Tot exotice dar mai putin cunoscute sunt Insulele Capului Verde. Descrierea cea mai frumoasa am gasit-o in
Cotidianul.ro
Potrivit legendei, după crearea Pământului, lui Dumnezeu i-au mai
rămas câteva pietricele. Şi-a scuturat buzunarele şi aşa s-au născut
Insulele Capului Verde. Acest arhipeleag de 10 insule, pierdut în
Oceanul Atlantic, în largul coastelor Senegalului, care, în pofida
numelui, are culoarea ocru a pământului ars de soare, a stâncilor şi a
falezelor de nisip.
Veche colonie portugheză, Cap Verde şi-a obţinut
independenţa abia în 1975. Tradiţiile şi cultura ţării reflectă însă o
istorie agitată, marcată de poziţia ei la întretăierea drumurilor între
Europa, Africa şi America de Sud. Etapă de neocolit pentru corăbiile cu
pânze în drumul lor către Brazilia, fiecare insulă îşi dezvăluie
particularităţile între plajele pustii şi oraşele coloniale din văile
luxuriante
Pe insula Sal există plaje destinate sporturilor nautice.
Santiago înclină către Africa, în timp ce São Vicente se doreşte
braziliană. În acelaşi timp, s-a păstrat aici o puternică amprentă a
tradiţiilor portugheze.
Amatorii de trek şi de vegetaţie luxuriantă
vor prefera Santo Antão, cu minunate peisaje montane, sau dunele
nesfârşite din Boa Vista.
Un loc fermecător este insula Brava, în
care se află Nova Sintra, considerat cel mai frumos oraş din arhipeleag,
cu casele lui cu grădini înforite. Este de vizitat aici însă şi Furna,
un mic port pescăresc liniştit.
Nu poate fi uitată Fogo, insula
marelui vulcan ce domină peisajul, cu oraşul São Filipe, şi cu capela
Ermida de Nossa Senhora, izolată pe o înălţime deasupra mării.
În
plus, cum turismul de masă nu s-a dezvoltat încă în Insulele Capului
Verde, iubitorii de aventură se pot juca în multe locuri de-a Robinson
Crusoe. Cu un farmec subtil, insulele îi seduc pe amatorii de pescuit,
de scufundări sau de farniente, nu în ultiml rând, prin ospitalitatea
locuitorilor lor.
Capitala Capului Verde este Praia, situată
în insula São Tiago. Vizitatorul descoperă aici un centru foarte
agreabil, dar şi plaje.
Incredibila diversitate a piesajului este, de
altfel, una dintre principalele atracţii al Capului Verde. Puţine ţări
oferă un asemenea evantai de plaje, de la cele cu nisip negru din Fogo,
la cea mărginită de cocotieri din Tarrafal, în insula São Tiago sau la
vastele întinderi de nisip fin de la Sal, Boavista sau Maio.
Insula Santo Antao este considerată cea mai frumoasă a
arhipeleagului. Vizitatorul trece rapid de la un peisaj lunar, stil
Insulele Canare, la creste stâncoase pe care se zăresc terase cultivate,
gen Machu Pichu. Sudul insulei este arid, nordul este plin de verdeaţă.
Aici se găsesc culturi de trestie de zahăr. Este ţara grogului şi
fiecare sat are propria reţetă, oferindu-l cu suc de portoale, lapte de
cocos, măr sau lămâie. În altă vale a insulei, trestia de zahăr lasă loc
porumbului, maniocului, plantaţiilor de fasole verde, arborelui de
pâine, papayei, bananelor, o adevărată grădină a Raiului.
Cu micile
lui case cu faţade pastel, Tarrafal de Santiago este un sat tipic zonei.
Cu vânzătoarele sale de peşte trecând pe străzi cu bazine de plastic în
echilibru pe cap, este un loc în afara timpului, departe de lumea
contemporană.
Prima colonie portugheză s-a instalat la Ribeira Grande, actuala Cidade Velha, insula Santiago fiind prima populată.
Succesivele
atacuri ale piraţilor au contribuit la decăderea economică a coloniei.
