. VALEA LUNII – ARGENTINA

Ischigualasto sau “locul in care pui luna” este o vale izolata din Argentina. Este impanzita de roci circulare, “sculptate” de vantul puternic, care arata ca niste bile uriase. Zona, in trecut extrem de fertila, este acum arida si contine atat de multe fosile de plante si animale incat a devenit o destinatie obisnuita pentru paleontologii din toata lumea.

6. FORMATIUNEA GEOLOGICA DANXIA – CHINA

Fenomenul geologic poate fi vazut in mai multe parti din China. Imaginea de mai sus este facuta in Zhangye, in provincia Gansu. Danxia, care inseamna “nor rosiatic” in chineza, este un tip de gresie rosie care s-a erodat in timp, dand nastere unor stanci cu forme ciudate.

7. FANTANA FERMECATA – PARCUL NATIONAL CHAPADA DIAMANTINA, BRAZILIA

Paco Encantado sau Fantana Fermecata se afla in Bahia, la aproximativ 400 de kilometri de capitala Salvador. Fantana gigant are 36,57 de metri adancime, iar apa este atat de curata incat poti distinge rocile si trunchiurile de copac stravechi. Lacul este protejat natural datorita ecosistemului rar si delicat.

8. PADUREA DE STANCI – CHINA

Shilin, termenul chinezesc pentru padure de roci, este un exemplu impresionant de topografie carstica. Rocile sunt de fapt piatra de var erodata de apa. Este cunoscut inca de pe timpul dinastiei Ming, ca prima minune a lumii.

9. WULINGYAN, HUNAN – CHINA

Minunea geologica este formata din peste 3.000 de carsturi de piata de var. Peisajul este impanzit de cascade dramatice si unele dintre cele mai mari pesteri in piata de var din Asia.

10. SALAR DE UYUNI – BOLIVIA

Este una dintre imaginile iconice ale Boliviei – un desert masiv de sare in mijlocului Altiplano (n.r. platoul inalt din Muntii Anzi Cordilieri). Desertul, exterm de intins, reflecata razele soarelui in asa fel incat formeaza iluzia unei oglinzi in care se reflecta cerul. In desert se afla mai multe lacuri de culori ciudate produse de depozitele de minerale din zona.

Sursa: http://lvaleriu.wordpress.com/

Evenimente astronomice in 2012

4 ianuarie: Apogeul ploilor de meteoriți Quadrantidele

Punctul maxim al acestei ploi de meteoriți va fi chiar mâine, vizibil din partea nord-estică a Americii. Quadrantidele reprezintă ploi scurte de meteoriți, apogeul întinzându-se pe doar câteva ore. Dintr-un punct cu vizibilitate bună, se pot vedea până la 50-100 de meteoriți într-o oră.

20 februarie – 12 martie: Cea mai bună apariție nocturnă a planetei Mercur

În acest interval, Mercur va fi destul de departe de soare, pentru a fi vizibil imediat după apusul soarelui. Poziția lui va fi susținută și de alte două planete luminoase, Venus și Jupiter. Mercur se va afla cel mai departe de Soare pe data de 5 martie.

3 martie: Marte în opoziție

Pe 15 februarie, Marte ajunge în cel mai îndepărtat punct față de Soare, iar la două zile după data de 3 martie, când planeta se va afla în opoziție, Marte se va afla cel mai aproape de Pământ – la puțin peste 100 de milioane de km.

13 martie: ”Planeta dublă” strălucește

Cele mai strălucitoare două planete, Venus și Jupiter, își vor uni forțele pentru o priveliște rarisimă. În această seară, vor fi separate de doar trei grade, iar Jupiter va străluci de circa 8 ori mai tare decât în mod normal.

5 mai: Cea mai mare lună plină din 2012

Imediat ce luna va deveni plină, mai precis peste 25 de minute, va ajunge în cel mai apropiat punct de Pământ din 2012, respectiv la la puțin peste 300.000 de km. Sunt așteptate diferite tipuri de maree oceanice.

