Damanhur – Orasul subteran al Luminilor

Existenta uriasului templu subteran Damanhur, supranumit Orasul Luminilor, a constituit multa vreme un mister pastrat cu strasnicie. Vastul complex de galerii si domuri subpamantene este cel mai mare din lume si, pana de curand, nici unui intrus nu i-a fost permis accesul aici...

La 30 de kilometri de orasul italian Torino se afla orasul subteran Damanhur, "sediul" comunitatii damanhuriene. Locuitorii sai sustin ca puternica lor baza sociala, spirituala si economica reprezinta un exemplu demn de urmat de catre intreaga omenire. Ei au propria constitutie, propria moneda (credito) si propria limba, folosita in ritualuri. Idealul declarat al damanhurienilor il constituie promovarea libertatii de exprimare si circulatie a ideilor, incurajarea creativitatii si "imbunatatirea sinelui", vazute ca pasi pe calea evolutiei superioare a speciei umane.

Istoria Damanhurului mentioneaza: "Primul tarnacop a lovit stanca intr-o noapte calda de august. Era anul 1978: o stea stralucitoare a strabatut, incet, cerul, lasand in urma ei un praf auriu, care s-a asternut pe pamant. Era un semn bun, era momentul prielnic pentru a incepe sapaturile in munte, catre inima Pamantului, pentru a construi un templu cum nu s-a mai construit de mii de ani. Trebuia sa fie facut cu mainile si vointa oamenilor si nimeni nu trebuia sa stie de asta."


Existenta templului subteran a fost facuta publica abia in urma cu cativa ani, de catre un fost membru al comunitatii. De atunci, Damanhur si-a deschis portile si pentru vizitatori. Se poate patrunde in Damanhur printr-o intrare secreta, in spatele careia se afla un labirint de coridoare ce conduc spre o sala imensa, decorata cu simboluri oculte. Deasupra se afla cel mai mare dom de vitraliu din lume, cu un diametru de 10 metri si avand forma unei uriase roti de foc.

Pretutindeni, simbolurile evoca dualitatea existentei - barbat-femeie, bine-rau, Soare-Luna -, podelele sunt decorate cu mozaicuri iar peretii cu figuri in marime naturala, reprezentate dansand si luptandu-se. Toate acestea au fost lucrate exclusiv cu mana, asa cum au cerut intemeietorii. Fiecare incapere simbolizeaza un aspect al existentei: sala metalelor, unde viciul si virtutea duc o lupta fara sfarsit, sala pamantului, cu usile sale solara si selenara, sala oglinzilor si sala apei, unde peretii sunt decorati cu texte initiatice, scrise in limba secreta a comunitatii.

Serpii aurii care traverseaza peretii simbolizeaza "liniile" ce strabat Pamantul ca un urias sistem nervos - idee preluata din teoria meridianelor corpului uman, folosita in acupunctura. "Aceasta comunitate crede in frumusetea interactionarii creative - ne ocrotim si ne modelam reciproc, asemenea pietrelor dintr-un rau" - spun damanhurienii. Exprimarea convingerilor prin arta cantareste la fel de mult ca si credinta insasi.

Aici, femeile si barbatii sunt parteneri egali si isi unesc fortele completandu-se reciproc. Damanhurienii au un mod specific in care "se lupta cu fortele malefice": calatoriile astrale. Nu numai ca exista cursuri de felul acesta la Universitatea Damanhur, dar exista si o incapere speciala rezervata calatoriilor in timp si spatiu.

"Am fost in Egiptul antic si am vorbit cu faraonul - i-am spus sa construiasca o piramida la Dendera. Asa ca, atunci cand vei citi ca a fost descoperita o piramida, vei sti cum a ajuns acolo", povesteste cu nonsalanta o femeie. Persoana care detine cele mai multe dintre secretele comunitatii daman­hu­riene este Oberto Airaudi, fondatorul Damanhurului, pentru care calatoriile astrale au devenit deja rutina. "Raul este in noi si el trebuie indepartat; din ferici­re, sta in puterea noastra s-o facem. Daca ne vom folosi in mod rational libertatea, inclusiv pe aceea de a alege, vom evolua spiritual si, o data cu noi, o data cu fiecare individ in parte, si umanitatea va evolua spiritual" - spune el.


Cum simtul responsabilitatii priveste si mediul inconjurator, la Damanhur se construieste o biosfera imensa, un ecosistem cu propriul microclimat, care sa protejeze copacii - "antenele templului subteran". Damanhurienii lucreaza manual matasuri si tesaturi cautate de marii creatori de moda si picteaza tablouri care se bucura de o foarte buna cota pe piata de specialitate. Exista, de asemenea, o puternica linie de export pentru mancarurile si bauturile lor traditionale.

