sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Bisericile in stanca din Lalibela, Etiopia

Micul oras Lalibela din Etiopia este gazda unora dintre cele mai uluitoare vestigii sacre din lume: un ansamblu de 11 biserici cioplite in piatra, fiecare sculptata in intregime, dintr-un singur bloc de granit, cu acoperisul aflat la nivelul solului.

Dintre cei 8 000 -10 000 de locuitori ai orasului, peste 1.000 sunt preoti. Ritualul religios este esential pentru Lalibela, cu procesiuni regulate, posturi extinse, multimi de preoti cantand si dansand. Acest lucru, combinat cu arhitectura religioasa extraordinara si simplitatea vietii dau acestui oras un aer atemporal, facand atmosfera aproape biblica.



Orasul este situat in statul federal Amhara, la o atitudine de 2.500 metri. Daca nu ar fi existat aceste biserici extraordinare, Lalibela aproape sigur nu ar fi aparut pe radarul turistic din Africa.

In timpul dinastiei Zague (1137-1270) orasul era capitala dinastiei. Regele Gebra Maskal Lalibela, care a si schimbat numele orasului in cel actual, a incercat sa reconstruiasca aici Noul Ierusalim; pe de oparte pentru a castiga sustinerea preotilor prin ridicarea de lacase de cult, pe de alta parte pentru locuitorii care nu isi puteau permite un pelerinaj. Multe din cladirile Lalibeliei din acea perioada purtau numele cladirilor din Ierusalim. Insa nu copiau deloc stilul arhitectonic al acestora, fiind intr-adevar unice.

Interesant este faptul ca bisericile nu au fost construite ci excavate. O legenda populara aminteste de ajutorul ingerilor care au participat la constructie. Una dintre biserici, Bet Maryam, contine un stalp de piatra pe care regele Lalibela a scris secretele cladirii bisericilor, inscriptii la care doar preotii au acces.

Proiectul regelui Lalibela de a obtine ajutorul bisericii a avut doua rezultate neasteptate: crearea unui loc sfant de o frumusete de neegalat si convertirea regelui la o viata religioasa. Dupa 20 de ani de conducere, a abdicat tronul pentru a deveni pustnic, traind intr-o pestera si mancand numai radacini si legume. Si in prezent regele Lalibela este considerat a fi unul dintre cei mai mari sfinti crestini etiopieni.

Bisericile sunt folosite inca de la constructie, din secolul al 12-lea si in prezent. Primii europeni care au vazut aceste situri sfinte extraordinare au fost exploratorii portughezi in 1520,unul a notat in jurnalul sau ca obiectivele turistice au fost atat de fermecatoare, incat se asteapta ca cititorii descrierilor sale sa-l acuze de faptul ca ar minti.

Unicitatea este data de:

Acoperisurile situate la acelasi nivel cu solul; se coboara prin scari inguste. Bisericile sunt interconectate prin tuneluri si trecatori.

Din cele11 biserici ortodoxe, 4 sunt separate de roca din care au fost create iar celelalte 7 au un perete sau chiar acoperisul unit cu aceasta. Bisericile sunt grupate in doua diviziuni separate de canalul Iordan care reprezinta raul Iordan in incercarea de a construi noul Ierusalim.

Simbolurile reigioase sunt omniprezente in sculpturile in piatra bazaltica rosiatica.

Bet Giorgis (Biserica Sf. Gheorghe), una dintre cele mai spectaculoase biserici din ansamblul celor 11, are acoperisul sculptat in forma de cruce, dimensiuni perfecte si precizie geometrica. Este numita "a opta minune a lumii". Conform istoriei etiopiene, biserica a fost construita in urma unei viziuni pe care a avut-o regele Lalibela, in care Dumnezeu si Sfantul Gheorghe i-au explicat exact cum poate fi construita biserica.

In "Grupul de Nord", vizavi de biserica Sf. Gheorghe, se afla o alta constructie notabila. Biserica Beta Medhane Alem, gazduieste Crucea Lalibela si este considerata a fi cea mai mare biserica monolit din lume, o copie dupa biserica Sf. Maria din Zion, Axum.

Beta Maryam (Biserica Sf. Maria) – probabil cea mai veche dintre biserici. In peretele de est al bisericii exista o serie de ferestre geometrice sculptate pe verticala: o cruce malteza intr-un patrat, un semi-cerc de genul celui de pe Axum Stelae, o cruce latina si o fereastra simpla, patrata.

Alte simboluri precum: Steaua lui David in combinate cu o cruce malteza, un Soare cu fata umana zambitoare flancat de 8 roti cu spite, scene din Bunavestire.

