Biblioteca din Alexandria, Egipt

De curand, conversand cu un prieten drag, s-a iscat o controversa pe tema distrugerii Bibliotecii antice din Alexandria. Eu sustineam ca ar fi fost incendiata de romani, de crestini, el – ca ar fi fost distrusa de arabi. Nu aveam nici o sursa de documentare la dispozitie, motiv pt care s-a intiparit in mintea mea dorinta de a descifra aceasta enigma.
Am descoperit un articol foarte interesant pe un site drag mie - lovendal.net pe care il reproduc mai jos.

Candva cea mai mare biblioteca din lume – continand lucrari ale celor mai mari ganditori si scriitori ai Antichitatii, printre care Homer, Platon, Socrate si multi altii -, Biblioteca din Alexandria a fost aparent distrusa de un incendiu urias, in urma cu 2 000 de ani, iar lucrarile pe care le adapostea s-au pierdut. Dupa distrugere, aceasta minune a lumii antice a bantuit imaginatia poetilor, istoricilor, calatorilor si invatatilor, care au deplans tragica pierdere pentru cunoastere si literatura. Astazi, ideea unei biblioteci universale situate intr-un oras celebrat drept centrul invataturii lumii antice a ajuns la nivel de mit.

Fondarea Bibliotecii din Alexandria

Istoria fondarii Bibliotecii din Alexandria este invaluita in mister. Se crede ca, in jurul anului 295 i.Hr., invatatul si oratorul Demetrius din Phaler, un guvernator exilat din Atena, l-a convins pe Ptolemeu I Soter sa infiinteze aici o biblioteca. Demetrios si-a imaginat o biblioteca in care sa fie gazduite copii ale tuturor cartilor lumii, o institutie care sa rivalizeze cu insasi Atena. In consecinta, sub patronajul lui Ptolemeu I, Demetrios a organizat constructia Templului Muzelor sau Musaeum, din care deriva cuvantul muzeu. Aceasta structura era un complex de veneratie, avand ca model Scoala lui Aristotel din Atena, un centru pentru prelegeri filozofice si dezbateri intelectuale.

Templul Muzelor avea sa fie prima parte a complexului bibliotecii din Alexandria si era situat pe terenul palatului regal, intr-o zona cunoscuta drept Brucheion sau cartierul regal, in districtul grecesc nord-estic al orasului. Muzeul era un centru de cult, cu altare pentru fiecare dintre cele noua muze, dar functiona si ca loc de studiu, avand spatii de lectura, laboratoare, observatoare, gradini botanice, o gradina zoologica, incaperi de locuit si sali de masa, pe langa biblioteca propriu-zisa. Un preot ales de Ptolemeu I era administratorul muzeului; exista si un bibliotecar care se ocupa de colectia de manuscrise.

La un moment dat, in timpul domniei sale (din 282 pana in 246 i.Hr.), Ptolemeu al II-lea Philadelphus, fiul lui Ptolemeu I Soter, a infiintat Biblioteca Regala, care avea sa se adauge Templului Muzelor, ridicat de tatal sau. Nu este limpede daca Biblioteca Regala, care avea sa devina principala biblioteca de manuscrise, a fost o cladire separata, situata langa muzeu, sau daca era o extensie a cladirii initiale. Totusi, in general se considera ca Biblioteca Regala era o parte a Templului Muzelor.

Se pare ca in timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea a inceput sa prinda contur ideea bibliotecii universale. De asemenea, se pare ca peste 100 de invatati au fost gazduiti in muzeu, sarcina lor fiind aceea de a face cercetari stiintifice, a tine prelegeri, a publica, a traduce, a copia si a colectiona nu doar manuscrisele originale ale autorilor greci (printre care se afla, aparent, colectia privata a lui Aristotel), dar si traduceri ale lucrarilor din Egipt, Siria, Persia, precum si texte budiste si scripturi ebraice.


Jumatate de milion de papirusuri

Se spune ca setea de cunoastere a lui Ptolemeu al III-lea era atat de mare, incat a decretat ca toate vasele care ancorau in port sa predea autoritatilor manuscrisele pe care le aveau. Scribii autorizati faceau copii si le inmanau proprietarilor, manuscrisele originale fiind pastrate in biblioteca. S-a vehiculat ideea ca, la un moment dat, numarul de documente ajunsese la o jumatate de milion, desi nu este clar daca cifra se refera la carti sau la papirusuri. Totusi, dat fiind faptul ca era nevoie de multe papirusuri pentru a alcatui o carte, este mai probabil ca se facea referire la numarul de papirusuri. Totusi, unii invatati considera ca pana si 500 000 de papirusuri reprezinta un numar prea mare, deoarece constructia unei cladiri care sa aiba atata spatiu de depozitare ar necesita o munca uriasa – chiar daca nu ar fi ceva imposibil.