Povestile oamenilor care au renuntat la stilul propriu de viata si au venit la Damanhur pentru a duce aici o existenta spirituala, in comuniune cu natura si cu legile ei, sunt captivante. Sunt oameni care au vandut tot si au venit la Damanhur de departe, in speranta unui nou inceput. Unii au ramas, altii s-au intors dupa o vreme la viata "normala" - cu totii, insa, au avut parte de o aventura unica, au avut ceva de invatat din incercarea de a construi o lume in care conceptele-cheie sunt libertatea de expresie, respectul pentru natura, creativitatea si spiritualitatea.

Sursa: Descopera.ro

Ateneul Roman, Bucuresti – cultura la nivel inalt

Considerat una dintre bijuteriile arhitectonice ale Romaniei, cladirea Ateneului Roman din Bucuresti este produsul “Societatii Culturale Ateneul Roman”, fondata in 1865 de un grup entuziast format din Constantin Esarcu, V. A. Ureche, C. Rosetti, N. Kretulescu, Al. Odobescu si altii.

Primii bani au inceput sa fie stransi abia dupa 20 de ani, sub sloganul “Dati un leu pentru Ateneu”, reusindu-se astfel ca in 1886 sa demareze lucrarile de constructie.

Planurile, in stil neoclasic, au fost concepute de arhitectul Albert Galleron, iar in doi ani cladirea a fost aproape gata, fiind inaugurata la 14 februarie 1888. Practic, finalizarea constructiei a avut loc abia in anii ’30 ai secolului al XX-lea.

Ateneul Roman – Sala de spectacol are un diametru de 28,50 m si 16 m inaltime si ceea ce impresioneaza in mod deosebit este fresca lunga de 70 de metri si inalta de 3 metri care este realizata de jur-imprejur.

Privita din afara cladirea Ateneului Romana este formata dintr-un peristil din sase coloane in stil ionic, dand inpresia unui templu grecesc, sub care se afla, in medalioane, chipurile a cinci domnitori ai Romaniei: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab si regele Carol I. Forma actuala a cupolei a fost data de o echipa de arhitecti si ingineri romani dupa ce Galleron a predat proiectul.

Interiorul este, poate, chiar mai impresionant decat exteriorul. In holul de la intrare se afla patru scari in spirala in jurul unor coloane din marmura de Carrara si sculpturi decorative. Sala de spectacol (28,50 m in diametru si 16 m inaltime) avand o acustica deosebita, are 600 de locuri la parter si 52 de loji. Dar ceea ce impresioneaza in mod deosebit este fresca lunga de 70 de metri si inalta de 3 metri care este realizata de jur-imprejur.



Timp de 5 ani (1933 – 1938), pictorul Costin Petrescu a lucrat pentru a transpune in imagini 25 de scene din istoria Romaniei:

1. Imparatul Traian intra in Dacia
2. Legionarii romani colonizeaza Dacia
3. Formarea poporului daco-roman
4. Straja romana
5. Invazia barbarilor
6. Inceputurile poporului roman
7. Statornicirea
8. Descalecarea
9. Statul militar
10. Statul administrativ — impartirea dregatoriilor
11. Cruciada romaneasca
12. Stefan cel Mare
13. Epoca de pace si credinta
14. Mihai Viteazul
15. Inceputurile culturii romanesti
16. Cei trei eroi ai rascoalelor taranesti -Horia, Closca si Crisan
17. 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu
18. Anul 1848 in Transilvania
19. Anul 1848 in Principate
20. Al.I. Cuza
21. Anul 1859 — Unirea Principatelor
22. Carol I — Razboiul de Independenta
23. Razboiul intregirii nationale 1916-1918
24. Ferdinand I intregitorul
25. Epoca de consolidare

Interior Ateneul Roman

In timpul celui de al II-lea Razboi Mondial cladirea Ateneului Roman a scapat ca printr-o minune in timpul bombardamentelor care au transformat in ruine cladirile din jur. De peste un secol Ateneul este un sanctuar al culturii romane care a gazduit concerte remarcabile ale unora dintre cei mai mari dirijori si solisti ai lumii.

Trebui sa amintim in primul rand faptul ca la 1 martie 1898 aici rasunau in premiera acordurile celebrei suite simfonice Poema Romane. La pupitrul orchestrei se afla chiar compozitorul, George Enescu, pe atunci in varsta de 17 ani.