20 mai: Eclipsa inelară de soare

Anul acesta, traiectul va începe de deasupra Chinei și va ajunge până deasupra Japoniei centrale. Dat fiind că discul lunii va apărea mai mic decât discul solar, suprapunerea va aduce un inel de lumină strălucitoare în jurul siluetei întunecate ale lunii.

4 iunie: Eclipsă parțială de lună

La miezul acestei nopți, luna va avea parte de o eclipsă parțială.

5 iunie: Venus tranzitează Soarele (eveniment rar)

Trecerea planetei Venus prin fața Soarelui este unul dintre cele mai rare evenimente astronomice. Până acum, au fost observate doar 6 astfel de tranzite: în 1639, 1761, 1769, 1874, 1882 și, cel mai recent, în 2004. Următorul va avea loc în 2117. Când se întâmplă acest lucru, Venus apare ca un punct negru pe discul solar, putând fi observat cu ochiul liber.

12 august: Ploile de meteoriți Perseidele

Considerate una dintre cele mai ofertante ploi de meteoriți vizibile pe parcursul unui an, Perseidele sunt printre cele mai spectaculoase fenomene celeste observabile cu ochiul liber. Un singur observator poate vedea până la 90 de meteoriți.

13 noiembrie: Eclipsă totală se Soare

Aceasta va fi prima eclipsă totală de Soare din iulie 2010 încoace.

13-14 decembrie: Ploaia de meteoriți Geminide

Geminidele depășesc Perseidele, spun specialiștii, în ceea ce privește caracterul spectaculos, numărul meteoriților, precum și strălucirea lor fiind extreme de apreciate de amatorii de astronomie. Se pot vedea până la 120 de meteoriți pe oră.

25 decembrie: Noaptea de Crăciun și Jupiter

La Crăciunul viitor, cerul va fi împodobit cu lumina lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostrum solar.

Sursa: Scientific American

miercuri, 14 decembrie 2011

Bulgaria - In top si la ski

Bulgaria reprezinta o destinatie de vacanta ideala daca nu vrei sa pierzi prea mult timp pe drum, daca vrei confort, relaxare si distractie la un pret accesibil, o multime de partii, instalatii de cablu si ski-lifturi, hoteluri excelente, mancare buna si ospitalitate veritabila.

Bansko – Peisaje de vis
Bansko este cea mai mare si moderna statiune pentru sporturi de iarna din Bulgaria si se lauda cu primul „parc de distractii“ pentru snowboard-uri din Balcani.
Orasul vechi si fremecator este situat la 925 metri altitudine pe coastele muntelui Pirin, pe malurile raului Glazane, in mijlocul unui peisaj spectaculos si, datorita celor 44 de tunuri de zapada instalate, are cel mai lung sezon de schi: 15 decembrie -15 mai.

Un bonus pentru distractie: cinci kilometri de partii „la liber“ si partia cu instalatie de nocturna si cu piste multiple, care se intinde de la Banderishka Polyana pana in oras, pe o lungime de sapte kilometri. Bansko este si un loc ideal pentru o calatorie in lumea traditiilor bulgaresti: poti petrece momente minunate in micile taverne „mehana”, ori vizitand ruinele fortaretei antice Staroto Gradiste, piramidele Melnik, valea raului Demianitsa sau Parcul National Pirin.
• Exista 10 partii de toate tipurile, cu lungimi intre 400 si 3000 m.
• Pistele sunt deservite de opt telecabine, sapte telescaune, tot atatea teleschiuri si in plus, exista si zece teleschiuri speciale pentru cei mici.

SPA la mare altitudine
Situat intr-o zona linistita, la 15 minute de centrul istoric, Complexul St. Ivan Rilski este construit intr-un stil architectural caracteristic zonelor alpine, imbinat insa cu numeroase elemente locale traditionale. Hotelul are 103 camere duble si single si patru apartamente si este completat de alte patru cladiri rezidentiale care cuprind 162 de studiouri si apartamente cu unul sau doua dormitoare.