Cu toate acestea, in timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea, colectia Bibliotecii Regale a devenit atat de vasta, incat a fost creata o biblioteca adiacenta. Aceasta era situata in incinta templului lui Serapis, in districtul egiptean Rhakotis, in partea sud-estica a orasului. In perioada in care scriitorul grec Callimachus (cea 305 i.Hr. – cea 240 i.Hr.) a fost director al bibliotecii, cladirea adiacenta continea 42 800 de papirusuri, toate fiind copii ale lucrarilor din biblioteca principala.

Cine a incendiat biblioteca?

Presupusa distrugere a Bibliotecii din Alexandria in urma unui incendiu, odata cu care s-au pierdut si majoritatea lucrarilor complete ale literaturii antice, a reprezentat un subiect de vii dispute de-a lungul secolelor. Ce s-a intamplat de fapt cu acest uimitor depozit al cunoasterii antice si cine este raspunzator de incendiere ? Primul lucru care trebuie mentionat este urmatorul: e posibil ca „cea mai mare catastrofa a lumii antice” sa nu fi avut niciodata loc sau sa nu fi avut o asemenea amploare. Cu toate acestea, biblioteca a disparut practic fara urma, asa ca trebuie sa fi avut loc un dezastru.

Iulius Cezar, suspectul nr.1

Cel mai popular suspect in acest caz este Iulius Cezar. Se spune ca, in timpul ocupatiei de catre Cezar a orasului Alexandria, in anul 48 i.Hr., acesta a intrat in palatul regal, care era inconjurat de flota egipteana din port. Pentru propria siguranta, si-a pus oamenii sa dea foc vaselor egiptene, numai ca incendiul a scapat de sub control si s-a raspandit in zona urbana de langa port, care continea depozite, magazii si arsenale. Dupa moartea lui Cezar, toti au crezut ca el a distrus biblioteca.

Filozoful si dramaturgul roman Seneca, citand lucrarea lui Titus Livius, Ab Urbe condita, scrisa intre anii 63 i.Hr. si 14 d.Hr., spune ca 40 000 de papirusuri au fost distruse in incendiul provocat de Cezar. Istoricul grec Plutarh mentioneaza ca focul a distrus „mareata Biblioteca”. Istoricul roman Dio Cassius (cea 165 d.Hr. – 235 d.Hr.) povesteste despre un depozit cu manuscrise care a fost distrus in timpul conflagratiei.

In cartea sa, Biblioteca disparuta, Luciano Canfora considera ca marturiile scriitorilor antici dovedesc ca nu marea biblioteca a fost distrusa, ci manuscrisele depozitate in magaziile de langa port, asteptand sa fie transportate. Marele invatat si filozof stoic Strabo lucra in Alexandria in anul 20 i.Hr. si din scrierile sale reiese clar ca biblioteca nu mai era centrul invataturii, renumit in lumea intreaga, asa cum fusese cu secole inainte. De fapt, Strabo nici nu prea mentioneaza biblioteca, desi face referire la muzeu, pe care il descrie ca fiind „parte a palatului regal”. Mai spune ca acesta „cuprinde drumul acoperit, porticul si o sala mare in care membrii invatati ai muzeului luau masa in comun”. Daca marea biblioteca era atasata de muzeu, atunci cu siguranta ca Strabo nu considera necesar sa o mentioneze separat; mai important e faptul ca, daca el se afla aici in anul 20 i.Hr., atunci biblioteca nu avea cum sa fi fost incendiata de Cezar cu 28 de ani inainte.

A distrus imparatul Theodosius I biblioteca?

Existenta bibliotecii in anul 20 i.Hr., chiar daca intr-o forma mai putin grandioasa, inseamna ca trebuie sa cautam in persoana altcuiva pe distrugatorul minunii antice din Alexandria. In anul 391 d.Hr., imparatul Theodosius I, in incercarea sa de a eradica paganismul, a sanctionat oficial distrugerea Serapeumuhii sau a Templului lui Serapis din Alexandria. Distrugerea templului a fost dusa la indeplinire sub comanda lui Teophilos, episcopul Alexandriei, iar apoi o biserica crestina a fost ridicata in acel loc. S-a emis ipoteza ca biblioteca adiacenta a muzeului, situata in apropierea Templului, si biblioteca regala propriu-zisa au fost, de asemenea, rase de pe fata pamantului in aceste circumstante.