Bisericile sculptate din piatra au fost inregistrate ca patrimoniu al UNESCO in 1978.

joi, 25 noiembrie 2010

Castelul Linderhof, Germania

Impresionat de Castelul Versailles din Franta, Ludovic al II al Bavariei a initiat constructia castelului Linderhof in mijlocul unei regiuni muntoase in Bavaria. Primele planuri au luat nastere in anul 1857. In anul 1869 a primit spre folosinta zona Linderhof, unde tatal sau, Maximilian al II, avea Casa Regala de vanatoare.

Sub indrumarea arhitectului sau, Georg Dollmann, au inceput lucrarile la Castelul Linderhof, care urma sa devina nu un castel reprezentativ pentru Bavaria, ci mai degraba un refugiu pentru regele Ludovic al II, al carui caracter retras era mereu in cautare de locuri care sa ii ofere linistea si protectia necesare afirmarii personalitatii sale singuratice, precum au fost si castelele Neuschwanstein si Chiemsee.

Interiorul castelului este atat de bogat in detalii incat dupa vizita rapida, condusa de un ghid, te simti coplesit si te incearca deja regretul ca nu vei retine prea multe. Imposibil sa nu iti ramana in minte, adanc impregnata, aceasta pasiune a regelui pentru poveste si arta, pentru a da fiecarei camere un concept si a-l ilustra in cele mai mici detalii, de la scenele pictate si decoratiunile abundente, pana la manerele usilor.

Regasesti astfel muzica si simbolurile artelor, alegorii ale continentelor si zodiilor, simboluri ale gradinaritului, pescuitului si agriculturii precum si scene sau picturi amintind de Versailles.

Iar daca dupa aceasta portie buna de simbolistica iesi afara sperand ca vei avea parte de o plimbare simpla prin natura, te inseli. In afara de cadrul cat se poate de natural, de peisajul minunat si de spatiul urias alocat gradinii (cam 50 de hectare), totul este din nou plin de semnificatii si rezultat al unei munci impresionante.

Chiar daca este cel mai mic castel construit de Ludwig, Linderhof este singurul care a fost terminat in totalitate si a fost locul in care acesta a locuit cel mai mult, fiind un fel de refugiu al regelui atat de putin sociabil. Pe langa salile impunatoare, castelul este inconjurat de gradini decorate cu statui alegorice, reprezentand continentele, anotimpurile si cele 4 elemente.

Cascada creata in spatele castelului ce se termina cu o frumoasa fantana a lui Neptun.

Ludovic al II-lea iubea operele lui Wagner motiv pentru care a construit in castel o pestera artificiala cu stalagmite si stalactite pentru a ilustra primul act din opera Tannhauser a compozitorului.

Pestera artificiala (Venus Grotto) cuprinde un lac, jocuri de lumini si muzica – un loc de relaxare creat special pentru rege.

Daca mai rezisti sa asimilezi si alte simboluri, cauti „intrarea” in lumea povestilor fascinante ale Seherezadei, gasind Chioscul Maur sau Casa Marocana. Iar daca ai timp sa mergi mai departe, vei gasi inca un loc inspirat de Wagner (de data aceasta opera Walkiria): Cabana de Vanatoare.

Dupa tot ce vezi e posibil sa iti scape involuntar o afirmatie de genul: „e o nebunie!”. Asa au spus si contemporanii regelui – declarandu-l in urma unei expertize medicale bazata exclusiv pe declaratiile unor martori, nu si pe consultarea „pacientului”, ca iresponsabil.

Visatorul rege a fost pus sub paza la palatul Berg de langa lacul Starnberg, lac in care si-a gasit in mod foarte misterios sfarsitul.

Din fericire, dincolo de un destin tragic si controversat, Ludovic a lasat mostenire bijuterii arhitecturale pe care Germania le poarta astazi cu mandrie si cu tot respectul cuvenit.

Castelul Neuschwanstein, Germania

Neuschwanstein este un castel din Allgäu, Bavaria, construit in timpul lui Ludovic al II-lea al Bavariei. Castelul este una dintre cele mai renumite atractii turistice din Bavaria si Germania.

Intruchipare a unui vis, Neuschwanstein si-a inceput povestea in 1869, cand excentricul Ludovic al II-lea al Bavariei concepe aceasta constructie.
Cu doi ani in urma, Ludovic vizitase faimosul castel gotic de la Wartburg care se afla suspendat pe o stanca, deasupra vaii Wartburg, in Turingia. Urmand exemplul tatalui sau, Ludovic l-a angajat pe Christian Jank, un scenograf de la Teatrul Regal, sa proiecteze exteriorul.

Planul curtii castelului Neuschwanstein se bazeaza pe decorul reprezentand curtea unui castel din Antwerp, din actul II al unei productii cu “Lohengrin”.
Ideea pentru Sala Cantaretilor provine din Tannhauser – poet german despre care legenda spune ca a gasit drumul spre lumea subpamanteana a dragostei si a placerii. Sala tronului este pictata cu scene din “Sfantul Graal”, din povestea lui Persifal. Numai pentru dormitorul regelui, sculptat in intregime in lemn, au muncit 14 tamplari timp de 4 ani si jumatate.

