Statuia lui Zeus din Olympia

Statuia lui Zeus din Olympia este una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, sculptata in fildes, ornata cu aur si avand probabil o structura interna din lemn. Statuia, cu o inaltime estimata la aproximativ 12 m, a fost realizata de catre sculptorul Phidias (prietenul si sfatuitorul lui Pericle), in preajma anului 435 i.Hr. in orasul Olympia din Grecia.

Phidias este cunoscut si pentru realizarea statuii din templul Partenon de pe colina Acropolis din Atena. Statuia lui Zeus a fost executata in mod asemanator, in tehnica chryselephantina, din lemn imbracat in foi de aur si cu placi de fildes.

Pentru adapostirea acestei statui – inalte de 12 m – a fost construit un templu.

Statuia il infatisa pe Zeus asezat pe un tron cu un spatar inalt, bogat decorat. Se crede ca in anul 394 d.Hr. statuia a fost transportata la Constantinopol, unde avea sa fie distrusa de un incendiu in anul 475. Templul lui Zeus, a carui constructie a fost terminata in anul 457 i.e.n., avea, dupa toate probabilitatile, 64 de metri lungime si aproape 28 de metri latime. Din mareata statuie ridicata lui Zeus la Olympia nu a ramas decat soclul, ca o confirmare parca a faptului ca a existat intr-adevar.


Phidias l-a reprezentat pe Zeus cu sprancenele incruntate - caci Zeus manuia si fulgerele (mai tarziu, romanii il vor numi Jupiter Tonans). Phidias a fost, fara indoiala, cel mai pretuit dintre sculptorii vremii - mai celebru decat contemporanii sai Miron ("Discobolul") si Policlet ("Doryphor"); s-a nascut intre 490-495 i.e.n. si probabil ce era atenian de vreme ce Pericle obisnuia sa-i ceara sfatul in legatura cu treburile Cetatii; cunoastem numele tatalui sau, caci (dupa cum ne relateaza Pausanias) pe soclul statuii lui Zeus se afla gravata inscriptia "Fidias Atenianul, fiul lui Charmidas, m-a creat"; de asemenea cunoastem trei dintre operele sale cele mai insemnate, doua statui ale Atenei, una criselefantina (din aur si fildes) si una din bronz, precum si statuia lui Zeus Olimpicul.

Daca pornim, asadar, de la faptul ca Phidias si-a petrecut ultimii ani ai vietii in Olympia si ca lucrarea sa anterioara, statuia Atenei Parthenos, a fost inaugurata in 438 i.e.n., ne ramane, pentru statuia lui Zeus Olimpicul, intervalul 437-431 i.e.n. Este, desigur, o ipoteza bazata pe conjuncturi (foarte probabila de altfel) in lipsa unor informatii exacte; Strabon si Pausanias ne-au lasat descrieri amanuntite ale impunatoarei statui, despre care vorbesc cu admiratie si respect, dar nu mentioneaza nicaieri anul inaugurarii - lucru firesc daca tinem cont ca Strabon si-a redactat Geografia cu peste patru veacuri mai tarziu, iar "Descrierea Eladei" a lui Pausanias dateaza din secolul II e.n.

Infatisarea statuii ne este cunoscuta astazi - mai bine cunoscuta decat a celorlalte "minuni" (bineinteles cu exceptia Marii Piramide, care a rezistat pana in zilele noastre) - din descrierile autorilor pomeniti mai sus si din imagini pastrate pe alte monumente si pe cateva monezi. Statuia, inalta de 15 metri il infatisa pe Zeus sezand pe un tron si (ne spune Strabon) "aproape ca atingea plafonul cu capul si vazandu-l nu te puteai impiedica sa gandesti ca, daca s-ar ridica in toata inaltimea sa, ar ridica acoperisul edificiului".

Tronul, din abanos si bronz, cu bratele sustinute dse sfincsi, era bogat impodobit cu fildes, aur si pietre pretioase. Trupul zeului era din lemn de abanos, acoperit cu fildes, pe portiunile reprezentand pielea, iar imbracamintea si incaltarile turnate cu aur; pe cap, o coroana din frunze de maslin, in mana dreapta o statuie reprezentand-o pe Nik‚ zeita Victoriei, iar in cea stanga un sceptru pe care se afla un vultur.

