BNR, Bucuresti - Albumul unei bijuterii arhitectonice

Primul palat al Bancii Nationale a Romaniei a fost ridicat in cea mai veche zona comerciala a orasului Bucuresti, delimitata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea de strazile Lipscani (cea mai veche), Calea Victoriei (fosta Mogosoaia), Smardan si Doamnei.


Construit in anii 1683-1685, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), si consolidat in vremea lui Constantin Brancoveanu (1688-1714), acest ansamblu arhitectural a fost principalul han al orasului datorita marimii sale si al sigurantei oferite negustorilor in incinta de tip cetate cu ziduri pline spre exterior.

Expresia deplina a caracterului de banca conferit de monumentalitatea careia i se asociaza forta expresiva data de regularitate, echilibru, distinctie, masivitate si deschiderea ponderata catre strada confera Palatului BNR din strada Lipscani un loc privilegiat in arhitectura perioadei, putand fi comparat cu marile constructii bancare realizate in Europa veacului al XIX-lea.

Una din cele mai frumoase cladiri ale Bucurestiului, asa cum o prezenta o voce autorizata a arhitecturii romanesti, precum aceea a lui Ion Mincu, Palatul vechi al BNR a deschis seria cladirilor monumentale prin care institutiile moderne romanesti nou create isi asociau o imagine concreta ce le asigura vizibilitatea necesara pentru a se impune.

Arhitectii francezi care au construit Palatul Vechi al BNR sunt aceiasi care au proiectat si Ateneul Roman, pe care Isarescu il considera punctul de plecare al construirii „Micului Paris". In opinia lui Mugur Isarescu, care a vazut ceva sedii de banca centrala la viata sa, „Palatul BNR este unul dintre cele mai frumoase din lume".

Proiectul trebuia sa corespunda unor multiple conditionari, determinate de destinatiile speciale ale spatiilor unei cladiri bancare.

Aceste elemente au fost subordonate principiilor arhitecturale ale stilului eclectic de factura academica. Preluand multiple elemente din arhitectura Renasterii si a Clasicismului francez, Palatul are o forma dreptunghiulara cu latura mare de 73 m (de-a lungul strazii Lipscani) si cu cea mica de 52 m (pe strada Smardan).

Descrierea exterioara

Spatiile laterale ale cladirii adapostesc patru din cele sase sculpturi decorative ale fatadei, realizate in ronde-bose, care pun in evidenta etajul nobil. Cele patru sculpturi sunt operele lui Ion Georgescu (1856-1898) si stefan Ionescu Valbudea (1859-1918), doi dintre cei mai reprezentativi artisti romani ai epocii, si infatiseaza patru personaje alegorice, care reprezinta Justitia (Thermis) si Agricultura (Ceres), plasate central, iar lateral se afla Comertul (Mercur) si Industria (Vulcan). Simbolistica lor comunica programul asumat de BNR de a sustine economia nationala.

Acoperisul

Desi are o suprafata mare, acoperisul nu intra in competitie cu fatadele, deoarece avand o panta foarte mica este greu de perceput. Singurele elemente speciale sunt cele cinci cupole, din care patru sunt identice si sunt situate deasupra elementelor decrosate din colturile cladirii. Acestea au avut ca model tipul de cupola al Turnului Orologiului Palatului Luvru. Spre deosebire de restul acoperisului, care era acoperit cu tabla de arama, invelisul cupolelor a fost realizat din tabla de ardezie. Cupolele sunt inconjurate de o balustrada prin care se face articularea cu fatadele respective. A cincea cupola, cea mai impunatoare, potenteaza monumentalitatea intrarii principale.

Descrierea interioara

Palatul din strada Lipscani cuprinde o travee centrala in care se afla Sala sau Holul ghiseelor si alte doua travee secundare. Coloanele care sustin cupola si dialogul dintre travee asigura ritmul constructiei si permit un joc de volume ce elimina monotonia.

Axul principal al fatadei dinspre strada Lipscani distribuie simetric si spatiile interioare. Simetria dispare insa pentru functiunile si spatiile secundare. Axul compozitional se concretizeaza intr-o succesiune de spatii, care cuprinde intrarea principala si holul ghiseelor. De o parte si de alta a acestui element compozitional, se afla doua curti interioare dispuse simetric, de dimensiuni egale, care au rolul de a ilumina spatiile orientate catre ele.

Cel mai important element al spatiului interior dedicat publicului este Holul ghiseelor sau Sala de marmura, care adaposteste astazi Muzeul BNR.

In vestibul, doua sculpturi realizate in atelierul A. Durenne Sommevoire, care reprezinta personaje feminine tinand cu ambele maini, deasupra capului, cate un corp de iluminat, marcheaza pornirea rampelor celor doua scari catre urmatorul etaj.


Cu ultima treapta se termina si spatiul luminos, asigurat de ferestrele orientate catre una din curtile interioare. Pe balustrada cu decoratii minutios realizate, au fost asezate doua steme cu insemnele heraldice ale provinciilor istorice ce alcatuiau Regatul Romaniei in momentul edificarii constructiei: bourul Moldovei, acvila Munteniei, leul Olteniei si cei doi delfini afrontati ai Dobrogei.