Dar alaturi de legende si decoruri romantice, castelul se dovedeste o viziune moderna a acelor vremuri. Detaliile practice ale acestuia depasesc secolul XIX: bucatarie moderna, incalzire centrala, lift. Arhitectura interioara este caracteristica curentului romantic din secolul XIX.

Frumusetea castelului a determinat poreclirea lui in „Castelul din povesti”. Devenit rege al Bavariei la varsta de 18 ani, Ludovic al II-lea si-a pierdut repede interesul pentru politica, devenind chiar excentric, ocazie propice pentru a construi trei castele impunatoare: Neuschwanstein, Herrenchiemsee si Linderhof.

Chiar in dormitorul de la Neuschwanstein, regele a fost declarat oficial nebun, extravaganta si banuita sa homosexualitate ingrijorand guvernul bavarez, iar trei zile mai tarziu a fost gasit, impreuna cu doctorul sau, inecat in lacul Starnberg din apropierea palatului.

Incercand sa imite arhitectura medievala, constructorii din secolul XIX au construit cu migala, complicate si impresionante turnuri si arcade, creand astfel un ansamblu arhitectural unic si impresionant.

Mult mai tarziu, in secolul XX, acest castel impresionant si unicat din punct de vedere stilistic in Europa avea sa serveasca drept model pentru castelul Frumoasei din Padurea Adormita, aflat in Disneyland.

Se spune ca fara Ludwing al II-lea,Wagner nu ar fi obtinut succese remarcabile si fara Wagner castelul nu s-ar fi construit.

Sursa: http://nomadic.ro/europa/10-castele-din-germania-pe-care-trebuie-sa-le-vezi

miercuri, 24 noiembrie 2010

Castele de poveste din Germania

Cum va imaginati voi un castel? Cu siguranta, castelele care urmeaza depasesc limitele din vise , servind drept sursa de inspiratie pentru basme sau povesti cu printi si printese. Ei bine, unii oameni, putini la numar, au trait realitatea acestor povesti. O puteti face si voi, petrecand cateva ore la fata locului. Germania chiar este o tara de poveste!

Castelul Neuschwanstein

Castelul Neuschwanstein este unul dintre cele mai frumoase si bine pastrate castele bavareze din Europa. Este situat in sudul Germaniei in apropiere de Munchen si granita cu Austria. Construit in 1869. Frumusetea lui a determinat pe vizitatori sa-l porecleasca “Castelul din povesti”. Incercand sa imite arhitectura medievala, constructorii din secolul XIX au construit cu migala, complicate si impresionante turnuri si arcade, creand astfel un ansamblu arhitectural unic si impresionant.

In secolul XX, acest castel impresionant avea sa serveasca drept model pentru castelul Frumoasei din Padurea Adormita, aflat in Disneyland.
Odata ajuns in zona, nu uita sa faci o plimbare si pana la podul Marienbrücke pentru a vedea cascada si o priveliste uimitoare a castelului.

Ludovic al II-lea si-a mai pus amprenta pe doua castele din apropiere:

Castelul Linderhof a fost construit de catre regelele Ludovic al II al Bavariei in mijlocul unei regiuni muntoase in Bavaria. Castelul Linderhof este inconjurat de gradini superbe. Ludovic al II-lea iubea operele lui Wagner motiv pentru care a construit in castel o pestera artificiala cu stalagmite si stalactite pentru a ilustra primul act din opera Tannhauser a compozitorului, grota fiind iluminata in diferite culori.

Chiar daca este cel mai mic castel construit de Ludovic, Linderhof este singurul care a fost terminat in totalitate si a fost locul in care acesta a locuit cel mai mult, fiind un fel de refugiu al regelui atat de putin sociabil. Pe langa salile impunatoare, castelul este inconjurat de gradini decorate cu statui alegorice, reprezentand continentele, anotimpurile si cele 4 elemente.

Castelul Hohenschwangau, resedinta de vacanta a familiei regale, locul in care Ludovic al II-lea a crescut, este minunat pozitionat langa un lac.




2. Castelul Hohenzollern


Castelul este situat la 80 km sud de Stuttgart, la 855 de metri altitudine, pe varful unui masiv de langa oraselul Hechigen. Castelul a fost resedinta familiei Hohenzollern pentru cateva secole. In forma sa actuala, castelul a fost terminat in anul 1867 si este impresionant. Constructia originala dateaza din secolul al 13-lea. Dupa ce castelul a fost reconstruit, nu a fost locuit in mod regulat, ci mai degraba a fost utilizat in special ca obiectiv turistic. Doar ultimul Print prusac, William, a locuit in castel timp de mai multe luni. Castelul Hohenzollern este in continuare proprietate privata.