Faptul ca Phidias a ales materialele tehnicii criselefantine - lemn imbracat in fildes si aur - ridica unele nedumeriri, stiut find ca aceste materiale sunt mai fragile ca marmura si mult mai fragile ca bronzul; ba mai mult: marmura si bronzul sunt infinit mai potrivite conceptiei artistice grecesti dominata de simplitate si sinceritate. O explicatie ne propun G. si T. Chitulescu (in Sapte monumente celebre ale antichitatii, Editura tehnica, Bucuresti, 1969): "Folosirea tehnicii criselefantine era foarte rara si (aplicata) numai atunci cand oamenii doreau sa ofere zeilor o marturie exceptionala a pietatii, recunostintei sau, poate mai omenesc, a vanitatii lor. Caci si aceasta minune a lumii antice, ca si celelalte, s-a nascut mai putin din intentia unui omagiu pios decat din dorinta de a uimi, de a minuna!".

Nu se cunosc imprejurarile in care a disparut statuia, dar nici in aceasta privinta nu lipsesc ipotezele. Mai intai, decaderea Olympiei ca urmare a edictului imprial din 393, care interzicea ceremoniile (si jocurile olimpice); doi ani mai tarziu, expeditiile de prada ale gotilor, mari amatori de aur (nu stim ce cantitate de metal pretios a folosit Phidias la statuia lui Zeus, dar avem o cifra exacta pentru cea a Atenei Parthenos, 1152 kilograme de aur, iar Zeus Olimpicul avea dimensiuni mai mari si podoabe mai bogate); in sfarsit, nu trebuie sa uitam decretul din 426 e.n. al imparatului Teodosie II prin care se poruncea distrugerea lacaselor de cult pagane - decret care venea sa se adauge edictului imperial din 393. Alte ipoteze nu exclud pieirea statuii in incendiul care a mistuit templul in 408 sau in incendiul care a distrus, in 475, o buna parte din Constantinopol, unde ar fi fost transportata din ordinul imparatului.

Dar toate acestea sunt numai ipoteze, deocamdata neverificate prin texte sau pe alta cale. Cercetari intreprinse la Olimpia (de englezul Spencer Stanhope, francezul Quatremere de Quincy, germanul Ernest Curtius si multi altii) au scos inca in cursul veacului trecut la lumina mii de obiecte - intre care peste o suta de statui si basoreliefuri, din bronz, marmura si piatra - dar nici urma a statuii lui Zeus Olimpicul.

Ceea ce este iarasi in masura sa ne starneasca unele (amare) reflectii in legatura cu distrugatoarea sete de aur, careia vreme de veacuri omenirea i-a platit greu tribut si care a marit considerabil fragilitatea materialelor tehnicii criselefantine atat de agreata de sculptorul Phidias.

Se crede ca in anul 394 d.C. statuia a fost transportata la Constantinopol, unde avea sa fie distrusa de un incendiu in anul 475.

In 1958 a fost descoperit la Olympia si atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, si au putut fi identificate cateva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat intr-o basilica crestina, in prezent ruinata).

Surse: http://www.artacunoasterii.ro si http://art-zone.ro

7 minuni ale lumii antice

Dupa ce Alexandru cel Mare a cucerit aproape toata lumea (in secolul 4 i.Hr.), grecii au putut sa viziteze civilizatiile egiptene, persane si babiloniene. Acesti turisti au fost profund impresionati de constructiile din acele zone, astfel ca au alcatuit la intoarcere liste cu ceea ce au vazut in calatoriile lor. In loc de "minuni", cum le spunem noi azi, grecii numeau obiectivele turistice din aceste liste "lucruri ce trebuie vazute".

Cea mai veche versiune cunoscuta a listei ii apartine epigramistului grec Antipater din Sidon si a fost elaborata in secolul 2 i.Hr.; aceasta lista cuprindea numele a 7 cladiri din zona mediteraneana si din Orientul Mijlociu, acestea fiind singurele zone cunoscute de grecii din antichitate. Toate edificiile din aceasta lista erau constructii antropice (i.e. realizate de om) – destinatiile naturale nu erau incluse, deoarece nu erau atat de apreciate.


