De curand am aflat o informatie interesanta despre sectorul turistic. Cel mai mare tour operator britanic, Thomas Cook, preluat de Neckermann, unul din marii tour-operatori din Germania, isi are sediul central in
Centru al finantelor europene, ma intreb - este apropierea de Frankfurt a centrului turismului continental intamplatoare sau nu? De aici ideea de calatori putin prin Frankfurt cu ajutorul Wikipedia.
Frankfurt pe Main este cel mai mare oras din landul federal german Hessa si al cincilea oras ca marime din Germania. Numele colocvial al orasului este Frankfurt, insa numele sau oficial este Frankfurt am Main, care se traduce Frankfurt pe (raul) Main.
Cei trei piloni ai economiei Frankfurtului sunt finantele, comertul si transportul. Totodata, orasul detine de mult timp titlul de capitala financiara a Germaniei. Bursa din Frankfurt este cea mai mare din tara, ocupandu-se de 85% din actiunile din Germania si este una dintre cele mai mari din lume.
In Frankfurt se afla de asemenea sediul Bancii Centrale Europene, cel al Bancii Federale (de stat) Germane (Deutsche Bundesbank), precum si sediile unui numar mare de banci comerciale private. Frankfurtul este si centru pentru o serie de afaceri comerciale pe scara larga, cum ar fi renumitul
Targ anual de la Frankfurt (Messe Frankfurt), cel mai important din Germania, iar unii ar spune chiar din intreaga lume.
Are o infrastuctura de ceea mai buna calitate precum si un important aeroport international,
Aeroportul International Frankfurt. Acesta este considerat ca al doilea sau al treilea din Europa ca numar de zboruri sau de pasageri, dupa Aeroportul Heathrow de langa Londra si aproape la egalitate cu Aeroportul International Charles de Gaulle de la Paris.
Frankfurt este poreclit „Bankfurt” precum si „Mainhattan”, o aluzie la zgarie-norii din Manhattan si la raul Main. Este unul dintre cele trei orase europene care au un numar important de zgarie-nori.
Cu 9 cladiri inalte de peste 150 de metri in 2004, Frankfurt este al doilea dupa Paris (La Défense si Montparnasse: 12 zgarie-nori mai inalti de 150 de metri), dar inaintea Londrei (Canary Wharf si City: 8 zgarie-nori mai inalti de 150 metri).
In Frankfurt se afla cea mai inalta cladire din Europa, Turnul Commerzbank. In Germania numai la Berlin exista un numar mai mare de zgarie-nori.
In Frankfurt se afla un mare numar de institutii importante de cultura germana; printre ele se numara
Universitatea Johann-Wolfgang-Goethe-Universität, muzee aflate in mare parte pe pe asa-numitul Mal al muzeelor (Museumsufer) al Maine-ului. La Frankfurt se afla deasemeni si imensa gradina botanica numita
Palmengarten, care adaposteste printre altele o impresionanta sera de palmieri. Cele mai cunoscute muzee sunt Städelsches Kunstinstitut und Städtische Galerie, sau pe scurt
Städel, si Naturmuseum Senckenberg. De asemenea Museum für moderne Kunst (Muzeul de arta moderna) si Schirn Kunsthalle (Galeria de arta Schirn) sunt notabile.
Franconofurd (si -furt, -vurd) este mentionat pentru prima data in 794, la un ansamblu imperial si sinod ecumenic condus de Carol cel Mare.
Frank inseamna in germana veche si „liber”, motiv pentru care Frankfurt poate insemna nu numai "vadul francilor", ci si "vadul liber", o oportunitate de a traversa raul Main, fara sa se fi construit vreun pod.
In Sfantul Imperiu Roman, Frankfurt a fost unul dintre cele mai importante orase.
Din 855 regii si imparatii romano-germani sunt alesi in Frankfurt (Lothar al II-lea fiind primul din ei) si incoronati la Aachen. Incepand din 1562 regii si imparatii sunt nu numai alesi, dar si incoronati la Frankfurt (incepand cu Maximilian al II-lea). Aceasta traditie s-a terminat in 1792, odata cu incoronarea lui Francisc al II-lea, ultimul imparat al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana. El a fost incoronat de Ziua Bastiliei, pe 14 iulie, aniversarea asaltului asupra Bastiliei.
Alegerile si incoronarile au avut loc in catedrala Sfantului Bartolomeu, cunoscuta sub numele de Kaiserdom (Catedrala Imparatilor, sau pur si simplu Domul din Frankfurt).Catedrala Sfantul Bartolomeu (Dom Sankt Bartholomäus) este o constructie gotica, care a fost ridicata in secolele XIV-XV pe fundatia unei biserici mai vechi din vremurile merovingiene. Este cea mai mare biserica din oras.
Römer este numele cladirii primariei Frankfurtului, in traducere „cetatean al Romei, roman”. Casa din mijloc este Römer-ul propriu-zis, care mai tarziu a fost legat si de cladirile inconjuratoare. La primul etaj se afla „Sala imparatului” sau „Sala imparatilor” (Kaisersaal), unde aveau loc banchetele imparatilor proaspat incoronati. In ea se afla expuse portretele tuturor celor 52 imparati ai Imperiului Roman de Natiune Germana, executate in perioada 1838 - 1853.
Biserica Sfantul Paul (Paulskirche) este o biserica relativ noua. Constructia acestei biserici protestante a inceput in 1789 si s-a terminat abia in 1833. Importanta sa provine in special de la Parlamentul de la Frankfurt, care a fost gazduit aici in 1848/49 pentru a elabora o constitutie pentru o Germanie unificata si democratica. Actiunea a esuat pentru ca monarhii din Prusia si Austria nu doreau sa-si piarda puterea; in 1849 trupe prusace au incheiat experimentul democratic prin forta armelor, iar parlamentul a fost dizolvat. Dupa aceea, cladirea a fost folosita din nou pentru servicii religioase.
Faimoasa „Opera veche” din Frankfurt (Alte Oper) a fost una dintre cele mai mari opere din Germania pana la distrugerea ei aproape totala in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. In ziua de astazi ea adaposteste o sala mare de concerte (cu scena relativ mica) plus cateva sali mai mici, in timp ce spectacolele de opera propriu-zise au loc intr-o alta cladire din Frankfurt - opera actuala.