Totusi, daca este plauzibil ca manuscrisele din biblioteca Serapeum sa fi fost distruse in timpul acestei epurari, nu exista nicio dovada ca Biblioteca Regala inca mai exista la sfarsitul secolului al IV-lea. Nicio sursa antica nu mentioneaza distrugerea vreunei biblioteci in aceasta perioada, desi istoricul englez din secolul al XVIII-lea Edward Gibbon i-o atribuie in mod gresit patriarhului Teophilos.

Sau a distrus-o Omar?
Ultimul presupus autor al acestei nelegiuiri este califul Omar. In anul 640 d.Hr., arabii (sub comanda generalului Amrou ibn el-Ass) au cucerit Alexandria, dupa un lung asediu. Din cate se pare, cuceritorii arabi auzisera despre o biblioteca magnifica, ce continea intreaga cunoastere a lumii, si erau nerabdatori sa o vada. Insa Califul, deloc miscat de aceasta vasta colectie de carti intelepte, a afirmat, se pare, ca „fie sunt in contradictie cu Coranul, caz in care sunt eretice, fie sunt in acord cu acesta, si atunci sunt de prisos”. Manuscrisele au fost atunci adunate si folosite drept combustibil pentru 4 000 de bai publice din oras. De fapt, erau atatea papirusuri, incat au incalzit baile din Alexandria vreme de sase luni.

Despre aceste evenimente incredibile a scris 600 de ani mai tarziu renascentistul crestin Gregorius Bar-Hebraeus (1226-1286). Totusi, daca este posibil ca arabii sa fi distrus o biblioteca crestina din Alexandria, este aproape sigur ca, la mijlocul secolului al VII-lea, Biblioteca Regala nu mai exista.

A fost descoperita biblioteca din Alexandria?

In 2004, o echipa de arheologi polonezi si egipteni a declarat in cadrul buletinelor de stiri ca au descoperit o parte a Bibliotecii din Alexandria in timp ce faceau sapaturi in regiunea Brucheion. Arheologii au descoperit 13 sali de lectura, fiecare cu un podium central ridicat. Totusi, structura dateaza de la sfarsitul perioadei romane (secolele V-VI d.Hr.), asa ca nu pot reprezenta prodigiosul muzeu ori Biblioteca Regala, desi inca se fac investigatii in zona.

In 1995, au inceput lucrarile constructiei Bibliotecii Alexandrina, o mare biblioteca si un centru cultural, localizata in zona sitului bibliotecii antice. Uriasul complex a fost inaugurat oficial pe 16 octombrie 2002 si a fost ridicat pentru a comemora disparuta Biblioteca din Alexandria si a reaprinde o parte din stralucirea intelectuala pe care primul centru a reprezentat-o candva. Sa speram ca existenta unei noi biblioteci universale va demonstra, cel putin in spirit, ca vechea biblioteca nu s-a pierdut.

Riga, Letonia – arhitectura de varf Art Nouveau

Centrul istoric din Riga, pastrand autenticitatea structurilor sale medievale, este de o valoare universala exceptionala, datorita calitatii si numarului mare de cladiri in stil Art Nouveau / arhitectura Jugendstil, de neegalat oriunde in lume dar si prin arhitectura in lemn a secolului al 19-lea. Riga a exercitat o influenta considerabila in cadrul spatiului cultural Baltic in ceea ce priveste evolutia ulterioara a arhitecturii.

Riga este capitala Letoniei, situata pe malul Marii Baltice, la gura de varsare a raului Daugava. Riga este cel mai mare oras din Tarile Baltice, fiind un important centru cultural, educațional, politic si financiar din zona.

Centrul istoric al orasului Riga a fost inclus in anul 1997 de catre UNESCO pe lista locurilor din patrimoniul cultural mondial, in mod special datorita arhitecturii in stil Art Nouveau (Jugendstil), putandu-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona.