Printre cele mai mari nume care au evoluat pe scena Ateneului trebuie amintiti: Sergiu Celibidache, Ionel Perlea, Herbert von Karajan, Dinu Lipatti, Arthur Rubinstein, Pablo Casals, Erich Kleiber, David Oistrah, Igor Strawinsky, Richard Strauss, Paul Robeson. Din 1953 in sediul Ateneului isi desfasoara activitatea Filarmonica de Stat “George Enescu”.

Surse: wikipedia si sapteseri.ro

Laguna Celestun, Yucatan, Mexic

Situata la 56 de mile vest de orasul Merida, in peninsula Yucatan, Mexic, zona se intinde pe 28 de kmp si a fost declarata de catre guvernul federal Rezervatie a Biosferei in anul 1979. Datorita importantei sale ca sursa principala de hrana pentru Flamingo-ul american si nenumarate specii de pasari, statutul sau a fost upgradat la cea a unei Rezervatii Speciale a Biosferei in 1989.

Rezervatiile Speciale ale Biosferei sunt zone reprezentative ale unui sau mai multor ecosisteme care nu au fost modificate de catre om. Aceste zone sunt gazduiesc specii de plante si animale amenintate cu disparitia.

In prezent, Mexic detine 44 Parcuri Nationale, 13 Rezervatii Speciale ale Biosferei, 16 Rezervatii ale Biosferei, 8 zone protejate, 3 Monumente ale Naturii si 2 Parcuri Marine.

Denumirea orasului, Celestun inseamna "piatra pictata". Este un port pitoresc de coasta, cu un far de 12 de metri inaltime. Locuitorii sai, aproximativ 4600, pastreaza inca traditiile si folclorul pescarilor mayasi.

Habitat:
Padurea de mangrove (59%):
Aceste mangrove sunt printre cele mai productive ecosisteme de pe Pamant, fiind printre cele mai eficiente convertoare ale luminii solare in materie organica. Aceasta materie hraneste, la randul sau, nenumarate nevertebrate, care sunt ele insele consumate de numeroase specii de pesti, pasari si mamifere.

Mangrovele sunt rezistente la apa sarata si astfel se pot inmulti in zone in care alte plante nu rezista. Ele sunt, de asemenea, singurele specii adaptabile la conditiile anaerobe de sol (sarace in oxigen).

Zonele de coasta (11%):
Putem distinge doua grupuri mari de vegetatie in aceasta zona: 1) cea specifica zonei de coasta sau haliphilous care creste in apropiere de plaja si rezista in conditii extreme, cum ar fi salinitate mare, vanturi puternice si valuri, si 2) cea desertica, mai putin toleranta fata de capriciile vremii si mediului inconjurator. In Celestun putem gasi un amestec interesant de savana tropicala, paduri tropicale, vegetatie desertica si specii exotice de palmieri, cactusi si orhidee.

Estuarul (9%):
Incanta printr-un peisaj de exceptie datorat neobisnuitei combinatii de resurse naturale, a florei si faunei, un peisaj reprezentativ pentru un ecosistem de la tropice. Forma sa este dreptunghiulara si se intinde de la nord-est la sud-vest. Legatura cu Golful Mexic se face printr-o zona ingusta, 0.46 km, mai larga in cel mai indepartat punct sudic din laguna.

Petenes sau "hummocks" (2%):
Ecosistemele, prin ele insele, sunt "insule de vegetatie", existente doar in trei parti ale lumii: Peninsula Yucatan, Cuba si sudul Floridei. Dezvoltarea acestor ecosisteme se face in jurul unui izvor de apa dulce. Ele sunt gada a numeroase specii de animale salbatice si principala caracteristica este prezenta arborilor cu lemn de esenta tare, pretioasa. Faptul ca acestea exista doar in trei regiuni relativ mici ale lumiii le da o valoare extraordinara care justifica nevoia de conservare si protejarea a lor.

Fauna:
Pasari:
Flamingo roz este una dintre pasarile cele mai gratioase si spectaculoase care exista si care depinde de un ecosistem fragil - lagune hipersaline - pentru supravietuire. In emisfera nordica poate fi intalnita doar pe Coasta de nord si de vest din Peninsula Yucatan.




Reptile:
Testoase: Din cele 8 specii care au supravietuit in lume, 7 exista in Mexic, dintre care 4 in Peninsula Yucatan: Green Turtle (Chelonia Midas), Loggerhead Turtle (Caretta caretta), Hawksbill Turtle (Eretmochelys imbricata) si Leatherback Turtle ( Dermochelys coriacea). Acestea isi petrec intreaga lor viata in apa, cu exceptia a scurte momente cand femelele vin pe coasta sa-si depuna ouale.