O alta versiune a listei cu 7 minuni ale lumii antice – numita "7 monumente ale pamantului demne de a fi vazute" – a fost intocmita si de matematicianul grec Philon din Bizant, care a publicat o lucrare numita "De septem mundi miraculis" ("Cele 7 minuni ale lumii"). 6 elemente din aceasta lista se regasesc in lista lui Antipater.

Prima referire la cele 7 minuni ale lumii antice este intalnita in Istoria lui Herodot in secolul V i.e.n.. Decade mai tarziu istoricii greci au mentionat cele mai mari monumente ale vremii. Callimachus din Cyrene (305-240 i.e.n.), bibliotecar sef al Muzeului din Alexandria, a scris "O colectie de minuni ale lumii". Tot ce se stie despre aceasta colectie este titlul ei, deoarece a fost distrusa odata cu Biblioteca din Alexandria.

Prima descriere a celor 7 minuni ale lumii antice este cuprinsa intr-un mic tratat scris in limba greaca si tradus in latina sub titlul „De septem orbis miraculis”. Lucrarea originala a fost atribuita lui Filon din Bizant, de origine grec, care a trait in secolul II i.e.n. si a studiat arhitectura la Rodos si mecanica la Alexandria. Tratatul original a fost distrus, fiind pastrata doar traducerea in latina realizata de Leon Allatius in 1640. (Leone Alaci - erudit teolog grec, nascut la Chios in 1586; umanist de seama al secolului al 17-lea.)

Liste anterioare celor alcatuite de Antipater si Philon au fost intocmite de istoricul grec Herodot si de arhitectul Callimahus din Cyrene, dar acestea au disparut si s-au pastrat numai niste referinte la ele.

A fost ales numarul 7 deoarece el reprezenta pentru greci intruchiparea perfectiunii si a plenitudinii. 5 din cele 7 minuni erau capodopere arhitectonice grecesti.

Toate cele 7 edificii celebre au existat simultan mai putin de 60 de ani, deci putini oameni au putut sa vada personal toate cele 7 minuni ale lumii antice.

Ca si acum, si in trecut cele sapte 7 minuni ale lumii au fost tinta unor indelungate dispute pe seama alegerii lor. Fara indoiala ca cele sapte minuni alese nu erau singurele constructii extraordinare. Anticii greci iubeau sa clasifice structurile miraculoase din lumea lor. Desi astazi ne gandim la "Cele 7 Minuni ale Lumii" ca la o singura lista a lor, de fapt, au existat mai multe liste in care erau cuprinse numai o parte dintre ele, dar si alte constructii care erau considerate "Minuni".

In ordinea cronologica a construirii lor, cele 7 minuni ale lumii sunt:


1.Marea Piramida din Giza - Piramida lui Keops (Egipt)
2.Gradinile Suspendate din Babilon (sau Gradinile Semiramidei)
3.Templul zeitei Artemis din Efes
4.Mausoleul din Halicarnas
5. Statuia lui Zeus din Olympia
6.Farul din Alexandria (Egipt)
7.Colosul din Rhodos (Grecia)

Din aceste 7 minuni ale arhitecturii din antichitate in zilele noastre mai exista doar Marea Piramida de la Giza (Piramida cea mare a lui Keops), celelalte 6 fiind distruse.
Surse http://www.artacunoasterii.ro si http://art-zone.ro

Statuia lui Iisus din Rio de Janerio (Brazilia)

Cristo Redentor (Cristos Mantuitorul) este celebrul monument din Rio de Janeiro (Brazilia), devenit una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane. Este amplasat la sud de oras, pe muntele Corcovado (780 m) - termen derivat din cuvantul cocoasa, deal, originar Muntele Tentatiei. Monumentul se dorea a fi inaugurat cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la decalararea independentei Braziliei.

Primele consemnari istorice ale statuii au fost in anul 1924 cand Don Pedro conduce prima expeditie oficiala pe muntele Corvado, descoperind un drum accesibil pana sus.