Cele doua scari monumentale asigura accesul la etajul I, care este nivelul nobil al Palatului. Aici se aflau: Holul de onoare, Sala Consiliului de administratie, Biroul guvernatorului, birourile altor membri ai conducerii bancii si salile de receptie.

Intrarea in Sala de Consiliu este flancata de alte doua coloane. De o parte si de alta a peretelui ce corespunde Salii de consiliu sunt practicate doua nise in care sunt amplasate statui asemanatoare cu cele de la parter, realizate de acelasi autor, simbolistica lor fiind, de asemenea, circumscrisa ramurilor economiei romanesti. Usa propriu-zisa are un fronton in forma de semicerc, in care se afla un ceas si o laborioasa decoratie in basorelief.


Sala Consiliului de Administratie are cele mai pretentioase decoratii dintre toate incaperile bancii, in acelasi stil eclectic la care s-au adaugat puternice accente baroce. Decoratia este asigurata de pilastrii angajati, de stucatura si capitelurile aurite. Usile, complet vitrate, care se deschid spre strada Lipscani si catre incaperile vecine, sunt incadrate de o ornamentatie bogata, cu elemente decorative de natura vegetala in stil neoclasic, fiecare avand un ancadrament puternic profilat, terminat cu frontoane. Chenare de mari dimensiuni subimpart peretele dinspre Holul de onoare, precum si partea centrala a celor laterali. Traveea mediana este rezervata intrarii principale, iar in celelalte chenare se afla patru tablouri de dimensiuni mari, comandate de Consiliul de administratie, la 11 iunie 1890, celor mai importanti artisti plastici ai momentului: Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea, Eugen Voinescu.


La partea superioara a salii se afla cornisa puternic profilata, care cuprinde si golurile circulare ale ferestrelor dinspre Lipscani. Plafonul este decorat asemanator Salii ghiseelor. Un valoros candelabru completeaza ambientul.

In stanga Salii de Consiliu, se afla Biroul guvernatorului in care tratarea parietala este mai retinuta, materialele si culorile folosite provenind dintr-o gama mai deschisa, ceea ce creeaza un agreabil contrast intre cele doua sali. Galeria ce inconjoara pe trei laturi golul Holului ghiseelor adapostea birourile Serviciului contabilitatii (aripa Smardan) si locuinta guvernatorului (aripa Carada).

Locuinta guvernatorului avea un acces separat in cladire, cuprindea mai multe incaperi, inclusiv o biblioteca personala, deservite de un coridor lung, si era luminat prin curtea interioara.
Guvernatorul Mugur Isarescu a anuntat ca publicul va putea vizita din toamna muzeul amenajat in holul mare al Palatului vechi al Bancii Nationale a Romaniei din Bucuresti. La 130 de ani de la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a fost lansat albumul bilingv „Cronica restaurarii Palatului vechi“, semnat de arhitecta Cristina turlea.


Cei 130 de ani scursi de la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei (BNR), precum si definitivarea lucrarilor de restaurare a Palatului vechi al institutiei (situat in str. Lipscani nr. 25), au fost marcati, saptamana trecuta, prin lucrarile simpozionului „Palatul vechi al BNR - capodopera a patrimoniului arhitectural al Romaniei", deschis de guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu.

Grigorescu, in Sala Consiliului

Vizitatorii vor putea vedea din toamna si Galeria Guvernatorilor, aflata la etajul I al cladirii si prezentand portretele tuturor celor care s-au perindat la conducerea bancii centrale, si, foarte probabil, si Sala Consiliului. O mare performanta restaurativa, Sala Consiliului prezinta patru picturi monumentale, „Rodica - la secerat" (1894) a lui Nicolae Grigorescu, o marina de Eugen Voinescu (consul al Romaniei la Odesa), realizata in acelasi an, alaturi de tablourile lui G.D. Mirea, reprezentandu-i pe „Prometeu" si, respectiv, pe „Mercur", ambele realizate in 1891.

In colectia numismatica gazduita de BNR pot fi vazute monedele aflate de-a lungul timpului in circulatie pe teritoriul Romaniei, incepand cu monedele cetatilor grecesti din secolul V i.Hr. si trecand prin primele emisii monetare ale statului modern roman, datorate lui Al.I. Cuza si denumite „romani" sau „romanati".

Sursa: Site-ul BNR
Sursa fotografii: http://marapopa.blogspot.com

Hoi An, Vietnam – magia felinarelor din matase

Oras de pe coasta Marii Chinei de Sud, coasta central sudica a Vietnamului, Hoi An este un exemplar extrem de bine conservat al unui port comercial din sud-estul Asiei, datand din secolele XV-XIX. Cladirile sale si stradutele plane reflecta influentele, atat autohtone cat si straine, care s-au combinat pentru a constitui un loc unic in lume.

Orasul a fost cel mai mare port din sud-estul Asiei in secolul I si a fost cunoscut sub numele de Lam Ap Pho (Champa City). Intre secolele VII si X, Cham (locuitorii din Champa) controlau comertul strategic cu mirodenii, de unde a si rezultat o avere imensa. Barcile folosite astazi in Hoi An au, probabil, aceeasi forma ca cele folosite de Champas in calatoriile transoceanice.