Toate cele opt specii sunt in pericol sau amenintate cu disparitia. Ele sunt sacrificate pentru carne si piele; ouale lor sunt luate pentru alimente si afrodisiace. Cuiburile lor sunt afectate de civilizatie, calcate de ambarcatiuni de agrement, otravite de poluare, sugrumate de gunoaie.

Crocodili:
Cele doua specii de crocodil din Mexic sunt crocodilul american (Crocodylus acutus) si crocodilul Moreleti (Crocodylus moreleti). Acesta din urma se gaseste in estuarul Celestun. in ciuda armurii lor, care ii protejeaza de cele mai multe animale de prada, totusi crocodilii sunt si ei amenintati cu disparitia. Vanatoare lor pentru piele de lux si distrugerea habitatului natural i-au facut pe oameni responsabili pentru situatia lor precara.

Familia crocodililor include 3 dintre cele mai mari reptile care traiesc in prezent. Ele pot fi considerate un vestigiu in viata al unui grup numit archosaurus din era mezozoica, avand intre 225 -65 milioane de ani. in ciuda existentei stravechi, acestea sunt cele mai avansate reptile, avand un creier extinse si cortexul cerebral indicand capacitatea lor crescuta de a invata.

Interesant pentru sustinatorii teoriei reptilienilor!!!

http://www.mexonline.com/celestun.htm

Muzeul de Arta Constanta

Amenajat in 1961, Muzeul de Arta detine o colectie de peste 7.300 de exponate reprezentand arta moderna si contemporana - pictura, sculptura grafica si arta decorativa. Structura muzeului este cronologica si prezinta un secol de arta printre care se regasesc creatiile lui Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Stefan Ionescu Valbudea, Corneliu Baba, Alexandru Ciucureanu, Ion Jalea, Gheorghe Anghel.

Infiintat pe baza colectiei de pictura si sculptura, provenita de la Pinacoteca Primariei orasului Constanta, si prin achizitii si donatii facute de Marius Bunescu, Ion Jalea, Boris Caragea.

Click http://vacantaesoterica.blogspot.com/p/video.html pentru video.
Obiectele sunt expuse pe trei nivele ale celor doua cladiri, legate intre ele; prima constructie datata 1895, avand elemente de decoratie exterioară in stil neoclasic, cealalta, moderna, ridicata intre 1980 - 1982. Sunt puse in valoare lucrari de referinta semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu si Stefan Luchian.

Nicolae Grigorescu - Rodica

Expunerea parterului muzeului este completata cu opere semnate de mari sculptori ai aceleiasi epoci: Ioan Georgescu, Ștefan Ionescu Valbudea, Friederic Storck, Dimitrie Paciurea.

La etajul 1 simeza unei vaste sali Pallady sustine nu mai putin de 35 de lucrari datorate artistului: naturi statice si nuduri de exceptie, ca si peisaje inspirate de malul marii la Constanta, semn al prezentei sale aici in 1913. Tot aici pot fi intalnite portrete mici si compozitii semnate de Ion Jalea, Cornel Medrea si de alti sculptori.

Etajul 2 prezinta amplu "Grupul celor 4", alcatuire de referinta a artelor anilor 1924 - 1933: Nicolae N.Tonitza, Stefan Dimitrescu, Francisc Sirato si sculptorul Oscar Han. In cladirea a doua se intalnesc compozitii, portrete si peisaje intr-o suita de opere semnate de Camil Ressu, Sabin Popp, Ion Theodorescu Sion si altii. In alte sali sunt prezenti Vasile Popescu, Dimitrie Ghiata, Ion Țuculescu, Lucian Grigorescu. Unele opere datorate lui Corneliu Mihailescu, M. H. Maxy, Magdalena Radulescu, Marcel Iancu (acestia fiind cativa dintre reprezentantii de seama ai "anvangardei") fac legatura cu arta contemporana a lui Ion Musceleanu, Spiru Chintila, Ion Pacea, Ion Salisteanu.

Stefan Luchian - Garoafe

Sustineti arta romaneasca! Mergeti sa vedeti puritatea naturii si frumusetea simplitatii prin ochii pictorilor romani!

Cristales, Columbia – culorile miraculoase ale unui rau

Innobilat de o multitudine de pigmenti, raul se scurge in ritmuri incredibile, pulsand intre maluri neregulate, luminat de o combinatie de tonuri ruginii, stacojii, nuante de safir, smarald si onix.