3. Castelul Babelsberg

Pasionati de arhitectura, regii Prusiei, mai tarziu imparati ai Germaniei, au transformat, de-a lungul secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, padurile, dealurile, raurile si lacurile din apropierea Berlinului intr-o impresionanta curte imperiala.
Castelul Babelsberg este situat in Postdam, langa Berlin. A fost construit in 1833 de Karl Friedrich Schinkel, langa raul Havel si este inconjurat de un parc maiestuos. Castelul a fost renovat mai tarziu dar si-a pastrat stilul gotic. Momentan castelul este in renovare deci nu se poate vizita inauntru.

4. Castelul Reichsburg Cochem



Castelul este situat in Cochem, in apropiere de Koln si Frankfurt, langa raul Moselle. A fost construit in anul 1051, a suferit incendii si distrugeri partiale si a fost reconstruit in stil neogotic. Castelul are si un restaurant unde se organizeaza diverse festivitati. in zona turistii pot admira si un spectacol cu vulturi dresati.



5. Castelul Schwerin


Este situat in orasul Schwerin, in apropiere de Hamburg si nu foarte departe de Berlin. Este incadrat de un lac si niste gradini superbe. Castelul Schwerin este amintit prin secolul al X-lea de un calator, ca fiind resedinta ducilor de Mecklenburg, iar din anul 1990 sediul Parlamentului din land.

6. Castelul Mespelbrunn

Castelul medieval Mespelbrunn este unul dintre cele mai frumoase castele din nordul Bavariei, situat intr-o vale ascunsa, pitoreasca, in oraselul Mespelbrunn, intre Frankfurt si Wurzberg. Pozitionarea strategica a determinat supravietuirea castelului in timpul celor doua Razboaie Mondiale. Mespelbrunn este unul dintre putinele castele din Germania care si-a pastrat forma originala, cea mai veche parte a castelului fiind turnul de observare. Originile sale dateaza din secolul al XIII-lea. O parte a castelului este construita pe un iaz, iar pozitionarea si imprejurimile (padurea Spessart) sunt de vis.

7. Castelul Zwinger


Palatul Zinger este situat in Dresden si este o bijuterie a arhitecturii de tip baroc. Mai degraba decat un castel, turistii se intalnesc aici cu un intreg complex de palate, muzee si gradini.

8. Castelul Braunfels

Castelul este situat in orasul Braunfels, in districtul Hesse din Germania aproape de Koln. Mentionat in arhive inca din anul 1246, a fost reconstruit in 1679. Castelul pare desprins dintr-un basm, dar este adevarat: situat pe varful unei stanci de bazalt, Castelul Braunfels, cu silueta sa magnifica dominand maiestuos orasul, acesta isi intampina vizitatorii de la distanta. Aflat in proprietatea aceleiasi familii in ultimii 800 de ani, castelul este un monument cultural, plin de comori artistice exceptionale, fiind si astazi locuit de familia princiara.

9. Castelul Eltz

Unul din cele mai bine pastrate castele din Germania este situat in apropiere de Koln si de castelul Cochem, pe dealurile dintre asezarile Koblenz si Trier din vestul Germaniei. Este unul dintre cele mai bine pastrate castele medievale din Germania si este in proprietatea aceleiasi familii de peste 800 de ani.

10. Palatul Herrenchiemsee

Ultimul si cel mai ambitios proiect al lui Ludovic al II-lea il constituie palatul Herrenchiemsee, incununarea proiectelor sale din punct de vedere al marimii si costurilor.
Inspirat de palatul Versailles, Herrenchiemsee a inceput sa fie construit in 1878. Este situat foarte aproape de Munchen(60km), pe insula Herren de pe Lacul Chiemsee. Insula a fost achizitionata in vederea constructiei „Noului Versailles”, un omagiu adus lui Ludovic al XIV-lea, care idolatriza palatul frantuzesc. Herrenchiemsee a fost insa gandit sa isi depaseasca predecesorul in marime si opulenta. si se prea poate sa fi reusit, cel putin in anumite privinte.
I se mai spune si „Palatul celor 10 zile”, deoarece Ludovic a reusit sa locuiasca in el doar 10 zile.

Sursa: http://nomadic.ro

marți, 23 noiembrie 2010

Legende despre Castelul Huniazilor

Legenda corbului

Pe blazonul familiei Corvinilor este inscrptionat un corb care tine in cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legenda. Se spune ca Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie din Tara Hategului, pe nume Elisabeta.

