Mont-Saint-Michel, Normandia

Le Mont-Saint-Michel este o stanca granitica (78 m inaltime) in Golful Saint-Malo (NV Frantei) din Marea Manecii, unde se manifesta cel mai reprezentativ fenomen de flux si reflux: in timpul fluxului este insula, comunicatia cu teritoriul continental fiind intrerupta, iar in timpul refluxului devine peninsula, o limba de nisip iesind de sub ape.

Minune a Occidentului, asezata la limita dintre Bretania si Normandia, aceasta mica insula de granit are perimetrul de 900 de metri.

Mareele, in zona Muntelui Saint-Michel, sunt deosebit de spectaculoase, printre cele mai puternice din Europa, avand amplitudinea de pana la 15 metri. La echinoctii, in timpul refluxului, marea se retrage pana la cincisprezece, chiar optsprezece kilometri, iar fluxul este printre cele mai inalte din lume. Este un spectacol impresionant si de neuitat al naturii!

Stanca este ocupata de un sat (41 locuitori) si o manastire fortificata (ridicata incepand cu secolul al VIII-lea, pana prin secolele al XII-lea - al XIV-lea). A jucat un rol important in istoria Frantei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze in timpul „Razboiului de 100 de ani”. In prezent, constituie unul din locurile cele mai vizitate din Franta, (cu 3.200.000 de vizitatori anual). O sosea pietruita asigura, in ultima vreme, legatura permanenta cu tarmul Bretaniei.

Iata ce scria poetul Victor Hugo, cu putin inainte de moarte: „Muntele Saint-Michel este pentru Franta ceea ce Marea Piramida este pentru Egipt. Trebuie sa-l protejam de orice mutilare. Trebuie ca Muntele Saint-Michel sa ramana o insula. Trebuie protejata cu orice pret aceasta dubla opera a naturii si a artei”.

Din anul 1979, Mont Saint-Michel se afla pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.

Sursa: wikipedia.ro

Fascinatia Marocului

Indiferent din ce directie ajungi in aceasta tara, Marocul nu este Africa. Daca vii dinspre Europa, ai senzatia ca ai poposit pe un cu totul alt continent decat cel negru, obiceiurile, credintele, arhitectura si uneori chiar relieful ducandu-te cu gandul la Orientul Apropiat. Dimpotriva, daca vii dinspre Africa Sahariana, ai senzatia ca patrunzi in paradisul european.

Interesant in Maroc este contrastul culorilor, aromelor, mirosurilor dar si marea diversitate de culori cu care Marocul isi primeste vizitatorii. De la verdele muntilor din nord – Rif –, la portocaliul dunelor de la Erg Chebby, de la oceanul albastru-verzui ce insoteste coasta de 2.000 de kilometri a Saharei Occidentale, la crestele vesnic inzapezite ale Muntilor Atlas – totul este culoare, articulata de prezenta celor doua populatii care coexista in aceasta tara desertica. Pe de o parte – arabii, cuceritori ai tinuturilor de coasta, aducatori de cultura si civilizatie si buni comercianti, care au legat si leaga Africa Neagra de Orient.


Pe de alta parte – impinsi spre interior de arabi –, berberii, care si-au pastrat vie limba, obiceiurile si traditiile vreme de milenii. Din fuziunea acestor populatii cu maurii, care au stapanit Peninsula Iberica vreme de mai multe sute de ani, a rezultat o civilizatie exotica, uneori cruda si brutala, dar cel mai adesea de un mare rafinament si de un gust artistic desavarsit.

Majoritatea oraselor mari ale Marocului, cu Casablanca si Rabat in frunte, poarta amprenta anilor de protectorat francez: in vecinatatea medinei medievale (medina, ca substantiv comun, inseamna, in araba, oras; astazi, termenul denumeste zonele vechi ale oraselor arabe, delimitate de restul prin ziduri puternice) au fost construite cartiere moderne – villes nouvelles –, cu cladiri aratoase, in care multi europeni au ales sa se retraga dupa pensionare.
Numeroase orase de pe coasta gazduiesc, in interiorul zidurilor construite in urma cu sase secole de catre colonistii spanioli si portughezi, cartiere cu arhitectura alba, maura. Este cazul exoticei medine Asilah – unde ritualul de pictare in alb a zidurilor atrage anual milioane de turisti si unde stradutele medievale inguste il poarta pe calator spre ruinele zidului portughez, ca sa admire apusul.