Initial, Hai Pho a fost un oras impartit de catre vietnamezi cu japonezii, divizarea fiind facuta de "Podul japonez" (secolele XVI - XVII). Podul cunoscut si sub numele de Chua Cau este o structura unica construita de catre japonezi, fiind unicul pod acoperit, cu o pagoda budista atasata de o parte a acestuia. In prezent este simbolul orasului Hoi An.

Inima orasului este centrul vechi, plin de boutique-uri in stil chinezesc, deosebit de colorate si impresionante seara, la apusul soarelui. In timp ce aproape toate magazinele comercializeaza diverse marfuri, zona a fost in mare parte pastrata asa cum era odinioara, devenind destul de neobisnuita pentru Vietnam, intrucat lipsesc blocurile inalte din beton si saloanele de karaoke.

Orasul este cunoscut de catre francezi si spanioli ca "Faifo," denumire similara si in portugheza si olandeza. O serie de teorii au fost emise in legatura cu originea acestui nume.

Poate mai mult decat in oricare alt loc din Vietnam, Hoi An pastreaza un spirit istoric care te provoaca sa-l explorezi. Acest lucru este valabil mai ales pentru "Legendarele Nopti in Hoi An". In fiecare luna, in perioadele de luna plina, accesul motocicletelor este interzis in centrul vechi, transformat intr-un taram magic de felinare din matase, mancare traditionala, cantece si dansuri traditionale si jocuri de strada.


In anul 1999 centrul vechi a intrat in Patrimoniul Mondial UNESCO, ca cel mai bine conservat port comercial din Asia de Sud-Est din secolele XV – XIX, cu cladiri care combina armonios stilul arhitectural local cu influentele straine.


Hoi An atrage un numar mare de turisti, in parte pentru farmecul sau nocturn, pentru magazinele de arta si numeroasele magazine artizanale dar si pentru celebrele croitorii, care produc haine – costume in special – la comanda, pe masura – la preturi infinit de mici fata de cele din Vest.

Punct central al oricarei excursii in Vietnam, Hoi An este un oras plin de farmec si istorie, care a scapat in mare masura distrugerilor razboaielor succesive. In trecut un satuc de coasta adormit, astazi orasul s-a tranformat intr-un centru turistic - cu hoteluri, restaurante, baruri, croitorii si magazine de suveniruri care domina centrul vechi, pastrandu-si insa magia traditionala.


In ciuda aerului sau ireal, orasul Hoi An incanta prin personalitatea sa unica.

Bruges, Belgia – aura speciala a unui oras

Bruges este orasul neerlandofon situat in provincia Flandra de Vest din Belgia care ofera experiente ale frumosului inedite.

Casele si zidurile din Bruges sunt extraordinare. Acest oras construit pe apa are farmecul si veselia Venetiei. Numeroasele poduri si canale care il strabat sunt foarte bine intretinute. Lipsesc gondolele, dar exista posibilitatea de a face o excursie cu barci belgiene la fel de pitoresti.

In aceasta citadela medievala intri parca intr-o bula de aer in care zgomotele sunt interzise. Adio claxoane de masini si bun venit plimbarilor linistite si romantice.

Ciocolata si dantela din regiune sunt considerate printre cele mai fine din lume. Datorita norilor si soarelui filtrat printre acestia, casele medievale, numeroasele poduri si chiar bisericile din Bruges capata o aura speciala care te va face sa exclami ca acest oras este printre cele mai frumoase din Europa.

Centrul vechi

Centrul vechi istoric al orasului - unul dintre cele mai bine pastrate din Europa - este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Orasul poate sa isi povesteasca singur povestea prin toate monumentele, bisericile, cladirile istorice si pietele. Bruges-ul este un exemplu de asezamant istoric medieval, care si-a pastrat cladirile originale de-a lungul secolelor, iar constructiile gotice fac parte din identitatea orasului. Arhitectura moderna sau infrastructura este rara in centrul orasului Bruges. Strazile pietruite tipic medievale sunt inca preferate asfaltului mult mai confortabil. Multe din cladirile istorice au fost proclamate monumente protejate de consiliul orasului si apartin patrimoniului istoric al orasului. Conditia pentru ca ele sa ramana protejate este ca renovarile si restaurarile sa fie facute in concordanta cu stilul original al cladirii respective. Inca din sec al XVIII-lea, din ce in ce mai multi oameni merg sa viziteze Bruges-ul pentru relaxare.

Biserica Sfantul Sange (Heilige Bloed)

Biserica Sfantului Sange detine o ramasita din sangele sfant al Domnului Isus Hristos. Legenda spune ca, dupa crucificare, Sfantul Iosif de Arimathea, a sters corpul Mantuitorului de sange si a pastrat hainele. Aceste haine au ramas pe Pamantul Sfant pana la cea de-a doua cruciada, cand regele Ierusalimului Baldwin al-III-lea, i le-a dat cumnatului sau, contele de Flandra, Diederik van de Elzas. Contele a adus haina cu sangele Mantuitorului pe 7 aprilie 1150 si a asezat-o intr-o capela pe care a construit-o in piata Burg.