Pentru a o feri de necinste, regele ii da de sot pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i totodata si un inel ca si dar pentru copilul nenascut, cu scopul de a fi recunoscut atunci cand va creste si va merge la curtea regala. In timpul unei calatorii facuta de familia lui Voicu, poposind pentru a pranzi, inelul este uitat pe o margine a stergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de stralucirea inelului il fura incercand sa plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc si sageteaza corbul, recuperand astfel inelul. Atunci cand creste si ajunge la curtea regala, povesteste aceasta patanie, iar regele, impresionat de aceasta istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor sa fie corbul cu inel de aur in cioc.

De altfel, si numele familiei provine din latinescul "Corvus", care inseamna "Corb", o pasare care simboliza cu totul altceva in evul mediu, si anume intelepciunea si longevitatea.

Legenda fantanii

Se povesteste despre aceasta fantana ca a fost sapata de catre trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara in tinea in castel. Ioan le promite celor trei ca ii va elibera daca vor sapa o fantana cu apa buna. Prizonierii, animati de speranta eliberarii, sapa in stanca timp de 15 ani si la 28 de metri adancime reusesc sa gaseasca pretioasa apa.
Numai ca intre timp Ioan murise iar sotia sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sa nu respecte cuvantul dat de sotul sau si nu ii elibereaza pe cei trei turci, hotarand sa fie ucisi. Prizonierii, ca ultima dorinta, cer permisiunea sa scrie pe cheile fantanii o inscriptie: "Apa ai, inima nu", ca un repros pentru promisiune facuta si nerespectata.

De fapt, inscriptia descifrata de Mihail Guboglu glasuieste astfel: "Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri in cetatea de langa biserica". Caracterele vechi arabe continute de inscriptie o dateaza la mijlocul secolului al XV-lea. Pozitia actuala a inscriptiei este pe unul dintre contrafortii capelei.

Legenda construirii cetatii din Hunedoara

Din istoria vicariatului greco-catolic al Hategului, dr. I. Radu, p. 9-10.

Spun ca zane trei deodat
Trei cetati au ridicat
Una-n Hunead, cealalta
La Gradiste-n deal inalt
Alta Orlea p-un deal mare,
Pe sub care Streiul trece
Cu suvaitura tare,
Cu pastravi si apa rece.
Cand odata se-ntalnira,
De cetati s-au intrebat,
Ceste doua sus sarira
Si superb au cuvantat:
Nostrele cetati pe mane
Ori ajute ori n-ajute
Domnul, gata le vom pune,
Hunedoara spune iute:
Si eu pest-o saptamana
De-mi ajuta Dumnezeu,
Si-mi va fi cu indemana
Voi fini tot lucrul meu.
Iaca dar c-a ei cetate
Buna fu si azi se vede
Dar cazut-au celelalte
Stand zidiri cu iarba verde.
Doua zane intr-acea ora
Fier cumplit aridicara
Iute dupa Hunedoara
Invartind il aruncara
Care catre munti fugise
De mania celor doua
Si la tara mai sosise.
Fierul muntele in doua
L-au lovit si l-au taiat,
D-ice muntele si noua
Se numeste Retezat.

Sursa: http://www.castelulcorvinilor.ro/

Castelul Corvinilor, Hunedoara


Mai mult decat Bran sau Peles, Castelul Corvinilor trezeste curiozitati si legende, purtandu-te inapoi in timp si facandu-te sa te simti parte a vietii tumultoase de curte care l-a animat timp de peste 400 de ani.

Ridicat in secolul al XIV-lea, Castelul Corvinilor reprezinta una din cele mai frumoase si bine conservate constructii de acest gen din epoca medievala, fiind cea mai vestita proprietate a lui Iancu de Hunedoara, impresionand prin prezenta sa ce domina orasul Hunedoara.

Unicitatea monumentului de la Hunedoara consta in gradul inalt de reprezentativitate pentru arhitectura militara din sud-estul Europei secolului XV, el intrununind cele mai dezvoltate elemente de arhitectura civila, Palatul Mare fiind o constructie de inspiratie franceza, unica in spatiul dominat de regatul maghiar in acea perioada, ilustrand maretia unei mari familii, cea a Hunedorestilor, capabila sa imprumute modele arhitecturale dintr-un spatiu care gazduieste una dintre cele mai stralucite civilizatii medievale: Franta.

Alte elemente care transforma castelul de la Hunedoara intr-un caz singular, sunt interventiile ulterioare secolului al XV-lea (constructiile din secolul al XVII-lea, restaurarea din finalul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea), care ofera vizitatorului o mixtura unica de elemente arhitecturale apartinand Renasterii, stilurilor baroc si neogotic.

Ghid virtual

Castelul are 42 de incaperi, doua terase, doua poduri si o suprafata construita de 7000 metri patrati.

Accesul in castel se face pe un pod de lemn, sustinut de patru piloni masivi de piatra, plasati in albia paraului Zlasti, lasand in urma curtea husarilor si nisa ce adaposteste statuia Sf. Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor si al trecererilor peste apa.