La facilitati se mai adauga: restaurantul rustic cu 100 de locuri, salile de conferinta, barurile (lobby bar si buddha bar), miniclub pentru copii, sali de divertisment incalzite de seminee in stil vechi, dar si un centru sportiv si de intretinere a sanatatii ultramodern, cu acces gratuit, unde poti apela la proceduri SPA sau programe de fitness.
La piscina interioara de o dimensiune impresionanta se adauga cele patru tipuri de sauna: cu pietre, cu aburi, cu utraviolete sau, pentru curajosi, cu gheata.
• Centrul de SPA din cadrul hotelului St. Ivan Rilski este deschis in 2008 si ofera servicii de exceptie si acces gratuit la piscina incalzita pentru toti oaspetii complexului.
• Modern si traditional, intr-un design cu elemente de lemn si sticla, complexul este o oaza de relaxare in mijlocul zapezilor.

Borovets - Statiunea regilor bulgari

La Borovets, printre paduri de pin, pe coastele Muntilor Mousala, la est de Rila, sporturile albe sunt la ele acasa 120 de zile pe an. Aici veneau pentru partide de vanatoare, inca din 1896, regii Bulgariei, iar acum locatia a devenit una ultramoderna, cu hoteluri si pensiuni pentru toate buzunarele si cu telegondola, teleschiuri duble, telescaune, 14 tunuri de zapada, trambulina sau partii cu instalatii de nocturna, unde au avut loc chiar doua editii ale Campionatelor Mondiale de Schi.

Exista variante multiple pentru ski-pass-uri, valabile in intreaga retea de transport pe cablu, centre de inchirieri echipament, o scoala de schi cunoscuta in toata Europa, iar serviciul Salvamont functioneaza 24 ore/zi.

Rasfat pe toate gusturile
Fa-ti o favoare si rasfata-te la Rila, unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din Borovets, asezat in capatul vaii Mousala. Chiar daca nu esti o iubitoare a schiului, vei gasi aici tot ce ai nevoie pentru o vacanta speciala intr-o atmosfera de iarna autentica: poti strabate muntele pe trasee potrivite fiecaruia, poti merge la un concert, ori participa la un sanius completat de o bulgareala zdravana, sau pur si simplu, te poti relaxa la un SPA de cinci stele.


In afara, piscinei interioare incalzite, a saunelor, centrului de frumusete, a barului Panorama si a celor trei restaurante, Rila dispune de facilitati deosebite pentru cei mai mici oaspeti: o scoala de schi si snowboard, gradinita, echipament, „Boro Kids“, divertisment pentru copii cu masa si dulciuri incluse, sau chiar o cresa pentru cei mai mititei, cu bona, jocuri, masa de pranz, dulciuri si ceai.
• Aici exista o scoala de schi si snowboard cu invatare garantata in trei zile.
• Pistele din Pampornovo sunt considerate un „rai“ pentru incepatori.

Pamporovo - Pe urmele lui Orfeu

Perla statiunilor montane din Bulgaria, Pamporovo, este situata in inima Muntilor Rhodopi, locul unde se spune ca a trait cantaretul mitic Orfeu si se bucura de titlul de cea mai insorita statiune de schi a tarii. Climatul este bland, cu influente mediteraneene, iar temperatura medie a iernii este de -3°C.
In apropiere exista marile centre comerciale, de la Perelik si Murgavets, mai poti da o fuga sa vizitezi Plovdiv-ul, Smolyan-ul sau Manastirea Bachkovo, iar in privinta mehane-lor, nu rata ofertele speciale de la „Happy Hour“, cele care dau tonul distractiei.

La „Mehana”, savoare si traditii
O experienta deosebita este masa luata intr-una dintre numeroasele „mehane“, tavernele traditionale bulgaresti, cu decor specific din lemn si piatra de munte, incalzite de cate un foc zdravan de lemne si de muzica cantata live.
Savuroase sunt specialitatile care ti se pun pe masa: supa rece de iaurt cu castraveti ori ciorba bulgareasca de miel cu salata Shopska, pui bulgaresc, tocana de vita cu cimbru si pasta de ardei rosii Ajvar si placinta cu branza Majnita ori cu mere, salata cu branza dulce-iute si gogosi in miere si zahar.