Raul Cristales, situat in apropiere de orasul La Macarena din Columbia, America de Sud, este renumit pentru culorile sale ireale si a fost numit "raul care izvoreste din paradis", "cel mai frumos rau din lume" si "raul celor cinci culori". Il putti gasi si sub denumirea de Caristales sau Rio Cano Cristales.

In timpul sezonului umed din Columbia, afluxul apei pe raul Cristales este foarte rapid, eclipsand partea de jos a raului si impiedicand muschii si algele din rau sa aiba parte de lumina soarelui.

In schimb, in timpul sezonului uscat, nu exista destula apa pentru a sustine varietatea de viata existenta in rau.
Dar, in scurta perioada dintre sezonul uscat si sezonul umed, cand nivelul apei este normal, varietatile de alge si muschi “infloresc” intr-un spectacol minunat de culori. Pete de culoare in nuante de galben, albastru, rosu, verde si negru apar peste tot pe suprafata raului.

Zona cea mai colorata de pe cursul raului este destul de izolata si nu este accesibila pe cale rutiera. Turistii in cautare de senzational pot alege sa ajunga aici cu avionul, pana La Macarena si apoi intr-o calatorie cu ghid pana la rau. Pentru ca turistii sa viziteze zona (intrata in circuitul turistic abia in 2009) au nevoie de o autorizatie speciala, se merge pe trasee prestabilite si nu este permisa camparea in timpul noptii.

Lumina si culorile de aici ofera o experienta incredibila!

Inca o dovada a faptului ca Natura este cel mai desavarsit artist!

http://jenhwoo.wordpress.com/2010/03/20/caristales/

Romania, superb descrisa de Jules Verne

Redau fragmente din "Castelul din Carpati", autor Jules Verne. Eu am fost impresionata. Sper ca si voi.

Povestirea care urmeaza nu este fantastica, este doar romanesca. Trebuie, oare, avand in vedere caracterul ei neverosimil, sa tragem de aici concluzia ca nu este adevarata? Ar fi o eroare. Suntem intr-o epoca in care orice se poate intampla― aproape ca avem dreptul sa spunem ca orice s-asi intamplat. Daca plasmuirea noastra nu este deloc verosimila astazi, poate fi maine, gratie resurselor stiintei care sunt sansa viitorului, nimeni nu se va gandi sa o aseze in randul legendelor.

Se cuvine sa retinem totusi ca regiunea transilvana este foarte legata inca de superstitiile stravechi.

In ziua de 29 mai a anului acela, un cioban isi pazea turma la marginea unui podis plin de verdeata, la poalele Retezatului care domina o vale fertila acoperita de paduri cu tulpini drepte, imbogatita de frumoase culturi. Iarna, galernele, care sunt vanturile din nord-vest, rod acest podis inalt, descoperit, neadapostit, ca briciul unui barbier.

Acest sistem orografic apartinea regiunii celei mai salbatice din Transilvania, cunoscuta sub denumirea de comitatul Cluj.

Ciudat fragment al imperiului Austriei, este aceasta Transilvanie, „Erdély” in maghiara, adica „tara padurilor”. Este marginita de Ungaria la nord, de Valahia la sud, de Moldova la vest. Cu o suprafata de saizeci de mii de kilometri patrati, sau sase milioane de hectare― aproape a noua parte din Franta― este un soi de Elvetie, dar cu jumatate mai intinsa decat domeniul elvetian, fara sa fie, insa, mai populata.

Cu podisurile sale, in mare parte acoperite de culturi, cu pasunile sale bogate cu vaile sale capricios conturate, cu piscurile sale trufase, Transilvania, crestata de ramificatiile de origine platonica ale Carpatilor, este brazdata de numeroase cursuri de ape, care se varsa in Tisa si in acea Dunare superba, ale carei Porti de Fier inchid, la cateva mile mai la sud, defileul lantului Balcanilor, la frontiera dintre Ungaria si imperiul otoman.

Aceasta este stravechea tara a dacilor, cucerita de Traian in primul secol al erei crestine. Independenta de care se bucura sub Ioan Zapolya si urmasii acestuia pana in 1699, avea sa ia sfarsit in timpul lui Leopold intaiul, tara devenind o anexa a Austriei.

Dar, oricare ar fi fost statutul sau politic, a ramas salasul mai multor semintii, care au trait alaturi fara sa se contopeasca: valahii sau romanii, ungurii, tiganii, secuii si, de asemenea, saxonii pe care timpul si imprejurarile aveau sa-i „maghiarizeze” in cele din urma, in folosul unitatii transilvane.

Cand incepi sa te gandesti la un pastor ca la o faptura idealizata, imaginatia face cu placere din el un visatorsi un contemplativ; sta la taclale cu planetele, discuta cu stelele; descifreaza bolta instelata.