Biserica Sfantul Snage consta intr-o capela romanesca(la parter) si o capela gotica(la etaj). Cele doua nivele nu puteau fi mai diferite, nivelul de jos romanesc fiind auster cu foarte putine decoratiuni, iar etajul fiind viu, plin de culoare si detalii.Cele doua capele sunt conectate printr-o scara din caramizi, care porneste dinspre fatada spre piata.

Muzeul Groeninge

Muzeul Groeninge este un obiectiv turistic in Bruges, denumit si muzeul artelor fine, isi poarta numele dupa campul unde armatele flamande au invins armatele regelui Frantei in anul 1302.

Colectia muzeului cuprinde opere ce apartin artistilor care au locuit sau au lucrat in Bruges. Opera de arta cea mai importanta din muzeu este “Fecioara cu preotul Joris van der Paele” pictata de Jan Van Eyck in anul 1436. Detaliile abundente de pe hainele personajelor ii confera acestui tablou statutul de comoara a picturii medievale flamande.

O alta parte a muzeului cuprinde opere renascentiste si baroce de la pictori precum: Jan Provoost, Lanceloot Blondeel, Adriaan Isenbrant si Pieter Pourbus.

Secolul al XIX-lea este reprezentat de opere ale unor artisti precum: Joseph Suvée, Jozef Ducq, Jozef Odevaere si Albert Gregorius.

Muzeul Gruuthuse

Muzeul Gruuthuse este cel mai mare complex de muzee din Bruges si este situat in Casa Gruuthuse. Gruut reprezenta un amestec de arome din care se obisnuia sa se faca berea. Colectiile prezente de arta si antichitati au fost incepute in anul 1865 de Societatea Arheologica din Burges iar in anul 1955, consiliul orasului Bruges a castigat colectia si a extins-o.

Arta sculpturala – colectia consta in obiecte din diferite materiale: lemn (crucifixe, fragmente din altare bisericesti), fildes, piatra si marmura (monumente comemorative baroce ale regelui englez Carol al II-lea)

Ceramica – colectia de ceramica este foarte mare si nu este expusa in totalitate datorita lipsei de spatiu. Cuprinde obiecte din ceramica fabricate in cele mai importante centre de ceramica din Europa: Bruxelles, Delft, Nordul Frantei si Germania.

Textile – cele mai frumoase tapiserii sunt din sec al XVII-lea si sunt facute in Bruges. Pe langa toate aceste colectii, mai pot fi vizitate colectia de numismatica si colectia cu instrumente muzicale.

Turnul Belfort

Turnul Belfort este un obiectiv turistic in Bruges ce a fost construit in sec al XIII-lea. Aceasta atractie turistica din Bruges are nu mai putin de 88 de metri inaltime si gazduieste comoara de altadata a Bruges-ului. Daca va hotarati sa urcati cele 366 de trepte, veti putea admira impresionantul mecanism al ceasului care are 47 de clopote, fiecare cu sunete si functii diferite, iar punctul culminant este privelistea panoramica a orasului din varful turnului. Turnul Belfort face ca piata centrala din Bruges sa fie cu adevarat deosebita.

Muzeul de ciocolata

Muzeul de ciocolata este un obiectiv turistic ce este amenajat in casa “De Croon” in piata Sfantul Ion. Casa “De Croon” dateaza din 1480 si initial a fost o taverna iar mai apoi o patiserie.

Aici puteti vedea diferite sculpturi in ciocolata dar si o istorie a aparitiei acestui aliment atat de drag celor mici si nu numai. Pentru a descoperi cum s-a transformat cacao in ciocolata si pentru a afla aspectele sanatoase si calitative ale ciocolatei belgiene trebuie neaparat sa vizitati muzeul de ciocolata.

Biserica Sfanta Maria din Bruges

Biserica Sfanta Maria a fost construita pe parcursul a doua secole (XIII-XV). Cea mai importanta parte din biserica este turnul. El are o inaltime de 122 de metri fiind cel mai inalt turn din Bruges si al doilea ca marime din Belgia.

Motivul pentru care turistii viziteaza aceasta biserica este datorita faptului ca in ea se afla “Fecioara” lui Michelangelo - singura statuie a marelui sculptor care a parasit Italia in timpul vietii sale. Desi initial a fost construita pentru catedrala din Sienna, doi negustori din Bruges au adus statuia in Belgia dupa o calatorie a lor in Italia in 1506.

Muzeul diamantului din Bruges

Muzeul diamantului este cel mai nou muzeu al diamantului din lume.

Bruges este orasul unde a fost inventata slefuirea diamantului in sec al XV-lea de localnicul Lodewijk van Berquem.

Muzeul din Bruges ofera vizitatorilor experiente unice: interiorul unui atelier imaginar al lui Lodewijk van Berquem, o replica rara a coroanei Margaretei de York care a fost realizata manual in Bruges, un model exclusiv realizat la o scala de 1:1 al cantitatii totale a diamantelor in intreaga lume, sute de diamante reale, mostre de kimberlit (piatra mama a diamantului) aduse din Siberia, Africa de Sud si Australia aratand evolutia diamantelor din roca vulcanica, formata in mantaua pamantului la 100-200 km sub pamant si sunt aduse prin tevi vulcanice la suprafata, replici ale celor mai valoroase 20 de diamante din lume, expozitie exclusiva realizata la o scala de 1:1 a cantitatii totale a diamantelor in intreaga lume.