Moderna, dar la fel de exotica medina a Essaouirrei, turistii ajung venind in special dinspre Marakesh. La Essaouirra, totul devine culoare pura: de la de mirodeniile si colorantii naturali, la miile de feluri de papuci lucrati de catre pielarii din Muntii Anti-Atlas, de la stralucirea vesmintelor orientale, la tonurile blande ale esentelor de lemn pretios ce impodobesc palatele maure.

La nord, in muntii Rif-ului, se afla o alta localitate speciala: Chefchaouen. Veche asezare medievala, dispusa in trepte pe colinele cultivate de mii de ani cu canabis, Chefchaouen-ul le ofera vizitatorilor un spectacol unic: strazile stramte si labirintice sunt aproape in intregime pictate in albastru. Aici timpul s-a oprit in loc, iar localnicii sunt imbracati in traditionalele jalaba – un fel de robe lungi cu gluga, care aduc pe undeva cu costumatia cavalerilor Jedi din seria Razboiul Stelelor.

In partea de rasarit a tarii, la granita cu Algeria, se ridica unele dintre cele mai frumoase dune din Sahara. Minunate pensiuni in stil casbah – case fortificate construite din pamant – primesc anual milioane de turisti, veniti sa savureze mancarurile si sa se impartaseasca din simplitatea vietii berberilor.

Nici cel mai performant aparat de fotografiat nu poate retine frumusetea culorilor pe care le ia desertul la apus. Intorsi, obositi, la pensiunea noastra, dupa coborarea dunelor pe spinarea unor dromaderi, nu ne ramane decat sa mancam o tadjina sau un cus-cus traditional si sa ascultam muzica berbera, ce bate, dintr-o sumedenie de tobe, ritmul nisipului.

Sursa: http://www.descopera.ro

Edgar Cayce despre Atlantida

Ajungand la Edgar Cayce mi-am amintit cuvintele lui Albert Einstein:

"Se intampla ca anumiti vizionari sa descopere lucruri esentiale cu mult inaintea savantilor… Cum se poate explica aceasta? Se pare ca ei au uneori intuitii geniale."
Cel care a fost supranumit “omul misterului” sau “Profetul adormit” a emis despre Atlantida o teorie pasionanta considerata de unii ca fiind plina de adevar si meritand sa fie studiata si analizata cu cea mai mare atentie in timp ce altii o considera lipsita de logica, nefundamentata, slab argumentata.

E. Cayce a lasat aproximativ 2500 texte care se refera la Atlantida. Acestea sunt exprimarea sedintelor de hipnoza efectuate intre anii 1924-44. Cayce credea ca un mare numar de suflete sau entitati individuale traisera deja o viata sau chiar mai multe in Atlantida, inainte de a se reincarna, fiindu-ne contemporani.

Dupa parerea lui Cayce Atlantida nu a disparut intr-o singura zi. Procesul a fost mult mai lent, cuprinzand trei mari cataclisme situate intre anii 50000-28000 iH. cand continentul s-a scindat in mai multe insule. Distrugerea totala dateaza din anul 10000iH, ultimul cataclism inspirand lui Platon dialogurile Timaios si Critias care au creat legenda.

Cele trei cataclisme au spulberat Atlantida, nimicind si dovezile palpabile ale existentei continentului. Intr-o “lectura” din 1932, Cayce situeaza geografic Atlantida “intre Golful Mexic si Mediterana. Se pot descoperi urme ale acestui continent disparut, dovezi ale existentei sale, in Pirinei, Maroc, Honduras, Yucatan.

Indiile Occidentale britanice sau Bahamas se numara printre vestigiile acestui continent. Daca s-ar efectua sondaje geologice in aceste insule sau in Gulfstream, indeosebi in apropiere de Bimini, s-ar descoperi, cu siguranta, dovezi hotaratoare”.