Credulitatea celor din jur ii atribuie, fara sa stea prea mult pe ganduri, haruri miraculoase; daruit cu puterea vrajitoriei, face farmece oamenilor si animalelor, indulceste sau aspreste ursita, vinde prafuri aducatoare de placeri, de la el se cumpara bauturile si formele magice.

Chiar si in catunele mai civilizate nu treci pe langa un cioban fara sa-i adresezi cateva cuvinte amicale dandu-i binete cu inteles, salutandu-l cu apelativul de „pastor”, la care tine foarte mult. O palarie ridicata iti ingaduie sa scapi de piaza rea, iar pe drumurile Transilvaniei, ca pretutindeni, dealtfel, nimeni nu se gandeste sa faca economie in aceasta privinta.

Ciobanas - tablou de Nicolae Grigorescu

Sibiul este unul din principalele targusoare din Transilvania. Plecand aici, ajungi pe valea Jiului unguresc, care coboara pana in targul Petrosani.

Ca sa ajungi la Cluj, e de ajuns sa urci inspre valea Muresului; apoi, prin Alba Iulia, trecand de primele piscuri ale muntilor Bihor, descinzi in capitala comitatului. Un drum de douazeci de mile, cel mult.

Fie ca e vorba despre stancile adunate claie peste gramada de natura, in epocile geologice, dupa ultimele zvarcoliri ale solului, fie despre constructiile datorate mainii omenesti, peste care a trecut suflarea timpului, aspectul lor este aproape acelasi, cand le observi de la cateva mile distanta. Ceea ce este din piatra bruta, sau ceea a fost piatra, se confunda cu usurinta. De departe, culoarea este aceeasi, contururile, devierile liniilor in perspectiva, nuanta uniforma, sub patima cenusie a secolelor.

Asa stateau lucrurile si in ceea ce priveste Cetatuia - altfel spus Castelul din Carpati. Este cu neputinta sa-i deslusesti formele vagi pe platoul Orgall, pe care-l incununa la stanga trecatorii Vulcan.

Nu se distinge de fundalul muntilor. Ceea ce ai fi ispitit sa iei drept un donjon, nu este decat o gramada intunecata de pietre. Cine il priveste, are impresia ca zareste crenelurile unui zid, unde nu se afla poate, decat o creasta stancoasa. Intreg ansamblul e paclos, miscator, incert. Asa ca, daca ar fi sa dam crezare feluritilor calatori, castelul din Carpati exista doar in imaginatia celor din comitat.

Desigur, mijlocul cel mai simplu de a te convinge de existenta sa ar fi sa te intelegi cu o calauza din Vulcan, sau Werst, de a urca prin trecatoare, de a te catara pe culme,si de a vizita toate acele constructii. Dar ca sa gasesti o calauza e mai greu decat sa nimeresti drumul care duce la cetatuie. In tinutul acesta al celor doua Jiuri, nimeni nu s-ar invoi sa calauzeasca un calator, oricat i s-ar plati, pana la castelul din Carpati.

Si totusi, castelul din Carpati ar fi meritat osteneala de a fi ajutat de calatori si de istorici. Pozitia sa, pe creasta podisului Orgall dadea un aer pitoresc. De pe platforma superioara a donjonului, poti cuprinde cu ochii privelistea intregului tinut, pana la ultimul hotar al muntilor.

In spate, unduieste lantul inalt, atat de capricios ramificat, care marcheaza frontiera cu Valahia. In fata se casca sinuosul defileu Vulcan, singurul drum practicabil, dintre provinciile limitrofe.

Dincolo de valea celor doua Jiuri, tasnesc targurile Livezeni, Lonea, Petrosani, Petrila, grupate la gura puturilor care servesc la exploatarea acestui bogat bazin carbonifer.

Apoi, in fundal, o admirabila suprapunere de creste, impadurite la poale, aride in varf, dominata de piscurile abrupte ale Retezatului si Parangului, mai departe de Valea Hategului si cursul Muresului, se ivesc profilurile indepartate, inecate in ceturi, ale Alpilor Transilvaniei centrale.

Se stie, atatea eforturi, atata devotament, atatea sacrificii n-au avut alt rezultat, decat cea mai infama oprimare a urmasilor acestei semintii de vitejie. Neamul acesta nu mai are existenta politica. Trei calcaie l-au strivit, dar nu si-au pierdut nadejdea de a se scutura de jug, valahii acestia din Transilvania. Viitorul este al lor si repeta, cu o incredere de nezdruncinat, aceste cuvinte, in care se concentreaza toate aspiratiile lor: Romanul nu piere!