In fiecare zi la ora 12:15 are loc o demonstratie de slefuire a diamantelor in atelierul organizat la subsolul cladirii care dateaza din Evul Mediu. O plimbare prin muzeu reprezinta si o calatorie in spatiu si in timp: Bruges sec XV, relocarea industriei diamantelor din Bruges in Antwerp in sec XVI, relocarea industriei diamantelor in Amsterdam in sec XVII-XVIII, exploatarea diamantelor in Africa de Sud in sec XIX - sec XX si reintoarcerea activitatii diamantului inapoi in Belgia astazi.

Padurea de Bambus din Kyoto, Japonia

Aceasta padure este una dintre cele mai frumoase paduri de bambus din Japonia. Sunetul vantului, in aceasta zona protejata, a fost declarat ca fiind „unul dintre cele o suta de sunete din Japonia ce trebuie prezervate", declaratie facuta de catre guvernul japonez. In anii 1870, cand Edison era in cautarea unui bambus perfect ca material pentru filamentul becului proaspat inventat, guvernatorul orasului Kyoto a recomandat doua surse de bambus, aceasta padure fiind una dintre ele. Edison a preferat insa o alta sursa.


Dintre toate plantele cunoscute pe pamant, bambusii sunt plantele arborescente care cresc cel mai repede (pana la 1,5 m pe zi).

Bambusul este considerat a fi o planta ce aduce noroc daca tinem seama de principiile feng shui. In chineza, cuvintele "rugaciune" si "bambus" se aseamana foarte mult, existand credinta ca prezenta unui bambus in casa poate spori puterea rugaciunilor.


Imagineaza-ti doar ca esti intr-o padure ca cea din fotografii!

Palatul Mogosoaia – incursiune in istoria romanilor

Palatul Mogosoaia este o cladire istorica din localitatea Mogosoaia, judetul Ilfov, Romania, aflata la circa 15 km de centrul orasului Bucuresti. Palatul poarta numele vaduvei boierului Mogos care detinea pamantul pe care a fost construit.

Palatul Mogosoaia a fost in posesia familiei Brancoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecand apoi in proprietatea familiei Bibescu.

Palatul a fost construit pana in 1702 de catre Constantin Brancoveanu in stil arhitectural romanesc renascentist sau stil brancovenesc, o combinatie de elemente venetiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior si la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi.

Dupa 1714, cand Constantin Brancoveanu a fost executat la Constantinopol impreuna cu intreaga sa familie, intreaga avere a familiei a fost confiscata de otomani iar palatul a fost transformat in han.

Rascumparat de domnitorul Stefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brancoveanu, nepotul domnitorului si a ramas in posesia familiei pana la inceputul secolului al XIX-lea.

Distrus in repetate randuri, palatul a fost renovat intre 1860–1880 de Nicolae Bibescu si incepand cu anul 1912 de catre Martha Bibescu.

In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, palatul a fost loc de intalnire al diplomatilor aliati, fiind, pentru cateva luni, inchiriat legatiei elvetiene din Romania. Dupa 6 martie 1945, mosia a fost nationalizata fortat de guvernul comunist, Martha Bibescu obtinand de la autoritati declararea ca monument istoric a palatului, pe care inca il mai detinea. Printesa a plecat insa definitiv din tara in septembrie 1945, lasand palatul fiicei sale Valentina si sotului ei, Dimitrie Ghika-Comanesti.

In 1949, palatul a fost si el nationalizat, Valentina si Dimitrie Ghika-Comanesti fiind arestati. Pana in 1957, cladirea a fost devastata si devalizata, colectiile de arta fiind furate si dezmembrate. Abia in 1957 palatul a devenit sediul sectiei feudale a Muzeului National de Arta, fiind restaurat incepand cu 1977.

Principala cladire a complexului de la Mogosoaia este Palatul construit de Constantin Brancoveanu, avand apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scara exterioara ce da intr-un balcon amplasat pe fatada. Parterul palatului contine camerele servitorilor, iar la subsol se afla o pivnita cu un tavan format din patru domuri. Fatada dinspre lac este si ea una aparte cu o logie de inspiratie venetiana, cu trei arcade.


Serele Mogosoaia au fost construite dupa 1890, de arhitecti francezi si sunt inca folosite pentru cultura florilor si ca atelier de educatie plastica pentru copii.
Ghetaria servea la stocarea pe timpul verii a ghetii aduse din lacul Mogosoaia, aflat in apropiere.

Biserica „Sfantul Gheorghe” se afla in afara zidurilor palatului, langa turnul portii. Ctitorita de Constantin Brancoveanu si terminata in 1688, cu putin timp inainte ca ctitorul ei sa devina domnitor, ea adaposteste mormantul lui George-Valentin Bibescu, precum si tabloul votiv ce-i reprezinta pe Constantin Brancoveanu si pe cei patru fii ai sai.



Palatul a fost inaltat pe malul lacului Mogosoaia, in mijlocul unui parc plin de verdeata si flori multicolore. Fatada dinspre lac a palatului da intr-o loggia foarte simpatica terasata pe mal in stil venetian tipic.

Gardul viu este un alt deliciu reusit al parcului Palatului Mogosoaia, din acesta fiind realizate elemente frumoase cum ar fi mini-labirinturi, coloane sau arcade, toate inviorate din loc in loc cu flori.