Riga a fost un important centru al Ligii Hanseatice, extrem de prosper in secolele 13-15 de pe urma comertului cu Europa Centrala si de Est. Centrul medieval al orasului reflecta aceasta prosperitate desi, cele mai multe dintre cele mai vechi cladiri au fost distruse de incendii sau de razboaie.
Riga este impunatoare prin cladirile din lemn, in stil neoclasic si cele Art Nouveau. Este general recunoscut ca Riga are cele mai frumoase cladiri in stil Art Nouveau din Europa.

Catedrala St. Paul, Londra - simbolul Rezistentei

Privind cladirea impunatoare a Catedralei St Paul din Londra mi-a venit imediat in minte asemanarea cu Bazilica San Pietro din Roma, completata de o cladire care imi aminteste mult de Parthenon-ul din Roma sau Atena. Pare o suprapunere si o imbinare perfecta a celor doua, in dorinta, probabil a unei perfectiuni nemaivazute.

Oras al podurilor impunatoare si al celebrului orologiu Big-Ben, Londra este si un oras al palatelor si al catedralelor. Dintre acestea Sfantul Paul nu este doar cea mai mare cladire in stil baroc din Anglia, ci si a cincea biserica din lume in ceea ce priveste dimensiunile. Aceasta minune a arhitecturii n-ar fi existat insa daca incendiul pustiitor din septembrie 1666 n-ar fi distrus cea mai mare parte din oras si, evident, si asezamantul care se inalta pe locul Catedralei de astazi.

Vechea biserica avusese de suferit si in 1650, in timpul Razboiului Civil, propunandu-se chiar demolarea ei. Noua constructie este capodopera celui mai vestit arhitect englez al epocii respective, sir Cristopher Wren (1632-1723). Constructia actualului sediu al Episcopului de Londra, centru spiritual al Angliei, a inceput in 1675. Christopher Wren avea sa supravegheze lucrarile dintr-o casa aflata pe celalalt mal al Tamisei. De aici vedea cum se inalta colosul de piatra in varful dealului Ludgate. Visul de a construi o cupola, un dom, il urmarise pe arhitect de multa vreme, avand exemplul unor confrati din Franta si Italia ale caror lucrari le admirase cu prilejul unei calatorii pe Continent.

Lucrarea i-a luat 35 de ani, dar totul a fost realizat la o scara greu de imaginat. Diametrul cupolei este de 34 metri si nu este depasit decat de cel al bazilicii Sfantul Petru din Roma. Cupola este incadrata de turnuri baroc avand ferestre renascentiste. Suprafetele exterioare sunt ornamentate cu coloane corintice iar pe timpanul de deasupra intrarii se afla un basorelief executat de Françisc Bird, reprezentand momentul pocaintei Sfantului Apostol Pavel.

Lungimea totala a Catedralei este de 156 metri iar inaltimea pana la varful domului de 110 metri. Cele trei nave sunt impodobite cu sculpturi de Grinling Gibons si fresce de Sir James Thornhill, cele din cupola reprezentand scene din viata Sfantului Pavel. Sub cupola centrala se afla Galeria Soaptelor, numita astfel datorita exceptionalei sale acustici.

Exista aici si o vestita orga la care a concertat de multe ori Händel si o biblioteca deosebit de valoroasa, continand peste 13.000 de volume. Trebuie mentionate minunatele sculpturi ale tronului episcopal si ale bancilor, captuseala de lemn si fier forjat a peretilor despartitori, toate purtand semnaturile lui Gibbson si Tijou.

Cel de al Doilea Razboi Mondial a lasat urme si asupra acestui monument, dar restaurarile au reusit sa-i pastreze nealterate frumusetea. Aici a avut loc in 1981 casatoria Printului Charles cu Printesa Diana si alte evenimente legate de casa regala sau de inaltii demnitari ai tarii. Capela laterala nordica si cripta pastreaza numeroase morminte primul dintre ele, acoperit cu marmura neagra, fiind cel al lui Cristopher Wren, care s-a stins din viata la 91 de ani dupa ce impodobise orasul cu 50 de biserici. Tot aici si-au gasit odihna vesnica Amiralul Nelson, Ducele de Wellington, Joshua Reynolds, William Blake.