Cayce impartaseste parerea lui Platon, situand Atlantida in mijlocul Oceanului Atlantic. Popoarele atlante au trecut, dupa opinia sa, foarte repede prin stadiile inferioare de civilizatie, aceasta datorandu-se aportului “rasei rosii”mai inteligenta si mai intuitiva.

Intr-o “lectura” din 1925 specifica:”Cu mult timp inainte de aparitia omului, Terra era locuita de animale”. Dupa succesiunea aparitiei si disparitiei unor regiuni geografice oamenii s-au stabilit pe locul Saharei, regiunea superioara a Nilului “care se varsa in Atlantic”, pe vaile fluviilor Tibetului si Caucazului “care se varsau in Marea Nordului” sau pe cele ale Mongoliei care “se varsau in Oc. Pacific. 130 milioane de suflete populau atunci Pamantul. Epoca respectiva poate fi datata: acum 10.5 milioane de ani.” Pe plan geografic, marele savant american Robert Dunbar in lucrarea “Istoria Geologica” sustine teza lui Cayce, adaugand precizarea ca New Mexico ascunde grote datand de o suta de mii de secole; se presupune ca zona nu a suferit nicio transformare geologica importanta.

In cursul “lecturilor” Cayce prezinta in detaliu civilizatia atlanta. Este, pur si simplu, o cronica a unei lumi disparute. Tara avea o clima temperata. Animalele erau mai mult sau mai putin salbatice. Pe treapta inferioara se aflau monstri jumatate oameni, jumatate animale, cum sunt centaurii sau nimfele. Acestia erau denumiti “lucruri” constituind o mana de lucru supusa. Urma categoria uriasilor si a piticilor, “formele ratate” ale speciei umane. Pe treapta superioara se afla fiinta ideala, perfect adaptata mediului inconjurator.

“Rasa rosie” exploateaza toate resursele solului si subsolului. Erau convinsi ca originea lor este divina si aveau un sentiment religios profund, mistic; credeau in existenta sufletului si in puterile oculte.

Intr-o “lectura” din 19.04.1944, Cayce spune ca Marea Preoteasa Atlanta era pastratoarea si ocrotitoarea “pietrei albe” datorita careia numeroase popoare, prin vorbele si faptele lor, erau in deplina concordanta cu “Constiinta Universala”. Intuitia extrem de dezvoltata ii ajuta pe atlanti sa prevada viitorul si “sa citeasca in adancul sufletelor”. Cu timpul, spiritualitatea atlanta va stagna. Atlantii incep sa uite esenta lor divina, gandindu-se numai la viata lor trecatoare. Pierd, astfel, “darul dumnezeiesc” care ii harazise a fi un popor precursor in multe domenii. Aceeasi observatie o face si Platon.

Continentul atlant a fost lovit de 3 valuri cataclismice, fiecaruia corespunzandu-i exoduri ale unei populatii purtatoare de stiinta si cultura.

Destinatiile predilecte sunt: Pirineii, Egiptul, America si India.
In Yucatan atlantii creeaza civilizatia maya.
In America de Nord se instaleaza in New Mexico, Arizona si Colorado, ajungand chiar si in Mississippi si Ohio.

Influenta religiei atlante asupra triburilor indiene este vizibila in tot locul. Despre irochezi se crede ca ar fi descendentii emigrantilor atlanti. Edgar Cayce are, in ultimele sale lecturi referitoare la Atlantida, o perspectiva destul de pesimista asupra epocii noastre.:”Fiind orientata in intregime spre progresul material, civilizatia noastra tehnologica este rupta complet de bazele ei spirituale si risca, la randul ei, sa aiba soarta tragica a Atlantidei”.