In anul 1859, parintele Pedro Maria Boss soseste in Rio de Janeiro si este uimit de frumusetea misterioasa a muntelui Corvado. Sugereaza construirea unui monument in onoarea Printesei Isabela, care in 1921 a propus construirea unei statui a lui Iisus vizibila din tot orasul Rio.

Constructia statuii a inceput in anul 1927, dupa modele de diferite marimi. Toate calculele au fost facute de Coast Hisses, ajutat de Pedro Viana si Heitor Levy.

Schitele proeictului au fost intocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai peste zece ani a inceput constructia lui. Cu sprijinul Frantei si Vaticanului s-a reusit realizarea proiectului si sfintirea statuii la data de 12 octombrie 1931.

Edificiul are o inaltime de 30 m, impreuna cu soclul 38 de m, latimea la nivelul bratelor 28 m si o greutate de 1145 t.


In soclu se afla o capela unde pot intra 150 de persoane, mulajul (modelul) din ghips a fost efectuat de sculptorul francez Paul Landowski. Monumentul este folosit de biserica catolica la diferite aniversari ca loc de pelerinaj.

In orasul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemanator, care depaseste cu 8 m inaltimea monumentului brazilian. In prezent exista in Brazilia si Portugalia mai multe copii ale statuii.

Sursa: wikipedia.ro

Mausoleul Taj Mahal (India)

Celebrul mausoleu Taj Mahal este situat in Agra, India, si a fost construit de catre imparatul mogul Shah Jahan, in memoria sotiei sale favorite, Mumtaz Mahal. Mausoleul este considerat a fi cel mai frumos exemplu de arhitectura mogula, un stil care combina elemente arhitecturale persane, indiene si islamice. In 1983, Taj Mahal a intrat in patrimoniul UNESCO iar din 2007 ocupa pozitia 6 pe lista castigatorilor in alegerea celor 7 minuni ale lumii contemporane.

Din numeroase fotografii sau documentare cu acest subiect, prima intalnire cu acest muzeu de marmura pura este stupefiata, datorita uimitoarei frumuseti si armonii. Cel mai emblematic edificiu din India – precum si al artei mogule – a fost descris de unii ca “monumentul cel mai extravagant construit din dragoste”. Pentru altii este doar edificiul cel mai frumos din lume.

Ridicat in Agra, in nordul Indiei, a fost construit de catre imparatul Shah Jahan pentru a adaposti mormantul celei de-a doua sotii, Arjumand Banu Begam. Cunoscuta si sub numele de Mumtaz Mahal – “aleasa palatului” – a murit in 1631 dand viata celui de-al paisprezecelea fiu, la doar nouasprezece ani.

Se pare ca moartea lui Mumtaz a fost o lovitura atat de dura pentru imparat care a incaruntit de la o zi la alta. In acel an a initiat constructia formidabilului mausoleu, care nu a fost terminat decat in 1653. Identitatea arhitectului care l-a proiectat este un mister, desi s-a sugerat ca ar putea fi un mester din Turcia sau Persia, poate chiar din Isa Khan.

Si, pentru ca lucrurile sa fie si mai dramatice, imparatul a fost tinut in captivitate de catre unul dintre fii sai in frontul apropiat, Agra. Din celula sa putea sa vada Taj- Mahal-ul, in timp ce isi plangea pierderea sotiei si a imperiului.

Constructia Taj Mahal-ului a durat 22 de ani si au fost antrenati peste 20.000 de oameni din toata India si Asia Centrala. La terminarea operei, catorva mesteri li s-au taiat degetele – sau chiar o mana – pentru ca perfectiunea Taj Mahal-ului sa nu poata fi repetata in nici un alt loc.

Marea cupola sub care se afla mormantul lui Mumtaz are peste 73 metri inaltime si este decorata cu frumoase sculpturi in relief si citate din Coran. Cladirea este ridicata pe o platforma inalta, patrata, cu cele patru colturi retezate, formand un octogon inegal. Ideea este inspirata din stilul ornamental maur, unde fiecare element al constructiei este distinct, dar se integreaza perfect in ansamblul simetric al cladirii.

