Valea Loirei – Castelele din Gradina Frantei

Valea Loirei, inscrisa in anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, desemneaza partea situata intre localitatile Sully-sur-Loire si Saint-Florent-le-Vieil. Valea Loirei constituie un loc exceptional datorita diversitatii biologice, dar si pentru bogatia istorica si culturala (parcuri, castele si orase).

Cunoscuta si sub numele de „Gradina Frantei” sau „Taram de basm al castelelor” este o regiune a superlativelor, unde se concentreaza cele mai multe castele, din cea mai vizitata tara din lume. Singulara ca ambianta, in Europa si chiar in lume, cu un peisaj mirific, strabatuta de ape limpezi, taram al artei si al istoriei, presarat cu nenumarate castele si monumente, atrage ca un magnet turistii din lumea intreaga.


Constructia castelelor a inceput in secolul XII, primul dintre ele fiind cel din Angers. Pentru constructia lor, de-a lungul timpului, au fost chemati cei mai mari arhitecti, intre care si Leonardo da Vinci. Valea Loirei a inspirat multi eroi medievali si a sedus inima celor mai frumoase printese ale timpului. Aici si-au desavarsit cavalerii stilul, eleganta si curajul, acoperindu-si numele de onoare si glorie cu sabia in mana. Tot aici s-au urzit unele dintre cele mai marsave intrigi si tradari, care au razbit acolo unde vitejia si-a pierdut din stralucire.
Vizitatorul nu va vedea numai somptuase palate renascentiste, ci si cetati, turnuri medievale, conace, fortarete, castele ca din povesti, ferme fortificate, biserici si manastiri, catedrale si citadele.


Aflandu-se in calea a numeroase batalii, unele dintre satele din regiune au fost fortificate inca din secolul XII i.e.n. Secolul al XII-lea a vazut aparand aici primele fortificatii din piatra. Odata cu trecerea anilor, castelelor construite in Evul Mediu timpuriu li s-au adaugat elemente suplimentare in functie de evolutia tehnicilor militare: poduri mobile care le izolau in caz de pericol, turnuri inalte, crenelate, pentru veghe si pentru a adaposti arcasii.

Din secolul al XII-lea, edificiile sumbre, solide, cu rol strict defensiv, au inceput sa fie infrumusetate cu ferestre largi si incaperi spatioase. Sofisticarea constructiilor a crescut apoi odata ce perfectionarea artileriei, facand ca fortaretele de pana atunci sa fie ineficiente in fata turnurilor. Prin urmare, castelele s-au transformat treptat in „statiuni” pentru elita vremii si pentru curtea regala. In aceeasi perioada le-au fost adaugate parcuri vaste si elegante, à la française. Castelele pastreaza semnele trecerii timpului, supravietuind chiar si tavalugului Revolutiei franceze in timpul careia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate in baraci militare, inchisori sau chiar ferme.

Frumusetea deosebita a acestei regiuni i-a determinat pe regii Frantei sa o aleaga ca locatie pentru numeroasele castele de agrement, majoritatea construite in secolele al XV-lea si al XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentisti italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandra, se regaseste in majoritatea castelelor de pe Loire.

Toate castelele de pe Loire au o trasatura comuna: ele sunt construite de persoane foarte indragostite de arta antica. Aceasta admiratie se traduce prin terasele cu balustrada de la Saint Germain, logiile si placarile cu faianta de la Neuilly Sur Seine sau prin ferestrele frontonului de la castelul Fontainebleau.

Este foarte greu sa afli numarul exact al castelelor din Franta. In Valea Loirei, exista in jur de 50-60 de astfel de resedinte medievale, dar conceptul de “castel” este atat de interpretabil, incat numarul lor se poate dubla sau chiar tripla in functie de criteriile aplicate in selectie. Un lucru este evident: Franta, aceasta tara a castelelor, fie ele regale, princiare, nobiliare sau militare, are cea mai mare concentratie de astfel de cladiri din intreaga lume. Simboluri ale regalitatii, valori ale renascentismului, bijuterii ale artei arhitecturale sau decorative, multe dintre aceste resedinte au devenit astazi hoteluri sau case de oaspeti.