Cayce isi incheie lecturile spunand:

”Amintiti-va de filiatiunea voastra divina si veti fi salvati. Altminteri, veti disparea de pe fata Pamantului, ca Atlantida. Mijloacele de a va distruge nu va lipsesc: energia nucleara si, mai presus de orice, nebunia voastra. Perturbarile geologice vor confirma optiunile voastre si natura va fi, la momentul cuvenit, impotriva voastra. Lumea este o vesnica reluare. Atlantida exista iar voi sunteti actualii ei locuitori”.

Autor: Nicolae Dan Dinescu
sursa: descopera.org

Piramida si sfera de cristal din Triunghi

In 1970, Dr. Ray Brown, un fitoterapeut din Arizona, mergand sa faca scufundari cu niste prieteni langa insula Bari, in Bahamas, aproape de o populara zona numita Limba Oceanului (ce a fost descrisa in emisiunea TV „In cautarea Atlantidei - facuta in 1979), dupa una din scufundari, separandu-se de prietenii sai, s-a speriat cand a ajuns intamplator langa forma stranie a unei piramide ce se contura intr-o lumina verde-albastruie.

Dupa cercetarile ulterioare, Brown a fost surprins cat de neteda si lucioasa era suprafata de piatra a intregii structuri, cu imbinarile dintre blocurile individuale, aproape de nedeslusit. Inotand in jurul cupolei, pe care Brown o credea a fi din lapis lazzuli, a descoperit o intrare si a decis sa-i exploreze interiorul. Trecand printr-un culoar ingust, Brown a ajuns in final intr-o mica camera dreptunghiulara cu tavan piramidal. A fost total uimit ca aceasta camera nu avea alge si nici corali crescuti pe zidurile interioare. Erau complet curate. In plus, desi Brown nu a adus cu el nici o lanterna, el a putut totusi sa vada tot ce era in incapere in mod normal. Incaperea era bine luminata, dar nu de la o sursa care sa fie vizibila.

Atentia lui Brown a fost atrasa de o tija metalica dura ce era suspendata intre varful camerei si o piatra pretioasa rosie cu multe fatete, ascutita spre varf. Direct sub aceasta vergea si piatra pretioasa, pozitionata in mijlocul camerei, era asezata o piatra sculptata, placata cu pietre pretioase pe care erau inscrisuri (scrieri) metalice retusate cu bronz colorat.

Pe aceasta placa, acolo unde se imperecheaza forta vietii in sculptura, mainile, de culoarea bronzului, apar innegrite si arse, ca si cum ar fi fost expuse la o caldura colosala. Tinuta in maini, patru picioare mai jos de limita de sus a varfului pietrei pretioase, se afla o sfera de cristal, cu un diametru de 4 inci ... Brown a incercat sa desprida vergeaua si piatra rosie, dar nu a reusit. Intorcandu-se spre sfera de cristal, a constatat, spre uimirea sa, ca aceasta s-a desprins usor din mainile de bronz ce o sustineau.


Cu sfera de cristal in mana dreapta a plecat din piramida, facand cale intoarsa. In timp ce se indeparta, Brown a simtit o prezenta nevazuta si a auzit o voce ce i-a spus: „never return!” - sa nu te mai intorci niciodata! Datorita fricii ca neobisnuitul sau premiu, comoara gasita sa nu-i fie confiscata de Guvernul American, Dr. Brown nu a relatat nimanui intamplarea cu strania sfera de cristal si nici despre experienta sa pana in 1975, cand a expus-o pentru prima data la un seminar psihologic din Pheonix. De atunci, sfera de cristal a mai avut doar cateva aparitii publice, dar cu fiecare ocazie oamenii care au vazut-o au avut experiente stranii, fenomene asociate cu sfera de cristal.

In adancul formei de cristal privesti spre trei imagimi piramidale, una in fata alteia, in marime descrescatoare. Unii oameni, care intra intr-o meditatie profunda asupra constiintei, sunt capabili sa discearna 4 piramide in prim-planul celorlalte trei. Elizabeth Bacon, un psiholog din New York, a afirmat in timpul transei, ca „Sfera de cristal a apartinut odata lui Toth, zeul egiptean, ce este responsabil pentru ingroparea locului secret al cunostintelor de la Giza, langa cele trei mari piramide”.