Mausoleul este flancat de un colt – intr-o parte – si de catre asa numitul jawab – in celalalta parte – , un edificiu menit sa confere echilibru intregului ansamblu.

Domul central are 17 m diametru si 65 m inaltime si este flancat de patru incaperi cu tavan in forma de cupola, fiecare de 50m inaltime. Intregul mausoleu, atat interiorul cat si exteriorul, este decorat cu gravuri de flori si caligrafie araba, pentru care s-au folosit pietre pretioase precum agatele si jaspul.

Domul are si o clopotnita initial aurita, pana in anii 1800, care apoi a fost refacuta din bronz. Clopotnita ofera un exemplu deosebit de integrare a ornamentelor traditionale persane si hindu; in varful acesteia este asezata o semiluna din bronz, ce are colturile indreptate spre cer, simbol des intalnit in lumea islamica, insa varful clopotnitei si cele doua varfuri ale semilunii formeaza un trident, specific modului traditional hindu de reprezentare a zeului Shiva.

Mausoleul are in fata o eleganta gradina ornamentala, cu specific persan. Are 300 de metri latime, cu un lac central care ajunge pana la pragul portii monumentale. Este o traditie ca perechile de indragostiti din India sa se fotografieze in aceste gradini, tinand mainile in asa fel incat sa para ca ating cupola. Zidurile care adapostesc monumentul funerar al lui Mumtaz Mahal – impreuna cu mormantul lui Shah Jahan, care a murit in 1666 – sunt de asemenea din marmura, incrustate cu 43 de pietre pretioase distincte.

Complexul include o intrare principala, o gradina minutios aranjata, divizata de patru piscine mari, fiecare dintre aceste sectiuni e divizata inca de doua ori in patru alte sectiuni; aici exista si o moschee in partea stanga, o casa de oaspeti in partea dreapta, precum si numeroase alte cladiri atasate palatului. Taj este amplasat in spatele tuturor acestor structuri, langa albia raului Jamuna.

Taj Mahal inseamna “palatul coroanei”, desi nu intotdeauna a fost tratat cu grija pe care o merita o asemenea bijuterie a arhitecturii universale.
Cand Imperiul Mogul a cedat sub presiunea persana, franceza si britanica – care a condus destinul Indiei mai mult de doua secole – mausoleul lui Mumtaz Mahal a fost in real pericol.

Englezii utilizau esplanada de marmura pentru jocul cu mingea sau alte destinatii, in timp ce gradinile erau faimoase pentru intalniri amoroase de tot soiul.

De fapt, intentia ocupantilor era sa trateze toate monumentele mogule cu dispret. In 1820, Lordul William Bentick – guvernatorul Bangladesh-ului – a dispus indepartarea marmurei din toate aceste edificii spre vanzare in Anglia, ca materie prima. Din fericire pentru Taj Mahal, primul transport de marmura nu a atras cumparatori si stralucita idee a fost abandonata.


Guvernatorul indian a luat nenumarate masuri in ultimul deceniu pentru a proteja mausoleul de excesul de vizite. Pe langa ridicarea pretului de intrare la 50 pentru straini, traficiul a fost restrans la 4 km de la rotonda.

Conform unor surse ale epocii, imparatul a proiectat un al doilea mausoleu identic cu Taj Mahal-ul, dar din marmura neagra, de cealalta parte a raului Yamura, unde trebuia sa coincida cu reflectia in apa a templului geaman alb.


Cel care a fost construit cu 25 de ani inaintea celebrului edificiu a fost Baby Taj, cum este cunoscut in popor in Agra.


Acest mausoleu de dimensiuni mai modeste anunta prin forma si detaliu ceea ce avea sa devina Taj Mahal-ul. Se poate considera o macheta a impozantei opere a imparatului, fiind prima constructie in acest stil realizata in totalitate din marmura. S-a construit intre 1622 si 1628 , si numele sau adevarat este Itimad-ud-Daulah.

Taj Mahal atrage anual 2-3 milioane de vizitatori, dintre care o mare parte de pe alte continente, fiind cea mai populara atractie din India in special in lunile octombrie, noiembrie si februarie.