Cat timp esti pe partie, corpul tau pierde foarte multe lichide, iar in plina distractie uiti sa te hidratezi. Asa ca ia cate o pauza de hidratare, la fiecare ora.
• Aici exista o scoala de schi si snowboard cu invatare garantata in trei zile.
• Hotelul este asezat in cadrul natural al Vaii Mousala.
Facilitati pe care este bine sa stii ca le ai la dipozitie in vacanta ta la munte:

Probleme medicale?
Serviciul de ugenta „Ski Patrol“ este disponibil non stop in statiunile montane bulgaresti, pentru orice probleme medicale ar putea aparea pe piste sau in afara lor.
✓ In statiuni exista atat servicii stomatologice (cu plata), cat si serviciu clinic si ambulanta, cu medic si asistenta, sau serviciu de prim ajutor pe toate partiile, iar in Bansko exista spitale foarte bine dotate.

Pentru micii schiori
✓ Junior Club-ul din Bansko ofera celor mici distractie maxima, sub supraveghere specializata, drumetii, excursii, sanius sau, pentru cei mai mari, lectii de snowboard si heliskiing.
✓ Pentru copii cu varste intre patru si sapte ani, poti apela la „Gradinita de schi“ care are propriul sau teleschi si partii de dificultate mica, special amenajate.

Atentie la restrictii

✓ Accesul la instalatiile de transport pe cablu se face pe baza unei cartele Schi Pass, destul de ieftina, valabila o zi sau toata perioada sederii, pe care o poti procura de la hotel sau de la SchiData.
✓ Atentie! Exista piste special amenajate pentru sanius si „coborari neprofesioniste“ cu diverse echipamente improvizate.

Sursa:

duminică, 11 decembrie 2011

Vacanta de iarna - Napant, Rila, Balcic, Lefkara, Salonic

Soarele de iarna, albul fara capat al zapezii, noptile lungi si frumusetea Sarbatorilor au un farmec doar al lor: usor aspru, aromitor si savuros, de negasit in nici un alt anotimp.


Traditii in Napant
Superbe, dar putin cunoscute: Parcurile Nationale Tanap si Napant, din muntii Tatra din Slovacia.
Sate care pastreaza traditii nealterate de secole, inconjurate de munti si de peste 100 de lacuri. Hotelurile de pe malul lacului Strbske Pleso, langa schi liftul spre Solisko, cel mai cunoscut centru de schi, au conditii de patru stele si pozitii excelente, cu o perspectiva spectaculoasa asupra intregii „Vai a visurilor“- Demanovska.
Din Tatra poti vizita castelul Spissky sau orasul Kremnca.

Slovakia.travel

Craciun la Rila
Asezata intr-un peisaj salbatic si spectaculos, manastirea Rila din Bulgaria este o incantare pentru ochi: 8.800 de metri patrati acoperiti de picturi murale superbe care incanta ochiul, iconostasul central, fara rival in Balcani, apoi arcade, turnuri si chilii imbracate in lemn sculptat. Te poti caza chiar in manastire, unde poti degusta bucate calugaresti sau poti alge dintre pensiunile si hotelurile din jur.
La Rila poti vedea Crucea lui Rafail, sculptata cu peste 750 de scene miniaturale.

Cetatea Eterna
Sarbatorile de iarna la Roma sunt unice. Culori, lumini, parade, concerte si focuri de artificii in jurul Fontanei di Trevi. De neratat: o seara in Trastevere, cu atmosfera sa boema si stradute inguste pline de cafenele, si un drum din Piazza di Spagna pe Via del Corso pana pe Via dei Condotti, exclusivista strada de shopping.