Poate ca pozitia celor trei imagini piramidale din sfera de cristal detine mult ravnita cheie pentru a gasi o a patra, inca negasita, piramida subterana ce ne va conduce spre sala inregistrarilor. Cine stie! Privind la sfera din alt unghi, imaginile interne se descompun in mii de linii micute. Brown considera ca acestea dovedesc electricitatea in natura, precum niste forme de circuit microscopic. Din alt unghi, si in conditii speciale, multi oameni pot vedea un mare ochi uman privind fix si calm spre ei. Acest ochi a fost si fotografiat.

Sfera de cristal a Dr. Brown a fost sursa pentru o mare varietate de intamplari misterioase si paranormale. Oamenii au simtit o briza sau adiere aproape de ei, sau amandoua, caldura si frig, inconjurandu-i la distante variate.

Alti martori au observat fantome de lumina, au auzit voci sau au simtit senzatii stranii si furnicaturi ce ii inconjurau (este si firesc sa se petreaca asemenea fenomene in preajma unui cristal activ, mai ales a unei sfere, codata /codificata sa vibreze in raport cu alta dimensiune).

Acul busolei, cand este plasat langa sfera de cristal, se invarte in sensul invers acelor de ceasornic, si dupa aceea incepe sa se invarta in sens contrar, daca este mutat numai cativa inci. Metalele se magnetizeaza temporar cand vin in contact cu sfera.

Nu exista nici un exemplu de caz in care vindecarea sa nu fi avut loc doar prin atingerea Sferei - toti cei care au facut-o, s-au insanatosit.

Noi putem specula doar de ce a fost creata sfera de cristal si care este rolul ei jucat in piramida subacvatica descoperita de Ray Brown!
Daca, asa cum banuim, aceasta suprafata a apei a facut parte din continentul Atlantidei, atunci ce alte comori ingropate ii mai asteapta pe viitorii scafandri? Posibilitatile sunt nesfarsite. Cercetarile seismografice, facute in Oceanul Atlantic, au aratat ca sunt multe deviatii si contururi inexplicabile pe fundul Oceanului.

Triunghiul Bermudelor - Teorii si curiozitati

Triunghiul Bermudelor (numit si Triunghiul Mortii, Triunghiul Diavolului, Marea Dezastrelor, Cimitirul Atlanticului) este o zona triunghiulara din Oceanul Atlantic marginita la extremitati de Miami, Bermuda si Puerto Rico.

Dimensiunea triunghiului variaza intre 500 000 de mile patrate pana la de trei ori mai mult in functie de imaginatia autorului. (Unii includ si Insulele Azore, Golful Mexic si Indiile de Vest in triunghi.)

Howard Rosenberg sustine ca in 1973 Paza de Coasta SUA a raspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor in zona si ca peste 50 vase si 20 avioane s-au scufundat in Triunghiul Bermudelor in ultimul secol.

Triunghiul Bermudelor este traversat spre nord-est de renumitul curent Gulfstream, care ia nastere chiar la intrarea in Marea Sargaselor prin unirea curentului Floridei cu cel al Antilelor, lat de circa 200 kilometri, cu viteza de deplasare de peste 10 kilometri pe ora, pare a nu fi strain de sinistrele intamplari din zona.

In scrierile lor, Platon (filizof grec 427-347 i.e.n.) si Aristotel (savant si filozof grec, 384-322 i.e.n.) povestesc despre o mare intinsa ce se gasea spre apus de ,,Coloanele lui Hercule'' (denumire data de antici stramtorii Gibraltar) si in adancimea careia ar fi disparut legendara Atalantida. Noroiul si ierburile in care se impotmoleau corabiile ce incercau sa strabata aceste ape, proveneau, dupa parerea lor, de la uscatul inghitit de ape. Despre aceasta aglomerare de ierburi vorbeste si filozoful Teofrast (327-287 i.e.n.) in lucrarea sa ,,Istoria plantelor''.