Mijloacele de transport ce polueaza atmosfera nu sunt permise in zona mausoleului de aceea turistii ce vor sa viziteze regiunea trebuie sa se deplaseze cu autobuzul electric local sau pe jos. Din motive de securitate, numai cinci tipuri de obiecte sunt permise in interior: apa in sticle transparente, camere video mici, camere fixe, telefoane mobile inchise si genti mici de dama.

Surse: www.funtur.ro si www.wittyowl.eu

Cetatea Petra (Iordania)

Petra, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, este un fost oras antic, situat in Iordania. Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorita templelor sapate direct in stanca, cel mai cunoscut fiind "Trezoreria", in stil grecesc, cu o inaltime de 42 m.

Orasul se intinde de-alungul poalelor Muntelui Hor, strabatand un lung defileu si intinzandu-se apoi pe laterala estica a vaii Arabah, cunoscuta sub denumirea de "Wadi Araba" - larga vale ce se intinde de la Marea Moarta si pana la Golful Aqaba.

In antichitate orasul se numea Rekem si apare mentionat in manuscrisele de la Marea Moarta fiind asociat si cu Muntele Seir. Se presupune ca a fost construit incepand cu secolul al VI-lea i.e.n., de catre nabateeni, un popor semitic, si a fost capitala lor pana in 106 e.n., cand a intrat in componenta Imperiului Roman, devenind capitala provinciei Arabia Petrea.


Orasul continua sa infloreasca in urmatorul secol, apoi intra in declin si este abandonat, fiind distrus in 363 de un cutremur. Ruinele au devenit o curiozitate in Evul Mediu, fiind vizitate de sultanul Baibars al Egiptului in secolul al XIII-lea. Primul european care le-a vizitat si descris a fost exploratorul elvetian Burckhardt, in 1812.

Flancat de pereti masivi de piatra si aprovizionat cu apa dintr-un rau ce strabate periodic locul, orasul Petra nu prezenta doar aspectul de fortareata naturala si sigura, ci era situat si la intersectia celor mai importante drumuri comerciale. Astfel, prin acest nod comercial treceau drumurile spre Gaza in vest, spre Bosra si Damasc in nord, spre Aqaba si Leuce Come peste Marea Rosie, si spre Golful Persic, peste desert.


Manastirea - cel mai insemnat monument din orasul Petra - dateaza din timpul secolului I i Hr. Aceasta a fost dedicata regelui Obodas I si se crede a fi fost simpozionul lui "Obodas dumnezeu." Aceasta informatie este inscriptionata pe una dintre ruinele manastirii - in limba araba, acest monument-manastire se numeste "Ad-Deir". "Manastirea" este localizata in coltul nort-vestic cel mai indepartat al vaii Petra, in spatele Strazii cu coloane, aparand ochiului ca o macheta mai mare a Trezoreriei, aflata in defileu.

"Manastirea" este monumentul cu cea mai larga fatada din intreaga vale a orasului Petra, masurand o latime de 50 de metri si o inaltime de 45 de metri. Doar usa monumentului are o inaltime de 26 de metri.

Conform traditiei arabe, orasul Petra este locul in care Moise, in timpul calatoriei prin pustiu, a lovit cu toiagul stanca din care a iesit apa pentru poporul insetat. De asemenea, tot aici se crede ca este inmormantata si Miriam - sora lui Moise.

In 1985 Petra a fost inclusa in lista UNESCO a monumentelor din Patrimoniul Mondial.

Ruinele incase de la Machu Picchu (Peru)

Ruinele orasului Machu Picchu, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, redescoperite in 1911 de catre arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase si enigmatice locatii stravechi din lume. In timp ce incasii in mod sigur foloseau varful muntelui (2761,50 m inaltime), ridicand sute de structuri de piatra incepand cu anii 1400, legendele si miturile indicau faptul ca Machu Picchu (insemnand "vechiul pisc" in limba Quechua), adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri.

Oricare ar fi originile sale, incasii l-au transformat intr-un mic (5 mile patrate), dar extraordinar oras.

Invizibil de dedesubt si complet natural limitat, inconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrani populatia, si irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare sa fi fost folosit de incasi ca un oras ceremonial secret.