Un castel. De ce nu?
Sarbatori cu parfum de alte vremuri pe malul marii, cu mancare traditionala, vinuri bune si cazare la vilele de pe faleza Balcicului sau chiar la Complexul Regal. Castelul Reginei Maria are in componenta sase vile luxoase cu mai multe apartamente: Printul Nikolai, Sunset, Gutman, Izbanda, Suita si Moara, apoi o crama, cafenele si doua restaurante.




Distractie in Lefkara
Programul „Cipru pentru seniori“ se extinde pentru toata perioada Sarbatorilor de iarna: sejururi de opt zile in Larnaca si Nicosia, cu cazare, masa si transport cu avionul incluse si cu multe alte atractii: seri cipriote, tururi cu ghid sau calatorii la Lefkara si Lacul de Sare, cu degustari de vinuri si traditionala „loukoumia“.



Grecia pentru toti
Cinci zile de Sarbatori pe Riviera Olimpului, la preturi accesibile. Vei vizita in Salonic: Turnul Alb, Palatul lui Galerius, Rotonda, apoi poti merge in Litohoro, ultima localitate de la poalele Olimpului sau in Kalambaka, la una dintre sfintele manastiri de la Meteora.



Bal la malul marii
Bal cu masti si costume la trecerea dintre ani, inclus intr-un „all inclusive“ pe litoralul bulgaresc. Locatia este exclusivista si de o eleganta rafinata: Sala de Cristal a Hotelului Elena din Nisipurile de Aur, faimoasa datorita designului interior in stil baroc tarziu, iar balul va cuprinde: concursuri de dans, alegerea celei mai frumoase masti, jocuri laser, artificii si efecte de sunet.
Articol scris de Adrian Ciltan
Sursa:

Viena lui Gustav Klimt



Gustav Klimt (1862-1918), geniu al sfarsitului de secol si pionier al modernismului, va fi celebrat in 2012, la 150 de ani de la nasterea sa. Lucrarile sale – intre care „Sarutul”, una dintre cele mai cunoscute picturi din lume – vor fi expuse in muzeele vieneze in cadrul unor expozitii speciale menite sa marcheze anul aniversar.
In primul deceniu al secolului al XX-lea, Viena era un oras cu 2 milioane de locuitori, ceea ce il plasa pe locul V intre cele mai mari orase ale lumii. Literatura, muzica, artele plastice si arhitectura care se dezvoltau aici in continuarea unei glorioase traditii, dar si in spiritul innoitor al epocii, faceau ca Viena sa fie capitala culturala a Europei.
In acest context se naste in Viena miscarea artistica numita Wiener Sezession, corespondentul curentului Art Nouveau, din Franta si al curentului Jugendstil din Germania. Gustav Klimt este fondator si presedinte al miscarii; este, de fapt, unul dintre artizanii acestui stil care a dat Vienei, in mare masura, fata sub care o cunoastem astazi.
Intalniri cu opera lui Klimt
Cu 22 de lucrari ale artistului aflate in patrimoniul sau, muzeul Belvedere este caminul operei lui Klimt. Alte lucrari importante se afla expuse la Muzeul Leopold din Cartierul Muzeelor, la Muzeul Vienei si la Albertina.
In faimoasa cladire a Secesiunii Vienze, poate fi vazut ciclul de frize dedicate compozitorului Beethoven, care acopera trei pereti si se intind pe aproximativ 34 m x 2 m. (Secession, Friedrichstrasse 12, 1st district, www.secession.at)
In perioada in care se construia Ringstrasse (bulevardul care, ca expresie a intrarii in epoca moderna, venea sa inlocuiasca vechiul zid de aparare al orasului), Fratii Gustav si Ernst Klimt, impreuna cu Franz Matsch, au primit comenzi particulare, dar si din partea municipalitatii, pentru a decora cladirile somptuoase ce se ridicau.
Cei trei au decorat casa scarilor din Muzeul de Arte Plastice (Kunsthistorisches Museum, Maria-Theresien-Platz, 1st district, www.khm.at).
Tavanul de deasupra casei scarilor din Burgtheater, ca si o serie de schite si desene premergatoare pot fi vazute in cadrul unui tur de vizitare a tetrului. Printre schitele si desenele descoperite dupa multi ani in podul cladirii, se afla si unicul autoportret al artistului. (Burgtheater, Dr.-Karl-Lueger-Ring 2, 1st district, www.burgtheater.at)
Expozitii speciale in 2012
Redeschiderea ultimului atelier al lui Gustav Klimt, in care a lucrat din 1911 pana in 1918, este programata pentru data de 7 iulie 2012, dupa o renovare complexa, care urmareste reconstiutirea fidela a intregii atmosfere de creatie dar si de camin al artistului. (Klimt Villa, Feldmühlgasse 15a, 13th district, www.klimt.at)