In mijlocul acestei mari a ajuns Cristofor Columb la 16 septembrie 1492, in cursul primei sale calatorii spre ,,Lumea Noua''. Dupa doua zile de navigatie avea impresia ca vasele sale inaintau intr-o veritabila preerie. Numai dupa trei saptamani corabiile s-au gasit din nou in marea libera. Astfel, Columb lasa posterioritatii prima insemnare scrisa facuta ,,la fata locului'' privind pericolele iesite din comun ale acestei zone oceanice. Tot el este acela care a observat acolo ciudate ,,fasii incandencente'' de ,,apa alba''.

Si - ca o confirmare moderna a acestei consemnari - dupa relatarile astronautilor americani, aceste sclipiri albe sunt ultimile lumini care mai pot fi vazute pe pamant de catre cei ce pleaca in Cosmos.

Marea Sargaselor - caci despre ea este vorba - spaima legendara a vaselor cu panze, este un loc de pe glob atat de singular, incat poate fi considerata ca o regiune geografica distincta. Nu este o mare propriu-zis, ci o portiune din Atlanticul de Nord, inconjurata de marii curenti ai canalelor si Golf Stream-ului, cu o suprafata de circa 6-7 milioane Km2. Iata cateva din caracteristicile acestei zone:

1) Abundenta foarte mare a speciilor de flora si fauna marina, ceea ce constituie un adevarat ,,El Dorado'' pentru naturalisti;

2) Fiind departata de orice tarmuri, aceasta este lipsita de aportul de apa dulce sau de gheata topita, constituind partea cea mai sarata din Oceanul Atlantic (36,5-37 la suta), care el insusi este cel mai sarat dintre oceanele lumii;

3) Transparenta foarte mare a apelor sale (peste 65 m in adancime);

4) S-a descoperit ca aici este unul dintre singurele doua puncte de pe glob unde busola indica nordul geografic si nu pe cel magnetic!

Celalalt punct care prezinta aceasta ciudatenie, exact la antipod, este Marea Diavolului, despre care vom mai avea ocazia sa vorbim, si care se afla intre Japonia si nordul Filipinelor;

5) In sfarsit, o stire de la inceputul anului 1975, mentioneaza masuratorile facute asupra suprafetei oceanelor de catre satelitul american GEOS-C, lansat la 9 aprilie. Concluzia la care s-a ajuns este menita sa sensibilizeze intreaga lume stiintifica: campul magnetic terestru determina o scadere a nivelului apelor cu aproximativ 25 m pe o portiune cu un diametru de circa 200 km in periculoasa Mare a Sargaselor. Vapoarele care circula in aceasta zona sunt fortate - fara a-si da seama - sa patrunda in aceasta ,, vale'' adanca a oceanului, reducandu-li-se, din diverse motive, posibilitatile de manevrare.

Sa mai adaugam aici si incredibila disparitie a avionului pilotat de Antoine de Saint-Exupery plecat la sfarsitul lunii iulie 1944 depe aerodromul din Corsica, intr-o misiune de cercetare.
Dupa cum spune autorul in povestea ,"Micului Print": stiu sigur ca el a revenit pe planeta sa,
pentru ca, la ivirea zorilor, nu i-am gasit trupul'', tot asa, pilotul si avionul sau nu vor mai fi
regasiti niciodata. (Este adevarat, de-a lungul anilor, s-au gasit diverse motivatii acestei disparitii. Dar nici una dintre ele nu acopera complet toate aspectele curioase legate de ,,Cazul lui Saint-Exupery'')

Aparitii stranii:

Una dintre intamplarile cele mai stranii a fost traita de Helen Cascio. S-a imbarcat pentru un zbor spre Tuk Island la comanda unui 172, cu un pasager la bord. La ora prevazuta pentru sosire, un avion Cessna se invartea deasupra insulei insa a plecat fara a ateriza. Apoi avionul a fost zarit si chiar au fost capturate mesajele pilotului insa ea nu parea sa auda nimic. "Nu inteleg nimic". Trebuia sa vad orasul, aeroportul. Dar, acolo jos nu este nimic. Este complet desertic!"
Turnul de control a incercat sa ia contact cu pilotul insa acesta parea orb si surd.
Controlorii de trafic aerian, au vazut brusc avionul facand o curba larga si disparand intr-un banc de nori din care nu a mai iesit niciodata.