Piraţi şi corsari celebri au atacat insula de mai multe ori, cele mai
importante incursiuni fiind cea condusă de Francis Drake, care a atacat
Ribeira Grande cu peste 600 de oameni, şi cea a francezului Cassard
care, negăsind nimic de jefuit, a ordonat, în 1712, distrugerea
oraşului.
“Saudade”, carnaval şi festivaluri
Cea care a relevat lumii
contemporane frumuseţea acestui arhipeleag atlantic a fost Cesária
Évora, femeia din portul Mindelo, devenită “Diva cu picioarele goale”.
Puţine voci conţin sufletul unui popor ca aceea a Cesariei Evora.
Ritmate, dar melancolice, cântecele “reginei mornei” sunt un imn
închinat Capului Verde. Ea a cântat frumuseţea, bucuria şi tristeţea şi,
de atunci, Cap Verde nu încetează să atragă curioşi din toată lumea
dornici să vadă această “mică ţară”.
Ţară imaginară sau fragmente
împrăştiate ale Atlantidei, arhipeleagul Capului Verde a fost dezvăluit
de vocea celebrei sale ambasadoare şi de cântecele sale impregnate de
“saudade”, tristeţe şi melancolie. Timbrul ei învăluitor invita la o
fabuloasă călătorie în Mindelo, la vulcanul Fogo, pentru a descoperi
blândeţea vieţii “micului său ţinut”.
 |
| en.wikipedia.org | |
Fiecare insulă are muzica ei. În insula
Santiago, regină este funaná, iar principalul ei compozitor era Codé di
Dona (dispărut în 2010), din micul sat São Francisco.
La Mindelo, oraşul Cesariei Evora, pe insula São Vicente, se cântă mai ales morna şi coladeira.
În
fiecare an, la începutul lunii februarie, se desfăşoară “Carnavalul de
la Mindelo”, un fel de Festival de la Rio în miniatură, care merită însă
o călătorie până acolo.
Cap Verde este reputat şi pentru
festivalurile locale: sărbătoarea Eroilor în inauarie, sărbătoarea
Indepedneţei în 5 iulie sau Ziua Naţională în septembrie. Ocazii de a
descoperi costumele şi cultura populare. La Sao Vicente, pe lângă
Carnavalul din februarie, se organizează şi Festivalul Muzical de la
Baia das Gatas, în august, care are deja o recunoaştere internaţională.
La el vin muzicieni din lumea întreagă pentru a cânta, timp de trei
zile, piese morna, coladeira, funana, zouk, rock etc...
La Brava, se
organizează o seamă de sărbători în lunile iunie şi iulie, perioada în
care locuitorii emigraţi, fiind în vacanţă, se întorc acasă.
Corsari şi Patrimoniul Mondial UNESCO
Viaţa capitalei Praia este
punctată de numeroase evenimente culturale, cum ar fi “Kriol Jazz
Festival”, ce se desfăşoară în luna aprilie, un festival ce omagiază
muzica creolă.
Tot la Praia, “Muzeul Etnografic” retrasează viaţa
cap-verdienilor, expunând unelte şi obiecte din viaţa cotidiană. La
“Palatul Culturii” există o sală de spectacole cu numeroase manifestări
culturale. Tot acolo vizitatorul descoperă şi un cybercafé, o sală de
expoziţii şi o videotecă.
Câteva edificii atrag atenţia în mod
special: “Palatul Prezidenţial”, construit la sfârşitul secolului al
XIX-lea pentru a servi de reşedinţă guvernatorului portughez, vechea
“Primărie”, cu o faţadă în stil neoclasic şi cu un turn central de formă
pătrată.
 |
| en.wikipedia.org | |
Biserica “Nossa Senhora de Graça”, situată în Piaţa
Alexandre, în cartierul istoric, este numită uneori şi “Catedrala din
Praia”, chiar dacă nu are acest statut. Ea fost vizitată, în 1990, de
Papa Ioan Paul al II-lea.
Să mai adăugăm “Capela S. António” şi
“Monumentul lui Diogo Gomes”, navigatorul portughez care a descoperit
insula Santiago în 1460.
În plan arhitectural, există frumoase construcţii ale
perioadei portugheze. Mai ales la Mindelo, pe insula São Vicente, şi la
São Filipe, pe insula Fogo, unde vechile clădiri cu zidurile de culoarea
galbenă a nisipului, cu obloane albastre sau verde închis par a fi
coborâte de sub penelul unui acuarelist.