■ Belvedere: Gustav Klimt/Josef Hoffmann. Pionieri ai Modernismului. 25 octombrie 2011 – 4 martie 2012
Expozitia se concentreaza pe conceptul Gesamtkunstwerk (colaborare artistica) aplicabil pictorului Gustav Klimt si arhitectului si designerului Josef Hoffmann, a caror similitudine de gandire si influenta reciproca este bine cunoscuta. (Belvedere, Lower Belvedere, Rennweg 6, 3rd district, www.belvedere.at)



Gustav Klimt la Muzeul de Arte Plastice. 14 februarie – 6 mai 2012
Expozitia este consacrata perioadei intermediare a creatiei lui Klimt : 1886-1897. Vor fi expuse 13 lucrari majore din aceasta perioada, precum si studii si schite pentru casa scarilor muzeului. Aceste desene, expuse public cel mai recent in 1992, la Zürich, ilustraza geneza si evolutia motivelor care au ajuns, in final, sa decoreze spatiile inguste dintre arcade si coloane. (Kunsthistorisches Museum/Museum of Fine Arts, Maria-Theresien-Platz, 1st district, www.khm.at)
Muzeul Lepold: Gustav Klimt. Calatorii. 24 februarie – 11 iunie 2012
Din nou se vor afla impreuna, prin lucrarile expuse, Gustav Klimt cu mai tanarul Egon Schiele. Cei doi au fost legati de admiratia reciproca si de o frumoasa prietenie artistica. De asemenea, vom putea vedea la Muzeul Leopold corespondenta bogata purtata de artist cu partenera sa de viata, Emilie Flöge. Cartile postale pe care i le trimitea (uneori, mai multe in aceeasi zi) vor fi expuse in relatie cu desenele si picturile realizate in aceste calatorii. (Leopold Museum, MuseumsQuartier, Museumsplatz 1, 7th district, www.leopoldmuseum.org)
Muzeul Albertina: Klimt, desene. 14 martie – 13 iunie 2012
Aici se va desfasura un regal al desenelor lui Klimt. Vor fi expuse circa 170 de desene, traversand toata perioada creatoare a artistului, urmarind fiecare stadiu al evolutiei sale. Alaturi de piesele apartinand muzeului, vom putea vedea piese imprumutate cu acest prilej din diferite alte colectii. Locul central il vor ocupa crochiurile si studiile de figuri umane. (Albertinaplatz 1, 1st district, www.albertina.at)
Muzeul Teatrului Austriac: Impotriva lui Klimt. Nuda Veritas si aparatorul sau, Hermann Bahr. 10 mai – 29 octombrie 2012
Pe vremea cand oamenii erau mult mai putin deschisi spiritual, cand voiau sa stie clar ca 2 + 2 fac 4, in 1899, lucrarea lui Gustav Klimt, Nuda Veritas, infatisand o femeie complet dezbracata tinand o oglinjoara pe care o pune privitorului in fata, a starnit o controversa mai aproape de ideea de scandal. Cu eseul sau intitulat „Impotriva lui Klimt ”, dramaturgul, regizorul si criticul de arta Hermann Bahr, recunoscut ca un patron al literaturii vieneze, a facut o analiza critica a lucrarii ce a redus vocile la o respectuoasa tacere. (Österreichisches Museum für Volkskunde, Lobkowitzplatz 2, 1st district, www.theatermuseum.at)
Muzeul Vienei: Klimt. Colectia Muzeului Vienei. 15 mai – 16 septembrie 2012
Cu peste 400 de piese din toata perioada creatoare a artistului, colectia de desene aflata in patrimoniul Muzeului Vienei este cea mai mare colectie Klimt din lume. Aceasta va fi prezentata in intregime cu prilejul aniversarii autorului, alaturi de o serie de picturi, printre care si portretul Emiliei Flöge, dar si cateva schite de portret executate de Egon Schiele dupa moartea lui Klimt. (Wien Museum, Karlsplatz, 1st district, www.wienmuseum.at)
Muzeul de Arta Populara al Austriei: Colectia de tesaturi a Emiliei Flöge. 24 mai – 14 octombrie 20102
Muzeul detine 350 de mostre textile (broderii, dantele, ornamente) din colectia Emiliei Flöge. Aceasta era proprietara firmei Schwestern Flöge, salonul vienez de moda haute couture de pe Mariahilfer Strasse. Pretioasele exponate vor putea fi vazute de public pentru prima data cu prilejul anului aniversar Klimt. (Österreichisches Museum für Volkskunde, Laudongasse 15-19, 8th district, www.volkskundemuseum.at)
Klimt si Künstlerhaus. 6 iulie – 2 septembrie 2012
Gustav Klimt a fost membru al acestei societati a artistilor intre anii 1891 si 1897. Multe documente din aceasta perioada au fost pastrate. Künstlerhaus din Karlsplatz va prezenta o expozitie de scrisori, fotografii si alte documente care au apartinut sau se leaga intr-un fel de trecerea lui Klimt prin aceasta institutie. (Künstlerhaus, Karlsplatz 5, 1st district, www.k-haus.at)
Pentru informatii la zi privind 2012, anul aniversar Klimt, vizitati www.klimt2012.info/en.
Mihaela Serea