Valea Loirei este una dintre cele mai romantice regiuni de pe glob si are arhitectura medievala cea mai interesanta. Desi castelele au devenit fastuoase palate-conac, ele si-au pastrat intact aspectul de fortificatie. Sursa: wikipedia.ro

Cascada Balea – Spectacol in Fagaras

Admiram marile cascade ale lumii precum Angel sau Victoria, fara sa pretuim indeajuns dar mai ales, de la fata locului, ceea ce natura are de oferit aici, aproape de noi. Intens promovata in campania de popularizare a brandului de tara, Cascada Balea incearca, prin intermediul Ministerului Turismului, sa ne atraga intr-un spectacol incantator.

Cascada Balea, denumita si Urlatoarea Balei, este situata in Muntii Fagarasului intre varfurile Moldoveanu si Negoiu, la peste 1200 m altitudine. Este cea mai mare cascada in trepte din Romania, cu o cadere de 60 m, si marcheaza treapta inferioara a circului glaciar Balea.



Accesul se poate face pe Transfagarasan pana la cabana Balea Cascada iar de acolo pe jos circa 50 minute, drept pana la cascada, pe un traseu marcat cu punct rosu.
Zona este usor accesibila din cele mai vechi timpuri, dar mai ales o data cu darea in folosinta a Transfagarasanului. Nu numai frumusetea zonei inconjuratoare, ci si farmecul ei a contribuit la amplasarea aici a unuia dintre cele mai frumoase complexe turistice din Carpati care impreuna cu lacul Balea, formeaza unul dintre cele mai atractive areale turistice din Fagaras.

In masivul Fagaras, intre varfurile Moldoveanu si Negoiu (cele mai inalte din tara), desi exista alte caderi de apa mai spectaculoase, cea mai renumita ramane Balea, care prin saltul sau de 50-60 metri, marcheaza de fapt, acolo la peste 1200 metri altitudine, treapta inferioara a circului glaciar omonim, din care, mult mai de sus insa, porneste paraul care i-a dat nastere.

Verona – romantism medieval

Shakespeare l-a transformat in orasul iubirii eterne atunci cand a plasat actiunea tragediei "Romeo si Julieta" la Verona.

Verona, Urbis Nobilissima, este al doilea oras ca marime din provincia Veneto, Italia, dupa Venetia, fiind amplasat la distante oarecum egale de Marea Adriatica in est, de Genova si Coasta de Azur in vest si de Alpi in nord. Asa se face ca zona in care se afla orasul se bucura nu doar de un echilibru climatic, ci si de o istorie intensa, plina de cuceriri, influente de putere, perioade de dezvoltare economica si de declin. Evident, cele mai cunoscute nume sunt Romeo si Julieta, alaturi de Dante Aligheri, inegalabilul poet si filosof, care a fost gazduit de veronezi in perioada exilului sau si care a lasat in urma nu doar numele unei piete, ci si familia Aligheri, care traieste si astazi in apropiere.

Patrimoniu UNESCO, oras feeric de arta, istorie si cultura, Verona este celebra prin personajele sale si farmecul de neegalat.

Arena din Verona, cel mai impozant obiectiv al orasului timp de peste 2000 de ani este al treilea amfiteatru ca marime din Italia, dupa Colosseum din Roma si Arena din Capua. Din mai si pana in septembrie Arena se transforma in Opera, un bilet in randurile din fata putand costa cateva mii de euro. Capacitatea Arenei este de peste 20.000 de spectatori.

Casa Julietei este un excelent exemplu de arhitectura gotica din secolul XIII, iar daca intri vei descoperi un splendind mobilier de epoca, foarte bine restaurat. Nu te speria de multimea de turisti care vor sa surprinda in imagini scena celebrului balcon sau a statuii Julietei pe care, daca iti doresti sa ai noroc in dragoste, va trebui sa astepti sa o atingi.

Trebuie vazut neaparat Domul, construit in urma cu 800 de ani, dar si Muzeul Castelvecchio, cel mai important monument civil din Verona medievala, care a fost si fortareata pana in 1354. Alte obiective istorice pe care nu trebuie sa le ratezi sunt vechile porti de intrare in oras, de pe vremea romanilor - adevarate capodopere arhitectonice.


"Piazza delle Erbe”, aflata chiar in centrul istoric al Veronei, este inconjurata de cladiri medievale si de numeroase turnuri cu aspect romantic. Chiar in mijloc se afla un izvor amenajat in secolul al XIV-lea.