Portughezii au lăsat ţării o
arhitectură ce poate fi admirată a Cidade Velha, vechea capitală de pe
insula Santiago. Construită în 1495, biserica “Nossa Senhora do
Rosário”,cu uimitoarea ei alee de pietre de mormânt şi zidurile
acoperite cu azulejos, este un martor mut al trecutului. Oraşul a fost
multă vreme o escală între America şi Europa, dar nu şi-a revenit
niciodată în urma atacului corsarului din Nantes, Jacques Cassard.
Câţiva ani mai târziu, capitala a fost mutată la Praia, mai bine
protejată. Dar, în pofida ravagiilor corsarului, micul oraş a intrat
recent în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Viaţa nocturnă şi “morabeza”
Ţara oferă şi o viaţă nocturnă
animată. Melanjul de influenţe africane, portugheze, mediteraneene şi
latino au dat naştere unui temperament “cabo”, ce caracterizează
locuitorii arhipeleagului.
Pe insula São Vicente, oraşul Mindelo se
bucură de o permanentă agiaţie, graţie numeroaselor baruri de noapte şi
restaurante, instalate adesea în case coloniale tipice.
Blândeţea
comportamentului oamenilor poartă în Cap Verde numele de “morabeza”. O
formă de gentileţe unică, un amestec de duritate şi veselie, determinat
de generozitatea şi convivialitatea locuitorilor, ce îi leagă pe
cap-verdieni de ţinutul lor. Peste tot, dar mai ales în Mindelo, grogul
şi morabeza sunt lucrurile cele mai importante. Primul consumat cu
măsură, a doua, nelimitat.
Spre deosebire de Mindelo şi Praia, unde
pot fi ascultate concerte aproape în fiecare seară, viaţa nocturnă nu
este foarte dezvoltată, deşi există discoteci în sate complet pierdute
de lume. Cinematografele sunt puţine, iar la televizor oamenii se uită
mai ales în cafenele pentru a urmări telenovelele braziliene sau
meciurile de fotbal.
Oferta culinară este bogată, în special la
Praia, dar şi în alte oraşe ca Tarrafal şi Santa Catarina, Rui Vaz,
Cidage Velha, São Domingos, Santa Cruz, Calheta São Miguel şi São Jorge.
Mâncărurile sunt variate, de la “churrascos” (pui fript) şi “pintchos”
(broşete de porc) la feluri mai sofisticate. Mâncarea tipică, fructele
de mare şi langustele care sunt foarte căutate.
Ziua Cenuşii este un
bun prilej de a cunoaşte o sărbătoare tipic gastromomică, cea mai
importantă din insulă. Se mănâncă “trutchida”, pregătită din fasole
verde cu peşte uscat şi xerém, iar ca desert cuscus cu melasă.
La
Sao Felipe alegerea este dificlă între baruri şi restaurante. În timpul
sărbătorilor, se servesc mâncărurile caracteristice, majoritatea cu
carne, ca “djigoti”, făcută din carne de porc, varză, manioc şi
djagacida (plată locală), sau fasole verde, mălai, slănină şi cârnaţi.
Specialităţile de patiserie sunt flancurile cu brânză de capră, sau
dulciurile bazate pe cafea, sirop de papaya, cartofi dulci. Masa poate
fi însoţită de vin de Fogo, alb, roşu sau rose. Dar şi de apă minerală
portugheză sau braziliană, bere sau rom.
Deşi
nu se vorbeşte despre bucătăria cap-verdiană, ea merită să fie
descoperită. Este o combinaţie subtilă de bucătărie africană şi
portugheză. Printre mâncărurile tipice: “cachupa” (tocană de porumb şi
fasole verde), ce poate fi comandată cu ton, carne…
În afară de peşte şi fructe de mare, nu rataţi carnea delicioasă de rechin.
Stramosii locuitorilor care trăiesc în acest arhipeleag atlantic au aparţinut Europei şi
Africii. În sângele lor curge nostalgia despărţirii, “sauade”. Aici s-a
născut o limbă creolă, o poezie şi a o cultură metisă pe care muzica
diferitelor insule o poartă astăzi peste mările lumii.