Kilimanjaro – Muntele Alb al Africii

Printre minunile unei lumi pierdute, dincolo de taramul fantastic al unei paduri tropicale aburinde, ca o insula intunecata dintre valurile unui ocean de nori, se inalta, modelat in milenii de focurile vulcanice si de gheturile glaciare, Kilimanjaro, muntele african al carui pisc solitar, vesnic alb intr-un continent vesnic negru, se lasa scaldat in lumina aspra de la ecuator, deasupra oricaror constrangeri meteorologice.

Kilimanjaro - nume a carui etimologie se regaseste in alaturarea termenilor “Kilima” si “Njaro”, adica “Muntele Alb” sau “Muntele cu zapada” - este un stratovulcan situat in nord-estul Tanzaniei, cu trei furnale vulcanice, denumite Shira, Mawenzi si Kibo. Acesta din urma este si cel mai inalt versant al masivului si al intregii Africi, punctul sau maxim, denumit Piscul Uhuru, inaltandu-se la 5895 metri deasupra nivelului marii, oferind o priveliste de nedescris a platourilor din jurul sau si reprezentand cel mai inalt varf izolat al lumii. In anul 1987, Kilimanjaro a fost declarat monument al naturii sub protectia UNESCO.

Un vulcan trepidant cu 800.000 ani in urma, astazi unul dintre cele mai diverse si mai frumoase habitate unice de pe Pamant, Kilimanjaro ofera in cele sapte pana la zece zile necesare escaladarii lui pana in varf, intrepatrunderea unica a cinci zone distincte de clima si vegetatie. Pe alocuri, toate pastelate in cadrul natural al unui unui singur moment, al unui singur pas. Calatorul va gasi savana calda si uscata tipica platourilor africane, padurea tropicala geamana cu cea amazoniana, campiile si sesurile caracteristice stepei, desertul alpin parca desprins din nesfarsita Siberie si, pe masura ce se apropie de finalul calatoriei, platoul glaciar vesnic inghetat din varf, usor de confundat cu taramurile arctice.