La 610 metri deasupra galagiosului rau Urubamba, norul infasoara ruinele palatelor, bailor, templelor, hambarelor si a 150 de case, toate intr-o remarcabila stare de conservare. Aceste structuri, sapate in granitul din varful muntelui sunt minuni atat arhitecturale cat si estetice. Multe dintre caramizile cantarind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atat de precis sculptate si unite cu atata exactitate, incat imbinarile fara mortar nu permit nici macar unei lame de cutit sa intre printre ele.

Se stiu putine lucruri despre utilizarile sociale sau religioase ale orasului in vremurile incasilor. Scheletele a 10 femei si ale unui barbat duc la presupunerea ca acest sit ar fi putut fi un sanctuar pentru pregatirea preoteselor si/sau a mireselor nobilimii incase. Oricum, examinarea ulterioara a oaselor a dezvaluit un numar egal de oase masculine, ceea ce indica faptul ca Machu Picchu nu era exclusiv un templu pentru femei.

Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortarete ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale Anzilor peruvieni. Nu i se cunoaste adevaratul nume, ce destinatie avea si de ce a fost parasita de bastinasi in secolul XVI, fara a fi atacata de conchistadori. A scapat neobservata de europeni pana in secolul al XX-lea, cand a primit si numele de Machu Picchu.

In secolul al 12-lea, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu in nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde. Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene.

Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare social-legislativa.

Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv in jungla) menite sa reziste vesnic in fata oricarui inamic. Capitala incasilor, Cuzco, era - arhitectural - comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu.

Gasita abia in 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat in piatra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul se incadreaza intr-un plan urbanistic aparent "intortocheat", menit sa deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant si abia fotografiile facute din avion i-au pus in evidenta toate insusirile.

De fapt, ceea ce ii frapeaza cel mai mult pe cercetatorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenta dintre opera mitica a lui Dedal ("inginerul" care a construit Labirintul de incarcerare a Minotaurului, sau, in alta varianta, palatul-labirint al regelui cretan Mino din Knossos). Labirintul Machu Pichu reflecta la randu-i simbolul vietii pline de meandre si in care drumul nu duce niciodata inapoi, ci mereu inainte, spre moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (asa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul - fie el amerindian, grec sau egiptean - are deci conotatia luptei cu timpul, el este adevaratul prizonier.

Si inca o enigma: retelele de drumuri facute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reteaua romana de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate in zonele mlastinoase si nisipoase! De ce acest efort de taiere de "autostrazi" in coastele Anzilor, daca incasii nu au avut vehicule, necunoscand roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km si locuri de odihna din 20 in 20 de km. Ideea utilizarii drept piste de aterizare-decolare a fost avansata de foarte multi cercetatori, dar nu exista dovezi credibile... nu inca... Nici un drum special amenajat nu ducea catre Machu Picchu. Aceasta enclava (probabil a preotilor, putand adaposti doar 500 de persoane) exista parca in afara timpului si spatiului, ascunzand mistere inca de nepatruns.

Sursa: wikipedia.ro

Marele Zid Chinezesc (China)

Cea mai mare constructie facuta de mana omului este atat de veche incat pana nu demult secretele sale au stat ascunse. Marele Zid Chinezesc este dovada ca oamenii sunt capabili sa indeplineasca imposibilul.

Marele Zid, una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane, nu este important doar prin marimea lui ci, mai ales, prin rolul pe care l-a jucat in scrierea istoriei. Trei mii de ani de istorie stau inscrisi in pietrele acestui zid, istorie pe care impreuna autoritatile chineze, NASA si echipa de la Discovery Channel au facut-o de curand cunoscuta.

Marele Zid Chinezesc este de mii de ori mai lung decat orice monument construit vreodata. Inceput inainte de nasterea lui Iisus, inca se mai construia cand Columb a ajuns in America. Este atat de vast si complicat incat nu exista nici o harta clara cu intreaga constructie.

Incepe de pe tarmurile Marii Galbene, se intinde peste muntii de la nord de Beijing, prin inima Chinei de Nord, ajunge la marile rauri apoi, pentru mii de mile, strabate deserturi pentru a traversa apoi munti de netrecut. Este cea mai naucitoare constructie din lume, intinzandu-se pe mai bine de 4 mii de mile, avand 45 de castele si sute de turnuri de control si numeroase tunele secrete.