In prezent, Palatul Mogosoaia adaposteste Muzeul de Arta Brancoveneasca si este un important punct de atractie turistica.

Sursa: Wikipedia

Istoria Turnului Babel

Redau cele mai interesante 4 abordari ale subiectului:

1. Turnul Babel aminteste de intentia oamenilor de a construi un turn care sa ajunga pana la cer. Motivatia constructiei este prezenta in textul de la Facere 11, 4: „Haidem sa ne facem un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima“.

Potrivit comentatorilor, prin constructia acestui turn, oamenii doreau sa recucereasca paradisul pierdut, dar fara ajutorul lui Dumnezeu, ci doar prin ei insisi. Acest gest aminteste de caderea lui Adam si a Evei, care doresc sa devina asemeni lui Dumnezeu, insa nu prin impartasirea cu El.
Turnul Babel apare ca posibilitate a omului de a spune nu, chiar si lui Dumnezeu.

De retinut este faptul ca paradisul este descris ca fiind o livada cu pomi (Facere, 2,15), in timp ce Babelul este construit din caramizi si smoala (Facere 11, 3-4). Ce rezulta de aici? Ca omul incearca sa depuna tot efortul sa inlocuiasca natura vie cu o materie lipsita de viata (caramida si smoala).
Poate nu este intamplator ca prima cetate a fost zidita de Cain, cel care l-a ucis pe Abel.
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/diverse/turnul-babel-118940.html

2. Babilonul este si locul unde, potrivit Bibliei, Dumnezeu a incurcat limbile celor ce cu trufie vroiau sa ajunga la cer. Turnul Babel, construit in jurul anului 560 i.Hr. de catre Nabucodonosor al II-lea, este de fapt un zigurat de circa 90 metri inaltime.

Avea sapte etaje (numar sacru egal cu al planetelor din care babilonienii credeau ca este alcatuit sistemul solar, de fapt cele cinci planete cunoscute atunci, plus Soarele si Luna). Latimea turnului era tot de 90 metri, iar in el incapusera 85 de milioane de caramizi ! Se numea, de fapt, Etemenanki si era constructia cea mai impozanta a omenirii de dupa piramida lui Keops din Egipt !

Primii comentatori stiintifici care au abordat problema faimoasei constructii au fost istoricii greci Herodot, Diodor din Sicilia si Strabon. Herodot ne vorbeste despre ruinele cu opt etaje ale turnului, iar Diodor si Strabon crede ca ar fi piramida de mormant al regelui Belus, intemeietorul Babilonului.

3. Tinta vechilor calatori in Babilon a fost Tumul Babel: artistii s-au grabit sa-l deseneze, dupa vagi indicii antice.
Turnul apare inca in epoca romana, in picturile murale din Saint-Savin, in mozaicurile catedralei din Monreale, in Sicilia, in sculptura, la Palatul Dogilor din Venetia. Bruegel cel Batran, Rafael, in ansamblul decorativ al loggiei Vaticanului care cuprinde scene din Vechiul Testament, si alti pictori au abordat subiectul, astfel incat s-ar putea alcatui o antologie a reprezentarilor turnului, in diferite secole.

S-a crezut ca Turnul Babei se afla la Borsippa (actualmente, Birs Nimrud) sau la Aquarquf, la treizeci de kilometri de Bagdad, unde au ramas vestigii impresionante ale ziguratelor. Sovaielile in privinta amplasamentului vestitului Turn sunt firesti, deoarece ziguratul din Babilon fusese distrus si, cu toata soliditatea sa, nu mai ramasese nimic. Arheologii germani au inceput sapaturile aici, dupa paisprezece ani de la deschiderea santierului.

Cu toate cercetarile riguroase, s-ar fi ajuns cu greu la celebrul monument daca nu ar fi existat unele indicii. Mai intai, comparatia care se putea face cu ziguratele din alte orase, destul de bine conservate (cele din Ur si din Tchoga Zanbil, in Susiana). Apoi, o descriere scurta a istoricului grec Herodot, mare calator si narator fidel, care a vizitat Babilonul catre mijlocul secolului al V-lea i.H.; el nu a vazut decat ruinele turnului, deoarece fusese distrus de Xerxes, dupa cucerire.

In sfarsit, exista un document foarte pretios, si anume o tablita de argila (care se afla la Louvre, sectia antichitati orientale) de 20 cm inaltime si 10 cm latime, descoperita intr-o colectie particulara de parintele Vincent Scheil. Tableta descrie Esag/Aul si E-Temen-an-ki.

Dupa toate probabilitatile, baza Turnului era patrata, fiecare latura masurand putin peste 91 m. S-a constatat ca toate documentele indica aceasta cifra. Herodot a apreciat-o la un stadiu, adica aproximativ 92 m, iar tablita de la Louvre, la 180 de coti, adica putin peste 89 m. Arheologii germani care au masurat-o au dat cifra exacta de 91,55 m.

In privinta inaltimii turnului exista mai putine date, dar nu punem la indoiala cifra inscrisa pe tablita, care arata ca inaltimea era egala cu lungimea uneia din laturile bazei. Turnul era format din mai multe etaje – sapte – deci sapte paralelipipede suprapuse; ansamblul turnului era cladit din caramida nearsa, iar paramentul era din caramida arsa. Amplasamentul scarilor si al rampelor de acces a fost controversat de specialisti.