Vechiul cimitir este o gradina publica in care se mai vad inca ruinele batranei clopotnite si unde mai exista amvonul in aer liber de unde a fost proclamata, in numele Papei, condamnarea lui Martin Luther, in prezenta Cardinalului Wolsey. Aici au fost spanzurati rebeli, dar tot aici in scuarul „Tatal nostru” sculptura Elisabethei Frink realizata in 1975 si reprezentand un cioban cu oile sale, aduce un strop de liniste celor care vin sa rememoreze ceva din istoria tarii sau din viata unuia din marii apostoli ai lumii crestine.
Sursa: http://www.revistamagazin.ro

Cina cea de Taina – viziunea lui Leonardo

Cina cea de Taina este o pictura murala a lui Leonardo da Vinci, realizata pentru patronul sau, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai celebre picturi din istoria universala a artelor, se gaseste in fosta sala de mese a bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano.

Pictura 460 x 880 cm, realizata intre anii 1494 si 1497 reprezinta scena biblica a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, asa cum este descrisa in Evanghelia dupa Ioan (13:21), redand reactiile diferite ale Apostolilor sai, dupa ce Isus anuntase ca unul dintre discipolii sai il va trada. Forma definitiva a fost precedata de studii amanuntite, schitele corespunzatoare s-au pastrat si se gasesc in biblioteca "Albertina" din Viena, la "Accademia" din Venetia si in "Royal Library" din castelul Windsor.

In august 1943, in urma unui bombardament aerian, tavanul incaperii se prabuseste dar pictura ramane ca prin minune intacta, protejata doar de cativa saci cu nisip.
In 1980, impreuna cu biserica si cu manastirea dominicana, opera lui Leonardo a fost declarata de catre UNESCO patrimoniu al umanitatii.

Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atat de precis si complet construite, incat ar putea fi desprinse pentru a figura ca niste portrete independente, desi integrarea lor in ansamblu este perfecta.

Compozitional, Cina cea de Taina a fost construita dupa rationamente aproape matematice. Apostolii au fost impartiti in patru grupuri de cate trei, dispuse doua la dreapta si doua la stanga lui Isus, care se afla in centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat in dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborat, avand deci ca fundal cerul. Parerea care dainuise multa vreme privitoare la rolul secundar al culorii la Leonardo, explicandu-se aceasta prin formatia sa toscana in care avea intaietate realizarea reliefului - "il rilievo" - ca obiectiv pictural, a fost infirmata prin lucrarile moderne de restaurare.

Exista doua copii in marime naturala a Cinei lui Leonardo: una se gaseste la Biserica Minorita din Viena, alta in muzeul manastirii din Tongerlo (Belgia).
Sursa: wikipedia.ro

Karnak, Egipt – complex monumental

Karnak este numele egiptean modern atribuit complexului de temple, capele, stalpi, grupuri statuare si alte constructii, situate in zona Tebei (pe malul Nilului), fosta capitala a Egiptului antic.

Templul lui Amon-Ra din Karnak este cea mai importanta cladire a complexului monumental si cel mai mare edificiu cu destinatie religioasa construit vreodata. Numele antic al cetatii era Ipetisut ("cel mai ales dintre locuri"), aceasta reflectand superioritatea templului asupra altor cladiri de cult egiptene. Intr-adevar, dimensiunile templului sunt impresionante: Catedrala Sf.Paul din Londra sau celebrul Notre Dame din Paris ar fi pierdute intre peretii lui.

Impreuna cu toate vestigiile arheologice din Teba, complexul monumental de la Karnak a fost inclus, in 1979, pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.

Complexul de temple este situat pe Valea Nilului, pe cursul sau mijlociu. In apropiere se afla vechiul oras, Theba, precum si celebrele monumente din Valea Regilor si Valea Reginelor.

In timpul dinastiei a XVIII-a, Teba devine capitala si dobandeste o deosebita importanta religioasa. Cele doua zeitati Ammon (zeul-taur al vantului) si Ra (zeul-soare) se contopesc intr-o singura divinitate, Amon-Ra al carui cult incepe sa ia amploare, astfel ca Amon-Ra devine cel mai puternic zeu egiptean. Pe plan arhitectonic, schimbarea religioasa este ilustrata prin inlocuirea constructiei piramidelor cu constructia de temple funerare, temple de cult sau temple dedicate faraonilor zeificati.

Maretia ansamblului monumental de la Karnak are ca scop principal impresionarea afectiva si spirituala a celor ce participa la ceremoniile inchinate lui Amon-Ra. Compozitia uriasa trebuia sa-i faca pe simplii muritori sa se simta insignifianti in prezenta divinitatii.