Totusi, acest avion era cat se poate de real si pilotul isi anuntase aterizarea dandu-i identificare turnului de control.
Dupa cum a declarat Helen Cascio, insula avea un aer de desert total ca in perioada cand omul nu contruise nici orasul nici aeroportul. Parea o insula pustie! Oare acel avion misterios revenise din alte secole? Era vorba de o iluzie temporala sau de o distorsiune de timp cat se poate de reala?

Cu toate acestea, specialistii se feresc sa ia o decizie, iar Triunghiul Bermudelor este considerat in continuare o anomalie a naturii, fara o explicatie unanim acceptata.

Pinguinii din Antarctica

Foarte simpatici mi s-au parut pinguinii din articolul anterior, motiv pentru care am aprofundat cercetarile.

Pinguinii din Antarctica isi petrec mare parte din viata inotand in Oceanul Antarctic, vanand pesti, calmari (!!!) si krili. Pinguinii parasesc apa doar in perioada imperecherii. Atunci, ei se intorc pe uscat sau pe gheata si se indreapta spre locurile de imperechere, numite colonii. An dupa an, pinguinii se intorc la colonia unde s-au nascut. Deseori se intorc la acelasi partener.

Nuntile pe gheata ale pinguinilor imperiali
Cele mai multe pasari se imperecheaza vara, dar pinguinii imperiali se imperecheaza iarna, pe gheata rece si in bataia vantulurilor din jurul Antarcticii. Pinguinul isi alege partenerul si se imperecheaza. Fiecare femela depune un ou, il da masculului, dupa care se intoarce la mare sa se hraneasca. Timp de noua saptamani, masculul pastreaza oul cald pe picioarele lui. El nu mananca deloc in acest timp, asa ca slabeste mult.

Pinguinii motati
Pinguinii motati sunt foarte violenti. Isi iau numele de la penele aurii si ascutite de deasupra ochilor. Aceste pene sunt deosebit de stralucitoare cand pinguinii isi fac curte (isi cauta partenera). Exista doua specii de pinguini motati care traiesc in Antarctica: macaroni si pinguinul pitic. La pinguinii macaroni manifestarea dorintei de imperechere se manifesta astfel: un mascul si o femela stau pe cuib, chemandu-se unul pe altul si miscandu-si capetele. Pinguinii pitici sar de pe o stanca pe alta, in timp ce urca si coboara pe malurile abrupte deasupra marii, locurile preferate de ei pentru cuibarit.

Cuiburile pinguinilor
Pinguinii au foarte putine materiale la dispozitie pentru a-si construi cuiburile, deoarece in Antarctica cresc putine plante. Pinguinii regali si imperiali nu-si fac deloc cuiburi. Ei depun oul direct pe pamant sau pe gheata. Alti pinguini din Antarctica isi fac cuibul zgariind in pamant o adancitura, pe care o umplu cu pietricele.

Inotatori experti
Daca pinguinii arata stangaci cand merg pe jos, in apa, in schimb, sunt foarte gratiosi. Aproape ca zboara prin apa si pot ramane sub apa pana la 18 minute.

Pericolul vine din partea leopardului de mare
Unul dintre cele mai mari pericole pentru pinguini este sa fie prinsi de leopardul de mare. Leoparzii de mare mananca orice specie de pinguini, in special pinguinii Adelie. Leopardul de mare sta in asteptare in apa ascunzandu-se sub o terasa de gheata, care iese deasupra marii.

Colonii aglomerate
Sute de pinguini tipatori se aduna aici in timpul imperecherii. In ciuda aglomeratieif, fiecare pinguin isi cunoaste perechea sau puiul, strigandu-l si recunoscandu-i strigatul.
Curiozitati:
- puii mai mari stau in grupuri numite crese
- pinguinii inoata foarte repede sub apa
- ei se dirijeaza cu picioarele si coada

Antarctica – Sudul extrem al Terrei

Anne Marie m-a ajutat sa descopar Antarctica. Ii multumesc pentru informatiile pretioase!