Monumentul impresiona prin dimensiunile sale; volumul de munca cerut de realizarea Turnului a fost urias; o inscriptie specifica faptul ca „tot norodul din multe tari” a lucrat acolo. Regele Nabopolassar, care a domnit intre 625 si 605 i.H., a fost cel care a hotarat sa se inalte Turnul, deoarece aceasta era vointa zeilor – talmacita de oracol – care i-au dat toate indicatiile necesare.

Lucrarile au fost continuate si sfarsite in timpul domniei lui Nabucodonosor. Monumentul acesta impunator a avut o existenta destul de scurta – cel mult un secol si jumatate, deoarece Xerxes l-a ruinat.Dupa infrangerea lui Darius (331 i.H.) Alexandru cel Mare, apreciind posibilitatile economice si strategice pe care le avea Babilonul, impresionat de frumusetea monumentelor sale, a proiectat sa-l refaca, redand zeului protector al cetatii, Marduk, un templu demn de maretia sa. Mai intai trebuiau indepartate ruinele; munca uriasa, necesitand, dupa spusele lui Strabon, sase sute de mii de zile-munca. Moartea marelui rege macedonean a pus capat incercarilor de restaurare pentru ca nimeni nu a mai indraznit sa-si asume executarea unei lucrari de proportii atat de uluitoare!

Sursa: http://www.lovendal.net/wp52/turnul-babel-din-enigmele-descoperirii-sale/

4. Povestea biblica a Turnului Babel in care fiii lui Noe au voit sa ridice un turn care sa ajunga pana la cer, ceea ce era contradictoriu lui Dumnezeu care i-a pedepsit incurcandu-le limbile, constructia fiind abandonata, a starnit de-a lungul timpului foarte multe discutii in contradictoriu, mai ales intre teologi.

In primul rand, insasi semnificatia cuvantului babel este nelamurita: dupa unii inseamna "incurcatura", dupa altii se trage de la Bab-el sau Bab-ilu si inseamna "poarta zeilor".

In al doilea rand, este de neanteles de ce se temeau urmasii lui Noe ca "vor fi imprastiati pe fata a tot pamantul", ceea ce s-a si intamplat, si de ce a trebuit sa fie pedepsiti tocmai constructorii turnului din cetatea care apoi a fost numita Babel, cand asemenea turnuri se aflau in toate orasele mai importante din tot cuprinsul Mesopotamiei, spre exemplu la Ur, patria lui Avram, cetate mult mai veche ca Babilonul. Sapaturile efectuate la Ur, mai intai de sir Henry Rawlinson, apoi de Taylor, iar mai tarziu de un anume Woolley ( cel care a descoperit si urmele unei inundatii de mari proportii), au dat la iveala de un lacas dedicat cultului Lunii, reprezentata de zeul Sin (sau Uannar) si situat pe un asemenea zigurat cladit din terase suprapuse, pe fiecare terasa erau, probabil, plantati arbori, iar ultima constituia soclul templului dedicat lui Sin, lung de saizeci de metri si lat de patruzeci si cinci de metri.

Primele informatii despre Ur le avem din mileniul al IV-lea i.e.n., cand civilizatiile din Valea Indusului considerate a fi printre cele mai vechi, cum sunt sumerienii, ajunsi in valea Eufratului, au cladit cetatea Ur, al carei prim rege a fost Urbagas. Spre deosebire de Ur, Babilonul, situat tot pe malul Eufratului, era o asezare lipsita de importanta pana in 2105 i.e.n. cand amorritul Sumuabum a fondat aici o dinastie al carei al saselea rege, Hammurabi, a reunit Sumerul si Akkadul intr-un stat centralizat. Cetatea Ur fiind cam cu un mileniu si jumatate mai batrana ca Babilonul. Cu toate acestea, aceste civilizatii care au trait in aceasta zona a Eufratului si Tigrului se presupune, ca ei ar fi facut parte din povestea biblica, iar Turnul Babel se pare ca se afla undeva in aceste zone care erau complet lipsite de denivelari, erau cat vedea-i cu ochii numai ses neted. Astfel, aceste civilizatii se pare ca nu concepeau plasarea locasurilor de cult decat pe inaltimi si neavand inaltimi au inceput sa ridice un soi de piramide in trepte, numite cum am spus si mai sus, zigurate. Concluzia la care au ajuns expertii a fost ca biblicul Turn Babel, nu era altceva decat un zigurat.

La Babilon, dimensiunile ziguratului numit Etemenanki erau foarte mari, iar de cate ori Babilonul era cucerit, armatele dusmane se grabeau sa-l darame, pentru ca dupa eliberarea cetatii, constructia sa inceapa din nou, si astfel este vorba de fapt de mai multe zigurate.

Primul zigurat a fost inceput catre sfarsitul mileniului al III-lea, iar ultimul fiind terminat in jurul anului 570 i.e.n. Acest Turn Babel, avand pe ultima terasa un templu somptuos inchinat zeului Esagil si construit din ordinul lui Nabucodonosor, este descris de Herodot astfel: "In centrul incintei sacre se ridica un turn masiv cu latura de un stadiu, adica intre 185 si 192 metri, si peste acest turn se ridica altul, si asa mai departe, opt in total. Scarile de acces sunt exterioare si unesc toate turnurile".