Primul obiectiv major este Turnul nou de poarta, de forma rectangulara, turn care impresioneza prin masivitate, in zona parterului avand aspectul unui spatiu boltit, fiind de notat prezenta locului de garda, unde este si o vatra de foc, aici aflandu-se la acest moment casa de bilete. De aici se ajunge, cu usurinta, in inchisoarea castelului, care pastreaza o usa masiva de lemn.

Loggia Matia se afla la iesirea din Turnul nou de poarta, in partea stanga, fiind considerata cea mai timpurie manifestare, in domeniul arhitecturii, a Renasterii. La etajul loggiei se mai pastreaza unica pictura laica in fresca din Transilvania acelei perioade, precum si Camera de Aur, spatiu de adaposteste expozitia "Obiecte din colectiile Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara”.

Capela este plasata pe latura estica a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioara a Loggiei Matia, ajungandu-se in tribuna capelei.

Camera domnitelor, se afla plasata la primul nivel al Turnului nou de poarta, deasupra coridorului de intrare in castel. Initial, a fost doar un nivel de aparare in acest turn, iar in secolul al XVII-lea este tranformat in camera de zi pentru doamnele din castel. Aici se poate vedea un set de mobilier apartinand secolului al XIX-lea, stilului eclectic, compus dintr-o masa, servanta, dulap.

De aici, traversand Scara spirala, se intra in Sala Dietei, sala plasata la etajul Palatului Mare. Este construita in stil gotic tarziu, interiorul ei fiind modificat radical in secolul XVII in vremea lui Gabriel Bethlen, prin demontarea intregii arhitecturi gotice de piatra, si compartimentarea ei, rezultand incaperi cu functionalitati diverse. De mentionat este faptul ca la primul nivel, rezultat in urma acestei interventii, se pastreaza urmele unei picturi in fresca, ce prezinta nobili si imagini de fortificatii ale vremii.

La iesirea din Sala Dietei, in partea dreapta se afla o scara de piatra, ce conduce la etajul Turnului Capistrano, spatiu ce avea ca destinatie in secolul al XV-lea gazduirea calugarului Ioan de Capistrano.

Iesirea din Turnul Capistrano se face pe aceeasi scara, in partea dreapta fiind o scara ce conduce la al doilea etaj al Palatului sudic, in camerele folosite in secolul al XVIII-lea ca si birouri pentru Administratia minelor de fier din Muntii Poiana Rusca. In prezent aici se afla expozitia de etnografie .

De aici, se trece in camera cunoscuta sub numele de platforma Turnului nou de poarta, construita in secolul al XVII-lea ca si spatiu de depozitare a munitiilor. Aici este amenajata expozitia de arheologie.

Din aceasta expozitie se iese prin expozitia de etnografie, se coboara pe o scara de lemn spre primul nivel al Palatului sudic, in atelierele mestesugaresti care deserveau administratia miniera.

De aici se iese din nou in curtea interioara a castelului, iar in partea dreapta se intra pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poarta, un turn de forma rectangulara, prevazut cu doua niveluri de aparare. Turnul vechi de poarta a fost pictat in fresca in vremea regelui Matia, urme din aceasta inca fiind vizibile pe latura nordica. Si aceasta parte castelului a fost modificata in vremea principelui Gabriel Bethlen, acesta desfiintand intrarea de secol XV si construind in fata turnului un bastion defensiv, numit Turnul alb.

Folosind galeria neo-gotica se pot vedea cateva camere de locuit, plasate la primul nivel al Palatului mare dinspre oras, incaperi ce pastreaza o serie de elemente de factura renascentista tarzie. De aici, se poate vizita sufrageria acestui palat.

Revenind in curtea interioara, circuitul continua cu vizitarea fantanii, care este insotita de prezentarea unei inscriptii, plasate pe unul dintre contrafortii capelei.

De aici se viziteaza terasa de artilerie, usor modificata in secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasa perspectiva spre Groapa Ursilor, palatul nordic, capela si curtea fantanii, dar si spre orasul contemporan.

Ultimul obiectiv este Sala Cavalerilor, una dinte cele mai interesante spatii laice din Transilvania secolului al XV-lea. Aici functioneaza expozitia de tehnica militara, cu piese care ocupa o perioada cronologica extinsa (secolele XIV-XIX). Aici se poate vedea o inscriptie legata de momentul constructiei acestei sali.