Al cincilea continent ca marime, dintre cele sase ale Terrei, Antarctica este cel mai sudic, mai rece, mai indepartat si mai recent descoperit continent. Acoperita aproape integral de gheata si fara a avea asezari umane stabile, aceasta inconjoara Polul Sud. La randul sau Antarctica este inconjurata de Oceanul Antarctic, intindere de apa creata din zonele de sud ale oceanelor Pacific, Atlantic si Indian, dar fiind considerat un ocean separat de celelalte datorita temperaturii mai scazute a apei si a salinitatii mai mici.

Numele continentului inseamna "opus Arcticii" (iar in greceste arktos inseamna urs - legatura este nu cu ursii polari, ci cu constelatiile boreale ale Urselor). Desi in antichitate geografii speculau existenta unui teritoriu in marile sudului similar celui din nord si pe hartile vremii aparea o forma numita terra australis incognita, data de nastere este recunoscuta in mod oficial ca fiind 1820, cand o expeditie rusa (condusa de Mikhail Lazarev si Faddey Faddeyevich Bellinsgauzen) a pus prima oara ochii pe pamantul inghetat continental.

Antarctica detine in jur de 90% din gheata existenta pe Pamant. Banchiza ce inconjoara continentul are aproximativ 29 milioane km cubi de gheata.

Fiind izolata de alte continente, Antarctica este practic lipsita de vegetatie. Temperatura constant scazuta, vanturile puternice si lipsa umiditatii descurajeaza orice tip de plante. Exceptie fac plantele ce se pot adapta la aceste conditii, fiind capabile sa se dezvolte activ numai cateva zile pe an. Acesti factori limiteaza existenta plantelor in Antarctica numai la cele din Regnul Protista (organisme simple, de obicei unicelulare): alge, licheni si muschi. In Antarctica exista numai doua specii cunoscute de plante ce infloresc, ele se gasesc in Peninsula Antarctica si insulele din jurul sau.

Aproximativ 40 de specii de pasari de apa – incluzand 7 de pinguini, 4 de albatrosi, cormorani, pescarusi s.a. – au gasit mediul propice de viata in Antarctica, mai ales pe insule si coaste. Multa vreme vanate pentru ulei, marile animale marine joaca un rol important in atragerea oamenilor spre Antarctica. In prezent, legile internationale, in vigoare din anii 1960, le protejeaza.

Unul din cele mai simpatice lucruri de urmarit sunt cu siguranta pinguinii, din care cei mai frumosi si spectaculosi sunt cei imperiali (Marsul pinguinilor, documentarul de Oscar, a fost filmat acolo, mai precis pe insula Adelie, care are si ea specia ei caracteristica de pinguini), apoi urmeaza focile (care mananca si pinguini) si orcile (care mananca si foci). Orcile nu sunt vante decat foarte rar, in Groenlanda.

Curiozitati:

- daca s-ar topi toata calota glaciara a sudului, apele oceanului planetar s-ar ridica cu peste 60m;
- conditiile din "vaile uscate" (temperatura si lipsa precipitatiilor) sunt similare (oarecum) celor de pe Marte, si acolo se fac teste in vederea expeditiilor pe Marte;
- Antarctica este un loc ideal pentru studiul meteoritilor, care se pastreaza in conditii foarte bune;
- cea mai joasa temperatura a fost inregistrata la statia Vostok: - 89 grade Celsius. Temperaturile maxime pot atinge rar +15 grade vara, pe langa coasta.
- calota glaciara a Antarcticii reprezinta 90% din gheata de pe toata planeta si cam 60% din apa dulce.

- cea mai mare vietuitoare de uscat este o insecta numita belgica antarctica (masoara cca 12mm)
- la mijlocul anilor '80 s-a observat o subtiere ingrijoratoare a stratului de ozon din zona Antarcticii. Subiectul ne preocupa acum pasiv pe toti si ne gandim la el mai ales cand suntem blocati intr-o intersectie la stop, respirand adanc aerul metropolitan.