Parcul national Kilimanjaro
Infiintat in anul 1973 si deschis in anul 1977 cuprinde pe teritoriul sau Masivul Kilimanjaro si paduri ecuatoriale, muntele Kibo, Mawenzi si Shira. Scopul parcului national, care are o suprafata de 756 km², este de a proteja muntele, flora si fauna din regiune. Se gaseste intre Masivul Kilimanjaro si Lacul Victoria, insa mai apropiat de lac se afla parcul national Serengeti având pe teritoriul sau Ngorongoro-Krater si cu o flora si fauna deosebit de bogata.

Peisaje
Cu toate ca masivul muntos se afla situat intr-o regiune tropical-ecuatoriala fierbinte, una din cele mai calde regiuni de pe glob, datorita altitudinii ridicate, pe vârful muntelui exista zapada permanenta, respectiv un ghetar, care se gaseste doar pe muntele Kibo. Din pacate, aceste zone inghetate se micsoreaza continuu, fapt confirmat de observarea acestor zone prin imagini luate de catre sateliti.
Fiind un stratovulcan, originea masivului muntos este una vulcanica. Datele furnizate de specialisti in 2003 atesta ca magma se gaseste la doar 400 metri sub fundul solidificat al craterului din varf.


Datorita pozitionarii ansamblului montan la limita de coliziune a placilor tectonice africane si a celei numita placa tectonica a Somaliei (placa de est), exista o posibilitate permanenta de eruptie vulcanica. De asemenea, prin ciocnirea acestor doua placi, in urma cu milioane de ani, s-a format Marele Rift al Africii, care ar putea deveni, conform unor estimari geologice, un nou ocean.
Surse:
Wikipedia
Descopera.ro

Chiapas, Mexic – Incursiune in lumea Maya

Ascunse in cadrul celui mai sudic stat din Mexic, jungle invaluite in ceata, munti vulcanici, infloritoare comunitati indigene si ruine spectaculoase Maya atrag ca un magnet milioane de turisti. Chiapas gazduieste Orasul Pre-Hispanic si Parcul National din Palenque, construit de civilizatia Maya intre anii 200 si 600 d. Hr. Repere importante ale sitului intrat in Patrimoniul Mondial UNESCO includ Palatul – cel mai mare complex din Palenque - si Templul Inscriptiilor.


Palatul
Palatul nu este un simplu edificiu, ci un complex de cladiri legate intre ele. Au fost ridicate pe o terasa artificiala si apoi modificate si remodelate timp de aproape patru veacuri. E situat in partea centrala a sitului arheologic.

Templu Inscriptiilor
Este vorba despre o constructie aflata deasupra piramidei in trepte de pe flancul de rasarit al sitului. Isi datoreaza numele celor trei panouri de piatra din interior care poarta inscriptii hieroglifice. Acestea relateaza detaliat istoria dinastiei care a domnit peste cetate, cu accent pe faptele lui Pakal cel Mare. In templu se afla o dala care ascunde treptele ce duc spre cripta regala. Sarcofagul, lespedea de piatra care il acopera si peretii mormantului sunt decorati cu basoreliefuri ce ilustreaza, intre altele, descinderea lui Pakal in lumea subterana, unde acesta ia infatisarea unuia dintre gemenii care i-au infrant pe Seniorii Lumii Intunericului, devenind astfel nemuritor.

In capitala culturala a statului Chiapas, San Cristobal de las Casas, oras colonial spaniol, turistii pot face o plimbare pe strazile inguste si pietruite si pot rezerva un tur cu ghid local in unul din satele inevcinate, incluzand aici San Juan Chamula si Zinacantán, celebre pentru articolele de imbracaminte traditionale din lana, tesute pe razboaie de tesut rustice. Mai multe ferme ecologice de cafea de pe Ruta del Café, un proiect de geoturism desfasurat in sud-vestul Chiapas-ului, ofera excursii, participarea la diverse activatiti locale si cazare.