Mai departe, pe stradutele suficient de stramte incat doar cateva raze de soare reusesc sa patrunda, se ajunge la Catedrala di Verona, o constructie ce reprezinta nu doar un exemplu reusit al arhitecturii gotice, dar si un loc in care se gasesc vestigii romane, foarte bine conservate.

Si turul orasului ar putea dura cel putin 24 de ore, atata timp cat exista cel putin 15 palate, zeci de biserici cu valoare istorica, raul Adige, care inconjoara pur si simplu centrul istoric cu cele 13 poduri ale sale, iar imprejurimile si vecinatatea lacului Garda asigura nenumarate alte obiective de vizitat.

Pietrele lui Solomon, Brasov

In partea de vest a Brasovului - zona sacra - se gasesc si azi, ca doi umeri ai unei puternice "cetati naturale", doua stanci ce se numesc "Pietrele lui Solomon".

Cand timpul este frumos, la sfarsit de saptamana, romanii merg La Chetre, perpetuand o manifestare uraniana a unui ritual ancestral.

In limba iudaica Solomon se traduce prin "intelepciune", iar toponimicul ar insemna "Pietrele inteleptului". Cercetatorii sasi semnalau in secolul al XIX-lea existensa in zona a unor ziduri, urme ale unei cetati, care, dupa parerea autorilor, confirma prezenta unui templu geto-dac.

Din mitologia greco-romana si asiro-babiloniana se cunoaste rolul "Pietrelor sacre" ce se gaseau in zona "Marilor Oracole". O astfel de piatra se afla si la oracolele de la Dodona si Delphi. Piatra de la Mecca, piatra Hama (ce avea proprietati terapeutice lithoterapie), piatra Batyl (pe care Hera i-a dat-o lui Kronos s-o manance in locul lui Zeus) sunt cele mai reprezentative argumente. Este foarte posibil ca "Marii secerdoti" ai cultului lui Kronis, ce isi avea altarele pe varful Tampa, sa fi practicat initierea in mistere (junii), divinatia (profetitoria), invatandu-i totodata pe geto-daci normele etice (legile bellagines).

La venirea romanilor, dupa ocuparea Daciei de catre Traian cand au gasit altarele de pe Tampa, luand informatii de la loclanici despre ele si fiind in cunostinta de cauza, deoarece aveau si ei pe Saturn (ca zeu al timpului) au numit inaltimea "Tempus - Temporis". Cu timpul denumirea s-a transformat in "Tempea - Tampa", nume sub care autorii au identificat in aria de raspandire a geto-dacilor aproximativ 40 de inaltimi. In afara limessului roman autorii au identificat doua inaltimi cu numele de Zamura, in care radacina "zam-" ne reaminteste de Zamolxis.

In urma investigatiilor ce le vor face specialistii in mineralogie, geomorfologie si balneo-climatologie se poate demonstra ca Pietrele lui Solomon au proprietati naturale balneo-climaterice. Fenomenul de lithoterapie era utilizat inca din antichitate. Tratamentul de magneto-diaflux artificial, dupa cum se stie, creeaza o stare de echilibru psihic. La Pietrele lui Solomon este foarte posibil ca in urma unei anomalii magnetice, provocate de prezenta oxizilor de fier sau fero-mangan sa se creeze magnetodiaflux natural.


Specialistii cunosc efectul terapeutic in bolile cardio-vasculare al atmosferei ionizate negativ, deoarece ionul negativ este vaso-dilatator. Poate ca la Pietrele lui Solomon sa existe posibilitatea unei ionizari negative atmosferice si a unei metalice marcata datorita prezensei in zona a fero-manganului. Apa care trece printre Pietrele lui Solomon, daca se constata ca este usor radioactiva, ar pune in evidneta efectul terapeutic in bolile cardio-vasculare.
Prezenta in exces a oxigenului (datorita padurii) completeaza efectul terapeutic al zonei.

In aceste conditii, in situatia ca presupunerile noastre se adeveresc, Pietrele lui Solomon, pe langa interesul istoric il va prezenta si pe cel balneoclimateric.
Sursa: http://www.zamolxis.ro

Muzeul de icoane pe sticla, Sibiel

Muzeul Pr. Zosim Oancea din Sibiel, unic in Europa, gazduieste cea mai mare expozitie de icoane pe sticla din Transilvania existenta astazi, o splendoare de creativitate artistica de inspiratie religioasa nascuta din bogatia traditiei crestine ortodoxe si din fantezia pictorilor tarani romani.