Castel parasit, castel bantuit, castel cu vedenii. Imaginatiile vii, imaginatiile aprinse l-au populat, curand, cu fantome, strigoii sunt oaspeti obisnuitii, iar spiritele se intorc aici, la ceasurile noptii. Asa se petrec lucrurile pe anumite meleaguri incarcate de superstitii din Europa, iar Transilvania poate pretinde ca se afla in fruntea lor.

Cu siguranta, natura a fost darnica, in ceea ce priveste bazinul format intre muntii Bihorului, Retezat si Parang. Manos datorita fertilitatii solului, este bogat si prin avutia ingropata in adancurile sale: mine de sare gema la Turda, cu productia anuala de douazeci de mii de tone; muntele Praid, cu bolta lui cu o circumferinta ce masoara sapte kilometri, format in intregime din clorura de sodiu; minele de la Remetea, care produc plumb, galena, mercur si, mai cu seama, fier, ale carui zacaminte sunt exploatate inca din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara si mineralele lor, care sunt transformate in oteluri de calitate superioara; mine de carbune, lesne de exploatat in primele straturi ale acestor vai lacustre, in districtul Hateg, la Livezeni, la Petrosani, punga larga cu un continut estimat la doua sute cincizeci de milioane de tone; in sfarsit, mine de aur, in targul Abrud, la Campeni, legiunea cautatorilor de aur, unde miriade de mori cu un utilaj foarte simplu sapa nisipurile de la Rosia Montana, „Pactolul transilvan” si exporta in fiecare an o cantitate de doua milioane de franci din pretiosul metal.

Iata, s-ar spune, un district foarte favorizat de naturasi totusi, bogatia aceasta nu contribuie in nici un fel la bunastarea populatiei, in tot cazul, daca centrele cele mai importante, Remetea, Petrosani, Lonea, poseda cateva instalatii la nivelul industriei moderne, daca in targurile acestea intalnesti constructii ordonate, supuse uniformizarii echeruluisi sforii zidarului, depozite, pravalii, adevarate centre muncitoresti, daca sunt dotate cu un numar oarecare de locuinte cu balcoanesi verande; nici in satul Vulcan, nici in satul Werst, nu trebuie sa te astepti la asa ceva.

Cunoaste legenda Stancii Fecioarei, in care o tanara printesa intrucatva ireala, scapa de urmarirea tatarilor, legenda grotei balaurului, din valea Pietrei Craiului, legenda fortaretei Deva, ridicate „pe timpul Zanelor”, legenda Detunatei, cea „lovita de trasnet”, munte de bazalt celebru, semanand cu o vioara uriasa de piatra la care, in noptile cu furtuna, canta dracul; legenda Retezatului cu varful retezat de o vrajitoare; legenda Cheilor Turzii, despicate cu o strasnica lovitura de sabie, de Sfantul Vasile. Marturisim ca Miorita credea nesmintit in toate aceste plasmuiri, dar asta nu o facea mai putin fermecatoaresi placuta.

Dealtfel, oamenii sunt sanatosi prin partile acelea; aerul este de prima calitate, molimele necunoscute si, daca se moare, asta se intampla pentru ca pana la urma, tot mori, chiar si in acest colt de lume fericit al Transilvaniei.

Castelul din Carpati, Jules Verne si Cetatea Colt

La marginea muntilor Retezat, pe un colt de stanca, se afla Cetatea Colt construita de familia cnezilor Candea din Rau de Mori pe la inceputul secolului 14.

Constructia a avut rol de aparare, fiind cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania. La poalele stancii se afla biserica fortificata construita in aceeasi perioada de Candesti. Pe peretii bisericii se mai pastreaza inca mici portiuni ale picturii originale. Alaturi de biserica se dezvolta o manastire de calugari unde poti gasi ajutor si indrumare in a ajunge la cetate.

Pentru a gasi ruinele se urca prin padure timp de 30 de minute, cel mai bine insotit de un ghid de prin partea locului deoarece nu exista marcaje. Pozitia inalta domina imprejurimile iar privelistea asupra vailor inconjuratoare este coplesitoare.

Povestile izvorate din acesti munti, vorbesc, multe dintre ele, despre mult mister, strigoi, fapturi malefice.

Dar cea mai cunoscuta apartine lui Jules Verne, care a scris, in anii 1889-1890, romanul „Castelul din Carpati”, carte ce este o exceptie intre scrierile sale, fiind de fapt o poveste de dragoste. Se pare ca Jules Verne a calatorit in Transilvania, unde a cunoscut o tanara de 17 ani, Luiza Teutch, ce a fost pentru romancier un adevarat refugiu sentimental.