Insa putini dintre turistii sau oamenii de stat care isi fac poze pe Marele Zid Chinezesc stiu ca in afara de zidurile cunoscute publicului exista 35 de mii de mile de ziduri pierdute si redescoperite.

Este zidul care a facut posibila existenta legendarei Cai a matasii.

Zidul apara de raidurile armatelor nomade pe negustorii care duceau spre Europa matase, blanuri, ceramica si rubarba, folosita la acea vreme ca un excelent medicament, si se intorceau cu aur, fildes si corali.

Pe langa aceste obiecte de lux, negotul cel mai important era cel cu idei si inventii. Pe acest drum a ajuns in Europa compasul magnetic, inventie care a facut posibil ca Columb sa gaseasca America iar in China a ajuns religia - primele forme de crestinism, dar mai important pentru chinezi, budismul. Arta care a patruns odata cu budismul a revolutionat China. Obisnuiti sa construiasca la scala mare, chinezii au aplicat ce invatasera din constructia zidurilor in arta religioasa, iar rezultatul a fost colosal.

Marele zid a schimbat si istoria Europei. Vazand ca nu este chip sa treaca de colosalul zid, nomazii au mers spre vest cucerind Asia Centrala si Europa de Est, amenintand cealalta mare putere a lumii antice, Roma. Erau atat de temuti incat atunci cand au ajuns la portile Romei, insusi Papa Leon a iesit in intampinarea lor pentru a le cere sa crute orasul. Legenda spune ca Attila, foarte supertitios, s-a retras pentru ca numele papei insemna leu. Insa era doar o perioada scurta de liniste pentru Roma. Europa nu a scapat de invaziile barbare care au adus 5 secole de ani intunecati.

In timp ce Europa suferea, adapostita de maretul zid, China intra in anii de aur ai dinastiei Tang, cei mai bogati si puternici conducatori din istoria Chinei. Unul dintre putinele morminte gasite din acea perioada este cel al unei tinere printese. Picturile murale din interiorul acestui mormant arata o China aristocrata, bogata si culta, cu obiceiuri aduse pe Calea matasii cum ar fi jocul de polo. Armatele dinastiei aparau China pe ambele parti ale zidului, incat acesta nu-si mai gasea nicio intrebunitare lasat astfel in ruina. Noua dinastie prefera sa-si pastreze puterea prin negocieri si diplomatie mai degraba decat cu armele, iar cei mai priceputi diplomati ai timpului erau printesele chineze.

Intreg zidul este intesat de turnuri de control in care stateau strajeri care, in cateva ore, puteau alerta o armata de un milion de soldati daca invadatorii ar fi atacat. La fiecare 15 metri erau construite gauri de scurgere pentru ploaie care erau indreptate in interiorul zidului pentru a nu le acorda dusmanilor posibilitatea sa-si faca rezerve de apa. Soldatii din turnuri stateau in afara zidului, astfel incat sa fie capabili sa tinteasca cu sagetile pe cei care vroiau sa treaca zidul. Atat din punct de vedere al arhitecturii, a fortei de munca folosita si a terenului pe care a fost ridicat, unele portiuni fiind aproape perpendiculare, constructia ramane chiar si astazi uimitoare.

Cu toate ca era vechi de doua mii de ani, abia cu vreo doua sute de ani europenii au inceput sa-i acorde importanta meritata. In 1793 englezii au trimis o misiune diplomatica pentru a incheia contracte comerciale. Cand McCartney, conducatorul diplomatic, a ajuns in China si s-a oprit in fata maretului zid sa-l admire, chinezii ramasesera incurcati. De ce cineva s-ar opri sa admire o gramada de pietre vechi??!! Intre timp zidul cazuse din nou in uitare. Unul dintre englezi a desenat zidul, desen care a fost reprodus de mii de ori ca o curiozitate pentru europeni. Abia dupa secole de razboaie cu lumea europeana si apoi suferind distrugerile regimului comunist, zidul a inceput sa fie un simbol pentru China.

Sursa: http://www.timpultau.ro