Fuziune unica a traditiilor orientale cu tehnicile occidentale, icoanele pe sticla cunosc o mare inflorire in aceasta regiune a Romaniei in primele decenii ale secolului al XVIII-lea, atingand culmea dezvoltarii intre 1750 si sfarsitul anilor 1800, ajungand aproape sa se stinga apoi intre cele doua razboaie mondiale.

Constituita cu incepere din anul 1969, opera a parintelui Zosim Oancea si a comunitatii din Sibiel, bucurandu-se si de sustinerea unor institutii si donatori privati romani si straini, colectia acestui muzeu prezinta, prin cele 600 de exponate, principalele tipuri de icoane pe sticla, impreuna cu opere ale catorva dintre cei mai importanti pictori de icoane (atunci cand acestia sunt cunoscuti).
Vizitarea Muzeului din Sibiel ofera ocazia de a descoperi figura celui al carui nume il poarta: Parintele Zosim Oancea, om si preot intr-adevar exceptional. Inteligentei lui clarvazatoare si neobositei lui tenacitati ii datoram acest extraordinar muzeu din inima Romaniei.
Sursa: http://www.sibiel.net

Palau de la Musica Catalana, Barcelona

Preiau un articol excelent de pe saiubestiunoras.ro, dupa ce o fotografie a acestul Palat al Muzicii m-a uimit prin contrastul dintre frumusetea sa si cvasi anonimat.

Destul de ascuns privirii, pe o straduta care se desface din Via Laietana, intr-o zona a Barcelonei numita La Ribera, Palau de la Musica Catalana este una din cele mai spectaculoase cladiri nascute de curentul asa-numit «modernist» in Barcelona. Palatul iese in evidenta prin exuberanta sa, mai ales ca este inconjurat de cladiri extrem de banale, si se afla departe de restul cladirilor celebre ale modernistilor, cea mai mare parte concentrate in elegantul si ordonatul cartier Eixample.

Palatul Muzicii Catalane este intilnirea fericita dintre trei oameni: un arhitect de geniu, Lluis Domenech i Montaner, si doi muzicieni plini de entuziasm si ambitie, Lluis Millet si Amadeu Vives. Cei doi muzicieni sunt fondatorii unei societati corale, Orfeo Catala, idee nascuta din competitiile corale tinute in timpul Expozitiei Mondiale de la Barcelona, in 1888.

Un istoric al modernismului catalan spune: «Pentru un ochi neobisnuit cu arhitectura Barcelonei, e coplesitoare impresia unui dezmat de ornamente lipsite de orice logica sau control. Cu toate acestea, cladirea urmeaza intocmai preceptele rationalismului.» Ba mai mult, se foloseste de noutati tehnologice cum ar fi fierul-beton si una din primele cladiri cu pereti-cortina!

Intreaga structura are un aer de imensa lejeritate a formei, de imponderabilitate, imposibil de explicat. Parterul se constituie din trei stilpi grosi, in care Domenech a ascuns casele de bilete; deasupra lor, privirea intilneste doua rinduri a cite sapte coloane, mai subtiri, fiecare din ele placata cu gresie colorata, in motive florale. Peste ele, trei balcoane dominate de busturile lui Palestrina, Bach si Beethoven. Si mai sus, un imens mozaic reprezentindu-i pe membrii societatii Orfeo Catala (greu de distins din strada), totul incununat de o cupola ovoida decorata cu insemne heraldice. Pentru mine s-a repetat senzatia de «rasturnat», de plin-peste-gol pe care am avut-o la Palatul Dogilor din Venetia.

Si daca vi se pare ca exteriorul e fantast, interiorul il depaseste cu mult! Turul incepe din foaier, care este (prin comparatie) relativ sobru. Sala de la etajul intii, dedicata lui Lluis Millet, este si ea goala, remarcindu-se numai prin faptul ca se inalta pe doua etaje si se afla exact in spatele celor doua colonade pomenite mai sus, oferind o vedere buna a decoratiei ceramice.

Dar piesa de rezistenta, diamantul coroanei, este sala de concerte. Este universal recunoscuta drept una din cele mai frumoase din lume, si singura din Europa iluminata exclusiv natural in timpul zilei. Peretii laterali sunt in cea mai mare parte formati din panouri de vitralii, iar in centrul salii este un luminator imens lucrat in aceeasi tehnica. Luminatorul are forma unei picaturi de apa si culoarea soarelui. De jur imprejurul picaturii solare, un cor de femei-ingeri.