Singura urma a acestei povesti de dragoste este insa, doar romanul amintit, nici biografii lui Verne nedetinand prea multe informatii in acest sens. Personajele si numele locurilor din roman pot fi cu usurinta identificate ca fiind din zona Cetatii Colt, mai mult, grafica din primele aparitii a cartii (editia Hetzel) reda izbitor silueta cetatii. Despre tanara Luiza, pe care Verne o numeste in scrieri „unica sirena” se cunosc cateva amanunte. Ea a fugit de acasa chiar inainte de nunta ei, si ea este cea care il insoteste pe romancier in calatoriile sale din Transilvania.

Idila dintre cei doi, se pare ca s-a consumat la poalele cetatii unde a existat o cocheta cabana, numita „Casa vanatorilor”, unde cei doi indragostiti s-au stabilit o perioada.

Dupa mai multi ani, la interventia parintilor, Luiza nu scapa totusi de o casatorie aranjata, mirele fiind Gustav Muller, un barbat cu 16 ani mai tanar decat Verne. Se cunoaste ca aceasta situatie agraveaza iremediabil perioada neagra si ciudata pe care scriitorul tocmai o traversa, perioada cauzata printre altele de moartea mamei sale, a editorului sau - cel mai bun prieten, si de un atentat a carui victima este, ramanand infirm. Dragostea celor doi iubiti s-a consumat apoi in scrisori, dar cu timpul, s-a stins. A ramas insa vie pentru scriitor.

De la Hateg, drumul duce spre Parcul National Retezat. Undeva, la vreo 20 de kilometri, apare indicatorul spre Cetatea Colt. E destul de mers, pe carari inguste, e destul de greu, dar te poti opri sa te bucuri in liniste de munte.

Povestea castelului are, cumva, un final. in 1944, intr-o familie din Bucuresti, intr-un scrin, sunt gasite cateva scrisori. De la Jules Verne catre Luiza. Epistole de dragoste, pe care preafrumoasa femeie le-a lasat nepoatelor ei. Urmasii ei pastreaza si alte daruri despre care spun ca sunt de la Jules Verne - un ceas cu pendul, doua machete ale iahturilor scriitorului si cateva volume din ,"Calatorii extraordinare".

Istoria bisericii se contopeste bineinteles cu istoria cetatii. Acolo este unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale din tara, datand din secolul al XIV-lea, biserica fiind ctitorita ca lacas ortodox de catre Cneazul de Hateg, Nicolae Candea in anul 1310. De la ridicarea ei, a existat si viata monahala, o particularitate fiind ca, deasupra altarului, in turnul-donjon se afla doua camere, unde erau chiliile calugarilor de odinioara. Stilul constructiei este caracteristic altor catorva biserici numai din aceasta zona: turn de piatra, acoperis piramidal, contraforturi.

Pictura deosebita a fost realizata prin anii 1350 de catre un pictor numit Stefan, acelasi care a pictat si bisericile din Ostrov si Densus.
Dupa cum ne-au spus doi restauratori pe care am avut norocul sa-i gasim la lucru la fata locului, fresca a fost realizata folosindu-se o reteta unica a carei secrete n-au putut fi descifrate, dar in care se regasesc esente de muguri de brad si coaja de molid, flori de camp, paie, samburi de mar si de cires salbatic. Privind, ai strania impresie ca fetele sfintilor pictati cu aceasta compozitie degaja miresme asemanatoare in aerul din jur.

Din cauza maghiarizarii si incercarii, in mare parte reusite, de trecere la catolicism a familiilor nobiliare si nu numai, manastirea, ca si castelul, au fost parasite. Timpul si-a pus implacabil amprenta. Din manastire, in 1990, mai existau doar turla si altarul, pictura a fost in mare parte degradata, altarul fiind folosit de ciobani ca adapost pentru capre.

Pietre originale din zidurile bisericii si cetatii se regasesc si prin fundatiile caselor din sat. in anul 1994 ieromonahul-parinte Calinic Teslevici, venit din judetul Arad incepe lucrarile de renovare a manastirii, astazi aceasta prezentandu-se splendid, fiindu-i redat aproape nealterat aspectul din vechime.

Din pacate, pentru renovarea castelului si introducerea sa intr-un circuit turistic, ce pare a fi cu un urias potential (tinand cont de aportul lui Jules Verne), inca nu s-a gasit o solutie.

Surse: http://www.realitatea.net
http://www.rodulpamantului.ro
Foto: descopera.ro