Sursa: http://www.castelulcorvinilor.ro/

luni, 22 noiembrie 2010

Aurul si argintul Romaniei

Aurul pare sa fie primul metal cunoscut cu vreo 20.000 de ani in urma, cuprul cu 10.000 de ani, fierul si bronzul cu 8.500 de ani. Aurul si cuprul au fost cunoscute de egipteni cu 12.000 ani i.Hr., iar in Europa se intrebuintau cu 4.000 ani i.Hr. in circuitul industrial, dupa aur si cupru, au fost atrase fierul, plumbul, zincul, mercurul, s.a. Chinezii foloseau aurul cu 25 de secole i.chr., pentru baterea monedelor. Babilonienii, Fenicienii, Grecii, Romanii si toata Lumea Veche cunosteau si foloseau aurul, fapt dovedit prin scrierile si obiectele ramase din aceste perioade. Cunoasterea si folosirea aurului de om se explica prin proprietatile lui. Este inalterabil, gasindu-se in natura, in stare nativa, fiind usor de recunoscut.

Argintul in natura se gaseste in stransa legatura au aurul. Aurul nativ din cele mai multe zacaminte aurifere este in realitate, un aliaj natural – solutie solida – de aur si argint. Odata cu identificarea si intrebuintarea aurului de catre om, a fost cunoscut si argintul. Fiind aliat cu aurul, a fost obtinut in stare metalica, mai tarziu ca aurul, dar inaintea cuprului.

La noi in tara, exceptand unele concentratii aurifere de mai mica importanta, care in buna parte au si fost exploatate, se remarca doua regiuni aurifere importante: regiunea Baia Mare si regiunea Muntilor Metaliferi.

In sudul Muntilor Apuseni, intre vaile Muresului, a Crisului Alb si Ariesului, se afla Muntii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer delimitat de localitatile Caraci, Baia de Aries, Zlatna si Sacaramb, cu o suprafata de 2.500 km2. Pe acest teritoriu se gasesc unele din cele mai insemnate zacaminte auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la noi din tara si chiar din Europa (Ex. Rosia Montana). Poligonul aurifer al Muntilor Apuseni este cea mai veche si mai renumita regiune aurifera din Europa. Principalele zacaminte auro-argentifere din Muntii Metaliferi se afla in grupul minier Brad (Musariu, Bradisor-Barza, Valea Morii, Curechi-Hartagani, Caraciu), grupul minier Baita-Troita-Magura (Baita Craciunesti, Troita -Trestia -Toplita - Magura), grupul minier Sacaramb-Hondol, grupul minier Zlatna (Stanija, Almas, Hanes, Breaza), grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Botes), grupul minier Rosia Montana si Baia de Aries.

Zacamintele de la Sacaramb si Baia de Aries se remarca prin prezenta mai multor tipuri paragenetice: cuarturi aurifere, arseno-pirita, sulfuri complexe, tetraedrit, hesit si altait. Sacarambitul, un mineral rar intalnit, descoperit pentru prima data in lume la Sacaramb, in anul 1745, de unde si-a luat numele, impreuna cu Silvanitul, descoperit la Baia de Aries, au dus faima acestor zacaminte in tara si strainatate.

Argintul se gaseste mai rar, sub forma nativa. De cele mai multe ori apare combinat cu sulful, mai ales cu sulfurile de plumb, cupru, antimoniu si arsen. Argintul nativ apare sub forma de filamente capilare, sau fibre si in placi subtiri.

Corpurile minerale se prezinta sub forma de filoane, volburi, stockuri, concentratii metasomatice, impregnatii si retele filoniene. in general, filoanele sunt bine individualizate, alteori insa ele formeaza adevarate retele, cum sunt la Sacaramb, Musariu-Brad, sau Rosia Montana. Aurul Muntilor Metaliferi s-a extras timp de milenii. Aceasta bogatie a fost ravnita de-alungul istoriei de numeroase popoare dornice de imbogatire. Baiesii aurari au trudit in subteran din tinerete, cu speranta de a gasi un filon, sau cuiburi cu aur nativ, care sa le faca viata mai usoara, mai buna si fericita. Cu toate ca locuiau pe o imensa bogatie, motii Apusenilor, aurarii, traiau in lipsuri si saracie.

Semnificative sunt versurile: „Muntii nostrii aur poarta / Noi cersim din poarta-n poarta”, sau „Motul pleaca la tara, nu pentru ca n-are ce manca, ci pentru ca n-are dupa ce bea apa”. O buna parte a aurului Muntilor Metaliferi in perioadele istorice, a luat drumul Romei, Budapestei, Vienei si ultima data, al Moscovei.

Aurul, „regele metalelor”, in timp a provocat multe dureri si varsari de sange. Regretatul meu profesor de mineralogie Victor Stanciu scria: „in tot locul unde a lucit vreodata aurul, au aparut si stralucitoarele arme ale zeului Marte. Tinuturi pasnice, edenuri ale patriarhalelor linisti, se umplu de zgomote de arma, indata ce chimirurile lor sunt aurite”.