Acestea isi gasesc un rappel in cele 18 muze care decoreaza peretele din spatele scenei: jumatatea de jos mozaic, jumatatea superioara sculptura, fiecare din ele tine in mina alt instrument muzical. Se pare ca ele nu au fost primite tocmai cu entuziasm in epoca cind au fost construite, si nici nu e de mirare; de la talie in sus, scluptura este baroca in detalii si miscare – de la talie in jos, mozaicul e de o simplitate delicata, aproape heraldica.

Sala de concert a fost numita teatru, salon si biserica. In fapt, nu e nici una dintre ele. Prea incarcata pentru a fi teatru, prea pagina pentru a fi biserica, prea artistica pentru a fi un salon. Reuseste insa suprema performanta a modernismului: transcende spatiile conventionale le reinventeaza si le innobileaza.

Se spune ca Domenech a gindit si supravegheat personal executia fiecarui detaliu al decoratiunii interioare. Numai tavanul are peste 2000 de trandafiri, aproape cite unul pentru fiecare fotoliu din auditoriu. Unul din prieteni i-ar fi reprosat ca toata acea frumusete poate distrage atentia de la muzica…

Intre 1982 si 1989, Palau de la Musica Catalana a suferit lucrari extensive de restaurare si extindere. Totul s-a facut cu un respect religios pentru original – respect care a mers pina la demolarea sau micsorarea unor cladiri din vecinatate (inclusiv a unei biserici) pentru a oferi Palatului mai mult loc ca sa respire. Dupa 1999, i s-a adaugat un auditorium subteran si o cladire separata alaturi de fatada principala, iar alaturi de el s-a croit o piata publica, unde uneori se tin concerte in aer liber.

Domenech i Montaner a primit in 1909 premiul Consiliului Municipal al Barcelonei pentru cladirea Palatului. In 1994, Palau de la Musica Catalana a fost inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Lista personalitatilor care au vizitat sau au performat de scena Palatului este prea lunga ca sa o pot include aici. Lista genurilor de muzica pe care Palatul NU le gazduieste incape insa fara probleme: nici unul. Asa cum au dorit creatorii sai, aici orice fel de manifestare culturala este binevenita – de la jazz la muzica simfonica, de la rock la muzica populara catalana.

Palau de la Musica Catalana e un loc naucitor, de o forta plastica zdrobitoare, cu o personalitate coplesitoare. Poate sa-ti displaca violent, te poti indragosti de el, il poti adula, contesta, uri, critica. Un singur lucru nu poti face: nu-l poti ignora.

Parcul Güell, Barcelona – mozaicuri multicolore

Parcul Güell este un parc cu elemente arhitectonice deosebite, situat in partea superioara a colinei El Carmel in districtul Gracia al Barcelonei. A fost proiectat de arhitectul Antonio Gaudí si construit intre anii 1900 - 1914. Se afla din 1984 printre locurile din patrimoniul mondial UNESCO.

Creat initial pentru aristrocratia orasului, parcul contine uluitoare structuri de piatra si cladiri fascinante. La intrarea in parc se afla celebrul dragon care este ornat in mozaicuri multicolore si care aproape ca a devenit o emblema a Barcelonei. Coloritul sau ii confera un aer aproape magic si hipnotic.

In varful dealului pe care este amenajat Parc Guell se afla o terasa panoramica ce ofera o priveliste superba a parcului si a intregului oras. Pentru a admira aceasta priveliste poti folosi bancile din mozaic multicolor care iau forma neobisnuita a unui sarpe, locul de unde se fac cele mai multe fotografii din Barcelona.

Si structura de carari a parcului este foarte originala, Gaudi folosind piatra locala pentru a o integra cat mai bine in peisaj. Coloanele realizate de el, care ajuta la sustinerea pasajelor, sunt inspirate din natura si seamana cu trunchiurile copacilor. Parcul gazduieste doua case, dar si numeroase pavilioane destinate turistilor, care atrag atentia prin acoperisul curbat acoperit de piese mozaicale in culori tari. Una dintre cele doua case a fost chiar locuinta arhitectului intre 1906 si 1926 iar astazi a fost transformata in muzeu (Casa Museu Gaudi) unde sunt expuse cateva piese de mobiler si desene.