Asa a descris Herodot Turnul Babel, dar sa vedem in continuare ce alte amanunte se gasesc pe tablele de lut descoperite de arheologi: In raportul preotului Anu-Bel-Shunn, care este tocmai din anul 229 i.e.n., mai exact redactat dupa cum afirma scrierea "in a douzeci si sasea zi a lunii Kislimum, in al optzeci si treilea an", adica chiar in ziua de 12 decembrie. Tablitele ne spun ca "diferitele etaje dreptunghiulare, incepand de sus, se aflau intre ele in raport 2, 3, 5, 8, 13, la care se adauga edificiul sacru de pe platforma, dedicat zeului Marduk. Scara exterioara prezenta o inclinare de treizeci si sase de grade, fiind rezervata zeului".

Se prea poate ca acesti oameni sa foloseasca aceasta scara pentru observatii astronomice. Toate aceste date au fost confirmate de sapaturile arheologilor, cum este, de altfel, expeditia germana condusa de Robert Koldewey, care a lucrat pe santierul de la Babilon vreme de aproape doua decenii (1899-1917).

Koldewey n-a dezgropat turnul propriu-zis, ci niste fundatii de mari proportii, corespunzand datelor aflate in anumite documente, mai ales in inscriptii.

Primul turn Babel a disparut inca de pe vremea lui Hammurabi, in jurul anului 1700 i.e.n., dar urmasii acestui rege au construit altul, pe aceleasi fundatii. O inscriptie de pe vremea lui Nabopolassar spune: " In acea vreme, Marduk mi-a poruncit sa implant adanc in maruntaiele pamantului temeliile turnului Babel, care se cutremurase inaintea domniei mele, gata sa se prabuseasca, si sa-i ridic varful pana la cer".

Iata deci o informatie interesanta: inainte de anul 626 i.e.n., data suirii pe tron a lui Nabopolassar, turnul din Babilon a fost grav avariat de un cutremur. Acestei inscriptii i se adauga alta, a fiului lui Nabopolassar, Nabucodonosor II (605-562 i.e.n): "Am pus cununa peste Etemenanki, ca varful lui sa se ia la intrecere cu cerul". Iar alta inscriptie cuneiforma proclama: "Etemenanki va dura vesnic". Ceea ce realitatea nu a lasat ca Turnul Babel sa supravietuiasca decat ceva mai mult de un veac, pana ce Xerxes, regele persilor, cucerind Babilonul, porunci daramarea edificiului.

La intoarcere din India, Alexandru cel Mare s-a simtit coplesit de aceste ruine colosale, si dupa cum ne arata Strabon, a incercat daramarea lor. Mai intai au lucrat aici zece mii de oameni, apoi intreaga armata macedoneana si distrugerea turnului a fost temeinic infaptuita.

Sursa: http://existadumnezeu.blogspot.com/2008/07/s-descoperit-intr-adevar-turnul-babel.html

Leul din Babilon, Irak (VII)

Simbolul Babilonului nu este insa nici una dintre „minunile” sale.

El a fost tot timpul celebrul Leu din Babilon, o enigmatica statuie de bazalt care reprezinta un om pe punctul de a fi ucis de un leu urias.

Statuia este simbolul puterii Babilonului din vremea lui Hammurabi. O legenda locala spune ca Imperiul babilonian urma sa dureze atata timp cat va dura statuia.

Dar, de fapt, privita cu atentie, statuia arta un om care… rezista leului. Cu o mana indeparteaza falcile animalului, iar cu alta se apara de ghearele acestuia. Este parca paradigma perfecta a relatiei dintre babilonieni (leul) si evrei (victima).
Dar pentru a intelege acest lucru sa amintim modul disparitiei Imperiul babilonian. Povestea este frumoasa. Ce a urmat pentru Babilon dupa reintoarcerea evreilor din exil ? Exact ceea ce a profetit Daniel. Cirus, regele Persiei, cucereste si distruge Babilonul. Biblia, in Cartea lui Daniel, povesteste ca atunci cand Cirus a impresurat Babilonul, unde domnea nepotul lui Nabucodonosor al II-lea, regele Baltazar (sau Belsatar), acesta facea o orgie.


In toiul petrecerii a vazut deodata o mana misterioasa care, cu litere de foc, scrise pe pereti aceste trei cuvinte „Mane, tekel, fares”. Daniel le-a tradus prin: „Numarat, cantarit, impartit” si le-ar fi talmacit prin faptul ca zilele regelui erau numarate, ca el cantareste prea putin in balanta si ca regatul sau va fi impartit.

Ceea ce a fost adevarat. Timp de doua secole (539-332 i.Hr.) Palestina ramane o provincie a imperiului persan. in 529 i.Hr., Cirus a autorizat pe evrei sa se intoarca in tara lor si sa-si reconstruiasca templul. Acesta a fost terminat in anul 515 i.Hr. si a rezistat 500 de ani. A fost numit si templul lui Zorobabel.

Sursa: http://www.isciv.ro