Dupa o lunga alee, incadrata de sfincsi sculptati in piatra, urmeaza intrarea in templu, formata din piloni uriasi si obeliscuri impodobite cu steaguri si statuile faraonilor. Sala festiva are trei nave centrale mai mari si doua laterale mai mici. Este o sala hipostila, de dimensiuni impresionante: 103×52 m. Unele coloane au peste 19 m inaltime.

Peretii erau decorati cu imagini infatisand faptele de arme ale faraonilor insotite de comentarii in hieroglife.
Sursa: wikipedia.ro

Gradina Zmeilor, Crisana

Acest fenomen natural deosebit de spectaculos se afla situat pe teritoriul Muntelui Meses, masiv ce face parte din lantul Carpatilor Occidentali, langa localitatea Galgaul Almasului din judetul Salaj.

Gradina Zmeilor reprezinta o rezervatie geologica compusa din numeroase stanci uriase - blocuri, turnuri, stalpi, ciuperci, stanci cu forme de animale.
Gradina Zmeilor constituie un amplu fenomen de prabusire si erodare destructiva, dezolvat in gresia de Sinmihaiu. Acesta este o gresie de varsta miocen inferioara, relativ slab cimentata, avand intercalatii de pietrisuri si conglomerate, caracteristice pentru stratele de Sinmihaiu, din bazinul Almasului.

Apa a avut un rol semnificativ la modelarea acestor roci. Datorita alunecarilor de teren formele acestor elemente naturale se pot modifica de la an la an.

In ansamblu, ele formeaza o ingramadire haotica ciudata, care din fiecare punct de unde o privim ne infatiseaza alte si alte imagini, dintre cele mai ciudate si suprinzatoare.

Manastirea Cozia – monument egal cu Romania

Cunoscuta ca una din cele mai vechi si complexe monumente istorice si de arta din Romania, Manastirea Cozia este situata pe malul drept al Oltului la 22 km de Ramnicu Valcea. Zidita intre anii 1386-1388 si 1393 aceasta manastire este una din cele mai importante ctitorii ale Voievodului Mircea cel Batran.

Una dintre cele mai autentice podoabe ale arhitecturii bisericesti autohtone, Manastirea Cozia traieste si va dainui in istoria poporului roman deopotriva prin insemnatatea ei artistica si spirituala, cat si prin vechimea ei.

In cei peste 600 de ani de la intemeiere multe mii de calugari au vietuit si s-au format aici, unii ajungand ierarhi vestiti si cunoscuti oameni de cultura.

Monumentul pastreaza amprenta a mari domnitori ai Tarii Romanesti: pictura interioara realizata initial intre anii 1390-1391 a fost refacuta dupa 1512 de Neagoe Basarab care a construit si fantana ce astazi ii poarta numele. Dupa 1706, Constantin Brancoveanu a construit pridvorul in stilul cunoscut astazi sub numele de “stilul brancovenesc”. Restul bisericii este construit, inca de la inceput, in stil bizantin cu influente locale.

Picturile murale de la Manastirea Cozia constituie bunuri ale patrimoniului cultural national.

Prin comorile de arta din cuprinderea ei, Manastirea Cozia a pus la indemana cercetatorilor un bogat, interesant si variat material arhitectonic, de sculptura in piatra sau lemn si pictura murala. Poetilor si scriitorilor le-a oferit teme pentru operele lor. In decursul framantatei noastre istorii, manastirea a fost si un insemnat punct strategic.

In dreptul manastirii, pe malul stang, e locul numit Bivolari, unde s-au descoperit ruinele unor bai romane, un izvor cald si urmele unui drum vechi, ce se pierde printre stanci. Sus, pe braul muntelui, ascuns in codru, e un metoh al Coziei, schitul Turnu; in apropiere, pe-o stanca inalta se vad paraginile unei zidiri indraznete, careia i se spune "Turnu lui Traian".

Pe la manastirea Cozia trecea in drumul sau spre Bucuresti dinspre Ardeal poetul nostru national Mihai Eminescu. Revoltat de faptul ca autoritatile transformasera ctitoria marelui voievod in inchisoare scrie in ziarul "Timpul" din 12 septembrie 1882: "Cozia,unde e inmormantat Mircea I , cel mai mare domn al Tarii Romanesti, acela sub care tara cuprindea amandoua malurile Dunarii pana-n mare, Cozia , unde e imormantata familia lui Mihai Voda Viteazul , un monument istoric aproape egal in vechime cu tara, ce-a devenit? Puscarie?"