Regiunea aurifera a Muntilor Metaliferei este renumita in tara si strainatate prin frumoasele flori de mina cu aur, de cuart, pirita, cupru, plumb, zinc, telururi. Resursele minerale si patrimoniul mineralogic, nu sunt inepuizabile. Mineritul intensiv si extensiv din diferite perioade a dus la epuizarea, sau saracirea unor resurse minerale si flori de mina, iar in final la inchiderea minelor. La noi in judet au fost inchise in anul 2004 minele din grupul minier Zlatna si Baia de Aries.

Gasirea unor flori de mina in astfel de conditii este practic nula.
Conservarea esantioanelor mineralogice din muzee si din colectiile personale, este o datorie patriotica, in folosul stiintei, culturii si educatiei generatiilor prezente si viitoare.

Cele mai renumite si reprezentative colectii muzeale, cu aur in special, precum si cu alte minerale din Muntii Metaliferi, le gasim in Muzeul Aurului din Brad, Muzeul de Istorie Naturala din cadrul Muzeului National Brukenthal Sibiu si Muzeul de Mineralogie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Bogatia miniera a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei de Imperiul Roman (106 p. chr.). Sub ocupatia romana (106-274 p. chr.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii de extractie si prelucrare a minereului, inclusiv cu specialisti adusi din imperiu. Din aceasta perioada au fost descoperite vestigii inestimabile in zona miniera Brad, Zlatna, Bucium si Rosia Montana, raspandite in muzee din tara si strainatate.

Intre anii 1786-1855 in minele de aur de la Rosia Montana au fost gasite tablitele cerate („carti din lemn”), descoperiri unice pentru cunoasterea vietii cotidiene si a organizarii social-juridice a minerilor antici, ce dateaza dintre anii 131-167 d Hr. Descoperite dupa 16 secole, ele au constituit un „miracol” arheologic al Daciei Romane. Din continutul tablitei cerate XVIII, datata 6 februarie 131 p. chr.,se cunoaste pentru prima data toponimul localitatii Rosia Montana de ALBURNUS MAIOR. Pe baza acestei tablite in anul 1981 s-au organizat manifestari cultural-istorice ce au omagiat 1850 de ani de atestare documentara a localitatii si mineritului.

Cu acest prilej s-a inaugurat „Muzeul mineritului din Rosia Montana” in incinta Exploatarii miniere de stat care cuprinde: expozitia tehnica in aer liber, lapidarul, galeriile romane din Orlea si expozitia pavilionara. Spre regretul meu, organizatorul acestui muzeu, expozitia pavilionara a fost distrusa de persoane iresponsabile. Au fost distruse si instrainate multe exponate, printre care si plansele cu Mina Rosia Montana expuse in 1899 la Expozitia Mondiala de la Paris. Celelalte sectiuni ale muzeului se prezinta acceptabil, fiind necesare masuri drastice de intretinere, complectare si conservare a exponatelor.

Rosia Montana este un tezaur national si universal sub aspect minier, mineralogic, istoric si cultural. Localitatea adaposteste cel mai mare zacamant aurifer din tara si Europa, unde se poate deslusi tehnica folosita de-alungul timpului pentru extractia aurului. Cunoasterea in totalitate a zacamantului cantitativ si calitativ, este departe de a fi realizata. Patrimoniul mineralogic este reprezentat in cele 3 muzee mentionate mai sus (Brad, Sibiu, Cluj). Aproximativ 30% din colectia de aur nativ a Muzeului Mineralogic al Universitatii din Cluj, provine de la Rosia Montana.

Toate esantioanele cu aur de la Rosia au fost colectionate pana in anul 1948. In perioada urmatoare (1948-1990), cu toate ca au fost deschise numeroase corpuri minerale generatoare de flori de mina, nu s-au colectat si pastrat esantioane de aur, din cauza masurilor drastice, de securitate aplicate mineritului aurifer. in activitatea mea de 30 de ani la mina Rosia Montana, am cunoscut o varietate impresionanta de esantioane cu aur, care cu parere de rau luau drumul Uzinei de prelucrare a minereurilor din Gura Rosiei unde se amalgamau. Cele mai frumoase flori de mina le-am gasit in anii 1965-1968, sub forma de crengute de brad, cu lungimea medie de 80 cm, in volbura Beuta-Sponghia din masivul Carnic. Cu toate interventiile facute nu au putut fi salvate de la distrugere.

Inchei cu afirmatiile academicianului Dan Berindei, presedintele Comitetului National al Istoricilor in interviul acordat Formulei AS din 16-23 decembrie 2002: "Nu vad utilitatea pentru umanitate sa lichidam in cativa ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd sa punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului national. Economia are diverse cai de inflorire, distrugerea patrimoniului este definitiva". Aurel SANTIMBREANU

Sursa: http://dacoromania20.go.ro/nr20/aurul.htm